O doctoriță din Vaslui a preferat să se joace pe telefon în loc să consulte pacienții. Aceștia așteptau de câteva ore pe hol, fără să fie...
Spre deosebire de cei care locuiesc la curte, românii de la bloc trebuie să folosească bormaşina în anumite intervale orare pentru a nu deranja liniştea. Acest lucru este cu...
Pentru a putea obține licența de funcționare, sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea să fie amplasate în apropierea instituțiilor de învățământ sau a...
Preţurile de consum se vor linişti, iar unele chiar vor scădea, mai ales la cele care apar în această perioadă, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării...
Statele Unite, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul, Egiptul şi Marocul au stabilit, în cadrul Forumului Negev, că intensificarea cooperării regionale ar putea conduce la relansarea negocierilor de...
NATO şi UE lansează un grup operativ pentru a spori protecţia infrastructurii critice ca răspuns la atacul de anul trecut asupra gazoductelor Nord Stream şi la...
Jorge Ballesteros, campion mondial IPSC la tir sportiv în 2017, a murit marţi, la Madrid, după ce a fost găsit împușcat în cap, informează as.com. Tir...
Cea mai mare structură pusă vreodată pe orbită, Stația Spațială Internațională (ISS), care are 25 de ani, este un model de cooperare internațională, în special între...
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, spune, din nou, că în această iarnă este mai bine față de iarna trecută în ceea ce privește căldura și apa caldă....
Statele membre ale Uniunii Europene se reunesc pentru convorbiri de urgenţă, în efortul de a conveni asupra unui plafon şi mai scăzut al preţului gazului rusesc,...