Stai conectat...

DIVERSE

PSD obține prima victorie împotriva Guvernului Bolojan. Curtea de Apel București suspendă o hotărâre adoptată de Executivul demis

Publicat

la

Curtea de Apel Bucureștia respins excepțiile invocate în cauză și a admis cererea formulată de PSD, blocând aplicarea actului normativ până în condițiile stabilite prin hotărârea judecătorească.

Potrivit informațiilor din dosar, instanța a respins excepțiile invocate de Guvern și a admis cererea formulată de PSD, reprezentat de avocatul Viorel Mocanu. Procesul, înregistrat sub numărul 4870/2/2026, a fost deschis pe 28 iulie, iar primul termen de judecată a avut loc după numai două zile.

Decizia Curții de Apel nu înseamnă anularea definitivă a hotărârii de guvern, însă suspendă imediat efectele acesteia. Conform Legii contenciosului administrativ, hotărârea este executorie de drept, iar un eventual recurs al Guvernului nu suspendă aplicarea deciziei instanței.

Însă decizia constituie o lovitură juridică importantă pentru Guvernul Bolojan, care a susținut public că hotărârile contestate de PSD au fost adoptate cu respectarea Constituției și au primit avizul Ministerului Justiției.

PSD acuză că Guvernul și-a depășit atribuțiile constituționale după adoptarea moțiunii de cenzură din 5 mai 2026. Potrivit articolului 110 alineatul (4) din Constituție, un Guvern al cărui mandat a încetat poate îndeplini doar actele necesare administrării treburilor publice, fără a adopta politici sau reglementări noi cu efecte pe termen lung.

HG nr. 571/2026 a fost adoptată la 23 iulie și publicată în Monitorul Oficial pe 27 iulie. Actul modifica două hotărâri mai vechi privind compatibilitatea electromagnetică și introducerea pe piață a echipamentelor radio.

Vezi și PSD mută scandalul pe legea salarizării la vârful UE. Social-democrații i-au scris Ursulei von der Leyen: „Reforma nu trebuie să dea peste cap sănătatea și educația!”

Noile prevederi introduceau proceduri speciale care urmau să fie aplicate în cazul activării unui regim de urgență pe piața internă a Uniunii Europene. Erau vizate echipamentele electrice, electronice și radio considerate produse esențiale într-o situație de criză.

Printre modificările introduse se numărau evaluarea accelerată a conformității produselor, autorizarea temporară a unor echipamente, proceduri speciale de supraveghere a pieței și noi sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor.

Guvernul a susținut că actul urmărea transpunerea Directivei europene 2024/2749 privind funcționarea pieței interne în situații de criză.

Social-democrații au precizat că nu contestă conținutul tehnic al reglementării și nici obligațiile europene, ci competența Guvernului demis de a adopta asemenea măsuri.

În fața instanței, PSD a spus că Executivul a depășit limita constituțională a administrării curente și a continuat să adopte politici publice cu aplicare în viitor, deși Parlamentul îi retrăsese încrederea.

În argumentația depusă la Curtea de Apel București, partidul a arătat că interesul său constă în împiedicarea producerii efectelor unui act administrativ despre care susține că a fost adoptat după expirarea termenului constituțional și cu depășirea atribuțiilor unui Guvern aflat în interimat.

PSD a mai afirmat că obligațiile asumate prin legislația europeană nu pot extinde competențele unui Guvern demis și că reglementările necesare puteau fi adoptate de Parlament.

În cadrul procesului, PSD a depus ca probă și o postare publică a lui Ilie Bolojan referitoare la Strategia națională pentru conservarea biodiversității.

Social-democrații au invocat faptul că fostul premier a decis anterior retragerea unei alte hotărâri de guvern și transferarea reglementării în Parlament pentru a evita riscul suspendării acesteia în instanță.

Potrivit PSD, această conduită demonstrează că existența unei urgențe sau a unei obligații europene nu modifică limitele constituționale ale atribuțiilor unui Guvern demis.

PSD a contestat în total 12 hotărâri de guvern, dintre care 11 au fost deja atacate în instanță. Printre actele vizate se numără hotărâri privind organizarea unor ministere, drepturile persoanelor cu dizabilități, ocuparea forței de muncă, cercetarea agricolă, ariile protejate și comunicațiile electronice.

Citește și Bolojan: „Ar fi un act de iresponsabilitate să plec acum. Nu sunt agățat de scaun. Noi am avut o coaliție pe care PSD a distrus-o”

Loading

DIVERSE

Tragedie în politică, primar AUR găsit spânzurat în podul casei sale. Rudele sunt în stare de șoc

Publicat

la

Comunitatea din comuna Bucerdea Grânoasă, județul Alba, este în stare de șoc după moartea primarului Vasile Sevestrean. Edilul, aflat la primul mandat, a fost găsit decedat joi, 30 iulie, în propria gospodărie.

Descoperirea a fost făcută chiar de soția acestuia, care a mers să îl caute după ce nu mai reușise să ia legătura cu el. Femeia l-a găsit în podul locuinței, iar autoritățile au fost alertate imediat.

La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Din nefericire, medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.

Primele verificări ale anchetatorilor

Polițiștii au izolat zona și au început cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Potrivit verificărilor preliminare, nu au fost identificate urme care să indice implicarea altor persoane.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată necropsia. Examinarea medico-legală va stabili cauza exactă a decesului.

Conform procedurilor legale, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, instrumentat pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Vasile Sevestrean era la primul mandat de primar

Vasile Sevestrean avea 56 de ani și câștigase alegerile locale candidând din partea AUR. Se afla la primul mandat de primar și conducea administrația locală din Bucerdea Grânoasă.

Moartea sa i-a luat prin surprindere pe localnici și pe cei care au lucrat alături de el, mulți spunând că nu existau semne care să prevestească o astfel de tragedie.

Primele constatări ale Poliţiei arată că pe trupul primarului nu sunt semne de violenţă, scrie presa locală. Împrejurările morţii edilului fac obiectul unui dosar care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Legea integrității a picat în Senat, cu scandal între PSD și Bolojan: „Sacrificați 770 de milioane din banii țării, banii pe care trebuie să îi luăm din PNRR, ca să îl salvați pe domnul Fritz. E noaptea minții!” / „Trebuie să ai mult tupeu”

Publicat

la

Legea integrității a picat. Aleșii au propus ca veniturile în numerar să nu mai fie declarate, iar bunurile deținute de soți să fie păstrate tot la secret. Cei aflați în conflict de interese și-ar fi pierdut funcția, la propunerea PSD, deși fapta s-a petrecut înainte ca legea să fie adoptată. Direct vizat a fost Dominic Fritz, primarul Timișoarei. Prin urmare, USR și PNL anunță că vor veni cu un nou proiect.

Doar 59 de senatori au votat pentru adoptarea proiectului, în timp de 28 de aleși s-au abținut, iar 29 nu au votat. Prin urmare, legea a fost respinsă, a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean.

Amendamentul PSD care presupune aplicarea retroactivă a proiectului de lege din domeniul integrității a provocat un schimb de replici dure între liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, și președintele PNL, Ilie Bolojan, pe care social-democratul l-a acuzat că „sacrifică 770 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz”.

Vezi și Adrian Veștea rupe tăcerea despre discuțiile secrete de la Cotroceni. Susține că Nicușor Dan i-a interzis să-l anunțe înainte pe Bolojan de nominalizarea ca premier: „S-a dorit păstrarea discreției până a doua zi”

Senatul a dezbătut joi legea ANI, unul dintre proiectele necesare pentru accesarea banilor rămași în PNRR. PSD a introdus un amendament care stabila că persoanele declarate incompatibile sau în conflict de interese de către ANI, cu confirmarea unei decizii definitive, chiar și înainte de intrarea în vigoare a legii, își vor pierde mandatul. Amendamentul a provocat tensiuni în Parlament, iar Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, susține că acesta l-a vizat pe el.

„Suntem în fața unui vot istoric pentru că de votul acesta depind 770 de milioane de euro. Dacă proiectul de lege trece, fiind lege organică, România absoarbe de la Uniunea Europeană, prin programul PNRR (…), 770 de milioane. Dacă proiectul nu trece, pentru că există acolo amendamentul care îl salvează pe domnul Fritz, România pierde 770 de milioane de euro. De aia vă spun că e vot istoric”, a spus Daniel Zamfir.

Acesta a adăugat că este „suporter mare” al clubului de fotbal Real Madrid și că nici măcar această echipă „nu poate să cheltuiască 770 de milioane de euro pentru o singură persoană”.

„Domne`, Real Madrid, clubul cu cele mai mari venituri din lume, nu poate să cheltuiască 770 de milioane de euro pentru o singură persoană. Dumneavoastră, ca prim-ministru, sacrificați 770 de milioane din banii țării, banii pe care trebuie să îi luăm din PNRR, ca să îl salvați pe domnul Fritz. Domne`, așa achiziție pentru România, Dominic Fritz, doar ca să mai rămână doi ani de zile mi se pare de noaptea minții, dar e decizia dumneavoastră, domnule prim-ministru”, a punctat social-democratul.

Ilie Bolojan, președintele PNL și premier interimar, a spus că n-ar fi luat cuvântul dacă n-ar fi fost menționat de Daniel Zamfir: „Trebuie să ai mult tupeu, ca să ne înțelegem foarte bine, să încerci să modifici niște legi într-un sens profund neconstituțional, știind că legea activează doar pentru viitor, și să vii să invoci aici interesul României, când ai dărâmat un guvern fără să pui nimic în loc, când nu ți-ai asumat răspunderea, ca partid, să treci legi, în ani de zile, pe care România și le-a asumat în PNRR și suntem în situația în care acum să le trecem pe ultima sută de metri, și să vii să invoci sume ș.a.m.d.”.

Bolojan a acuzat PSD că încearcă „niște forțări care sunt în mod evident neconstituționale”: „În condițiile în care vii și încerci niște forțări care sunt în mod evident neconstituționale, invocând interesul național, asta nu are nicio legătură nici cu țara asta, nici cu bunul simț, nici cu normalitatea, și resping asemenea lucruri. În rest, rugămintea mea este ca proiectele de lege care sunt într-o formă, care rezolvă jaloane din PNRR, care nu siluiesc Constituția, care nu sunt anormale, să le susțineți, pentru că sunt în interesul acestei țări”.

Daniel Zamfir s-a întors la tribuna Senatului pentru a-i răspunde liderului PNL, despre care a spus că este un „prim-ministru demis și expirat”.

„Domnule prim-ministru, sau domnule senator Bolojan, chiar ne era dor de dumneavoastră, să vă auzim de la tribuna Senatului. N-ați vorbit de multă vreme, sper să veniți din nou în Senat cât mai rapid. Trebuia să veniți mult mai repede. Ca să aflăm de fapt că ce? Cine are tupeu, domnule prim-ministru, eu? Sau dumneavoastră? Dumneavoastră ați fost trimis acasă. Dumneavoastră nu vreți să plecați. Dumneavoastră vreți să rămâneți, printre altele, iată, să îl salvați pe domnul Fritz”, a afirmat Daniel Zamfir.

Citește și PSD mută scandalul pe legea salarizării la vârful UE. Social-democrații i-au scris Ursulei von der Leyen: „Reforma nu trebuie să dea peste cap sănătatea și educația!”

Ce prevedea Legea integrității

Printr-un amendament depus de Partidul Social Democrat și susținut inclusiv de AUR și unii liberali, persoanelor față de care „s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a legii, le încetează de drept funcția sau demnitatea publică ori mandatul la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii”.

Adică Dominic Fritz ar fi urmat să își piardă mandatul, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, luna trecută, că Agenția Națională de Integritate (ANI) are dreptate în disputa cu liderul USR, confirmând raportul ANI prin care primarul Timișoarei a fost declarat în conflict de interese.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Elena Băsescu, revenire surpriză în politică după 12 ani! Cum arată și cu ce se ocupă fiica fostului președinte Traian Băsescu

Publicat

la

Elena Băsescu este consilier în cadrul Comisiei pentru Tineret și Sport din Parlamentul României. Fiica fostului președinte Traian Băsescu a lucrat recent la modifcarea Legii 4, care prevede ce este permis și ce este interzis la eveinimentele sportive.

Dezvăluirea despre implicarea Elenei Băsescu a fost făcută de Ciprian Paraschiv, președintele Comisiei pentru Tineret și Sport.

„Vreau să le mulțumesc unor persoane pe care dumneavoastră nu cred că le știți sau le știți foarte puțin. Sunt foarte bine cunoscute de către SPP-iștii de la poartă.

Este vorba despre the team behind the team, echipa din spatele echipei, echipa de consilieri, care nu rareori au plecat după ora 12:00 noaptea din Parlament, lucrând la acest proiect, pentru că a fost vorba de studii comparative, de armonizări de legislație, peste 100 de amendamente.

Știu că ne urmăresc acum prin intranet, așa că, în primul rând, vreau să-i mulțumesc consilierului meu de suflet Adrian Bucur. Mulțumesc, Bianca Popescu, mulțumesc, Roxana Popescu, mulțumesc, Florin Danciu, mulțumesc, Elena Băsescu, mulțumesc, Andreea Țîrlea, mulțumesc, Mihai Șerban, mulțumesc, Alexandru Cernea, mulțumesc, Manuela Neagu. Vă mulțumesc”, a spus Ciprian Paraschiv, după ce modificările Legiii 4 au fost aprobate.

Citește și: Adrian Veștea rupe tăcerea despre discuțiile secrete de la Cotroceni. Susține că Nicușor Dan i-a interzis să-l anunțe înainte pe Bolojan de nominalizarea ca premier: „S-a dorit păstrarea discreției până a doua zi”

Ulterior, Ciprian Paraschiv a oferit detalii despre implicarea Elenei Băsescu la modificarea legii.

„Elena Băsescu face parte din echipa de consilieri parlamentari ai Comisiei pentru sport care au lucrat la acest proiect. Toți au muncit”, a declarat Ciprian Paraschiv, potrivit Golazo.

Forma inițială a Legii 4 cărora a fost promulgată când președintele României era chiar Traian Băsescu.

Citește și: Rogobete, după ce a fost numit „piromanul grevei” de Ilie Bolojan: „Înainte m-a făcut șobolan. Pare că este o calitate a dânsului să pună etichete”

Principalele modificări aduse Legii 4

După ce proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților, oficialii FRF au emis un comunicat în care au prezentat toate modificările aduse Legii 4/2008.

„1. Printre cele mai importante prevederi adoptate se numără posibilitatea ca arenele sportive să fie ocupate până la limita locurilor admise, în funcție de gradul de risc al evenimentului și de măsurile stabilite prin planul de acțiune.

Eliminarea limitei anterioare de ocupare permite un acces mai larg al publicului la meciuri și oferă organizatorilor o mai bună capacitate de valorificare a infrastructurii sportive.

2. O altă modificare importantă vizează reglementarea zonelor de tip ’safe standing’, prin care o parte a peluzei gazdă poate fi amenajată și omologată pentru vizionarea evenimentelor sportive din poziția în picioare, cu respectarea normelor de siguranță. Această măsură răspunde modului actual în care numeroase grupuri de suporteri își susțin echipa și contribuie la îmbunătățirea atmosferei de pe stadion.

3. Noile prevederi aduc clarificări și în privința consumului de băuturi în incinta arenelor sportive, prin permiterea comercializării și consumului de băuturi fără alcool și slab alcoolizate, în condiții strict reglementate.

În același timp, rămân valabile restricțiile privind accesul persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate și introducerea băuturilor din exteriorul stadionului.

4. Proiectul adoptat introduce, de asemenea, posibilitatea organizării de spectacole pirotehnice controlate, exclusiv în condiții autorizate, de către operatori specializați și în zone delimitate, cu respectarea cerințelor de siguranță.

Astfel, elementele de spectacol pot fi integrate într-un cadru legal și organizat, care pune pe primul plan protecția spectatorilor și a participanților”, se arată în comunicatul FRF.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Mihai Bendeac, mesaj profund și înduioșător pentru tatăl său: „Îți mulțumesc, tată, că ai dus copilul ăsta în palme”

Publicat

la

Mihai Bendeac i-a transmis mesajul cu gânduri bune tatălui său pe rețelele sociale, însoțind postarea de o serie de fotografii din copilăria și adolescența lui și de fotografii în care apare alături de tatăl lui. Recunoscător modului în care părinții lui s-au ocupat de el, actorul le mulțumește păriților lui pentru faptul că i-au fost „ancoră emoțională”.

Îți mulțumesc, tată. Îți mulțumesc că ai dus copilul ăsta în palme. An după an, zi după zi, clipă după clipă. Mulțumesc, tată, pentru că am în voi mereu ancora emoțională. Singura.

Mulțumesc, tată, că ai așa emoții când lansez un film nou sau când am o premieră ori când are Andrei meci. Mulțumesc. Ai făcut pentru copiii tăi lucruri pe care eu nu aș fi fost, probabil, în stare să le fac dacă aș fi avut copii la rândul meu. La mulți ani, tată! Să ne trăiești și să te bucuri de iubirea noastră”, a scris Mihai Bendeac.

Dănuț Bendeac este o prezență extrem de discretă, ținându-se departe de lumina reflectoarelor. El se ocupă de administrarea afacerilor familiei, inclusiv de gestionarea cabinetului stomatologic deținut de soția sa, Emilia Bendeac, și a unor proprietăți închiriate.

Citeste si Tatăl lui Culiță Sterp a participat la protestul oierilor din Capitală. Bărbatul e foc și pară pe actuala conducere, dar are nemulțumiri și din vremea Mineriadei: „Nu ne bagă nimeni în seamă. Va fi vai și amar de noi”

În ultimii ani, tatăl lui Mihai Bendeac a ocupat și funcții publice. A fost inspector de specialitate la Agenția Domeniilor Statului, iar ulterior s-a transferat la Secretariatul General al Guvernului.

Din bani, de-a lungul timpului, maică-mea are un cabinet stomatologic, care, atenție, să nu te gândești că este o clinică. Este într-un apartament de două camere, de trei, pardon. Și avem două apartamente în chirie. Este un medic acolo, Anca Pintea, care are și cabinetul ei, dar lucrează și pentru cabinetul mamei mele și este medicul meu de ani și ani.

Pe Bulevardul Chișinău este cabinetul, și mama, săraca, a albit de cât timp există cabinetul respectiv pentru că ea întotdeauna a trăit cu această chestie în minte: Doamne, dacă se întâmplă vreodată ceva aici, toată lumea o să știe că sunt mama lui Mihai. Cât a muncit copilul ăsta toată viața să îi stric eu imaginea. Maică-mea sună pacienții seara, înainte să se culce. E foarte, foarte tare”, mărturisea Mihai Bendeac, în urmă cu ceva timp, în podcastul lui Cătălin Măruță.

Citeste si Alexandra Ungureanu, nevoită să anuleze un spectacol din pricina problemelor de sănătate: „Am fost plecată în Anglia, la iubitul meu. Am vreo 5 zile de când zac”

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Situație critică la Centrala Cernavodă. Unitatea 2 nu a mai fost oprită, dar măsura poate fi revocată. Prognoza nu este deloc bună, directorul Romeo Urjan: „Nivelul Dunării nu este încurajator”

Publicat

la

Centrala de la Cernavodă rămâne funcțională cu un singur reactor, deși miercuri seară fusese anunţat că Reactorul II se va închide din cauza debitului extrem de scăzut al Dunării.

Parametrii de operare permit continuarea operării la Unitatea II în condiţii de siguranţă, susțin specialiştii CNE Cernavodă.

„Operarea Unităților 1 și 2 se realizează pe baza monitorizării stricte a parametrilor de operare a marjelor de siguranță și în baza procedurilor asociate în aceste condiții de secetă. Unitatea 2 va rămâne conectată la sistemul energetic național.

Nivelul Dunării nu este încurajator, vedem o scădere accentuată în următoarele săptămâni, ca atare, ne așteptăm să atingem condițiile de oprire a Unității 2. Probabil o vom opri, nu pot să spun în momentul de față când, dar prioritatea noastră este menținerea centralei în condiții de siguranță, iar această siguranță înseamnă și securitate nucleară, și protecția echipamentelor, a personalului și a populației”, a precizat Romeo Urjan – Director CNE Cernavodă la România TV.

Miercuri seară, atât Ministerul Energiei, cât şi conducerea Nuclearelectrica au informat că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat joi, 30 iulie, începând cu ora 10:00, din cauza evoluţiei nefavorabile a condiţiilor hidrologice de pe Dunăre.

„Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va rămâne conectată la Sistemul Energetic Naţional întrucât, ca urmare a analizei parametrilor de operare şi a echipamentelor Unităţii 2 realizată de specialiştii CNE Cernavodă în noaptea de 29 spre 30 iulie 2026, s-a constatat că parametrii de operare permit continuarea operării Unităţii 2 în condiţii de siguranţă. Operarea Unităţilor 1 şi 2 ale CNE Cernavodă se realizează pe baza monitorizării stricte a parametrilor de operare, a marjelor de siguranţă şi în baza procedurilor asociate în situaţii de secetă şi, astfel, atât timp cât analiza parametrilor permite operarea cu respectarea tuturor normelor de securitate nucleară, Unitatea 2 va rămâne conectată la SEN”, se arată într-un comunicat al companiei.

Reprezentanţii societăţii au transmis că evoluţia pe timpul nopţii a fost stabilă pentru parametrii cheie şi în acest moment există premisele necesare continuării temporare a operării Unităţii 2.

„Nuclearelectrica depune toate eforturile posibile pentru a continua operarea în condiţii de maximă siguranţă şi pentru a contribui la stabilitatea Sistemului Energetic Naţional, analizând şi monitorizând continuu toţi parametrii care ar putea scădea până la niveluri minime fără a afecta operarea în siguranţă a instalaţiilor. Având în vedere atât situaţia actuală precum şi prognozele hidrologice referitoare la nivelul Dunării, oprirea Unităţii 2 poate fi necesară în orice moment, depinzând foarte mult de fluctuaţiile negative care apar şi efectele acestora asupra sistemelor centralei”, avertizează Nuclearelectrica.

În ceea ce priveşte Unitatea 1 CNE Cernavodă, aceasta „rămâne în stare oprită sigură până când nivelul Dunării va permite reconectarea la SEN în condiţii de siguranţă”.

Instituția Apele Române a transmis că debitul Dunării la intrarea în țară (Baziaș) este astăzi de 1.600 m³/s, iar prognoza Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor indică o scădere până la aproximativ 1.500 mc/s în jurul datei de 4 august.

Apele Române susține că astfel de valori înregistrate sunt de aproape trei ori mai mici decât media multianuală a lunii iulie (4.750 mc/s) și se apropie de minimul istoric înregistrat în anul 1985, când debitul Dunării a fost de 1.400 mc/s.

Având în vedere aceste debite extrem de reduse, SN Nuclearelectrica a informat astăzi Dispeceratul Central al Administrației Naționale „Apele Române” că, în urma analizei efectuate de specialiștii CNE Cernavodă în noaptea de 29 spre 30 iulie, Unitatea 2 va rămâne conectată la Sistemul Energetic Național, întrucât parametrii de operare permit funcționarea în condiții de siguranță, anunță instituția Apele Române pe Facebook, care ține să precizeze și că „România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii. Chiar dacă în bazinul superior al Dunării sunt prognozate precipitații în Austria, acestea nu vor avea un impact semnificativ asupra debitelor fluviului pe sectorul românesc în perioada imediat următoare”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Reguli noi pentru românii care vor să își construiască o casă la țară. Schimbările aduse de noul Cod al Urbanismului

Publicat

la

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), adoptat de Camera Deputaților, simplifică procedurile de autorizare pentru anumite lucrări și reduce termenele de aprobare.

Una dintre cele mai importante modificări îi vizează pe românii din mediul rural. Pentru construcții precum garaje, terase acoperite, pergole, bucătării de vară și alte anexe cu o suprafață de până la 50 de metri pătrați, va fi suficientă notificarea autorităților locale.

Primăria va avea la dispoziție 15 zile pentru a transmite un răspuns. Măsura se aplică doar în localitățile din mediul rural aflate în afara zonelor metropolitane.

O altă prevedere se referă la casele unifamiliale. Potrivit noului Cod, casele cu parter și o suprafață de până la 150 de metri pătrați vor putea fi construite pe baza unor proiecte întocmite de specialiști sau folosind proiecte-tip puse la dispoziție de autoritățile locale.

Citește și: Cum arată fosta vilă de protocol din Delta Dunării a lui Nicolae Ceaușescu. Era una dintre reședințele preferate ale dictatorului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spune că noul act normativ va accelera procesul de avizare și va contribui la digitalizarea administrației.

„Codul Urbanismului aduce simplificări substanțiale în domeniul construcțiilor, dar și rigoare și responsabilitate pentru instituțiile publice implicate. Digitalizăm procesele de avizare, legea oferă siguranță în amenajarea localităților în care trăim, și înseamnă 972 de milioane de euro din fonduri nerambursabile, pe care România nu le va pierde prin adoptarea acestui jalon inclus în PNRR”, a declarat Cseke Attila.

Alte schimbări prevăzute de noul Cod al Urbanismului

Noul act normativ introduce și alte măsuri. Dezvoltatorii imobiliari care construiesc ansambluri cu peste 500 de locuințe în marile orașe vor fi obligați să contribuie financiar la realizarea infrastructurii locale, inclusiv a grădinițelor, creșelor și școlilor necesare viitorilor locatari.

Ministerul Dezvoltării precizează că legislația privind spațiile verzi nu este modificată, iar suprafața acestora nu va putea fi redusă.

Totodată, pentru litoralul românesc va fi elaborată o reglementare urbanistică specială, iar nul Cod introduce Registrul Național al Construcțiilor și noi reguli pentru certificarea firmelor din domeniu, cu scopul de a crește calitatea lucrărilor și siguranța construcțiilor.

Citește și: Care este semnificația bordurilor vopsite în alb și negru. Marcajul rutier care reduce semnificativ riscul producerii accidentelor

În plus, proiectanții și ceilalți specialiști implicați în procesul de avizare vor răspunde legal pentru activitatea desfășurată.

În cazul Capitalei, începând cu 1 noiembrie 2028, toate certificatele de urbanism și autorizațiile de construire vor fi emise de Primăria Municipiului București, după transferul specialiștilor din primăiile de sector și finalizarea procesului de reorganizare.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend