ACTUAL
Suveranism AUR, next level! Staţiunea Balvanyos trebuie Bălvăniş, nu de alta, dar denumirea prezentă se pronunță greu!
Publicat
acum 3 orela
Autor
admin

AUR duce suveranismul la un nou nivel. În România, toate localitățile ar cam trebui să aibe nume românesc, cred suveraniștii care au și făcut un prim demers în acest sens. Un grup de opt senatori din partea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a înregistrat un proiect de lege prin care propune modificarea denumirii staţiunii balneoclimaterice Balvanyos, situată în judeţul Covasna. Membrii AUR au o solicitare simplăă: cuvântul „Balvanyos” să fie înlocuit cu forma românească „Bălvăniş”.
Cine sunt inițiatorii proiectului
Printre actele normative vizate pentru modificare se numără Legea nr. 526/2003 privind Programul naţional „Schi în România” şi Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 referitoare la normele de atestare a staţiunilor turistice. Iniţiatorii acestui demers sunt parlamentarii AUR Evdochia Aelenei, Andrei Busuioc, Gheorghe-Adrian Cătană, Valentin-Rică Cioromelea, Mircea Dăneasă, Andrei-Emil Dîrlău, Andrei Hangan şi Ionuţ Neagu.
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege, parlamentarii AUR prezintă un argument bazat pe fonetică şi pe normele ortografice ale limbii române literare. Ei susţin că Balvanyos este singurul toponim din România care, în uzul oficial, se pronunţă diferit faţă de forma în care este scris, relatează Cotidianul.
Problema e cauzată de dificultatea de pronunțare
„Această formă prezintă dificultăţi în sensul pronunţării literei S ca Ş, a literei Y ca I şi a literei N ca N palatalizat, în condiţiile în care normele stabilite de Academia Română admit folosirea literei Y doar în unele nume de locuri străine şi nu permit atribuirea altor valori fonetice pentru literele N şi S”, explică documentul.
Iniţiatorii susţin că locuitorii din zonă şi turiştii români folosesc în vorbirea curentă forma „Bălvăniş”, pe care ei o consideră toponimul istoric corect. Potrivit expunerii de motive prezentate de parlamentari, acest nume provine de la substantivul regional „bălvan” (sau „bâlvan”), care înseamnă butuc mare de lemn, bârnă sau trunchi de arbore.
![]()
Poate îți place și...

Nicolae Ciucă, surprins la cumpărături în București. „Generalul sub acoperire”, prima apariție de la pierderea rușinoasă a alegerilor prezidențiale FOTO

Decizie istorică a ÎCCJ în favoarea debitorilor. Băncile nu mai pot cere dobânzi pentru anii rămași dintr-un credit declarat scadent anticipat

Andreea Marin și-a pus internetul în cap după ce s-a plâns că tinerii vin cu pretenții nejustificate la interviurile de angajare: „Deci, ție îți trebuie sclavi, nu angajați”/”Performanța este rezervată doar celor care au deja resurse să mănânce?”/”Mai nou, și perioada de probă se plătește, zâna zânelor”
ACTUAL
Primele rezultate oficiale de la alegerile din Israel: „Bibi” prinde aripi, opoziția scade / Modificări importante față de datele din primele sondaje
Publicat
acum o orăla
28 octombrie 2026Autor
admin

Cu 55,4% din urne numărate la ora 7:43, rezultatele parțiale publicate de Comitetul Central pentru alegerile din Israel acordă blocului pro-Netanyahu 56 de locuri, iar blocului anti-Netanyahu 49, relatează presa israelienă.
Ce mai indică datele
Partide sub pragul de 3,25% în prezent: Rezerviști (2,7%), Poporul Israelului (1,7%), Publicul Charedi (0,2%).
Rezultatele sunt parțiale și se vor schimba pe măsură ce numărătoarea continuă.
Voturile exprimate în plicuri duble, inclusiv cele ale soldaților, sunt numărate ulterior.
Pentru a avea majoritate și a forma Guvernul e nevoie însă de 61 de locuri, astfel că cel mai probabil urmează o perioadă de negocieri strânse, însă important de precizat este că datele se mai pot schimba pe parcurs, doar rezultatele finale pot da o imagine exactă cu privire la evoluția politică din Israel.
Sondajele la ieşirea de la urne realizate marţi seară indicau că blocul lui Netanyahu şi cel al lui Eisenkot se aflau la egalitate, cu aproximativ 51 de locuri fiecare.
Cine ar putea înclina balanța pentru formarea următorului Guvern
Un aspect de urmărit e și ce rezultat vor scoate forțele arabe: la ora actuală le sunt atribuite aproximativ 15 locuri, dar și aici datele se pot schimba.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu spunea azi-noapte la sediul electoral Likud din Ierusalim că este o „rușine” că partidele sunt dispuse să coopereze cu cele arabe.
El întreabă cum pot partidele să discute despre „legământul celor care servesc” cu partidele care atacă soldații IDF.
Netanyahu amenință cu „investigații politice penale”.
„Israelul se confruntă cu o oportunitate istorică, unică, împreună cu prietenul nostru președintele Trump”, spunea el, „de a elimina amenințarea iraniană odată pentru totdeauna.”
„Am reușit să ne învingem dușmanii și vom reuși în viitor,” spune el, înainte să se alăture cântecului care răsună prin difuzoare.
![]()
ACTUAL
‘De ce s-au pupat fetele alea pe gură?’ Un tată din România, revoltat de ceea ce a văzut fetița lui de 9 ani într-un desen animat de pe Netflix / Reacții împarțite ale părinților
Publicat
acum 3 orela
28 octombrie 2026Autor
admin

O scenă de câteva secunde din serialul de animație „Jurassic World: Tabăra cretacică”, disponibil pe Netflix, a declanșat o dezbatere aprinsă pe Facebook. Un tată din România a criticat momentul în care două personaje feminine se sărută, susținând că o asemenea secvență nu își are locul într-o producție destinată copiilor. Bărbatul spune că a fost nevoit să-i explice fiicei sale, în vârstă de nouă ani, de ce cele două personaje s-au sărutat.
Postarea sa a strâns numeroase comentarii, iar opiniile utilizatorilor au fost împărțite. Unii părinți i-au dat dreptate și au criticat includerea unor astfel de scene în animațiile pentru copii. Alții au considerat că reacția este exagerată și că discuțiile despre diversitatea relațiilor pot face parte din educația celor mici.
Serialul urmărește aventurile unui grup de adolescenți pe o insulă populată de dinozauri, are cinci sezoane și este încadrat de Netflix România în categoria de vârstă 10+.
Ce scenă din film l-a nemulțumit pe tatăl unei fetițe de nouă ani
Într-o postare publicată pe Facebook, Dan Paul a povestit că fiica sa urmărea episodul nouă din ultimul sezon al serialului atunci când a apărut scena care l-a revoltat. Este vorba despre un sărut între două personaje feminine, Yaz și Sammy.
Bărbatul a criticat includerea momentului într-o producție destinată copiilor și a spus că nu se aștepta ca fiica sa să întâlnească o asemenea scenă în timp ce urmărea un serial despre dinozauri.
„Astăzi, când urmărea episodul 9 din sezonul 5, am asistat la o scenă care m-a lăsat bujbe. O scenă lesbi, într-un serial din categoria KIDS, cu rating 10+”, a scris acesta.
Tatăl a explicat că momentul l-a pus în situația de a-i oferi fetei explicații despre relațiile dintre persoane de același sex, un subiect pe care nu se aștepta să îl abordeze în acel context, informează adevarul.ro.
„Acum trebuie să îi explic Ilincăi, pentru că m-a întrebat «de ce s-au pupat fetele alea pe gură»”, a continuat acesta, nemulțumit că, în loc să discute cu fiica sa despre dinozauri, trebuie să abordeze subiectul relațiilor între persoane de același sex.
Părinții care îi dau dreptate consideră că astfel de scene nu au ce căuta în animațiile pentru copii
Postarea a atras numeroase reacții din partea părinților care au spus că împărtășesc nemulțumirea bărbatului. Unii au considerat că relațiile dintre persoane de același sex nu ar trebui prezentate în producțiile destinate copiilor, în timp ce alții au criticat prezența scenelor romantice în animații, indiferent de orientarea personajelor.
O utilizatoare și-a exprimat dezacordul invocând valorile religioase și modelul tradițional de familie:
„Eu cred că trebuie să ne întoarcem puțin la valorile cu care am fost crescuți. Din punctul meu de vedere, Dumnezeu a lăsat femeia și bărbatul să fie împreună, să întemeieze o familie și să crească copii. Eu cred în această rânduială și nu sunt de acord cu prezentarea sărutului între persoane de același sex în desenele animate destinate copiilor”, a comentat aceasta.
O altă femeie a povestit că a renunțat la abonamentul Netflix din cauza conținutului unor producții pentru adolescenți, pe care îl consideră nepotrivit.
„Eu am renunțat la Netflix tocmai din cauza asta. Chiar și filmele pentru adolescenți sunt cu tente LGBTQ. Unele chiar cu scene explicite. Nu am nimic cu ei, dar nu pot la orice film pe care aș vrea să-l urmăresc să văd asta. Am preferat să renunț la abonament.”
Au existat și persoane care au criticat nu neapărat reprezentarea relațiilor dintre persoane de același sex, ci prezența oricăror scene de sărut în desenele destinate copiilor.
„Eu nu înțeleg de ce sunt scene cu oameni care se sărută în desene pentru copii. Indiferent de sexul personajelor”, a scris o utilizatoare.
Ceilalți utilizatori spun că părinții ar trebui să discute deschis cu cei mici
De cealaltă parte, numeroși comentatori au considerat că reacția tatălui este exagerată și că un sărut între două personaje feminine nu ar trebui transformat într-un motiv de îngrijorare. În opinia acestora, părinții pot folosi astfel de momente pentru a le explica celor mici că există persoane cu orientări și relații diferite.
Un utilizator i-a răspuns autorului postării că explicația nu trebuie să fie complicată și poate fi adaptată vârstei copilului.
„Ok, o să te cred și o să presupun că ești sincer și postul tău e despre cum îi spui unui copil că există persoane gay. Îi spui exact asta, există în lumea asta oameni care sunt atrași de oameni de același sex”, a comentat acesta.
Același utilizator a atras atenția că părinții trebuie să fie pregătiți să discute cu copiii și despre alte subiecte considerate sensibile, precum menstruația, sexualitatea, consimțământul și recunoașterea abuzurilor. Explicațiile ar trebui adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al celor mici.
O mamă a povestit că fiica sa, în vârstă de 11 ani, urmărește aceeași serie și nu a fost surprinsă de apariția personajelor LGBTQ+, deoarece discutaseră deja despre acest subiect în familie.
„Nu este șocată sau surprinsă de scene LGBTQ și știi de ce? Pentru că am vorbit cu ea. EU, părintele de la care trebuie să primească toate informațiile, cu atât mai mult pe cele legate de subiecte controversate sau sensibile”, a explicat aceasta.
Un alt comentator a vorbit despre diferențele dintre generații și despre dificultatea părinților de a ține pasul cu mentalitatea tinerilor, pe care îi consideră mai empatici și mai permisivi.
„Și eu am două fete și, când vorbesc cu ele, îmi dau seama ce «bătrân» sunt și, crede-mă, mă chinui să țin pasul”, a scris acesta.
Controversa din jurul scenei a izbucnit și în Statele Unite în 2025
Scena dintre Yaz și Sammy nu este nouă. Aceasta a fost difuzată pentru prima dată în iulie 2022, însă a revenit în atenția publicului internațional în octombrie 2025, când mai multe organizații conservatoare și personalități publice au criticat Netflix pentru includerea momentului într-un serial destinat copiilor.
Potrivit publicației britanice The Independent, Lila Rose, fondatoarea organizației americane Live Action, a distribuit secvența pe platforma X și a acuzat compania că promovează relațiile dintre persoane de același sex în producțiile pentru copii.
„Netflix folosește un desen animat pentru copii, «Jurassic World: Tabăra cretacică», pentru a promova relațiile sexuale între persoane de același sex și agenda LGBTQ. Aceasta este o îndoctrinare sexuală evidentă a copiilor nevinovați. Boicotați Netflix,” a transmis aceasta, într-o postare în care a criticat ceea ce a numit agenda LGBTQ a platformei.
Afirmațiile au fost respinse de Zack Stentz, cel care a dezvoltat conceptul serialului și a fost producător consultant. Acesta a explicat că intenția echipei nu a fost să impună spectatorilor anumite convingeri, ci să prezinte diversitatea experiențelor umane.
„Nimeni nu încerca să impună nimic spectatorilor. Încercam doar să prezentăm întreaga diversitate a experienței umane, care include și relațiile între persoane de același sex. Atât”, a transmis acesta pe X.
Ulterior, Stentz a revenit cu un mesaj adresat părinților conservatori, în care a explicat că prin serial a dorit să transmită valori precum curajul, prietenia și grija față de ceilalți.
Controversa a fost amplificată și de Elon Musk, care a susținut public boicotarea Netflix, pe fondul nemulțumirilor sale legate de reprezentarea personajelor LGBTQ+ în producțiile destinate copiilor.
Ce au constatat jurnaliștii care au verificat scena controversată
Discuțiile au ajuns și în presa irlandeză. În octombrie 2025, publicația The Journal a verificat afirmațiile unui comentator care susținea că serialul prezintă o scenă sexuală între persoane de același sex.
Jurnaliștii au constatat că descrierea nu corespunde imaginilor din episod. Secvența arată, în realitate, un sărut scurt între două personaje feminine, fără nuditate sau activitate sexuală explicită.
Astfel, un moment dintr-un serial de animație lansat în urmă cu mai bine de patru ani continuă să stârnească reacții și să provoace dezbateri în mai multe țări.
Discuția readuce în prim-plan trei întrebări care îi preocupă pe mulți părinți: ce fel de conținut este potrivit pentru copii, cum ar trebui reprezentată diversitatea în producțiile de animație și cât de important este rolul familiei în explicarea unor subiecte sensibile.
În timp ce unii consideră că asemenea scene nu ar trebui să apară în desenele destinate celor mici, alții susțin că prezența lor nu reprezintă o problemă și că părinții pot explica relațiile dintre oameni prin conversații simple, adaptate vârstei copiilor.
![]()
ACTUAL
Rezultat incredibil într-un sondaj recent! Câți români consideră și astăzi că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru țară
Publicat
acum 4 orela
28 octombrie 2026Autor
admin

La aproape 37 de ani de la căderea regimului comunist, nostalgia după Nicolae Ceaușescu continuă să fie puternică în România. Un sondaj realizat de INSCOP în 2025 arată că 66,2% dintre români consideră că fostul dictator a fost un lider bun pentru țară. Rezultatul a atras atenția lui William Echikson, fost corespondent american în Europa Centrală, care a publicat recent o analiză despre România în cadrul Center for European Policy Analysis (CEPA), o organizație cu sediul la Washington.
Autorul atrage atenția asupra contrastului dintre dezvoltarea economică și socială înregistrată de România după 1989 și felul în care o parte a populației privește astăzi perioada comunistă. În opinia sa, idealizarea regimului Ceaușescu este un semnal de alarmă, mai ales în condițiile în care țara a făcut progrese importante după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană.
Analiza pornește atât de la experiențele personale ale jurnalistului în România comunistă, cât și de la rezultatele sondajului INSCOP realizat la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Ce a descoperit jurnalistul american la revenirea în România
William Echikson a vizitat România în 1986, când lucra ca jurnalist în Europa Centrală și de Est. Imaginea pe care și-o amintește este foarte diferită de cea pe care a găsit-o la revenirea în țară, în vara anului 2026.
La prima vizită, Bucureștiul avea străzi întunecate, magazine aproape goale și o populație confruntată cu lipsuri. În 1989, când a revenit în România și a încercat să intervieveze un disident, jurnalistul a fost reținut și expulzat de Securitate.
În vara acestui an, Echikson a revenit pentru aniversarea unui prieten. A fost impresionat de schimbările din București și de nivelul de trai al oamenilor pe care i-a întâlnit. La petrecere se aflau tineri profesioniști, mulți dintre ei cu studii în străinătate și experiență în companii de tehnologie, care aveau oportunități asemănătoare celor întâlnite în marile capitale occidentale.
Cu toate acestea, autorul a observat că amintirea regimului comunist continuă să fie privită cu nostalgie chiar și în familiile unor oameni cu venituri ridicate și educație occidentală.
”Bunicii lor tânjesc după ‘siguranța’ anilor ’70”, scrie Echikson, referindu-se la perioada în care regimul comunist oferea locuințe și promitea un loc de muncă pe viață.
În opinia jurnalistului, această nostalgie reflectă o imagine selectivă a trecutului. Pentru persoanele care se confruntă astăzi cu nesiguranță economică sau dificultăți financiare, ideea unui loc de muncă garantat și a unei locuințe asigurate de stat poate părea atrăgătoare. Problema este că această imagine ignoră restricțiile, represiunea politică și lipsurile care au marcat viața românilor în timpul dictaturii.
Ce arată sondajul INSCOP despre nostalgia după Ceaușescu
Semnalul de alarmă din analiza CEPA pornește și de la rezultatele unei cercetări realizate de INSCOP în perioada 25 iunie – 3 iulie 2025, la comanda IICCMER. Datele arată că 66,2% dintre respondenți consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România, în timp ce 24,1% îl consideră un lider rău.
Alte răspunsuri arată cât de pozitiv este percepută de o parte a populației perioada comunistă:
48,4% dintre români consideră că se trăia mai bine înainte de 1989.
75,1% cred că exista mai multă siguranță publică în timpul comunismului.
65,1% sunt de părere că era mai puțină corupție.
66,4% consideră că statul avea mai multă grijă de cetățeni.
77,2% cred că România era mai bogată înainte de Revoluția din 1989.
Aceste cifre arată o reevaluare pozitivă a unor aspecte ale vieții din perioada comunistă. Ele reprezintă însă percepțiile celor chestionați, nu o confirmare că România era, în mod obiectiv, mai prosperă sau că oamenii aveau mai multe libertăți înainte de 1989.
De altfel, sondajul evidențiază și contradicții importante. De exemplu, 80,9% dintre respondenți consideră că înainte de 1989 exista mai puțină libertate decât în prezent. Cu toate acestea, două treimi îl apreciază pe Ceaușescu drept un lider bun.
Diferențele dintre răspunsuri sugerează că nostalgia nu se referă neapărat la toate aspectele regimului, ci poate fi legată mai ales de anumite percepții despre siguranță, stabilitate și rolul statului în viața cetățenilor.
Ce uită mulți români despre anii regimului Ceaușescu
În analiza publicată de CEPA, William Echikson amintește și experiențele sale directe din ultimii ani ai comunismului. Jurnalistul descrie Bucureștiul anului 1986 ca pe un oraș cu străzi întunecate, magazine goale și alimente greu de găsit. În 1989, a fost reținut și expulzat de Securitate după ce a încercat să ia legătura cu un disident.
El consideră că regimul Ceaușescu nu poate fi evaluat doar prin prisma locuințelor construite sau a industrializării. Aceste aspecte nu trebuie separate de cultul personalității dictatorului, controlul exercitat asupra populației, restrângerea libertăților și politicile de austeritate impuse pentru achitarea datoriei externe.
În ultimii ani ai regimului, românii s-au confruntat cu raționalizarea alimentelor, frig în locuințe, întreruperi ale electricității și restricții severe asupra consumului. Aceste realități sunt parte din istoria perioadei comuniste și nu dispar doar pentru că unele persoane își amintesc mai ales de anumite forme de stabilitate.
Echikson atrage atenția și asupra felului în care trecutul este prezentat uneori în spațiul public. El amintește vizita la Palatul Primăverii, fosta reședință a familiei Ceaușescu, transformată în muzeu. În opinia sa, prezentarea realizărilor atribuite dictatorului, fără o atenție suficientă acordată abuzurilor, represiunii și politicilor care au provocat lipsuri, poate contribui la o imagine denaturată a acelei perioade.
Nostalgia este pusă de autor și în legătură cu ascensiunea curentelor populiste, care exploatează nemulțumirile economice și dezamăgirea față de instituțiile democratice. Promisiunile de ordine, protecție și siguranță pot deveni atractive atunci când oamenii sunt nemulțumiți de prezent, chiar dacă soluțiile propuse presupun minimalizarea importanței libertăților individuale.
De ce consideră CEPA că nostalgia după comunism este un motiv de îngrijorare
William Echikson consideră că România reprezintă un exemplu al fragilității progresului democratic. Deși țara a înregistrat schimbări economice și sociale importante după 1989, beneficiile dezvoltării nu au ajuns în mod egal la toate categoriile populației.
Diferențele dintre București și unele comunități rurale sunt un exemplu în acest sens. În timp ce Capitala s-a dezvoltat vizibil, există în continuare sate care se confruntă cu lipsa infrastructurii, a apei potabile sau a unor servicii de bază. Aceste discrepanțe pot alimenta nemulțumirea și pot face ca promisiunile asociate trecutului comunist să pară mai atractive.
Autorul avertizează că nostalgia nu înseamnă automat că oamenii își doresc reinstaurarea dictaturii. Totuși, idealizarea unui regim autoritar poate crea un teren favorabil pentru mesajele politice care promit soluții simple la probleme complexe și care prezintă autoritatea excesivă drept o alternativă la democrație.
Un semnal de alarmă a fost transmis și de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. În contextul publicării sondajului din 2025, conducerea instituției a descris nostalgia față de totalitarism drept o vulnerabilitate care poate afecta inclusiv securitatea națională.
În finalul analizei sale, Echikson avertizează că experiența României ar trebui urmărită și de celelalte foste state comuniste din Europa. Progresul economic nu este suficient, în sine, pentru a elimina nemulțumirile sociale sau pentru a împiedica idealizarea unui trecut autoritar.
România a câștigat libertate, oportunități economice și un nivel de dezvoltare mult superior celui din perioada comunistă. Cu toate acestea, rezultatele sondajului INSCOP arată că memoria colectivă rămâne vulnerabilă la idealizarea trecutului. Pentru autorul analizei, tocmai această contradicție reprezintă un avertisment: o societate poate progresa economic, dar poate continua să privească înapoi cu nostalgie spre un regim care i-a limitat libertățile.
![]()
ACTUAL
Avertisment astrologic: Urmează cinci zile decisive pentru aceste două zodii ale horoscopului
Publicat
acum 4 orela
28 octombrie 2026Autor
admin

Următoarele cinci zile se anunță extrem de importante pentru două zodii care ar putea avea parte de oportunități rare, decizii semnificative și schimbări de perspectivă. Pentru acești nativi, perioada următoare poate aduce ocazii de a face pași importanți în carieră, de a-și clarifica obiectivele sau de a începe un capitol nou în viața personală.
Contextul astral este interpretat în astrologie ca un reper simbolic pentru reflecție și orientare, nu ca o garanție a unor evenimente.
Totuși, pentru cei care cred în influența astrelor, următoarele zile pot reprezenta un îndemn de a fi mai atenți la oportunitățile care apar și de a nu amâna deciziile importante.
Leu: firmare profesională și noi începuturi
Oportunități uriașe și pași importanți în carieră pentru Lei
Pentru nativii din zodia Leu, următoarele cinci zile pot aduce mai multă vizibilitate și ocazii de afirmare. Fie că este vorba despre un proiect profesional, o discuție importantă sau o propunere neașteptată, Leii ar putea avea motive să privească spre viitor cu mai multă încredere.
În plan profesional, această perioadă poate fi potrivită pentru a-și prezenta ideile, pentru a negocia condiții mai bune sau pentru a face un pas pe care l-au amânat. O oportunitate aparent obișnuită s-ar putea dovedi valoroasă dacă este analizată cu atenție și valorificată la momentul potrivit.
Claritate în viața personală și sfaturi esențiale pentru nativi
Pe plan personal, Leii pot simți nevoia să clarifice anumite situații și să stabilească mai ferm ce își doresc. Dialogurile sincere și disponibilitatea de a asculta puncte de vedere diferite pot contribui la luarea unor decizii mai inspirate.
Sfat pentru Lei: nu respinge o propunere doar pentru că presupune ieșirea din zona de confort. Analizează avantajele, riscurile și consecințele înainte de a lua o decizie.
Capricorn: evaluare financiară, reorganizare și decizii pe termen lung
Reorganizare profesională și o perspectivă total diferită asupra viitorului
Pentru Capricorni, următoarele cinci zile pot reprezenta o perioadă de evaluare și reorganizare. După o etapă în care au depus eforturi pentru a-și atinge obiectivele, acești nativi ar putea observa mai clar ce direcții merită continuate și unde este nevoie de o schimbare.
În carieră, pot apărea discuții, idei sau oportunități care să le ofere o perspectivă diferită asupra viitorului. Capricornii sunt cunoscuți în astrologie pentru pragmatism și perseverență, iar aceste calități îi pot ajuta să analizeze realist opțiunile disponibile. O decizie bine cântărită poate deveni punctul de plecare pentru un plan pe termen lung.
Buget revizuit, relații consolidate și un sfat prețios de la astre
În ceea ce privește banii, perioada poate fi un prilej bun pentru revizuirea bugetului, stabilirea unor priorități și evaluarea unor planuri de viitor. În relațiile personale, comunicarea directă poate contribui la rezolvarea unor neînțelegeri și la consolidarea încrederii.
Sfat pentru Capricorni: nu te concentra exclusiv asupra rezultatelor imediate. Unele oportunități își arată adevărata valoare în timp, iar răbdarea poate fi la fel de importantă ca inițiativa.
Atât Leii, cât și Capricornii pot folosi această perioadă pentru a-și reevalua prioritățile și pentru a identifica pașii care îi apropie de obiectivele lor. O discuție, o propunere sau o idee nouă poate deveni un punct de plecare, însă rezultatele depind de alegerile și acțiunile fiecăruia.
![]()
ACTUAL
Cum a dispărut Mona Lisa din Luvru, în plină zi, fără ca nimeni să observe
Publicat
acum 4 orela
28 octombrie 2026Autor
admin

Un muncitor a reușit să scoată unul dintre cele mai valoroase tablouri din lume din Muzeul Luvru, în plină zi, fără să fie oprit de nimeni. Nu era un hoț de artă profesionist și nici nu avea o echipă de complici. Cunoștea însă foarte bine clădirea, pentru că lucrase acolo cu puțin timp înainte.
Era Vincenzo Peruggia, un geamgiu italian în vârstă de 29 de ani, care fusese angajat de compania Gobier pentru a monta geamuri de protecție peste unele dintre cele mai importante picturi din colecția muzeului. Printre lucrările la care intervenise se număra și Mona Lisa, portretul realizat de Leonardo da Vinci.
În dimineața zilei de luni, 21 august 1911, Peruggia a profitat de faptul că muzeul era închis publicului. A demontat geamul și rama de protecție, a scos tabloul și l-a ascuns sub hainele de lucru. Pictura era realizată pe un panou de lemn de plop, suficient de mic pentru a putea fi transportat fără prea mari dificultăți.
Într-un muzeu în care se aflau și alți muncitori, prezența unui bărbat îmbrăcat în haine de lucru nu a atras atenția. Peruggia a traversat clădirea și a pornit spre ieșire, fără să trezească suspiciuni.
Drumul i-a fost blocat de o ușă încuiată de pe o scară secundară. A avut însă noroc: un instalator aflat în apropiere i-a deschis ușa, fără să-i pună întrebări. Italianul a traversat curtea Visconti, a trecut de postul de pază și a ieșit în stradă, pe Rue de Rivoli. În urma lui a rămas doar locul gol de pe peretele muzeului.
Cum a dispărut Mona Lisa din Luvru fără ca nimeni să observe
Furtul nu a fost descoperit imediat. Abia marți dimineață, pe 22 august 1911, pictorul Louis Béroud a venit la Luvru cu intenția de a lucra în fața celebrului portret. În locul tabloului a găsit însă un perete gol.
Inițial, absența picturii nu a provocat o alarmă imediată. Personalul muzeului era obișnuit ca unele lucrări să fie mutate temporar pentru fotografiere sau alte operațiuni. După ce s-a constatat că Mona Lisa dispăruse, au început căutările, iar poliția a fost alertată.
Au fost verificate coridoarele, dulapurile și încăperile muzeului, însă tabloul nu a fost găsit. Autoritățile au distribuit imagini ale picturii și au început o anchetă de amploare. Mai multe ziare au oferit recompense importante pentru informații care ar fi putut duce la recuperarea operei.
Între timp, Mona Lisa se afla la doar câțiva kilometri de muzeu. Peruggia o ascunsese în camera modestă în care locuia, pe Rue de l’Hôpital-Saint-Louis, în arondismentul 10 din Paris. A păstrat tabloul acolo timp de peste doi ani, într-un cufăr, fără ca poliția să descopere adevărata lui ascunzătoare.
Ancheta avea să scoată la iveală și o serie de greșeli ale autorităților. În noiembrie 1911, polițiștii au ajuns chiar la locuința lui Peruggia, în cadrul verificărilor făcute printre persoanele care lucraseră la Luvru. Italianul le-a spus că știa despre dispariția tabloului doar din ziare și a susținut că în ziua furtului lucrase în altă parte.
Anchetatorii i-au acceptat explicația și nu au făcut legătura dintre el și dispariția picturii. Astfel, adevăratul autor al furtului a rămas liber, în timp ce poliția a început să urmărească alte piste.
De ce au ajuns poetul Guillaume Apollinaire și pictorul Picasso în anchetă
În loc să se apropie de adevăratul vinovat, ancheta a luat o turnură neașteptată și a ajuns în cercurile artistice avangardiste din Paris.
Pe 7 septembrie 1911, poliția l-a arestat pe poetul Guillaume Apollinaire, suspectat de implicare în furtul tabloului. Suspiciunile aveau legătură cu un fost secretar al său, Géry Piéret, un personaj cunoscut pentru furturile de obiecte de artă. Acesta locuise o perioadă în casa poetului și furase mai multe statuete din Luvru.
Unele dintre obiectele furate ajunseseră în posesia pictorului Pablo Picasso. Când scandalul a ieșit la iveală, Apollinaire și Picasso s-au temut că ar putea fi implicați în ancheta privind dispariția Mona Lisei. Cei doi au încercat să scape de statuetele care îi puteau compromite, predându-le unui jurnalist.
Poliția a descoperit legătura dintre obiectele furate și cercul celor doi artiști. Apollinaire a fost arestat și închis la închisoarea La Santé, unde a petrecut cinci zile. În timpul interogatoriilor, el a oferit informații despre Picasso, care a fost, la rândul său, chemat de anchetatori și interogat.
Pictorul a fost profund speriat de situație și a negat că ar fi avut vreo legătură cu furtul Mona Lisei. De altfel, nu existau dovezi care să îl lege de dispariția tabloului. Picasso deținea însă statuete provenite dintr-un alt furt comis de Géry Piéret, iar acesta era motivul pentru care intrase în atenția poliției.
Atât poetul, cât și pictorul au fost eliberați ulterior, fără să fie găsiți vinovați de furtul celebrei picturi. Episodul a provocat însă un scandal uriaș în lumea artistică și a ajuns pe primele pagini ale ziarelor.
În timp ce autoritățile își îndreptau atenția spre Apollinaire și Picasso, Peruggia continua să păstreze tabloul ascuns în camera sa din Paris.
Cum a fost recuperată pictura după mai bine de doi ani
Mona Lisa a fost descoperită abia în decembrie 1913, când Peruggia a încercat să o vândă în Italia. El a luat legătura cu Alfredo Geri, un anticar din Florența, și s-a oferit să-i vândă tabloul, susținând că dorește să îl readucă în țara de origine.
Italianul era convins că pictura fusese furată din Italia de Napoleon și că trebuia restituită poporului italian. În realitate, Leonardo da Vinci adusese lucrarea în Franța în 1516, iar regele Francisc I o cumpărase ulterior în mod legal.
Peruggia a încercat să obțină bani pentru tablou, dar Alfredo Geri a devenit suspicios și a alertat autoritățile. Acesta a cerut ajutorul lui Giovanni Poggi, directorul Galeriei Uffizi din Florența, pentru a verifica autenticitatea picturii.
După ce au examinat lucrarea și au confirmat că era originalul, cei doi au anunțat poliția. Peruggia a fost arestat pe 12 decembrie 1913, iar tabloul a fost recuperat în siguranță.
Vestea a provocat un nou val de reacții în presa internațională. Povestea furtului fusese urmărită timp de peste doi ani, iar recuperarea operei a devenit un eveniment de amploare. Înainte de revenirea sa în Franța, Mona Lisa a fost expusă în mai multe locuri din Italia, inclusiv la Galeria Uffizi. În ianuarie 1914, pictura s-a întors la Luvru.
Furtul a avut un efect neașteptat asupra reputației tabloului. Deși era deja o lucrare importantă a lui Leonardo da Vinci, dispariția și căutarea sa au transformat-o într-un fenomen internațional. Le Figaro avea să remarce că furtul „a contribuit foarte mult la notorietatea actuală a picturii”.
Peruggia a fost judecat în Italia și condamnat, pe 5 iunie 1914, la un an și 15 zile de închisoare. Pedeapsa a fost redusă ulterior în urma apelului, iar acesta a petrecut aproximativ șapte luni în detenție.
Astfel s-a încheiat unul dintre cele mai cunoscute furturi de artă din istorie. Un simplu geamgiu reușise să scoată Mona Lisa din cel mai cunoscut muzeu al lumii, să o ascundă mai bine de doi ani și să pună poliția franceză pe urmele unor artiști care nu avuseseră nicio legătură cu dispariția tabloului. Iar atunci când pictura a fost recuperată, faima ei devenise mult mai mare decât înainte de furt.
![]()
ACTUAL
Flavio Bolsonaro, candidatul învins la prezidențiale din Brazilia, a părăsit de urgență țara și a aterizat în Florida
Publicat
acum 4 orela
28 octombrie 2026Autor
admin

Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, candidatul învins la alegerile prezidenţiale de duminică, a părăsit ţara pentru a se îndrepta spre Statele Unite, au declarat marţi după-amiază trei surse, Departamentul de Stat al SUA urmând să îi acorde lui şi familiei sale vize de intrare, relatează Reuters, citat de news.ro.
Bolsonaro, care încă nu a recunoscut înfrângerea în faţa actualului preşedinte de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, a părăsit Brazilia după ce a refuzat să se conformeze unei hotărâri a Curţii Supreme de a-şi preda paşapoartele.
Hotărârea Curţii Supreme se referă la o anchetă privind spălarea de bani, în cadrul căreia el neagă orice faptă ilegală.
Nu s-a ştiut imediat unde se aflau Flavio, soţia şi cele două fiice ale sale. O sursă apropiată familiei a declarat că Flavio Bolsonaro a aterizat în Florida, dar a refuzat să precizeze unde anume.
„Departamentul de Stat va elibera vize pentru Flavio Bolsonaro şi familia sa şi le va permite intrarea în Statele Unite”, a declarat un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat.
Tensiuni diplomatice majore între brasilia și washington
Plecarea lui Bolsonaro ameninţă să adâncească diviziunea dintre cele mai populate două ţări de pe continentul american. Lula a acuzat Washingtonul că a colaborat cu familia Bolsonaro pentru a-i readuce la putere, iar Reuters a relatat, înaintea alegerilor de duminică, despre o campanie a Departamentului de Stat al SUA menită să-l pună în funcţie pe Flavio Bolsonaro.
Trump a afirmat anterior că tatăl lui Flavio, fostul preşedinte Jair Bolsonaro, a fost victima unei persecuţii judiciare în Brazilia. Bolsonaro senior s-a refugiat şi el în Statele Unite după ce a refuzat să recunoască înfrângerea în faţa lui Lula în 2022, pe când era la putere fostul preşedinte american Joe Biden. În cele din urmă, el s-a întors şi a fost condamnat ulterior la 27 de ani de închisoare pentru complot în vederea unei lovituri de stat, după ce susţinătorii săi au luat cu asalt clădirile guvernamentale din Brasilia.
Trump nu a făcut nicio menţiune despre plecarea lui Flavio Bolsonaro în discuţiile de luni cu presa, dar a afirmat că scrutinul brazilian „pare o altă alegere fraudată”.
Lula, vorbind la Brasilia, a spus că tocmai a aflat că Flavio a părăsit ţara şi a calificat acest gest drept ruşinos, afirmând că acesta ar fi trebuit să rămână în Brazilia şi să-şi dovedească nevinovăţia.
Bolsonaro era considerat favorit pentru a câştiga alegerile prezidenţiale de duminică, după turul întâi, dar a sfârşit prin a pierde în faţa lui Lula, într-un rezultat surprinzător.
Ordin de confiscare a pașapoartelor și o plecare misterioasă
Luni, lui Flavio Bolsonaro i s-au acordat 24 de ore pentru a-şi preda paşapoartele, iar acestea au fost anulate după expirarea termenului, au declarat două surse. Într-o hotărâre judecătorească consultată de Reuters, Curtea Supremă a invocat riscul ca Bolsonaro să fugă din Brazilia, precum şi „resursele sale financiare semnificative” atunci când a ordonat confiscarea paşapoartelor sale.
Bolsonaro, care îşi pierde imunitatea judiciară odată cu încheierea mandatului său în Senat în februarie, a declarat luni că nu are intenţia de a fugi. „Nu m-am gândit niciodată să părăsesc ţara”, a spus el. „Îmi voi preda paşapoartele şi mă voi apăra împotriva acestei parodii de justiţie, care este o încercare clară de a mă intimida”, a comentat el.
Plecarea lui pare să-l fi luat prin surprindere chiar şi pe directorul său de campanie. „Suntem surprinşi de această ştire deoarece, chiar ieri, am discutat despre necesitatea ca Flavio – având în vedere cele 60 de milioane de voturi pe care le-a obţinut – să preia acest rol de lider al opoziţiei”, a declarat senatorul Rogerio Marinho reporterilor.
Scenariu identic cu cel al tatălui său după alegeri
Deşi Bolsonaro nu şi-a recunoscut încă oficial înfrângerea – afirmând duminică că va solicita anularea rezultatului din cauza unor presupuse nereguli electorale – Partidul Liberal din care face parte a declarat luni că recunoaşte victoria lui Lula.
Rămâne neclar cum a reuşit Bolsonaro să părăsească ţara în condiţiile în care avea un termen de 24 de ore pentru a-şi preda paşapoartele.
Un înalt oficial al Poliţiei Federale a declarat că Bolsonaro nu a părăsit ţara prin niciun punct oficial de trecere a frontierei.
Eduardo Bolsonaro, fratele mai mic al lui Bolsonaro, care locuieşte în Statele Unite, a declarat înainte de scrutin că o înfrângere electorală ar necesita o mutare. „Dacă fratele meu nu câştigă, sunt de părere că ar trebui să părăsească ţara”, i-a spus el podcasterului Steven Crowder în această lună.
![]()

Nicolae Ciucă, surprins la cumpărături în București. „Generalul sub acoperire”, prima apariție de la pierderea rușinoasă a alegerilor prezidențiale FOTO

Decizie istorică a ÎCCJ în favoarea debitorilor. Băncile nu mai pot cere dobânzi pentru anii rămași dintr-un credit declarat scadent anticipat

Andreea Marin și-a pus internetul în cap după ce s-a plâns că tinerii vin cu pretenții nejustificate la interviurile de angajare: „Deci, ție îți trebuie sclavi, nu angajați”/”Performanța este rezervată doar celor care au deja resurse să mănânce?”/”Mai nou, și perioada de probă se plătește, zâna zânelor”
RUNELE dau verdictul ZILEI de miercuri 28 octombrie 2026. Mesaje pentru fiecare zodie de la pietrele mistice. Cine trebuie să fie atent?

Primele rezultate oficiale de la alegerile din Israel: „Bibi” prinde aripi, opoziția scade / Modificări importante față de datele din primele sondaje

Incendiu la restaurantul By The Lake din Curtea de Argeș – Au fost prinși cei care au dat foc

Bunica bătăușă din Argeș: A agresat doi elevi în curtea școlii pentru a-și răzbuna nepotul

OFICIAL! Câți urși au fost împușcați în Argeș în ultimul an – VEZI DETALII

Atac cu un cuțit la un liceu din Pitești: Elev de 15 ani, rănit de un coleg în timpul orelor

Accident grav lângă Curtea de Argeş. Un container s-a desprins de pe platformă şi a lovit o maşină în mers

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...

Fără șefii județului alături, ministrul PSD al Transporturilor a venit în Argeș să anunțe deschiderea Lotului 4 Sibiu-Pitești
Noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii din Guvernul PSD, Ștefan Ovidiu Popa, a efectuat marți, 27 octombrie, o vizită de...

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...
Curtea de Argeș

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie,...

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...

REGATUL ARGEȘULUI : Sărbători ieftinite de disperare! Hotelierii au înghețat prețurile pe Transfăgărășan, striviți de scumpiri și de nepăsarea autorităților: TURISMUL DE IARNĂ A FOST UCIS
O analiză de specialitate realizată de portalul de știri Regatul Argeșului scoate la iveală o realitate ieșită din comun pentru...

FOCUL LUI SUMEDRU A DEVENIT INFERN LA ȘTEFĂNEȘTI! Pompier atacat cu CĂRĂMIDĂ, mașini de poliție distruse și luptători SAS trimiși în forță!
Tradiția strămoșească a Focului lui Sumedru s-a transformat într-un adevărat răscoală cu iz penal în Argeș! În satul Zăvoi din...

Accident grav lângă Curtea de Argeş. Un container s-a desprins de pe platformă şi a lovit o maşină în mers
Garv accident in sîmbătă dimineața șla intrarea în Curtea de Argeș! Un container cu deşeuri din plastic s-a desprins, sâmmbătă,...
Mioveni

ARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT
Argeșenii semnalează o ruptură profundă față de partidele tradiționale. Cel mai recent sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de casa...

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!
Sătui de premii cumpărate din banii lor, sătui de halul in care a ajuns judetul, argeșenii au preluat inițiativa și...

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului
Prefectura Județului Argeș se pregătește pentru schimbări majore la nivelul conducerii. Atât prefectul susținut de USR, Sebastian Nedelcu, cât și...

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini...
Câmpulung

OFICIAL! Câți urși au fost împușcați în Argeș în ultimul an – VEZI DETALII
Numărul urșilor eliminați prin împușcare în județul Argeș atinge cifre record pentru ultimul an. Potrivit datelor oficiale centralizate și puse...

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPrimăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
ACTUALacum 2 săptămâniPercheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
ACTUALacum 2 săptămâniAtenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
ACTUALacum 2 săptămâniFlorin Enache, fondatorul TEILOR, premiat în cadrul Galei CEO Awards 2026: „Liderii care îi fac pe ceilalți mai buni”
ACTUALacum o săptămânăTRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!
ACTUALacum 2 săptămâniBilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
ACTUALacum 7 zileIncendiu la restaurantul By The Lake din Curtea de Argeș – Au fost prinși cei care au dat foc
ACTUALacum o săptămânăPrimăria Curtea de Argeș angajează polițist local: Nu se cer studii sau vechime!











Ultimele Comentarii