Stai conectat...

DIVERSE

Româncă acuzată de spionaj în favoarea Rusiei, arestată în Germania. Anchetatorii susțin că supraveghea directorul unei companii ce produce drone destinate Ucrainei

Publicat

la

O româncă în vârstă de 45 de ani a fost reținută în Germania, fiind acuzată de spionaj în favoarea Rusiei. Potrivit autorităților germane, femeia ar fi participat la supravegherea directorului unei companii care produce drone și componente destinate Ucrainei, iar anchetatorii iau în calcul că acțiunea ar fi făcut parte din pregătirea unui posibil atentat.

Conform Parchetului Federal din Germania, în dosar au fost arestate două persoane. Este vorba despre românca identificată drept Alla S., reținută în orașul Rheine, și un cetățean ucrainean, Serhii N., arestat în localitatea Elda, din Spania.

Citește și : Româncă despăgubită cu peste 260.000 de euro de autoritățile italiene după ce a stat 3 ani în închisoare pe nedrept. Și-a executat pedeapsa de două ori din cauza unei erori judiciare

Anchetatorii susțin că Serhii N. ar fi început încă din decembrie 2025 să urmărească un cetățean german, la ordinul unui serviciu de informații rus. Acesta ar fi colectat informații despre victimă și ar fi filmat locul în care aceasta își desfășura activitatea.

După ce bărbatul s-ar fi mutat în Spania, procurorii afirmă că românca i-ar fi preluat misiunea. Ea ar fi mers la adresa persoanei vizate și ar fi filmat zona cu telefonul mobil.

Potrivit informațiilor publicate de presa germană, ținta supravegherii era Stefan Thumann, directorul companiei Donaustahl, producător de drone și componente livrate Ucrainei.

Serviciile de securitate analizează ipoteza potrivit căreia activitățile de monitorizare ar fi reprezentat etapa pregătitoare a unui atac împotriva acestuia.

Presupusul plan ar fi fost dejucat după ce autoritățile germane au primit un avertisment din partea serviciilor de informații ale unor state partenere.

În cadrul anchetei, autoritățile germane atrag atenția că serviciile ruse ar recruta tot mai frecvent persoane fără pregătire în domeniul informațiilor, folosite pentru misiuni precum supravegherea unor obiective, acte de sabotaj sau alte operațiuni ilegale, recrutările fiind realizate, de multe ori, prin intermediul rețelelor de socializare.

Citește și : Un polițist deghizat în copac a stat la pândă pentru a prinde șoferi care foloseau telefonul la volan. Ce sancțiuni li s-au aplicat

Cei doi suspecți sunt cercetați pentru activități de spionaj, iar ancheta este în desfășurare.

Loading

DIVERSE

Sindicatul Europol reacționează după eliberarea procurorului acuzat că a atacat polițiști: „Legea trebuie să fie aceeași pentru toți. Este problema întregului sistem”

Publicat

la

Sindicatul Europol critică decizia Curții de Apel Alba Iulia de a respinge arestarea preventivă a procurorului Radu George Bucurică, acuzat că a folosit spray iritant-lacrimogen împotriva unor polițiști și că a tras cu un pistol în timp ce aceștia încercau să îl imobilizeze.

„Dacă un polițist este atacat în timp ce își face meseria, problema nu este doar a acelui polițist. Este problema întregului sistem”, transmite Sindicatul Europol.

Organizația sindicală susține că statutul profesional al unei persoane nu trebuie să influențeze modul în care este aplicată legea și cere ca aceleași reguli să fie valabile pentru toți.

Citește și : Șapte arestați după atacul din Cluj asupra ambulanței ”care fură copii”. Printre aceștia, o femeie care ar fi aruncat piatra ce a spart parbrizul mașinii

Reacția Europol vine după ce Curtea de Apel Alba Iulia a respins propunerea de arestare preventivă formulată pe numele procurorului și a dispus punerea acestuia în libertate, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Sindicatul Europol afirmă că polițiștii trebuie să respecte legea atunci când intervin la incidente, indiferent de persoana aflată în fața lor, însă consideră că același principiu trebuie aplicat și în cazul celorlalte categorii profesionale.

„Polițistul care intervine într-un scandal trebuie să respecte legea, indiferent de statutul social sau profesional al persoanei din fața lui. Dar legea trebuie să fie aceeași pentru toți, fie că vorbim despre un simplu cetățean, polițist, medic, profesor, parlamentar, procuror sau judecător”, transmite organizația sindicală.

Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru șase infracțiuni.

Este vorba despre nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și două infracțiuni de ultraj.

Potrivit acuzațiilor, procurorul, ce se afla pe terasa unui local din Ribița, având asupra sa un pistol letal, un cuțit și spray lacrimogen, ar fi fost legitimat de polițiști. El ar fi refuzat, ar fi folosit un spray iritant-lacrimogen împotriva polițiștilor și ar fi tras cu un pistol în timpul intervenției.

Ca urmare a incidentului, autoritățile au dispus anularea dreptului acestuia de port și folosire a armelor, pe care trebuie să le predea unui armurier autorizat în termen de 30 de zile.

Citește și : Curtea de Apel București desființează acuzațiile de trafic de persoane în cazul lui Viorel Pașca și al familiei sale. Răsturnare de situație în dosarul „azilelor groazei” din Bihor

La ieșirea din sala de judecată, Radu George Bucurică a afirmat că „s-a făcut dreptate” și că are încredere în justiția din România. Înaintea ședinței de judecată, acesta a susținut că nu a tras cu arma și a afirmat că pistolul pe care îl avea asupra sa era purtat pentru a se „autoapăra”.

Întrebat de cine ar fi vrut să se apere, procurorul a declarat că există persoane care încearcă să îl „asasineze de mai mulți ani”, făcând referire la ceea ce a numit „mafia din Banat”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Liviu Vârciu a anunțat că are probleme grave de sănătate. Cu ce afecțiuni se confruntă vedeta TV: „N-am ratat nimic”

Publicat

la

Prezent în emisiunea lui Nea Mărin de la Antena 1, Liviu Vârciu a ajuns să discute despre starea sa fizică înaintea unei ședințe de masaj. Cu această ocazie, prezentatorul TV a dezvăluit că are probleme la nivelul coloanei vertebrale, printre acestea numărându-se cifoza, scolioza lombară și nu mai puțin de trei hernii de disc.

Citește și Gestul nelalocul lui pe care l-a făcut Cabral în timp ce mixa la Untold. A fost cu trimitere la fosta lui soție și nu a trecut neobservat

Liviu Vârciu a mărturisit că suferă de cifoză, scolioză lombară și are trei hernii de disc: „Am cifoscolioză lombară, trei hernii de disc, dar asta nu e o problemă. N-am ratat nimic”.

Nu este prima dată când vedeta vorbește despre problemele sale de sănătate. În trecut, Vârciu a povestit că a ajuns să stea la pat aproape o săptămână din cauza unei răceli care i-a dat mari bătăi de cap. La vremea respectivă, acesta a mărturisit că starea sa se agrava de la o zi la alta, deși testul pentru COVID-19 a ieșit negativ.

„A fost bine două zile, dar a treia zi m-a trântit la pat. Astăzi am o săptămână de când stau la pat și este din ce în ce mai rău. Mă trezesc din ce în ce mai rău. Mi-am făcut și test Covid și nu am nimic. Am foarte mulți prieteni care sunt medici și directori la spitale și am sunat și mi-au spus că este din cauza sezonului.

Matei a venit acasă cu nasul înfundat de la grădiniță, fata mea a luat ceva de la școală și fiind mai puternici decât mine, pentru că eu sunt veriga slabă, din casă, și eu mă îmbolnăvesc. Doamna Anda nu are nimic și strănut și tușesc pe ea și nu mai pot de nervi din cauza asta”, a declarat Liviu Vârciu la Antena Stars.

Vezi și Dan Negru dezvăluie ce prețuri sunt la benzină și motorină în Turcia: „Barosanii lor modifică frecvent accizele în funcție de piața mondială”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Curtea de Apel București desființează acuzațiile de trafic de persoane în cazul lui Viorel Pașca și al familiei sale. Răsturnare de situație în dosarul „azilelor groazei” din Bihor

Publicat

la

Magistrații Curții de Apel București au desființat măsurile dispuse anterior în cazul lui Viorel Pașca și al membrilor familiei sale, contrazicând concluzia Tribunalului București, care apreciase că existau „suspiciuni rezonabile” privind săvârșirea infracțiunilor pentru care aceștia erau cercetați.

Potrivit motivării Curții de Apel, probele administrate până în acest moment nu susțin teza potrivit căreia persoanele vulnerabile cazare în centrele administrate de Pașca ar fi fost exploatate în scopul obținerii unor beneficii materiale de către inculpați.

Citește și : Șapte arestați după atacul din Cluj asupra ambulanței ”care fură copii”. Printre aceștia, o femeie care ar fi aruncat piatra ce a spart parbrizul mașinii

Judecătorul a apreciat că, „cel puțin la prima vedere”, modul în care persoanele vătămate au fost tratate în centre nu prezintă caracteristicile specifice ținerii în stare de sclavie, ale supunerii la procedee similare privării de libertate sau ale aservirii.

Una dintre acuzațiile analizate de instanță a vizat presupusa exploatare financiară a persoanelor internate și însușirea banilor proveniți din donații sau din contribuțiile sociale ale acestora.

Curtea de Apel a apreciat însă că, pe baza probelor disponibile, nu rezultă că inculpații și-ar fi însușit aceste sume în interes propriu. Potrivit instanței, banii erau utilizați pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii persoanelor cazate.

Magistrații au analizat și condițiile în care erau îngrijite persoanele vulnerabile și au constatat că acestea beneficiau de servicii medicale de bază.

Declarațiile martorilor au indicat că pacienții primeau consultații medicale periodice, inclusiv de specialitate psihiatrică, tratamente prescrise și monitorizate, activități recreative și sprijin pentru activitățile curente.

De asemenea, persoanele cu afecțiuni psihice erau implicate în activități comunitare și beneficiau de servicii de igienă, precum tuns, spălat și bărbierit, precum și de îmbrăcăminte și lenjerie curată.

Instanța a identificat totuși mai multe deficiențe, printre care nivelul educațional redus al personalului de îngrijire și numărul insuficient de angajați. Judecătorul a mai menționat și situații în care unii pacienți contribuiau la administrarea propriilor medicamente.

Curtea de Apel București a apreciat că problemele constatate în centre nu demonstrează existența unei exploatări intenționate, ci trebuie analizate în contextul resurselor financiare extrem de limitate.

Potrivit motivării, fiecare persoană cazată primea lunar aproximativ 498 de lei, respectiv aproximativ 16,6 lei pe zi.

Instanța consideră că această sumă era insuficientă pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare pentru hrană, întreținere, îngrijire medicală, medicamente și produse de igienă.

„Având în vedere resursele financiare de care inculpații beneficiau, toate carențele medicale identificate nu se datorau faptului că persoanele cazate erau exploatate (inculpații însușindu-și sumele de bani), ci pentru că pur și simplu nu existau sume de bani suficiente pentru a asigura un tratament medical de calitate”, se arată în motivare.

Judecătorul a analizat și acuzațiile referitoare la controlul conturilor și cardurilor bancare ale persoanelor internate. În motivare se arată că acest aspect nu reprezintă, în sine, o formă de exploatare, atât timp cât inculpații asigurau cele necesare traiului persoanelor cazate.

Instanța a apreciat că sumele retrase de pe cardurile pacienților erau insuficiente pentru supraviețuirea acestora, ceea ce susține concluzia că banii erau utilizați pentru acoperirea necesităților lor.

Curtea de Apel a analizat și demersurile făcute pentru obținerea actelor de identitate și stabilirea domiciliului sau reședinței persoanelor internate. Aceste demersuri au fost considerate logice, în special în cazul persoanelor care nu aveau proprietăți și proveneau din alte județe.

De asemenea, desemnarea unui tutore din rândul persoanelor apropiate inculpaților a fost considerată necesară pentru satisfacerea nevoilor persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu.

Citește și : Fostă directoare economică Electrica Serv, care a delapidat compania cu peste 4,5 milioane de lei pe care i-ar fi jucat la pariuri sportive online, trimisă în judecată

Prin decizia Curții de Apel București, Viorel Pașca și membrii familiei sale vor fi cercetați în libertate, instanța apreciind că probele administrate până în prezent nu susțin acuzațiile de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat în forma reținută de DIICOT.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, după eșecul negocierilor de la Cotroceni pe Legea salarizării: „În acest moment, cerințele sindicatelor sunt la un nivel bugetar substanțial care nu au anvelopă financiară în cadrul de 12 miliarde”

Publicat

la

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, după ședința care a durat peste 4 ore, că, în pofida neînțelegerilor dintre liderii fostei coaliții, „au fost făcute progrese importante„.

Ca să fim foarte onești, în această seară nu a fost luată nicio decizie cu privire la adoptarea sau nu a acestei Legi în Parlament. Au fost prezentate progresele din ultimele 3-4 săptămâni, de la ultima variantă publicată pe 16-17 iulie, și ca o concluzie Ministerul Muncii a fost însărcinat să continue, sub medierea Administrației Prezidențiale, să pună pe masă niște propuneri concrete pe baza discuțiilor.

Nu mai avem foarte mult timp, ar trebui ca într-un interval de o săptămână să avem un proiect care să știm clar dacă se poate sau nu să fie susținut în Parlament. În acest moment aș vrea să vă spun că pe cele două sectoare cheie, unde părea că suntem în impas, au fost făcute progrese importante.

Citeste si Ilie Bolojan, anunț de ultima oră despre Legea Salarizării. Când va fi depusă în Parlament și cine sunt bugetarii cărora le vor crește salariile: ”Adoptarea legii va crea mai multă echitate”

Pe sănătate, Administrația Prezidențială a mediat discuțiile cu sindicatele și suntem într-un stadiu în care ne-am cristalizat pozițiile în ceea ce privește lucrurile pe care sindicatele le doresc. În sănătate avem ca probleme rămase matricea de coeficienți unde sindicatele au cerut salarizare diferențiată pe unități spitalicești și tipuri de specializări.

În acest moment cerințele sindicatele sunt la un nivel bugetar substanțial care, dacă ar fi să le aplicăm în 2027, nu au anvelopă financiară în cadrul de 12 miliarde. Cealaltă cerință e legată de sporul pentru sâmbete, duminici, sărbători legale, care are un impact substanțial pentru o creștere substanțială.

Pe domeniul de educație, ca urmare a discuțiilor în acest grup tehnic cu partidele, am venit mai întâi cu discuțiile pe care le-a sugerat ministerul Educației de a corecta diverse lucruri. Deja facem public, după cum ați auzit, că avem o remediere importantă în ceea ce privește nivelul plății pe oră„, a afirmat ministrul Dragoș Pîslaru la finalul întrevederii dintre Nicușor Dan și liderii fostei coaliții.

Citeste si Dominic Fritz afirmă că „soarta țării nu depinde de legea salarizării”: „Nu vine apocalipsa dacă nu găsim un consens politic”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Aplicația de cadastru e-Terra, repornită etapizat. Ce schimbări sunt pentru proprietari, notari și topometriști

Publicat

la

„Începând de astăzi, 11 august 2026, ora 15.00, aplicaţia e-Terra a fost repornită etapizat, pentru personalul ANCPI, al oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI), precum şi pentru notarii publici. Repornirea aplicaţiei se realizează în condiţiile stabilite în urma verificărilor şi testelor efectuate de specialişti şi reprezintă un prim pas pentru reluarea integrală şi normalizarea activităţii de cadastru şi publicitate imobiliară”, a precizat Guvernul într-un comunicat de presă.

Executivul a mai menționat că repornirea etapizată priveşte exclusiv sistemul e-Terra, sistemul informatic integrat prin care se realizează înscrierea, gestiunea şi evidenţa cadastrului şi cărţii funciare la nivel naţional. Restul platformelor online ale ANCPI destinate publicului rămân oprite deocamdată, iar deschiderea lor se va face etapizat şi va fi anunţată.

Vezi și Victor Ponta, atac la Nicușor Dan: „Suntem deja în iad. Am sperat să avem un președinte care să își învețe meseria înainte să ajungă în funcție, nu să se califice la locul de muncă”

Potrivit Guvernului, pentru a asigura o reluare controlată a activităţii şi pentru a evita formarea unor blocaje, prima zi de funcţionare a aplicaţiei e-Terra va fi dedicată cu prioritate înregistrării actelor primite prin corespondenţă şi a celor instrumentate de notarii publici în perioada în care sistemul nu a fost disponibil.

Așadar, personalul OCPI va avea prioritar sarcina de a înregistra actele care au fost depuse prin poştă în perioada în care aplicaţia e-Terra nu a funcţionat; notarii publici vor putea începe înregistrarea actelor instrumentate în această perioadă şi care nu au putut fi depuse prin intermediul sistemului.

De miercuri, 12 august 2026, ora 8:30, aplicaţia e-Terra va fi disponibilă şi altor categorii de utilizatori: persoane autorizate să execute lucrări de cadastru, experţi tehnici-judiciari, executori judecătoreşti, care aveau acces în această aplicaţie înainte de producerea incidentului. Pentru aceşti utilizatori sunt puse la dispoziţie manuale de utilizare şi materiale video cu instrucţiuni, menite să faciliteze reluarea activităţii.

Totodată, pentru personalul OCPI sunt organizate şedinţe de lucru şi sesiuni de instruire, astfel încât reluarea activităţii să se realizeze în condiţii cât mai bune.

Guvernul a precizat că, pentru cele aproximativ 94.000 de cereri aflate în curs de soluţionare la momentul incidentului, termenele legale au fost prelungite printr-o decizie internă a ANCPI.

„Odată cu reluarea activităţii, resursele de personal disponibile vor fi mobilizate pentru soluţionarea acestor cereri în termenul legal. Pe toată durata în care sistemul electronic nu a fost disponibil, cererile depuse la ghişeu, prin poştă sau curier au fost înregistrate cu menţionarea exactă a datei şi orei primirii. Odată cu repunerea în funcţiune a aplicaţiei, toate cererile – atât cele depuse prin corespondenţă, cât şi actele instrumentate de notarii publici, anterior blocării sistemului şi neînregistrate la OCPI-uri, sunt introduse în registrul electronic cu păstrarea obligatorie a rangului lor”, se mai arată în comunicatul citat.

Valabilitatea extraselor de carte funciară deja eliberate şi valabile la momentul incidentului a fost, de asemenea, prelungită automat cu numărul de zile de indisponibilitate a sistemului, tocmai pentru a proteja rangul actelor notariale încheiate în această perioadă, scrie News.ro.

După repornirea aplicaţiei e-Terra, sistemul va fi monitorizat permanent pentru identificarea şi remedierea operativă a eventualelor probleme.

„În cazul apariţiei unor blocaje sau al unor întreruperi temporare ale funcţionării, echipele tehnice specializate sunt pregătite să intervină operativ. Eventualele probleme identificate vor fi analizate şi remediate în cel mai scurt timp posibil. ANCPI va menţine, de asemenea, comunicarea permanentă cu instituţiile implicate în procesul de repunere în funcţiune a aplicaţiei e-Terra, respectiv Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Cyberint”, a explicat Guvernul.

În perioada următoare, accesul şi funcţionalităţile aplicaţiei vor fi extinse şi stabilizate etapizat, pe măsura monitorizării comportamentului sistemului şi a volumului de solicitări.

Aplicaţia e-Terra funcţionează în prezent în Cloudul Guvernamental, o infrastructură performantă, ce oferă condiţii tehnice superioare celor ale infrastructurii utilizate anterior.

„Cu toate acestea, în perioada imediat următoare repornirii, este posibil ca, din cauza volumului ridicat de accesări şi a numărului mare de solicitări acumulate pe perioada indisponibilităţii sistemului, timpii de răspuns ai aplicaţiei să fie mai mari. Pe măsura stabilizării volumului de accesări şi a fluxurilor de lucru, este de aşteptat ca aplicaţia să revină la parametrii normali de funcţionare”, a declarat Executivul.

La jumătatea lunii iulie, ANCPI a fost ţinta unui atac cibernetic care a dus la cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituţiei. Aplicaţia de cadastru şi carte funciară nu funcţionează de atunci.

Guvernul a anunţat, în 27 iulie, că echipele tehnice ale ANCPI lucrează la reconstrucţia integrală a infrastructurii şi la operaţionalizarea aplicaţiei e-Terra direct în cloud-ul guvernamental.

Pe 30 iulie, Guvernul anunţa că reconstrucţia infrastructurii informatice şi migrarea aplicaţiei e-Terra în Cloudul Guvernamental au fost finalizate, iar aplicaţia urmează să fie supusă unui proces riguros de testare, înainte de repunerea în funcţiune.

Citește și CTP atacă Guvernul Bolojan, care a susținut că scufundarea barjelor prelungește funcționarea reactorului 2 de la Cernavodă cu 8-9 zile: „Dezinformarea fulger aruncată de guvern n-a făcut decât să crească neîncrederea oamenilor în autorități”

Loading

Citește tot

DIVERSE

CNA cere TikTok să elimine 90 de videoclipuri false despre „Ambulanța Neagră” care ar răpi copii după ce mai mulți tineri au atacat un echipaj în Cluj și au rănit șoferul

Publicat

la

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a solicitat platformei TikTok eliminarea a 90 de videoclipuri care promovează informații false despre așa-numita „Ambulanță Neagră” sau „Salvarea Neagră”, despre care se afirmă că ar răpi copii.

Decizia vine după monitorizarea mai multor conturi de pe platformă și în contextul atacului de la sfârșitul săptămânii trecute asupra unei ambulanțe din Cluj.

CNA a analizat, în ședința publică de marți, un raport întocmit de Direcția Control privind conținuturile referitoare la „Ambulanța Neagră”. Raportul a inclus 57 de linkuri rezultate în urma autosesizărilor, precum și alte 33 de linkuri către materiale audiovizuale pe aceeași temă.

Citește și : PNL cere audierea șefului ANCOM după atacul asupra ambulanței „negre” din Cluj: „Trebuie să acționăm înainte ca fake news-ul să producă efecte ireversibile”

Consiliul a constatat încălcarea prevederilor articolului 3, alineatul 2, din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și a hotărât emiterea unor decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal.

„Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor”, se precizează în comunicatul CNA.

anterior, șase bărbați și o femeie au fost arestați preventiv în cazul atacului asupra unei ambulanțe într-o comună din Cluj.

Autospeciala transporta un pacient către spital atunci când a fost atacată cu bâte, topoare și pietre. În urma atacului, șoferul ambulanței a fost rănit.

Anchetatorii susțin că atacatorii ar fi acționat pe fondul unei informații false distribuite pe TikTok, potrivit căreia ambulanța ar fi fost implicată în răpirea unor copii.

Citește și : Nostalgia epocii Ceaușescu, alimentată prin noi mesaje agramate pe conturi-fantomă. CSNAS demontează mitul industriei comuniste înfloritoare. DOCUMENT

Femeia este singura dintre cele șapte persoane acuzată de lovire, anchetatorii susținând că aceasta ar fi aruncat piatra care a trecut prin geamul autospecialei și l-a rănit pe șofer.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend