Stai conectat...

ACTUAL

VIDEO Steagul roșu nu e decor, e avertisment: Amenzi pentru turiștii care au ignorat pericolul la Eforie

Publicat

la

Jandarmii din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța au intervenit, sâmbătă, pe plajele din Eforie, unde au acționat alături de salvamari pentru a preveni incidentele în contextul arborării steagului roșu, semnal clar că scăldatul este interzis.

Patru jandarmi, sprijiniți de un ATV și un UTV, au patrulat în zona plajelor, informând turiștii despre riscurile la care se expun atunci când intră în apă în condiții periculoase. Chiar și așa, nu au lipsit cazurile de ignorare a avertismentelor.

Două persoane au fost sancționate contravențional după ce au ales să intre în mare, în ciuda interdicției. Amenzile aplicate se ridică la 1.000 de lei, câte 500 de lei pentru fiecare persoană, conform prevederilor legale în vigoare.

Mesajul autorităților rămâne ferm: steagul roșu nu este o simplă recomandare, ci indică un pericol real. Intrarea în apă în astfel de condiții poate avea consecințe grave.

Jandarmii anunță că vor continua acțiunile pe litoral, în colaborare cu salvamarii, pentru a limita riscurile și pentru a menține siguranța turiștilor aflați pe plajele din Eforie.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Fost șef al Serviciului de Infestigații Criminale, dat dispărut. Autoritățile sunt în alertă

Publicat

la

Autor

Fost șef al Serviciului de Infestigații Criminale, dat dispărut. Este vorba despre Dacian Vonu, fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Hunedoara.

Fost șef al Serviciului de Infestigații Criminale, dat dispărut. A plecat de acasă și nu s-a mai întors, polițiștii sunt în alertă

Dacian Vonu are 54 de ani și ar fi plecat de acasă pe 7 august, în jurul orei 19.00. De atunci, nimeni nu mai știe nimic de el.

„L-AȚI VĂZUT? Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la dispariția unui bărbat de 54 de ani, din municipiul Deva.

Potrivit sesizării, Vonu Dacian ar fi plecat voluntar, în data de 7 august a.c., în jurul orei 19:00, de la adresa unde locuiește, fără a reveni până în prezent.

Semnalmentele bărbatului

La momentul plecării, bărbatul purta pantaloni tip blugi, un tricou și sandale de culoare maro. Avea asupra sa un ghiozdan de culoare neagră.

Semnalmente: aproximativ 1,70 metri înălțime, circa 70 de kilograme, păr grizonat, barbă și mustață îngrijite, grizonate.

Polițiștii desfășoară activități specifice în vederea depistării bărbatului și verifică toate informațiile care pot conduce la identificarea și localizarea acestuia.

Persoanele care dețin informații utile pentru identificarea sau găsirea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, transmit polițiștii din Deva.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ambulanță atacată cu pietre și topoare de sătenii care credeau că fură copii. Raed Arafat reacționează dur: ”Violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă”

Publicat

la

Autor

Ambulanță atacată cu pietre și topoare. Medicii chemaţi să acorde îngrijiri unui pacient în Recea Cristur, judeţul Cluj, au fost atacaţi cu bâte, topoare şi pietre, din cauza unor zvonuri de pe TikTok despre o presupusă „ambulanţă care fură copii”.

Ambulanță atacată cu pietre și topoare. Raed Arafat: Dezinformarea poate conduce la asemenea acte

În urma atacului, șoferul de pe ambulanță a fost rănit la ochi de cioburile geamului spart şi a fost operat. Șeful DSU condamnă dur acest incident și explică cât de grave pot fi efectele unor informații false distribuite pe rețelele de socializare.

”O minciună distribuită pe un telefon, prin rețele de socializare, a ajuns să însemne un salvator în sala de operație, un pacient pus în pericol și o ambulanță nouă scoasă temporar din serviciu.

Ambulanțele SAJ și SMURD și oamenii care lucrează pe ele au o singură misiune: să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ajutor și să salveze vieți.

Astăzi sunt alături de colegul nostru rănit și de întregul echipaj al SAJ Cluj, după ce ambulanța pe care acesta o conducea, aflată în misiune și transportând un pacient, a fost blocată și atacată, pe fondul informațiilor false răspândite în mediul online despre așa-zisa „ambulanță neagră care fură copii”.

Violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă. Iar dezinformarea care poate conduce la asemenea acte trebuie tratată cu maximă seriozitate de autorități, de platformele de socializare și de fiecare dintre noi.

O ambulanță care vine să salveze nu poate deveni ținta violenței din cauza unei minciuni răspândite online!”, a transmis șeful DSU pe pagina sa de Facebook.

Și ministrul Sănătății a reacționat dur după ce sătenii au atacat ambulanța cu pietre și topoare, pe motiv că aceasta fură copii.

„Am luat act cu mare îngrijorare de incidentul din Cluj. Sistemul de sănătate are nevoie de linişte şi încredere pentru a funcţiona, nu de agresiuni alimentate de speculaţii iresponsabile. Solicităm instituţiilor cu competenţe fermitate maximă”, afirmă ​Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.

Citește și O ambulanță care transporta la spital un adolescent înjunghiat în Ploiești a fost oprită în zona centrală și redirecționată din cauza Zilelor orașului VIDEO

Loading

Citește tot

ACTUAL

Radu Miruță speculează isteria cu ”Ambulanța Neagră” și îi cere lui Grindeanu să introducă de urgență o lege la Camera Deputaților: Trebuie să o votăm imediat

Publicat

la

Autor

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, speculează isteria creată în urma atacării unei ambulanțe la Cluj și îi solicită președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, să pună de urgență pe ordinea de zi legea împotriva dezinformării.

Miruță: Legea împotriva dezinformării trebuie adoptată de urgență!

Legea împotriva dezinformării trebuie adoptată!

Am depus-o în Parlament în 2025. A trecut tacit de Senat și este blocată la Camera Deputaților. E prea mult.

Astăzi, o ambulanță aflată în misiune de salvare a fost atacată pentru că oamenii au crezut un video pe TikTok în care li se spunea că este „ambulanța neagră” care fură copii.

Aici nu mai vorbim doar despre o știre falsă pe Internet. Vorbim despre o minciună care a ieșit din telefon și a ajuns în stradă, transformându-se în violență împotriva unor oameni aflați într-o misiune de salvare.

Pe Internet nu putem lupta împotriva fiecărei minciuni prin sesizări individuale. Internetul este infinit mai vast decât orice registru în care se trece cu pixul câte o sesizare la ANCOM sau CNA.

Soluția împotriva algoritmilor care propagă astfel de dezinformări este tot cu algoritmi. Tehnic, soluția există. Trebuie doar transpusă în legislație, fără să atingem libertatea de exprimare.

Domnule Grindeanu, nu pentru că este legea mea, ci pentru sănătatea acestei țări: vă rog să puneți pe ordinea de zi a Camerei Deputaților proiectul de lege și să îl adoptăm.

Îl amendăm împreună, astfel încât să fie contribuția întregului Parlament. Vă voi recunoaște public meritele pentru adoptarea unei astfel de inițiative.

Dar haideți să nu mai așteptăm următoarea victimă.

Dezinformarea nu mai este doar ceea ce vedem pe ecran. A început să producă victime în lumea reală.

Și dacă noi, statul, nu învățăm să combatem cu instrumente moderne o problemă creată de tehnologie, alții vor continua să folosească tehnologia pentru a face rău României.”, scrie Radu Miruță.

Ambulanță, atacată cu pietre și topoare

Medicii chemaţi să acorde îngrijiri unui pacient în Recea Cristur, judeţul Cluj, au fost atacaţi cu bâte, topoare şi pietre, pe fondul unor zvonuri propagate pe TikTok despre o presupusă „ambulanţă care fură copii”, relatează Dejeanul. Şoferul autosanitarei a fost rănit la ochi de cioburile geamului spart şi a fost operat. Ministerul Sănătăţii condamnă ferm atacul revoltător asupra echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, provocat de dezinformări absurde apărute pe platforme din social media, solicitând instituţiilor cu competenţe fermitate maximă.

Incidentul s-a întâmplat puţin după ora 21. Echipajul Serviciului de Ambulanţă a fost trimis în Recea Cristur, pentru un pacient cu stare de rău.

La intrarea în localitate, medicii au oprit pentru a cere indicaţii. Au întrebat un grup de localnici unde se află adresa. În loc de ajutor, oamenii au început să îi filmeze şi să se agite.

După ce medicii au preluat pacientul, în drum spre Spitalul din Dej, unde urma să fie transportat, calea le-a fost blocată de un autoturism din care au coborât mai mulţi indivizi înarmaţi cu bâte şi topoare. Aceştia au început să lovească autosanitara, susţinând că ar fi „ambulanţa neagră care fură copii”.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Val de aer african se îndreaptă spre România. Apogeul o să fie marți

Publicat

la

Autor

Un puseu de aer tropical dinspre nordul Africii va cuprinde începând de mâine aproape întreg teritoriul țării, temperaturile vor crește și abia spre finalul săptămânii vremea se va răcori din nou. Directorul ANM Elena Mateescu și meteorologul Mihai Timu au explicat la Digi24 cum va evolua vremea în zilele următoare.

„De mâine vom avea din nou un puseu de aer tropical dinspre nordul Africii. Temperaturi caniculare în jurul a 35° în Banat și Crișana, iar marți atingem apogeul, să spunem așa”, a spus Mihai Timu, meteorolog ANM.

„Ne așteptăm canicula să se extindă din vest urmând ca miercuri, din nou, acest val de aer cald să se retragă către sud, sud-vest, urmând ca joi și vineri să ne răcorim din nou, să vorbim de temperaturi apropiate de normal. Iar în toate zilele care urmează, ploile vor fi extrem de puține, destul de izolate în zona de munte și în special în cursul după-amiezelor”, a adăugat acesta.

Mateescu: Minimele nu vor coborî sub 20 de grade

Elena Mateescu, director ANM, a spus că de luni dimineață până miercuri dimineață vorbim de caniculă, disconfort termic și temperaturi ridicate care este posibil să ajungă în Câmpia de Vest la 37-38°, în timp ce în restul țării, mai ales în partea de vest, sud-vest, sud a țării, să contăm pe valori de 30-35°.

„În același timp, disconfortul termic va fi unul accentuat, având în vedere probabilitatea ca indicele temperatură-umezeală să atingă și să depășească pragul critic de 80 de unități, iar nopțile să fie tropicale”, conform acesteia.

„Minimele, în special în Dealurile de Vest sau pe litoral, vor fi între 22 și 23 de grade, minimele nu vor coborî sub 20 de grade”, a adăugat aceasta.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, valabilă în toată ţara, de luni, ora 10:00, până miercuri, ora 21:00.

Loading

Citește tot

ACTUAL

România a cucerit aurul mondial în proba de 8+1 feminin la CM Under 19. Argint pentru echipajul de 8+1 mixt

Publicat

la

Autor

Echipajul de 8+1 feminin (JW8+) a câştigat medalia de aur la Campionatele Mondiale Under19 de la Plovdiv, informează news.ro.

Echipajul este format din Teodora Sandu, Carolina Pănuţă, Elena Bianca Niţu, Maya Renata Bumbac, Elena Denisa Baciu, Mariana Casu, Angela Gabriela Cazacu, Mădălina-Dumitriţa Ursaciuc şi Sarra-Maria Vasca.

O cursă extraordinară reuşită de sportivele române, care au luptat până la capăt şi au trecut primele linia de sosire, cucerind titlul mondial.

Medalie de argint a obţinut şi echipajul de 8+1 mixt (JMix8+), compus din Anca-Andreea Culidiuc, Denisa Mihaela Vasilica, Răzvan Ioan Marin, Andrei Mihai Bălan, Radu-Andrei Enescu, Dumitru Cristian Pascari, Marina Ariana Balint, Jessica Popescu şi Sarra-Maria Vasca.

Tot duminică, pe locul 5 s-a clasat echipajul de 8+1 masculin (JM8+), compus din Tristan Pierre Delacroix, Andrei-George Mitrea, Sebastiab-Ionuţ Răileanu, Gabriel-Valentin Rusu, Ionuţ-Denis Ungureanu, Eduard Nicolaica, Silviu Gabriel State, Marian-Alexandru Mihali şi Irina Lucia Andreea Despa.

Sâmbătă, România a câştigat două medalii de aur şi două de bronz la CM de la Plovdiv. 

Loading

Citește tot

ACTUAL

Situatia s-a împuțit rău de tot în București și în zonele limitrofe: Oamenii ies la protest în fața Gărzii de Mediu, din cauza mirosului insuportabil

Publicat

la

Autor

Un nou protest față de poluarea din sudul Bucureștiului și din localitățile limitrofe va avea loc marți, 11 august, în fața Gărzii Naționale de Mediu. Manifestația, organizată de Asociația Iar Miroase, vine pe fondul numeroaselor reclamații privind mirosurile provenite din zona depozitului de deșeuri de la Vidra, informează Mediafax.

Protestul, intitulat „Vrem aer curat, nu miros de levigat”, este programat marți între orele 09:30 și 11:00.

„Luptăm pentru aer curat și pentru sănătatea comunităților afectate de poluare din sudul Bucureștiului”, au transmis organizatorii.

Asociația Iar Miroase reunește în special locuitori din Vidra, Sintești, Jilava, Berceni, Popești-Leordeni și din sudul Capitalei, zone în care cetățenii reclamă de mai mulți ani episoade repetate de mirosuri puternice și neplăcute.

Procese împotriva companiei Eco Sud

Organizația a deschis două procese împotriva Eco Sud, compania care administrează depozitul de la Vidra: unul pentru anularea Autorizației Integrate de Mediu și un altul prin care a cerut suspendarea acesteia până la soluționarea definitivă a procesului principal.

Potrivit Buletin de București, în instanță au fost invocate, între altele, presupusa emitere a autorizației fără o evaluare corespunzătoare a impactului asupra mediului, lipsa unei consultări publice reale și probleme privind datele referitoare la capacitatea depozitului.

Cererea de suspendare a autorizației a fost respinsă în aprilie 2025 de Tribunalul București, iar Curtea de Apel București a respins ulterior recursul. Hotărârea privind suspendarea este definitivă.

Procesul prin care se cere anularea autorizației de mediu continuă însă la Tribunalul București. Următorul termen este programat pentru 9 octombrie.

„Oamenii din Sintești, Vidra, Jilava, Berceni, Popești-Leordeni și din sudul Bucureștiului continuă să respire același aer. Nu ne oprim. Nu renunțăm”, a transmis anterior Asociația Iar Miroase.

Controversele au fost amplificate și de controalele efectuate de Garda Națională de Mediu

Luna trecută, comisarii de mediu au aplicat două amenzi în valoare totală de 115.000 de lei companiei Eco Sud. Potrivit informațiilor comunicate de Garda de Mediu și citate de Buletin de București, sancțiunile au vizat mirosurile neplăcute asociate hidrogenului sulfurat și depășirea suprafeței zonei active în care sunt depozitate deșeurile.

Eco Sud a contestat constatările și sancțiunile aplicate de autorități.

Depozitul de la Vidra este singurul depozit de deșeuri activ din zona metropolitană București-Ilfov și este indicat de ani de zile de o parte dintre locuitorii din sudul Capitalei și din comunele apropiate drept una dintre principalele surse ale episoadelor de miros persistent.

Pentru centralizarea reclamațiilor a fost creată și platforma IarMiroase.ro, prin intermediul căreia locuitorii pot transmite sesizări către instituțiile responsabile, între care DSP Ilfov și Garda de Mediu. În perioadele cu mirosuri foarte puternice au fost raportate inclusiv momente în care autoritățile au primit câte două sesizări pe minut.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend