DIVERSE
Prognoza meteo. Averse torenţiale, descărcări electrice, izolat vijelii, vremea schimbă foaia
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Prognoza meteo MARTI
TARA
Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară pe arii restrânse în cele sudice și sud-vestice, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată pe parcursul zilei în zonele montane, în Banat și Transilvania, local în Oltenia și Crișana și pe spații mici în restul teritoriului, iar seara și noaptea în cea mai mare parte a țării. Vor fi înnorări accentuate și perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală în general de 50…55 km/h) și pe alocuri grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 25…30 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în nordul Moldovei și 37 de grade în sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22 de grade pe litoral, anunţă ANM.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate noaptea când vor fi perioade cu averse (cantități de apă în general de 10 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze de 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de 34…35 de , iar cea minimă de 19…20 de grade.
Prognoza meteo MIERCURI
TARA
Valorile termice vor scădea, local semnificativ în nordul, centrul și estul teritoriului, însă în celelalte zone vremea va fi călduroasă, astfel că în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va fi disconfort termic ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală în general de 50…55 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm) în Transilvania, Moldova, Muntenia și Dobrogea, local în Oltenia și izolat în celelalte regiuni. Cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 20…25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în nordul Moldovei și 33 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 10 și 20 de grade, cu cele mai mari valori pe litoral. Pe alocuri noaptea se va forma ceață.
BUCUREȘTI
Valorile termice vor scădea, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade. Cerul va fi temporar noros și îndeosebi în prima parte a intervalului vor fi perioade cu averse (cantități de apă în general de 5…10 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (rafale de 40…45 km/h).
Prognoza meteo JOI
TARA
Valorile de temperatură se vor situa în jurul celor specifice datei în majoritatea zonelor, însă vremea se va menține călduroasă în regiunile vestice și sud-vestice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice local la munte și pe arii restrânse în sudul, centrul și estul țării. Izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, iar noaptea în sudul Banatului și în regiunile sud-estice (viteze în general de 40…50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în estul Transilvaniei și 33 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19 grade pe litoral. Spre sfârșitul intervalului, pe areale mici se va forma ceață.
Ultimele zile de caniculă, ANM anunţă PLOI în Bucureşti. De când e obligatorie umbrela
BUCUREȘTI
Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara când vor fi posibile ploi de scurtă durată (cantități de apă de 1…2 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.
Prognoza meteo VINERI
TARA
Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, astfel că în regiunile vestice vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul normelor specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua și condiții pentru averse slabe pe arii restrânse în zona Carpaților Meridionali și în estul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în Transilvania și pe litoral (50…60 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 20 de grade, mai mici în depresiunile intramontane. Dimineața și noaptea izolat vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI
Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade și cea minimă de 12…15 grade.
Prognoza meteo SAMBATA
TARA
Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (înnorări accentuate, averse și descărcări electrice) va fi ridicată în vestul, nordul și centrul țării. Vor fi posibile pe alocuri cantități de apă peste 15…20 l/mp și căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări mai ales în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 10 și 20 de grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI
Vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopții, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15…18 grade.
Prognoza meteo DUMINICA
TARA
Vremea va fi călduroasă în sudul și vestul țării unde cerul va fi variabil și izolat vor fi ploi slabe. În celelalte regiuni probabilitatea pentru instabilitate atmosferică va fi ridicată și se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice și cantități de apă izolat peste 15 l/mp. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă și de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se estimează a se încadra între 24 și 33 de grade, iar cele minime în general între 11 și 20 de grade. Spre sfârșitul intervalului, pe arii restrânse se va forma ceață.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi în jurul a 32 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Prognoza meteo LUNI
TARA
Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi în scădere, astfel că vor mai apărea averse slabe pe arii restrânse la munte, în sudul și estul țării. Vântul va sufla slab și moderat. Se estimează valori ale temperaturilor maxime în mare parte între 25 și 33 de grade și ale minimelor între 11 și 21 de grade. Dimineața și noaptea izolat vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI
Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua când vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31…33 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Prognoza meteo TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU zilele de 1, 2, 3 septembrie (luni, marti, miercuri)
TARA
Valorile termice vor avea variații de la o zi la cealaltă, dar se estimează totuși vreme călduroasă în sud și vest. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jumătatea nord-vestică a teritoriului.
BUCUREȘTI
Valorile termice vor crește ușor în primele zile apoi vor mai scădea, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.
![]()
Poate îți place și...

Debitul Dunării crește la Baziaș, dar rămâne semnificativ sub media lunii august

O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena

Prefectul de Argeș a trimis presei un comunicat în care a inclus întreaga conversație cu ChatGPT: „Tonul rămâne ferm, coerent și potrivit pentru pagina ta de Prefect”
ACTUAL
O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena
Publicat
acum 11 minutela
24 august 2026Autor
admin
O piteșteancă get-beget demonstrează că profesionalismul și dedicarea nu au granițe. Ramona Miletic ocupă din anul 2020 funcția de viceprimar al Sectorului 11 din Viena (Simmering), fiind prima româncă aleasă într-o astfel de poziție administrativă în capitala Austriei, o zonă care găzduiește o importantă comunitate de români.
De la Pitești la administrația din Viena
Născută pe 25 iulie 1982 la Pitești, Ramona Miletic și-a consolidat studiile și primele experiențe profesionale în orașul natal. A absolvit Universitatea din Pitești, activând ulterior ca economist la ARGECOM SA și director de achiziții la Monta Star. În anul 2009, s-a stabilit în Viena-Simmering, unde a construit o carieră politică și administrativă de succes, devenind un model de integrare și un punte de legătură între societatea românească și cea austriacă.
Reprezentare de succes și implicare în comunitate
Pe lângă atribuțiile din administrația vieneză, piteșteanca susține activ inițiativele de promovare a României și colaborează strâns cu misiunea diplomatică română.
- Proiecte pentru tineri: La începutul lunii iunie 2026, a facilitat un schimb de experiență în domeniul politicilor de tineret pentru un grup din Alexandria, în cadrul proiectului L.O.C.A.L. EU (Leaders of Communities Acting Locally in Europe).
- Recunoaștere internațională: În iunie 2025, i-a fost decernat Premiul de Excelență pentru leadership local în cadrul primei ediții externe a Galei „Women in Economy”, organizată de CONAF la Palais Ferstel din Viena, sub patronajul Ambasadei României în Austria.
Prin activitatea sa, Ramona Miletic rămâne un ambasador de marcă al județului Argeș și al României în inima Europei.
![]()
DIVERSE
Prefectul de Argeș a trimis presei un comunicat în care a inclus întreaga conversație cu ChatGPT: „Tonul rămâne ferm, coerent și potrivit pentru pagina ta de Prefect”
Publicat
acum 19 minutela
24 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prefectul județului Argeș, Sebastian Nedelcu, a fost criticat în spațiul online după ce a trimis presei un comunicat redactat cu inteligența artificială. Dovadă a stat tocmai comunicatul, care a inclus și răspunsul chatbot-ului folosit.
Mesajul a fost transmis de acesta luni, pe grupul de comunicare cu presa al Prefecturii Argeș, vizând o amplă acțiune de curățare și igienizare desfășurată în zona Zăvoi din orașul Ștefănești, unde au fost depozitate ilegal cantități importante de deșeuri.
Cu toate acestea, înaintea textului propriu-zis al comunicatului, a apărut un pasaj care arăta conversația prefectului cu chatbot-ul ChatGPT:
„Desigur, Sebastian — am ajustat textul astfel încât să reflecte corect cronologia: acțiunea a început pe 19 august, iar astăzi este 24 august. Tonul rămâne ferm, coerent și potrivit pentru pagina ta de Prefect.”
Mesajul a fost șters de oficial după câteva minute și înlocuit cu o variantă în care erau incluse strict informațiile referitoare la acțiunea de igienizare.
Prefectul de Argeș a recunoscut pentru Antena 3 CNN că folosește inteligența artificială pentru redactarea comunicatelor și a explicat că instituția nu are angajați pe comunicare și nici nu colaborează cu firme specializate.
Acesta a spus că folosește AI-ul inclusiv pentru redactarea unor documente, pentru activități în Excel sau pentru diferite tipuri de documentare.
Prefectul anunța, în varianta transmisă inițial, că acțiunea de curățare a zonei Zăvoi a început pe 19 august și susținea că volumul mare de deșeuri depozitate ilegal a transformat zona într-un „focar de infecție”, cu efecte asupra sănătății oamenilor, mediului și siguranței comunității.
Nedelcu a amintit și despre Ordinul de Prefect nr. 189/23.07.2026, prin care fusese constituită o comisie mixtă de control. El preciza că, pe 11 august, Poliția Argeș a intervenit cu efective mărite, aplicând sancțiuni și luând măsuri pentru restabilirea ordinii.
Citește și : EXCLUSIV Traian Băsescu trage un semnal de alarmă privind direcția României: „Ne pregătim să scriem FALIMENT”
Prefectul de Argeș i-a avertizat în mesaj pe cei care depozitează ilegal deșeuri că zona va fi monitorizată pentru a preveni reapariția depozitărilor clandestine.
La finalul operațiunii, autoritățile urmau să prezinte imagini de după curățenie, numărul persoanelor implicate, durata lucrărilor și costurile operațiunii.
![]()
DIVERSE
Ce cadou i-a făcut Eva Măruță mamei sale. Andra a împlinit 40 de ani: „Pentru mine ești cea mai bună”
Publicat
acum 30 de minutela
24 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Andra a avut parte de o surpriză extrem de emoționantă din partea fiicei sale, Eva Măruță, care i-a făcut un cadou plin de semnificație și anume un inel deosebit, însoțit de un mesaj.
Pe lângă darul simbolic, Eva a transmis și în mediul online un mesaj plin de recunoștință pentru sprijinul necondiționat pe care i-l oferă mama ei.
„La mulți ani, mami! Pentru mine ești cea mai frumoasă, cea mai bună și cea mai puternică mamă din lume. Îți mulțumesc că mă asculți, că mă înțelegi și că știi mereu cum să mă faci să zâmbesc.
Când voi fi mare, sper să am și eu puțin din bunătatea și curajul tău. Sunt cea mai norocoasă că te am drept mamă. Te iubesc până la cer și înapoi! Cadoul meu pentru mama, un inel!”, a fost mesajul transmis de Eva Măruță mamei sale.
Cătălin Măruță, declarație pentru Andra
„Astăzi este despre tine, iubirea mea.❤️ Despre femeia pe care am întâlnit-o acum 20 de ani și pe care, de atunci, o aleg în fiecare zi. Despre soția mea de 18 ani, despre mama copiilor noștri și despre omul alături de care am construit tot ce avem mai de preț: familia noastră.
Am trecut împreună prin bucurii, încercări, visuri împlinite și momente care ne-au făcut mai puternici. Ne-am schimbat, am crescut, dar am rămas noi.
Dacă aș lua-o de la început, te-aș căuta tot pe tine. Și te-aș alege din nou, fără să schimb nimic din drumul care ne-a adus aici. La mulți ani, Andra mea! La mulți ani nouă! Te iubesc”, este mesajul transmis de Cătălin Măruță pentru Andra.
![]()
DIVERSE
Peste 50 de atacuri incendiare coordonate în sudul Thailandei. Două persoane au fost rănite VIDEO
Publicat
acum 37 de minutela
24 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Armata thailandeză a declarat că peste 50 de atacuri incendiare și incendiare coordonate, „care vizau crearea de tulburări”, au fost efectuate în sudul Thailandei, afectat de insurgență, potrivit BBC.
Cel puțin două persoane au fost rănite, printre țintele incendiate fiind o clădire de birouri guvernamentale locale, un magazin alimentar și un vehicul furat.
Incidentele au avut loc în provinciile de graniță de sud ale țării între ora 20:00, ora locală (13:00 GMT) și miezul nopții de sâmbătă, a declarat Comandamentul Operațiunilor de Securitate Internă al armatei într-un comunicat.
Citește și : Un tren de pasageri a fost lovit de o dronă Shahed în regiunea Odesa, cel mai apropiat oraş de graniţa României
Niciun grup nu a revendicat responsabilitatea pentru atacurile incendiare.
Cele mai multe au fost raportate în provincia Narathiwat, altele având loc în orașele vecine Yala și Pattani.
Două femei au fost rănite când o bombă a explodat în districtul Muang din provincia Narathiwat, potrivit Bangkok Post.
Turnuri de telecomunicații au fost incendiate în mai multe locații, oficialii de securitate avertizând locuitorii să nu atingă obiecte suspecte.
📌 More than 50 co-ordinated arson and incendiary attacks „aimed at creating unrest” have been carried out across Thailand’s insurgency-hit south
At least six of the attacks involved bombs. A government office building, convenience store and vehicle were set on fire.
Since… pic.twitter.com/wJRHcI9Lqq
— Context 360 (@NewsContext360) August 24, 2026
Autoritățile au impus o stare de asediu peste noapte în provincia Narathiwat, care a fost ridicată duminică dimineață. Duminică nu au fost raportate alte atacuri.
Din 2004, un conflict de nivel scăzut a mocnit în provinciile cele mai sudice ale Thailandei, cu majoritate budistă, în timp ce rebelii din regiunea cu majoritate musulmană se luptă pentru o mai mare autonomie. Peste 7.000 de persoane au fost ucise în violențe până în prezent.
Insurgența este condusă în principal de Barisan Revolusi Nasional.
De la începutul discuțiilor facilitate de Malaezia în 2013, procesul de pace a stagnat în mod repetat pe fondul schimbării guvernelor din Bangkok, cu diviziuni interne de ambele părți.
În iulie, cinci soldați au fost uciși într-un atac cu arme de foc și bombă la un punct de control din Narathiwat, determinând autoritățile să amâne un proces de dialog planificat.
Mass-media thailandeză relatează că insurgenții vizează adesea oficialii de securitate și clădirile guvernamentale, uneori înainte de vizitele oficialilor în regiune.
Citește și : Război în Orientul Mijlociu. Israelul lovește în sudul Siriei, Iranul ameninţă ţările din Golf
Prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul și membrii cabinetului său urmează să efectueze o vizită de două zile în orașul Hat Yai din sudul provinciei Songkhla săptămâna viitoare pentru a discuta despre proiecte de investiții, prevenirea inundațiilor și probleme de securitate.
![]()
DIVERSE
Thuma: PNL a devenit ”agenție de plasare a forței de muncă”. Ilie Bolojan și-a ”înșurubat” oamenii apropiați la conducerea filialelor din București
Publicat
acum 39 de minutela
24 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Hubert Thuma susține că PNL a devenit ”agenție de plasare a forței de muncă”, pentru niște oameni care nu aveau, până recent, nicio treabă cu partidul.
”Vineri, PNL București a primit patru președinți de organizație. Trei dintre ei nu aveau nicio treabă cu liberalismul acum două luni. Îi las pe ei să se prezinte.
„Nu mă tentează politica. Nu am venit nici să intru în politică, nici să susțin un anume partid.” Oana Gheorghiu, noiembrie 2025.
„Nu am pretenții, reacții sau instincte de politician.” Oana Gheorghiu, vineri. La câteva ore după ce a fost făcută președinte PNL Sector 4.
„De ce nu?” Sanda Nicola, explicând recent de ce a intrat în PNL.
„Niciodată președintele PNL nu m-a obligat să devin membru al partidului.” Dragoș Pîslaru, la congres. O negație pe care nu i-o ceruse nimeni.
O să râdeți, dar astea nu sunt citate din opoziție, ci e chiar noua conducere a PNL București.
Spuneam în iunie că PNL nu e o platformă de reinserție politică. M-am înșelat. Între timp a devenit și agenție de plasare a forței de muncă, cu perioadă de probă.
Nu e ironia mea. Doamna Nicola își descrie singură funcția ca pe o angajare pe “perioadă de probă”, spune că a primit un “termen limită” ca să repare o “filială neperformantă” și recunoaște public că instanța i-ar putea anula numirea. Onest. Dar chiar nu cred că așa se conduce un partid de 151 de ani.
Și ca să fiu limpede: PNL chiar are nevoie de schimbare. Am spus-o și când nu era comod pentru mine, inclusiv în ședințe. Dar un lider adevărat inspiră schimbarea, nu o impune. Când trebuie să o impui, înseamnă că nu ai convins pe nimeni.
Domnule Bolojan, oamenilor pe care i-ați schimbat în București le-ați reproșat un singur lucru: rezultatele. Numai că nu i-a lăsat nimeni niciodată să candideze. Alegerile alea interne, promise de un an, nu au mai venit. Nu poți să-i ceri cuiva socoteală pentru o competiție la care nu l-ai lăsat să participe.
Iar cei 1.150 de primari liberali, cei 12 președinți de consilii județene, zecile de mii de aleși locali care au ținut partidul în viață, se uită din tribună cum organizațiile din Capitală sunt împărțite unor oameni care încă își explică public de ce au intrat în PNL.
În medicină există o regulă simplă: o grefă pusă fără compatibilitate este respinsă. Corpul apără ce e al lui, din reflex. Îi puteți pune un cap nou peste noapte, dar nu-l puteți obliga să-l accepte.
Domnule Bolojan, de 110 zile nu reușiți să faceți un guvern. Vineri ați scos din joben patru președinți de organizație într-o singură ședință.
Se vede unde e urgența.
P.S: „PNL este un partid deschis”, ați spus vineri.
Corect. Mai ales pentru cei care, până mai ieri, nu voiau să aibă nicio legatura cu el. Și singura întrebare care rămane este dacă mai e și liberal”, a scris președintele CJ Ilfov, Thuma Hubert.
![]()
DIVERSE
Amsterdamul introduce cea mai mare taxă turistică din lume. Cât vor plăti în plus cei care vor să viziteze „Veneția Nordului”
Publicat
acum 52 de minutela
24 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
Conform noilor reglementări din Amsterdam, taxa municipală de sejur, care în prezent se află la un nivel record european de 12,5%, va fi majorată treptat în următorii ani. Proiectul prevede o creștere la 1% din prețul camerei de hotel începând cu anul 2027, urmată de o majorare anuală de un punct procentual.
Majorările vor culmina în anul 2031, când taxa turistică aplicată la nivel local va atinge pragul de 20% din valoarea cazării.
Efectul financiar asupra turiștilor va fi ampificat de decizia guvernului central de la Haga, care a majorat TVA-ul național pentru cazarea la hotel de la 9% la 21%.

Prin cumularea TVA-ului național de 21% cu taxa turistică locală de 20%, povara fiscală totală aplicată unei camere de hotel din Amsterdam va ajunge la 41% până în anul 2031, dublând nivelul dărilor din anii precedenți.
Practic, pentru o cameră de hotel cu un tarif mediu de 200 de euro pe noapt, turiștii vor fi obligați să achite peste 80 de euro, doar sub formă de taxe și impozite.

Strategia vizează descurajarea turismului cu buget redus, în condițiile în care orașul depășește constant limita autoimpusă de maximum 20 de milioane de înnoptări pe an. Prin aplicarea cotei de 20%, autoritățile municipale estimează că vor colecta suplimentar aproximativ 75 de milioane de euro pe an până în 2030, fonduri provenite numai de la vizitatorii străini.

Noul Executiv local intenționează să folosească aceste venituri pentru echilibrarea bugetului municipal, preotejând totodată rezidenții de creșterile de taxe locale și finanțând programe sociale, cum ar fi gratuitatea pe mijloacele de transport în comun pentru copiii sub 16 ani.
Administrația susține că vizitatorii internaționali trebuie să aibă o contribuție corectă la cheltuielile masive de întreținere, curățenie și siguranță publică pe care le generează prin prezența lor în oraș.

Planul de măsuri al coaliției nu se limitează doar la sectorul hotelier. Acordul prevede mutarea terminalului de pasageri Passenger Terminal Amsterdam în afara zonei centrale, interzicând acorarea vaselor de croazieră maritimă în apropierea centrului istoric.
În plus, taxa de divertisment destinată vizitatorilor de o zi va fi majorată, iar noile reguli de autorizare vor bloca definitiv extinderea magazinelor deidcate exclusiv turiștilor, cum sunt cele de suveniruri, vafe sau dulciuri, în nucleul istoric al orașului.
![]()

Debitul Dunării crește la Baziaș, dar rămâne semnificativ sub media lunii august

O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena

Prefectul de Argeș a trimis presei un comunicat în care a inclus întreaga conversație cu ChatGPT: „Tonul rămâne ferm, coerent și potrivit pentru pagina ta de Prefect”

Ce cadou i-a făcut Eva Măruță mamei sale. Andra a împlinit 40 de ani: „Pentru mine ești cea mai bună”

Peste 50 de atacuri incendiare coordonate în sudul Thailandei. Două persoane au fost rănite VIDEO

Botez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș

SCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

O piteșteancă scrie istorie în Austria: Este prima româncă aleasă viceprimar la Viena
O piteșteancă get-beget demonstrează că profesionalismul și dedicarea nu au granițe. Ramona Miletic ocupă din anul 2020 funcția de viceprimar...

Poliția Argeș, protectoarea gropilor Consiliului Județean, călcând pe lege: Cum a schimbat IPJ Argeș „Siguranța și încrederea” pe complicitate și omerta cu stăpânii politici
Sloganul Poliției Române, „Siguranță și încredere”, ar trebui să definească misiunea zilnică a instituției în protejarea cetățenilor și menținerea ordinii....

Curățenie generală în zona „Zăvoi” din Ștefănești: Autoritățile intervin în forță împotriva depozitărilor ilegale de deșeuri
Zona „Zăvoi” din orașul Ștefănești este supusă unei ample acțiuni de curățare și igienizare, demarată la data de 19 august,...

ALERTĂ! De la Festival la Spitalul din Curtea de Argeș – 13 persoane au ajuns la urgențe cu simptome de intoxicație alimentară
Un eveniment festiv organizat în zona Curtea de Argeș – Valea Argeșului s-a încheiat cu o intervenție de urgență a...
Curtea de Argeș

Ți-ai rupt mașina pe drumurile lui Mînzînă din Argeș? Avocatul îți spune ce trebuie să faci pentru a-ți recupera banii
Precaritatea infrastructurii rutiere din județul Argeș, păstorită dezastruos de Consiliul Județean condus de Ion Mînzînă, alături de pasivitatea IPJ Argeș...

EȘEC RUȘINOS AL PSD ARGEȘ: Prăbușire istorică în turism – Argeșul pierde un sfert din vizitatori în primele șase luni din 2026 – CEA MAI MARE SCĂDERE DIN ROMÂNIA
Județul Argeș înregistrează una dintre cele mai severe prăbușiri din turismul românesc în primele șase luni ale anului 2026. Proasta...

Bombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
Numele lui Sorin Sorescu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, se află tot mai des în...

DE NERATAT! Festivalul „Tradiții Argeșene” la Corbeni între 21 și 23 august – Voie bună, concerte live, proțap, focuri de artificii. Mihaela Tatu prezintă evenimentul – VEZI PROGRAMUL COMPLET
Comuna Corbeni îmbracă straie de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Tradiții Argeșene” își deschide...

DE INTERES! S-a modificat programul de lucru la ghişeul de restituiri permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului Rutier Argeş
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează cetățenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul al ghișeului Serviciului Rutier...
Mioveni

ISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Argeș a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante (director și director adjunct) din...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
ACTUALacum o săptămânăDezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
NATIONALacum 6 zileBotez faraonic la Rucăr. Micuțul Vladimir și-a făcut apariția într-un tron purtat pe umeri de gărzi, iar atmosfera petrecerii a fost întreținută de celebrul Fane Nămol. VIDEO
ACTUALacum 2 săptămâniIon Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
ACTUALacum 4 zileBombă politică în Argeș! Directorul DSV Argeș, Sorin Sorescu, ia în calcul o candidatură la șefia CJ Argeș sau la Primăria Curtea de Argeș
ACTUALacum 5 zileSCANDAL MONSTRU LA MIHĂIEȘTI – Primărița PSD, acuzată că fură terenurile oamenilor! Mobilizare masivă a Poliției Argeș
ACTUALacum 6 zileISJ Argeș scoate la concurs 218 funcții de director și director adjunct: Lista completă a posturilor vacante din județ








Ultimele Comentarii