Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Business Report: Ministrul Economiei: De ce nu s-a facut gazoductul Giurgiu-Ruse? Au pierdut cartita, domnule, asta au facut; Cat de jos vor ajunge bursele din cauza Chinei; Cele 3 zile ale petrolului sterg o luna de pierderi

Publicat

in

Mihai Tudose, ministrul Economiei: De ce nu s-a făcut gazoductul Giurgiu-Ruse? Au pierdut cârtiţa, domnule, asta au făcut! Firma din Târgu-Mureş CALA S.A. a lucrat timp de trei ani la interconectorul de gaze de interes strategic pentru România, cerut şi de UE, Giurgiu-Ruse. În acest timp, lucrările nu au evoluat mai deloc. În februarie, contractul cu această firmă a fost reziliat de Transgaz, gazoductul rămânând practic în aer. De-abia luna viitoare, la şapte luni după ce s-a rupt contractul cu CALA, se aşteaptă selectarea unui nou constructor. Acesta are la dispoziţie 14 luni pentru a finaliza proiectul. Gazoductul Giurgiu-Ruse, prin care România ar trebui să se lege energetic de Bulgaria şi UE, nu este nici până acum funcţional, deşi trebuia să fie gata din 2013, pentru că, pe partea românească, fostul constructor, firma mureşeană CALA S.A. a eşuat lamentabil în efectuarea lucrărilor de subtraversare a Dunării, scrie Economica.net.

Cele 3 zile ale petrolului sterg o luna de pierderi. OPEC a semnalat ca ar putea reduce productia in viitor, iar SUA a redus estimarile de iesire, propulsand petrolul la mai putin de o saptamana dupa ce a atins cel mai scazut nivel din ultimii sase ani, scrie Bloomberg. Preturile au crescut cu 8,8% luni la New York, parafand astfel cel mai mare castig inregistrat in trei zile in ultimii 25 de ani. The Energy Information Administration EIA a schimbat modul in care calculeaza cat de mult petrol este extras, folosind un sondaj al producatorilor din state-cheie in loc sa se bazeze pe date ale agentiilor de stat si programe de calculator. Ca urmare, o productie de 13,2 milioane de barili de petrol a disparut dintr-o data, dupa un anunt guvernamental. Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol, producator al aproximativ 40% din petrolul mondial, a reinnoit angajamentul de a vorbi cu alti exportatori pentru a realiza “preturi corecte si rezonabile”, potrivit revistei lunare a cartelului. OPEC nu va sprijini pretul petrolului prin taierea aprovizionarii, cu exceptia cazului in care tarile non-membre sunt de acord sa imparta povara, conform buletinului, anunta Capital.ro.

De la imigratie, la cerea de azi: un alt clasament in UE. Numarul de azilanti inregistrati oficial in tarile UE s-a triplat in ultimii sapte ani iar ritmul de crestere al valulului de solicitari in acest sens a urcat la 45% anul trecut, potrivit cifrelor oficiale ale Eurostat. Odata cu primele semnele de redresare a situatiei economiilor UE, interesul pentru accederea in Occident a urcat vertiginos, dupa ce scazuse conjunctural in anul 2010. Datele arata ca fenomenul migratiei catre Europa nu este unul nou, doar expandarea sa recenta a atras atentia mediatica si a solicitat gasirea unor solutii la nivelul guvernelor europene, in conditiile in care se fac eforturi pentru echilibrare bugetara si incadrarea intr-un set nou de reguli fiscale. Germania a cunoscut cea mai spectaculoasa crestere a numarului de cereri de azil, de la 26.945 in anul 2008 pana la 202.815 persoane in anul 2014, ceea ce reprezinta aproape o treime din numarul total si cu 25% mai mult decat numarul cumulat de cereri depuse in celelalte trei mari state ale UE, Italia, Franta si Marea Britanie, informeaza Cursdeguvernare.ro

Wikipedia, cea mai populara platforma de santaj si publicitate. Wikipedia este cea mai folosita sursa de inspiratie cand vine vorba de referate si locul in care cu totii ajungem atunci cand cautam informatii despre vreo personalitate, tara sau companie. Totusi, un nou raport facut disponibil de catre Wikipedia ne arata de ce nu iti poti pune toata increderea in articolele de pe site. Wikipedia este un serviciu gratuit al carui continut este gestionat si creat exclusiv de catre voluntari. Practic, orice persoana poate aduce modificari articolelor, iar aceste modificari pot fi vizibile pana cand se face o alta revizuire. Cel mai bun si mai apropiat exemplu in acest sens este pagina premierului Victor Ponta, care pe parcursul mandatului a suferit numeroase modificari. La un moment dat, o persoana a modificat numele primului ministru in “Victor Viorel Copy Ponta”, iar in alta situatie, cineva i-a trecut la functie “professional eye-roller”, scrie Playtech.ro.

De ce Romania are nevoie de retele electrice ca de autostrazi? Retelele de transport ale energiei electrice sunt ca autostrazile. Ele atrag investitii majore dau robustete sistemului energetic si asigura o poarta de iesire pentru energia excedentara produsa la un moment dat in Romania. Din nefericire, la fel ca in cazul autostrazilor, Romania nu a reusit in ultimii 25 de ani sa construiasca nici o retea noua de transport. Toate planurile marete au ramas in faza de declaratii de bune intentii, iar interconexiunile cu tarile vecine sunt absolut deficitare. Planificarea dezvoltarii capacitatilor ramane pe hartie, ca si pana acum, daca nu include si scenarii plauzibile de finantare a proiectelor identificate, anunta Energy-Center.ro.

Cat de jos vor ajunge bursele din cauza Chinei si ce spune scumpirea aurului despre fuga banilor din burse. Degringolada pietelor financiare ale lumii va continua, dar panta scaderii s-ar putea imblanzi. Caderea pare sa fie determinata, inainte de orice, de neincrederea marilor investitori in capacitatea autoritatilor comuniste chineze de a stapani mecanismele de piata, respectiv procesul de reducere a ritmului de crestere a economiei chineze. Marti dupa amiaza, cei mai importanti indici bursieri europeni (de la Londra, Frankfurt si Paris) scadeau cu pana la 3%, ceea ce echivaleaza cu o prabusite pentru marile piete occidentale. Cu toate ca ar trebui sa fie mult mai fragili la mediul extern, indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inregistrat scaderi mult mai mici, de sub 1%. BVB nu cade prea rau pentru ca nici nu are de unde. Nu a crescut la fel de mult ca marile burse, pana la maxime istorice, adica niveluri mai mari decat nivelurile de dinainte de criza, informeaza Economica.net.

Concurenta pe piata telecom devine tot mai acerba. Piata de telecomunicatii din tara noastra este una dintre cele mai competitive, iar lupta pentru clienti este tot mai apriga, RCS&RDS devenind un jucator cu pretentii la podium. Orange, Vodafone si Telekom sunt cei mai mari operatori de telecomunicatii din tara, insa compania de cablu RCS&RDS, controlata de omul de afaceri oradean Zoltan Teszari, vrea o felie din aceasta piata. Daca in urma cu doi ani, operatorul nu emitea pretentii pe segmentul de telefonie mobila, in prezent se afla in expansiune puternica, iar din luna septembrie va oferi si servicii de date 4G in 25 de orase din tara. Licenta a fost obtinuta in urma unui proces de cesiune dintre 2K Telecom si RCS & RDS, cu acordul Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), scrie Capital.ro.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

LIVE Război în Ucraina – ziua 815: Zelenski se așteaptă la o ofensivă rusă mai amplă în nord-est / Rezerve față de ideea unui armistițiu olimpic

Publicat

in

Volodimir Zelenski a spus că se așteaptă la o ofensivă rusă mai amplă în nord și în est, cu scopul de a cuceri orașul Harkov. „Ei și-au lansat operațiunea, care poate consta în mai multe valuri. Iar acesta este primul lor val”, a declarat Zelenski, într-un moment în care Rusia tocmai a obținut cele mai mari câștiguri teritoriale de la sfârșitul anului 2022. EL a dat totuși asigurări, într-un interviu pentru AFP, că, în pofida avansurilor rusești din ultimele zile în regiunea Harkov, situația este mai bună pentru forțele sale decât era în urmă cu o săptămână, când trupele Kremlinului au trecut granița prin surprindere.

Poziție ucraineană de artilerie din zona BahmutFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 815 – LIVE pe HotNews.ro:

09:01 „Noi nu putem face nimic”. Zelenski critică o decizie majoră a Occidentului / Ce spune Rusia pe această temă.

Președintele ucrainean a criticat vineri Occidentul pentru că a interzis Ucrainei să folosească arme furnizate de Europa și Statele Unite pentru a lovi teritoriul rusesc

08:43 Zelenski a spus vineri că, „la acest moment, avem 25% din ceea ce este necesar pentru a apăra Ucraina, și mă refer la sistemele de apărare aeriană”.

„Putem avea trei miliarde pentru a cumpăra două (sisteme Patriot) pentru regiunea Harkov, astfel încât bombele să nu mai cadă pe soldații noștri?”, a afirmat Zelenski într-un interviu pentru France Presse.

„120, 130 de avioane F-16 sau alte avioane moderne. În total, avem nevoie de o flotă cu atâtea F-16 pentru a ajunge la paritate” cu Rusia, a adăugat el.

Rezerve față de ideea unui armistițiu olimpic

08:34 Un atac cu drone ucrainene a ucis o persoană și a rănit o alta în regiunea Belgorod din sudul Rusiei, a afirmat vineri guvernatorul regional Viaceslav Gladkov.

Gladkov a afirmat pe Telegram că drona a lovit satul Novaya Naumovka, chiar în apropierea graniței, unde cei doi locuitori îngrijeau o grădină.

Ministerul rus al Apărării a transmis ulterior că unitățile de apărare aeriană au interceptat și distrus 14 rachete cu lansare multiplă provenind din Ucraina. (Reuters)

01:15 Zelenski este la rândul său rezervat faţă de ideea unui armistiţiu olimpic: „Cine va garanta?”.

Preşedintele ucrainean a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu în războiul cu Rusia în timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, după ce anterior şi preşedintele rus Vladimir Putin exprimase o poziţie asemănătoare.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Imagini din satelit arată că o lovitură ucraineană cu arme cu rază lungă, pe care Rusia a anunțat că a interceptat-o, a distrus săptămâna aceasta trei avioane de luptă rusești și un depozit de combustibil de la baza aeriană Belbek din Crimeea, cea care apără Flota Mării Negre.
  • Moldova negociază un acord de securitate cu UE. Maia Sandu: „O umbrelă pentru activități deja existente și, sperăm, altele noi”.
  • Președintele rus Vladimir Putin a lăsat să se înțeleagă că nu va respecta armistițiul olimpic și că va continua să lupte în Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris.
  • Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski. Pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru artilerie.
  • Ucraina reia serviciile consulare pentru bărbații apți de încorporare din străinătate. Ucraina va relua sâmbătă serviciile consulare pentru bărbații de vârstă combatantă care locuiesc în străinătate, la o lună după ce a anunțat suspendarea acestora.
  • Alte patru publicații rusești sunt interzise în UE. Moscova amenință cu represalii. UE a anunțat vineri că suspendă distribuția a patru publicații rusești pe teritoriul comunitar, în pofida unui avertisment de la Moscova legat de faptul că o asemenea decizie va atrage represalii prompte
  • „Nu aveți încredere în Putin” când spune că nu va invada orașul Harkov, afirmă fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko. Liderul rus nu are posibilitatea de a cuceri Harkovul în acest moment din cauza forțelor defensive ale Ucrainei, a spus el.
  • Rusia construiește un nou gazoduct către China. Capacitatea, similară celei a Nord Stream 1. Rusia şi China ar urma să semneze „în viitorul apropiat” un contract privind gazoductul Power of Siberia 2, care va transporta gaze ruseşti către China.

—————

Citeste mai mult

NATIONAL

Video Adrian Niţă (PSD): Moment istoric pentru nemţeni! A fost semnat contractul pentru noul Spital Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ!

Publicat

in

Veste mare pentru nemțeni! A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență Neamț din Piatra Neamț, anunță Adrian Niță, candidatul PSD pentru funcția de primar al Municipiului Piatra Neamț.

”Am asistat astăzi la un moment istoric pentru toţi nemţenii! A fost semnat contractul pentru noul Spital Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ!

Este un proiect pe care PSD Neamţ şi l-a asumat încă de acum patru ani şi care iată, acum, va deveni realitate!

Îi mulţumesc domnului prim-ministru, Marcel Ciolacu – preşedintele PSD şi domnului ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila pentru onoarea de a fi astăzi la Piatra-Neamţ şi mai ales pentru sprijinul acordat acestui proiect vital pentru toţi nemţenii!

După mai bine de 50 ani, aici, la Piatra-Neamţ, se construiește un spital nou.

Este o investiţie de circa 1,7 miliarde lei, cea mai mare realizată vreodată în judeţ.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ întregeşte investiţiile pe care PSD le-a făcut în judeţul Neamţ şi în regiunea Moldovei, iar aici aş vrea să reamintesc şi Autostrada A7, Autostrada A8 sau drumul expres Piatra-Neamț – Bacău care va fi realizat în scurt timp.

Astăzi, promisiunile noastre devin realitate și ne obligă mai departe să arătăm tuturor pietrenilor că pot avea încredere în PSD. Că ne ținem de cuvânt! Că ne luptăm pentru ei!

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, spune Adrian Niţă, prim-vicepreşedinte PSD Neamţ și Candidat pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend