Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ce nu crede Băsescu şi crede judecătorul: Udrea şi o mită de 3 milioane de lei

Publicat

in

Judecătorul care a decis prelungirea arestării preventive pentru Obreja și Udrea consideră că “din ansamblul probatoriului rezultă suspiciunea rezonabilă că plata sumei de 3.000.000 RON s-a realizat la cererea inculpatei Udrea Elena Gabriela și reprezintă un folos obţinut de aceasta pentru altul”. Traian Băsescu afirmă că nu crede că Elena Udrea a comis faptele de care este acuzată. “Povestea” procurorilor DNA, care l-a convins pe judecător de “mita săvîrșită de Elena Udrea și Gheorghe Nastasia în folosul lui Rudel Obreja”, este relatată de jurnaliştii Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan.

Lucrarea de conectare cu energie electrică a staţiunii Straja au pornit în noiembrie 2011, în urma ordinului dat de primarul din Lipeni, Cornel Resmeriţă.Preţul lucrării a fost stabilit la 10,9 milioane de euro, deşi într-un proiect tehnic anterior, cumpărat de Primăria Lupeni, costul era de 8,3 milioane de lei. Diferenţa de 3 milioane de lei urma să meargă la Rudel Obreja, în contul unor bani pe care MDRT i-i promisese iniţial organizatorului Galei Bute, dar pe care nu i-i plătise integral din cauza scandalului stîrnit.

Potrivit tolo.ro, Resmeriţă povestește procurorilor DNA că “În toamna anului 2011, cred că la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, am avut o întâlnire la sediul Ministerului cu ministrul Udrea Elena care mi-a spus că trebuie să realizez lucrările de alimentare cu energie electrică și că licitaţia durează destul de mult și mi-a spus că acest contract poate fi acordat prin atribuire directă, conform OUG nr.34/2006. Eu am avut rezerve cu privire la legalitatea acestui mod de atribuire, dar ministrul mi-a spus să nu îmi fac probleme, pentru că ministerul va verifica, la rândul lui, legalitatea și nu vor deconta lucrările dacă vor fi probleme”.

Primarul îl pune pe şeful achiziţiilor primăriei să facă actele pentru atribuirea directă a contractului către firma Termogaz, a lui Adrian Gărdean, care lucrase la staţiunea de schi de la Straja. Motivul invocat oficial: exclusivitate din motive tehnice. Doar că aşa-zisa exclusivitate este anulată de subcontractarea imediată a lucrării către Centrum Lux și Vis Instal. Gărdean însuşi recunoaşte acest lucru în faţa procurorilor.

Proprietarul Termogaz aflase de la Elena Udrea la începutul anului că trebuie să facă sponsorizări pentru banii primiţi de la minister. Mai apoi, secretarul general al ministerului, Gheorghe Nastasia, îi spune că, în acest caz, suma standard de 10% urma să meargă la Rudel Obreja. Pentru a acoperi legal cele 3 milioane de lei care trebuie să ajungă la Obreja, Gărdean face achiziţii de nici 2 milioane de lei, pe care le decontează la suma de 5,7 milioane de lei. Astfel, după ce plăteşte mita cerută, omul de afaceri rămâne şi el cu 700.000 de lei.

Plăţile pentru contract s-au făcut într-un timp record. Pe 16 decembrie 2011, banii erau la bugetul de stat. Pe 28 și 29 decembrie, după ce s-au dat peste cap prin patru entităţi, zeci de acte pregătitoare, trei mari contracte și o mulţime de conturi, banii sunt deja ai lui Rudel Obreja. Trecuseră doar 10 zile lucrătoare!

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/ce-nu-crede-basescu-si-crede-judecatorul-udrea-si-o-mita-de-3-milioane-de-lei_953017.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

O adevărată comoară este scoasă la licitație: 100 de ani a stat ‘ascunsă’. Deținătorul a lăsat cu limbă de moarte mesajul

Publicat

in

O adevărată comoară numismatică, ascunsă timp de un secol, va fi scoasă la licitație. Este vorba despre o colecție prețioasă de aproximativ 20.000 de monede rare, estimată la 72,5 milioane de dolari, informează Mediafax.

După moartea sa, în 1923, un numismat danez a lăsat în urmă o colecție prețioasă de monede, a cărei valoare este estimată la aproximativ 72,5 milioane de dolari.

Aceasta zăcuse inactivă timp de 100 de ani. Colecția de monede rare va fi vândută la licitație în această toamnă. Doar șapte din cele aproximativ 20.000 de monede din colecție au devenit proprietatea Muzeului Național al Danemarcei.

„Standardul este extraordinar. Colecția a devenit mitică. Este ca și cum prințesa ar fi dormit timp de 100 de ani sau aproape. De aceea, ocupă un loc special printre colecționari”, a declarat pentru AFP Helle Hornaes, șefa colecției de monede și medalii de la Muzeul Național al Danemarcei.

A lăsat cu limbă de moarte să fie păstrată 100 de ani

În 1922, Lars Emil Bruun, un antreprenor danez specializat în produse lactate și numismat din copilărie, a cumpărat o colecție de monede de la familia Bille-Brahe, colecționari aristocrați, și s-a angajat să respecte dreptul de preemțiune al Muzeului Național. El a murit în anul următor, dar nu fără a adăuga o condiție privind utilizarea viitoare a proprietății.

„Se zvonește că Bruun, după ce a văzut devastările din Primul Război Mondial, era foarte îngrijorat că s-ar putea întâmpla ceva cu colecția. Așa că a întocmit un testament în care a stipulat că va fi păstrată ca rezervă pentru colecția națională timp de 100 de ani după moartea sa”, a declarat Helle Hornaes.

Cu excepția celor șapte monede achiziționate de muzeul național, datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, colecția va fi vândută la licitație începând din toamnă de casa de licitații Stack’s Bowers, care o consideră „cea mai valoroasă colecție de monede pusă vreodată pe piață”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Cadavrele a patru ostatici răpiți de Hamas se aflau în tunelurile din Jabalia

Publicat

in

Armata israeliană a declarat luni că trupurile neînsuflețite ale celor patru ostatici găsiți săptămâna trecută în Fâșia Gaza se aflau în tunelurile din Jabalia, unde au avut loc lupte intense în zilele precedente, potrivit AFP.

Shani Louk, o tânără de 23 de ani cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Hamas la 7 octombrie 2023Foto: Antonio Pisacreta / Zuma Press / Profimedia

Trupurile lui Ron Benjamin, Shani Louk, Amit Buskila și Itzhak Gelerenter au fost repatriate în Israel în urma unei operațiuni desfășurate pe baza informațiilor obținute în timpul interogatoriilor, potrivit armatei israeliene.

Aceasta a precizat că, potrivit informațiilor disponibile, cele patru persoane au fost ucise în timpul atacului comis de Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului.

Rămășițele au fost extrase „din tunelurile subterane din Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza”, a precizat luni armata într-un comunicat.

Forțele israeliene au inspectat o clădire suspectă în care se afla o intrare în tunel, se precizează în comunicat.

„Soldații au intrat apoi în tunelul subteran în timpul unei operațiuni de noapte și au luptat în interior”, a adăugat armata.

În timpul acestei operațiuni, soldații „au localizat corpurile ostaticilor și le-au extras din tunel”, potrivit aceleiași surse.

Mașina lui Ron Benjamin, în vârstă de 53 de ani, a fost găsită ciuruită de gloanțe în momentul în care acesta intenționa să meargă cu bicicleta în apropierea frontierei cu Fâșia Gaza și a făcut cale întoarsă când a auzit sirenele de avertizare.

Shani Louk, Amit Buskila și Itzhak Gelerenter au fost „luați ostatici” și „uciși cu brutalitate” în aceeași zi de Hamas în timp ce încercau să fugă de la festivalul de muzică Nova, în apropiere de Fâșia Gaza, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari.

Dintre cele 252 de persoane luate ostatice la 7 octombrie, 124 sunt încă reținute în Gaza, dintre care 37 au murit, potrivit armatei israeliene.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend