Stai conectat...

DIVERSE

Ilinca Vandici și Andrei Neacșu, război în instanță! Fostul soț al vedetei cere să își poată vedea copilul mai des

Publicat

la

Andrei Neacșu nu își mai poate vedea băiețelul pe care îl are cu Ilinca Vandici atât de des, motiv pentru care a cerut ajutorul instanței. Vestea a fost complet neașteptată pentru prezentatoare, mai ales având în vedere faptul că cei doi au divorțat în 2023 într-o manieră civilizată.

Citește și: Mircea Badea a ironizat-o pe Ilinca Vandici după ce vedeta a prezentat în mediul online o geantă de zeci de mii de euro: „Viața trebuie să fie foarte plictisitoare”

Cei doi s-au căsătorit în 2016 și au împreună un băiețel în vârstă de 4 ani, pe nume Zian. Amândi și-au refăcut viața după divorțul din 2023, iar Andrei a mai devenit tată o dată cu noua iubită, în anul 2025.

La rândul ei, Ilinca a anunțat în luna septembrie că așteaptă un copil cu Bogdan Boitor, un om de afaceri din Maramureș.

Astfel, părea că ambii și-au refăcut viața și că împart custodia lui Zian într-un mod civilizat.

Însă, Andrei Neacșu a pornit recent un război în instanță împotriva fostei soții, inițiind două proces,  unul fiind  pentru programul de vizitare al copilului. Nu se știe ce s-a întâmpat între cei doi de s-a ajuns în acest punct și de ce nu s-au înțeles, însă este evident că au existat tensiuni și neînțelegeri.

Cel de-al doilea proces inițiat de Andrei Neacșu are un caracter urgent, obiectul cererii fiind ”ordonanță președințială”, prin care, de obicei, se obțin măsuri provizorii, într-un timp mai scurt decât într-un proces obișnuit.

Citește și: Ilinca Vandici, primele imagini cu burtica de gravidă: „Sarcina vine cu multe surprize”

Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 23 noiembrie, la Judecătoria Buftea.

Rămâne de văzut ce decizie va lua instanța în privința cererilor depuse de Andrei Neacșu și dacă neînțelegerile dintre el și Ilinca vor duce la noi procese.

Loading

DIVERSE

Mesajul cutremurător al surorii Andradei, tânăra găsită moartă într-un apartament închiriat în regim hotelier din Râmnicu Vâlcea: ”Ai fost sânge din sângele meu și suflet din sufletul meu”

Publicat

la

Familia Andradei este încă în stare de șoc după ce tânăra de 21 de ani a fost găsită moartă într-un apartament închiriat din Râmnicu Vâlcea și încearcă să găsescă răspunsuri cu privire la împrejurările în care s-a petrecut tragedia.

Sora Andradei, mesaj sfâșietor la o săptămână de la moartea tinerei: Nici moartea nu poate șterge legătura dintre noi

La o sptămână de la descoperirea șocantă făcută de autoritățile din Râmnicu Vâlcea, sora Andradei a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant.

”Ai fost sânge din sângele meu și suflet din sufletul meu. Viaţa ne-a despărţit prea devreme, dar nici moartea nu poate șterge legătura dintre noi. Zboară în lumină, sora mea dragă…Eu te voi iubi dincolo de timp și eternitate”, a transmis sora tinerei de 21 de ani.

Citește Andrada, o tânără de 21 de ani, a fost găsită moartă într-un apartament închiriat în regim hotelier, în Râmnicu Vâlcea

Reamintim că o tânără de numai 21 de ani, originară din Turda, județul Cluj, a fost găsită fără viață într-un apartament închiriat în regim hotelier din Râmnicu Vâlcea. Descoperirea a fost făcută în seara zilei de 6 noiembrie, iar cauza morții nu este cunoscută deocamdată.

În urma necropsiei, medicii legiști nu au găsit urme de violență pe corpul tinerei. În acest moment, anchetatorii nu au indicii care să susțină ipoteza unei crime.

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Deocamdată, autoritățile nu au comunicat cauza decesului, iar concluziile anchetei depind de rezultatele investigațiilor medico-legale.

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

PREFECTURA ARGEȘ, GOALĂ! Dragoș Predescu a demisionat: Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul!

Publicat

la

Autor

Instituția Prefectului – Județul Argeș traversează un moment administrativ tensionat, fără precedent după ce Guvernul României a luat astazi act de demisia prefectului interimar Dragoș Predescu și a adoptat hotărârea privind eliberarea acestuia din funcția de subprefect. Decizia lasă instituția fără niciun reprezentant politic numit la conducere, în condițiile în care Executivul nu a operat nicio nouă numire în ședința de astăzi.

Dragoș Predescu asigura conducerea instituției în calitate de prefect interimar de mai bine de trei săptămâni. Odată cu încetarea mandatului său de subprefect — funcție care îi conferea cadrul legal pentru exercitarea atribuțiilor de prefect interimar —, posturile de prefect și de subprefecți ai județului Argeș au rămas complet vacante.

În acest vid de conducere la nivel de demnitari, funcționarea curentă a instituției și continuitatea actului administrativ sunt preluate de Adrian Mazilescu, secretarul general al Prefecturii Argeș.

Dragoș Predescu: Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul!

Contactat de redactorii PROFIT, Dragoș Predescu ne-a declarat:

„Mi-am înaintat demisia din funcția de subprefect al județului Argeș! Astăzi, Guvernul a confirmat eliberarea din funcție. La acest moment, județul nu mai are nici prefect, nici subprefecți.

Plecarea mea ar fi trebuit să vină la pachet cu numirea unei conduceri a Instituției Prefectului județului Argeș. Lucru care nu s-a întâmplat și pe care nu îl consider în regulă. Am așteptat peste trei săptămâni să se întâmple acest lucru. Situația interimatului nu se putea prelungi la nesfârșit.

Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul și să nu lase județul descoperit. Guvernul trebuie să numească o conducere cu puteri depline. Pentru că oricine ar prelua atribuții nu va avea putere de decizie completă. Este o situație fără precedent în istoria județului!

Le mulțumesc oamenilor din Instituția Prefectului județului Argeș pentru profesionalism și modul în care am lucrat împreună! Le mulțumesc argeșenilor pentru colaborare și îi asigur că vom face echipă în continuare. Îi mulțumesc Alinei Gorghiu și PNL Argeș pentru susținere și tuturor colegilor care m-au ajutat să ocup funcțiile de demnitate publică cu profesionalismul de care era nevoie.”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Marian Neacşu, ministrul de Interne, mesaj înaintea protestelor anunţate, pe care AUR insistă că nu le organizează: „Dreptul oamenilor de a protesta paşnic este garantat de Constituţie. În acelaşi timp, exercitarea acestui drept presupune respectarea legii”

Publicat

la

Precizările vin în contextul pregătirilor pentru două manifestații anunțate în Capitală, una în zona Primăriei București și cealaltă de susținătorii lui Călin Georgescu, în Parcul Izvor. Potrivit informațiilor, sunt așteptate 52 de autocare cu participanți, iar la protestul din apropierea Parlamentului ar putea ajunge și suporteri polonezi veniți pentru meciul România-Polonia de pe Arena Națională.

„În contextul discuțiilor apărute în spațiul public cu privire la organizarea manifestației din 14 noiembrie, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, face următoarele precizări:

Am suficientă experiență în administrație și în viața publică pentru a cunoaște foarte bine atribuțiile funcției pe care o ocup și modul în care acestea trebuie exercitate. În calitate de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, acționez potrivit legii, nu în baza unor ordine politice.

Dreptul oamenilor de a protesta pașnic este garantat de Constituție și trebuie respectat, indiferent cine organizează manifestația sau ce nemulțumiri exprimă. În același timp, exercitarea acestui drept presupune respectarea legii și a drepturilor celorlalți cetățeni.

Ministerul Afacerilor Interne nu este instituția care aprobă sau interzice proteste. Rolul nostru este să asigurăm ordinea publică și siguranța tuturor cetățenilor, fără diferențe de tratament și fără considerente politice.

Citeşte şi: Reforma administrativă intră în linie dreaptă. Marian Neacşu va prezenta săptămâna viitoare prima variantă de HG

Structurile MAI vor fi la datorie, așa cum sunt de fiecare dată, pentru siguranța tuturor: atât a celor care aleg să participe la manifestații, cât și a celor care își petrec weekendul alături de familie, participă la evenimente publice sau își desfășoară activitățile obișnuite.

Fiecare are dreptul să se simtă în siguranță, iar noi avem datoria să protejăm acest drept.

Cred că lucrurile sunt simple: fiecare are drepturi, dar și obligații. Fiecare instituție are atribuțiile ei și trebuie să și le îndeplinească.

Nu consider că este util să transformăm declarațiile și interpretările din spațiul public într-o dispută politică. Am experiența necesară pentru a face distincția între declarațiile politice și exercitarea atribuțiilor unei funcții publice.

Pentru mine, lucrurile sunt clare: legea trebuie respectată, oamenii trebuie să fie în siguranță și fiecare trebuie să își facă datoria. Asta așteaptă cetățenii de la noi și asta avem de făcut”, anunță MAI.

Citeşte şi: Ciprian Ciucu, înspăimântat de protestul AUR de sâmbătă: „Am văzut că se anunță violențe. Nu vrem să vedem scene ca în Paris”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Nu șoferul român a provocat carambolul din Bulgaria soldat cu 12 morți și 50 de răniți. Cine este de vină, de fapt: „Accidentul a fost provocat de vehiculul care l-a lovit, în acest caz un autobuz”

Publicat

la

Anchetatorii bulgari au venit cu noi precizări în cazul carambolului din Bulgaria, de pe autostrada Trakia, soldat cu 12 morți și 50 de răniți. Potrivit directorului interimar al Serviciului Național de Investigații, camionul condus de șoferul român nu ar fi declanșat accidentul, ci ar fi devenit un obstacol pe carosabil, după ce a fost lovit de un alt vehicul.

„Acest camion nu a provocat accidentul, ci a reprezentat un obstacol pe șosea. Accidentul a fost provocat de vehiculul care l-a lovit, în acest caz un autobuz. Dacă șoferul camionului poartă vreo responsabilitate depinde de o serie de circumstanțe”, a declarat Marian Marinov, citat de Novinite.

Șoferul român, în vârstă de 62 de ani, a fost audiat de două ori și ulterior eliberat. Ancheta continuă pentru a stabili de ce acesta oprise camionul pe autostradă și dacă avea vreo responsabilitate în producerea tragediei.

Citește și : Doi cai, călători neobișnuiți într-un mijloc de transport în comun. Imaginile au devenit virale

Una dintre ipotezele analizate este că un alt vehicul s-ar fi defectat în fața camionului, obligându-l pe șoferul român să oprească. O altă posibilitate luată în calcul este reducerea vitezei din cauza ceții dense și a vizibilității scăzute, în condițiile în care conducătorul auto din spate ar fi putut să nu observe la timp obstacolul.

De asemenea, anchetatorii verifică dacă șoferii implicați au respectat distanța de siguranță. Marian Marinov a explicat că stabilirea exactă a succesiunii impacturilor este dificilă, deoarece fiecare coliziune poate modifica poziția vehiculelor implicate anterior.

Acesta a atras atenția și asupra faptului că astfel de tragedii se pot produce inclusiv pe sectoare de drum care par sigure.

„Este frapant faptul că astfel de accidente se produc adesea pe drumuri bune, drepte. Toată lumea presupune că nu există obstacole în față”, a declarat Marian Marinov pentru presa bulgară.

Investigația este încă într-un stadiu incipient. Până acum au fost audiate persoanele aflate la locul accidentului, iar procurorii au dispus expertize medico-legale pentru victimele decedate.

Alte 51 de examinări urmează să fie efectuate pentru persoanele rănite, în timp, ce în paralel, aproximativ 100 de martori care se aflau în zonă vor fi chemați să dea declarații.

Parchetul bulgar a solicitat Agenției pentru Infrastructură Rutieră documentele privind reparațiile efectuate pe sectorul de autostradă unde s-au produs accidentele, precum și actele referitoare la recepția și punerea în funcțiune a lucrărilor.

Anchetatorii au stabilit și o legătură de cauzalitate între primul carambol și o a doua coliziune, produsă ulterior pe sensul opus de mers. Și în acest caz, vehiculele au întâlnit condiții de ceață densă.

Accidentele în lanț s-au produs marți dimineață, 10 noiembrie, pe autostrada Trakia, care face legătura între Sofia și Burgas. Cele două coliziuni au avut loc aproape simultan, pe ambele sensuri de circulație, în regiunea Iambol, și au implicat 86 de vehicule, printre care autoturisme, camioane și un autobuz.

Bilanțul comunicat de autoritățile bulgare este de 12 persoane decedate și 50 de răniți. Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că un cetățean român se află printre persoanele rănite și primește îngrijiri medicale de specialitate.

Citește și : Colonel rus, ucis într-un atentat cu maşină-capcană la Sankt Petersburg. Al doilea atac în acelaşi cartier în mai puţin de trei luni

Bulgaria a declarat ziua de 11 noiembrie zi de doliu național, în memoria celor care și-au pierdut viața în cele două accidente.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Prințul Marco de la Insula Iubirii, apariție opulentă pe rețelele sociale. Concurentul și-ar fi luat o mașină evaluată la peste 500.000 de euro. VIDEO

Publicat

la

Prințul Marco a ajuns în centrul atenției prin participarea la Insula Iubirii alături de soția sa, Bianca Ghiurcă. Cei doi formează cel mai longeviv cuplu din show, fiind împreună de 10 ani. Totuși, Marco nu a putut rezista tentațiilor, având o conexiune cu Gabriella, una dintre cele mai cunoscute ispite.

Cei doi au fost protagoniștii unor momente neașteptate, care au stârnit numeroase reacții. Interacțiunea lor a depășit nivelul unei simple conversații sau al unui flirt, iar relația dintre ei a devenit unul dintre subiectele intens discutate ale sezonului. În paralel, mulți fani ai emisiunii au empatizat cu Bianca, profund afectată la vizionarea imaginilor cu soțul său și ispita.

Citește și: Replici acide după Insula Iubirii! Prințul Marco, mesaj tranșant pentru Florin Ristei și Radu Bucălae: „Ești un libidinos, le scrii la toate ispitele”

Dincolo de emisiune, pare că Prințul Marco duce o viață de lux în Italia, unde deține și o afacere alături de Bianca. Nu se știe dacă cei doi au rămas sau nu împreună, însă concurentul nu ratează nicio ocazie să posteze pe rețelele sociale tot felul de fotografii și videoclipuri.  Recent, acesta și-a surprins urmăritorii cu un video realizat dintr-o mașină evaluată la sute de mii de euro.

Prințul Marco, într-un bolid în valoare de peste 500.000 de euro

După participarea la Insula Iubirii, Prințul Marco pare să trăiască pe picior mare. El s-a postat pe Instagram într-un  Mercedes-AMG G-Class Brabus spectaculos, despre care se spune că ar valora în jur de 500.000 de euro.

Citește și: Câți bani a primit Gabriella de la Insula Iubirii. Scenele incendiare cu Prințul Marco i-au adus ispitei un bonus

Interiorul mașinii nu este deloc unul obișnuit: tapițerie în stil Tiffany & Co., un detaliu care duce opulența la un alt nivel și un bord spectaculos. Însă, elementul central este plafonul de tip „cer înstelat”, personalizat cu atenție. Punctele luminoase care strălucesc subtil în nuanțe de alb rece și turcoaz i-au lăsat pe internauți fără cuvinte, mulți întrebându-se cum a reușit Marco să își achiziționeze un asemenea autoturism.

Nici exteriorul bolidului nu poate fi trecut cu vederea: faruri rotunde cu semnătură luminoasă LED, inserții din fibră de carbon și un sistem de evacuare sport.

Rămâne de văzut cum s-a încheiat Insula Iubirii pentru Marco și cum a reușit să dea lovitura pe plan financiar.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Spania nu mai este ce a fost. Coșmarul trăit de mulți români departe de casă, cât dau pe chirie și mâncare: „Facturile o să-ți sară pe gât! Băi, mama mea, o să stai pe lumânări!” VIDEO

Publicat

la

Spania nu mai este ce a fost! Cândva curgeau lapte și miere, românii plecau în masă pentru un trai mai bun. În prezent însă, cei care și-au făcut o viață departe de casă spun că totul este scump, iar salariile nu mai acoperă cheltuielile.

Atât spaniolii, cât și românii s-au săturat de criza locuințelor, a chiriilor tot mai mari și a dificultăților de acces la o locuință. Aproximativ patru milioane de angajați au participat miercuri, 11 noiembrie 2026, la o grevă generală organizată în Spania. Protestele au avut loc în mai multe orașe, inclusiv la Madrid și Barcelona, iar spre seară au izbucnit confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Poliția a raportat cel puțin 73 de arestări la nivel național.

Vezi și Se fac angajări pentru extinderea Magistralei 4 de metrou. Ce posturi sunt disponibile

Conform estimărilor Băncii Spaniei, țara se confruntă cu un deficit de circa 750.000 de locuințe, iar dezechilibrul ar putea depăși un milion de unități până în 2028. Lipsa locuințelor, în raport cu numărul gospodăriilor nou-formate, a contribuit la creșterea prețurilor și la presiunea asupra pieței chiriilor.

Situația este foarte dificilă pentru tineri. Datele Consiliului Tineretului din Spania, citate de Reuters, dezvăluie că prețul unei chirii a ajuns la 1.176 de euro, reprezentând aproximativ 98,7% din salariul lunar mediu al unui tânăr din țară.

„Realitatea despre Spania e că ni se pare, mă rog, persoanelor care n-au fost acolo, că vai, ce ușor e, mă duc în Spania. Nu sunt atâtea locuri de muncă, e bătaie pe ele.

Nu trebuie să stai într-un loc unde nu ești tratată ok pentru o mizerie de bani. În ziua de azi nu se câștigă mai bine în Spania ca în România, e invers.

Lumea zice: „Vai, salarii de 1.000 de euro, 1.500!”. Chiria, 800 de euro minimum. În Madrid se duce și la 1.500. Cu salariul de 1.200, care e cam peste tot la început, o să ai la negru 500 de euro. Facturile o să-ți sară pe gât! Facturi de 200 de euro. Băi, mama mea, o să stai pe lumânări!

Sunt prețuri reale. La gaz, 300 de euro am plătit odată. Abia s-a folosit gazul. Apa e ok, 70, 50 de euro, depinde de contract, dar mai adăugăm 500 pe lună, depinde cât stai acasă.

La chirie, pentru două persoane, ar fi 2.400. Mai avem mâncarea. Pe săptămână cheltuim cam 100 de euro ca să mâncați bine. Dacă mâncați mai puțin și mai ieftin, 50-80 de euro.

Abonamentele de metrou în Madrid s-au scumpit rău. Până în 25 de ani plăteai 20 de euro, după se scumpeau la 70 de euro pe lună”, a dezvaluit o româncă pe TikTok.

Citește și Primele două județe din România care au căzut de comun acord să se unească. Sorin Grindeanu: „Am fost sunat de doi președinți de consilii județene din sudul țării. Mi-au spus că nu mai stau după noi”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend