Stai conectat...

ACTUAL

Plan Roșu activat la Craiova, impact violent între un autobuz plin cu călători și o mașină. O persoană a murit, alte şapte au nevoie de îngrijiri medicale

Publicat

la

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, vineri dimineaţă, la Craiova, după ce un autobuz şi un autoturism s-au ciocnit, primele informaţii arătând că sunt implicate 20 de persoane. Dintre acestea, şapte au nevoie de îngrijiri medicale. Din nefericire, o altă persoană a fost declarată decedată, au anunțat reprezentanții IGSU.

Mobilizare masivă a echipajelor de urgență în Craiova. Autoritățile doljene au declanșat Planul Roșu după ce un autobuz destinat transportului de persoane și un autoturism s-au izbit violent, informează IGSU.

Vezi și Cine este, de fapt, doctoriţa băută care a făcut accident în Alexandria, înainte de gardă. Este un medic celebru și dă vina pe o tinctură, cum a vrut soţul să o salveze

Forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au trimis zeci de salvatori la fața locului din cauza numărului ridicat de călători aflați în pericol. Datele transmise de coordonatorii intervenției indică 20 de persoane implicate. Dintre acestea, șapte primesc îngrijiri de urgență la locul impactului sau sunt pregătite pentru transferul la spital.

Accidentul s-a produs pe strada Brestei din municipiul Craiova, între un autoturism şi un autobuz de transport persoane.

”Din primele informaţii sunt implicate 20 de persoane, dintre care 7 necesită îngrijiri medicale (1 în SCR). A fost activat Planul Roşu de Intervenţie începând cu ora 09:05”, a transmis ISU Dolj.

La accident intervin echipaje de pompieri şi medicale cu o autospecială de stingere, o descarcerare, 2 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transportul personalului şi victimelor multiple şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Zona este blocată de forțele de ordine pentru a asigura culoar liber ambulanțelor către spital. Misiunea salvatorilor este în dinamică, iar polițiștii rutieri fac măsurători pentru a stabili care dintre șoferi a provocat coliziunea.

Citește și Tragedie în Teleorman, un Mercedes şi un tractor s-au făcut zob. Un bărbat a murit, alţi doi au ajuns la spital

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Donald Trump a declarat că poartă discuţii cu Moscova şi Beijingul în scopul denuclearizării

Publicat

la

Autor

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că poartă discuţii cu Moscova şi Beijingul în scopul denuclearizării ţărilor cu cele mai mari stocuri de arme nucleare, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Rusia are cel mai mare stoc de ogive nucleare, urmată de SUA şi China, potrivit Institutului internaţional de cercetare pentru pace de la Stockholm. SUA depăşesc Rusia în ceea ce priveşte numărul ogivelor desfăşurate.

Într-un interviu acordat Newsmax, Trump a declarat că se aşteaptă ca China să ajungă SUA din urmă în următorii cinci ani.

„Este păcat, pentru că mi-ar plăcea să denuclearizez dacă este posibil, dar vorbim cu Rusia despre acest lucru şi vorbim cu China”, a declarat Trump în cadrul interviului.

Newsmax a relatat că Donald Trump a discutat cu preşedintele chinez Xi Jinping despre denuclearizare.

Declaraţiile lui Trump au loc la câteva luni după ce ultimul tratat major de control al armelor nucleare dintre Rusia şi SUA, cunoscut sub numele de New START, a expirat în februarie. Tratatul New START semnat în 2010 permitea o singură prelungire, care a fost convenită de fostul preşedinte american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin pentru o perioadă de cinci ani. Orice nouă prelungire ar necesita decizii executive de a prelungi voluntar limitele tratatului.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Se schimbă harta României! Guvernul Luca Niculescu pregătește comasarea a peste 400 de localități mici

Publicat

la

Autor

Guvernul propus de Luca Niculescu pregătește o reformă a administrației publice, care ar putea duce la comasarea voluntară a unor comune și la reorganizarea instituțiilor statului.

Potrivit programului de guvernare pentru perioada 2026–2028, 429 de unități administrativ-teritoriale cu cel mult 1.500 de locuitori ar urma să aibă prioritate la finanțare pentru comasare, iar localitățile care aleg să fuzioneze ar putea primi stimulente pentru investiții.

Programul de guvernare propune schimbări importante atât la nivel local, cât și în administrația centrală. Una dintre măsurile principale vizează localitățile cu populație redusă, care ar putea beneficia de sprijin financiar dacă decid să se unească.

Citește și : Lista miniștrilor propuși de Luca Niculescu, desființată de internauți: „Lipsește doar Adrian Năstase prim-ministru” / „Unele glume se scriu singure”

Potrivit documentului, două sau mai multe comune ar putea să formeze o singură unitate administrativ-teritorială, cu o primărie comună, iar autoritățile ce aleg această variantă ar putea beneficia de bonusuri investiționale. Procesul ar urma să fie unul voluntar.

Programul prevede și menținerea unor puncte locale de servicii, astfel încât locuitorii să poată avea în continuare acces la anumite servicii administrative, chiar și după fuziune.

O altă variantă propusă este asocierea comunelor pentru furnizarea în comun a unor servicii precum urbanismul, contabilitatea, achizițiile publice, resursele umane, serviciile juridice și atragerea fondurilor europene.

Programul de guvernare propus de Luca Niculescu nu prevede reduceri uniforme de personal în toate instituțiile, însă numărul de posturi ar urma să fie stabilit în funcție de indicatori precum populația deservită, numărul contribuabililor, volumul autorizațiilor și al dosarelor gestionate.

Angajații instituțiilor reorganizate ar putea fi transferați către alte structuri printr-un sistem național de mobilitate.

Mai mult, viitorul Executiv își propune să introducă un nou statut al funcționarilor publici, bazat pe recrutare competitivă, evaluarea rezultatelor și salarizarea în funcție de performanță, corelată cu noua lege a salarizării.

Guvernul Luca Niculescu intenționează și să simplifice procedurile administrative prin eliminarea avizelor și etapelor birocratice considerate reduntante.

Ar putea fi adoptat și un Cod de procedură administrativă, cu reguli și termene unitare pentru relația dintre cetățeni și instituțiile publice. Este prevăzută și revizuirea Codului administrativ, la opt ani de la intrarea sa în vigoare.

În paralel, autoritățile își propun să digitalizeze mai multe servicii publice și documente, inclusiv permisul de conducere, pentru a reduce deplasările cetățenilor la ghișee.

Programul de guvernare propune și un sistem mai predictibil de finanțare a bugetelor locale, printr-o formulă stabilită prin lege și previzibilă pentru cel puțin trei ani, fără alocări ad-hoc.

Citește și : Ludovic Orban critică dur Guvernul propus de Luca Niculescu: „Nu este ceea ce are nevoie România în momentul de față”

În plus, fiecare unitate administrativ-teritorială ar urma să fie evaluată printr-un Indice de Sustenabilitate Administrativă, care să includă criterii precum populația, veniturile proprii pe locuitor, cheltuielile administrative, gradul de colectare a veniturilor, capacitatea de furnizare a serviciilor și accesibilitatea teritorială.

Documentul prevede și direcționarea unor resurse suplimentare către regiunile rămase în urmă, prin investiții în infrastructură, educație, sănătate, energie, transport și dezvoltare urbană.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Tragedie în Teleorman, un Mercedes şi un tractor s-au făcut zob. Un bărbat a murit, alţi doi au ajuns la spital

Publicat

la

Autor

Un accident rutier cumplit, produs pe un drum din județul Teleorman, s-a soldat cu un deces și două persoane rănite. Victima nu a supraviețuit, în timp ce răniții au fost transportați de urgență la spital. Coliziunea a avut loc între Putineiu și Valea Părului, după ce o mașină marca Mercedes a intrat în impact cu un tractor cu disc.

Citește și Carambol cu cinci mașini pe Autostrada A1. Șapte persoane au fost duse la spital

Doi bărbați au fost găsiți în stop cardiorespirator de către echipajele de salvare sosite la fața locului. Medicii au început imediat resuscitarea, însă, în cazul unuia dintre bărbați, manevrele au avut rezultat. Celălalt a fost transportat la spital, la fel ca o altă victimă care se afla în autoturism.

În urma impactului, șoferul tractorului, în vârstă de 47 de ani, a suferit răni ușoare. Polițiștii au deschis dosar penal și urmează să stabilească cu exactitate cum s-a întâmplat accidentul.

Vezi și Cine este, de fapt, doctoriţa băută care a făcut accident în Alexandria, înainte de gardă. Este un medic celebru și dă vina pe o tinctură, cum a vrut soţul să o salveze

Loading

Citește tot

ACTUAL

Bienala de Scenografie Bucureşti: Expoziţii, conferinţe, artist talk-uri şi spectacole

Publicat

la

Autor

Expoziţii, paneluri, conferinţe, artist talk-uri, ateliere, lansări de carte, spectacole stradale şi evenimente de seară vor fi organizate în cadrul celei de-a doua ediţii a Bienalei de Scenografie Bucureşti (BSB), care va avea loc între 16 şi 25 octombrie.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, deschiderea oficială va avea loc vineri, la TINP (str. Benjamin Franklin 10), la ora 18:30.

Ediţia din 2026 a BSB, organizată de Centrul Român OISTAT alături de Festivalul Naţional de Teatru, are ca temă W.O.R.K. – Women. Oppression. Resistance. Knowledge.

Peste 80 de artişti din 30 de ţări explorează scenografia contemporană internaţională în expoziţia Open Call, structurată în trei secţiuni: Shifting Grounds (profesionişti), Raising Voices (artişti emergenţi) şi Young Design (studenţi). Sunt prezentate proiecte de stage, costume, lighting, sound şi video design, multimedia şi space design, fotografie de teatru şi (Im)possible Designs, prin panouri de print, schiţe, machete, costume, obiecte, instalaţii, video, sunet, performance, proiecţii şi lucrări interactive.

Evenimentele vor avea loc în mai multe spaţii: TINP – Str. Benjamin Franklin 10; Hub deGalben şi Galeria BAF – Piaţa Amzei 13; Galeria Universităţii de Arhitectură, Modul Cărtureşti şi WeMeshUp – Str. Academiei 18-20; ESHTE – Str. Doamnei 15; CINETic (UNATC) – Str. Tudor Arghezi 3B; Teatrul Naţional Bucureşti – Bd. Nicolae Bălcescu 2; Teatrul Odeon – Calea Victoriei 40-42.

Despre Bienala de Scenografie Bucureşti

Bienala de Scenografie Bucureşti îşi propune să readucă scenografia în atenţia publicului şi să o transforme într-un spaţiu de întâlnire între profesionişti, studenţi, artişti şi public, din România şi din străinătate. Continuând tradiţia Trienalei de Scenografie Bucureşti, ediţia a doua invită oraşul să descopere o artă adesea nevăzută, dar esenţială pentru fiecare spectacol, film şi spaţiu construit.

Intrarea la expoziţii şi la evenimentele bienalei este liberă.

Programul complet

Programul complet şi actualizările sunt disponibile pe scenographybiennale.ro.

Bienala de Scenografie Bucureşti este cel mai important eveniment din România dedicat artei spaţiului scenic, costume designului şi arhitecturii de teatru. Iniţiat de Organizaţia Internaţională a Scenografilor, Tehnicienilor şi Arhitecţilor de Teatru din România, proiectul aduce laolaltă comunitatea artistică naţională şi internaţională, promovând inovaţia, cercetarea şi educaţia în artele vizuale ale spectacolului.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Fratele lui Luca Niculescu, numit director tehnic la CFR Călători. AUR a reacționat: ‘Experiență în amenajări de restaurante și magazine’

Publicat

la

Autor

Petrișor Peiu se revoltă din cauza numirilor făcute de Guvernului Ilie Bolojan la companiile de stat. A dat ca exemplu cazul lui Teodor Niculescu, fratele lui Luca Niculescu. Acesta este Director Tehnic al CFR Călători, chiar dacă nu are o pregătire adecvată, atrage atenția liderul senatorilor AUR.

Fratele premierului desemnat, șef la CFR Călători

Petrișor Peiu spune că fratele lui Luca Niculescu are responsabilități care îl depășesc.

Petrișor Peiu arată că acesta a ajuns să aibă responsabilitatea întreținerii a mii de vagoane și locomotive, deși are experiență în amenajarea restaurantelor și magazinelor alimentare.

„Fratele premierului desemnat, Luca Niculescu, abia ce a fost promovat director tehnic la CFR Călători! Teodor Niculescu pe numele său ajunge director tehnic după doar trei ani de când s-a angajat simplu inginer și având înainte o experiență de 25 de ani în…amenajări de restaurante și magazine alimentare”, a spus Peiu.

„O premieră și în istoria feroviară a țării”

„Dacă dna vice-premier Oana Gheorghiu, sau chiar Luca Niculescu ar fi fost curioși să afle care este componenta tehnică la CFR Călători, ar fi aflat că această constă în întreținerea a mii de vagoane și locomotive. Ar fi aflat, astfel, ca Direcția Tehnică a Companiei se ocupă cu materialul rulant și are nevoie de ingineri de material rulant, nu de geologi. Este, pe de altă parte, o premieră și în istoria feroviară a țării: prima oară când la conducerea unei direcții tehnice nu se află un inginer feroviar”, a mai spus Peiu.

Cine este fratele lui Luca Niculescu

Club Feroviar notează faptul că, fratele lui Luca Niculescu este absolvent al Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București. În ultimii trei ani, a avansat de la poziția de inginer în cadrul unei sucursale regionale până la cea de șef de serviciu în structura centrală a CFR.

Teodor Niculescu a activat exclusiv în sectorul privat înainte de a fi numit în funcția de Director Tehnic al CFR Călători.

A fost inginer la SC Vitaco Instal SRL din București. Aici s-a ocupat de studii geofizice aplicate în domeniul instalațiilor și structurilor de construcții.

Apoi a fost director general, manager de proiect și director tehnic în mai multe firme private. A activat în domeniul construcțiilor, al amenajărilor interioare și al amenajării magazinelor alimentare și restaurantelor.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii

Publicat

la

Autor

Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365. Copiii vor putea descoperi jocul cu cartonașe, participa la meciuri de Subsoccer și schimburi de cartonașe și vor primi gratuit câte un kit de start, în limita stocului disponibil. Participarea este gratuită și nu este condiționată de nicio achiziție.

Fiecare kit de start conține două pachete de cartonașe promoționale, o planșă de joc, un pliant cu regulile și un poster checklist pentru colecție, astfel încât participanții să poată începe jocul chiar în cadrul evenimentului. Echipa prezentă în zonă le va explica regulile și îi va ghida pe copii pe parcursul activităților.

Programul include mai multe opriri: jocul cu cartonașe, masa de Subsoccer, masa de fotbal, o zonă în care copiii pot face schimb de cartonașe între ei și un photo stand. Subsoccer este un joc de fotbal unu la unu, desfășurat la o masă specială, în care participanții joacă mingea cu piciorul și încearcă să înscrie în poarta adversarului. Pe lângă kitul oferit fiecărui participant, câștigătorii meciurilor de Subsoccer vor primi premii suplimentare, pachete de cartonașe Panini, oferite pe loc.

O vizită în zona Panini durează aproximativ 30 de minute, iar participarea nu necesită programare sau rezervare. Copiii pot veni oricând în intervalul 12:00-18:00, însoțiți de un părinte sau de un alt adult, care rămâne responsabil de supravegherea lor pe durata vizitei.

Colecția ADRENALYN XL™ FIFA 365 poate fi găsită și în magazinele din centrul comercial, pentru cei care vor să continue colecția după eveniment.

Mai multe informații despre evenimentele Pitești Retail Park pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial și pe paginile de Facebook și Instagram ale acestuia.


Despre Pitești Retail Park
Centrul comercial Pitești Retail Park are o suprafață de 40,000 mp, o parcare generoasă și peste 40 magazine având ca principale ancore: Auchan, Brico Dépôt, DM, KFC, Sinsay,, Mesopotamia, Hesburger, Tava cu de toate, Sapori Pizza, Bunătăți de Sibiu, JYSK, Altex, Flanco, Pepco, Zoocenter, Lems, Naturlich, Dormeo, Tedi, Money Gold, Dr max, Helpnet, Orange Store, Vodafone.
Pitești Retail Park. Inspirație pentru casa ta este locul unde clienții găsesc o diversitate de produse pentru amenajarea casei, alături de produsele necesare zi de zi la prețuri competitive.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend