Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Accident de avion în Germania: pilotul a murit

Publicat

in

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, duminică, după ce un avion a aterizat forţat pe marginea autostrăzii A28, imediat după decolare, din cauza unor dificultăţi, în apropiere de localitatea Oldenburg, potrivit presei germane, citate de The Mirror în pagina electronică, conform Mediafax.

Avionul tocmai decolase de pe un aerodrom aflat în apropiere şi s-a confruntat cu dificultăţi, către ora locală 13.30 (14.30, ora României).

Pilotul a murit, potrivit presei locale, iar alte trei persoane au fost rănite.

Poliţia a afirmat că una dintre persoanele de la bord, despre care se crede că este copilotul, este “rănită grav”. Însă nicio altă persoană de la sol, de pe autostradă, nu a fost rănită.

Avionul a aterizat forţat între un gard şi un parapet, la doar patru metri de circulaţia de pe benzile autostrăzii.

Potrivit revistei Bild, pilotul era foarte experimentat. “Există un mort şi trei răniţi grav”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor citat de publicaţie. Doi dintre supravieţuitori, blocaţi în epavă, au fost descarceraţi de pompieri.

Răniţii au fost conduşi la spital cu un elicopter, iar drumul a fost închis. Locul a fost izolat din cauza unui “pericol de explozie”, deoarece din epavă se scurgea carburant.

Imagini de la locul aterizării forţate arată pagubele provocate aeronavei de impact. Destinaţia avionului era necunoscută. Aeronava zăcea pe o parte lângă drum, cu o aripă peste parapetul autorstrăzii.

Cauza care a condus la aterizarea forţată, imediat după decolare, nu era nici ea cunoscută. Experţi din cadrul Agenţiei federale germane pentru aviaţie au fost informaţi şi urmau să sosească la faţa locului.

Incidentul a provocat haos în traficul rutier, în contextul în care numeroase familii se întorc de pe insule din Marea Nordului, unde şi-au petrecut vacanţa de Paşte.

 

 

Source Article from http://www.stiripesurse.ro/accident-de-avion-in-germania-pilotul-a-murit_952747.html

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

După ce a ieșit campion, Răzvan Lucescu a trecut la acuzații grave

Publicat

in

Răzvan Lucescu (55 de ani) și PAOK s-au impus la limită în derby-ul cu Aris, scor 2-1, în urma căruia s-a decis noua campioană a Greciei, scrie digisport.ro.

Pe terenul rivalei din oraș, PAOK a avut mari emoții, deoarece Michailidis a primit al doilea galben în minutul 78, iar o remiză ar fi făcut-o campioană pe AEK. Elevii lui Lucescu au menținut scorul intact până la final, dar antrenorul român nu a uitat maniera de arbitraj.

Răzvan Lucescu l-a făcut praf pe centralul Orel Grinfeld: “Catastrofal”

A doua zi, în cadrul intervenției telefonice de la Digi Sport Special, Lucescu l-a criticat în termeni foarte duri pe centralul partidei, israelianul Orel Grinfeld (42 de ani).

“Catastrofal! Primul galben, în secunda 30. Nici măcar n-a fost fault! Dimpotrivă, a fost faultat al nostru, care s-a dus să dea în minge. Al doilea fault, unul absolut normal, de joc, s-a transformat în al doilea galben.

Intenționat l-a dat afară, a făcut tot ce a putut ca să încurce și să nu câștigăm. Aș spune așa: am fost duși spre acest campionat de către Dumnezeu.

AEK beneficiază de un ajutor imens. Are o forță politică deosebită. Da, patronii lui AEK și Aris sunt prieteni, dar n-aș vrea să comentez și să intru în această polemică. Au fost fotografiați de câteva ori.

Acum, că au avut și alte afaceri, nu știu, se poate întâmpla orice, eu n-am dreptul să comentez. Spun doar ce a apărut în presă. Pentru mine e important că am câștigat pe teren campionatul. Pot spune că AEK are un antrenor extraordinar și un grup de anvergură, dar anul acesta a fost al nostru”, a declarat Lucescu.

Citeste mai mult

NATIONAL

Horoscopul zilei de 22 mai 2024. Gemenii încep un proiect nou. Află ce se întâmplă cu zodia ta

Publicat

in

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodia Gemenilor încep un proiect nou. Astrele arată că este o perioadă bună pentru cei mai mulți nativi din zodiac. Urmează și un eveniment astrologic important.

Luna plină în Săgetător se apropie, iar acest lucru impactează nativii din zodiac. Cele mai multe zodii se simt mult mai energice și mai dornice să reușească pe toate planurile. Este o perioadă foarte bună pentru a lua decizii de viitor.

Horoscopul zilei de 22 mai 2024

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodiac se vor bucura de o perioadă cu multe oportunități. Zodiile au șansa să crească și să facă mai multe investiții în viitorul lor. Se anunță o perioadă în care nativii pot să se afirme pentru a-și demonstra puterea și ambiția de a câștiga în orice situație.

Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut.

Berbec: 21 martie – 19 aprilie

Vei vedea că lucrurile merg în favoarea ta. Ai aprte de mult emomente care se termină cu reușite impresionante. Îți crește nivelul de încredere, iar acum pare că lucrurile se aranjează de la sine. S-ar putea să fie nevoie să iei o decizie importantă în ceea ce privește un proiect personal.

Taur: 20 aprilie – 20 mai

Nu trebuie să lași greșelile din trecut să te doboare. Învață să treci peste greutăți și să privești cu speranță asupra viitorului.

Prietenii îți sunt aproape în momentele grele și te ajută să te eliberezi de grijile din această perioadă. Te pregătești pentru un eveniment important, arată Astrology.com.

Gemeni: 21 mai – 21 iunie

Pentru tine nimic nu este mai important ca reușita pe plan profesional. Ai ales să-ți dedici timpul activităților care să te ajute să evoluezi. Urmează o perioadă destul de agitată. Mai multe proiecte importante ți se vor pune în față, iar tu trebuie să faci o alegere în privința lor.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Munca pare că nu se mai termină, iar pentru tine obstacolele par să fie la fiecare pas. Încearcă să nu pui presiune asupra ta și să iei totul pas cu apas. Ai nevoie de un program care să te ajute să treci cu brio peste fiecare provocare. Nu ezita să ceri ajutorul persoanelor din jurul tău. Cei cu mai multă experiență vor putea să te ajute în viitor.

Leu: 23 iulie – 22 august

Luna în Săgetător urmează să aibă loc curând, iar acest lucru te agită tot mai mult. Te simți neliniștită cu privire la deciziile pe care le ai de luat. S-ar putea să fie nevoie de câteva schimbări importante. Încearcă să nu pui presiune asupra ta și să te alături persoanelor care au aceleași valori și principii cu tine.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodia Fecioarei au parte de o zi liniștită. Lucrurile merg foarte bine pentru tine, iar sarcinile pe care le ai de rezolvat ți se potrivesc foarte bine. Ai alături și oamenii potriviți pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie

Banii s-ar putea să reprezinte o problemă pentru tine în această perioadă. Ai multe decizii importante de luat, iar banii par să nu-ți mai ajungă. La nevoie s-ar putea să apelezi la o persoană din cercul de apropiați. Ai mare grijă la cererile pe care le faci.

Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie

Apar discuții aprinse în relația de cuplu. Pare că ceva te nemulțumește și nu reușești să ajungi la un compromis cu partenerul de cuplu. A sosit timpul să te pui pe primul loc și să faci mai multe lucruri care să-ți aducă bucurie.

Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie

Luna plină urmează să intre în zodia ta. Acest lucru îți aduce doar motive de bucurie. Te simți mult mai curajoasă și ai tendința să iei decizii care să te ajute să evoluezi foarte frumos. Vei avea un avânt impresionant în perioada ce urmează. Este șansa ta să te faci remarcată.

Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie

Horoscopul zilei de 22 mai 2024 spune că nativii din zodia Capricornului trebuie să învețe să se relaxeze. Ai multe lucruri de rezolvat pe plan personal și profesional. Luna plină în Scorpion te împinge să fii mult mai atentă la oamenii în care alegi să ai încredere, scrie YourTango.com.

Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie

Îți pui creativitatea la lucru și reușești să aduci la realitate proiecte importante. Viziunea te ajută să ajungi acolo unde îți dorești. Este doar o chestiune de timp până ce vei vedea că proiectele tale încep să prindă contur. Nu renunța cu ușurință la planurile pe care ți le-ai făcut pentru perioada ce urmează.

Pești: 19 februarie – 20 martie

S-ar putea să pleci într-o călătorie de afaceri. Astrele artă o perioadă oportună pentru tine din punct de vedere profesional. Se anunță o zi în care reușești să te remarci la locul de muncă și nu numai. Ești o zodie de apă care se adaptează cu ușurință schimbărilor care apar.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend