Stai conectat...

DIVERSE

Luna Nouă în Gemeni: 15 iunie 2026, momentul zero al lunii iunie! Ce dorință ascunsă să rostești ca să prinzi aripi 

Publicat

la

Luna Nouă din 15 iunie 2026 deschide una dintre cele mai importante ferestre de manifestare ale începutului de vară. În semnul Gemenilor, această Lună Nouă ne amintește că fiecare schimbare începe cu un gând, fiecare oportunitate începe cu o conversație și fiecare vis începe cu o idee căreia alegem să-i dăm o șansă.

Gemenii sunt semnul comunicării, al învățării, al curiozității și al mișcării. Energia lor ne împinge să ieșim din tipare, să explorăm variante noi și să privim lucrurile din perspective diferite. Dacă în ultimele luni ai simțit că ai stagnat sau că te-ai învârtit în cerc, această Lună Nouă îți poate arăta o ușă pe care până acum nici nu ai observat-o.

Mintea ta este extrem de activă în această perioadă. Ideile apar mai repede, informațiile circulă mai ușor, iar oamenii potriviți pot apărea exact atunci când ai nevoie de ei. Nu ignora coincidențele, mesajele primite aparent întâmplător sau conversațiile care îți aprind imaginația. Uneori, Universul vorbește prin cele mai simple cuvinte.

De ce aceste zodii chinezești au cel mai norocos horoscop de dragoste la finalul săptămânii

Ce ar trebui să faci la Luna Nouă în Gemeni din 15 iunie 2026?
Această Lună Nouă aduce noi începuturi în tot ceea ce ține de comunicare, studiu, afaceri, tehnologie, contracte, proiecte online și dezvoltare personală. Este un moment excelent pentru a pune în practică o idee pe care o amâni de mult timp.

Informează-te. Pune întrebări. Caută răspunsuri. Vorbește cu oameni care au deja experiență în domeniul care te interesează. Nu lua decizii bazate doar pe emoții, ci adună informațiile necesare și construiește-ți propriile concluzii.

 

Dacă intenționezi să lansezi un proiect, să începi un curs, să semnezi un contract, să îți dezvolți prezența online sau să pornești într-o nouă direcție profesională, următoarele săptămâni pot aduce oportunități valoroase.

Întreabă-te:

  • Ce idee mă urmărește de luni întregi?
    Ce gânduri mă susțin și ce gânduri mă limitează?
    Este momentul să transform această idee în realitate?
    Ce am nevoie să învăț pentru a face următorul pas?
    Ce mesaj am de transmis lumii?

Poate visezi să începi o afacere, să schimbi domeniul în care lucrezi, să lansezi un proiect personal sau să transformi o pasiune într-o sursă de venit. Dacă până acum ai avut îndoieli, această Lună Nouă te invită să privești cu mai mult curaj către viitor.

Principalul lucru pe care trebuie să-l schimbi acum este percepția despre propriile limite. Uneori, diferența dintre succes și eșec nu este talentul, ci decizia de a începe.

Horoscop 5 iunie 2026. Te simţi ca un vulcan gata să expulzeze lavă fierbinte!

Îndemnuri pentru Luna Nouă în Gemeni
Luna a inspirat dintotdeauna artiștii, scriitorii și vizionarii. Iată câteva gânduri care se potrivesc perfect energiei acestei perioade:

„Indiferent ce-ți spun oamenii, cuvintele și ideile pot schimba lumea.” – Robin Williams

„Nu faci progrese stând undeva în spate, lamentându-te și plângându-ți de milă. Progresezi doar dacă îți pui în aplicare ideile.” – Shirley Chisholm

„Diferența dintre un om de succes și un pierzător nu stă în abilități sau idei, ci în curajul de a paria pe ideile sale, de a-și calcula riscurile și de a acționa.” – Maxwell Maltz

„Trebuie să fii calm, să gândești și să alegi cea mai bună mutare dintre mai multe posibilități.” – Stanley Kubrick

Acum este momentul să fii deschis către noi credințe, noi perspective și noi oportunități. Experimentează. Învață. Comunică. Ascultă. Observă.

BERBEC

Luna Nouă în Gemeni îți aduce un suflu proaspăt în sectorul comunicării, deplasărilor și învățării. Următoarele săptămâni pot veni cu invitații, întâlniri, drumuri scurte și oportunități de a cunoaște oameni care îți pot deschide noi perspective. Dacă te gândești să începi un curs, să lansezi un proiect online, să scrii, să predai sau să împărtășești o idee importantă, acum este momentul să faci primul pas. Curiozitatea ta este un aliat puternic. Nu te grăbi însă să tragi concluzii înainte să ai toate informațiile.

Dorința ascunsă: „Am curajul să-mi exprim ideile și atrag oportunitățile care îmi deschid drumul spre succes.”

Continuarea, pe sfatulparintilor.ro

Loading

DIVERSE

PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot, ca apoi să-l propună pe Ilie Bolojan premier (surse)

Publicat

la

Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul să refuze votarea posibilului guvern condus de Eugen Tomac, consilierul președintelui Nicușor Dan.

Liberalii mizează pe respingerea cabinetului în Parlament și pe organizarea de noi consultări la Palatul Cotroceni, potrivit surselor politice. În cazul în care se va ajunge la o a doua rundă de discuții cu președintele, PNL vrea să vină cu propria propunere de premier, deși la primele consultări nu a pus pe masă niciun nume.

PNL s-ar putea folosi de argumentul potrivit căruia PSD a provocat criza politică și, deși a avut prima șansă să propună un premier, nu și-a asumat guvernarea.

Sursele politice mai afirmă că aripa apropiată de Ilie Bolojan ia în calcul ca acesta să fie propus din nou în funcția de premier, fiind nevoie de o înțelegere cu Nicușor Dan.

Citește și : George Simion se opune nominalizării lui Eugen Tomac în funcția de premier: „AUR nu va susține așa ceva și rămâne alături de poporul român”

PNL speră să obțină sprijinul USR, însă mizează și pe sperietoarea alegerilor anticipate, care i-ar putea determina pe parlamentari să voteze a doua propunere de guvern.

Liberalii afirmă, potrivit surselor politice, că un eventual cabinet Tomac ar păstra în structurile guvernamentale și în funcțiile de conducere tot oamenii PSD.

„Astăzi, tot PSD conducere. Directorii și toți oamenii vor fi ai PSD-ului”, spun voci din partid.

PNL ia în calcul ca parlamentarii să fie prezenți la votul pentru executiv, însă să nu voteze. Tactica ar permite evitarea riscului ca unii liberali să voteze favorabil, având în vedere că votul ar fi secret.

În cazul în care noua propunere de cabinet ar pica, Ilie Bolojan ia în calcul să rămână la Palatul Victoria până pe 1 septembrie, când începe noua sesiune parlamentară, prin prelungirea interimatelor.

Sursele politice afirmă, însă, că noul guvern are șanse slabe să treacă de vot fără sprijinul PNL, USR, însă și fără sprijinul AUR.

„AUR nu cred că va vota. Are nevoie de un sac de box, care ar însemna un guvern politic, nu unul de sacrificiu, tehnocrat”, a declarat un liberal, sub anonimat.

Citește și : Lista posibililor miniștri din executivul Eugen Tomac. Nicușor Dan își face guvern prezidențial (surse)

George Simion a anunțat joi că parlamentarii AUR nu vor participa la votul pentru un eventual executiv Eugen Tomac.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Nuntă în familia lui Florin Salam. Dani, fiul manelistului, s-a căsătorit cu aleasa inimii lui. Primele imgini de la eveniment

Publicat

la

Nora lui Florin Salam a strălucit într-o rochie albă spectaculoasă și detalii florale desprinse din povești. Tânăra a ales un coc sofisticat și un machiaj discret care i-au pus în valoare frumusețea naturală.

Citește și: Nicolae Guță, taxat dur de fani din cauza lui Florin Salam. Alberto Guță este motivul pentru care internauții au luat foc

Florin Salam și partenera sa, Roxana Dobre, au sosit la eveniment la bordul unui Rolls-Royce Phantom negru. La intrarea în locație, cei doi au fost întâmpinați de fiul interpretului Adrian Minune.

Imaginile surprinse de Wowbiz.ro îi arată pe primii invitați la vila din Berceni. Printre cei prezenți, se numără și sora mirelui, Betty Salam, care a venit însoțită de partenerul ei, Roberto.

Florin Salam, despre nunta fiului său

Cu câteva zile înainte de eveniment, Florin Salam a oferit detalii despre organizare. Acesta a precizat că fiul său a optat pentru o ceremonie discretă și un număr redus de invitați, renunțând la formatul extins specific evenimentelor mondene.

El își face nunta în felul următor: 40 de familii, 50 maxim, cu oameni cu care a fost el la Dinu Lipatti, colegi de-ai lui. A văzut și el în alte părți cu mii de oameni și nu, nu îmi convine. M-a rugat pe mine: Tată, nu te supăra, ia-ți toți copiii tăi, știu că ai cântare în ziua aceea, sunt de vină eu că am pus data, dar eu vreau să îmi fac în felul meu.

Nici din neamurile mele, de la țară, nici din prietenii mei, pentru că își face el. Să nu ziceți după aceea că nu ne-ai anunțat. Ce să anunț? (…) El e mai sensibil, soția lui la fel, nașii sunt români, sunt mai retrași și nu vor mulți oameni”, spunea Florin Salam pe rețelele sociale.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Răsturnare de situație în cazul accidentului produs de o șoferiță din China în parcarea centrului comercial Dragonul Roșu. Femeia tocmai fugise de la un alt accident

Publicat

la

Rasturnare de situatie in ancheta prapadului facut de soferita in parcarea unui centru comercial. Femeia a distrus cele 12 masini cand incerca sa fuga de la un alt accident pe care il produsese anterior. La scurt timp dupa ce s-a urcat la volan, șoferita in varsta de 52 de ani din China a pierdut controlul volanului.

Citeste si Accident cumplit în Bacău. Cum și-a pierdut viața un preot în vârstă de doar 47 de ani, concluziile șocante ale polițiștilor

Doua persoane, aflate în mașini parcate, au fost ranite in urma impactului și au ajuns la spital. Soferita a fost testata cu alcooltestul  si cu drugtestul, ambele indicând rezultate negative. In fata anchetatorilor, femeia a susținut ca i s-a blocat acceleratia. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și urmează să verifice dacă este adevărat că accelerația mașinii s-a blocat, așa cum susține șoferița.

La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 06:15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Pantelimon au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în parcarea unei societăți comerciale, din comuna Dobroești.

Din primele verificări a reieșit faptul că un autoturism condus de o femeie de 52 de ani, aflat în deplasare, pe fondul vitezei neadaptate și al pierderii controlului asupra direcției de mers, ar fi intrat în coliziune cu 12 autoturisme parcate. În urma evenimentului, două persoane care s-ar fi aflat în unele dintre autoturismele în cauză au solicitat îngrijiri medicale.

Citeste si Microbuz cu 8 pasageri răsturnat în județul Suceava. Accidentul s-a produs după ce șoferul microbuzului a încercat să depășească un TIR

Conducătorea auto de 52 de ani a fost testată cu privire la consumul de băuturi alcoolice sau al substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative. Totodată, persoanele care au solicitat îngrijiri medicale au fost evaluate de echipajele medicale prezente la fața locului.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, a declarat reprezentantul Poliției Rutiere.

Loading

Citește tot

DIVERSE

George Simion se opune nominalizării lui Eugen Tomac în funcția de premier: „AUR nu va susține așa ceva și rămâne alături de poporul român”

Publicat

la

George Simion, liderul AUR, se opune nominalizării lui Eugen Tomac în funcția de premier, care ar urma să aibă loc joi, de la ora 18.00.

George Simion consideră că nominalizarea consilierului lui Nicușor Dan reprezintă „continuarea loviturii dată democrației” și anunță că AUR nu va susține un astfel de executiv.

Citește și : EXCLUSIV Eugen Tomac urmează să fie desemnat premier joi, la ora 18.00. Consilierul lui Nicușor Dan i-a sunat deja pe liderii partidelor să îi anunțe

„La ora 18:00 va fi anunțat un guvern fără sprijin popular. E doar continuarea loviturii dată democrației…
AUR nu va susține așa ceva și rămâne alături de poporul român”, a anunțat acesta, joi, pe Facebook.

George Simion a mai anunțat că parlamentarii AUR nu vor intra în sala de vot pentru a vota un premier care nu are „nici 1% susținere din partea românilor”, afirmând că România trebuie condusă de „cei care au susținerea românilor”.

„Parlamentarii AUR nu intră în sala de vot (secret/nesecret) pentru alegerea unui premier care nu a primit nici 1% susținere din partea românilor.

Nu avem ce să discutăm când continuă bătaia de joc la adresa românilor, începută cu anularea alegerilor.
În fruntea Țării trebuie să vină cei care au susținerea românilor.”, a mai afirmat liderul AUR.

Acesta a distribuit, în comentariile postării, o postare a deputatului AUR Mihai Enache, fost candidat la Primăria Capitalei în 2024, care s-a declarat nemulțumit de opțiunea aleasă de președintele Nicușor Dan.

Citește și : Lista posibililor miniștri din executivul Eugen Tomac. Nicușor Dan își face guvern prezidențial (surse)

„De la premier cu partid de 14%, ajungem la premier cu 0 (zero) % în parlament. Democrație originală.”, a afirmat Mihai Enache.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Mihai Georgescu, fostul primar PSD de la Călinești condamnat la doi ani închisoare

Publicat

la

Autor

Mihai Georgescu, fostul edil al comunei Călinești, a primit joi sentința finală din partea Curții de Apel Alba Iulia. Acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, după ce în prima instanță primise o pedeapsă cu executare. Decizia este definitivă.

Pedeapsă redusă în apel, dar cu interdicții severe

Deși anul trecut Judecătoria Pitești îl condamnase la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au decis să reducă pedeapsă și să dispună suspendarea sub supraveghere a acesteia pe un termen de 4 ani.

Pe lângă pedeapsa principală, instanța i-a aplicat fostului primar o serie de interdicții și obligații stricte:

  • Interdicția de a profesa: Timp de 4 ani, Mihai Georgescu nu mai are dreptul de a ocupa o funcție publică și nici funcția de primar, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
  • Muncă în folosul comunității: Va trebui să presteze 90 de zile de muncă neremunerată fie în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Călinești, fie în cadrul Primăriei Topoloveni.
  • Programe de reintegrare: Este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune.

Cum a izbucnit scandalul

Fostul edil a fost trimis în judecată după ce a fost acuzat că, în perioada 29 octombrie 2021 – 24 mai 2022, a pretins favoruri sexuale unei angajate (care lucra ca agent de pază în cadrul instituției) în schimbul mutării acesteia pe o altă funcție.

Totul a ieșit la iveală în iunie 2022, la o emisiune TV moderata de jurnalistul Iulian Uță, moment în care tatăl tinerei a făcut publică o înregistrare audio compromițătoare care proba faptele primarului.

Regim strict de supraveghere

Pe parcursul celor 4 ani ai termenului de supraveghere, fostul primar va fi monitorizat constant de Serviciul de Probațiune Argeș și va trebui să respecte următoarele măsuri:

  1. Să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate.
  2. Să primească vizitele consilierului de probațiune.
  3. Să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile.
  4. Să comunice schimbarea locului de muncă și să justifice mijloacele sale de existență.

IATA DECIZIA DE AZI A MAGISTRATILOR

 În baza art. 299 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (încadrare juridică stabilită prin încheierea de ?edin?ă din data de 20.04.2026) condamnă inculpatul GEORGESCU MIHAI pentru săvârşirea infracţiunii continuate de folosirea abuzivă a func?iei în scop sexual, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (faptă săvârşită în perioada 29.10.2021- 24.05.2022). În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa închisorii perioada re?inerii de 24 de ore din data de 27.06.2022. În temeiul art. 67 alin. 1, 2, art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i g) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptului de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i g) Cod penal, respectiv: dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 91 Cod penal raportat la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului şi stabile?te un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data prezentei decizii. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arge?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Centrului de Recuperare ?i Reabilitatre Neuropsihiatrică Căline?ti sau în cadrul Primăriei Topoloveni, pe o perioadă de 90 de zile. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c – e se comunică Serviciului de Probaţiune Arge?. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. Men?ine în rest sentin?a penală apelată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea persoanei vătămate, în cuantum de 565 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronunţată la data de 04.06.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum merge firma fondată de Ilie Bolojan și condusă de fosta soție. Magazinul a avut un profit modest în 2025

Publicat

la

Fosta firmă a premierului Ilie Bolojan nu merge foarte bine. Magazinul din Aleșd, pe care l-a deschis în urmă cu peste trei decenii și de care are grijă fosta soție a premierului interimar, a încheiat anul 2025 la limita subzistenței.

Firma, ce are o vechime de 33 de ani și având un obiect principal de activitate „comerțul cu amănuntul în magazine, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun”, a continuat și în 2025 traseul modest pe care îl urmează de mai bine de un deceniu.

Citește și : Dani Mocanu ar fi cerut să fie scos la muncă, dar în zadar. De ce nu are voie manelistul-pușcăriaș să-și reducă pedeapsa în acest mod

Ilie Bolojan și-a început cariera politică în Aleșd, în județul Bihor, unde a fost consilier local și, în paralel, mic întreprinzător. Presa locală a scris despre premierul interimar că a făcut bani din vânzarea unor produse alimentare pe care le aducea cu mașina de la București.

În anul 2021, Ilie Bolojan a cedat integral părțile sociale fostei sale soții, Florentina, care până atunci fusese doar administrator al firmei. Campus Com SRL reprezintă singura afacere pe care o mai deține fosta parteneră a lui Ilie Bolojan, după lichidarea celeilalte societăți pe care a avut-o cu soțul ei, numită simplu: Campus SRL.

Aceasta a reușit să mențină business-ul pe linia de plutire, deci nu cu mari profituri. În 2025, SC Campus Com SRL a avut venituri de 58.835 lei, în timp ce profitul net nu a depășit 6.292 lei. Florentina a avut un profit anual mai mic de jumătate din salariul pe o lună a fostului soț.

În 2024, firma avea un profit net de 8.535 de lei și o cifră de afaceri de 46.516 lei, iar în 2023 încasările nete au fost de 50.435 de lei, cu un profit de 21.634 de lei.

De remarcat este faptul că, în ciuda unor cifre modeste, Florentina Bolojan a reușit să mențină firma pe profit, cu excepția anului 2022, când societatea a înregistrat pierderi de 77.389 lei.

Citește și : Cea mai bogată pisică din lume a rămas falită. Choupette, felina lui Karl Lagerfeld, nu a pus lăbuța pe moștenirea lăsată de creatorul de modă

Vechea firmă a lui Ilie Bolojan și-a trăit „perioada de aur” la începutul deceniului trecut, când avea o cifră de afaceri de două milioane de lei. Chiar și atunci, însă, actualul premier nu reușea să reducă din cheltuielile care de multe ori depășeau totalul venitului.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend