Stai conectat...

DIVERSE

Tensiuni tot mai mari și ironii în PNL înaintea ședinței esențiale de vineri. ”Poate vor găsi şi o instanţă care lucrează în weekend”

Publicat

la

Liberalii discută lucruri importante vineri, de la ora 17:00. Are loc ședința Consiliului Național din PNL, în format online, cu multe subiecte fierbinți pe ordinea de zi.

Unu: va fi convocat, pentru duminică, un congres extraordinar al partidului.

Doi: se dorește modificare statutului partidului, prin reducerea numărului de prim-vicepreşedinți ai PNL, de la patru la unul. În prezent, partidul are trei prim-vicepreședinți – Adrian Veştea, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu -, după ce Cătălin Predoiu a demisionat miercuri din această funcție.

Trei: ar putea fi luat în discuție cazul aceluiași Ciucu, după ”bomba” explodată joi – dosar de corupție. Primarul general al Capitalei se află sub control judiciar şi, teoretic, ar trebui să facă un pas în spate din rândul fruntaților PNL. Practic însă, colegii săi au făcut zid în jurul său. Cristina Trăilă şi Ionel Bogdan, preşedintele PNL Maramureş, au declarat, vineri, că Ciucu poate să candideze pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, pentru că i se acordă prezumţia de nevinovăţie, transmite antena3.

Și patru: ar putea fi lămurite lucrurile privind excluderea lui Adrian Veștea din partid, după ce acesta nu a respectat ultimatumul dat de PNL pentru a-și retrage mandatul de premier desemnat. Nesupunerea a fost taxată dur de Biroul Politic Național (BPN), care a decis ca parlamentarii PNL care vor vota guvernul Veştea sau cei care ar putea fi propuşi în acest cabinet să-şi piardă calitatea de membri ai partidului.

Potrivit statutului PNL, sancţionarea liberalilor cu funcţii alese în Congresul PNL, cum este cazul prim-vicepreşedintelui, se va decide prin votul membrilor congresului, în urma unei propuneri a BPN, adoptate de către Consiliul Naţional.

Citește și Cel puțin un liberal e optimist înaintea ”meciului” Bolojan vs. Veștea. ”PNL va ieși mai puternic după Congresul extraordinar de duminică”

Îndepărtarea taberei ostile lui Ilie Bolojan a fost însă contestată la Tribunalul Ilfov de 16 parlamentari ai partidului, iar judecătorii au decis suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Naţional al PNL din 15 iunie privind sancţionarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veştea. Tribunalul Ilfov le-a dat joi câştig de cauză acestora şi a decis suspendarea acestor decizii ale BPN, iar, ca urmare, PNL a anunţat că va ataca în termenul legal această hotărâre a Tribunalului Ilfov şi că partidul îşi va desfăşura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii.

Preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan, a declarat, vineri, înainte de şedinţa Consiliului Naţional, că demersurile în instanță ale taberei anti-Bolojan nu vor afecta desfăşurarea congresului PNL de duminică și că viitorul partidului va fi decis în forurile statutare ale formaţiunii.

Bogdan a ținut chiar să ironizeze acțiunile rebelilor din PNL. „Pot să atace la Tribunalul Ilfov de câte ori doresc. Poate vor găsi şi o instanţă care lucrează în weekend pentru a ataca inclusiv hotărârile Consiliului Naţional de astăzi (vineri- n.r.)”, a scris, pe Facebook, liderul PNL Maramureș.

La congresul extraordinar al PNL sunt aşteptaţi să participe 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de drept şi 2.000 aleşi de organizaţiile partidului din teritoriu.

Premierul desemnat Adrian Veştea şi-a anunţat oficial intenţia de a candida la şefia PNL și a cerut schimbarea datei congresului, pentru 28 iunie.

”În raport cu intenția președintelui în exercițiu al PNL, Ilie Bolojan, de a convoca un Congres extraordinar pentru duminică, 21 iunie, vreau să vă spun că nu mă opun acestui demers dacă el este făcut cu onestitate și în cadru statutar, cu respectarea legilor țării și a prevederilor constituționale. Singurul lucru pe care i-l solicit este să amâne momentul cu o săptămână, pentru a putea pregăti o moțiune pentru candidatură.

Sunt convins că domnul președinte nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornim cu oportunități egale. Până la urmă, așa cum am susținut mereu, este nevoie ca anumite hotărâri să fie luate cu echilibru și în mod chibzuit. Domnule Bolojan, haideți să facem Congresul PNL pe 28 iunie. Cred că este o solicitare corectă și de bun-simț. Este un gest de minimă decență democratică. Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea și cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniți. Pentru binele Partidului Național Liberal și al României”, a scris, pe Facebook, premierul desemnat.

Citește și Ilie Bolojan, demolat de fostul ambasador american Adrian Zuckerman. ”E iresponsabil să blochezi un nou guvern. Sper ca toți parlamentarii să nu țină cont de amenințări legate de excluderea din partid”

Loading

DIVERSE

Aripa Thuma-Veștea din PNL a contestat iarăși o decizie a partidului, tot la Tribunalul Ilfov. Se încearcă blocarea Congresului extraordinar de duminică, dorit de Ilie Bolojan

Publicat

la

Conflictul din PNL continuă în instanță, după ce cei 16 parlamentari din tabăra Hubert Thuma-Adrian Veștea au deschis vineri alte două acțiuni la Tribunalul Ilfov împotriva partidului, la doar o zi după ce au câștigat, tot în instanță, suspendarea unor decizii luate de conducerea liberalilor.

Miza este oprirea Congresului extraordinar al PNL programat pentru duminică, 21 iunie. Pentru ca acel congres să poată fi organizat, liberalii trebui să decidă acest lucru în Consiliul Național programat vineri, de la ora 17. Aceasta este etapa vizată de noul demers în instanță.

Cei 16 parlamentari PNL din aripa Thuma-Veștea au depus două tipuri de acțiuni.

Citește și : Deciziile PNL din ședința BPN de luni, SUSPENDATE! Parlamentarii liberali din aripa Veștea-Thuma au primit câștig de cauză în fața lui Ilie Bolojan (surse)

Prima este o acțiune în răspundere delictuală, proces civil folosit, de regulă, atunci când una dintre părți reclamă un prejudiciu și poate cere inclusiv despăgubiri.

A doua este o ordonanță președințială, adică o procedură rapidă, folosită atunci când se cere intervenția urgentă a instanței pentru a opri temporar producerea unor efecte.

Ordonanța președințială pare să fie instrumentul prin care reclamanții încearcă să obțină o decizie executorie rapidă, astfel încât PNL să nu poată să meargă mai departe cu organizarea congresului.

Joi, 18 iunie, aceeași grupare de 16 parlamentari a mers tot la Tribunalul Ilfov și a obținut în doar câteva ore suspendarea efectelor a două decizii luate luni de Biroul Politic Național al partidului.

Față de evenimentele de joi, noutatea este că într-una dintre acțiunile înaintate acum apare ca pârât nu doar PNL, ci și președintele partidului, Ilie Bolojan.

Cei 16 reclamanți sunt Monica Cristina Anisie, Andrei Baciu, Sorin Mihai Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Ștefana Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Sorin Prișcă, George Scarlat, Ionuț Marian Stroe, Mihai Veștea, Mihai Sebastian Rusu și Eduard Tatian Mititelu.

Citește și : PNL anunță că va contesta decizia Tribunalului Ilfov prin care au fost anulate deciziile Biroului Politic Național al formațiunii: „Nu avea competența teritorială pentru a se pronunța cu privire la o astfel de cerere”

Pe agenda Consiliului Național extraordinar de vineri se află două puncte esențiale: aprobarea convocării Congresului extraordinar din 21 iunie și aprobarea modificării statutului PNL.

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Care este implicarea lui Denise Rifai în dosarul lui Ciprian Ciucu. Odeta Nestor, prietena jurnalistei, adusă în cătuşe la DNA

Publicat

la

Odeta Nestor a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Aceasta a fost prinsă în flagrant, pe data de 16 iunie, în momentul în care dădea 50.000 de euro mită unui funcţionar de la ONJN, după ce, în trecut, îi mai dăduse două tranşe de bani, de 5000 de euro şi de 45.000 de euro, relatează România TV.

În acest dosar, mai multe persoane de la ONJN au făcut denunţuri.

Odeta Nestor

Odeta Nestor

Surse apropiate anchetei spun că este posibil ca şi Denise Rifai să fie adusă la sediul DNA. Recent, Mediafax a scris pe surse că Rifai a fost audiată, zilele trecute, de procurorii Secției a II-a DNA și are calitatea de suspect pentru instigare și complicitate la dare de mită.

Trustul de presă la care activează Denise Rifai a emis un comunicat prin care a transmis că „orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie„. Însă jurnalista precizase anterior că nu are nicio implicare în acest dosar, anunţul trustului de presă fiind, în aceste condiţii, nejustificat.

Citeste  si EXCLUSIV Denise Rifai reacționează în mega-dosarul de mită al lui Ciprian Ciucu. Mărturia vedetei TV răstoarnă toată ancheta: „Nu am făcut niciun denunț” / Ciucu neagă că o cunoaște: „Nu știu cine e”

Am luat la cunoștință relatările apărute în spațiul media referitoare la realizatoarea noastră. Ca orice cetăţean român aflat ȋn această fază juridică, aceasta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Din respect pentru procedurile în curs, nu vom face alte comentarii pe marginea acestui subiect în acest moment”, este răspunsul dat de departamentul de PR al Antenei 1 la solicitarea Libertatea

La dosar, există nu mai puţin de 12 înregistrări ambientale în care apar Denise Rifai şi, desigur, Ciprian Ciucu, care a fost filat o perioadă îndelungată.

DNA spune că vorbim de fapte comise de Ciucu când era primar la Sectorul 6. Acesta ar fi dat nişte avize pentru un ansamblu rezidenţial din Sectorul 6 şi ar fi ajuns la o înţelegere pentru ca respectivele persoane să-l susţină pentru Primăria Capitalei.

Odeta Nestor a fost pusă sub acuzare pentru: complicitate la luare de mită, dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), dare de mită, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Dezvăluiri bombă din dosarul DNA al lui Ciprian Ciucu. Cine sunt afaceriștii acuzați că i-au dat mită primarului Capitalei

Publicat

la

Noi detalii din dosarul lui Ciprian Ciucu. G4Media a identificat proiectul și dezvoltatorii imobiliari vizați de anchetă, după ce a analizat autorizațiile de construire emise de Primăria Sectorului 6 începând cu decembrie 2025 și a verificat identitatea persoanelor ale căror inițiale apar în comunicatul DNA.

Potrivit documentelor consultate, pe 26 februarie 2026, Primăria Sectorului 6 a emis o autorizație de construire pentru firma Safe Home Invest SRL, în vederea realizării unei parcări pe trei niveluri (subsol, parter și un etaj), aferentă complexului rezidențial Ajustorului Residence. Acesta este singurul act de urbanism emis pe numele companiei după momentul la care procurorii au anunțat deschiderea dosarului.

Vezi și Ciprian Ciucu a contestat măsura controlului judiciar impusă în dosarul în care este acuzat de luare de mită

Surse judiciare au confirmat că Safe Home Invest SRL este societatea implicată în ancheta DNA. Compania este deținută în cote egale de trei cetățeni români de origine iordaniană: Moh D. Nabeel Kh. A., Moh D. Moh și Yuan Ștefan, persoane care corespund inițialelor M.N.K.A., M.M. și S.I. menționate în comunicatul procurorilor.

Complexul Ajustorului Residence, aflat încă în construcție, este dezvoltat pe un teren de aproximativ 2,1 hectare și va include șase blocuri cu regim de înălțime de 10 și 11 etaje.

Unul dintre acționarii firmei, omul de afaceri de origine iordaniană Moh D. Moh, este cunoscut pentru dezvoltarea unor proiecte rezidențiale precum West Park 2, Cotroceni Residence, Cricovului Residence, Ghencea Residence și Lujerului Residence. De asemenea, acesta deține afaceri în domeniul agricol prin compania Delmon Green, cu activități în județul Buzău.

Familia Moh este implicată și într-un proiect de construire a unui spital în cartierul Drumul Taberei, în asociere cu omul de afaceri român de origine palestiniană Mohamed Hassanain, proprietarul clinicilor International Medical Center. Investiția ar urma să fie realizată pe terenul fostei fabrici de mase plastice Munplast.

Contactat de jurnaliști, unul dintre asociații Safe Home Invest, Moh D. Moh, a refuzat să ofere detalii despre ancheta în care este cercetat pentru dare de mită. Întrebat dacă i-a oferit servicii lui Ciprian Ciucu, acesta a răspuns: „Doamne ferește, nu”.

Potrivit DNA, frații Moh sunt cercetați pentru dare de mită, în timp ce Yuan Ștefan este acuzat de complicitate la dare de mită. Ciprian Ciucu este acuzat de luare de mită pentru fapte care ar fi fost comise în perioada în care conducea Primăria Sectorului 6.

Anchetatorii susțin că, în noiembrie 2025, în contextul demersurilor pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire necesare proiectului imobiliar, cei doi oameni de afaceri ar fi oferit foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală. Aceste servicii ar fi fost prestate în lunile noiembrie și decembrie 2025 și ar fi avut drept scop sprijinirea activității politice și electorale a lui Ciprian Ciucu.

Conform DNA, avantajele respective ar fi fost acordate în legătură cu atribuțiile de serviciu ale primarului privind procedurile administrative desfășurate la Primăria Sectorului 6. Procurorii susțin că Yuan Ștefan ar fi intermediat acordarea beneficiilor și ar fi facilitat relația dintre dezvoltatori și edil.

Citește și Victor Ciutacu, după ”bomba” presupusei implicări a vedetei TV Denise Rifai în dosarul lui Ciprian Ciucu. ”Îi apucă trăirile politice la momentele oportune. Stați să-l salte DNA pe primul…”

În ceea ce îl privește pe Ciprian Ciucu, anchetatorii afirmă că există suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi acceptat și primit serviciile respective în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale privind emiterea documentelor necesare proiectului imobiliar. DNA nu a precizat însă dacă documentele de urbanism emise pentru proiect au fost eliberate cu încălcarea legii și nici valoarea exactă a beneficiilor pe care edilul le-ar fi primit.

Ciprian Ciucu a respins public acuzațiile formulate de procurori. Într-o postare publicată pe Facebook, acesta a susținut că persoane necunoscute s-au folosit de numele său în timpul campaniei electorale de anul trecut.

”Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut (…) Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase”, a transmis Ciucu. Acesta a refuzat să politizeze dosarul spunând că ”nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ciprian Ciucu a contestat măsura controlului judiciar impusă în dosarul în care este acuzat de luare de mită

Publicat

la

Ciprian Ciucu a contestat măsura controlului judiciar dispusă de procurorii DNA în dosarul în care este cercetat pentru presupuse fapte de corupție.

Magistrații urmează să analizeze solicitarea primarului Capitalei și să decidă dacă mențin sau nu măsura preventivă.

Până la acel moment, Ciprian Ciucu trebuie să respecte obligațiile impuse prin controlul judiciar, adică să se prezinte periodic la secția de poliție desemnată pentru supravegherea măsurii și să respecte programul stabilit de autorități.

Citește și : EXCLUSIV Denise Rifai reacționează în mega-dosarul de mită al lui Ciprian Ciucu. Mărturia vedetei TV răstoarnă toată ancheta: „Nu am făcut niciun denunț” / Ciucu neagă că o cunoaște: „Nu știu cine e”

Prim-vicepreședintele PNL a fost audiat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA), fiind plasat sub control judiciar la finalul audierilor.

Procurorii DNA afirmă că, în noiembrie 2025, două persoane implicate într-un proiect imobiliar din București i-ar fi oferit lui Ciucu foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală desfășurate în perioada noiembrie-decembrie 2025.

Aceste servicii ar fi fost acordate, potrivit anchetatorilor, în legătură cu atribuțiile exercitate de Ciucu în perioada în care conducea Primăria Sectorului 6 și cu proceduri administrative privind proiectul imobiliar respectiv.

Ciprian Ciucu a susținut, într-o postare pe Facebook, că nu a primit bani sau alte foloase.

„Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase”, a scris acesta într-un mesaj publicat pe Facebook după audierea de la DNA.

Primarul a mai afirmat că persoane implicate în dosar s-ar fi folosit de numele său și că va afla mai multe detalii după ce avocații săi vor avea acces la toate informațiile din anchetă.

Citește și : Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și prim-vicepreședintele PNL, pus sub control judiciar de procurorii DNA. Primele declarații după 3 ore de audieri: „Sunt nevinovat, nu am nimic de ascuns! Vreau să-mi duc mandatul până la capăt, să am grijă de bucureșteni”

„Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sistemului de justiție”, a transmis edilul.

Loading

Citește tot

DIVERSE

ÎCCJ a amânat pronunțarea unei decizii în dosarul de tentativă de lovitură de stat. Unul dintre magistrați a descoperit că este incompatibil

Publicat

la

UPDATE Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat pentru data de 29 iunie pronunțarea unui verdict în dosarul de tentativă de lovitură de stat în care sunt implicați Călin Georgescu și Horațiu Potra, după ce unul dintre magistrații din completul ce judecă excepțiile din dosar și-a dat seama că este incompatibil și a formulat cerere de abținere.

„Instanța a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea reluării dezbaterilor în noua componenţă a completului de judecată, ca urmare a admiterii cerererii de abținere formulată de unul din judecătorii cauzei, şi acordă termen la data de 29 iunie 2026, ora 13.00. Se citează contestatorii inculpaţi şi se încunoştinţează apărătorii aleşi privire la termenul fixat”, a decis Instanța supremă.

Știre inițială

Verdict așteptat astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul în care sunt vizați Călin Gerogescu și Horațiu Potra. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a decis că rechizitoriul întocmit de Parchetul General în acest caz este legal, astfel că a decis în primă instanță începerea judecării.

Dosarul a ajuns încă din luna aprilie pe masa judecătorilor de la ÎCCJ, iar termenul de 19 iunie este al treilea termen pentru care a fost amânată pronunțarea în acest caz.

În acest dosar, Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false.

Citește și: EXCLUSIV Denise Rifai reacționează în mega-dosarul de mită al lui Ciprian Ciucu. Mărturia vedetei TV răstoarnă toată ancheta: „Nu am făcut niciun denunț” / Ciucu neagă că o cunoaște: „Nu știu cine e”

Horațiu Potra a fost trimis în judecată pentru tentativă la comiterea unor infracțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Este vorba despre dosarul deschis de procurorii Parchetului General după ce Potra și mercenarii lui au fost prinși în trafic, în decembrie 2024, în timp ce veneau spre București.

În acest dosar procurprii amintesc de întâlnirea din 7 decembrie 2024, la un centru de echitație din Ilfov, în care Călin Georgescu și Horațiu Potra au pus în aplicare un plan prin care urmau să deturneze un protest de susținere față de fostul candidat la prezidețiale.

Întâlnirea a fost organizată într-un cadru privat și au participat la ea Potra, Georgescu, Eugen Sechilă și Marian Borcea, garda de corp a fostului candidat.

După această întrevedere, Georgescu l-ar fi apelat pe liderul organizației de extremă dreapta Frăția Ortodoxă, Dan Grăjeanu, și i-a transmis că „în cursul zilei următoare va da un îndemn concret: viața sau țara”.

Citește și: Dominic Fritz anunță că va contesta la CEDO decizia prin care ÎCCJ l-a declarat în conflict de interese: „ANI nu vede apartamentele, ceasurile, mașinile și averile celor care au prădat acest stat. Îi caută pe cei, să zicem, neascultători”

Procurorii arată că această întâlnire, coordonată de Călin Georgescu, era o întâlnire premergătoare unor „evenimente destabilizatoare” menite să „creeze haos și nesiguranță”.

Este vorba de un protest cerut de Georgescu, inclusiv într-o apariție televizată, ce ar fi urmat să aibă loc pe 8 decembrie 2024 în fața Catedralei Mântuirii Neamului, iar protestatarii să fie folosiți drept „masă de manevră pentru realizarea acțiunilor subversive”.

Protestul, spun procurorii, ar fi urmat să fie deturnat prin violențe. Potra s-ar fi ocupat cu adunarea mai multor persoane care să participe la protest, inclusiv mercenarii care aveau arme asupra lor. 20 dintre aceștia sunt trimiși în judecată alături de Georgescu și Potra.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce scrie în certificatul medico-legal al lui Şerban Cotîrlan, gimnastul care susţine că a fost agresat fizic de Sabrina Voinea

Publicat

la

Şerban Cotîrlan a mers la IML după incidentul cu Sabrina Voinea, iar certificatul medico-legal emis de doctori confirmă rănile cu care s-a ales. „Prezintă leziuni traumatice (echimoze și excoriații la nivelul membrelor) care s-au putut produce prin comprimare cu degetele/mâna și lovire cu corp dur. Leziunile traumatice s-au putut produce la data de 26.05.2026 și nu necesită zile de îngrijiri medicale”, se arată în certificatul medico-legal al lui Șerban Cotîrlan, potrivit trumedia.ro.

Șerban Cotîrlan a spus că nu își dorește să transforme scandalul într-un „episod mediatic” şi a asigurat că va trata totul cu „discreție, responsabilitate și respect”, pentru ca la final să demonstreze, mai ales lui însuși, că „orice conflict trebuie gestionat cu calm, autocontrol și respect. Niciodată prin violență”.

Citeşte şi: Dennis Man a făcut nunta, un coleg de la naționala României a fost naş. Cine a cântat la eveniment FOTO

„Am văzut informațiile apărute în spațiul public. Nu îmi doresc să transform un episod dificil din viața mea personală într-un spectacol mediatic și cred că astfel de situații trebuie tratate cu discreție, responsabilitate și respect pentru toate persoanele implicate. Aleg să merg mai departe și să mă concentrez pe lucrurile care contează pentru mine: pregătirea sportivă și parcursul academic. Muncesc pentru a fi selectat în echipa națională care va participa la Campionatele Europene, iar în lunile următoare voi începe un nou capitol important în Marea Britanie, unde am primit o bursă pentru studii universitare”, a spus Șerban Cotîrlan, după incidentul cu gimnasta Sabrina Voinea.

Citeşte şi: Dan Petrescu, anunţul momentului despre revenirea în fotbal. Care este starea sa de sănătate

Potrivit acuzațiilor făcute de Șerban Cotîrlan, acesta a fost agresat de Sabrina Voinea în data de 26 mai 2026, în jurul orei 19:00. Pe scurt, multipla medaliată mondială și europeană l-ar fi strâns cu mâinile, lovit cu palmele și zgâriat. În urma celor întâmplate,  s-a prezentat la Poliția Capitalei pentru a formula o plângere, însă în același timp a refuzat posibilitatea emiterii măsurii unui ordin de protecție extins. Mai apoi, a mers la IML pentru a obține un certificat medico-legal, care să îl ajute în demersul plângerii făcute la poliție.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend