Stai conectat...

ACTUAL

VIDEO Două avioane s-au ciocnit pe pista Aeroportului Internaţional din Miami

Publicat

la

Două avioane s-au ciocnit, sâmbătă seara, pe pista Aeroportului Internaţional din Miami, la doar o zi după ce suspendarea zborurilor la nivel naţional a provocat numeroase anulări şi haos în transportul aerian, scrie CNN.

Coliziune între un avion Copa Airlines şi o aeronavă UPS pe aeroportul din Miami

”Vârful aripii unui Boeing 737 al companiei Copa Airlines a lovit botul unui Boeing 767 al companiei UPS în timp ce avioanele rulau pe pistă”, a declarat Administraţia Federală a Aviaţiei.

Două persoane au fost rănite în urma coliziunii, care a avut loc în jurul orei 21:15, a declarat pentru CNN Greg Chin, directorul de comunicare al aeroportului.

Mărturia unui pasager despre momentul impactului

”Rulam după aterizare cu o viteză normală când, dintr-o dată, am auzit zgomotul din jurul meu devenind tot mai puternic, urmat de un ţipăt colectiv şi apoi de impactul cu o altă aeronavă care a lovit-o pe a noastră”, a declarat pentru CNN Cesar Ferreira, un pasager al companiei Copa.

”În interiorul cabinei, am simţit cum avionul s-a smucit brusc într-o parte. La început, unii pasageri au început să intre în panică, dar echipajul Copa a reacţionat rapid, convingând pe toată lumea să rămână pe locurile lor”, a spus Ferreira.

Autorităţile americane investighează coliziunea dintre cele două avioane

Controlorii de trafic aerian le-au indicat membrilor echipajului UPS să cedeze trecerea zborului Copa, a precizat FAA. Agenţia investighează coliziunea.

UPS a declarat că este ”hotărâtă să colaboreze cu autorităţile pentru a stabili ce s-a întâmplat” şi a menţionat că echipajul său este în siguranţă.

Copa Airlines a declarat într-un comunicat că ”regretă neplăcerile pe care acest incident le-ar putea cauza pasagerilor noştri. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului nostru este prioritatea noastră principală şi vom coopera cu autorităţile pe parcursul anchetei”.

Incidentul are loc în contextul în care aeroporturile din întreaga ţară depun eforturi pentru a relua operaţiunile normale de zbor, după suspendarea zborurilor dispusă vineri de FAA, care i-a obligat pe unii pasageri să doarmă pe podelele terminalelor aeroportuare, aşteptând reprogramarea zborurilor.

Dialogul dintre piloţi şi controlorii de trafic aerian după accident

”Cineva ne-a lovit”, a spus pilotul zborului Copa Airlines în înregistrarea audio a controlului traficului aerian, în timp ce controlorul a întrebat echipajul avionului UPS dacă au intrat în contact.

”Da, am mers prea departe, iar apoi el… ne-a atins cu aripa”, a răspuns pilotul UPS în înregistrare.

”Se pare că ne lipseşte vârful aripii stângi”, a spus ulterior pilotul Copa.

Pasagerii au fost evacuaţi, iar cele două persoane rănite au primit îngrijiri medicale

Ferreira a spus că, după aproximativ 10 minute, căpitanul a anunţat că nu exista niciun pericol iminent şi că va fi adus un tractor pentru a muta avionul.

Toţi cei 166 de pasageri şi cei şase membri ai echipajului au debarcat între timp, iar avionul a fost dus înapoi la terminal, a precizat compania aeriană în comunicatul său.

O fotografie a avionului UPS arată botul acestuia îndoit, cu o gaură mare în panouri.

Zborul Copa Airlines tocmai aterizase în Miami din Panama City, Panama, iar un zbor UPS se pregătea să decoleze spre Bogotá, Columbia, în momentul incidentului.

Rănile celor două persoane au fost minore şi ambele au fost îngrijite la faţa locului de echipele de pompieri şi de salvare, a spus Chin.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Sabalenka îşi cere scuze pentru insultele aduse unor spectatori în timpul meciului cu Svitolina

Publicat

la

Autor

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka şi-a cerut scuze faţă de spectatorii cu care a intrat în conflict în timpul unui meci de la Turneul Campioanelor (WTA Finals) – pierdut vineri în faţa ucrainencei Elina Svitolina – la Indian Wells, în Statele Unite, scrie EFE.

La un moment dat, în timpul partidei care a dus la eliminarea sa din turneu, Sabalenka a adresat insulte, în limba rusă, unor spectatori ucraineni care o încurajau pe Svitolina, potrivit Agerpres.

„Cuvintele mele nu i-au fost adresate Elinei. Eram frustrată din cauza unui mic grup de spectatori care se bucura de greşelile mele într-o manieră ostilă şi am reacţionat emoţional în acel moment”, a precizat Sabalenka într-o postare pe reţelele de socializare.

„Cu toate acestea, ar fi trebuit să-mi gestionez frustrarea altfel şi îmi cer scuze faţă de oricine s-a simţit jignit”, a adăugat jucătoarea belarusă, menţionând că adversara sa „a făcut un meci excelent” şi urându-i „tot binele pentru restul turneului”.

Remarcile Arinei Sabalenka amplifică tensiunile din jurul meciurilor dintre anumite jucătoare ucrainence – precum însăşi Svitolina – şi adversarele lor din Rusia sau Belarus; ucrainencele refuză să dea mâna cu acestea de la începutul războiului din Ucraina, în 2022.

De altfel, duminică seara, în finala Turneului Campioanelor, competiţie care încheie sezonul, se vor înfrunta Svitolina şi o altă rusoaică, Mirra Andreeva.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Scandal în PNL pe două fronturi. Oana Gheorghiu îi nominalizează pe cei patru contestatari ai lui Bolojan: „O grupare minoritară, care face însă foarte mult zgomot” / Ce dezvăluie despre datoriile de 20 de milioane de euro

Publicat

la

Autor

PNL se confruntă cu datorii de aproximativ 20 de milioane de euro, acumulate în urma unor contracte încheiate în campaniile electorale din 2024, care prevăd penalități de 1% pe zi. Oana Gheorghiu, președinta PNL Sector 4, a declarat la Digi24 că partidul caută soluții pentru plata sumelor și analizează posibilitatea unor acțiuni în instanță împotriva celor care au aprobat contractele. În același timp, aceasta a vorbit despre tensiunile din interiorul formațiunii și i-a nominalizat pe Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Alina Gorghiu și Toma Petcu drept cei patru liberali care contestă vocal actuala conducere.

PNL are datorii de aproximativ 20 de milioane de euro. Oana Gheorghiu: Contracte cu penalități de 1% pe zi

Invitată sâmbătă la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, Oana Gheorghiu a explicat cum au fost acumulate datoriile PNL și de ce conducerea partidului analizează posibilitatea unor acțiuni în instanță împotriva unor membri ai fostei conduceri, din perioada în care formațiunea era condusă de Nicolae Ciucă.

Potrivit acesteia, o parte importantă a sumelor datorate provine din penalitățile prevăzute în contractele pentru materiale publicitare încheiate în campaniile electorale din 2024.

„Este o datorie de aproximativ 20 de milioane de euro. E nevoie de o reeșalonare și e nevoie de găsirea unei soluții. Acești bani, o să vă mire, vin din cheltuieli făcute în campaniile electorale din 2024, cred că locale și europarlamentare, dar ele nu sunt sumele cheltuite, ci sunt penalități. Au fost semnate niște contracte cu penalități de 1% pe zi și, de aici, gândiți-vă cum e posibil ca cineva, cred că nu știu, să nu fi făcut în viața lui un contract, să poată să accepte o astfel de penalitate. Acești bani vin din semnarea acestor contracte, care sunt extrem de păguboase, care fac ca la o datorie de 500.000 de lei să existe o hotărâre a instanței de plată a șase milioane de lei sau nouă milioane de lei, în funcție de situație. De aici sunt aceste sume foarte mari și de aceea partidul a hotărât să se întoarcă, cumva, împotriva celor care au decis să semneze asemenea contracte extrem de păguboase”, a declarat Oana Gheorghiu la Digi24.

De la o datorie de 500.000 de lei la obligații de plată de până la nouă milioane de lei

Oana Gheorghiu a oferit exemple privind efectele penalităților contractuale, explicând că, în anumite situații, datorii inițiale de 500.000 de lei au ajuns să genereze hotărâri judecătorești pentru plata unor sume de șase sau nouă milioane de lei.

Aceasta a susținut că prevederile contractuale au fost extrem de păguboase pentru partid și că este necesară identificarea celor care au decis semnarea documentelor.

Întrebată dacă știe ce lideri PNL au semnat contractele, inclusiv dacă printre aceștia se află fostul secretar general Lucian Bode, Gheorghiu a precizat că nu a văzut documentele și că subiectul nu a fost discutat în ședința partidului.

„Am să fiu foarte sinceră. Chiar nu știu. Nu am văzut contractele, nu știu. Și în ședința pe care am avut-o nu s-a discutat”, a afirmat ea.

Conducerea PNL analizează inclusiv posibilitatea unor acțiuni în instanță împotriva unor membri ai fostei conduceri, printre persoanele vizate fiind menționat și Lucian Bode.

Filialele PNL, somate să își rezolve problemele financiare în zece zile

Oana Gheorghiu a explicat că unele contracte au fost încheiate direct de organizațiile județene ale partidului, pentru servicii și materiale publicitare.

În situațiile în care filialele nu dispun de fondurile necesare pentru achitarea obligațiilor, executările ajung la sediul central al PNL.

„Sunt niște firme, în principiu, o companie care a făcut materiale publicitare pentru partid și pentru filiale. Sunt și filiale aflate în această situație, care și-au comandat, au făcut aceste contracte la nivelul filialelor, s-au semnat și, pentru că filialele nu au bani, este executat sediul central. Și aici e nevoie de o clarificare. De asta s-a discutat în ședință să cerem filialelor ca în zece zile să-și rezolve problemele la nivelul filialei, pentru că acolo s-au semnat contracte, la nivel de filială, din păcate, cu aceleași penalități uriașe”, a explicat Oana Gheorghiu.

Potrivit informațiilor prezentate, filialele care nu își rezolvă situația financiară riscă să piardă dreptul de vot în Biroul Politic Național.

Cine sunt cei patru liberali care contestă conducerea PNL. Oana Gheorghiu: „Este o grupare minoritară, care face însă foarte mult zgomot”

Pe lângă situația financiară a partidului, Oana Gheorghiu a vorbit despre tensiunile politice din interiorul PNL și despre gruparea care critică actuala conducere a formațiunii.

Aceasta a susținut că opoziția față de conducerea lui Ilie Bolojan este reprezentată de un număr redus de membri, care se remarcă prin intervențiile din ședințele Biroului Politic.

„Este o grupare minoritară, care face însă foarte mult zgomot. Eu asta pot să vă spun. Nu vorbesc din spațiul public, ci doar din ce am văzut în ședințele Biroului Politic. Sunt patru colegi care sunt foarte vocali. Este dreptul dânșilor. Și acest zgomot amplificat face să pară că în Partidul Național Liberal e o mișcare puternică, un curent puternic anti-Bolojan”, a declarat fostul vicepremier.

Întrebată cine sunt cei patru liberali la care face referire, Oana Gheorghiu i-a nominalizat pe Toma Petcu, Petru Ștefan Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu.

„Păi, ultima dată au fost domnul Petcu, domnul Hubert, doamna Pauliuc și doamna Gorghiu”, a spus aceasta.

Tensiuni în PNL: cei patru liberali riscă excluderea din grupurile parlamentare

Oana Gheorghiu a fost întrebată și despre solicitarea adresată celor patru liberali de a renunța la anumite acțiuni în instanță, în caz contrar existând posibilitatea excluderii lor din grupurile parlamentare ale PNL.

Aceasta a precizat că solicitarea nu privește procesele prin care au fost contestate statutul partidului, congresul sau numirile interimare, ci acțiunile împotriva deciziilor grupurilor parlamentare privind disciplina de vot.

„Ca să fim foarte clari, nu e vorba de acțiunile în instanță prin care au contestat statutul sau congresul, sau numirile interimare. Acelea sunt lucruri care vor merge. Ce li s-a cerut este să oprească acțiunile în instanță împotriva deciziilor pe care grupurile parlamentare le iau privind modul în care votează. Deci e normal că, dacă faci parte dintr-un grup parlamentar, reprezinți Partidul Național Liberal în Parlament, fie rămâi cu grupul și votezi cum se decide, cum decide majoritatea grupului parlamentar, fie te retragi în afara grupului. Ei au contestat în instanță această regulă pe care partidul a impus-o, de a vota cu grupul parlamentar sau cum decide majoritatea grupului, sau de a te retrage. Nu li s-a dat un ultimatum, nu sunt dați afară din partid, ci pur și simplu e o chestiune de etică”, a explicat Oana Gheorghiu.

Întrebată dacă cei patru ar putea fi excluși din grupurile parlamentare, aceasta a confirmat că o asemenea posibilitate a fost discutată.

„Li s-a cerut, da, dacă nu…”, a răspuns ea.

Oana Gheorghiu: „Din momentul în care tu nu rezonezi, nu ai aceleași valori, nu ai aceleași obiective ca un grup parlamentar, etic este să te poziționezi corect”

Referindu-se la situația parlamentarilor care nu respectă deciziile majorității grupului din care fac parte, Oana Gheorghiu a susținut că aceștia ar trebui să se retragă din grupurile parlamentare.

„Din momentul în care tu nu rezonezi, nu ai aceleași valori, nu ai aceleași obiective ca un grup parlamentar, etic este să te poziționezi corect și să te retragi, nu să rămâi în grup și să votezi diferit de grup. Mi se pare o chestiune de etică, până la urmă”, a afirmat fostul vicepremier.

Critici la adresa contestatarilor lui Bolojan: „Mai vor românii un partid care este brelocul PSD?”

Oana Gheorghiu a criticat și modul în care cei patru liberali se raportează la conducerea partidului și la argumentele invocate în discuțiile interne.

Aceasta a susținut că nemulțumirile contestatarilor sunt concentrate asupra relației cu primarii și șefii consiliilor județene, în timp ce opinia cetățenilor ar fi insuficient luată în considerare.

„Cum v-am zis, un grup foarte vocal. Și eu am auzit vorbind și m-am și gândit că poate, nu știu, eu fac politică și cu siguranță sunt foarte la început și cred că niciodată n-o să mă pot adapta la stilul ăsta de a face politică. Dar ce aud vorbind? «O să distrugeți Partidul Național Liberal. Nu ați vorbit cu primarii, nu ați vorbit cu consilierii județeni, să vedeți ce spun ei». Și m-am gândit că tot ce fac ei și felul în care se raportează are legătură doar cu primarii, cu șefii consiliilor județene, în general, cu oamenii politici. Nu se gândesc deloc că poate și ei ar trebui să stea de vorbă cu oamenii, să îi asculte pe oameni. Ce vor românii? Mai vor românii un partid care este brelocul PSD?”, a declarat Oana Gheorghiu la Digi24.

Tensiunile din interiorul PNL s-au reflectat și în componența delegațiilor parlamentare. Pe 10 noiembrie, plenul comun al Parlamentului a aprobat înlocuirea Nicoletei Pauliuc și a Alinei Gorghiu din Delegația permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. La solicitarea PNL, Nicoleta Pauliuc a fost înlocuită cu senatorul Silviu Coșa, iar Alina Gorghiu cu deputatul Robert Sighiartău.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Profit record pentru Poșta Română în 2026. Compania a câștigat 117 milioane de lei în zece luni

Publicat

la

Autor

Compania Naţională „Poşta Română” a înregistrat, în primele zece luni ale acestui an, un profit brut record de 117 milioane de lei, semnificativ peste nivelul din 2024, când a raportat cel mai mare venit brut din istoria sa recentă, de 85 de milioane de lei, a anunţat operatorul naţional de servicii poştale, într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES.

Potrivit directorului general al companiei, Valentin Ştefan, „În spatele ghişeelor familiare s-a derulat o transformare discretă, construită pe un principiu simplu: fiecare leu investit trebuie să se întoarcă. Rezultatele ultimilor ani, în special cele din 2026, confirmă că această abordare funcţionează. Timp de decenii, Poşta a fost percepută mai degrabă ca o instituţie decât ca o afacere. Ultimii ani au schimbat această perspectivă. Conducerea Companiei a tratat fiecare decizie, de la investiţiile în infrastructura logistică până la cheltuielile administrative, ca pe o investiţie cu un randament măsurabil. Rezultatul: venituri în creştere în segmentele cu potenţial şi costuri menţinute sub control, chiar şi în contextul creşterii preţurilor pe unitate”.

Potrivit sursei citate, veniturile companiei provin din cinci domenii principale de activitate: convenţia cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, cu cele două componente ale sale (Casa Naţionala de Pensii Publice din România şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială), poşta tradiţională de corespondenţă, coletele, serviciile financiare şi infrastructura imobiliară. La acestea se adaugă alte categorii de venituri, cu o pondere redusă în contul de profit şi pierdere. În total, veniturile au crescut de la 1,43 miliarde lei în 2021 la 1,91 miliarde lei estimate pentru 2026, adică cu aproximativ o treime.

În 2022, Poşta Română a demarat un proces etapizat de modernizare şi de creştere a profitabilităţii, abordând fiecare produs în parte, având în vedere complexitatea Companiei şi diversitatea portofoliului său. Primul pas a fost recâştigarea încrederii statului român şi reconstruirea unui parteneriat esenţial, în special pentru stat. Acest efort a condus la încheierea convenţiilor cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Infrastructura Poştei a fost concepută astfel încât statul să poată ajunge, ori de câte ori este nevoie, la milioane de cetăţeni în acelaşi timp, printr-un mesaj, un voucher sau un beneficiu. Din aceeaşi direcţie strategică au rezultat modernizarea activităţii de printing şi inserare în plicuri, precum şi achiziţia de terminale mobile pentru fiecare curier poştal.

În 2021, din cauza lipsei tehnologiei, Poşta avea o cotă de piaţă redusă în segmentul corespondenţei. Îi lipseau echipamentele moderne de printing şi inserare în plicuri, precum şi softurile care să permită procesarea bazelor de date necesare tipăririi cu date variabile. Obiectivul companiei a fost să devină competitivă în licitaţii şi să se asigure că ultimul plic al acestei industrii aflate în declin va fi dus de Poştă. Creşterea spectaculoasă, de peste 100 de milioane de lei între 2023 şi 2024, s-a datorat în special investiţiei de 6 milioane de lei în echipamentele de printat şi de inserare în plicuri. Din 2024, veniturile se menţin la un nivel ridicat: 618 milioane de lei în 2025 şi 636 de milioane de lei estimate pentru 2026. Astfel, corespondenţa a devenit un pilon stabil de venituri pentru Companie.

Piaţa de curierat din România creşte în ritmul comerţului online, iar câştigătorii sunt operatorii capabili să proceseze rapid volume mari. În 2024-2025, Poşta Română a investit 45 de milioane de lei în echipamente moderne de sortare, care au mutat o parte importantă a muncii manuale în fluxuri automatizate, mai rapide şi mai precise. Prin aceste investiţii au fost modernizate şase HUB-uri (Cluj, Bucureşti, Oradea, Timişoara, Galaţi şi Craiova), iar alte două urmează să fie finalizate: Braşov în decembrie 2026 şi Roman în 2027.

Efectul este vizibil direct în rezultate. Doar în 2026, coletăria Companiei este estimată să înregistreze o creştere de aproximativ 17% faţă de anul anterior, echivalentul a circa 18 milioane de lei în plus. Capacitatea de a sorta mai mult şi mai rapid permite companiei să preia volume pe care anterior nu le-ar fi putut gestiona la standardul cerut de clienţi. Doar în acest an, creşterea veniturilor echivalează cu aproximativ 40% din valoarea investiţiei iniţiale.

Dacă modernizarea procesului de sortare a accelerat traseul coletului până la oficiul poştal, tehnologia aflată în mâna curierului a transformat modul de operare pe ultimul kilometru. În 2023, Compania a achiziţionat un număr semnificativ de dispozitive portabile (PDA-uri), în urma unei investiţii de aproximativ 14,5 milioane de lei. Aceste echipamente permit curierilor să proceseze direct la client mandate şi plăţi de facturi, cu înregistrarea digitală a operaţiunilor în timp real. Mai mult decât atât, această investiţie a creat premisele valorificării unor oportunităţi care nu puteau fi anticipate la momentul achiziţiei. În 2026, pe fondul unor schimbări intervenite pe piaţă, Poşta Română a fost pregătită să preia un volum semnificativ de clienţi, iar veniturile obţinute din încasarea facturilor au ajuns la 29,3 milioane de lei, cu aproximativ 19 milioane de lei peste nivelul înregistrat în 2025. Astfel, într-un singur an, creşterea veniturilor a depăşit valoarea întregii investiţii iniţiale. Acest rezultat se adaugă veniturilor de zeci de milioane de lei generate anterior de terminalele portabile, prin convenţiile încheiate cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, precum şi prin activitatea de încasare a facturilor din anii precedenţi.

În perioada 2022-2026, compania a urmărit o valorificare mai eficientă a patrimoniului imobiliar, printr-o schimbare de abordare în administrarea reţelei extinse de proprietăţi deţinute în zone strategice ale principalelor centre economice din ţară. O parte dintre aceste spaţii erau subutilizate şi, în acelaşi timp, improprii desfăşurării activităţilor specifice unei companii poştale moderne. Spaţiile logistice tradiţionale din gări erau adesea înguste şi degradate, iar majoritatea HUB-urilor judeţene funcţionau în spaţii de mai puţin de 100 m². Am urmărit separarea eficientă a activităţilor logistice de valorificarea comercială a patrimoniului: relocăm sau dezvoltăm HUB-uri moderne la periferia oraşelor, unde costurile sunt cel puţin la jumătate faţă de chiriile din zonele centrale, şi închiriem către terţi spaţiile centrale, la tarife cel puţin duble. Astfel, Compania îşi modernizează infrastructura operaţională şi, în acelaşi timp, transformă proprietăţile care nu mai răspund nevoilor sale într-o sursă importantă de venit. Eficienţa acestei strategii se reflectă direct în rezultate: veniturile din chirii au crescut de aproape 2,7 ori în cinci ani, de la 8,2 milioane de lei în 2021 la 22 de milioane de lei estimate pentru 2026.

Nu toate liniile de business ale Poştei au putut fi redresate. Convenţia tradiţională cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, deşi generează încă venituri consistente, se află într-un declin accentuat, iar unele componente generează deja pierderi. Compania pierde anual aproximativ 200.000 de prestaţii lunare, iar media lunară a scăzut de la 9,42 milioane în 2009 la 3,69 milioane în primele zece luni din 2026. Este un declin care confirmă nevoia de adaptare a modelului tradiţional de business.

Efectul se vede şi în venituri: pentru 2026 se estimează o reducere de aproximativ 47 de milioane de lei a veniturilor generate din relaţia cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Creşterea volumului de colete presupune mai mulţi kilometri parcurşi şi o presiune suplimentară asupra costurilor operaţionale. Pentru o companie cu acoperire naţională, eficienţa flotei este esenţială. Investiţiile în reînnoirea parcului auto au produs rezultate concrete: prin utilizarea unor vehicule mai eficiente, Poşta a redus consumul de carburant cu aproximativ un sfert, de la 3,94 milioane de litri în 2021 la 2,93 milioane de litri în 2025, menţinând capacitatea de livrare.

Transformarea nu s-a oprit la operaţiuni, ci s-a extins şi la spaţii. Poşta Română a avut ani la rând un patrimoniu imobiliar mai mare decât îi cereau nevoile. Compania a redus spaţiul folosit, fie prin restrângerea activităţii acolo unde nu mai era justificată, fie prin închirierea spaţiilor libere către terţi. Clădirile care înainte doar consumau bani aduc acum venit, aşa cum arată graficul veniturilor din chirii. Efectul a apărut imediat în factura la energie. Consumul de electricitate a scăzut de la 13.985 MWh în 2021 la 11.531 MWh în 2025, iar factura din 2026 este estimată cu aproximativ o cincime sub nivelul din 2022 (12,4 faţă de 15,7 milioane de lei), în ciuda creşterii preţului energiei.

Aceeaşi logică a eficientizării a fost aplicată şi sistemelor de încălzire. În numeroase oficii din ţară, Poşta utiliza încă lemne, ceea ce presupunea costuri de achiziţie, transport şi depozitare, precum şi timp suplimentar alocat de angajaţi pentru încălzirea spaţiilor. Prin investiţiile în radiatoare electrice, consumul de lemne a fost redus cu aproximativ 90%, de la 3,2 milioane de lei în 2021 la 0,3 milioane de lei în 2025 şi zero în 2026. În plus, oficiile beneficiază de o încălzire mai uniformă, iar angajaţii lucrează în condiţii mai bune. Dimensiunea redusă a spaţiilor a permis realizarea acestei tranziţii fără anularea economiilor prin creşterea costurilor cu energia electrică.

Anterior, fiecare judeţ şi sucursală dispunea de propriul depozit, ceea ce genera stocuri duplicate, resurse neutilizate şi costuri suplimentare de personal. Poşta Română a centralizat întreaga activitate de depozitare într-un singur spaţiu, la nivelul administraţiei centrale din Bucureşti. Măsura a generat economii atât prin reducerea cu aproximativ 300 de posturi a personalului implicat în gestiunea depozitelor, cât şi printr-o administrare şi distribuire mai eficientă a bunurilor. Procesul de centralizare a fost finalizat în 2025, iar efectele se reflectă în rezultatele din 2026: cheltuielile cu materialele consumabile sunt estimate la 8,4 milioane de lei, cu aproape 4,5 milioane de lei sub nivelul anului 2025.

Compania avea şi numeroase cheltuieli recurente care nu mai erau justificate. Sistemul de telefonie fixă, de exemplu, a fost redus până la nivelul unor costuri nesemnificative: de la 1,17 milioane de lei în 2021 la doar 3 mii de lei în 2025.

„Privite împreună, toate aceste măsuri reflectă o schimbare fundamentală de abordare: Poşta Română investeşte acolo unde investiţiile generează valoare şi elimină costurile care nu mai au o justificare economică. Sortarea automată şi terminalele PDA au generat, doar în acest an, aproximativ 37 de milioane de lei în venituri suplimentare, în timp ce modernizarea flotei, optimizarea spaţiilor, eficientizarea încălzirii, centralizarea depozitelor şi reducerea cheltuielilor recurente contribuie direct la controlul costurilor. Dincolo de cifre, miza este transformarea modelului de funcţionare al unei companii cu o tradiţie de peste un secol şi jumătate. Poşta Română nu mai funcţionează după logica supravieţuirii de la un an la altul, ci construieşte un model economic sustenabil, bazat pe investiţii, eficienţă şi capacitatea de a genera propriile resurse pentru dezvoltare. Viitorul Companiei nu se construieşte prin subvenţionarea ineficienţei, ci prin performanţă economică”, a afirmat Valentin Ştefan.

Loading

Citește tot

ACTUAL

O tânără de 18 ani a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Șoferul era un băiat de 17 ani

Publicat

la

Autor

Un accident tragic a avut loc sâmbătă seara în localitatea Giroc din județul Timiș, unde o tânără de 18 ani a murit.

Fata se afla pe locul din dreapta, iar la volan era un tânăr de 14 ani care nu deținea permis de conducere. Mai mult, mașina fusese furată.

„Un tânăr de 17 ani a condus un autoturism pe strada Trandafirilor din localitatea Giroc, iar la intersecţia cu strada Cerbului ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile şi oprindu-se într-un cap de pod”, a transmis IPJ Timiş.

În urma accidentului, fata în vârstă de 18 ani a intrat în stop cardio-respirator și a fost resuscitată. Medicii au decis să o transporte la spital după primele semne de viață, însă aceasta a murit.

Băiatul, în vârstă de 17 ani, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul de 17 ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, s-a stabilit faptul că tânărul ar fi luat autoturismul fără cunoştinţa proprietarei acestuia, o tânără în vârstă de 19 ani”, a transmis IPJ Timiş.

Citește și: Accident mortal pe DN 17, în Bistrița-Năsăud! O femeie a decedat, iar o fetiță de 3 ani este în stare gravă

Potrivit informațiilor, înainte de a se răsturna cu mașina, tânărul de 17 ani era urmărit de poliție, echipajul folosind semnale acustice și luminoase pentru a-i solicita să se oprească. Tânărul nu s-ar fi conformat indicațiilor agenților și a continuat să conducă aproximativ 800 de metri.

Citește și: Alertă în Marea Neagră! Două nave au fost lovite de drone. Incendiile izbucnite la bord au fost stinse de echipaje

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cel puţin 7 morţi şi 20 de răniţi: Un autobuz s-a răsturnat în Columbia

Publicat

la

Autor

Un autobuz s-a răsturnat, sâmbătă, pe o autostradă din sud-vestul Columbiei, provocând moartea a cel puţin şapte persoane şi rănirea a 20, a declarat Poliţia Naţională, potrivit The Associated Press.

Un raport al Poliţiei consultat de Associated Press indică faptul că şoferul ar fi adormit pentru scurt timp la volan, provocând accidentul.

Imaginile video distribuite pe reţelele sociale arătau echipajele de urgenţă acordând ajutor pasagerilor răniţi şi oameni plângând lângă autobuzul răsturnat pe autostrada Garzon–Neiva. Autobuzul, care se îndrepta spre capitala Bogota, a fost ulterior îndepărtat de pe carosabil, iar traficul a fost restabilit.

Raportul Poliţiei precizează că autorităţile încă încercau să stabilească circumstanţele exacte în care autobuzul s-a răsturnat în departamentul Huila, dar consideră că şoferul ar fi putut suferi un episod de ”microsomn” – adormirea pentru câteva secunde.

Colonelul Edwin Correa, directorul diviziei de trafic şi transporturi a Poliţiei, a declarat în raport că şoferii trebuie să se asigure că s-au odihnit ”suficient înainte de a începe o călătorie”.

Autorităţile nu au identificat deocamdată victimele.

Autobuzul plecase din localitatea San Vicente, situată în departamentul Caquetá, din sudul Columbiei.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ucraina, în fața unei decizii dificile: Rusia știe că presiunea militară și energetică îi poate oferi un avantaj la masa discuțiilor

Publicat

la

Autor

Ucraina se apropie de negocierile pentru încheierea războiului într-un moment extrem de dificil, iar Rusia știe că presiunea militară și energetică îi poate oferi un avantaj la masa discuțiilor. Atacurile asupra infrastructurii energetice, perspectiva unei ierni complicate și incertitudinile privind sprijinul occidental reduc opțiunile Kievului, în timp ce Moscova încearcă să obțină nu doar concesii teritoriale, ci și o schimbare a arhitecturii de securitate europene.

O analiză publicată de Al Jazeera susține că Ucraina este împinsă spre un compromis pe care, în alte condiții, ar fi încercat să îl evite. Evoluțiile de la negocierile americano-ruso-ucrainene din Abu Dhabi și declarațiile recente ale liderilor implicați arată însă că diferențele dintre pozițiile celor două tabere rămân considerabile.

Ucraina intră în negocieri sub presiunea atacurilor rusești și a unei ierni dificile

Într-o analiză publicată pe 14 noiembrie 2026, Al Jazeera, prin jurnalistul Leonid Ragozin, susține că momentul în care Ucraina a ajuns la masa negocierilor este unul dintre cele mai dezavantajoase de la începutul invaziei rusești. Potrivit autorului, Kievul are tot mai puține mijloace prin care să contracareze efectele atacurilor aeriene rusești, care afectează industria, rețelele de electricitate și infrastructura esențială din marile orașe.

Unul dintre principalele argumente ale analizei este situația sistemului energetic ucrainean înaintea iernii. Atacurile rusești au afectat centrale electrice, rețele de distribuție și instalații de încălzire, iar consecințele pot deveni mult mai grave odată cu scăderea temperaturilor. Milioane de ucraineni locuiesc în blocuri dependente de sistemele centralizate de încălzire, ceea ce face ca întreruperea alimentării cu energie să reprezinte o problemă care depășește simpla lipsă a electricității.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), într-o evaluare publicată la 4 noiembrie 2026, Ucraina riscă să se confrunte cu noi deficite de electricitate în lunile următoare. Instituția avertizează că Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice și utilizează inclusiv drone mai rapide, cu reacție, mai dificil de interceptat. Deși Ucraina a adăugat aproximativ 400 MW de capacitate de producție distribuită pe bază de gaze și a investit în stocarea energiei, sistemul rămâne vulnerabil.

IEA atrage atenția și asupra importanței încălzirii centralizate: peste 30% dintre gospodăriile ucrainene depind de acest sistem. Dacă alimentarea cu căldură este întreruptă, oamenii recurg la încălzitoare electrice, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra unei rețele deja afectate.

O imagine concretă a pagubelor a fost prezentată de Reuters într-un material publicat pe 13 noiembrie. Potrivit agenției, atacurile din luna noiembrie au obligat trei centrale ale companiei DTEK să își oprească producția. Ucraina se confruntă și cu dificultăți în transportul energiei de la centralele care încă funcționează către regiunile afectate, din cauza avariilor la liniile de transmisie și la stațiile electrice.

În aceste condiții, Leonid Ragozin consideră că presiunea asupra populației și costurile tot mai mari ale menținerii sistemului energetic în funcțiune contribuie la reducerea spațiului de manevră al președintelui Volodimir Zelenski. Autorul susține că nu doar presiunea administrației Trump a determinat Kievul să participe la negocieri, ci și deteriorarea situației de pe teren.

Rusia încearcă să negocieze de pe o poziție de forță. Ce s-a întâmplat la Abu Dhabi

Negocierile dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite desfășurate la Abu Dhabi în 10 și 11 noiembrie au reprezentat prima rundă de discuții trilaterale de acest fel din februarie. Întâlnirile au avut loc într-un moment în care ambele tabere continuă să își mențină revendicările esențiale.

Potrivit Associated Press, discuțiile au durat aproximativ patru ore în prima zi și au abordat în special probleme umanitare, inclusiv schimburile de prizonieri și întoarcerea civililor și copiilor ucraineni aflați în captivitate. Au fost discutate și garanțiile de securitate pentru Ucraina. Deși secretarul de stat american Marco Rubio a descris discuțiile drept productive, iar Zelenski le-a numit constructive, oficialii au avertizat că nu există perspective pentru o rezolvare imediată.

Delegația americană a fost reprezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, în timp ce echipele rusă și ucraineană au fost conduse de Vladimir Medinski, respectiv de reprezentanții Kievului. Comandantul suprem al forțelor NATO în Europa, generalul Alexus Grynkewich, a participat, de asemenea, la întâlniri.

Potrivit analizei Al Jazeera, unul dintre negociatorii ucraineni, David Arakhamia, liderul fracțiunii parlamentare a partidului lui Zelenski, a descris discuțiile drept unele dintre cele mai dificile la care a participat din 2022. El a afirmat că reprezentanții ruși au venit cu instrucțiuni foarte stricte și că a fost dificil să fie îndulcit tonul negocierilor.

Moscova a transmis, în schimb, un mesaj optimist. Vladimir Medinski a afirmat că discuțiile au apropiat cele două țări de pace. Totuși, Al Jazeera subliniază că optimismul exprimat de reprezentanții ruși nu a fost însoțit de semne clare că Kremlinul ar fi dispus să renunțe la condițiile sale.

Rusia continuă să ceară retragerea trupelor ucrainene din teritoriile pe care le revendică, inclusiv din zonele din Donețk pe care nu le controlează în totalitate. De asemenea, Moscova insistă asupra unei Ucraine neutre, demilitarizate și asupra unor restricții privind relațiile militare ale Kievului cu Occidentul.

Potrivit Reuters, Volodimir Zelenski a declarat pe 14 noiembrie că negociatorii americani au ridicat inclusiv posibilitatea retragerii Ucrainei din Donbas în schimbul unei perspective de aderare la NATO. Președintele ucrainean a spus că țara sa nu va accepta cedarea teritoriilor, deși un eventual acord cu garanții de securitate, menținerea unei armate puternice și finanțarea reconstrucției ar putea fi supus unui referendum național.

Astfel, problema teritorială rămâne unul dintre principalele obstacole în calea unui acord, iar discuțiile de la Abu Dhabi nu au produs o schimbare majoră a pozițiilor celor două tabere.

Occidentul își schimbă discursul, iar securitatea Europei ajunge în centrul negocierilor

Unul dintre cele mai importante argumente ale analizei publicate de Al Jazeera este schimbarea de perspectivă în rândul unor guverne occidentale. Leonid Ragozin susține că, în prima parte a anului, o parte a politicienilor și a presei occidentale au prezentat situația de pe front ca fiind favorabilă Ucrainei, invocând atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești și ritmul lent al înaintării trupelor Moscovei.

Autorul amintește declarațiile președintelui lituanian Gitanas Nausėda, care afirmase în septembrie că Rusia ar fi pierdut deja războiul „în toate privințele, cu excepția numelui”, precum și evaluarea secretarului general al NATO, Mark Rutte, potrivit căreia Rusia nu se descurca bine în Ucraina.

În opinia lui Ragozin, intensificarea atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene a schimbat însă percepția asupra conflictului. Moscova ar fi răspuns loviturilor ucrainene asupra propriilor instalații energetice printr-o campanie aeriană care pune o presiune tot mai mare asupra populației și economiei Ucrainei.

O altă schimbare importantă este faptul că negocierile au ajuns să includă tema arhitecturii de securitate a Europei. Subiectul a fost readus în discuție de reprezentanții administrației americane, în special de Jared Kushner, și a fost primit cu interes de Moscova.

Potrivit Reuters, o sursă din delegația rusă a declarat că Rusia consideră că obiectivul principal al discuțiilor de la Abu Dhabi ar trebui să fie stabilirea elementelor unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa. În această viziune, rezolvarea conflictului din Ucraina ar reprezenta doar o parte a unei negocieri mult mai ample.

Ideea este importantă deoarece Moscova a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii și a prezenței militare a NATO în Europa de Est. În decembrie 2021, înaintea invaziei la scară largă, Rusia a prezentat Statelor Unite și NATO propuneri privind garanțiile de securitate, inclusiv limitarea extinderii Alianței. Aceste solicitări au fost respinse de Occident.

Potrivit lui Ragozin, faptul că tema securității europene este discutată din nou la nivel înalt reprezintă o schimbare majoră față de poziția occidentală din ultimii ani. Autorul consideră că Moscova ar putea urmări să obțină concesii geopolitice mai importante decât cele strict teritoriale.

Totuși, există diferențe importante între pozițiile părților. Zelenski a respins ideea ca arhitectura de securitate europeană să fie stabilită înainte de încheierea războiului. Într-o relatare publicată de Associated Press, administrația americană a prezentat această discuție drept o posibilă componentă a unui acord mai amplu, care ar implica Rusia și partenerii europeni.

Europa este împărțită între susținătorii unei linii dure și cei care acceptă negocieri cu Putin

Un alt element evidențiat de Al Jazeera este schimbarea atitudinii unor lideri europeni, care încep să susțină mai deschis reluarea canalelor de comunicare cu Moscova. Potrivit autorului, în interiorul Europei se conturează o diferență între politicienii care insistă asupra unei poziții ferme față de Rusia și cei care consideră că un compromis diplomatic ar putea deveni inevitabil.

Printre liderii care susțin o abordare pragmatică sunt menționați președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Potrivit analizei Al Jazeera, acesta din urmă a avut o convorbire telefonică îndelungată cu Vladimir Putin pe 27 octombrie, înaintea negocierilor de la Abu Dhabi, cu acordul discret al unor reprezentanți ai conducerii europene.

În același timp, autorul observă o schimbare de ton la Berlin și Londra. Cancelarul german Friedrich Merz a sugerat că ar putea discuta cu Putin în cadrul următorului summit G20, iar ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a cerut în mod neașteptat deschiderea unor canale de comunicare cu Rusia.

La polul opus, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și premierul danez Mette Frederiksen sunt prezentate de Ragozin drept reprezentante ale unei abordări mai dure, care ar pierde treptat influență în contextul accelerării negocierilor.

Europa încearcă, în paralel, să obțină un loc direct la masa discuțiilor. Potrivit Comisiei Europene, reprezentanții Uniunii Europene, Franței, Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Ucrainei, Statelor Unite și NATO s-au întâlnit la Abu Dhabi pe 10 noiembrie pentru a coordona pozițiile privind încheierea războiului și garanțiile de securitate.

Al Jazeera relatează că atât Washingtonul, cât și Kievul au sugerat ca europenii să desemneze un singur reprezentant pentru următoarea rundă de negocieri. Steve Witkoff a declarat pe 12 noiembrie că Vladimir Putin ar fi acceptat participarea reprezentanților europeni la următoarele discuții, însă Moscova nu a confirmat oficial această informație. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a legat posibilitatea participării europene de identitatea persoanei care va fi desemnată.

Un aspect remarcat de autorul analizei este și prezența generalului Alexus Grynkewich la negocierile de la Abu Dhabi. Participarea comandantului suprem al forțelor NATO în Europa este semnificativă, mai ales în condițiile în care Kremlinul a prezentat în repetate rânduri războiul drept un conflict indirect cu Alianța Nord-Atlantică.

În concluzie, Ucraina se află în fața unei negocieri în care presiunea militară, dificultățile energetice și schimbările de poziție din Occident se suprapun. Rusia încearcă să transforme aceste circumstanțe într-un avantaj diplomatic, însă nu există încă un acord asupra teritoriilor sau asupra viitorului securității europene. Analiza Al Jazeera avertizează că opțiunile Kievului se restrâng, dar evoluțiile de la Abu Dhabi arată că drumul către un compromis rămâne complicat și că niciuna dintre părți nu și-a abandonat revendicările fundamentale.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend