Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Pe ei i-am votat, cu ei defilăm-Consilierii habarnişti nici nu ştiu ce votează sau de ce

Publicat

in

florescu (1)Gheorghe Florescu spune că proiectele aprobate nu sunt complete şi nici valabile

Gheorghe Florescu, directorul economic al Primăriei Curtea de Argeş s-a arătat nemulţumit de modul în care consilierii locali aprobă proiecte de hotărâre, fie nedocumentate, fie incomplete sau care nu pot fi puse în aplicare, fiind copiate pur şi simplu de la alte autorităţi sau instituţii.

Regulamentul bibliotecii blochează finanţarea

Ne-am obişnuit ca în Consiliul Local Curtea de Argeş multe dintre hotărâri să fie luate prin ridicare de mână, la comandă, fără ca cineva să aibă habar de ce şi pentru ce votează. De asemenea ne-am obişnuit ca după îndelungi discuţii contradictorii sau propuneri venite în special din parte opoziţiei, proiectele să fie aprobate fără probleme, amintindu-ne de proverbul „mult zgomot pentru nimic”.

Un astfel de proiect aprobat în necunoştinţă de cauză probabil, este cel privind regulamentul de funcţionare al Bibliotecii Municipale.

„Cred că acel regulament a fost copiat de undeva pentru că în felul acesta nu se poate lucra, practic la ceea ce aţi aprobat noi nu mai putem face plăţi către Bibliotecă, nu o mai putem finanţa”, a declarat Gheorghe Florescu. Ieşind la iveală faptul că nici măcar nu au citit înainte să aprobe, consilierii au căutat vinovatul aşa că au ajuns la concluzia că raportul redactat de către Marian Ghiţă, director al Bibliotecii şi, probabil asumat de Dorin Savu, şeful de personal al primăriei, fusese, cel mai probabil copiat din… alte surse.

Taxa de divorţ nu are termen de intrare în vigoare

O altă „ciudăţenie” aprobată de consilieri este cea referitoare la taxa pentru divorţul administrativ. Conform hotărârii de consiliu local, oricum luată mult prea târziu faţă de modificarea codului fiscal, taxa pentru familiile care se despart a scăzut însă nicăieri nu este specificat de la ce dată intră în vigoare şi mai ales cine beneficiază de aceşti bani.

„Nicăieri nu scrie vreo dată de la care intră în vigoare şi nici unde se duc aceşti bani. Se pot duce la bugetul local sau la Serviciul Public de Evidenţa Persoanelor. Atâta vreme cât lucrurile nu sunt clare, nici nu se poate lucra”, a mai explicat Gheorghe Florescu.

De când se va plăti taxa micşorată nu se ştie încă dar consilierii spun că parcă au întrebat la vremea respectivă şi ştiu că banii ar intra la bugetul local.

Aşadar în şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş ce va avea loc în această lună, aleşii ar trebui să rectifice cel puţin două dintre proiectele aprobate, proiecte care cel puţin teoretic devin lege la nivel local. Iar când spunem doar două proiecte ne gândim că de-a lungul timpului astfel de „aberaţii” au mai fost votate şi exemplele ar putea cu siguranţă continua.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Premii mari pentru micii fizicieni ai profesoarei Rodica BUCĂȚA de la școala “Mircea cel Bătrân”

Publicat

in

Elevii pasionați de fizică ai Școlii Gimnaziale “Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Fizică, desfășurată la Brașov în perioada 22-26 aprilie 2024. Ghidați de profesoara Cristieana Rodica BUCĂȚA, elevii au demonstrat o pregătire exemplară, sporind palmaresul școlii cu medalii și diplome de excelență.

Performanțe excepționale

  • Picu Ștefan, din clasa a VI-a, a obținut o medalie de argint și o mențiune, demonstrând talent remarcabil și o pasiune pentru fizică încă de la o vârstă fragedă.
  • Georgescu Yanis Constantin, elev în clasa a VIII-a, a cucerit o medalie de bronz și o mențiune, confirmând abilitățile sale excepționale și perseverența în studiu.
  • Țîroiu Alexandru Theodor, tot din clasa a VIII-a, a obținut o diplomă de excelență, demonstrând o pregătire solidă și o dorință constantă de a-și depăși limitele.

Pasiune pentru carte și școală

Cei trei elevi olimpici se remarcă nu doar prin performanțele lor academice, ci și prin pasiunea pentru învățătură și prin conștientizarea importanței educației pentru viitorul lor. Ei consideră că școala și cartea le pot deschide o mulțime de oportunități și le pot facilita accesul spre o profesie de succes.

Cristieana Rodica BUCĂȚA, un dascăl de excepție

Profesora Cristieana Rodica BUCĂȚA a jucat un rol esențial în succesul elevilor săi. Dedicată meseriei sale, ea a abordat tematica fizicii la un nivel superior, atât din punct de vedere teoretic, cât și experimental, facilitând elevilor o înțelegere aprofundată a cunoștințelor avansate și pregătindu-i pentru competițiile de prim rang.

Felicitări și aprecieri

Elevii olimpici merită toate felicitările pentru performanțele lor excepționale și pentru dedicarea cu care abordează studiul fizicii. De asemenea, profesoara Cristieana Rodica BUCĂȚA merită apreciere pentru implicarea sa constantă și pentru contribuția semnificativă la succesul elevilor săi.

Rezultatele obținute la Olimpiada Națională de Fizică demonstrează calitatea educației oferite la Școala Gimnazială “Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș și confirmă potențialul remarcabil al elevilor săi.

Citeste mai mult

ACTUAL

Sărbătoare la Călinești! Ion Mînzînă și echipa PSD alături de locuitorii comunei

Publicat

in

Comuna Călinești a marcat ieri o zi dublă de sărbătoare: 636 de ani de la prima atestare documentară și cea de-a doua ediție a “Festivalului Florilor de Mai”. Evenimentul a reunit locuitorii comunei, dar și oaspeți din localitățile învecinate, într-o atmosferă de bucurie și voie bună.

Sărbătoare cu tradiție și muzică populară

Festivalul a debutat cu o paradă a costumelor populare, urmată de spectacole susținute de artiști locali și renumiți din zonă. Nu au lipsit momentele dedicate dansurilor tradiționale și muzicii populare, care au adunat publicul numeros în jurul scenei.

Ion Mînzînă: “Sprijin constant pentru comunitatea din Călinești”

Prezent la eveniment, Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei și a reiterat sprijinul său pentru proiectele de dezvoltare locală: “Este un moment de bucurie în care ne întâlnim cu toții pentru a sărbători comunitatea din Călinești. Vă asigur că veți avea permanent în mine, în Consiliul Județean și în parlamentarii noștri un sprijin constant și consistent, ca și până acum. Vă doresc tuturor multă sănătate și să dea Dumnezeu să ne revedem cu bine de fiecare dată. La mulți ani!”.

Oaspeți din Republica Moldova

La sărbătoare au participat și oaspeți din Republica Moldova, semn al relațiilor strânse de colaborare dintre cele două regiuni. Festivalul Florilor de Mai a reconfirmat statutul de eveniment important în calendarul cultural al județului Argeș, oferind o atmosferă de bucurie și relaxare pentru toți participanții.

Sărbătoarea din Călinești a demonstrat încă o dată coeziunea comunității locale și dorința de a păstra tradițiile și valorile specifice zonei. Sprijinul constant al autorităților județene și locale este esențial pentru ca astfel de evenimente să se poată desfășura cu succes și să contribuie la promovarea județului Argeș.

Material publicat de către Uta Media Network SRL la comanda Partidului Social Democrat – Organizatia Arges, cod mandatar financiar 21240002

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend