DIVERSE
Rețetă tradițională de frigănele. Cum aduci gustul copilăriei la tine în bucătărie
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Frigănelele sunt cunoscute de mulți și drept o pâine prăjită cu ou și reprezintă unul dintre acele preparate simple care au rămas populare din generație în generație. Acestea se fac rapid, din ingrediente puține, iar gustul lor amintește de micul dejun pregătit acasă în copilărie. Secretul unor frăgănele reușite stă în echilibrul dintre exteriorul ușor crocant și interiorul moale și pufos. Pentru asta, cel mai bine funcționează pâinea ușor învechită, care absoarbe imediat compoziția fără să se destrame, dar și prăjirea la foc potrivit, astfel încât să se rumenească frumos fără să se ardă.
Citește și: Rețetă simplă de socată. Ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara băutura vedetă a verii
Ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara frigănelele
- 6–8 felii de pâine, de preferat ușor învechită
- 2 ouă mari
- 200 ml lapte
- 1–2 linguri de zahăr (opțional, dacă vrei varianta dulce)
- un praf de sare
- 3–4 linguri de ulei pentru prăjit.
Mod de preparare:
- Sparge ouăle într-un bol încăpător și adaugă un praf de sare. Dacă preferi frigănelele dulci, pune și zahărul. Toarnă laptele și amestecă bine cu un tel sau cu o furculiță, până când compoziția devine omogenă.
- Trece fiecare felie de pâine prin amestecul de ou și lapte, astfel încât să fie acoperită uniform pe ambele părți. Pâinea nu trebuie lăsată prea mult la înmuiat, pentru că se poate rupe și va absorbi prea mult lichid.
- Pune uleiul într-o tigaie și lasă-l să se încingă la foc mediu. O tigaie cu fund mai gros ajută la o prăjire uniformă și reduce riscul ca frigănelele să se lipească sau să se ardă prea repede.
- Prăjește frigănelele câte 2–3 minute pe fiecare parte, până când capătă o culoare aurie și o crustă ușor crocantă la exterior, păstrând interiorul moale și pufos. Focul este important: dacă este prea mare, se vor rumeni prea repede la exterior și vor rămâne moi în interior, iar dacă este prea mic, vor absorbi prea mult ulei.
- După prăjire, scoate frigănelele pe un șervețel de hârtie pentru a elimina excesul de ulei. Se servesc calde și merg foarte bine atât în varianta dulce, cu miere, gem sau scorțișoară, cât și într-o variantă sărată, alături de brânză, iaurt sau legume proaspete.
Pentru frigănele reușite, pâinea contează foarte mult. Cele mai bune ies din pâine ușor învechită, de o zi sau două. Pâinea foarte proaspătă absoarbe prea mult din compoziția de ou și lapte și se poate înmuia excesiv în timpul prăjirii. Și grosimea feliilor face diferența. Feliile puțin mai groase, de aproximativ 1,5–2 centimetri, rămân moi și pufoase în interior, dar se rumenesc frumos la exterior.
Pâinea trebuie să absoarbă suficient lichid cât să devină fragedă după prăjire, dar fără să se destrame. De aceea, este suficientă o trecere scurtă prin amestecul de ou și lapte pe fiecare parte. Dacă pâinea stă prea mult la înmuiat, frigănelele vor ieși prea moi și vor absorbi mai mult ulei în timpul gătirii.
Totodată, temperatura este unul dintre cele mai importante detalii atunci când faci frigănele. Tigaia trebuie să fie bine încinsă, iar focul să rămână la intensitate medie. Dacă focul este prea mare, exteriorul se va rumeni prea repede sau chiar se va arde, în timp ce interiorul rămâne insuficient gătit.
Citește și: Rețeta delicioasă de tort cu cireșe, frișcă și mascarpone a Anytei Cooking. Te lingi pe degete!
![]()
Poate îți place și...

SURSE Ilie Bolojan pregătește un atac furibund împotriva taberei Veștea: Forțează ruperea PNL

BNR: Datoria externă a României a crescut cu un miliard de euro în primele patru luni ale anului

Se anunță ”măcel” în PNL! Predoiu și-a ales tabăra în războiul din partid. ”Soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea coaliției”
DIVERSE
BNR: Datoria externă a României a crescut cu un miliard de euro în primele patru luni ale anului
Publicat
acum 48 de minutela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,7 miliarde de euro la 30 aprilie 2026, în creștere cu 1,4 la sută față de 31 decembrie 2025, anunţă BNR. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2026 nivelul de 46,7 miliarde de euro, în scădere cu 2,8 la sută față de 31 decembrie 2025.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,9 la sută în perioada ianuarie-aprilie 2026, comparativ cu 18,4 la sută în anul 2025. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 aprilie 2026 a fost de 6,2 luni, comparativ cu 6,0 luni la 31 decembrie 2025.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2026 a fost de 105,0 la sută, comparativ cu 104,4 la sută la 31 decembrie 2025.
Datoria României a urcat la peste 60% din PIB, la 1.170 miliarde lei conform datelor din martie 2026
BNR mai arată că, în perioada ianuarie-aprilie 2026, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,9 miliarde de euro, comparativ cu 9,1 miliarde în perioada ianuarie-aprilie 2025. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 698 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 197 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 204 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a adus o contribuție pozitivă de 430 milioane euro.
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,5 miliarde de euro, comparativ cu 2,232 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2025.
![]()
DIVERSE
Se anunță ”măcel” în PNL! Predoiu și-a ales tabăra în războiul din partid. ”Soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea coaliției”
Publicat
acum 48 de minutela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

PNL este aproape de implozie. Conducerea liberalilor are ședință luni, de la ora 17:00, pentru a decide ce e făcut după ce șeful statului, Nicușor Dan, l-a desemnat premier pe prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea.
Ședința se anunță explozivă, mai ales că se conturează deja taberele războiului din partidul condus de Ilie Bolojan. Un alt prim-vicepreședinte, Cătălin Predoiu, s-a poziționat deja de partea unui guvern Veștea și a refacerii fostei coaliții. O refacere ce ar însemna o nouă colaborare PNL-PSD, în ciuda faptului că liberalii au votat să nu mai aibă niciun parteneriat cu social-democrații.
În opinia lui Predoiu, ”soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea Coaliției cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care inițial PNL și-a asumat conducerea guvernului, cu un program clar și ferm”.
Tot Cătălin Predoiu menționează, într-o postare pe rețelele de socializare, că încălcarea programului de guvernare, ”de către PSD sau orice alt membru al coaliției, va fi sancționată cu plecarea imediată a PNL în opoziție”.
Vicepremierul interimar mai spune că PNL ”se achită astfel de sarcina scoaterii țării din criză și își poate vedea apoi și de propriile strategii din opoziție, așa cum a decis”.
Citește și
Iată, mai jos, mesajul integral postat de Predoiu.
”Cooperările externe esențiale sunt blocate, nu poți reprezenta interesele țării la nivelul JAI, al parteneriatelor guvernamentale și ministeriale și al diverselor formate de lucru cu un ministru demis sau interimar, investitorii locali sau străini au oprit planurile de investiții pentru că vor să vadă cât mai rapid un guvern și un program de guvernare aprobate de Parlament, avem nevoie de fluxuri de capital care să intre în țară, nu să iasă, nu se poate continua cu situația de interimat fără să riscăm o recesiune economică severă.
Fiecare crede în argumentele și soluțiile lui. Un compromis politic rezonabil este cel în care nu compromiți principiul, așa cum spunea Corneliu Coposu, fiecare ‘lasă de la el’ și toată lumea câștigă câte puțin.
Eu cred că soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea Coaliției cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care inițial PNL și-a asumat conducerea guvernului, cu un program clar și ferm și cu precizarea că încălcarea lui de către PSD sau orice alt membru al Coaliției va fi sancționată cu plecarea imediată a PNL în opoziție.
PNL se achită astfel de sarcina scoaterii țării din criză și își poate vedea apoi și de propriile strategii din opoziție, așa cum a decis. Aceasta nu ar fi o abdicare de la deciziile luate, ci o adaptare la contextul prezent, care reclamă cu urgență un guvern politic. Chiar așa și spune, textual, decizia luată de PNL acum câteva săptămâni: ‘în contextul politic actual’, se merge în opoziție. Acum e alt context, în care e nevoie urgentă de guvern, iar în opoziție putem merge și peste un an, după ce redresăm situația”, a scris, pe Facebook, Cătălin Predoiu.
Citește și
![]()
DIVERSE
Echipa Bolojan atacă la CCR e desemnarea lui Adrian Veștea drept premier. Precedentul „Ludovic Orban”
Publicat
acum 58 de minutela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Problema de fond pe care tabăra Ilie Bolojan vrea să o aducă în atenția CCR este desemnarea lui Adrian Veștea (PNL) drept premier, în condițiile în care președintele Nicușor Dan nu a mai organizat consultări, după retragerea lui Eugen Tomac, potrivit art.103 din Constituție.
Articolul 103 din Constituție, numit și Învestitura, statuează: „(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament„.
Pe de altă parte, susținătorii lui Nicușor Dan spun că desemnarea lui Adrian Veștea drept premier s-a petrecut în cadrul aceleiași proceduri, Eugen Tomac depunându-și mandatul de premier desemnat.
Nici Constituția, nici CCR nu au stabilit până în prezent dacă președintele României poate desemna un candidat pentru funcția de prim ministru, în cazul în care un premier desemnat anterior își depune mandatul.
Însă, o serie de decizii ale Curții Constituționale ale României din ultimii 12 ani stabilesc clar cât este sfera de influență a Președintelui României în desemnarea unui premier al României, raportat la art. 103 din Constituție.
CCR: „Premierul desemnat nu este alegerea exclusivă a Președintelui României. Constituția nu permite exercitarea discreționară a competenței Președintelui României”
Ultima decizie a Curții Constituționale pe tema desemnării premierului este cea din 2020, pe un conflict juridic de natură constituțională dintre Președintele României (Klaus Iohannis) și Parlament, când fostul președinte l-a desemnat premier al României pe Ludovic Orban, după ce a fost demis prin votul aceluiași Parlament. Iată ce scrie în decizia CCR:
„Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la aceste dispoziții, ”candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate”. (Decizia nr.875 din 19 decembrie 2018, precitată, par.65)
Ca urmare, chiar dacă, așa cum s-a observat și din punctele de vedere exprimate în prezenta cauză, procedura reglementată de art.103 alin.(1) din Constituție este una flexibilă, ea nu permite exercitarea discreționară a competenței Președintelui României.
În cadrul său ”nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere.” (Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.246 din 7 aprilie 2014, par.318)
De aceea, ”Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului.” (Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, precitată, par.319)
Aceste considerente, reținute de Curtea Constituțională în contextul examinării unei inițiative de revizuire a Constituției, sunt general obligatorii.
Ele se referă la interpretarea și aplicarea cadrului constituțional în vigoare, fundamentând, cu raportare la art.152 din Constituție, constatarea neconstituționalității dispozițiilor referitoare la procedura de învestitură și numire a Guvernului pe care inițiatorii legii de revizuire a Constituției doreau să le introducă. (a se vedea paragraful 326 al deciziei menționate)
Astfel, ținând seama de motivarea respectivă, prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, definitivă și general obligatorie, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea ”modificării aduse art.103 alin.(1) şi (3) din Constituţie, precum şi a completării art.103 din Constituţie cu trei noi alineate, alin. (31 )-(33 ), referitoare la modalitatea de desemnare de către Preşedintele României a candidatului la funcţia de prim-ministru”, întrucât ”încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 din Constituție”. (art.II pct.19 din dispozitiv)”, arată CCR.
Așa cum spune și Curtea Constituțională, aceleași concluzii se regăsesc și în deciziile din 2018 (conflict juridic între Președinte și Premier), dar și în decizia 80 din 2014, pe propunerea de revizuire a Constituției, unde considerentele sunt obligatorii, litera și spiritul art 103 fiind acela că președintele României, în desemnarea premierului, nu se poate „rupe” de partidele parlamentare, rezultate în urma alegerilor democratice.
![]()
ACTUAL
Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Publicat
acum 59 de minutela
15 iunie 2026Autor
admin
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data aceasta din partea autorităților. În acest sfârșit de săptămână, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș au descins în forță la unitățile de turism și alimentație publică din județ, lăsând în urmă amenzi usturătoare și chiar activități suspendate.
Acțiunile au fost organizate în perioadele cu aflux mare de persoane, exact atunci când operatorii economici sperau să mai recupereze din pierderi. Razia s-a desfășurat în conformitate cu planurile stricte ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), fiind vizate municipiile Câmpulung și Curtea de Argeș, precum și comuna Valea Danului.
Bilanțul weekendului: Amenzi de peste 70.000 de lei și o autorizație suspendată
Inspectorii ISU au desfășurat patru acțiuni de informare preventivă și șapte controale de fond. Deși numărul verificărilor nu pare uriaș, severitatea sancțiunilor a fost maximă.
În urma controalelor, au fost identificate cinci deficiențe majore, fiind aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 70.500 de lei.
Nereguli grave descoperite de inspectori:
- Funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu.
- Exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice (un pericol major în clădirile vechi sau aglomerate).
- Utilizarea neconformă a căilor de evacuare (blocarea ieșirilor de urgență).
Cea mai grea lovitură a primit-o un operator economic căruia, în condițiile legii, i-a fost dispusă suspendarea autorizației de securitate la incendiu, după ce pompierii au constatat că instalația de evacuare a fumului era complet nefuncțională.
Siguranța pe primul loc, dar cu ce preț pentru business-ul local?
Reprezentanții ISU Argeș apără aceste acțiuni drastice, invocând faptul că viața cetățenilor nu poate fi pusă la puncte de negociere:
„Având în vedere importanța siguranței cetățenilor, care reprezintă un obiectiv prioritar, inspecția de prevenire desfășoară permanent activități de informare preventivă. Acestea includ măsuri și acțiuni specifice pentru diseminarea regulilor de prevenire și a comportamentului adecvat înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, cu scopul prevenirii sau reducerii efectelor acesteia.”
Deși nimeni nu contestă importanța siguranței la incendiu – mai ales în contextul tragediilor din ultimii ani – antreprenorii din turismul argeșean se plâng adesea că birocrația obținerii autorizațiilor este sufocantă, iar controalele venite în plin sezon riscă să pună lacătul pe afaceri care abia supraviețuiesc de la o lună la alta. Această campanie de verificări va continua, cel mai probabil, pe parcursul întregului sezon estival.
![]()
DIVERSE
Se separă apele în PNL. Aripa Predoiu îl susține pe premierul desemnat Adrian Veștea. Cine sunt parlamentarii liberali care ar vota Guvernul
Publicat
acum o orăla
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În timp ce președintele PNL, Ilie Bolojan, pregătește excluderea lui Adrian Veștea din partid, mai mulți parlamentari liberali ar fi decis să-l susțină pe Adrian Veștea. Între timp au apărut și câteva nume de miniștri propuși în Cabinetul Veștea.
Premierul desemnat Adrian Veştea a reafirmat luni că va prelua integral programul de guvernare pe care l-a avut Guvernul Bolojan, fără să modifice nicio virgulă. El a mai precizat că va veni cu o listă de miniştri, persoane care vor avea integritate şi expertiză profesională, pentru a nu sta ”să descopere birourile prin ministere”.
„În câteva zile veţi vedea că programul de guvernare pe care l-a avut Guvernul Bolojan şi care a fost agreat de toate partidele îl voi prelua integral, fără a modifica nicio virgulă, iar ulterior voi veni cu o listă de miniştri, persoane care vor avea integritate, vor avea expertiză profesională, în aşa fel încât să nu stăm să descoperim birourile prin ministere sau să înţelegem ce înseamnă fişa postului dintr-un anumit minister, ci de a doua zi să ne aşezăm pe treabă şi să scoatem România din situaţia în care este astăzi”, a declarat premierul desemnat la Radio România Actualităţi.
Printre cei propuși de Veștea, pentru viitorul cabinet, ar figura Alexandru Rogobete la Ministerul Sănătății, Ionuț Barbu la Agricultură și Natalia Intotero la Ministerul Culturii. Toți de la PSD.
În ceea ce priveşte sprijinul parlamentarilor PNL pentru învestirea Guvernului, având în vedere că în partid sunt mai multe opinii faţă de desemnarea sa ca premier, premierul desemnat a declarat că „sunt mai multe opinii”.
„Cu siguranţă, decizia de ieri a preşedintelui i-a surprins pe foarte mulţi. Dar eu am de gând să duc până la sfârşit mandatul de persoană responsabilă pentru formarea guvernului. Am conştiinţă, am responsabilitate pentru ţară şi am obligaţia de a face acest lucru în cursul acestei săptămâni. Nu cred că este necesar să mai stăm în discuţii, să facem analize, să ne gândim la tot felul de lucruri”, a transmis Adrian Veştea.
Citește și: PSD a convocat Consiliul Politic Naţional pentru a decide cu privire la Guvernul Veştea
Potrivit surselor România TV, 35 de parlamentari liberali ar fi decis să-l susțină pe Adrian Veștea, în ciuda poziției oficiale exprimate de conducerea liberală. Gandul are deja o lista cu mai multe nume care ar fi acceptat să-şi susţină poziţia înainte de şedinţa PNL de la ora 17.00:
Sebastian Mihai Rusu
Răzvan Prișcă
Monica Anisie
Alexandru Popa
Nicoleta Pauliuc
Alina Gorghiu
Sorin Cîmpeanu
Ionuț Stroe
Andrei Baciu
Lucian Bode
Cătălin Predoiu
Ciprian Pandea
Ion Iordache
Ciprian Dobre
Adrian Cozma
Adrian Mocanu
George Scarlat
Mircea Roșca
Mihai Culeafă
Marcel Vela
George Șerban
Aneta Matei
Daniel Gheorghe
Mihail Veștea
Șefii de organizații care merg cu Veștea
Până luni dimineață, o serie de parlamentari PNL au anunțat public că susțin un guvern condus de Adrian Veștea. Majoritatea vin din organizații care au susținut continuarea guvernării cu PSD și fără Ilie Bolojan.
Până acum, câțiva șefi de organizații și-au anunțat susținerea pentru prim-vicepreședintele PNL căruia președintele Nicușor Dan i-a dat mandatul de premier desemnat.
Ion Iordache, deputat, președinte PNL Gorj: „Experiența lui Veștea în administrația locală și centrală, echilibrul și decența care l-au caracterizat de-a lungul timpului îl recomandă pentru această mare responsabilitate. Îi doresc mult succes în misiunea de a conduce Guvernul României și puterea de a lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea țării noastre”.
Alexandru Popa, vicepreședinte PNL, deputat și președinte PNL Brăila: „Nu știu ce a stat în spatele deciziei domnului președinte, dar cu siguranță Adrian Veștea este o variantă bună”.
Toma Petcu, președinte PNL Giurgiu: „Adrian Veștea este soluția prin care Partidul Național Liberal poate păstra funcția de prim-ministru și poate contribui la asigurarea stabilității politice de care România are nevoie în această perioadă. În același timp, Adrian Veștea este numărul doi în Partidul Național Liberal și a fost ales cu un număr de voturi semnificativ mai mare decât mulți dintre colegii care aleg astăzi să îl critice, fapt care îi conferă o legitimitate politică ce nu poate fi ignorată.”
Valeriu Iftime, vicepreședinte PNL, președinte PNL Botoșani: „Cred că un Guvern cu domnul Veştea premier e o soluţie bună în momentul acesta. Eu ţin la domnul preşedinte, dar nu mă interesează ce spune partidul în stânga şi în dreapta. Important este să avem un Guvern care să funcţioneze. Mai avem trei luni de zile ca să forţăm PNRR, avem atâtea lucruri de făcut şi noi avem o lună de zile de când nu avem Guvern”.
Ionuț Stroe, deputat, președinte PNL sector 4: „Adrian Veștea e un om serios, cu o carieră politică pornită de jos. 30 de ani de liberalism autentic, de 3 ori primar, 3 mandate de președinte de CJ și fost ministru al Dezvoltării”.
Monica Anisie, senator, președinte PNL sector 2: „Partidul Național Liberal are datoria de a asigura continuitatea guvernamentală prin măsuri eficiente. În acest context crucial, salut desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României și îi doresc mult succes pe acest drum plin de responsabilitate față de români! Este timpul pentru un guvern funcțional, condus de un premier axat pe performanță, care cunoaște direct problemele comunităților”.
![]()
DIVERSE
Denise Rifai a recunoscut totul. Motivul banal pentru care a plecat de la Kanal D la Antena 1
Publicat
acum 2 orela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Denise Rifai a oferit detalii despre una dintre cele mai discutate schimbări din cariera sa. Invitată la podcastul lui Cătălin Măruță, prezentatoarea TV a explicat de ce a ales să plece de la Kanal D pentru Antena 1 și a făcut mărturisiri despre noul proiect pe care îl prezintă.
Invitată la podcastul moderat de Cătălin Măruță, Denise Rifai a răspuns mai multor întrebări legate de schimbarea postului de televiziune. Întrebată ce are Antena 1 și nu a avut Kanal D, jurnalista a vorbit despre formatul emisiunii care a convins-o să accepte noua provocare profesională.
Denise Rifai: „Da, am salariul mai mare la Antena 1 decât la Kanal D”
„Are acest format frumos nu doar pentru care am ales să schimb televiziune, ci și profilul. Lumea mă știe ca fiind o jurnalistă serioasă, de politic, care acum am început să fac divertisment. Iubesc foarte mult televiziunea, Cătălin. Mi-am dorit să fac mereu televiziune și un format curat. Când am primit propunerea pentru „Furnicuțele”, în inima mea am spus da pe loc. E șansa pentru mine să fac televiziune pe bune. E singura mea satisfacție când mă trezesc dimineața. „40 de întrebări” este formatul inimii mele și mi-aș dori să-l mai fac o dată când îi va veni momentul. Au fost și dăți când am făcut emisiuni foarte bune, dar niciodată nu m-am ridicat la nivelul așteptărilor mele”, a declarat Denise Rifai.
Timp de mai mulți ani, Denise Rifai a fost asociată cu emisiuni de analiză și interviuri politice. La Kanal D, aceasta a moderat emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, un format care a adus în fața publicului numeroase personalități din politică, sport și showbiz.
Odată cu transferul la Antena 1, prezentatoarea a făcut pasul către zona de divertisment, devenind gazda emisiunii „Furnicuțele”. În cadrul podcastului, Denise Rifai a explicat că noul proiect reprezintă pentru ea o oportunitate de a explora o altă latură a televiziunii.
În timpul discuției, prezentatoarea a fost întrebată și despre partea financiară a schimbării. Fără să evite subiectul, Denise Rifai a confirmat că veniturile sale sunt mai mari la noul post de televiziune.
„Da, am salariul mai mare la Antena 1 decât la Kanal D”, a spus vedeta. Declarația vine în contextul în care transferul său de la Kanal D la Antena 1 a fost unul dintre cele mai comentate subiecte din televiziunea românească în ultima perioadă.
Deși este implicată acum într-un format de divertisment, Denise Rifai a lăsat de înțeles că păstrează o legătură specială cu proiectul care a consacrat-o în fața publicului. Prezentatoarea a mărturisit că „40 de întrebări” rămâne formatul cel mai apropiat de sufletul său și că și-ar dori să îl realizeze din nou la momentul potrivit.
Pentru moment însă, jurnalista își continuă activitatea la Antena 1, unde prezintă emisiunea „Furnicuțele”, proiectul care a determinat-o să facă una dintre cele mai importante schimbări din cariera sa.
![]()

SURSE Ilie Bolojan pregătește un atac furibund împotriva taberei Veștea: Forțează ruperea PNL

BNR: Datoria externă a României a crescut cu un miliard de euro în primele patru luni ale anului

Se anunță ”măcel” în PNL! Predoiu și-a ales tabăra în războiul din partid. ”Soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea coaliției”

Echipa Bolojan atacă la CCR e desemnarea lui Adrian Veștea drept premier. Precedentul „Ludovic Orban”

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă

Un viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA

DEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
VIDEO | Puștoaică de 18 ani atacată de urs la Arefu, pe Transfăgărășan

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Revolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”
Un nou motiv generator de controverse pare a da de furcă Bisericii Argeșene avându-l în centru pe părintele Marian Stanciu,...

Adrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș
Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, a fost ales membru mirean în Adunarea Națională Bisericească pentru un...

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...
Curtea de Argeș

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Spectacol total pe zgura de la Curtea de Argeș: Meciuri tari în sferturile de finală la Trofeul Transpeco 2026
Competiția internațională Trofeul Transpeco 2026, găzduită de Tenis Club Curtea de Argeș, a intrat în linie dreaptă. După meciuri intense...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...

DEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
Au apărut, în sfârșit, datele financiar-contabile oficiale ale Aquaterm pentru anul 2025, un an care va rămâne definitiv în istoria...
Mioveni

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...

Mihai Georgescu, fostul primar PSD de la Călinești condamnat la doi ani închisoare
Mihai Georgescu, fostul edil al comunei Călinești, a primit joi sentința finală din partea Curții de Apel Alba Iulia. Acesta...

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut
Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...
Câmpulung

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
ACTUALacum o săptămânăLovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
ACTUALacum 2 săptămâniAU REZOLVAT-O! Simona Brătulescu, noul manager interimar la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș
ACTUALacum 6 zileUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
LIFESTYLEacum 2 săptămâniA supraviețuit insulei… dar va supraviețui muntelui? Povestea continuă în universul Minecraftv
ACTUALacum 7 zileDEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
BUSSINESacum 2 săptămâniCe asigurare cyber e bună pentru o firmă mică de IT din România? Ghid de protecție digitală pentru micile companii în 2026












Ultimele Comentarii