Connect with us

ACTUAL

General NATO: „Armata Română este departe de a avea acele capabilități militare necesare”

Published

on

Generalul (r) Dorin Toma se numără printre cei mai titrați generali ai Armatei Române. Acesta a condus Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO, după ce, timp de doi ani, a fost șef adjunct al Forțelor Terestre Române. De-a lugul carierei sale, a ocupat mai multe poziții cheie în Armata României și a participat și la misiuni internaționale în Angola sau în Albania.

Generalul (r) Dorin Toma consideră că percepția publică privind vulnerabilitatea Armatei Române este parțial justificată, în condițiile în care capabilitățile actuale sunt încă departe de standardele NATO.

Acesta subliniază că, în scenariul cel mai periculos – o apropiere rapidă a unui adversar de granițele Româiei, timpul de reacție ar fi insuficient, iar armata nu ar putea rezista fără sprijin extern consistent.

Programele de înzestrare, precum cele din cadrul SAFE, sunt necesare, dar insuficiente dacă nu sunt integrate într-un sistem coerent de capabilități care include echipamente, logistică, comandă-control și personal instruit.

Citește și: Ucraina şi Rusia, atacuri violente înainte armistiţiului de Ziua Victoriei

General NATO: „Probleme apar atunci când discutăm despre scenariul cel mai periculos”

În lipsa unor rezultate concrete în recrutarea voluntară, el considera că reintroducerea serviciului militar obligatoriu ar trebui analizată serios, într-o formă modernă și adaptată nevoilor actuale.

Întrebat dacă teama românilor privind un război este justificată, Dorin Toma a spus că „Trebuie să avem în vedere că, în conformitate cu prevederile articolului 3 din Tratatul NATO, fiecare națiune are responsabilitatea de a-și genera, operaționaliza propriile capabilități militare pentru a fi în măsură să îndeplinească misiunea de apărare, conform planurilor, pentru a nu reprezenta un risc de securitate pentru întreaga alianță.

Faptul că un stat nu acționează în acest sens, acesta devine o vulnerabilitate pentru întreaga alianță. Aceasta este interpretarea corectă a Articolului 3 din Tratat.

Armata Română este departe de a avea acele capabilități militare necesare, compatibile cu standardele NATO, pentru a-și putea îndeplini misiunea. Atunci când vorbim de planurile Alianței pentru descurajare și apărarea teritoriului statelor membre, cel puțin în fază inițială, este normal ca cei care sunt în proximitatea zonei de conflict să aibă prima reacție. Este firesc ca toate țările de pe flanul estic, inclusiv România, să-și consolideze aceste capabilități militare pentru a fi măsură să aibă o primă reacție fermă, ulterior cu sprijin din partea altor armate din NATO.”, a spus acesta, potrivit Adevărul.

Totodată, acesta a explicat motivele pentru care nu pare să existe o îngrijorare serioasă a autorităților privind aparitia unui razboi spunând că „Planificatorii militari, deși dezvoltă numeroase scenarii, întotdeauna iau în calcul varianta probabilă și pe cea mai periculoasă. În scenariul cel mai probabil pe care, bineînțeles, decidenții politici preferă să se concentreze, se consideră că există timpul necesar pentru ca unitățile armatei române să se operaționalizeze, să își ridice capacitatea de luptă și, eventual, să primească sprijin, în timp util, din partea diferitelor formațiuni militare ce vor fi dislocate din vestul Europei sau chiar de peste Oceanul Atlantic. 

Cu alte cuvinte, va exista timpul necesar pentru această dislocare, cu condiția ca infrastructura de transport să fie modernizată iar procedurile să fie adaptate. De aceea se discută atât de mult despre mobilitate militară în Europa. Într-adevăr sunt anumiți indici privind diferite activități sau acțiuni ale adversarului, indici care sunt monitorizați și care, la un moment dat pot apărea. Astfel, poate exista un anumit interval de timp pentru luarea unor decizii în vederea întăririi dispozitivului, intensificării acțiunilor de descurajare și de pregătire a apărării.

Probleme apar atunci când discutăm despre scenariul cel mai periculos. Poate părea puțin probabil, dar un militar întotdeauna este obligat să se gândească la acesta. Să presupunem că în scenariul cel mai periculos armata rusă s-ar apropia de frontiera României, terestră sau maritimă, într-o formă sau alta, nu știm cum va evolua, în viitor, conflictul militar din Ucraina. Se pare că ucrainenii, cel puțin până acum, și trebuie să le mulțumim pentru acest lucru, rezistă, reușesc să blocheze armata rusă, să fie un scut de protecție pentru noi. Dar dacă ipotetic, armata rusă s-ar afla la granițele României, atunci factorul surprindere poate apărea, timpul avut la dispoziție pentru a adopta măsuri preventive scade iar riscul crește. Este clar că într-un astfel de scenariu, Armata Română cu forțele pe care le are la dispoziție astăzi, nu poate face față.

Oricine are o minimă înțelegere a fenomenului își poate imagina că Armata Română singură sau cu sprijin redus, nu are forța necesară să reziste mult timp unei astfel de agresiuni. Polonia, prin noua doctrină militară, exact acest lucru își propune. Să își construiască o armată profesionistă, formată din personal activ și rezervă operațională care să poată rezista independent o perioadă mai lungă de timp. Se anticipează anumite întârzieri în procesul de activare a articolului 5 sau pentru dislocarea forțelor din vestul Europei, chiar dacă, din perspectiva mobilității militare, situația este mult mai bună în Europa centrală în comparație cu condițiile de deplasare strategică pentru întărirea flancului sud-estic. Vorbim de distanțe de parcurse, numărul țărilor tranzitate, infrastructură slab dezvoltată etc.”, a mai explicat acesta.

Citește și: Rafinăria Kirishi din Rusia și-a oprit activitatea după un atac cu drone. Mai multe instalații au fost avariate

Loading

ACTUAL

Ce trebuie să faci dacă ai primit amendă pentru viteză în afara localității. Detaliul din procesul-verbal care te scapă de sancțiune

Published

on

În momentul în care un șofer este surprins de radar că a depășit viteza maximă legală, riscă amendă contravențională. În cazurile grave poate fi aplicată și măsura complementară de suspendare a permisului de conducere.

Cu toate acestea, pe lângă viteza înregistrată de aparatul radar, sunt importante și datele trecute în procesul-verbal.

Procesul-verbal de contravenție este un document oficial prin care se constată fapta și se aplică sancțiunea. Tocmai de aceea, legea stabilește ce informații trebuie să conțină acesta.

Conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal trebuie să cuprindă data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția agentului constatator, datele contravenientului, descrierea faptei, data, ora și locul în care aceasta a fost comisă, precum și actul normativ încălcat.

Citește și: Primăria Capitalei ar urma să dubleze tarifele pentru ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar. Șoferii ar putea fi sancționați cu minimum 1.000 de lei, în funcție de mașină, pe lângă amenda de la Poliție

În cazul unei amenzi de radar, trebuie să fie clar unde a fost constatată abaterea, care era limita legală pe acel sector de drum și cu cât a fost depășită aceasta.

De exemplu, să presupunem să ai fost prins cu 140 km/h pe DN 1, între localitățile Românești și Potigrafu, din județul Prahova. În această zonă limita maximă este de 100 km/h, fiind încadrat la categoria de Drum European. Ei bine, toate aceste detalii trebuie menționate în procesul verbal, inclusiv:

  • ora la care a fost înregistrată abaterea;
  • numele, prenumele și gradul agentului constatator;
  • numele, prenumele și datele de identificare ale șoferului amendat;
  • articolul de lege în baza căruia aplică sancțiunea.

Cel mai important detaliu este descrierea faptei. Într-un proces-verbal de sancționare a depășirii vitezei maxime ar trebui să fie indicate:

  • viteza constatată
  • limita legală depășită
  • locul, data și ora la care s-a constatat fapta
  • încadrarea legală.

Dacă o informație esențială lipsește din procesul-verbal sau dacă fapta este descrisă neclar, sancțiunea poate fi atacată.

De asemenea, lipsa numelui agentului constatator, a contravenientului sau date de identificare ale acestora, sunt motive temeinice de anulare a sancțiunii. Lipsa descrierii faptei, a menționării datei când a fost comisă abaterea sau a semnăturii agentului, atrag de asemenea nulitatea procesului-verbal.

Nu orice greșeală duce automat la anulara amenzii. O literă scrisă greșit sau o eroare care nu afectează identificarea faptei nu sunt suficiente pentru a scăpa de sancțiune. Instanța va analiza dacă problema invocată a afectat dreptul șoferului de a se apăra.

Citește și: Digi riscă o amendă de 1.500.000 de euro. Ce ilegalitate ar fi comis cea mai mare companie de comunicaţii din România

Cum se contestă amenda de radar

Un șofer poate contesta amenda de radar dacă are motive concrete. Poate verifica dacă procesul-verbal conține toate informațiile obligatorii, dacă fapta este descrisă corect și dacă limita de viteză indicată corespunde sectorului de drum pe care a fost înregistrată mașina.

Poate fi verificat și modul în care a fost folosit aparatul radar. Cinemometrele sunt aparate de măsurare a vitezei și trebuie să respecte normele de meteorologie legală. Au existat situații în care s-a constatat că aparatul radar nu avea verificarea metrologică actualizată.

Ai termen 15 de la data în care ai intrat în posesia procesului verbal să faci contestație. Pentru asa trebuie să te adresezi Judecătoriei din zona unde a fost constatată fapta sau din zona unde ai domiciliul.

În solicitarea de anulare descrii motivele pentru care contești sancțiunea și atașezi o copie a procesului verbal. După care aștepți decizia

După depunerea plângerii, dosarul va primi un termen de judecată, iar Poliția va fi obligată să trimită actele pe baza cărora a aplicat sancțiunea. Șoferul poate depune probe, cum ar fi poze, filmări sau declarații de martor și poate cere verificarea documentelor radarului.

În urma anchetei judecătorești, dacă se va decide respingerea solicitării, înseamnă că sancțiunea va fi menținută și amenda va trebui achitată integral. Dar, în cazul în care se constată un viciu de procedură, amenda de radar va fi anulată.

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Nicușor Dan, mesaj după participarea la BSDA 2026: „Avem responsabilitatea să mărim alocările în zona de apărare”

Published

on

Președintele Nicușor Dan a reiterat, după participarea la expoziția BSDA 2026, faptul că apărarea cetățenilor a devenit o prioritate, în actualul context global cu multiple conflicte militare. Șeful statului a subliniat faptul că doar asigurând pacea societățile noastre pot să rămână cu adevărat libere și să prospere în viitor.

„Investițiile în tot ce ține de apărarea cetățenilor noștri au devenit o prioritate, în actualul context global cu multiple conflicte militare. Avem responsabilitatea să mărim alocările în zona de apărare, pentru că atunci când crește riscul asupra siguranței oamenilor, ne dăm seama că doar asigurând pacea societățile noastre pot să rămână libere și să prospere în viitor.

În acest context, expoziția internațională ‘Black Sea Defense, Aerospace and Security – BSDA 2026’ desfășurată la București, pe care am vizitat-o astăzi, reprezintă un eveniment important, care pune în contact industria noastră de apărare cu potențialii investitori, creând o serie de oportunități pentru România.

BSDA este cea mai mare expoziție internațională din Europa de Est, dedicată industriilor de apărare și aeronautice, securității naționale, securității private și securității cibernetice, care are loc o dată la doi ani, în București. BSDA contribuie activ și direct la promovarea industriei românești de profil.

BSDA este organizată în parteneriat cu MApN, MAI, MEDAT, SRI, STS, Departamentul de Război al SUA și Ambasada SUA la București.

Ediția din acest an este cea mai mare de până acum, însumând o cifră de afaceri de aproximativ un trilion de dolari” a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Potrivit unui comunicat de presă, cea de-a X-a ediție, care marchează 20 de ani de la lansare, este și cea mai amplă organizată până în prezent, cu peste 550 de companii expozante din 36 de țări. Alături de liderii industriei globale, pe parcursul celor trei zile de BSDA sunt așteptați mai mult de 30.000 de vizitatori și peste 350 de oficiali români și străini de nivel înalt.

Nicușor Dan a fost însoțit de fiul său

Alături de președintele Nicușor Dan s-a aflat chiar fiul său, Antim, care a furat toate privirile, despre care spune că este pasionat de mașini.

„Ştiam dinainte ce se va întâmpla, pentru că orice are 4, 6 sau 8 roţi e potrivit pentru vârsta lui şi pentru băieţel. Deci a fost foarte bucuros să vadă toate maşinăriile şi sunt nişte întrebări pe care le-am amânat pentru acasă”, a spus preşedintele, întrebat dacă fiului său i-a plăcut expoziţia.

Loading

Continue Reading

ACTUAL

A doua parte a anului 2026 ar putea aduce schimbări fără precedent! Previziunile făcute de Baba Vanga anunță tensiuni majore la nivel global și dezastre naturale

Published

on

Conform interpretărilor făcute de Baba Vanga, anul 2026 ar urma să fie marcat de momente de cumpănă la nivel global. Printre previziunile care circulă se numără posibile catastrofe naturale, tensiuni militare majore și apariția unor fenomene misterioase asociate vieții extraterestre.

Citește și: „Noul Nostradamus”, profeție sumbră pentru România. Se anunță schimbări dramatice

Previziunile făcute de Baba Vanga pentru 2026

Printre previziunile transmise de celebra Baba Vanga se numără și un posibil eveniment fără precedent, fiind vorba despre apariția unei nave extraterestre care ar urma să pătrundă în atmosfera Terrei. Asta ar reprezenta, potrivit interpretărilor, primul contact direct al omenirii cu o formă de viață din afara planetei.

În același timp, clarvăzătoarea a vorbit și despre o perioadă marcată de numeroase dezastre naturale: cutremure puternice, erupții vulcanice de amploare și fenomene extreme care ar putea avea efecte devastatoare în mai multe regiuni ale lumii. Anumite interpretări susțin că activitatea vulcanică ar putea afecta o parte semnificativă a suprafeței terestre.

Printre scenariile susținute de Baba Vanga se regăsesc și avertismente legate de tensiuni militare majore. Acestea ar putea degenera în conflicte de amploare la nivel internațional. Potrivit interpretărilor apărute de-a lungul timpului, clarvăzătoarea ar fi făcut referire la izbucnirea unui război în zona de Est. Conflictul ar putea schimba echilibrul de putere la nivel mondial.

Mai mult, unele previziuni vorbesc și despre posibilitatea unui conflict mondial, considerat de adepți un posibil început al celui de-al Treilea Război Mondial.

Conform clarvăzătoarei, 2026 ar putea aduce tensiuni tot mai mari între marile puteri ale lumii, în special între Rusia, China și Statele Unite ale Americii. Unele dintre previziunile care circulă susțin că liderul rus Vladimir Putin ar putea fi înlocuit, iar schimbarea conducerii ar avea un impact major asupra echilibrului politic internațional. În același timp, este așteptată o dezvoltare accentuată a tehnologiei. Inteligența artificială ar urma să capete un rol tot mai important în economie și în viața de zi cu zi, influențând profund societatea modernă.

Citește și: Baba Vanga, între mit şi realitate. Cum sunt folosite „profeţiile” celebrei clarvăzătoare pentru propagandă: „S-au spus minciuni”

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Cheltuiala de la întreținere pe care unii locatari de la bloc nu sunt obligați să o plătească. Cine poate beneficia de scutire

Published

on

Potrivit legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, anumite categorii de proprietari pot fi scutite de la plata cheltuielilor cu energia electrică necesară funcționării liftului.

Scutirea se poate aplica persoanelor care locuiesc:

  • la subsol;
  • la demisol;
  • la parter;
  • la mezanin;
  • la etajul 1, în clădirile care nu au mezanin.

Citește și: Ce se va întâmpla cu blocurile vechi în următorii 20 de ani. Ce trebuie să știe toți locatarii, atenție mare!

Legea se bazează pe faptul că aceste persoane nu folosesc liftul sau îl folosesc într-o măsură foarte redusă, comparativ cu locatarii de la etajele superioare.

Conform legii, cheltuielile privind consumul de energe electrică pentru funcționarea ascensorului pot fi repartizate diferit, iar anumite apartamente pot fi exceptate de la plată prin decizia asociației de proprietari. Această scutire nu se aplică automat tututor locatarilor de la parter sau de la etajele inferioare.

Exceptarea de la plata liftului poate fi făcută doar în baza unei hotărâri a adunări generale a asociației de proprietari. Asta înseamnă că proprietarii din bloc trebuie să discute și să voteze această măsură în cadrul unei ședințe oficiale a asociației. Așadar, legea oferă posibilitatea aplicării unei scutiri, dar decizia finală aparține asociației de proprietari.

Citește și: Regulă pe care mulți locatari de la bloc o încalcă. Te poți trezi cu amendă de 12.000 de lei 

Legea stabilește o regulă importantă: niciun proprietar nu poate fi exceptat automat de la plata cheltuielilor comune doar pentru că renunță la foosirea unei părți din proprietatea comună. Faptul că un locatar spune că nu folosește liftul nu este suficient, în mod normal, pentru a nu mai plăti întreținerea aferentă acestuia.

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Zonele Babele-Sfinxul vor aparţine de Județul Dâmboviţa. Decizie istorică după 25 de ani de procese

Published

on

Babele și Sfinxul, cele două monumente naturale din munții Bucegi, și terenul aferent se află pe raza comunei Moroeni, în județul Dâmbovița, a decis instanța. Conflictul dintre județele Dâmbovița și Prahova a vizat delimitarea administrativă a Platoului Bucegi.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat vineri, după decizia instanţei privind disputa cu judeţul Prahova referitoare la apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele – Sfinxul că s-a făcut dreptate.

„Recursul formulat în procesul privind apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele -Sfinxul a fost respins. Decizia închide un litigiu de durată şi confirmă ceea ce dâmboviţenii au ştiut mereu: aceste simboluri ale Bucegilor fac parte din identitatea judeţului Dâmboviţa. Instanţele au stabilit definitiv că terenul de 4 hectare şi monumentele naturale Babele şi Sfinxul se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, iar pretenţiile formulate de UAT Buşteni au fost respinse”, a scris, pe Facebook, Corneliu Ştefan.

Citește și: Cele șapte minuni naturale ale României pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață!

El a prezentat cronologic situaţia disputei privind Babele şi Sfinxul: în 1999-2000, Buşteni iniţiază intabularea Babelor şi Sfinxului, contestată de judeţul Dâmboviţa; în 2001, Consiliul Judeţean Dâmboviţa deschide prima acţiune în instanţă împotriva Prahovei; în 2015 este deschis un nou dosar privind delimitarea administrativ-teritorială dintre localităţile Moroeni din Dâmboviţa şi Buşteni, Prahova, potrivit Agerpres.

În 2021, Tribunalul Vâlcea stabileşte că Babele, Sfinxul şi terenul aferent se află pe raza comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, iar în 2022 Curtea de Apel Piteşti confirmă hotărârea şi respinge recursul.

Anul trecut, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererile formulate de unitatea administrativ-teritorială Buşteni privind anularea delimitării şi revendicarea proprietăţii asupra zonei Babele – Sfinxul.

În 2026, Curtea de Apel Ploieşti respinge definitiv recursul şi menţine hotărârea Tribunalului Dâmboviţa.

„Această decizie nu este doar una juridică. Este o confirmare a adevărului, a istoriei şi a apartenenţei fireşti a acestor simboluri la judeţul Dâmboviţa. Le mulţumesc tuturor celor care au susţinut această cauză cu seriozitate şi profesionalism: echipelor juridice, instituţiilor implicate şi tuturor dâmboviţenilor care au crezut în acest drept legitim”, a mai spus Ştefan.

Conform acestuia, CJ Dâmboviţa va continua să protejeze şi să dezvolte responsabil zona montană Peştera-Padina, prin investiţii în infrastructură, turism şi servicii moderne.

„Această comoară naturală trebuie valorificată cu grijă, respect şi dragoste pentru Dâmboviţa”, a conchis Corneliu Ştefan.

 

 

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Meseria pe care nu o mai vrea nimeni, care este motivul? În Europa sunt disponibile 500.000 de posturi vacante

Published

on

Meseria pe care nu o mai vrea nimeni. În Europa sunt disponibile aproximativ 500.000 de posturi vacante, iar specialiștii afirmă că problema s-ar putea agrava în viitor, potrivit publicaţiei Ilsole24ore.com.

Meseria pe care nu o mai vrea nimeni. Sute de mii de posturi disponibile în Europa

Meseria de șofer de TIR este tot mai puțin căutată de tinerii din ziua de astăzi, iar ”veteranii” se apropie de vârsta pensionării. Potrivit datelor  prezentate într-un raport la târgul Transpotec Logitec de la Milano, în Italia, peste 86.000 de șoferi de camion vor ieși la pensie în următorii cinci ani. Vârsta medie a șoferilor de camion din Peninsulă este în prezent de 50 de ani, mai mare decât media europeană, care se oprește la 47 de ani, scrie Libertatea. 

Citește și Domeniul cu multe joburi disponibile care caută oameni în facultăți. ”Vă formăm, puteţi intra în producţie”. Salariul de pornire, atractiv în vreme de criză

Potrivit datelor din raportul prezentat la Milano, în ultimii doi ani aproape 25.000 de șoferi au renunțat la meseria de șofer de TIR. Principalele cauze pentru care Europa se confruntă cu acest deficit îl reprezintă parcările nesigure, de orele pierdute la încărcare și descărcare, de stres și de faptul că stau foarte mult timp departe de familie.

Comisia Europeană consideră că angajarea de personal din afara Uniunii Europene ar putea reprezenta o posibilă soluție. În prezent însă, doar Marocul dispune de certificate de calificare profesională considerate în mare parte comparabile cu standardele europene.

Citește și Se caută români care să lucreze în străinătate. Sute de joburi sunt disponibile în Europa

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUAL3 zile ago

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal

Curtea de Argeș se pregătește de o nouă vară caniculară sub semnul secetei de agrement. În timp ce termometrele vor...

ACTUAL3 zile ago

Echipa VV Robots Junior a Colegiului „Vlaicu Vodă”, locul I la Campionatul Internațional de Robotică din Grecia!

Într-o demonstrație de forță tehnologică și creativitate, elevii argeșeni din echipa VV Robots Junior au reușit să pună România pe...

ACTUAL4 zile ago

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?

În orașul regal, planificarea administrativă pare desprinsă din scheciurile de comedie. După aproape un an în care au bătut apa...

ACTUAL5 zile ago

Atenție, șoferi! Val de restricții pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări și foraje până vineri

Dacă aveți drum între Pitești și Sibiu în această săptămână, înarmați-vă cu puțină răbdare. Începând de astăzi, 11 mai, ora...

ACTUAL6 zile ago

SFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!

O nouă furtună politică și administrativă lovește județul Argeș, punând sub semnul întrebării bunele intenții și adevărul din spatele discursurilor...

Advertisement

Câmpulung

În Trend