Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Banca Centrală Europeană ar putea lăsa Grecia fără lichidități. Grexit-ul ar putea afecta și statele din regiune, chiar și România

Publicat

in

Criza Greciei se adânceşte, iar Banca Centrală Europeană ar putea lua decizia-şoc de a opri furnizarea de lichidităţi pentru eleni, informează B1 TV. Conducerea instituţiei se reuneşte astăzi, pentru a discuta pe marginea acestui subiect.

Este a doua lovitură primită de guvernul grec în aceeaşi zi, după ce FMI venise cu un nou avertisment dur. Fondul Monetar Internaţional nu va mai finanţa Grecia, dacă autorităţile de la Atena nu plătesc până marţi datoria de aproape 1,6 miliarde de euro.

Grecia se află la un pas de faliment, după ce negocierile din Eurogroup au eşuat.

Potrivit presei de la Atena, preşedintele Comisiei Europene va convoca de urgenţă o teleconferinţă cu principalii lideri europeni, după eşecul discuţiilor din Eurogrup.

Retragerea dezordonata a Greciei din uniunea monetara poate pune in pericol statele rasaritene foste comuniste, inclusiv Romania, potrivit unei analize realizate de Capital Economics.

Ultima lovitură pentru guvernul Tsipras este decizia care, potrivit presei internaţionale, ar urma să fie luată de oficialii Băncii Centrale Europene. Instituţia vrea să oprească alimentarea ţării cu lichidităţi, însă mai multe discuţii pe această temă vor avea loc în cursul zilei de astăzi.

“Grecia are de plătit o datorie către FMI. Vorbim despre plata a 1,6 miliarde de euro, scadentă marţi seara. Sunt bani datoraţi comunităţii internaţionale, inclusiv unor oameni care au un standard de viaţă mult mai mic chiar decât cel al grecilor. Eu sper ca datoria să fie plătită! În caz contrar, Grecia va rămâne membru al FMI, va fi reprezentată în consiliu, dar nu va mai avea acces la finanţare”, spune Christine Lagarde.

FMI nu va ajuta nici băncile elene, pentru necesarul imediat de lichidităţi, care va trebui în schimb acoperit de Banca Centrala Europeană şi de Banca Greciei.

În tot acest timp, poziţia guvernului grec pare de neclintit. Premierul Alexis Tsipras a făcut apel în faţa parlamentului de a spune NU ultimatumului creditorilor ţării la referendumul de duminica viitoare.

El s-a declarat convins că, ”a doua zi după un NU afirmat cu mândrie, forţa de negociere a ţării cu creditorii săi va fi întărită”.

“Sperăm să obţinem, un puternic şi unit “NU” propunerii creditorilor. Iar luni, ziua ce urmează referendumului, sperăm că o nouă cale se va deschide pentru ţara noastră, plină de dificultăţi, cu siguranţă, dar şi cu multe perspective””, spuen Tsipras.

Grecia se află în pragul falimentului, după ce negocierile dintre Eurogroup şi oficialii de la Atena au eşuat.

Miniştri de Finanţe din zona Euro au respins planul propus de Grecia si au anuntat că atitudinea oficialilor de la Atena a fost incorectă, în contextul în care europenii veneau cu un plan de salvare.

Guvernul elen ceruse o amânare de o lună pentru plata datoriei către Fondul Monetar Internaţional, pentru a se putea organiza referendumul în care populatia să fie întrebată dacă este de acord cu planul de salvare.
Parlamentul a aprobat acţiunea de dumiica viitoare pe tema propunerilor creditorilor internaţionali, dar oficialii europeni au criticat decizia.

“Propunerea celor trei instituții era inadecvată tehnic, nu ieșea nimic la calcule. Ceea ce ni s-a propus nu conţinea niciun plan pentru a restabili încrederea investitorilor, greci sau expaţi, sau pe cea a consumatorilor că următoarea perioadă de cinci luni va fi una de consolidare a economiei şi a depăşirii crizei. În schimb, urma să fim supuşi unei evaluări în mod constant, la fiecare câteva săptămâni MUSCA fără nicio perspectivă care să redea cuiva încrederea că nu vom trece din nou prin aceleaşi negocieri”, a declarat ministrul grec de Finanțe.

Ieşirea grecilor din zona euro ar putea avea repercusiuni şi asupra statelor din regiune. Retragerea dezordonată a Greciei din uniunea monetară poate pune în pericol statele răsăritene foste comuniste, printre care şi România, arată o analiză a Capital Economics. Potrivit studiului, ţări din Europa de Est vor deveni vulnerabile, dacă problemele Greciei vor provoca stres financiar şi, ulterior, o creştere economică mai lentă în zona euro.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Când începe ‘Litoralul pentru toți’. Tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte

Publicat

in

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea noii ediții a programului social „Litoralul pentru toți”, între 31 mai și 20 iunie. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 35 de lei pe noapte de persoană.

Potrivit FPTR, prețurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program.

Până acum, peste 65 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se așteaptă ca până la începutul programului, peste 100 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt mult mai avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele turiștilor noștri”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Prețuri începând de la 35 de lei pe noapte

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până pe data de 20 iunie, românii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 35 de lei pe noapte de persoană, cazare fără mic dejun, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 100 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 200 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter.

Programul „Litoralul pentru toți” se află la ediția cu numărul 44 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Citeste mai mult

NATIONAL

Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac asupra unor turişti în Afganistan

Publicat

in

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat duminică un atac în care au fost ucişi vineri în Afganistan trei turişti spanioli şi trei cetăţeni afgani, relatează AFP.

Zid cu simbolurile organizației Stat IslamicFoto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia

Într-un comunicat postat pe Telegram, gruparea jihadistă susţine că “luptători au tras cu mitraliere în turişti creştini şi însoţitorii lor şiiţi” vineri la Bamiyan, un oraş muntos din centrul Afganistanului.

Atacul a vizat “un autobuz cu turişti din ţările coaliţiei”, a indicat gruparea jihadistă, referindu-se la coaliţia internaţională condusă de americani care luptă împotriva grupării Stat Islamic în Irak şi Siria.

Madridul a anunţat că cei trei spanioli ucişi sunt catalani, o femeie şi fiica ei precum şi un bărbat în vârstă de 63 de ani. O femeie spaniolă în vârstă de 82 de ani a fost grav rănită.

Acest atac sângeros este primul împotriva unor turişti străini în Afganistan după revenirea talibanilor la putere, în august 2021.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend