Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Bine aţi venit în noul AN! Mii de turişti şi localnici au petrecut de Revelion pe străzi şi în pieţe la Predeal, Braşov şi Constanţa – VIDEO

Publicat

in

Foarte mulţi turişti şi localnici petrec Revelionul la Predeal, ieşind în faţa hotelurilor şi pensiunilor la miezul nopţii. În Piaţa Sfatului din Braşov au ieşit aproape 8.000 de oameni, în timp ce la Constanţa petrec 6.000 de persoane.
Bine aţi venit în noul AN! Mii de turişti şi localnici au petrecut de Revelion pe străzi şi în pieţe la Predeal, Braşov şi Constanţa – VIDEO

Citeste mai mult

NATIONAL

Lovitură în Balcani: Kosovo a închis o bancă prin care sârbii primeau dinari de la Belgrad

Publicat

in

Poliţia kosovară a anunţat că a închis luni cele şase sucursale ale unei bănci sârbe, la aproape patru luni de la interzicerea tranzacţiilor comerciale în dinari tolerate anterior în oraşele majoritar sârbe din nordul Kosovo, unde euro este moneda oficială, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cele şase sucursale ale Băncii Poştale de Economii, licenţiate în Serbia, au fost închise pentru că funcţionau “ilegal”, a anunţat poliţia într-un comunicat, adăugând că “această acţiune s-a derulat până acum fără probleme şi fără incidente. Scopul operaţiunii poliţiei este stabilirea ordinii şi a legalităţii”.

Poliţia a închis cele şase sucursale ale “aşa-numitei Bănci Poştale de Economii, în calitate de instituţie financiară ilegală a Serbiei în Kosovo”, a declarat pe Facebook ministrul de interne kosovar, Xhelal Svecla. “Statul de drept, precum şi servirea tuturor cetăţenilor fără deosebire, vor continua să fie scopul nostru”, a adăugat el.

De la 1 februarie, tranzacţiile comerciale în dinari, tolerate până atunci în zonele în care populaţia este majoritar sârbă, au fost interzise în Kosovo. Doar euro, moneda oficială, este autorizată.

Implicațiile deciziei

Decizia, care a stârnit furie la Belgrad, face dificilă pentru o mare parte a populaţiei sârbe din Kosovo să primească ajutoare în dinari de la statul sârb. Mii de rezidenţi, studenţi, angajaţi şi pensionari care beneficiază de ajutoare trebuie să treacă acum graniţa pentru a le primi.

Belgradul, care alocă circa 120 de milioane de euro din bugetul său pentru Kosovo, finanţează un sistem de aşa-numite instituţii “paralele”: conduse de şi pentru minoritatea sârbă, acestea asigură o parte din serviciile publice. Şi, asigură, de asemenea, loialitatea sârbilor kosovari faţă de Serbia.

Şapte întâlniri au avut loc din februarie între negociatorii sârbi şi kosovari pentru a încerca să se găsească un compromis, fără succes însă, fiecare parte dând vina pe cealaltă pentru eşecul negocierilor.

Citeste mai mult

NATIONAL

Guardiola, despre Klopp: Îmi va lipsi foarte mult. Jürgen a jucat un rol foarte important în viaţa mea

Publicat

in

Tehnicianul echipei Manchester City, Pep Guardiola, i-a adus un omagiu lui Jürgen Klopp, care şi-a luat adio de la Anfield după 489 de meciuri la conducerea grupării Liverpool.

Antrenorul spaniol a lăudat munca colegului său german. “Îmi va lipsi foarte mult. Jürgen a jucat un rol foarte important în viaţa mea. El m-a dus la un alt nivel ca manager. Ne respectăm enorm unul pe celălalt. Vreau doar să-i mulţumesc. M-a ajutat de atâtea ori. M-a ajutat cu echipa sa. A fost un concurent uriaş în viaţa mea. Sunt mereu momente în care îmi spun că nu am găsit sau nu am descoperit modalitatea de a-i pedepsi. Cu el, a fost atât de dificil”.

Antrenorul german Jurgen Klopp şi-a încheiat duminică, pe teren propriu, într-un meci cu Wolverhampton, scor 2-0, înţelegerea cu echipa engleză FC Liverpool, după nouă ani în care i-a condus pe „cormorani”.

Klopp a preluat conducerea echipei engleze în octombrie 2015 şi de atunci a câştigat opt trofee cu Liverpool, între care şi Liga Campionilor în 2019.

În plan individual, el a primit, între altele, trofeul FIFA The Best pentru cel mai bun antrenor în 2019 şi 2020 şi a fost antrenorul sezonului în Premier League în 2020 şi 2022.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend