Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Blocaj total în administraţia publică. Acţiune de amploare a sindicatelor

Publicat

in

Administraţia publică din România va fi blocată total pentru o zi, joi, 30 aprilie, în urma unei acţiuni de protest a sindicatelor. Sindicaliştii anunţă şi un mare miting de protest, pe 27 mai, la care sunt aşteptaţi cel puţin 3000 de oameni. Mai mult, FNSA pregăteşte o grevă generală pe termen nelimitat.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), întrunită în şedinţa Biroului federal pentru a analiza rezultatul întâlnirii cu reprezentanţii Guvernului României din data de 23 aprilie, pe marginea revendicărilor salariaţilor din administraţia publică locală. Sindicaliştii au constatat că Guvernul României “a dat dovadă de aceeaşi indiferenţă” faţă de aceştia.

În urma acestei concluzii, s-a hotărât organizarea, în data de 30 aprilie, a grevei generale de o zi în administraţia publică locală din România şi organizarea unui miting la Bucureşti, în data de 27 mai, la care să participe minim 3000 de membri de sindicat. FNSA anunţă şi demararea procedurilor pentru strangerea de semnături în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală din România, în a doua parte a anului 2015.

Salariaţii din administraţia publică cer reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. Sindicaliştii mai cer creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/blocaj-total-in-administratia-publica-actiune-de-amploare-a-sindicatelor_953872.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Vacanță de mii de euro în Turcia, ratată din cauza unei pete de cerneală

Publicat

in

O familie a ajuns să renunțe la vacanța de vis, în Turcia, după ce personalul companiei aeriene a refuzat să îl lase pe unul dintre ei să se îmbarce în avion, invocând o pată de cerneală pe pașaport. Charlotte Estlick, soțul ei, Myk și fiica lor de șase ani, Nyla, urmau să zboare de pe aeroportul Manchester spre Dalaman, în Turcia, după ce au rezervat un pachet de vacanță cu TUI, pe 3 mai. Dar când personalul aeroportului a avut probleme cu pașaportul lui Myk, acestuia i s-a refuzat accesul în avion. Cu toate acestea, Myk susține că a prezentat același pașaport timp de opt ani, fără probleme, și chiar a folosit documentul pentru a călători la Dalaman în luna mai a anului trecut.

Charlotte a declarat că fetița lor a fost “lăsată să plângă” în timp ce cei trei nu s-au putut bucura de vacanța pentru care au cheltuit aproape 3.000 de euro. Tânăra de 28 de ani a adăugat că biroul de pașapoarte nu a avut disponibilitate pentru pașapoarte de urgență timp de câteva zile – ceea ce a însemnat că Myk ar fi ratat cea mai mare parte a călătoriei. Nevoită să zboare fără soțul ei, Charlotte a decis să renunțe la călătorie.

Charlotte a postat o fotografie a pașaportului pe Facebook, iar mai mulți utilizatori nu au putut vedea pata buclucașă. Potrivit ghidurilor guvernamentale, un pașaport poate fi clasificat ca fiind deteriorat dacă detaliile sunt indescifrabile sau dacă există pete de cerneală pe pagini.  “Nu am mai văzut nimic: Am ajuns la aeroport în timp util, ne-am cântărit bagajele și ne-am pus etichetele pe partea de autoînregistrare din aeroport și apoi ne-am dus la biroul TUI pentru a ne verifica cărțile de îmbarcare și pașapoartele. Am stat cu toții acolo și am predat pașaportul unei alte femei, iar ea ne-a spus că nu vor accepta pașaportul soțului meu. Nu am înțeles de ce și i-am spus că am mers în același loc anul trecut și cu un an înainte folosind același pașaport. În pașaport se pot vedea toate ștampilele de viză care ne permit să intrăm în Turcia“, a relatat femeia, potrivit The Mirror.

Vacanță de mii de euro în Turcia, ratată din cauza unei pete de cerneală

Ea a sus că tot ce li s-a zis a fost să scape de acea pată de cerneală.

“Reprezentanții TUI nu au fost de ajutor deloc. Unul dintre ei mi-a spus că dacă putem scoate cerneala, vom putea merge. După ce am încercat să scot pata de cerneală de pe pașaport, am făcut din greșeală o mică ruptură în pașaport și după asta am știut că sigur nu îl vor accepta. Soțul meu a muncit din greu tot anul pentru a pleca în vacanță și nu am vrut să plec doar cu Nyla fără el, deoarece nu m-aș fi simțit confortabil. Pentru mine acum nu mai contează nici măcar banii sau vacanța. Este vorba de modul în care ne-a tratat personalul de la aeroport. Fetița mea stătea acolo și plângea în aeroport pentru că nu putea pleca în vacanță”, a relatat femeia

TUI a refuzat să comenteze incidentul, dar a indicat liniile directoare guvernamentale, care prevăd că pașapoartele pot fi clasificate ca fiind deteriorate dacă detaliile sunt indescifrabile sau dacă există pete de cerneală pe pagini.

Citeste mai mult

NATIONAL

Biden susține nevinovăția lui Netanyahu în acuzațiile CPI de genocid în Gaza / Antony Blinken califică decizia drept rușinoasă

Publicat

in

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat luni că ofensiva israeliană în Gaza “nu este un genocid”, relatează AFP, informează AGERPRES.

“Ceea ce se întâmplă nu este un genocid, noi respingem” acest termen, a spus el, referindu-se la cazul adus în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI), cea mai înaltă instanţă a ONU, în faţa căreia Israelul este acuzat de “genocid”.

Joe Biden a criticat luni mandatele de arestare cerute de procurorul CPI împotriva liderilor israelieni, spunând că nu este posibilă nicio “echivalenţă” între Israel şi Hamas, notează AFP şi Reuters.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a calificat la rândul său anunţul procurorului CPI drept “ruşinos”, estimând că “ar putea compromite”, de asemenea, negocierile privind încetarea focului în Fâşia Gaza.

În cea de-a opta lună de război din Fâşia Gaza, procurorul Curţii Penale Internaţionale a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant, precum şi a trei lideri principali ai grupării islamiste Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Gaza.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend