Stai conectat...

DIVERSE

Prognoza meteo. Dimineţi cu nebulozitate, ninsori la altitudini mai mari de 2.000 de metri

Publicat

la

Prognoza meteo MARTI
În Țară

În estul, sud-estul și parțial în centrul țării valorile termice diurne vor crește față de ziua precedentă și vor fi apropiate de cele normale, iar în rest vor fi mai ridicate comparativ cu mediile climatologice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe (1…5 l/mp), în prima parte a zilei, pe alocuri în Moldova și la munte și izolat posibil în estul Transilvaniei și nordul Munteniei și al Dobrogei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea în sudul Banatului, cu viteze în general de 45…50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul țării, iar cele minime se vor încadra între 2…3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 13…14 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Cu precădere dimineața și noaptea, pe alocuri în centru, sud și est va fi ceață.

București

Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, dar în cursul nopții se va forma ceață și nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20…22 de grade și cea minimă de 7…9 grade.

Prognoza meteo MIERCURI
În Țară

Valorile termice vor crește față de intervalul anterior în toate regiunile, astfel că vremea va fi caldă pentru această dată (cu cele mai mari abateri, în medie cu 6…8 grade față de norme, în vestul țării). Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în jumătatea de vest a teritoriului și temporar va ploua (2…8 l/mp și izolat peste 10 l/mp), local în Banat, Crișana, vestul și sud-vestul Transilvaniei și în Oltenia și izolat în Maramureș și posibil în vestul Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări temporare în Banat, cu viteze în general de 50…60 km/h, precum și în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, cu rafale de 60…80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 16 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 15 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 1…3 grade. Dimineața și noaptea pe alocuri în centru, sud și est se va semnala ceață sau nebulozitate joasă, asociate izolat cu burnițăm anunţă ANM.

București

Vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, dar în primele ore ale zilei și cu probabilitate ridicată și noaptea se va semnala nebulozitate stratiformă și ceață. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20…22 de grade, iar cea minimă de 9…10 grade.

Prognoza ANM pe două săptămâni: Ploi, lapoviţă şi ninsori la munte, vremea se schimbă radical

Prognoza meteo JOI
În Țară

Vremea va fi predominant închisă și pe arii relativ extinse, temporar, va ploua (cantități de apă în general de 4…10 l/mp și pe alocuri, la munte și în sud, de 15…20 l/mp). În Carpații Meridionali, la peste 2000 m altitudine vor fi precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări mai ales în cursul zilei, cu viteze de 50…60 km/h în zonele joase și de 70…90 km/h în zona montană înaltă. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua precedentă în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului, se vor încadra între 15 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 15 grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Pe arii restrânse, la începutul intervalului, în centru, sud și est va fi ceață.

București

Valorile termice vor fi în continuare mai mari decât mediile climatologice ale acestei date. Ziua cerul va fi temporar noros, dar din orele serii înnorările se vor accentua și temporar va ploua (cantități de apă în general de 3…7 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 11 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Prognoza meteo VINERI
În Țară

Valorile termice diurne vor continua să scadă la nivelul întregii țării și în majoritatea zonelor vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului, unde mai ales ziua temporar va ploua (cantități de apă în general de 4…10 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu ușoare intensificări în sud și sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse preponderent între 13 și 20 de grade, iar cele minime se vor încadra în marea lor majoritate între 6 și 12 grade. În a doua parte a intervalului, pe alocuri se va forma ceață.

București

Valorile termice diurne vor fi în scădere față de ziua precedentă și se vor apropia de cele specifice datei. Cerul va avea înnorări în mare parte din interval și mai ales ziua temporar va ploua (cantități de apă în general de 3…5 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade și cea minimă de 10…11 grade.

Cum va fi vremea în această iarnă, în Europa. În România se anunță ninsori inclusiv în martie

Prognoza meteo SAMBATA
În Țară

Valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei. Vor fi înnorări și ploi ziua local mai ales în estul teritoriului, iar seara și noaptea în jumătatea de vest, iar la altitudini mari la munte vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Pe alocuri vor fi posibile cantități de apă de 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări îndeosebi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 5 și 13 grade.

București

Regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 8…9 grade.

Prognoza meteo DUMINICA
În Țară

Temperaturile diurne vor fi în ușoară scădere în vest, centru și nord, dar la nivelul întregii țări regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele obișnuite în ultima decadă a lunii octombrie. Va ploua local și temporar în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, local în vestul teritoriului și pe spații restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 și 21 de grade, cu cele mai mari valori în sud-sud-est, iar minimele vor fi cuprinse în mare parte între 6 și 13 grade.

București

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 20 de grade și cea minimă va fi de 9…10 grade.

Prognoza meteo LUNI
În Țară

Va fi posibil ca în vestul țării valorile termice diurne să continue să scadă, local chiar sub normele perioadei, iar în rest să se mențină mult mai ridicate față de mediile climatologice. Probabilitatea pentru ploi și intensificări ale vântului va crește, începând din vest, în majoritatea zonelor, iar în cele montane pot fi și ninsori sau lapoviță. Temperaturile maxime se vor încadra în mare parte între 13 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 1 și 9 grade.

București

Valorile termice diurne se vor menține mai ridicate față de normele perioadei. Din orele serii se estimează o probabilitate în creștere pentru înnorări, ploi și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

Prognoza meteo MARTI, MIERCURI, JOI
În Țară

Se estimează că valorile termice vor scădea și în centru, sud, și est și se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice sfârșitului de octombrie. Vor fi posibile ploi locale.

București

Se estimează o răcorire a vremii, spre valori normale pentru sfârșitul lunii octombrie. În ultima zi va crește probabilitatea de ploaie.

Loading

DIVERSE

Dacia pregăteşte o nouă generaţie Jogger, cu şapte locuri şi motorizare electrică. Ce schimbări anunţă constructorul român

Publicat

la

Planurile constructorului român au fost confirmate de directorul de design al Dacia, David Durand, în cadrul Salonului Auto de la Paris. Acesta a explicat că Jogger reprezintă o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a mărcii, care urmărește extinderea gamei de automobile și adaptarea la noile cerințe ale pieței, fără a renunța la politica prețurilor accesibile.

Reprezentantul companiei a precizat că Dacia analizează atât segmentele în care este deja prezentă, cât și posibilitatea dezvoltării unor noi produse.

„Aceasta reprezintă o parte importantă a muncii noastre în acest moment strategic de redefinire a viitoarei game Dacia. Analizăm cum ar trebui să evolueze marca și reevaluăm domeniile în care suntem, sau nu, prezenți”, a declarat David Durand.

Potrivit acestuia, unul dintre principalele avantaje ale modelului Jogger este absența unor concurenți direcți care să ofere un automobil cu șapte locuri la un preț și o greutate comparabile.

„Jogger este un model tipic Dacia, în sensul că nu avem concurenți. Nu există mărci europene sau chinezești care să ne devanseze, Nu există pe piață un alt vehicul veritabil cu șapte locuri la acest preț sau la această greutate. Diferența este de aproximativ 10.000 de euro în cazul unui model cu șapte locuri și de 300 kg în ceea ce privește greutatea, un aspect deosebit de important în ziua de azi.”, a adăugat acesta.

Ce modificări ar putea primi noua generație Jogger

Strategia Dacia presupune utilizarea componentelor și tehnologiilor deja disponibile în cadrul Grupului Renault, pentru reducerea costurilor de dezvoltare și producție. În cazul modelului Jogger, folosirea unor elemente comune cu Sandero permite inclusiv fabricarea celor două automobile pe aceeași linie de asamblare.

Întrebat ce ar modifica la actualul Jogger dacă ar avea libertate deplină în proiectarea noii generații, David Durand a indicat poziționarea parbrizului, dar a subliniat importanța economiilor realizate prin utilizarea componentelor comune.

„Dacă ar fi să o iau de la zero, cu o foaie albă în față, cu siguranță aș încerca să mut parbrizul mai în față, deoarece acest lucru ajută la evidențierea spațiului generos din interior. Dar gândiți-vă la avantajul de a împărți partea frontală cu modelul Sandero. Economisim sume importante; putem asambla mașinile pe aceeași linie de producție, iar utilizarea atâtor elemente comune cu Sandero aduce un avantaj semnificativ în ceea ce privește costurile.”, a mai spus directorul de design.

Actualul Jogger se diferențiază prin caroseria alungită, care combină caracteristicile unui break cu cele ale unui monovolum. Configurația permite instalarea a șapte locuri și oferă un spațiu generos pentru bagaje, păstrând dimensiuni și costuri de exploatare relativ reduse.

Dacia Jogger ar putea avea și o versiune complet electrică

Una dintre principalele schimbări pregătite pentru noua generație privește sistemele de propulsie. Dacia intenționează să utilizeze o arhitectură flexibilă, bazată pe platforma CMF-B a Grupului Renault, care permite integrarea mai multor tipuri de motorizări.

Potrivit Auto Express, viitorul Jogger ar putea fi comercializat în Marea Britanie atât în versiune hibridă, cât și complet electrică. Pentru alte piețe sunt luate în calcul și variante alimentate cu gaz natural comprimat (GNC).

Versiunea hibridă ar urma să utilizeze un sistem de propulsie de 155 CP, bazat pe un motor turbo de 1,2 litri, asistat de un motor electric și o baterie. Consumul combinat indicat pentru actuala generație este de aproximativ 3,9 litri la 100 de kilometri, iar constructorul ar putea urmări îmbunătățirea eficienței la noul model.

În cazul variantei electrice, capacitatea bateriei va depinde de spațiul disponibil pe platformă. Modelele Renault 4 și Renault 5 utilizează în prezent baterii de până la 52 kWh, care permit autonomii de aproximativ 400 de kilometri. O tehnologie îmbunătățită ar putea fi utilizată și pentru viitorul Jogger, însă specificațiile tehnice nu au fost confirmate oficial.

Directorul general al Dacia, Katrin Adt, a subliniat că dezvoltarea modelului va continua să țină cont de nevoile clienților și de poziționarea distinctă a mărcii pe piața auto.

„Analizăm întotdeauna lucrurile din perspectiva nevoilor clienților și observăm că avem o ofertă foarte specifică, susținută de o bază de clienți fideli. Așadar, modelul ocupă o poziție bine definită, iar noi discutăm permanent despre cum să dezvoltăm acest aspect în continuare.”, a înheiat Durand.

În prezent, Dacia Jogger are un preț de pornire de aproximativ 19.000 de euro, în timp ce versiunea hibridă poate ajunge la 28.500 de euro. Prețurile viitoarei generații și calendarul exact al lansării nu au fost anunțate.

Citeşte şi: Dănuţ Lupu a scăpat cu amendă penală pentru conducere fără permis și instigare la mărturie mincinoasă

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Gheorghe Mărmureanu, avertisment după seismul de 4,8 din Vrancea: „Viitorul mare cutremur va fi cu efecte puternice în Moldova toată, Focșani, Muntenia și Dobrogea”

Publicat

la

„Dacă simțiți că sunteți în casă și aveți mișcare verticală importantă, trebuie să știți că în următoarele 10-15 secunde urmează ceva foarte puternic. Și cutremurele astea vrâncene sunt foarte curioase, sunt de mare adâncime. Ori, acolo unde sunt ele, o parte din energie se consumă pe drum, dar totuși nu întotdeauna, viitorul mare cutremur, care cred că va fi cu efecte puternice în aceste zone: Moldova toată, Focșani, Muntenia, Dobrogea.

Depinde, depinde cum va fi planul de rupere, la ce adâncime va fi, depinde ce magnitudine va avea. Dar înseamnă mulți ani, nu pot să știu dacă e 50, e 40. 40 nu poate să mai fie, că deja… Dar poate să fie 50 sau 100. Vă spun cinstit, la 100 de ani eu nu aș vrea să fie, pentru că ar fi dezastru.

Avem niște date că, în 1901, pe 30 martie, a fost un tsunami care ar fi generat 3-4 m la Mangalia. Alte date nu mai avem. Sunt valori, pentru că acolo este falia mare care iese în Marea Neagră. Nu avem date care să spună că la Marea Neagră au fost cutremure atât de catastrofale”, a declarat profesorul Gheorghe Mărmureanu la România TV.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Rareș Bogdan profețește sfârșitul Uniunii Europene: „Vine prăpădul! UE trebuie să se restarteze. Sau dispare”

Publicat

la

Rareș Bogdan a avertizat, într-o postare pe Facebook, că Uniunea Europeană riscă să dispară din cauza deficitelor bugetare, scăderii nivelului de trai și ascensiunii partidelor radicale.

Europarlamentarul PNL a criticat dur politicile Bruxelles-ului în ceea ce privește energia, migrația și tranziția verde și este de părere că Uniunea fie se reformează, fie dispare.

„Vine prăpădul! UE trebuie să se restarteze. Sau dispare. Cel mai frumos proiect politic al tuturor timpurilor, Uniunea Europeană, unde popoare care s-au măcelărit timp de secole au demolat granițele, s-au așezat la aceeași masă și le-au dat burse și bilete de tren studenților pentru a clădi cel mai înalt standard de viață și libertate, se năruie.

Citește și : Elena Udrea îl acuză pe Ilie Bolojan că transformă PNL într-un partid „progresist”: „Faptul că există opoziție în interior arată că mulți liberali înțeleg riscul de pierdere a identității doctrinare”

Suntem în pragul unui tsunami, dar nu am în minte un crah bancar. Ci un declin material profund, plătit politic. Uitați-vă ce se întâmplă! A început! Priveam acum o săptămână către dobânzile titlurilor de stat ale Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei. Foarte mari. Istorice.

Pe ce se bazează randamentul acestora: pe costul general al banilor, stabilit de băncile centrale pentru a combate inflația, și pe prima de risc cerută de investitori. Cu cât un stat e mai îndatorat sau mai instabil politic (sună cunoscut?), cu atât investitorii vor dobânzi mai mari ca să-i cumpere titlurile. Când cresc dobânzile înseamnă că piețele refuză să mai finanțeze ieftin ce? Ați ghicit! Deficitul!”, spune Bogdan.

Europarlamentarul afirmă că Banca Centrală Europeană cumpără de ani de zile datorie publică, reușind să țină în mod artificial dobânzile la zero sau chiar negative.

„Dar trebuia blocată și inflația. Iar țările UE au cheltuit enorm în pandemie, a venit criza energetică în 2022, a fost inventată tranziția verde și acum investim mult în apărare. Deci ofertă mare de obligațiuni, prin urmare randamente tot mai mari.

Unde e România? Dacă ancora de stabilitate a UE, Germania, ajunge la 3.5% dobândă pe an la titlurile pe 10 ani, noi, care suntem lângă junk și avem deficitul istoric tratat cu incompetență ce puteam spera? Și nu e doar Germania. Priviți către Franța, unde vin alegeri! Franța, unde Marine Le Pen cere reducerea contribuției țării sale la UE cu 80%. Wow! Franța, unde focul a devenit argument, unde ura cumplită a trecut toate liniile roșii. Biserici care ard?

Steagul palestinian, stindardul stângii radicale, arborat pe statuia Ioanei d’Arc în inima Parisului, adică propria casă, memoria istorică, călcate în picioare? Oameni desfigurați de ură sau deznădejde, cărora autoritățile le spun că nu e bine ce fac? Că oamenii care au distrus trebuie să plătească? Corect, să plătească! Dar factura incompetenței eurosistemului cine o achită? Bingo! Nimeni!”, mai spune liberalul.

Rareș Bogdan mai spune că „fără îndoială, migrația necontrolată la timp, deschiderea porților pentru oricine promitea că muncește aproape gratis explică falia culturală căscată în vestul UE. Au fost inventate mișcări neomarxiste care au preluat din zbor cauze fără legătură cu radăcinile iudeo-creștine. S-au inventat noi ajutoare sociale pentru refugiați alungați de război, dar care nu toți veneau să pună umărul la construcția europeană. Ci să o demanteleze.

Bugetul UE a devenit tot mai îndatorat unor cauze care nu punea bunăstarea propriilor cetățeni mai presus. Dar de unde atâția bani? De unde să-i iei? Însă dacă n-ar fi oferit eurosistemul carburant nemulțumirii generale, toate acestea ar fi putut fi ținute sub control. China profită, doar nu-i tâmpită să nu o facă. Putin profită și el. Toți profită, pentru că Bruxelles-ul este generos cu toți. Uniunea sponsorizează în continuare războiul contra Ucrainei, căci îi cumpără lui Putin energia. Cetățenii văd. Ei văd multe. Și se pare că s-au cam săturat. Le-a explodat viața în față”, afirmă europarlamentarul.

„Privim către două imagini: biserica în flăcări și nodul gordian. Deficitul! Sistemul a funcționat timp de decenii drogat cu bani aproape gratis, dar băbește vorbind, când ceva nu se poate susține, cade. Noi, românii, suntem obișnuiți cu sărăcia și întinsul banilor de la o leafă la alta, a face economii e în genetica noastră trecută prin 50 de ani de comunism. Dar dacă state puternice trebuie să facă ALTCEVA pentru a reduce deficitul, nu să facă rost de bani, bani fără de care nu pot reduce deficitul, că așa e definiția cercului vicios, iar bani nu sunt, căci merg către a, b, c, scade nivelul de trai”, spune Bogdan.

Europaralamentarul e de părerea că ceea ce urmează este mult peste criza din 2008.

„Adică un tsunami. Nu un colaps ca în 2008, ci o mlaștină, o degradare lentă. Cu un preț politic. Iar dacă în România avem o memorie a penuriei cu care știm lucra, Franța, Germania, Belgia și Italia au în genetică faptul că statul garantează confortul. Sănătate excelentă și nu prea scumpă, pensii mari, săptămână de lucru de 35 de ore, pensionare la 62-64 (s-au mai schimbat cifrele în ultimii ani, de nevoie), ajutoare sociale, să nu fi nevoit să dai în cap la alții. Iar dacă politicienii vestici vor să taie un centimetru din toate, să reducă deficitul, strada ia foc. Franța, Italia, Belgia. Sau urnele: Germania.

Avem cheltuieli pe care nu le-am anticipat. Puteam, dar autosuficiența a fost mare. Europa a trăit 30 de ani sub umbrela gratuită a SUA, dar a avut proasta inspirație să creadă că este un dat și a început să-i spună lui Trump că e un maimuțoi. Am anticipat asta și am cerut întărirea binomului UE-SUA, indiferent cum l-ar chema pe președintele american, nu subminarea lui! Căci exact asta urmăresc Rusia + China. Mai bine mă înșelam… Pe urmă, energia și tranziția verde. Gazul rușilor era bun și ieftin. Noroc că România este deja cel mai mare producător de gaze din UE (după ce Olanda a închis Groningen) și Neptun Deep ne va consolida statutul de exportator net regional! Și vom discuta altfel!”, e de părere europarlamentarul liberal.

Rareș Bogdan mai afirmă că acest colaps poate fi prevenit, însă prețul va fi unul imens.

„Să ne înțelegem: BCE are instrumente să prevină colapsul zonei euro. Dar prețul va fi faraonic. Serviciile publice din vest se degradează ritmic de câțiva ani, puterea de cumpărare scade, infrastructura e tot mai deficitară, iar vârsta de pensionare crește.

S-au prăbușit partide tradiționale moderate și se erodează. Italia, Franța, Olanda etc. Cresc forțe politice radicale, antisistem, care promit soluții simple la probleme imposibile. Așa că UE devine un muzeu scump în aer liber. Reducerea deficitelor fără a afecta oamenii este o imposibilitate matematică, dacă se dorește rapid, fără metodele clasice, de manual. Adică investiții în apărarea și întărirea economiei europene în primul rând, protecționism în ciuda acelor linii roșii precum pilonul central al UE, respectarea rigidă a regulilor. Este obligatoriu, în al 12-lea ceas, să ne apărăm industria strategică, așa cum fac deja americanii prin IRA sau taxele pe mașinile chinezești. Suntem naivi și punem bariere zero în fața concurenței neloiale. Sau proști?

Valul de tsunami nu va fi financiar-bancar, ci politic și instituțional. Dar fitilul este economia. Când clasa de mijloc simte că i se fură viitorul, reacționează.

Să-l văd eu pe politicianul care iese public și spune „am greșit 30 de ani”! Doar partidele tradiționale au mers pe ideea că integrarea europeană aduce bunăstare. Dar când alegătorul mediu vede că elitele s-au cramponat în tranziția verde și federalizare în timp ce lui i se închide spitalul și se mărește vârsta de pensionare nu o iubește neapărat pe Le Pen, dar vrea răzbunare.

Cu forțe politice ostile eurosistemului va dispărea consensul pe buget, apărare, politică externă. Mecanismul de decizie se va bloca. UE va deveni o carcasă birocratică fără putere. Aici duc incompetența născută din aroganță, deconectarea de la realitate, numiri făcute pe bază de algoritm, nu pe criteriul științei de carte.

Semnale au fost. Când sfidezi SUA, care te apără, ești analfabet funcțional. Când ignori semnalele că energia ieftină din Rusia va avea un preț cumplit, ești prost. Când lași piețele și producția de masă în seama Chinei, ești ticălos.

Citește și : România ar putea încasa în noiembrie banii din cererea 5 PNRR. Pîslaru: 1,4 miliarde de euro sunt pe ”verde”

Eroarea cea mai gravă a fost refuzul de a asculta. Oricine punea o întrebare legitimă despre impactul migrației, costurile tranziției ecologice și pierderea locurilor de muncă devenea automat extremist. Acum, rănile sunt adânci. Dar UE și le-a provocat singură. Mai poate fi salvată? Da. Merită? DA! E casa noastră!”, mai arată europarlamentarul Rareș Bogdan.

Loading

Citește tot

DIVERSE

După șapte ani, Olivia Steer a învins definitiv! Fosta soție a lui Andi Moisescu a câștigat procesul cu autoritățile din Satu Mare

Publicat

la

Suprafața de aproape 26 de hectare de teren arabil reprezintă o moștenire de o valoare considerabilă, provenită din bunurile deținute de familia Oliviei Steer în județul Satu Mare. După ani buni în care dosarul a trecut prin rejudecări, apeluri și expertize topografice, decizia instanței îi redă fostei jurnaliste dreptul la proprietate.

Decizia finală obligă Comisia Locală Căuaș și Comisia Județeană Satu Mare pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să reconstituie dreptul de proprietate și să efectueze punerea în posesie în natură pentru 25,8 hectare de teren arabil.

Citește și: Băutura preferată de români la care a renunțat Olivia Steer: „Mă trezesc mai odihnită, iar tenul și buzele sunt mai hidratate”

Soluția pe scurt a instanței a certificat respingerea apelurilor formulate, menținând hotărârea de fond. Astfel, după șapte ani de procese și termene, magistrații au decis, printr-o hotărâre definitivă, să ofere Oliviei Steer și celor trei rude implicate un teren cu o suprafață de 25,8 hectare, pe raza localității Căuaș.

„Respingere apel. Soluția pe scurt: Respinge ca neîntemeiate apelurile. Respinge ca inadmisibil apelul incident. Respinge ca neîntemeiată cererea apelanţilor S.E. şi S.L.A. de acordare a cheltuielilor de judecată. Definitivă. Document: Hotarâre 428/2026 30.09.2026”, a decis instanța, potrivit Cancan.ro.

Prin hotărârea luată, autoritățile locale sunt obligate să întocmească documentația necesară și să pună în posesie moștenitorii, Olivia Steer (sub numele din acte Moisescu Olivia Felicia / Moisescu Olivia Veturia), alături de mama sa, Elena, și alte rude implicate în dosar, pe un amplasament aflat în rezerva Comisiei locale Căuaș, urmată de emiterea titlului oficial de proprietate.

Citește și: Andi Moisescu își trăiește din plin viața de burlac. Unde a fost fotografiat prezentatorul, la aproape un an de la divorțul de Olivia Steer

Procesul de retrocedare nu a fost unul simplu, căci, pe parcursul celor șapte ani, reprezentanții autorităților cin Căuaș au susținut de mai multe ori că nu dispun de o asemenea suprafață de teren în rezervă, cerând expertize suplimentare pentru a-și susține poziția. Familia fostei prezentatoare TV a reclamat în instanță atitudinea autorităților locale, acuzând lipsa de cooperare și refuzul sistematic de a pune la dispoziția expertului tehnic documentele necesare.

„Apreciază că răspunsul comunicat de Comisia Locală (…) este o bătaie de joc, aceștia refuzând efectiv să pună petenții în posesie. Domnul expert a solicitat să îi fie puse la dispoziție înscrisurile necesare (…) atât Comisiei Locale Căuaș, cât și Comisiei Județene Satu Mare, însă fără rezultat!”, au arătat reprezentanții familiei în cadrul dosarului.

Loading

Citește tot

DIVERSE

GALERIE FOTO O doctoriţă româncă a salvat viaţa unui bărbat pe aeroportul din Miami. Tânăra locuieşte în Marea Britanie şi a făcut senzaţie pe reţelele sociale

Publicat

la

Medicul român, care lucrează ca rezident în cadrul sistemului medical britanic, a reacționat imediat după ce a identificat urgența. Deși incidentul s-a petrecut în afara unui spital, Elena Sumanariu a aplicat procedurile medicale de resuscitare, iar intervenția sa a contribuit la salvarea persoanei aflate în dificultate.

Doctorița a povestit că experiența a fost una neașteptată, însă pregătirea profesională a ajutat-o să gestioneze situația, în ciuda condițiilor diferite de cele întâlnite în activitatea obișnuită din spital.

„Deși situația a fost neașteptată și, în mod firesc, stresantă, pregătirea mea medicală și-a spus cuvântul, iar reacția mea a fost aproape instinctivă”, a declarat Elena Sumanariu.

„Am recunoscut urgența medicală, am evaluat rapid situația și am intervenit imediat pentru a acorda asistență medicală, în timp ce echipa de intervenție a aeroportului era mobilizată.

Faptul că mă aflam în afara mediului clinic în care lucrez de obicei a făcut ca situația să fie destul de diferită de o intervenție într-un spital, însă principiile fundamentale ale resuscitării rămân aceleași. În acel moment, aveam foarte puțin timp să mă gândesc la altceva în afară de ceea ce trebuia făcut.

Citeşte şi: Un Ferrari de 250.000 de euro, blocat pe străzile înguste din centrul Seviliei. Trecătorii i-au oferit indicații șoferului pentru a proteja mașina VIDEO

Am fost foarte recunoscătoare că m-am aflat în situația de a putea ajuta și, mai ales, că totul s-a încheiat cu bine”, a mai spus doctorița.

Gestul medicului român a fost apreciat și de reprezentanții East Kent Hospitals (EKH), instituția medicală britanică în cadrul căreia își desfășoară activitatea.

„Suntem extrem de mândri că face parte din echipa noastră. Deși acest incident a avut loc la mii de kilometri distanță de East Kent, suntem extrem de mândri că Elena este membră a echipei EKH”, a declarat o reprezentantă a instituției.

„Acțiunile sale reprezintă un exemplu minunat de compasiune, profesionalism și devotament, calități pe care colegii noștri le demonstrează în fiecare zi, atât la locul de muncă, cât și în afara acestuia. Suntem foarte mândri să lucrăm alături de ea și ne bucurăm că face parte din familia EKH”, a mai spus aceasta.

Citeşte şi: Afacerea de succes a unui român din Oslo. Vinde murături cu gust de România conaționalilor cărora le e dor de casă

Loading

Citește tot

DIVERSE

Un Ferrari de 250.000 de euro, blocat pe străzile înguste din centrul Seviliei. Trecătorii i-au oferit indicații șoferului pentru a proteja mașina VIDEO

Publicat

la

Un Ferrari roșu, înmatriculat în Portugalia, a rămas blocat pe străzile înguste ale centrului istoric din Sevilia, iar șoferul a întâmpinat dificultăți serioase încercând să manevreze mașina.

Într-un videoclip filmat de un martor, șoferul automobilului Ferrari putea fi văzut cum rămâne prins cu automobilul său în timp ce încearcă să vireze la stânga pe stradă.

Citește și : ȘOCANT! Un preot a murit după ce o cruce de mari dimensiuni a căzut peste el în timpul slujbei! Credincioșii au văzut scena de groază în direct pe net

Impresionați de „bijuteria” sa, mai mulți trecători au încercat să îi ofere indicații pentru a-l ajuta să nu zgârie caroseria luxoasă a bolidului de pereții clădirilor.

Utilizatorii din mediul online nu au fost la fel de înțelegători și chiar l-au criticat pe șofer, care a intrat cu mașina de 250.000 de euro pe străzile înguste ale centrului vechi al Seviliei.

„Cine ar conduce o mașină de 250.000 de euro prin centrul vechi?”, s-a întrebat un utilizator.

Citește și : Alertă în Arabia Saudită! Angajații turnului Kingdom Centre din Riad, puși să lucreze de la distanță

Astfel de reacții vin în contextul în care accesul în centrul istoric este restricționat, fiind permis în principal rezidenților, proprietarilor de locuri de parcare și serviciilor publice.

Măsura este justificată de autorități prin prisma lățimii reduse a străzilor, dar și din cauza spațiului limitat pentru circulație.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend