Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Michael Jackson, invitat surpriză pe albumul unui celebru cântăreţ

Publicat

in

NATIONAL

Șoc în Premier League: Roberto De Zerbi a fost dat afară de la Brighton

Publicat

in

Brighton şi antrenorul Roberto De Zerbi au decis să pună capăt colaborării lor la finalul sezonului, cu doi ani înainte de expirarea contractului italianului, au anunţat sâmbătă cele două părţi, informează AFP.

De Zerbi (41 ani), fost jucător la CFR Cluj (2010-2012), este unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori din Europa. El îl va conduce pe “Seagulls” pentru ultima oară duminică, pe teren propriu, împotriva formaţiei Manchester United, în ultima etapă din Premier League, scrie agerpres.ro.

“Am convenit de comun acord să punem capăt contractului lui Roberto, într-un moment care convine ambelor părţi, ceea ce ne permite să planificăm sezonul următor cât mai devreme şi să îi dăm timp lui Roberto să se gândească la următoare sa mutare şi la viitorul său”, a comentat Tony Bloom, conducătorul clubului englez, într-un comunicat.

Antrenorul italian a preluat conducerea echipei Brighton în septembrie 2022, după plecarea lui Graham Potter la Chelsea. În primul sezon, De Zerbi a condus-o pe Brighton pe locul al şaselea în Premier League, cea mai înaltă poziţie din istoria clubului.

Calificaţi pentru prima dată într-o competiţie europeană, “Pescăruşii” au ajuns în optimile de finală ale Europa League în acest sezon, fiind eliminaţi de AS Roma.

Al doilea sezon la Brighton a fost mai complicat pentru De Zerbi şi echipa sa, aflată pe locul al zecelea înaintea ultimei etape.

Conform agenţiei DPA, echipa germană Bayern Munchen, aflată în căutarea unui nou antrenor pentru sezonul viitor, ar fi interesată de o colaborare cu Roberto De Zerbi.

Citeste mai mult

NATIONAL

Președinta Georgiei se opune prin veto „legii ruse” care a generat proteste de amploare: „Contravine Constituției noastre”

Publicat

in

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a „influenţei străine”, care a suscitat proteste masive în această ţară din Caucaz, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Salome ZurabișviliFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Astăzi, am pus un veto (…) la legea care este rusă în esenţa sa şi care contravine Constituţiei noastre”, a spus Salome Zurabişvili într-o declaraţie televizată.

Este vorba totuşi despre un veto cu valoare mai ales simbolică al preşedintei proeuropene, aflată în conflict cu guvernul, având în vedere că partidul la putere, „Visul Georgian”, iniţiatorul legii, dă asigurări că dispune de suficiente voturi în parlament pentru adoptarea definitivă a legii.

Textul aprobat marţi de parlament este denunţat de detractorii săi ca vizând să deturneze Georgia de Uniunea Europeană pentru a o antrena spre Rusia. El a provocat ample manifestaţii, care durează de mai bine de o lună şi la care au luat parte mii de persoane, mai ales tineri. NATO, Comisia Europeană şi ONU au condamnat această iniţiativă a guvernului georgian.

Legea impune ONG-urilor sau media a căror finanţare provine în proporţie de peste 20% din străinătate să se înregistreze ca „organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine” şi să se supună unui control administrativ. Detractorii au numit-o „legea rusă” dată fiind similitudinea sa cu o lege votată în Rusia.

Un conflict între Guvern și președinte

Preşedinta Zurabişvili a propus amendamente la proiectul de lege, dar a prevenit contra oricăror negocieri „artificiale”. În ce-l priveşte, prim-ministrul Irakli Kobakhidze s-a declarat dispus să evoce posibile modificări. Guvernul condus de premierul Irakli Kobahidze susţine că această măsură este menită să forţeze organizaţiile să fie mai „transparente” în ceea ce priveşte finanţarea lor.

Nikoloz Samharadze, membru al partidului de guvernământ Visul Georgian, a declarat că proiectul de lege nu are „nimic de-a face” cu legea rusă denigrată şi şi-a reafirmat angajamentul faţă de aderarea la UE. Legea a fost deja aprobată în două lecturi, ambele soldate cu proteste pe scară largă.

Partidul de guvernământ a încercat deja să adopte această lege în 2023, dar a renunţat în cele din urmă din cauza mitingurilor masive ale opoziţiei.

Bidzina Ivanişvili, un om de afaceri bogat perceput ca liderul din umbră al Georgiei, vede ONG-urile ca pe un inamic din interior în slujba puterilor străine. El a fost prim-ministru între 2012 şi 2013 şi este în prezent preşedinte de onoare al Visului Georgian, partid pe care l-a fondat. El este suspectat că are afinităţi cu Rusia, ţara în care şi-a făcut averea.

Georgia, fostă republică sovietică, este candidat oficial la aderarea la UE din decembrie 2023 şi aspiră, de asemenea, să devină membru al NATO.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend