Stai conectat...

ACTUAL

„Tâlcuirea Psaltirii”, o întâlnire despre căutarea sensului. Părinții Iustin și Pantelimon conferenţiază la Bucureşti

Publicat

la

Arhimandritul Iustin Miron, starețul Mănăstirii Nicula, și ieromonahul Pantelimon Șușnea vor susține marți, 3 noiembrie 2026, de la ora 19:00, o nouă întâlnire din ciclul de conferințe „Tâlcuirea Psaltirii”. Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Facultății de Drept din București, iar participarea este gratuită.

Întâlnirea își propune să ofere participanților prilejul de a aprofunda înțelesurile duhovnicești ale Psalmilor și de a descoperi actualitatea învățăturilor cuprinse în această carte a Vechiului Testament.

Prin dialogul dintre cei doi părinți, conferința va aduce în atenție rolul Psaltirii în viața de rugăciune a creștinului, precum și puterea cuvintelor inspirate ale prorocului David de a aduce liniște sufletească, întărire în credință și apropiere de Dumnezeu.

Organizatorii evocă, în prezentarea evenimentului, cuvintele Sfântului Vasile cel Mare despre puterea duhovnicească a psalmilor: „Psalmul este liniște a sufletelor, conducător al păcii”, subliniind rolul acestora în potolirea tulburărilor sufletești și în cultivarea comuniunii dintre oameni.

Conferința de la București face parte din seria întâlnirilor „Tâlcuirea Psaltirii”, dedicate înțelegerii textelor biblice și aprofundării vieții duhovnicești.

Psalmul este liniște a sufletelor, conducător al păcii; potolește tulburarea și vălvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletelor și înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, unește pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiți.” Asta spunea Sfântul Vasile cel Mare, asta pot găsi cei care participă la conferință.Anunțată drept cea de-a 49-a întâlnire a seriei, conferința pornește de la o întrebare apropiată preocupărilor contemporane: cât de profund căutăm răspunsurile la problemele care ne frământă?

„Suntem în căutări de sens și totuși, ne mulțumim doar să atingem vârful problemei”, se arată în mesajul de prezentare a evenimentului, potrivit evz.ro.

Invitația propune depășirea răspunsurilor superficiale și o reflecție mai atentă asupra vieții interioare. În acest cadru, dialogul dintre cei doi părinți va urmări semnificațiile duhovnicești ale psalmilor și locul Psaltirii în viața de rugăciune.

Pentru mine nu este prima întâlnire cu cei doi. I-am ascultat la Mănăstirea Oașa de nenumărate ori. Au fost întâlniri vindecătoare, pe care sufletul le-a primit ca pe niște daruri prețioase.

Părinții pe care îi vom asculta sunt oameni care se ostenesc îndelung să se adape din izvorul nesecat al credinței. Din această hrană duhovnicească dăruiesc celor care caută un cuvânt de întărire, un răspuns sau un sprijin în momentele de cumpănă.

Celor care îi cunosc mai puțin sau nu i-au întâlnit încă le pot spune, din experiență personală, că sunt neobosiți. Străbat țara de la un capăt la altul doar pentru a fi alături, uneori pentru câteva minute.

Dacă ai ocazia ascultă-i, pune-le întrebări, ca să descoperi singur ce poate aduce o asemenea întâlnire în viața ta. Cuvintele primite în acele clipe rămân multă vreme în suflet.

Arhimandritul Iustin Miron este starețul Mănăstirii Nicula, fiind instalat în această slujire la 29 decembrie 2024. Activitatea sa rămâne strâns legată de Mănăstirea Oașa, pe care a condus-o până în 2017.

Originar din Găbud, județul Alba, părintele Iustin are o formare inițială de inginer electronist. În timpul studenției a fost președintele Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români din Timișoara și l-a avut ca duhovnic pe părintele Teofil Părăian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Ulterior, a studiat teologia la Timișoara și Alba Iulia.

Ieromonahul Pantelimon Șușnea este absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara, specializarea pictură de șevalet. Activitatea sa de iconar este legată de Mănăstirea Oașa, unde a fost implicat și în formarea celor interesați de pictura icoanelor.

În cadrul Școlii de iconografie „Privire în adânc”, organizată la Oașa, părintele Pantelimon a făcut parte dintre îndrumătorii participanților și a realizat selecția portofoliilor pentru ediția din 2019. Pregătirea artistică se întâlnește astfel, în activitatea sa, cu slujirea monahală și cu transmiterea tradiției iconografice.

Alături de părintele Iustin Miron, susține întâlniri de explicare a Scripturii, atât în seria „Tâlcuirea Psaltirii”, cât și în ciclul distinct „Tâlcuirea Noului Testament”.

 

„Tâlcuirea Psaltirii” #49 începe marți, 3 noiembrie 2026, la ora 19:00, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București. Participarea este gratuită. Facultatea se află pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 36–46, sectorul 5.

 

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Petre Roman pune degetul pe contradicția ministrului Muncii: Nu are toate datele, dar vorbește despre salarii mai mari pentru demnitari

Publicat

la

Autor

Petre Roman contestă mesajul ministrului Muncii, Florin Manole, despre majorarea salariilor demnitarilor. Fostul premier spune că ministrul invocă lipsa datelor pentru deciziile privind salarizarea, dar susține, în același timp, necesitatea unor creșteri pentru demnitari. „Este o contradicție în termeni, pur și simplu”, a declarat fostul premier Petre Roman.

Critica a venit într-o intervenție în care fostul premier a vorbit și despre așteptările de la guvernare: competență, solidaritate cu oamenii și curaj pentru reforme.

„Să nu mai vină cu aceleași figuri”

Petre Roman a cerut ca persoanele promovate în funcții publice să aibă în spate cariere care le demonstrează capacitatea profesională.

„Ceea ce se așteaptă acum este ca această guvernare să aducă un plus de competență, […] un plus de, să spunem, solidaritate cu situația oamenilor și un plus de curaj în ce privește reformele necesare”, a afirmat fostul premier la România TV.

El a criticat și revenirea în prim-plan a unor persoane pe care le consideră controversate.

„Și mai ales să nu mai vină cu aceleași figuri asupra cărora planează, să zicem, suspiciuni de bun-simț”, a spus Roman.

„Noi avem nevoie de oameni care să nu fie controversați, ci, dimpotrivă, să fi avut în spate o carieră personală care a arătat că au acumulat, că sunt competenți, că sunt capabili să facă ceva”, a continuat acesta.

Lipsa datelor și majorările salariale, contradicția reclamată de Roman

Referindu-se la Florin Manole, Petre Roman a susținut că explicațiile ministrului transmit mesaje incompatibile.

„Întâi ne spune domnul ministru că trebuie să aștepte ca să aibă la dispoziție toate datele cu privire la ceea ce se întâmplă în sistem”, a declarat Roman.

Fostul premier a reproșat că, în paralel cu această precauție, ministrul vorbește despre necesitatea majorării salariilor demnitarilor, invocând perioada în care acestea au fost înghețate.

„Este o contradicție în termeni, pur și simplu”, a spus Petre Roman, insistând că deciziile trebuie fundamentate pe date înainte de a fi anunțate.

Ce a spus Manole despre salariile demnitarilor

Florin Manole a declarat la Antena 3 CNN că negocierile pentru legea salarizării trebuie reluate la începutul anului viitor, după centralizarea informațiilor despre salariile din instituțiile publice.

În privința demnitarilor, ministrul a susținut că refacerea grilelor ar trebui să includă creșteri și pentru această categorie. El a condiționat însă eventualele majorări de evoluția economiei și a precizat că demnitarii nu vor reprezenta prioritatea, indicând drept obiectiv principal majorarea pensiilor.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Crește salariul minim de la 1 ianuarie? Luca Niculescu, față în față cu sindicatele / Cât ar primi angajații în plus și de ce patronatele se opun

Publicat

la

Autor

Negocierile pentru majorarea salariului minim intră într-o etapă importantă. Premierul Luca Niculescu se întâlnește luni, de la ora 16:00, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor, care cer ca salariul minim brut să crească de la actualul nivel de 4.325 de lei la 5.000 de lei, începând cu 1 ianuarie. Patronatele se opun însă unei noi majorări și avertizează că firmele nu mai pot suporta creșterea costurilor, iar efectele s-ar putea transfera în prețurile produselor și serviciilor.

Cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național au solicitat o întâlnire cu oficialii Guvernului pentru a susține din nou majorarea salariului minim. Creșterea cerută este de 675 de lei brut, ceea ce ar însemna, potrivit informațiilor prezentate, un plus de 282 de lei în mână pentru angajați.

Sindicatele susțin că prin această majorare salariații ar putea recupera o parte din puterea de cumpărare pierdută.

Luca Niculescu, față în față cu sindicatele la Palatul Victoria

Întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și sindicate este programată luni, la ora 16:00, la Palatul Victoria. Discuțiile vin după ce, săptămâna trecută, premierul a avut o întâlnire și cu reprezentanții patronatelor.

Pozițiile celor două tabere sunt însă diferite. În timp ce sindicatele cer majorarea salariului minim la 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie, mediul de afaceri solicită ca o asemenea măsură să fie, pentru moment, amânată.

Patronatele avertizează: „Orice creștere de salariu se duce în preț”

Reprezentanții patronatelor avertizează că firmele nu mai pot suporta noi creșteri de costuri și că o majorare a salariului minim ar putea avea efecte inclusiv asupra prețurilor plătite de consumatori.

Dragoș Petrescu, reprezentant al Confederației Patronale Concordia, a declarat: „Orice creștere de salariu se duce în preț, or, în final, tot clienții noștri, respectiv românii, au de suferit”.

În România, aproximativ 720.000 de angajați cu normă întreagă primesc salariul minim, potrivit Blocului Național Sindical. Presiunea pentru majorări salariale vine și din alte sectoare. Sindicaliștii de la Metrorex au cerut, la rândul lor, creșteri salariale.

Alexandru Nazare: Decizia va fi politică și se va lua în Guvern

Alexandru Nazare a arătat că o eventuală decizie trebuie raportată la spațiul fiscal disponibil, Ministerul Finanțelor urmând să prezinte parametrii în care Guvernul poate lua o hotărâre.

„Rolul Ministerului de Finanțe este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, să precizeze în clar care-i spațiul fiscal disponibil, iar mai departe decizia va fi politică și se va lua în Guvern”, a spus Nazare.

O decizie privind salariul minim este așteptată după cea de-a doua rectificare bugetară, posibil în a doua jumătate a lunii.

Sindicatele cer și noi negocieri pentru legea salarizării

Pe lângă majorarea salariului minim, reprezentanții sindicali solicită și noi negocieri privind legea salarizării. Sindicatele au transmis, de asemenea, o scrisoare prin care cer ca, pe lângă discuțiile cu premierul Luca Niculescu, să aibă loc întâlniri separate cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, dar și cu miniștrii social-democrați din Executiv.

Întâlnirea de la Palatul Victoria are loc în condițiile în care Luca Niculescu era așteptat și în Parlament, la „Ora Guvernului”, la solicitarea AUR, pentru a prezenta datele fiscale ale României și cifrele privind situația economică.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Un polițist în vârstă de 25 de ani din Dolj s-a împușcat în zona capului cu pistolul din dotare. Informațiile transmise de autorități

Publicat

la

Autor

Agentul de 25 de ani din județul Dolj a ajuns în stare gravă la spital, oamenii legii deschizând o anchetă pentru a stabili motivele pentru care polițistul a ajuns să se împuște în zona capului. Ultima sa evaluare psihologică a fost realizată în iunie 2025.

„La data de 01 noiembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat prin apel 112 de un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani, agent de poliţie în cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi – Postul de Poliţie Amărăştii de Sus, s-ar fi împuşcat cu pistolul din dotare în zona capului, în autoturismul personal”, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Citește și: Explozie urmată de un incendiu la o școală din județul Prahova. Elevii și profesorii au fost evacuați de urgență

Autoritățile au mai transmis că polițistul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la psital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind în stare gravă.

„La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă complexă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi Biroului Control Intern, fiind desfăşurate, sub conducerea nemijlocită a adjunctului şefului inspectoratului, activităţi de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a mai precizat sursa citată.

Citește și: Accident grav pe DN 17, în Bistrița-Năsăud. Un șofer de 43 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-o semiremorcă

Totodată, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern.

A fost informat și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Agentul de poliţie este absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina din anul 2022.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Accident grav pe DN 17, în Bistrița-Năsăud. Un șofer de 43 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-o semiremorcă

Publicat

la

Autor

Accident grav pe DN 17, în Bistrița-Năsăud. Un șofer de 43 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-o semiremorcă. La sosirea echipajelor de intervenție, șoferul prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Citește și: Accidente în Mehedinți și Cluj. Mai multe persoane au nevoie de îngrijiri medicale

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs în jurul orei 23:50, în apropierea unei stații de alimentare cu carburanți. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din localitatea Livezile, conducea autoturismul pe direcția Crainimăt – Viișoara, moment în care ar fi pierdut controlul direcției de deplasare.

Citește și: Accident grav în Iași! Un microbuz cu 20 de persoane s-a răsturnat într-o curbă. A fost activat Planul Roșu de Intervenție VIDEO

Mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu de vehicule staționat în afara drumului.

În urma impactului, conducătorul auto a decedat.

”Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul”, precizează reprezentanții IPJ BN.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cele mai bănoase meserii de care fug românii. Sunt plătite cu peste 9.000 de lei și nu e nevoie de studii superioare

Publicat

la

Autor

Cele mai bănoase meserii de care fug românii. În ziua de astăzi toți românii își doresc un job la birou, însă puțini știu cât de bine sunt plătite anumite meserii pentru care nu se cere nici măcar studii superioare.

Care sunt cele mai bănoase meserii de care fug românii: ”Toată lumea fuge spre birouri”

Electricienii, instalatorii sau macaragii sunt tot mai greu de găsit în România, în ciuda salariilor mari care se oferă. Angajatorii se plâng că nu mai găsesc oameni cu care să lucreze.

„Este foarte multă muncă, dar și beneficiile sunt pe măsură. Sunt salariile apreciate, bune. Munca de șantier e mai grea față de birouri. De asta toată lumea fuge spre birouri. Vă dați seama că tineretul de astăzi, nu mai vor să facă cum era înainte școală profesională pentru meserie”, un electrician, potrivit observatornews.ro.

Pentru a încerca să-i atragă pe români pe șantierii, angajatorii oferă salarii atractive.

„Pe absolut toate fronturile de muncă calificată ne confruntăm cu un deficit. Se câștigă foarte bine unde necesită foarte multă atenție, adică un electrician pe un anumit specific poate câștiga foarte bine, un macaragiu poate câştiga foarte bine. Sumele variază, nu știu, aș putea să spun de la un 7.000 în sus, 8.000 și revenind la lucrări specifice de nișă”, spune Alex Legănaru, manager șantier.

Meseria de macaragiu se numără printre cele mai bine plătite meserii. De exemplu, un macaragiu începător câștigă în medie 5.000 de lei, în timp ce unul cu experiență depășește 9.000 de lei pe lună.

Și electricienii sunt la fel de bine plătiți.

„Un electrician care poate fără probleme și în orașele mici să câștige 7000 lei net pe lună, în timp ce un absolvent de studii superioare care își începe cariera într-un call center de exemplu va începe cu un salariu de 3800 maxim 4000 lei pe lună.

Există această răsturnare de situație în care candidații care nu au studii superioare și intră în categoria blue collar au ajuns să câștige mai mult decât cei care au studii. Pentru ei există căutare și din străinătate. Diferențele sunt mari și vor continua să crească, mai ales că vorbim despre profesii care nu vor fi înlocuite de inteligența artificială”, explică Ana Călugăru, manager PR platformă de joburi.

Potrivit INS, cei mai bine plătiți sunt angajații din extracția petrolului și gazelor, cu o medie de aproape 12 mii de lei net pe lună.

Citește și Elveția angajează 85.000 de străini și oferă salarii de până la 7.000 de euro pe lună. Ce meserii sunt disponibile în 2026

Loading

Citește tot

ACTUAL

E bine sau nu să lași centrala pornită când pleci de acasă? Ce spun specialiștii

Publicat

la

Autor

Deși mulți români cred că este mai rentabil din punct de vedere energetic dacă țin pornită centrala non-stop, chiar și atunci când nu sunt acasă, un expert britanic vine și contrazice acest mit.

E bine sau nu să lași centrala pornită când pleci de acasă? Sfaturi importante de la specialiști

Martin Lewis, un cunoscut expert britanic, avertizează că o locuință încălzită non-stop pierde masiv energie prin pereți și ferestre, lucru care se traduce automat în facturi mult mai mari la final de lună.

”Lăsarea căldurii pornite toată ziua duce la pierderi mai mari de căldură și, prin urmare, la costuri mai ridicate”, avertizează Martin Lewis.

Citește și Cât costă să încălzești o locuință în 2026: aer condiționat, centrală pe gaz sau calorifer electric? Facturile estimate pentru o casă și un apartament

Există și experți care susțin că menținerea caloriferelor la o temperatură scăzută și constantă pe parcursul întregii zile este mai eficientă din punct de vedere energetic. Printre aceștia se numără cei de la Energy Saving Trust, o organizație independentă cu sediul în Regatul Unit care se ocupă de promovarea eficienței energetice, a conservării energiei și a transportului cu emisii scăzute de carbon, în scopul combaterii urgenței climatice

Alții spun însă că centrala ar trebui pornită doar la anumite intervale orare și numai atunci când cineva este acasă, scrie gandul.ro.

Citește și Cât costă gazele în iarna 2026–2027. Prețul pe metru cub, cât consumă o centrală și cum calculezi factura

 

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend