Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Comisia Europeană anunţă că Marea Britanie poate discuta, dar nu şi negocia acorduri de liber schimb

Publicat

in

Marea Britanie poate ‘discuta’ despre un eventual acord de liber-schimb cu o ţară terţă, dar nu poate ‘negocia’ atât timp cât este membră a Uniunii Europene, a subliniat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, potrivit AFP. “Nimic din tratate nu interzice (unui stat membru) să discute despre comerţ”, a declarat Schinas în conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene, la Bruxelles.

“Însă nu se poate negocia un acord comercial decât după ce se părăseşte Uniunea Europeană”, a insistat el, chestiunile comerciale fiind de competenţa exclusivă a UE. Marea Britanie, care se pregăteşte să părăsească UE, a început discuţii bilaterale cu India, Australia şi Noua Zeelandă în vederea unor acorduri comerciale care ar intra în aplicare odată cu ieşirea oficială din blocul comunitar, conform Agerpres.

Premierul britanic Theresa May urmează să se întâlnească vineri cu preşedintele american Donald Trump, care a anunţat că vrea să încheie ‘rapid’ un acord comercial cu Regatul Unit. Theresa May a promis să activeze “până la sfârşitul lunii martie” Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care ar lansa negocierile cu celelalte state membre privind ieşirea Marii Britanii din UE. Însă, în aşteptarea acestui proces, prevăzut să dureze doi ani, Marea Britanie rămâne pe deplin membră a UE. “Negocierea acordurilor de liber-schimb este o competenţă a Uniunii Europene, conform tratatelor (…) şi trebuie respectat acest lucru”, a afirmat deja, cu trimitere la Marea Britanie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în septembrie 2016, conform Agerpres. “Nu îmi place ideea că state membre ale UE, inclusiv cele care se pregătesc să plece, negociază acorduri comerciale. Este o atribuţie exclusivă a Uniunii Europene”, a spus el.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

fanatik.ro: Ce probleme a avut cu Poliția primarul care a lovit o femeie cu mașina. Cum a încercat Robert Păiuși să scape

Publicat

in

Robert Păiuși, primarul PSD din Stejari, a provocat duminică un accident rutier în satul Băcești, în urma căreia a acroșat cu oglinda laterală o femeie de 24 de ani, care se afla cu copilul său în vârstă de doi ani în brațe. El a părăsit locul accidentului, fără să se asigure că victima nu a suferit în urma impactului. S-a relatat că femeia participa la un eveniment electoral cu echipa de campanie a AUR.

Accident rutierFoto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Primarul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii au făcut și un test cu aparatul drug test, iar rezultatul a fost pozitiv la clasa de droguri benzodiazepine. IPJ Gorj a anunțat că, în urma accidentului, s-a deschis dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Citește mai mult pe fanatik.ro

Articol susținut de fanatik.ro

Citeste mai mult

NATIONAL

Un rus a mers la poliție să facă plângere că a fost atacat, dar a fost amendat din cauza culorilor părului său

Publicat

in

Un moscovit a fost amendat pentru că și-a vopsit părul cu galben și albastru, culorile Ucrainei, un nou exemplu de reprimare a tuturor formelor de disidență în Rusia, a informat luni presa rusă, relatează AFP.

steag ucrainean pe fondul unui cer albastru deasupra unui camp de rapitaFoto: Hanna Pasichnyk / Alamy / Alamy / Profimedia

Potrivit Mediazona, specializată în cauze legale legate de represiune, Stanislav Netessov a mers la o secție de poliție la sfârșitul lunii aprilie după ce a fost atacat într-o stație de autobuz din centrul Moscovei de un străin care i-a furat telefonul.

Cu toate acestea, polițiștii i-au observat culoarea părului și i-au deschis un dosar pentru discreditarea armatei ruse. La începutul lunii mai el a fost amendat cu 50.000 de ruble (în jur de 507 euro), potrivit Mediazona.

Într-un interviu acordat ONG-ului OVD-Info, Netessov a dat asigurări că nu a încercat să sprijine Ucraina prin culorile părului său, susținând că a fost „un accident”.

Orice critici publice a atacului rus asupra Ucrainei este pedepsită cu amenzi sau pedepse cu închisoarea în Rusia. Mii de ruși au fost condamnați pentru „discreditarea” armatei în cei peste doi ani de război.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend