Stai conectat...

DIVERSE

Ungaria încheie prietenia cu Rusia. ”Le închidem ușa”. Moscova ar fi încercat să forțeze ”ușa din spate”

Publicat

la

După îndelungata prietenie Ungaria-Rusia, din anii guvernării Orban, maghiarii nu mai vor să audă de ruși și anunță cu rup legătura cordială cu aceștia.

Anunțul a fost făcut de Ministrul Apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, care subliniază că Ungaria este preocupată acum ”să reconstruiască încrederea aliaților săi”. „Ungaria trebuie să reconstruiască încrederea aliaților săi, iar în ceea ce îi privește pe ruși, le închidem ușa”, a spus acesta.

Potrivit lui Ruszin-Szendi, în aceste condiții, rușii ar fi încercat ”pe ușa din spate” să reintre în grațiile maghiarilor, însă fără succes.

Ministrul Apărării din Ungaria nu a dezvăluit ce ar fi făcut concret rușii și nici care au fost măsurile adoptate de Budapesta pentru a-i ține la distanță.

Tor Ruszin-Szendi a declarat că noul guvern ungar, instalat după înfrângerea partidului condus de Orban la alegeri, urmărește cu atenție războiul declanșat de Rusia contra Ucrainei și conflictul din Orientul Mijlociu. Potrivit ministrului, încheierea acestor confruntări depinde de voința comună a guvernelor, armatelor și societăților implicate.

Declarațiile șefului Apărării din Ungaria reprezintă una dintre cele mai ferme delimitări ale noii conduceri ungare față de Kremlin, după ce Viktor Orbán a fost considerat, ani buni, unul dintre cei mai apropiați parteneri ai Rusiei din interiorul Uniunii Europene.

Citește și Roi de drone peste Rusia. Primarul Moscovei spune că Ucraina a lansat 340 de drone peste capitală

Ministrul Apărării a mai spus că una dintre primele măsuri ale noii administrații a fost să își ceară scuze unor aliați, inclusiv Finlandei. Guvernul precedent condus de Viktor Orbán întârziase ratificarea aderării Finlandei la NATO.

Ruszin-Szendi, fost șef al Statului Major al armatei ungare, a catalogat drept „inacceptabilă” atitudinea fostei conduceri de la Budapesta față de aliatul nordic. El a fost numit ministru al Apărării de premierul Péter Magyar (foto stânga) și a depus jurământul în Parlament la 12 mai 2026.

Ungaria și-a asumat, totodată, atingerea până în 2035 a obiectivului NATO privind alocarea a 5 la sută din PIB pentru apărare și securitate. Ruszin-Szendi a precizat însă că educația și sistemul sanitar reprezintă, pe termen scurt, priorități mai urgente pentru guvern.

”Credeți-mă, aș putea cheltui foarte mulți bani pentru armată, dar există un moment potrivit pentru toate”, a spus ministrul.

Demnitarul maghiar a adăugat că modernizarea forțelor armate va continua și că Budapesta negociază cu mai multe companii europene din industria de apărare pentru atragerea unor unități de producție în Ungaria, transmite mediafax.

Citește și Scandal uriaş. Meta este acuzată că a folosit AI pentru a da afară angajaţii aflaţi în concediu de maternitate sau concediu medical

Loading

DIVERSE

Un român se află printre cei șase muncitori care au murit în incendiul de la Bruxelles. Noi detalii despre tragedie

Publicat

la

Noi detalii despre tragedia care a avut loc marți, în centrul Bruxelles-ului. Peste 200 de muncitori lucrau în clădirea care a fost cuprinsă de flăcări. Din păcate, mai mulți muncitori au rămas blocați într-un ascensor, în momentul în care incendiul s-a propagat prin puțul liftului.

Noi detalii despre tragedia de la Bruxelles. Unul dintre muncitorii morți era român

Potrivit noilor informații, unul dintre cei șase muncitori morți în urma incendiului de la Bruxelles era român, scrie tvrinfo.ro. 

Citește și Incendiu devastator în centrul capitalei, sunt mai mulți morți și dispăruți: „Au găsit cadavre”. Flăcările și fumul dens s-au propagat cu o viteză uimitoare, lifturile au devenit o capcană pentru victime VIDEO

Reamintim că alarma s-a dat marți dimineață. În momentul în care incendiul a izbucnit, în clădirea aflată într-un amplu proces de renovare și modernizare se aflau aproximativ 200 de muncitori.

Potrivit declarațiilor oferite de purtătorul de cuvânt al pompierilor din Bruxelles, Walter Derieuw, inițial, focarul s-a declanșat la etajul al doilea al clădirii. Cu toate că echipele de pompieri au sosit rapid la fața locului și au reușit să stingă rapid incendiul de la acel nivel, elementul critic a fost reprezentat de puțul liftului.

Astfel, flăcările și fumul dens s-au propagat cu o viteză uimitoare prin această verticală, transformând ascensoarele într-o adevărată capcană pentru cei aflați în interior. După eforturi intense, salvatorii au reușit să creeze o deschizătură într-unul dintre cele două lifturi care au rămas blocate între etaje. Din nefericire, veștile din interior au fost tragice. Brecht Speybrouck, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Muncii din Bruxelles, a confirmat prezența mai multor victime în cabina de lift, precizând că evaluarea exactă a numărului de persoane decedate este în plină desfășurare.

Citește și Noi imagini cu incendiul devastator din Bangkok. Ieșirile de urgenţă, blocate de lăzi cu bere şi mobilier

„Am găsit mai multe victime înăuntru”, a spus Brecht Speybrouck.

Pe lângă persoanele care și-au pierdut viața, medicii au raportat că doi muncitori au suferit arsuri grave pe suprafața corpului. Aceștia au primit îngrijiri la locul incendiului, apoi au fost transportați de urgență la Spitalul Militar din Neder-over-Heembeek, unitate specializată în tratarea marilor arși. Iar un pompier a avut nevoie de asistență medicală după ce a suferit un șoc termic din cauza suprasolicitării în timpul operațiunilor de stingere.

„Aceasta este o tragedie care ne afectează profund. Gândurile mele se îndreaptă către victime, familiile și cei dragi ai acestora, către răniți și angajații care se aflau în clădire”, a declarat primarul orașului Bruxelles, Philippe Close, vizibil marcat de proporțiile evenimentului.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Percheziții la Casa de Pensii București. 860 de persoane ar fi obținut vechime fictivă în muncă în schimbul șpăgilor

Publicat

la

Reţea infracţională care „vindea” cu zeci de mii de lei vechime fictivă în muncă, destructurată. Procurorii DIICOT împreună cu poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare 30 de mandate de percheziţie, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Galaţi, la locuinţele unor persoane fizice şi la sediile unor firme şi al unei instituţii publice, într-o cauză privind constituirea unui grup infracţional organizat, fals informatic, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit unor surse judiciare, instituţia publică ar fi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, iar una dintre percheziţii ar fi în biroul unui funcţionar public angajat al instituţiei.

Cercetările au relevat că, începând cu anul 2018, în Capitală s-a constituit şi a activat un grup infracţional organizat specializat în comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prin introducerea on-line în bazele de date aparţinând Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a unor date informatice nereale, reprezentate de declaraţiile fiscale D 112 (declaraţia privind obligaţia de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate) care atestă o vechime fictivă în muncă pentru un număr considerabil de persoane, cu scopul de a fi utilizate de Casele de Pensii competente pentru emiterea deciziilor de pensionare şi implicit pentru stabilirea cuantumului pensiei.

Potrivit sursei citate, pentru atingerea scopului, membrii grupului infracţional au folosit asociaţii non-profit fără activitate, societăţi comerciale fantomă şi persoane vulnerabile ale căror date de identificare erau utilizate pentru a emite documente ce atestau, nereal, calitatea de angajat pentru persoanele interesate să obţină vechimea în muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 15.000 şi 50.000 lei.

Citește și: Amenda de 1 milion de lei aplicată familiei Pașca ar putea fi anulată. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a cerut verificări pentru că nu a fost înștiințat de perchezițiile/ DIICOT, ironic la adresa ministrului

„Prin depunerea acestor declaraţii fiscale s-a urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru beneficiarii pensiilor, astfel încât aceştia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate impuse de Casele de Pensii din punct de vedere al veniturilor realizate. Astfel, deşi beneficiarii pensiilor nu au fost niciodată angajaţi la societăţile comerciale şi la asociaţiile nonprofit controlate de membrii grupului infracţional organizat, în urma depunerii declaraţiilor, aceştia au dobândit în mod fictiv şi retroactiv această calitate. Până în prezent a rezultat faptul că prin această modalitate, pe parcursul a 5 ani s-a generat o vechime nereală în muncă pentru un număr de peste 860 persoane (beneficiari). De asemenea, aceste declaraţii au fost utilizate la majorarea cuantumului pensiei sau pentru emiterea deciziei de pensionare la solicitarea a peste 170 de persoane, cauzând bugetelor Caselor de Pensii competente o pagubă în valoare totală de aproximativ 7.000.000 lei, calculată până la data de 31.12.2024, ce are caracter evolutiv, valoarea sa continuând să crească până în prezent”, precizează DIICOT.

Citește și: EXCLUSIV Alexandra Zară îl atacă la România TV pe Dragoș Pîslaru: „Am fost concediată pentru că am respectat legea. Mi s-a reproșat că activitatea mea este dezastruoasă și că sunt o sinecuristă”

Urmare a acestor acţiuni, adaugă sursa citată, Casele teritoriale de Pensii au fost induse în eroare prin stabilirea, în mod necorespunzător, a unei valori mult mai mari a cuantumului sumelor de bani plătite persoanelor care au solicitat acordarea sau recalcularea pensiei. Mai mult, în unele cazuri, acestea au acordat pensii unor persoane care, fără aceste perioade introduse în mod nereal, nu ar fi beneficiat de acest drept.

„Nucleul grupării de criminalitate organizată, constituită pe principiul colaborativ, egalitarist, bazată pe interdependenţa pozitivă, fără lider sau o ierarhie, reuneşte 7 membri, doi dintre ei fiind funcţionari publici. De asemenea, din probele administrate a reieşit faptul că grupul infracţional organizat, la diferite date, a fost sprijinit de alţi 13 suspecţi, cu rol de susţinere, dezvoltare şi sprijin, toţi aflaţi sub coordonarea palierului central”, arată anchetatorii.

Potrivit aceleiaşi surse, membrii constituenţi, cu rol decizional şi de coordonare, au identificat, direct sau prin intermediul celorlalţi membri ai grupului, asociaţii nonprofit şi societăţi comerciale ale căror situaţii contabile erau pretabile pentru a fi folosite la angajarea fictivă a persoanelor interesate de generarea de vechime în muncă, persoane vulnerabile sau cu situaţie financiară precară, ale căror date de identitate au fost folosite pentru a fi interpuse în relaţiile cu instituţiile statului, precum şi persoane interesate să obţină vechime fictivă în muncă în scopul obţinerii de beneficii.

„Aceştia au introdus şi validat în sistemele informatice ale instituţiilor publice date informatice care atestă calitatea de angajat şi plata contribuţiilor sociale pentru persoanele interesate. Au completat şi introdus în sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală declaraţiile 112, cu datele persoanelor angajate în mod fictiv, iar ulterior au verificat vizibilitatea acestora în sistem. Totodată, membrii nucleului au stabilit înţelegeri cu privire la modalitatea de valorificare şi plată a serviciilor oferite de grupare şi au colectat sumele de bani”, explică aceeaşi sursă.

Potrivit anchetatorilor, palierele secundare, alături de atribuţiile atribuite de către nucleu (identificare de societăţi şi persoane, generarea de documente şi colectarea de sume de bani), au avut şi rolul de a intermedia schimbul de informaţii dintre beneficiari şi membrii grupării, cu privire la documentele necesare realizării activităţii şi au oferit consultanţă juridică de specialitate în materia dreptului muncii şi asigurărilor sociale pentru persoanele interesate să obţină vechime nereală în muncă în scopul rezolvării unor situaţii punctuale.

Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, iar acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Noi detalii în cazul incendiului devastator din sudul Spaniei. S-a aflat cine sunt cele 13 persoane care au murit, 12 dintre ele sunt cetățeni străini

Publicat

la

Noi detalii în cazul incendiului devastator din sudul Spaniei. În urma autopsiilor, autoritățile au stabilit că din cele 13 persoane care au murit, 12 erau cetățeni străini.

Noi detalii în cazul incendiului din sudul Spaniei. Cine sunt cele 13 persoane care au murit

Potrivit autorităților spaniole, în urma incediului devastator care a avut loc joi seară, în sudul Spaniei, au fost identificați șapte cetățeni britanici, trei belgieni, o franțuzoaică, o americancă și un spaniol.

„În această (marţi) după-amiază s-a încheiat identificarea tuturor victimelor incendiului de la Los Gallardos. Dintre cele 13 persoane decedate, una la spital, şapte sunt originare din Regatul Unit, trei din Belgia, una din Franţa, alta din Statele Unite şi un cetăţean spaniol.

Cele 13 persoane decedate sunt opt femei şi cinci bărbaţi, toţi majori”, a anunţat marţi seara într-un comunicat entitatea publică însărcinată cu identificarea corpurilor (CID), potrivit news.ro. 

Citește și Incendiu de vegetație în Spania. Au ars 330 de hectare. Mai mulți oameni sunt evacuați

Reamintim că un incendiu de pădure a provocat 13 morți în Andaluzia, Spania. Aproximativ 150 de pompieri cu cinci autocisterne au fost mobilizați pe parcursul nopții de joi spre vineri pentru stingerea incendiului.

Locuitorii din mai multe cartiere au fost evacuați din cauza dezastrului. O femeie care a suferit arsuri și o altă persoană, intoxicată cu fum, au fost transportate la un spital local. Alte patru persoane au primit îngrijiri la fața locului pentru afecțiuni respiratorii și arsuri ușoare.

Spania se confruntă în prezent cu un val de căldură, iar mai multe zone din Andaluzia fuseseră plasate sub alertă portocalie în ultimele zile.

În ultimii ani, Spania s-a confruntat cu valuri de căldură din ce în ce mai lungi, începând încă din primăvară și continuând vara, cu temperaturi care au depășit uneori 40°C, creând condiții favorabile pentru incendii devastatoare.

În 2025, peste 393.000 de hectare au fost distruse de flăcări în Spania, conform Sistemului European de Informații privind Incendiile Forestiere (EFFIS), acestea fiind cele mai grave incendii din istoria recentă a țării.

Acest incendiu, care este unul dintre cele mai sângeroase din istoria Spaniei, a fost provocat de căderea unui cablu electric de-a lungul unui drum.

Flăcările au devastat 7.000 de hectare într-un masiv împădurit, situat în apropierea de Marea Mediterană, într-un ritm devastator de 100 de metri pe minut.

Citește și Val de căldură extremă în sudul Europei. Un incendiu de pădure a dus la moartea a 12 oameni în Spania

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Taxele judiciare de timbru pentru imobilele revendicate de cultele religioase s-ar putea anula. Proiectul inițiat de parlamentarii UDMR

Publicat

la

Proiectul a fost inițiat în principal de parlamentari UDMR și se aplică exclusiv cultelor religioase recunoscute și structurilor acestora: unități de cult, eparhii, parohii, protopopiate, ordine, congregații, fundații și alte entități religioase cu personalitate juridică.

Citește și: Nicușor Dan lansează varianta guvernelor minoritare succesive: „Toată lumea e de acord, numai că avem o experiență care spune că cine este la putere în anul electoral pierde”

Parlamentarii au explicat că, deși legislația adoptată după 1989 pentru repararea abuzurilor regimului comunist a urmărit restituirea proprietăților confiscate și acordarea de măsuri reparatorii, în practică au apărut interpretări diferite în instanțe.

„În practică există situații în care instanțele de judecată apreciază că anumite litigii referitoare la imobile care au aparținut cultelor religioase nu intră formal sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, deși finalitatea acestor cauze este aceeași: recuperarea sau apărarea dreptului de proprietate asupra unor imobile preluate abuziv”, arată inițiatorii.

Conform acestora, „consecința interpretării neunitare este obligarea cultelor religioase la plata taxei judiciare de timbru, calculată la valoarea bunurilor a căror restituire se solicită, calcul din care rezultă sume împovărătoare și care le împiedică să continue procesul de recuperare a bunurilor confiscate”.

Inițiativa prevede anularea obligațiilor de plată reprezentând taxe judiciare de timbru, încetarea executărilor silite începute pentru recuperarea acestora și restituirea sumelor deja achitate de reclamanți. Măsurile vizează procesele privind recuperarea, revendicarea sau apărarea dreptului de proprietate asupra imobilelor care au aparținut cultelor religioase și au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist, inclusiv acțiunile de rectificare a cărții funciare ori de anulare sau constatare a nulității unor acte.

Mai mult, inițiativa modifică OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și introduce o scutire expresă pentru toate acțiunile formulate de cultele religioase recunoscute în litigiile privind imobilele confiscate în perioada comunistă, indiferent de temeiul juridic al procesului.

Inițiatorii spun că proiectul urmărește eliminarea unei inechități create de interpretarea diferită a legislației.

„Accesul la justiție nu trebuie limitat prin stabilirea unor costuri nesuportabile”, se arată în justificarea inițiativei.

În același timp, aceștia afirmă că proiectul urmărește „corectarea unei inechități generate de interpretarea diferită a instanțelor de judecată a unor litigii care au aceeași natură reparatorie”.

Citește și: Eugen Tomac: Riscăm să pierdem cei peste 770 de milioane de euro dacă legea salarizării nu se va finaliza în următoarele 2-3 săptămâni

Loading

Citește tot

ACTUAL

Revoltă la Călinești! Poliția „doarme-n papuci” în timp ce pirații din transportul public fac legea – 10 lei cursa fără bon sau bilet

Publicat

la

Autor

Locuitorii comunei Călinești (Argeș) sunt la capătul răbdării. Oamenii reclamă existența unui serviciu de transport ilegal care a pus stăpânire pe rutele locale, sufocând transportul public autorizat sau suplinindu-l acolo unde lipsește. În timp ce localnicii sunt jecmăniți zilnic, primăria pare paralizată de frică, iar zvonurile din comunitate arată cu degetul spre o complicitate la nivel înalt în rândul Poliției.

Piraterie de zi cu zi în Valea Corbului și Cârstieni

Sute de oameni din satele Valea Corbului și Cârstieni se confruntă cu o situație strigătoare la cer atunci când vine vorba de deplasarea de bază. Transportul public legal este practic „căpușat” de o rețea paralelă de transport ilegal.

Pentru a ajunge la primărie să își plătească taxele sau pentru a rezolva probleme administrative, cetățenii sunt obligați să folosească mașinile unor particulari care practică prețuri dictate după bunul plac, fără a oferi niciun document fiscal.

„Ca să ajung din Valea Corbului la primărie trebuie să plătesc 10 lei, dar nu primesc nici bilet, nici bon, nimic. În plus, șoferul mă obligă să mă întorc acasă tot cu el, adică alți 10 lei. Suntem la mâna lor!”, ne-a declarat, sub protecția anonimatului, un locuitor revoltat din Valea Corbului.

Tarife ilegale și monopol cu forța

Situația nu este mai roz nici pentru cei din satul Cârstieni. Pe lângă prețurile nejustificat de mari, oamenii reclamă comportamentul abuziv al transportatorilor pirați dar si al celor autorizați, care acționează fără nicio autorizație sau formă legală de funcționare.

Un alt localnic, din Cârstieni, confirmă calvarul zilnic: o călătorie spre Pitești costă 10 lei (biletul sau bonul fiscal fiind o adevărată raritate). Drumul spre Valea Corbului costă tot 10 lei, de asemenea fără documente justificative.

Umbra unui „mare șef din Poliție” blochează orice control

Cea mai gravă acuzație adusă de cetățeni vizează o presupusă complicitate între transportatorii clandestini și reprezentanți ai legii. Deși Primăria Călinești ar cunoaște foarte bine situația din teren, autoritățile locale par incapabile sau extrem de reticente să intervină.

„Situația este cunoscută de primărie, dar le este teamă să acționeze. Cei care efectuează acest transport ilegal, fără niciun fel de autorizație, ar fi ținuți în brațe de un mare șef din Poliție. De aceea nu îi atinge nimeni”, susține cetățeanul din Cârstieni.

Localnicii sunt de părere că, dacă administrația locală este intimidată sau depășită de situație, are obligația legală și morală de a sesiza organele de control de rang superior.

„Dacă primăriei îi este frică să intervină, ar trebui măcar să anunțe organele de control abilitate, cu forță de intervenție mai mare, cum ar fi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, ANAF sau Inspectoratul Teritorial de Muncă”, adaugă revoltați oamenii din comună.

Până când instituțiile statului vor ieși din amorțeală și vor decide să își facă datoria, locuitorii din Călinești continuă să scoată bani grei din buzunar pentru un transport de tip „mafiot”, desfășurat chiar sub ochii îngăduitori ai autorităților.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Economistul Adrian Mitroi avertizează că România este deja tratată ca un stat aflat în categoria ”junk”: ”Plătim dobânzi absolut neverosimile, sunt dobânzi de Africa”

Publicat

la

Economistul Adrian Mitroi spune România plătește dobânzi foarte mari, care reprezintă „vot continuu de blam” al investitorilor. Acesta a avertizat că nivelul de trai va continua să scadă în lipsa unor reforme economice profunde.

Economistul Adrian Mitroi: Noi suntem de facto în junk, pentru dobânzile absolut punitive pe care le plătim

Cunoscutul economist este de părere că România plătește plătește dobânzi absolut neverosimile, de două ori și jumătate față de media țărilor cu care ne-am compara.

„Noi suntem de facto în junk, pentru dobânzile absolut punitive pe care le plătim. O spun în glumă sau mai în serios, sunt dobânzi de Africa. România este istoric blamată pe silent de către piețele financiare, cu dobânzi absolut neverosimile, de două ori și jumătate față de media țărilor cu care ne-am compara, inclusiv oaia neagră de la vestul nostru.

Este un vot continuu de blam, un cartonaș nici măcar galben, ci portocaliu, pe care băncile internaționale și finanțatorii îl dau politicilor macroeconomice. Că noi ne prefacem, că ascundem sub preș, asta e altceva”, spune economistul, potrivit Antena3. 

Citește și Alarmă! Agenția Fitch avertizează că nerespectarea deficitului va trimite România în junk! Când se face evaluarea

Specialistul este de părere că deși agențiile vor menține ratingul de țară al României,  asta nu va însemna o îmbunătățire a situației economice.

„Faptul că România se finanțează la o datorie publică absolut exorbitantă, probabil suntem în jur de 62%, este un subiect care, paradoxal, nu este în prima linie a analizelor agențiilor de rating. Ele se uită la deficitul de cont curent, la deficitul bugetar. Ele cred că ne vor acorda această clemență. Da, rămânem la același rating pentru că suntem prea importanți în anturajul financiar internațional. Dar dacă rămânem, nu este o mare victorie, și dacă ne ducem în junk, nu este o mare pierdere.

Noi oricum funcționăm cu un singur piston. Și care știți că e, nu are? Nici vorbă de optimism, nu avem nici interes, nici capacitate. Ați văzut a câta mia oară se întâlnesc. Și dacă se vor tot întâlni, nu vor găsi soluții practice economice. Și dacă o să vedem evenimentul acela de lebădă neagră, de alegeri cu anticipație, nici ăla nu va rezolva situația fundamental.

Situația României e atât de complicată și lăsată fără soluții. România a fost un stat rupt fundamental în modelul de creștere, decapitalizat, fără infrastructură, fără rezerve, fără politici sănătoase macroeconomice contraciclice”, a mai precizat economistul.

Adrian Mitroi avertizează că situația economică precară a României pe piețele financiare va lovi în nivelul de trai al românilor.

„Nu mai avem soluții decât într-un singur fel: al unui pendul, al schimbării nivelului de trai. Noi vom continua să reducem nivelul de trai, prin presiune pe curs. Astăzi a fost o zi grea pentru leul românesc și va continua, dar nu substanțial. Avem o bancă centrală puternică, dar nu uitați că rezervele acelea cumpără deficitul altor țări bine aspectate și care plătesc 2% pe deficitul ăla. Noi, pentru deficit, trebuie să plătim 7%. Ăsta e prețul pe care îl plătim pentru stabilitatea leului, cu o inflație medie anuală de 7-8%, ușor în scădere, dar cu o scădere economică substanțială.

Singura soluție și dacă rămânem în investment grade, tot o scădere substanțială, profundă a nivelului de trai, o decapitalizare profundă a societății, mai ales a clasei sărace, vom avea.

Situația României, fundamental și structural, este atât de paradită, e un cuvânt potrivit academic, încât niciun politician, niciun partid, nicio combinație nu pot să găsească magia la o supraîndatorare la sfârșitul anului de 67-68%, finanțată cu 7%, cu dobânzi de Republica Burundi.

Nu mai avem nici soluții de data asta și nu vă mai uitați la politicieni. Politica economică a României e condusă doar de cifre, loc de întors nu este substanțial. Situația este de nerezolvat decât într-un singur sens: o corecție fundamentală. Am ales așa politic, am ales politici economice, stăm de 10 ani în această prociclicitate toxică”, a mai spu Mitroi, potrivit sursei citate.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 4 ore

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

ACTUALacum 2 zile

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

ACTUALacum 2 zile

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...

ACTUALacum 2 zile

A furat dintr-o mașină din parcarea Bisericii din Curtea de Argeș și A FOST ARESTAT

La data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Ordine...

ACTUALacum 2 zile

Tradiție de suflet: Fundația „Corbii de Piatră” a premiat excelența la Evaluarea Națională pentru al nouălea an consecutiv

Duminică, 12 iulie, comunitatea din localitate a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra performanța în educație. Membrii Fundației „Corbii...

Advertisement

Câmpulung

În Trend