DIVERSE
Motociclist de 29 de ani, mort după ce a izbit puternic o mașină care nu i-a acordat prioritate în intersecție. VIDEO
Publicat
acum 5 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Camerele de supraveghere din zonă au surprins momentul în care BMW-ul condus de tânăra de 21 de ani intră în intersecție și este lovit în plin de tânărul aflat pe motocicletă. Atât tânăra de 21 de ani, cât și șoferița mașinii în care a ricoșat prima mașină, o femeie de 44 de ani, au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele indicând faptul că niciuna nu se afla sub influența alcoolului.
„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o tânără, de 21 de ani, din municipiul Beiuș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Beiuș, înspre strada 1 Decembrie 1918, la intersecția dirijată cu strada 1 Decembrie 1918, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete care circula pe strada 1 Decembrie 1918, către localitatea Budureasa, județul Bihor, condusă de un bărbat, de 29 de ani, din localitatea Ștei, județul Bihor”, a transmis agentul-șef Alin Laza, din cadrul IPJ Bihor, potrivit bihon.ro
În acest caz, polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
Citeste si Arhiepiscopul Timotei al Aradului, transportat la spital în urma unui accident rutier
![]()
Poate îți place și...

Adrian Veștea nu se lasă intimidat de atacurile lui Bolojan și PNL: „Merg până la capăt. Nu-mi depun mandatul, voi continua negocierile”

Legea salarizării 2026. Sindicaliștii din Sănătate cer amânarea adoptării noului act normativ: „Trebuie verificată înainte de adoptare, nu corectată după ce produce efecte”

ANM, alerte pe bandă rulantă de vreme rea. Ploi torențiale, grindină și vijelii în numeroase județe
DIVERSE
Adrian Veștea nu se lasă intimidat de atacurile lui Bolojan și PNL: „Merg până la capăt. Nu-mi depun mandatul, voi continua negocierile”
Publicat
acum 22 de minutela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat că nu intenționează să își depună mandatul în această etapă, preferând să continue negocierile politice pentru a obține un sprijin cât mai larg în Parlament. Acesta a subliniat că își asumă responsabilitatea deciziei și a precizat că au existat discuții cu reprezentanți din toate taberele politice.
Adrian Veștea a punctat că nu-și va depune mandatul, mergând până la capăt cu procedura de învestire în Parlament. Acesta a plecat de la ședința conducerii PNL, deoarece este invitat la o emisiune TV.
„Nu-mi voi depune mandatul, voi candida pentru poziția de premier al României. Consider că este un act de responsabilitate pe care orice cetățean responsabil din țara asta trebuie să și-l asume. Consider că este un act responsabil, eu mi-l asum. Au fost colegi de ambele părți. V-am mai spus că merg până la capăt. Vedem în zilele următoare, trebuie să trasăm lucrurile„, a declarat Adrian Veștea.
De altfel, conducerea PNL a decis luni, cu 39 de voturi pentru, 10 împotrivă și 5 abțineri, să mențină linia partidului de a nu intra la guvernare alături de PSD. Votul a fost cerut de Ilie Bolojan la începutul ședinței Biroului Politic.
”E un program de guvernare pe care mi-l însușesc cu totul. Nu am avut încă o discuție cu ministrul Nazare, dar prioritate va fi să aibă ministerul de finanțe”
”Am acceptat această poziție și este un act de curaj și de responsabilitate. Și cred ca era de datoria fiecărui om care a intrat în politică și a parcurs anumite etape să îi dea curs. Sunt lucruri pe care mi le reproșez, ca nu am apucat să am o discuție cu dumneavoastră. Dar asta a fost succesiunea evenimentelor.
Și soția mea a aflat cu 10 minute înainte. Am doi băieți acasă și unul în sesiune, trec prin momente foarte grele văzând ce se întâmplă, sunt atacat mereu. Pentru mine familia e extrem de importantă.
Nu sunt supărat pe niciunul, nu o sa vă jignesc, nu o să vă fiu ostil. V-aș ruga pe cat posibil să aveți o abordare așezată și să putem să ne vedem în ochi și după miercuri după ce investim guvernul. Guvern minoritar, nu sunt vremuri pentru așa ceva. Eu nu-mi asum guvern minoritar. În situația în care voi fi investit, vreau să am un parlament pe care să mă pot baza”, a precizat premierul desemnat.
Ilie Bolojan a transmis, duminică dimineață, pe Facebook că nu a fost informat despre desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-mininstru al României.
”Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a scris Bolojan pe rețelele sociale.
![]()
DIVERSE
Legea salarizării 2026. Sindicaliștii din Sănătate cer amânarea adoptării noului act normativ: „Trebuie verificată înainte de adoptare, nu corectată după ce produce efecte”
Publicat
acum 29 de minutela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Legea salarizării 2026. Reprezentanții FSSR consideră că proiectul nu a fost suficient analizat și cer Guvernului să amâne adoptarea unei decizii finale până în august 2026, termenul-limită asumat de România prin PNRR.
Sindicatele reclamă lipsa unor garanții privind veniturile angajaților
Sindicaliștii din Sănătate susțin, într-un comunicat, că actuala variantă a proiectului „nu oferă garanții suficiente pentru protejarea veniturilor totale aflate în plată”.
Potrivit sindicaliștilor, există în continuare semne de întrebare privind modul în care vor fi reglementate sporurile, plata gărzilor, munca de noapte, precum și activitatea desfășurată în weekend și în zilele de sărbătoare legală.
Federația atrage atenția că modificările propuse ar putea afecta și poziționarea diferitelor profesii în grila de salarizare, dar și tratamentul aplicat personalului auxiliar, nemedical și TESA.
Reprezentanții sindicaliștilor susțin că forma actualizată a proiectului nu a fost transmisă integral partenerilor sociali și că schimbările discutate până în prezent nu au fost explicate suficient pentru a putea fi evaluat impactul real asupra angajaților din Sănătate.
Prin urmare, federația solicită continuarea consultărilor și realizarea unei noi analize de impact la nivelul Ministerului Sănătății, care să ia în calcul toate categoriile profesionale, specialitățile și tipurile de unități medicale.
Sindicaliștii atrag atenția asupra faptului că proiectul „trebuie verificat înainte de adoptare, nu corectat după ce produce efecte”.
Cum văd angajații din Sănătate noua lege
Federația „Solidaritatea Sanitară” a prezentat și rezultatele unei consultări publice realizate în rândul angajaților din sistemul sanitar.
Datele centralizate arată astfel:
- 93,9% dintre respondenți susțin principiul „non-regresului”, potrivit căruia niciun venit nu ar trebui să scadă;
- 90,6% solicită indexarea valorii de referință cu rata inflației;
- 61,3% consideră probabilă plecarea din sistemul public de sănătate dacă proiectul va fi adoptat fără modificări.
Avertisment privind plecarea personalului tânăr din sistem
Sindicaliștii atrag atenția asupra riscului de plecare a angajaților tineri din sistem și avertizează că o lege care limitează sporurile și nu recunoaște corespunzător munca în ture sau asigurarea continuității serviciilor medicale poate avea efecte serioase asupra retenției personalului.
Liderii sindicali cred că astfel de măsuri ar putea afecta direct funcționarea sistemului public de sănătate, în contextul în care deficitul de personal este o problemă majoră.
Federația „Solidaritatea Sanitară” cere Guvernului ca, până în luna august, să revizuiască și să corecteze actul normativ, astfel încât să fie evitată apariția unor noi inechități salariale în sistemul medical.
![]()
DIVERSE
ANM, alerte pe bandă rulantă de vreme rea. Ploi torențiale, grindină și vijelii în numeroase județe
Publicat
acum 34 de minutela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Potrivit ANM, cod galben de averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50 – 55 km/h), grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). Zone vizate: Județul Constanta (Cogealac, Istria, Săcele, Pantelimon, Fântânele, Grădina).
Alt cod galben vizează averse torențiale averse torențiale care vor acumula 20…25 l/mp, grindină de mici dimensiuni (1…2 cm), intensificări ale vântului de scurtă durată (55…60 km/h). Zone vizate: județul Ialomiţa: Fetești, Făcăeni, Bordușani, Mihail Kogălniceanu, Vlădeni, Movila, Stelnica, Platonești, Giurgeni; județul Călăraşi: Borcea, Jegălia, Ștefan cel Mare.
Cod portocaliu – vijelie cu rafale de 70…90 km/h, grindină de medii dimensiuni (2…4 cm), averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp. Zone vizate: județul Tulcea: Jurilovca.
Furtunile violente au răvășit duminică seară mai multe zone din vestul și centrul țării. Un bărbat de 57 de ani a murit lovit de trăsnet pe un câmp din Mureș, în timp ce se afla cu oile la păscut. Iar în unele localități din Timiș și Caraș-Severin, bucățile de gheață au albit străzile în câteva minute și au distrus grădinile și culturile oamenilor. De asemenea, vijeliile puternice au smuls și zeci de acoperișuri de pe clădiri.
În orașul Oțelul Roșu din județul Caraș-Severin, grindina a acoperit străzile cu un strat gros de gheață în mijlocul lui iunie. În doar câteva minute, peisajul de vară s-a transformat radical.
Și în Caransebeș s-a resimțit furia furtunii. Pe DN 6, mulți șoferi au tras pe dreapta și au încercat să se pună la adăpost. Grindina de mari dimensiuni a distrus livezile, în unele zone, fermierii înregistrează pierderi de până la 100%.
În Timișoara, oamenii au fost surprinși de un nor cu o formă neobișnuită, care a acoperit o mare parte din oraș. În Mureș, vijeliile au făcut o victimă. Un bărbat care se afla pe câmp în apropierea unei ferme din localitatea Sângeorgiu de Pădure a fost lovit de trăsnet, murind pe loc. Acesta a fost găsit sub un copac unde, cel mai probabil, a încercat să se adăpostească de ploaie.
Și în Maramureș a plouat torențial, rafalele de vânt, însoțite de grindină, au măturat străzile, grădinile și livezile. Pe de altă parte, în Prahova, șuvoaiele revărsate după ploile din ultimele zile au rupt podul care făcea legătura cu un sat. Autoritățile locale nu au deocamdată bani pentru reparații, iar oamenii ajung cu greu la casele lor.
Citește și Când vine canicula în România. Orașele în care vor fi peste 40 de grade
![]()
DIVERSE
PNL a votat să nu facă guvern cu PSD în ședința crucială de luni. 39 de voturi pentru, 10 împotrivă, 5 abțineri (surse)
Publicat
acum 3 orela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

UPDATE 18.14 Cristian Buican de la PNL Vâlcea a cerut să se decidă ca orice membru al PNL care acceptă să fie ministru sau prim-ministru fără acordul partidului să fie considerat exclus din rândul liberalilor.
UPDATE 18.07 Mircea Fechet l-a acuzat pe președintele Nicușor Dan că a comis „un act de agresiune” la adresa PNL, afirmând că nu trebuie susținut un guvern Adrian Veștea.
UPDATE 18.02 Adrian Veștea i-a rugat pe colegii din PNL să decidă rapid dacă îl susțin sau nu pentru că la ora 21 are programat un interviu la Antena 1, potrivit surselor G4Media
Iată discursul lui Veștea:
”E un program de guvernare pe care mi-l însușesc cu totul. Nu am avut încă o discuție cu ministrul Nazare, dar prioritate va fi să aibă ministerul de finanțe”
”Am acceptat această poziție și este un act de curaj și de responsabilitate. Și cred ca era de datoria fiecărui om care a intrat în politică și a parcurs anumite etape să îi dea curs. Sunt lucruri pe care mi le reproșez, ca nu am apucat să am o discuție cu dumneavoastră. Dar asta a fost succesiunea evenimentelor.
Și soția mea a aflat cu 10 minute înainte. Am doi băieți acasă și unul în sesiune, trec prin momente foarte grele văzând ce se întâmplă, sunt atacat mereu. Pentru mine familia e extrem de importantă.
Nu sunt supărat pe niciunul, nu o sa vă jignesc, nu o să vă fiu ostil. V-aș ruga pe cat posibil să aveți o abordare așezată și să putem să ne vedem în ochi și după miercuri după ce investim guvernul. Guvern minoritar, nu sunt vremuri pentru așa ceva. Eu nu-mi asum guvern minoritar. În situația în care voi fi investit, vreau să am un parlament pe care să mă pot baza”
UPDATE 18.00 Liberalii urmează să decidă dacă susțin sau nu guvernul Adrian Veștea. Liderii își spun punctele de vedere înainte de vot.
UPDATE 17.40 Adrian Veștea le-a transmis liberalilor că a fost convocat de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni și adus acolo cu un echipaj SPP, potrivit surselor G4Media.
Știre inițală
Conducerea Biroului Politic al PNL, reunită luni în ședință începând cu ora 17.00, a luat decizia de a nu face un guvern cu PSD, menținându-se, astfel, decizia anterioară.
Au fost 39 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” și 5 „abțineri”.
Conform surselor, voturile împotriva sau abtinerile au fost date de : Adrian Veștea (Brașov) , Alina Gorghiu (Argeș), Hubert Thuma (Ilfov) , Cătălin Predoiu (Prahova) , Alexandru Popa (Brăila), Alin Tișe (Cluj), Valeriu Eftimie (Botoșani), George Scarlat (Galați), Ion Iordache (Gorj), Monica Anisie (Sector 2), Andrei Baciu (Sector 3), Ionuț Stroe (Sector 4), Dan Meran (Sector 5), Marcel Vela (Caraș-Severin)
Ilie Bolojan a cerut acest vot, încă de la începutul ședinței:
„Pentru a ști cum discutăm susținerea sau nu de către PNL a unui anumit mandat, vă supun din nou votului reconfirmarea deciziilor anterioare, astfel încât să nu ne ducem într-o nouă coaliție cu PSD. În funcție de acest vot, vom continua discuțiile”, a spus el.
Ilie Bolojan vrea să se supună la vot ca PNL să nu susțină în Parlament Guvernul Veștea, vrea ca Veștea să fie suspendat din partid și apoi exclus, conform statului, și vrea ca partidul să atace la CCR desemnarea lui Veștea, considerată a fi neconstituțională.
La începutul ședinței, potrivit surselor, Bolojan ar număra mai mulți susținători decât tabăra adversă
Iată ce a spus Ilie Bolojan în deschiderea ședinței Biroului Politic al PNL:
„Suntem într-o situație cum partidul nu a mai fost de mult și avem trei problematici. Avem anunțul de duminică dimineață al președintelui României prin care Adrian Veștea este propus în calitate de premier în așa fel încât să formeze un Guvern. Acest anunț s-a făcut în condițiile în care domnul Veștea nici pe mine, nici pe domnul secretar general nu ne-a anunțat în prealabil. Din acest punct de vedere a fost cel puțin o atitudine cel puțin necolegială. Este vorba de o situație în care este pus partidul.
Avem din declarațiile de până acum o propunere de a relua coaliția în care am funcționat până în urmă cu o lună de zile. O coaliție în care PNL a acționat în mod corect atât pentru România, cât și față de partenerii cu care eram în Coaliție. În tot acest timp am văzut o atitudine a PSD care a însemnat fuga de răspundere, a însemnat minciuni și care a culminat cu dărâmarea Guvernului în condițiile în care am luat măsuri pentru a diminua risipa.
Am dat până acum 3 decizii în care am spus că nu vom mai intra într-o formă de Coaliție cu ei. Aceste decizii s-au luat și înainte de moțiune, dar și după. Dacă acceptăm orice fel de discuție legată de un Guvern condus de Adi Veștea înseamnă că trebuie să invalidăm deciziile anterioare.
Înțelegem cu toții nevoia de a avea un Guvern care să gestioneze situația în care se găsește România, PNL a gestionat funcționarea țării chiar și în condiții de interimat. Încălcarea deciziilor principiale ne duce într-o zonă de a repeta niște greșeli pe care le-am făcut în trecut.
Pentru a vedea unde suntem, vă supun din nou votului reconfirmarea deciziilor anterioare ca soluția politică pe care o propune PNL să NU ne ducă la o înțelegere cu PSD. În funcție de acest vot ne setăm discuțiile. Cine este de acord să ne reconfirmăm deciziile (FĂRĂ PSD)?”, a transmis președintele PNL.
![]()
DIVERSE
Dispare un simbol al industriei românești. Fabrica din România, scoasă la vânzare bucată cu bucată după datorii uriașe și ani de declin
Publicat
acum 3 orela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Fabrica AEM din Timișoara are o istorie de peste cinci decenii și a fost cândva un reper al producției românești de echipamente de măsurare. Prăbușirea uzinei vine după ani de dificultăți financiare și încercări eșuate de reorganizare.
Fabrica AEM din Timișoara, considerată cel mai mare producător român de contoare pentru energie electrică și gaze naturale, a fost scoasă oficial la vânzare. Decizia vine după ce compania a intrat definitiv în faliment în luna martie a acestui an, în urma unei perioade lungi de insolvență și probleme financiare.
Activitatea de producție a fabricii a fost oprită încă din 2023, iar încercarea de salvare printr-un plan de reorganizare a eșuat după ce creditorii l-au respins. Datoriile companiei depășesc suma de 404 milioane de lei, printre cei mai mari creditori aflându-se statul român, prin ANAF, și Exim Banca Românească, notează Profit.ro.
La licitație sunt scoase atât terenurile și clădirile uzinei, cât și utilajele, echipamentele industriale și alte bunuri necesare producției. Complexul industrial se întinde pe circa șase hectare și include spații de producție, clădiri administrative și anexe.
Prețul de pornire al licitației este de 22.676.994 de euro, fără TVA, adică o sumă cu opt cifre în moneda europeană, iar prima ședință de licitație este programată pentru data de 25 iunie 2026.
AEM are o istorie care a început în anul 1970, când a fost înființată sub denumirea de Fabrica de Aparate Electrice de Măsurat Timișoara. De-a lungul anilor, compania a fost unul dintre cei mai importanți producători români din domeniu și un angajator major pentru regiune.
În perioada de vârf, compania a avut peste 1.300 de angajați și a generat venituri de sute de milioane de lei. În ultimii ani însă, situația financiară s-a deteriorat considerabil. În 2023, ultimul an pentru care există date publice complete, AEM a raportat pierderi de aproximativ 58 de milioane de lei și avea circa 535 de salariați.
Problemele companiei au apărut într-un context dificil pentru toată industria. Piața contoarelor a fost afectată de blocaje logistice internaționale, de efectele conflictului din Ucraina și de tensiunile globale din lanțurile de aprovizionare.
Citește și Cât câștigă un designer grafic, în era inteligenței artificiale? Salariul este mult peste așteptări
![]()
DIVERSE
STENOGRAME din ședința PSD în care Sorin Grindeanu a primit mandatul pentru negocieri cu Adrian Veștea: „Să și-l ia pe Bolojan în brațe și să stea strânși uniți în jurul Marelui Cârmaci”
Publicat
acum 4 orela
15 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Sorin Grindeanu a lansat luni un atac dur la adresa USR și a susținătorilor lui Ilie Bolojan, în timpul ședinței PSD în care a primit mandatul de a negocia cu premierul desemnat Adrian Veștea pentru formarea unui nou guvern.
Potrivit stenogramelor obținute de Gândul, liderul social-democrat a susținut că România nu mai poate rămâne blocată instituțional și a salutat decizia USR de a nu susține un eventual Cabinet Veștea.
În intervenția sa din ședința PSD de luni, 15 iunie, Sorin Grindeanu a vorbit despre blocajul guvernamental și problemele de funcționare ale Executivului, în contextul în care interimatul s-a prelungit, iar noua majoritate parlamentară întârzie să se contureze.
Liderul PSD a afirmat că situația a devenit nesustenabilă și că statul nu mai poate funcționa în aceste condiții.
„Acești oameni sunt pur și simplu inconștienți: România nu poate să rămână blocată. În prezent, nu există ordonanță de abilitare a Guvernului – ce facem? Cum se guvernează țara? Mai mult, au trecut cele 45 de zile de interimat! Nu mai avem miniștri! Spre exemplu nu avem ministru al Justiției – minister care avizează toate actele normative”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit stenogramelor obținute de Gândul.
Atacul liderului PSD s-a mutat apoi asupra USR, după ce partidul condus de Dominic Fritz a decis duminică să nu susțină un eventual guvern condus de Adrian Veștea.
Grindeanu a prezentat această poziționare drept o autoizolare politică a USR și a ironizat apropierea dintre liderii formațiunii și Ilie Bolojan.
„FOARTE BINE CĂ A VOTAT ieri USR că nu vor să susțină noul PM desemnat. Foarte bine! GATA! Fără Țoiu, Buzoianu, Ambrozie și alții! Gata! Să și-l ia pe Bolojan în brațe și să stea strânși uniți în jurul Marelui Cârmaci! Fritz nici nu realizează că a rămas fără partid! Toți au un nou conducător: Gavril Bolojan”, a mai spus Grindeanu, conform aceleiași surse.
Desemnarea lui Adrian Veștea a provocat o ruptură puternică în interiorul liberalilor, unde susținătorii lui Ilie Bolojan îi acuză pe apropiații premierului desemnat că au negociat în afara partidului.
În acest context, PSD încearcă să profite de blocaj și să intre la negocieri dintr-o poziție de forță, cu un mandat politic clar pentru discuțiile privind viitoarea formulă de guvernare.
![]()

Adrian Veștea nu se lasă intimidat de atacurile lui Bolojan și PNL: „Merg până la capăt. Nu-mi depun mandatul, voi continua negocierile”

Legea salarizării 2026. Sindicaliștii din Sănătate cer amânarea adoptării noului act normativ: „Trebuie verificată înainte de adoptare, nu corectată după ce produce efecte”

ANM, alerte pe bandă rulantă de vreme rea. Ploi torențiale, grindină și vijelii în numeroase județe

Jaf de 20.000 de dolari într-o benzinărie din București! Cum a rămas șoferul fără bani, totul a fost surprins de camerele de supraveghere

PNL a votat să nu facă guvern cu PSD în ședința crucială de luni. 39 de voturi pentru, 10 împotrivă, 5 abțineri (surse)

Un viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România

Alertă în Argeș: O femeie de 71 de ani, găsită moartă în condiții suspecte. Corpul ar fi fost mutat după deces

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Alina Gorghiu pune gaz pe foc și anunță că primarii din PNL din Argeș îl susțin pe Adrian Veștea
Tensiune la cote maxime și mișcări de trupe de ultimă oră în Partidul Național Liberal! Alina Gorghiu, lider de forță...

Revolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”
Un nou motiv generator de controverse pare a da de furcă Bisericii Argeșene avându-l în centru pe părintele Marian Stanciu,...

Adrian Dumbravă, managerul SJU Pitești, ales membru în Adunarea Națională Bisericească – ÎPS Calinic l-a poftit la Curtea de Argeș
Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, a fost ales membru mirean în Adunarea Națională Bisericească pentru un...

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...
Curtea de Argeș

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Spectacol total pe zgura de la Curtea de Argeș: Meciuri tari în sferturile de finală la Trofeul Transpeco 2026
Competiția internațională Trofeul Transpeco 2026, găzduită de Tenis Club Curtea de Argeș, a intrat în linie dreaptă. După meciuri intense...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...

DEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
Au apărut, în sfârșit, datele financiar-contabile oficiale ale Aquaterm pentru anul 2025, un an care va rămâne definitiv în istoria...
Mioveni

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...

Mihai Georgescu, fostul primar PSD de la Călinești condamnat la doi ani închisoare
Mihai Georgescu, fostul edil al comunei Călinești, a primit joi sentința finală din partea Curții de Apel Alba Iulia. Acesta...

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut
Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...
Câmpulung

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
ACTUALacum 2 săptămâniACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
ACTUALacum o săptămânăLovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
ACTUALacum 2 săptămâniAU REZOLVAT-O! Simona Brătulescu, noul manager interimar la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș
ACTUALacum 6 zileUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
LIFESTYLEacum 2 săptămâniA supraviețuit insulei… dar va supraviețui muntelui? Povestea continuă în universul Minecraftv
BUSSINESacum 2 săptămâniCe asigurare cyber e bună pentru o firmă mică de IT din România? Ghid de protecție digitală pentru micile companii în 2026












Ultimele Comentarii