Stai conectat...

NATIONAL

EXCLUSIV Care este implicarea lui Denise Rifai în dosarul lui Ciprian Ciucu. Odeta Nestor, prietena jurnalistei, adusă în cătuşe la DNA

Publicat

la

Odeta Nestor a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Aceasta a fost prinsă în flagrant, pe data de 16 iunie, în momentul în care dădea 50.000 de euro mită unui funcţionar de la ONJN, după ce, în trecut, îi mai dăduse două tranşe de bani, de 5000 de euro şi de 45.000 de euro, relatează România TV.

În acest dosar, mai multe persoane de la ONJN au făcut denunţuri.

Odeta Nestor

Odeta Nestor

Surse apropiate anchetei spun că este posibil ca şi Denise Rifai să fie adusă la sediul DNA. Recent, Mediafax a scris pe surse că Rifai a fost audiată, zilele trecute, de procurorii Secției a II-a DNA și are calitatea de suspect pentru instigare și complicitate la dare de mită.

Trustul de presă la care activează Denise Rifai a emis un comunicat prin care a transmis că „orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie„. Însă jurnalista precizase anterior că nu are nicio implicare în acest dosar, anunţul trustului de presă fiind, în aceste condiţii, nejustificat.

Am luat la cunoștință relatările apărute în spațiul media referitoare la realizatoarea noastră. Ca orice cetăţean român aflat ȋn această fază juridică, aceasta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Din respect pentru procedurile în curs, nu vom face alte comentarii pe marginea acestui subiect în acest moment”, este răspunsul dat de departamentul de PR al Antenei 1 la solicitarea Libertatea

La dosar, există nu mai puţin de 12 înregistrări ambientale în care apar Denise Rifai şi, desigur, Ciprian Ciucu, care a fost filat o perioadă îndelungată.

DNA spune că vorbim de fapte comise de Ciucu când era primar la Sectorul 6. Acesta ar fi dat nişte avize pentru un ansamblu rezidenţial din Sectorul 6 şi ar fi ajuns la o înţelegere pentru ca respectivele persoane să-l susţină pentru Primăria Capitalei.

Odeta Nestor a fost pusă sub acuzare pentru: complicitate la luare de mită, dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), dare de mită, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Loading

DIVERSE

Ilie Bolojan pregătește revoluția în PNL. Formulă de conducere cu un singur prim-vicepreședinte după trădarea taberei Adrian Veștea

Publicat

la

Deputatul PNL Ionel Bogdan a anunțat vineri, la sediul partidului, principalele modificări de statut care urmează să fie supuse votului la Congresul PNL de duminică. Noua formulă de conducere propusă de Ilie Bolojan va concentra puterea executivă în jurul unui singur prim-vicepreședinte.

„Prim-vicepreşedinte va fi unul singur, secretar general, opt vicepreşedinţi executivi care vor primi atribuţiile din partea Biroului Politic Naţional, ulterior şi preşedinţii organizaţiilor, adică preşedinţii filialelor judeţene, vor fi membri de drept în acest birou, iar ulterior, dintre preşedinţii de organizaţii, la nivel regional, se va alege câte un vicepreşedinte regional. Cam aceasta este structura”, a anunţat Ionel Bogdan la sediul PNL.

Citește și : Tensiuni tot mai mari și ironii în PNL înaintea ședinței esențiale de vineri. ”Poate vor găsi şi o instanţă care lucrează în weekend”

Liberalul a insistat că noțiunea de prim-vicepreședinte ar trebui să aibă o interpretare clară și că, din punctul său de vedere, partidul trebuie să renunțe la formulele de conducere cu mai mulți oameni aflați pe același palier de putere.

„Ce să mai explicăm? În mod normal şi logic este să existe un singur prim-vicepreşedinte şi restul să fie vicepreşedinţi. Asta este o structură logică. Sigur că, de-a lungul timpului, s-au făcut tot felul de structuri.

Vedeţi şi la alte partide, şi la noi, dar cred că, în acest moment, aceasta este varianta corectă, astfel încât lucrurile să funcţioneze cât mai coerent în ceea ce priveşte strategia politică a PNL şi poziţiile politice pentru viitorul PNL”, a menţionat Ionel Bogdan.

Declarațiile vin în contextul în care în interiorul PNL se discută intens despre viitoarea echipă de conducere și despre cine va rămâne în jurul lui Ilie Bolojan după trădarea taberei Veștea.

Deputatul afirmă că primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, vizat de o anchetă a DNA pentru luare de mită, ar putea să candideze fără probleme.

„Eu cred că în continuare Ciprian Ciucu poate candida, conform Statutului PNL, pentru poziţia de prim-vicepreşedinte, pe moţiunea lui Ilie Bolojan şi cred că va face acest lucru, eu chiar sper să o facă”, a subliniat Ionel Bogdan.

Citește și : Cel puțin un liberal e optimist înaintea ”meciului” Bolojan vs. Veștea. ”PNL va ieși mai puternic după Congresul extraordinar de duminică”

Dacă noua formulă va fi votată la Congres, PNL va avea o conducere executivă reorganizată, cu un singur om pe poziția de prim-vicepreședinte și opt vicepreședinți executivi.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Radu Miruță a respins bugetele TAROM și CFR Călători: „Au venit cu un buget în care trecuseră ca venituri certe niște venituri evident incerte. Nu semnez un document în care scrie că 2+2=10″

Publicat

la

Ministrul Radu Miruță a transmis că, în ceea ce priveşte compania TAROM, unele calcule din proiectul de buget sunt construite pe ipoteze pe care le consideră nerealiste. Ministrul a oferit exemplul costului combustibilului, susținând că documentul stipula un preț de 950 de euro pe tonă, în condițiile în care costul real ar fi de aproximativ 1.400 de euro.

Dacă tu plătești real 1.400, dar în buget ai trecut cheltuieli doar pentru 950, diferența este pierdere”, a spus ministrul.

Miruţă a invocat, totodată, și gradul de ocupare al aeronavelor, afirmând că estimările de cheltuieli au fost realizate pornind de la ipoteza că toate aeronavele zboară încărcate la capacitate maximă, însă, în realitate, ar circula frecvent cu multe locuri libere.

Citeste si Biletul de metrou rămâne 5 lei. Ministrul Radu Miruță a anulat definitiv majorarea tarifelor Metrorex

Ar însemna ca pentru cealaltă jumătate de an rămasă să fie toate aeronavele pline, probabil și suprapline, ca să mai ajungă la acel procent, ceea ce este imposibil de considerat că este valid.

Responsabilitatea, din punctul meu de vedere, este să oprești aceste pierderi atunci când le vezi. Nu să semnezi un document în care 2 plus 2 scrie că e egal cu 10 și să spui că e corect.

Până nu vor veni cu cifre care să dovedească o coerență logică între ceea ce scriu acolo și ceea ce cheltuiesc, eu nu voi aproba așa ceva”, a declarat ministrul.

Citeste si Radu Miruță, declarație șocantă despre Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni: „Acolo trebuie arat tot și pus porumb” VIDEO

În ceea ce priveşte CFR Călători, ministrul interimar al Transporturilor a declarat că în proiectul de buget sunt incluse venituri considerate certe, deși încasarea lor depind de mulţi factori, nefiind, deci, certă.

Au venit cu un buget în care trecuseră ca venituri certe niște venituri evident incerte. Era o abordare artificială doar pentru a se închide bugetul.

Sunt niște potențiale venituri pe care CFR Călători le are, care nu pot fi considerate a fi certe. Sunt foarte multe condiții care influențează încasarea acestor venituri sau nu”, a spus Miruță.

Radu Miruţă susţine că blocarea aprobării bugetelor nu va afecta cele două companii de stat.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Denise Rifai, chemată din nou la DNA. Vedeta TV ar fi fost pusă sub acuzare în dosarul de mită al lui Ciprian Ciucu – surse

Publicat

la

Denise Rifai ar fi fost audiată și zilele trecute de către de procurorii Secției a II-a a DNA , în cadrul aceluiași caz, fiind deja pusă sub acuzare, potrivit sursei citate. Vedeta TV ar avea calitatea de suspect pentru instigare și complicitate la dare de mită.

În același dosar apare și numele Odetei Cristinela Nestor, fostă președintă a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), arestată anterior într-un dosar în care procurorii au documentat un flagrant privind o presupusă mită de 100.000 de euro.

Vineri, Odeta Nestor a fost adusă în cătușe la sediul DNA pentru audieri. Ea este cercetată într-o anchetă privind presupuse fapte de corupție care ar fi avut loc în interiorul ONJN. Din această investigație s-ar fi desprins și dosarul în care este cercetat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.

Vezi și Victor Ciutacu, după ”bomba” presupusei implicări a vedetei TV Denise Rifai în dosarul lui Ciprian Ciucu. ”Îi apucă trăirile politice la momentele oportune. Stați să-l salte DNA pe primul…”

Odeta Nestor este apropiată atât de Denise Rifai, cât și de Ciprian Ciucu, relațiile dintre aceștia fiind cunoscute încă din perioada în care actualul edil conducea Primăria Sectorului 6.

Denise Rifai a negat orice implicare

În urmă cu o zi, după apariția unor informații privind posibila sa implicare într-un dosar DNA, Denise Rifai a respins categoric aceste afirmații.

„Nu apar în niciun dosar penal și nu am făcut niciun denunț”, a declarat jurnalista, citată de Victor Ciutacu.

Acuzațiile formulate împotriva Odetei Nestor

Fosta șefă a ONJN este cercetată pentru mai multe infracțiuni. Printre acestea se numără complicitate la luare de mită; dare de mită în formă continuată; instigare la folosirea, direct sau indirect, a unor informații care nu sunt destinate publicității; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicului. Ancheta este instrumentată de procurorii Secției a II-a a DNA.

Vineri, 19 iunie, Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și prim-vicepreședinte PNL, a contestat în instanță măsura controlului judiciar dispusă de DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită, urmând ca magistrații să decidă dacă mențin sau nu această măsură preventivă. El trebuie să respecte obligațiile impuse prin controlul judiciar, adică să se prezinte periodic la secția de poliție desemnată pentru supravegherea măsurii și să respecte programul stabilit de autorități.

Procurorii DNA susțin că, în noiembrie 2025, două persoane implicate într-un proiect imobiliar din București i-ar fi oferit lui Ciucu foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală desfășurate în perioada noiembrie-decembrie 2025. Aceste servicii ar fi fost acordate, potrivit anchetatorilor, în legătură cu atribuțiile exercitate de Ciucu în perioada în care conducea Primăria Sectorului 6 și cu proceduri administrative privind proiectul imobiliar respectiv.

Edilul a precizat, într-o postare pe Facebook, că nu a primit bani sau alte foloase. „Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase”, a scris acesta într-un mesaj publicat pe Facebook după audierea de la DNA.

Edilul a mai afirmat că persoane implicate în dosar s-ar fi folosit de numele său și că va afla mai multe detalii după ce avocații săi vor avea acces la toate informațiile din anchetă. „Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sistemului de justiție”.

Citește și Ciprian Ciucu a contestat măsura controlului judiciar impusă în dosarul în care este acuzat de luare de mită

Loading

Citește tot

DIVERSE

PSD cere demiterea lui Dominic Fritz din toate funcțiile după ce ÎCCJ l-a declarat în conflict de interese: „Fiecare zi în care rămâne în funcția de primar și președinte de partid reprezintă un afront incalificabil la adresa cetățenilor”

Publicat

la

PSD a transmis vineri, 19 iunie, un comunicat în care solicită plecarea lui Dominic Fritz nu doar din funcția de primar al Timișoarei, ci și din toate pozițiile politice pe care le ocupă în prezent, inclusiv cea de președinte al USR.

Reacția social-democraților vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins joi recursul formulat de Dominic Fritz împotriva raportului ANI și a menținut decizia definitivă privind conflictul de interese.

În comunicatul transmis vineri, PSD susține că USR trebuie să aplice standardele de integritate pe care le-au pretins de la celelalte partide în cazuri similare și să îi retragă sprijinul politic liderului formațiunii.

„USR are obligația morală și politică să-i retragă sprijinul primarului Dominic Fritz, după decizia definitivă a instanței privind conflictul de interese.

Citește și : Dominic Fritz, după ce a pierdut definitiv procesul cu ANI: „USR tot nu va vota Guvernul Veștea”

PSD solicită conducerii USR să ia act de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind încălcarea normelor de integritate de către primarul Dominic Fritz și să dispună suspendarea acestuia din toate funcțiile din partid și retragerea sprijinului politic în exercitarea funcției de conducere la Primăria Municipiului Timișoara.

Dincolo de implicațiile legale care decurg din decizia ÎCCJ, USR are obligația morală și politică să aplice asupra propriilor membri toate standardele de integritate pe care le-au solicitat cu înverșunare din partea membrilor altor partide, aflați într-o situație similară cu cea a primarul Dominic Fritz.

Din perspectiva principiilor de integritate invocate obsesiv de-a lungul timpului de către USR, fiecare zi în care acesta rămâne în funcția de primar și președinte de partid reprezintă un afront incalificabil la adresa cetățenilor.

Nerespectarea acestor standarde și orice tentativă a USR de a face scut în jurul condamnatului Dominic Fritz vor descalifica definitiv și irevocabil acest partid din rolul de instanță morală a politicii românești, pe care l-a pretins cu agresivitate încă de la înființare.

Potrivit propriilor standarde de integritate afișate în campaniile electorale, USR trebuie să se abțină să comenteze deciziile magistraților. Orice încercare de a insinua o legătură între evenimentele politice din prezent și decizia magistraților împotriva primarului Fritz constituie un atac politic violent la adresa Justiției.

Citește și : PNL, ședință crucială vineri. Ce se va decide înaintea ”cutremurului” Bolojan vs. Veștea de duminică

Nu în ultimul rând, PSD avertizează prefectul USR de Timiș să nu abuzeze de funcția sa pentru a-l menține ilegal pe Dominic Fritz în funcția de primar al municipiului Timișoara. Jurisprudența CCR și a ÎCCJ prevede clar că în cazul unei decizii definitive și irevocabile de conflict de interese, mandatul de primar încetează de drept, iar prefectul are obligația legală să emită ordinul de eliberare din funcție.

Dominic Fritz trebuie să plece!”, a transmis PSD.

Social-democrații afirmă, astfel, că decizia instanței supreme nu produce doar efecte juridice, ci și obligația politică pentru USR de a se delimita de propriul lider, în numele standardelor de integritate invocate de partid în ultimii ani.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Horoscop Urania 20-26 iunie 2026. Intrarea Soarelui în Rac deschide o perioadă plină de emoții și revelații. Este favorizată vindecarea emoțională

Publicat

la

Soarele în Rac favorizează în special vindecarea emoțională şi consolidarea relațiilor cu cei apropiaţi. Totodată, intrarea Soarelui în Rac vine cu sensibilitate crescută la conflicte. Reacțiile emoționale pot fi mai intense, iar oamenii pot resimți mai puternic criticile sau tensiunile.

De asemenea, această perioadă aduce cu sine o intuiție mai puternică. Deciziile vor putea fi luate mai mult pe baza instinctului și a percepțiilor subtile decât a logicii reci.

Horoscop Urania 20-26 iunie 2026 BERBEC

În ziua de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului și, până pe 22 iulie, va influența relațiile de familie unde s-ar putea observa o intensificare a preocupărilor legate de grija casei, treburile gospodărești, reglementarea unui statut locativ, stabilirea responsabilităților față de bunurile nativilor în solidar cu părinții lor.

Citeste si 4 zodii binecuvântate la final de iunie. Nativii care trăiesc sentimente unice

Între 21 iunie și 24 iunie, relațiile parteneriale vor fi mai puțin eficiente, conturându-se reticențe și imprudențe, manifestate, uneori, în exces, de către ambele părți ale unei colaboratori sau conviețuiri.

Horoscop Urania 20-26 iunie 2026 TAUR

Între 20 și 21 iunie, efort de limpezire și de stabilizare a trăirilor interioare, emoții reprimate, sentimente controlate, uneori, exagerat, lăsând impresia că nativii sunt indiferenți, absenți sau dezinteresați de o persoană, de o relație, de o legătură sufletească cu apropiații lor.

Pe 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului și, până pe 22 iulie, va susține comunicarea interumană, deplasările. Va urma o scurtă perioadă, până pe 30 iunie, când Soarele, alături de Jupiter, va da energie, spor și șansă multor inițiative.

Horoscop Urania 20-26 iunie 2026 GEMENI

Între 20 și 21 iunie, context astral fără surprize dar și fără mari satisfacții. Nemulțumiri și disfuncții cu privire la dialogul cu părinții sau cu rudele în vârstă, piedici cu privire la perfectarea unor acte.

Citeste si 3 zodii scapă de o povară care le-a apăsat ani la rând. Chiron iese din Berbec și deschide drumul către vindecare, împăcare și un nou început

Pe 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului și, până pe 22 iulie, va juca un rol important în casa a II-a a banilor câștigați prin efort personal, permițând găsirea unor noi modalități de plată pentru munca efectuată sau de a reglementa, din punct de vedere contractual, o relație de tipul muncă/bani.

Restul zodiilor, pe www.libertatea.ro

Loading

Citește tot

DIVERSE

Aripa Thuma-Veștea din PNL a contestat iarăși o decizie a partidului, tot la Tribunalul Ilfov. Se încearcă blocarea Congresului extraordinar de duminică, dorit de Ilie Bolojan

Publicat

la

Conflictul din PNL continuă în instanță, după ce cei 16 parlamentari din tabăra Hubert Thuma-Adrian Veștea au deschis vineri alte două acțiuni la Tribunalul Ilfov împotriva partidului, la doar o zi după ce au câștigat, tot în instanță, suspendarea unor decizii luate de conducerea liberalilor.

Miza este oprirea Congresului extraordinar al PNL programat pentru duminică, 21 iunie. Pentru ca acel congres să poată fi organizat, liberalii trebui să decidă acest lucru în Consiliul Național programat vineri, de la ora 17. Aceasta este etapa vizată de noul demers în instanță.

Cei 16 parlamentari PNL din aripa Thuma-Veștea au depus două tipuri de acțiuni.

Citește și : Deciziile PNL din ședința BPN de luni, SUSPENDATE! Parlamentarii liberali din aripa Veștea-Thuma au primit câștig de cauză în fața lui Ilie Bolojan (surse)

Prima este o acțiune în răspundere delictuală, proces civil folosit, de regulă, atunci când una dintre părți reclamă un prejudiciu și poate cere inclusiv despăgubiri.

A doua este o ordonanță președințială, adică o procedură rapidă, folosită atunci când se cere intervenția urgentă a instanței pentru a opri temporar producerea unor efecte.

Ordonanța președințială pare să fie instrumentul prin care reclamanții încearcă să obțină o decizie executorie rapidă, astfel încât PNL să nu poată să meargă mai departe cu organizarea congresului.

Joi, 18 iunie, aceeași grupare de 16 parlamentari a mers tot la Tribunalul Ilfov și a obținut în doar câteva ore suspendarea efectelor a două decizii luate luni de Biroul Politic Național al partidului.

Față de evenimentele de joi, noutatea este că într-una dintre acțiunile înaintate acum apare ca pârât nu doar PNL, ci și președintele partidului, Ilie Bolojan.

Cei 16 reclamanți sunt Monica Cristina Anisie, Andrei Baciu, Sorin Mihai Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Ștefana Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Sorin Prișcă, George Scarlat, Ionuț Marian Stroe, Mihai Veștea, Mihai Sebastian Rusu și Eduard Tatian Mititelu.

Citește și : PNL anunță că va contesta decizia Tribunalului Ilfov prin care au fost anulate deciziile Biroului Politic Național al formațiunii: „Nu avea competența teritorială pentru a se pronunța cu privire la o astfel de cerere”

Pe agenda Consiliului Național extraordinar de vineri se află două puncte esențiale: aprobarea convocării Congresului extraordinar din 21 iunie și aprobarea modificării statutului PNL.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend