Stai conectat...

DIVERSE

Liderul PNL, Ilie Bolojan, este socru mic. Nume sonore din PNL, invitate la nunta luxoasă desfăşurată la Oradea

Publicat

la

Cununia civilă a avut loc la Primăria Oradea, unde fostul lider liberal și-a întâmpinat personal invitații. Printre cei prezenți s-au numărat europarlamentarul Dan Motreanu, Daniel Buda, Ciprian Ciucu și Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei premierului.

Ceremonia a fost oficiată chiar de primarul municipiului Oradea, Florin Birta.

Ilie Bolojan și-a întâmpinat personal invitații la Primăria Oradea

Invitații au început să sosească la sediul Primăriei Oradea în jurul orei 15:40. Ilie Bolojan a venit însoțit de partenera sa, Ioana Fâșie, întâmpinându-i personal pe invitaţi.

Printre persoanele care au atras atenția s-a numărat și Florentina Bolojan, mama miresei și fosta soție a lui Ilie Bolojan, care a ales o ținută elegantă pentru această ocazie.

Mireasa a purtat o rochie albă, cu fustă amplă și talia bine marcată. Partea superioară, realizată din dantelă, a avut guler înalt și mâneci lungi, transparente. Mireasa și-a completat ținuta cu un voal și un buchet de cale albe. La rândul său, mirele a ales un costum negru, accesorizat cu papion și o floare albă prinsă la rever.

La finalul ceremoniei civile, invitații au ieșit din clădirea Primăriei prin intrarea principală, în timp ce mirii și părinții acestora, printre care și Ilie Bolojan, au folosit o altă ieșire.

Ceremonia religioasă are loc la Biserica cu Lună

După cununia civilă, programul nunții continuă la Biserica cu Lună, unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din centrul Oradei, unde este programată ceremonia religioasă.

Petrecerea de nuntă va avea loc sâmbătă seară, la Palazzo Grand Hall din Oradea. Potrivit BIHOREANUL, aproximativ 400 de invitați sunt așteptați să participe la eveniment.

Cine sunt Lucia Maria și Daniel Bota

Lucia Maria este fiica cea mare a lui Ilie Bolojan și a Florentinei Bolojan. Fostul premier mai are o fiică din căsnicia cu aceasta.

Tânăra este arhitectă și a absolvit Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Soțul său, Daniel Bota, are și el legături cu lumea sportului. În 2013, acesta a făcut parte din lotul echipei FC Bihor, care evolua la acea vreme în Liga a II-a.

Loading

DIVERSE

Zodiile care au noroc cu carul până la Crăciun. Ce surprize le rezervă astrele

Publicat

la

Zodiile care au noroc cu carul până la Crăciun. Pentru unii nativi, finalul de an poate veni cu șansa unui nou început, în timp ce alții ar putea culege roadele eforturilor depuse în ultimele luni.

Zodiile care au noroc la bani, în dragoste și la job până la Crăciun

Taur 

Pentru Tauri, perioada următoare poate aduce mai multă claritate în privința banilor și a planurilor profesionale. După luni în care au fost nevoiți să fie atenți la cheltuieli și să cântărească fiecare decizie, nativii ar putea identifica noi modalități de a-și crește veniturile.

La serviciu, seriozitatea și perseverența nu vor trece neobservate. O posibilă mărire salarială, un proiect important sau o colaborare avantajoasă le-ar putea oferi șansa de a evolua profesional. Este un moment bun să își facă auzite dorințele și să își susțină ideile.

Nici viața sentimentală nu este lipsită de perspective frumoase. Taurii aflați într-o relație pot ajunge la discuții importante despre viitor, iar cei singuri ar putea întâlni o persoană alături de care să simtă că pot construi ceva durabil, potrivit click.ro. 

Citește și Horoscop Urania 14 – 20 noiembrie 2026. Mercur și Venus revin la mersul direct și deblochează situaţii care păreau fără ieşire. Decizii importante, împăcări și oportunități neașteptate

Leu 

Leii se pot număra printre marii favoriți ai finalului de an, în special în ceea ce privește cariera. Ambiția, încrederea în propriile forțe și creativitatea îi pot ajuta să iasă în evidență și să obțină recunoașterea pe care o așteptau.

O propunere profesională, o promovare sau implicarea într-un proiect important ar putea schimba planurile pentru perioada următoare. Pentru unii nativi, până la Crăciun poate apărea inclusiv ocazia de a face o schimbare de serviciu și de a obține un venit mai bun.

Pe plan financiar, Leii trebuie să fie atenți la cheltuielile făcute din impuls. Chiar dacă există motive de bucurie, economiile și planificarea bugetului rămân importante.

În dragoste, lucrurile se pot anima. Nativii singuri ar putea avea parte de întâlniri interesante, în timp ce Leii implicați într-o relație pot redescoperi romantismul și apropierea de partener.

Săgetător 

Pentru Săgetători, ultimele săptămâni din 2026 pot veni cu dorința de a ieși din rutină și de a încerca lucruri diferite. Noi cunoștințe, întâlniri sau propuneri interesante le-ar putea deschide uși la care nu se gândeau până acum.

În carieră, o colaborare sau o idee mai veche ar putea reveni în atenție și s-ar putea transforma într-o oportunitate concretă. Nativii care își doresc o schimbare profesională au ocazia să analizeze noi direcții și să își pregătească obiectivele pentru anul 2027.

Viața sentimentală poate deveni mai dinamică. Săgetătorii singuri ar putea cunoaște o persoană specială într-un context neașteptat, iar cei care au deja un partener pot simți nevoia să aducă mai multă spontaneitate în relație. O călătorie sau o experiență în doi poate reaprinde apropierea.

În ceea ce privește banii, entuziasmul trebuie însoțit de prudență. Cheltuielile impulsive le-ar putea afecta bugetul.

Capricorn 

Capricornii pot încheia anul cu satisfacția unor progrese importante. Răbdarea, disciplina și seriozitatea îi pot ajuta să obțină rezultate pe care le-au urmărit de mult timp, mai ales în plan profesional.

Până la Crăciun, o discuție cu superiorii, finalizarea unui proiect sau o ofertă de colaborare le-ar putea schimba perspectivele. Nativii care vizează o promovare au ocazia să își demonstreze competențele și să facă pași importanți spre obiectivele lor.

La capitolul finanțe, organizarea va fi esențială. Capricornii pot profita de această perioadă pentru a-și reevalua bugetul, pentru a reduce cheltuielile inutile și pentru a pune bazele unei situații materiale mai stabile în 2027.

În iubire, nevoia de apropiere și comunicare va deveni mai evidentă. O discuție sinceră poate rezolva neînțelegeri mai vechi și poate consolida relațiile. Cei singuri ar putea deveni mai atenți la persoanele care le oferă stabilitate emoțională.

Citește și Ce semnificație au CODURILE SACRE. Numerele misterioase asociate cu banii, iubirea și norocul

Pești 

Pentru Pești, finalul anului poate aduce mai multă liniște sufletească și ocazia de a clarifica anumite aspecte ale vieții personale. După o perioadă cu întrebări și incertitudini, nativii pot simți că lucrurile încep să se așeze.

Dragostea ocupă un loc important în această perioadă. Peștii singuri ar putea descoperi o conexiune specială, iar cei aflați într-o relație pot avea parte de momente care îi apropie și le oferă mai multă siguranță. Comunicarea sinceră va fi cheia unei evoluții favorabile.

În carieră, creativitatea și intuiția îi pot ajuta să găsească soluții originale. O recomandare, o conversație sau o idee prezentată la momentul potrivit ar putea deschide drumul către o colaborare interesantă.

Din punct de vedere financiar, este important să analizeze cu atenție ofertele și promisiunile primite. Nu orice oportunitate aparent avantajoasă merită acceptată.

Balanță 

Balanțele pot avea parte de o perioadă favorabilă pentru reorganizarea vieții personale și profesionale. Relațiile cu cei din jur pot deveni o sursă importantă de susținere, iar unele discuții purtate la momentul potrivit pot deschide perspective noi.

În plan profesional, o colaborare sau o propunere neașteptată ar putea reprezenta începutul unei etape promițătoare. Nativii care nu mai sunt mulțumiți de actualul loc de muncă pot începe să exploreze alternative și să caute oportunități mai potrivite obiectivelor lor.

Dragostea le poate aduce momente frumoase. Balanțele singure ar putea întâlni persoane cu care împărtășesc aceleași valori și interese, în timp ce nativii aflați într-o relație vor simți nevoia de mai mult timp petrecut în doi și de planuri comune.

Financiar, finalul de an le recomandă să fie organizate și să își stabilească prioritățile. O gestionare atentă a bugetului le poate oferi mai multă siguranță în perioada sărbătorilor.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Vali Vijelie și Nicu Paleru pregătesc un nou hit! Imagini de la filmările din parc

Publicat

la

Vali Vijelie și Nicu Paleru pregătesc un nou hit, gata să cucerească petrecerile și să adune dedicații. Cel mai frumos detaliu este că, dincolo de scenă, Vali Vijelie și Nicu Paleru sunt atât de buni prieteni încât ajung să își cânte unul altuia. Dovadă stau filmările unde cei doi artiști apar în vizită unul la celălalt acasă, bucurându-se de muzica de petrecere.

Citește și: Vali Vijelie, în mijlocul unui nou scandal conjugal. Soția manelistului a răbufnit după ce a fost sunată de amantă, în miez de noapte: „Este la hotel cu o starletă”

Soția lui Vali Vijelie, sunată de amantă în miez de noapte

Căsnicia lui Vali Vijelie este din nou în atenția publicului, după un incident tensionat. Soția artistului, Carmen, ar fi fost contactată telefonic în timpul nopții de o femeie care i-a spu că partenerul ei se află la un hotel alături de o altă persoană. Spre deosebire de episoadele anterioare, Carmen a ales să reacționeze public de această dată, publicând un mesaj tranșant.

Soția lui Vali Vijelie a reacționat dur și i-a transmis un mesaj dur. Cu o atitudine extrem de sigură pe ea, Carmen a lăsat să se înțeleagă că amantele soțului ei nu se pot compara sub nicio formă cu statutul ei de soție.

„Pentru femeia care m-a sunat azi-noapte cu număr privat să îmi spună că soțul meu este la hotel cu o starletă… În primul rând, eu dacă sun pe cineva, sun cu număr, mă prezint și astfel îmi asum ce spun. Ce să îți fac, soro, dacă nu ai fost ceea ce trebuie, să îți rezolv eu problemele? Când era cu tine, nu mă mai sunai, așa că nu mă mai suna nici acum că nu mă interesează. PS: Voi nu o să fiți niciodată eu”, a fost mesajul scris de soția lui Vali Vijelie, pe Instagram.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Corina Caragea a gătit la MasterChef! Cum se descurcă prezentatoarea în bucătărie: „Am făcut echipă cu Matilda Pascal Cojocărița”

Publicat

la

Corina Caragea le-a dezvăluit urmăritorilor săi din mediul online că a participat la o ediție specială de 1 Decembrie a emisiunii MasterChef, unul dintre cele mai apreciate show-uri culinare din România.

Citește și: FOTO Corina Caragea, vacanță de lux în Canada. Prețul neașteptat plătit pentru o noapte de cazare: „Atât costă pentru a păstra un loc atât de căutat”

Corina Caragea, la MasterChef: „Bucătăria nu a luat foc”

Vedeta s-a bucurat din plin de această experiență, făcând echipă cu Matilda Pascal Cojocărița, alături de care s-a distrat de minune. În același episod vor mai apărea ca invitate și actrițele din serialul „Las Fierbinți”, Mirela Oprișor și Ecaterina Ladin.

Prezentatoarea știrilor sportive a dezvăluit cum a decurs experiența din platou. Cu mult umor, ea a recunoscut că nu se pricepe la gătit, punctul ei forte fiind, de fapt, degustarea preparatelor. În ciuda lipsei de experiență în bucătărie, preparatul realizat de Corina Caragea alături de Matilda Pascal Cojocărița s-a bucurat de un succes neașteptat.

„Pe 1 decembrie mă vedeți unde nu m-aș fi văzut eu vreodată – concurând la show-ul MasterChef. Știam că îmi place și mă super pricep. Să mănânc. Am aflat că… s-a golit cu viteza luminii farfuria pregătită de noi. Am făcut echipă cu Matilda Pascal Cojocărița.

Cum au reacționat chefii la degustare? Vedeți pe 1 decembrie. Nimeni nu a fost rănit, iar bucătăria nu a luat foc. E deja un câștig. Am câștigat și marele premiu? Ne-am super distrat, am dansat și, desigur, am mâncat cât pentru un an. Altfel, vă aștept și la știrile din sport în acest weekend”, a scris Corina Caragea pe Instagram.

Loading

Citește tot

DIVERSE

LIVE Antena 1 România – Polonia ONLINE VIDEO în Liga Naţiunilor. Mutare-surpriză a lui Gică Hagi, cum arată primul 11

Publicat

la

LIVE Antena 1 România – Polonia ONLINE VIDEO în Liga Naţiunilor. În partida tur, tricolorii au trecut printr-o adevărată umilință, fiind învinși fără drept de apel, scor 0-6 la Varşovia.

România nu a reușit să obțină niciun punct în cele patru partide disputate până acum. Bilanțul tricolorilor cuprinde patru înfrângeri: 1-2 cu Suedia (d), 2-4 cu Bosnia-Herțegovina (a), 0-6 cu Polonia (d) și 0-1 cu Suedia (a). De partea cealaltă, Polonia a început actuala ediție cu o remiză, 0-0 în deplasare cu Bosnia-Herțegovina, a urmat înfrângerea cu Suedia, scor 1-3, după care a obținut o victorie categorică în fața României, 6-0 pe teren propriu; în cea mai recentă partidă, a pierdut din nou, în fața Bosniei-Herțegovina, în deplasare, scor 0-1.

Partida România – Polonia, din Grupa 4 a Ligii B din Liga Națiunilor, este programată sâmbătă, 15 noiembrie 2026, de la ora 21:45, pe Arena Națională din București. Partida va fi transmisă în direct de Antena 1 și online, pe platforma AntenaPLAY.

Hagi: „Ne dorim succesul, sperăm să-l avem”

Selecţionerul tricolorilor este oprimist înaintea meciului de pe Arena Naţională şi speră într-o revanşă după umilinţa din tur.

„Am avut aproape o săptămână la dispoziție cu echipa. Ne-am antrenat foarte bine. Am și învățat lucrurile, ne-am cunoscut mult mai bine unul pe altul și mâine cred, sunt optimist că vom face un meci bun contra unui adversar care știe fotbal. O echipă iute, atât cu mingea, cât și fără, este reactivă, cu jucători foarte buni. Am analizat ce s-a întâmplat în Polonia și trebuie să facem lucrurile mult mai bine. I-am văzut bine pe băieți”, a spus Gică Hagi, citat de GSP, înainte de România – Polonia.

„Regele” a adăugat: „Nu ne cade bine ce a fost în spate, dar i-am văzut bine, optimiști. Așa trebuie să fim, la echipa națională trebuie să ducem presiunea care există. Trebuie să trăim cu ea, să facem față, să producem rezultate. Până la urmă, totul se rezumă la succes. Ne dorim succesul, sperăm să-l avem, numai așa o să vină bucuria, fericirea, toate”.

Urban: „Noi dorim să ajungem pe locul doi”

Jan Urban, selecţionerul polonezilor, are ca obiectiv locul 2 în grupă, ceea ce înseamnă că echipa sa trebuie să se impună la Bucureşti.

„Mă aștept la o confruntare deschisă pentru că ambele echipe au pentru ce să joace. România nu a putut juca cu Bosnia cu suporteri în tribune. Acum este în fața suporterilor săi, deci va dori să facă un meci bun și să câștige meciul cu noi, dar și următorul. Noi dorim să ajungem pe locul doi, deci, de asemenea, vom dori să facem un meci bun. Mă aștept la o partidă foarte frumoasă”, a spus Jan Urban.

Ianis Hagi, decar şi căpitan

Gică Hagi a stabilit lotul de 23 de jucători pe care va conta la duelul cu Polonia. Rareș Ilie este singurul fotbalist pe care selecționerul a decis să îl lase în afara lotului pentru confruntarea din această seară. În condiţiile absenţei lui Nicolae Stanciu, Ianis Hagi va purta tricoul cu numărul 10, dar şi banderola de căpitan.

Câte bilete s-au vândut la meciul România – Polonia

„Suporterii tricolori demonstrează încă o dată că sunt alături de echipa națională chiar și în momentele dificile. Sunt deja peste 45.000 de bilete procesate pentru jocul din această seară”, a anunţat FRF.

Înaintea meciului , Arena Fanilor îi așteaptă pe suporteri cu distracție, premii surpriză și activări interactive pentru toate vârstele. Porțile zonei dedicate fanilor se deschid la ora 18:45. Mai multe detalii aici. La porțile de acces, fanii trebuie să prezinte biletul online direct din aplicația Bilete FRF. Pentru facilitarea deplasării spectatorilor, programul mijloacelor de transport STB va fi prelungit până la ora 1:00.

România are şansa a doua cu Polonia

Pentru partida de la Bucureşti, pariurile pe România – Polonia sunt de partea oaspeţilor. Polonezii sunt cotați cu prima șansă la toate casele de pariuri din țară, cu o cotă medie de 1.65 pentru o victorie, în timp ce un succes al tricolorilor poate multiplica suma mizată de peste patru ori, cota medie fiind de 4.60. Cota medie pentru ca ambele echipe să marcheze este 1.70, iar un meci cu cel puţin trei goluri este cotat în jur de 1.65 – 1.70.

Citeşte şi: Hagi a anunţat lotul României pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia: Laurenţiu Popescu şi Ianis Stoica, convocaţi în premieră

Mesajul lui Eusebiu Huțan, tenorul care va cânta imnul „Deșteaptă-te, române!”

Imnul „Deșteaptă-te, române!” va fi interpretat pe gazonul de pe cel mai mare stadion al țării de Eusebiu Huțan, tenor al Operei Naționale.

„De mic copil am visat să ajung să cânt imnul României la un meci al echipei naționale. Astăzi, acest vis devine realitate. Mă simt binecuvântat și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest moment atât de special din viața mea. Când am făcut primii pași pe drumul muzicii, tatăl meu mă punea să cânt imnul României cu fiecare ocazie. Era mândru de mine chiar și atunci când în fața mea se aflau doar zece oameni. Astăzi, după atâția ani, mă pregătesc să cânt imnul țării mele la unison cu zeci de mii de români”, a transmis Eusebiu Huțan.

România – Polonia, echipe probabile

România: Hindrich – Rațiu, Coubiș, Drăgușin, Eissat – Cicâldău, Băluță, Dragomir – Hagi – Man, Coman
Rezerve: Târnovanu, Popescu, Strata, Ghiță, M. Ilie, Bancu, Screciu, Corbu, Cîrjan, Moruțan, I. Stoica, Bîrligea
Selecționer: Gheorghe Hagi

Polonia: Dragowski – Cash, Kiwior, Potulski, Puchacz – Poreba, Nowak – Zalewski, Szymanski, Skoras – Lewandowski
Rezerve: Abramowicz, Kochalski, Kedziora, Kubiak, Puchacz, Mazurek, Poreba, Skoras, Urbanski, Benedyczak, Zukowski
Selecționer: Jan Urban

Arbitru: Sebastian Gishamer. Asistenți: Roland Riedel, Santino Schreiner. Arbitru VAR: Manuel Schuttengruber. Asistent VAR: Josef Spurny (toți din Austria).

Programul tricolorilor în Liga Națiunilor

  • Suedia – România 2-1
  • România – Bosnia-Herțegovina 2-4
  • Polonia – România 6-0
  • România – Suedia 0-1
  • România – Polonia, 14 noiembrie (21:45)
  • Bosnia-Herțegovina – România, 17 noiembrie (21:45)

Clasament Grupa 4 Liga B

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva. Când s-ar putea pune STOP circulației în subteran

Publicat

la

Perspectiva unei greve la metrou în București pare tot mai probabilă, în condițiile în care, susțin sindicaliștii, negocierile privind noul contract de colectiv de muncă sunt, pe mai departe, în impas.

Potrivit liderului de sindicat Marian Artimon, de la Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), dacă negocierile eșuează, angajații de la metrou vor începe protestele și procedurile pentru declanșarea conflictului de muncă.

Artimon spune că vor cere discuții cu membrii Consiliului de Administrație al Metrorex și cu reprezentanții Ministerului Transporturilor. De asemenea, se ia în calcul organizarea unor pichetări în fața Ministerului Trasnporturilor și a guvernului.

Citește și Angajații Metrorex amenință cu greva generală. Sindicaliștii au de gând să oprească metroul dacă nu primesc 450 de lei la salariu

Sindicaliștii vor majorarea salariilor în funcție de inflația înregistrată în 2025 și 2026, dar și de estimările pentru perioada următoare, în condițiile în care noul contract colectiv de muncă va produce efecte în viitor.

”Cerem indexarea salariilor cu rata inflației din 2025 și 2026, precum și luarea în calcul a inflației estimate pentru perioada următoare, având în vedere că vom negocia un contract pentru viitor. Așa prevede legea. Nu cerem nimic ilegal. Tot ceea ce solicităm este în conformitate cu legislația, pe care Metrorex nu o respectă”, a spus liderul sindical, citat de bucuresti.ro.

În acest context, sindicaliștii amenință cu o grevă de avertisment care ar putea avea loc peste circa trei săptămâni. Protestul ar urma să aibă loc, cel mai probabil într-o zi de luni, între orele 4:00 și 6:00 dimineața.

”Acesta este calendarul în funcție de care vom hotărî când declanșăm conflictul de muncă. Noi sperăm în conciliere, în mediere și în înțelegere din partea ministerului, a Ministerului Finanțelor și a Guvernului României”, mai spus liderul de sindicat.

Citește și Pensii 2027. Cine poate ieşi la pensie fără să fie afectat de creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani

Loading

Citește tot

DIVERSE

Emily Burghelea, surprinsă de soț de ziua de naștere. Ce surpriză i-a pregătit Andrei: „Nu am putut să mă abțin”

Publicat

la

Pe data de 11 noiembrie, Emily Burghelea a împlinit vârsta de 28 de ani, iar influencerița a fost surprinsă de soțul ei și de prieteni cu o petrecere surpriză. Vedeta a mărturisit că nu se aștepta la asta și că a avut parte de o zi de naștere superbă. Totodată, Emily a vorbit despre cum a surprins-o soțul ei, mărturisind că totul a fost emoționant și superb.

Citește și: FOTO Cum arată apartamentul de lux unde locuiește Emily Burghelea. Detalii spectaculoase din căminul influenceriței

„M-a surprins în nenumărate feluri. Sărbătoarea a început de la 00.00, când, din senin, afară au început artificiile, în casă a apărut un buchet uriaș de flori și mi-am început ziua cu un sărut! 11.11 este ziua mea, un portal magic de manifestare în care mi-am pus o dorință! Să ne țină Dumnezeu sănătoși și problemele de sănătate să dispară complet!

Mi-a luat un cadou superb, cu mult timp înainte de ziua mea. Nu am putut să mă abțin și am desfăcut geanta mai devreme. E genul de soț extrem de atent la detalii, știe ce-mi doresc fără să fie nevoie să-i spun, mă surprinde mereu plăcut și mi-ar plăcea să știu să-i fac și eu cadouri la fel de superbe cum îmi face el mereu mie. Acum sunt în căutare de inspirație pentru cadoul de Crăciun! Aștept idei!!!! Trebuie să mă revanșez cumva!”, a spus Emily într-un interviu pentru WowBiz.

Soțul lui Emily Burghelea se confruntă cu probleme de sănătate

Pe lângă momentele frumoase din familie, Emily și Andrei au programate și câteva investigații medicale. Cei doi urmează să meargă la Viena pentru a afla mai multe despre problema de sănătate a lui Andrei.

Citește și: Emily Burghelea a montat deja bradul de Crăciun. Motivul neașteptat pentru care a furat startul sărbătorilor: „Mi-a fost foarte greu”

Soțul influenceriței a aflat că are un chist arahnoidian cranian care a crescut considerabil. Medicii i-au recomandat o intervenție chirurgicală, însă bărbatul nu este convins că vrea să se opereze, luând decizia de a face mai multe investigații.

„Urmează să plecăm la Viena pentru mai multe investigații. Sperăm că totul o să fie bine. Problema trebuie ținută sub atentă observație. Deși Andrei nu își dorește să se opereze, pentru că operația implică extrem de multe aspecte, dacă doctorii vor hotărî că este singura cale, va fi nevoit să facă acest pas, dar vom vedea.”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend