NATIONAL
FOTO Un mort și trei răniți după un accident violent între o mașină și un TIR; trafic paralizat
Publicat
acum 2 anila
Autor
admin
O persoană a murit şi alte trei au fost rănite, joi după-amiază, după ce un TIR şi un autoturism s-au ciocnit, în localitatea Vadu Moldovei din judeţul Suceava. Circulaţia pe DN 2 se desfăşoară alternativ, pe un singur fir, valorile de trafic fiind în creştere.

Accidentul, în care au fost implicate un autotren şi un autoturism, s-a produs în localitatea Vadu Moldovei.
Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Potrivit ISU Suceava, în accident au fost implicate patru persoane, una din autotren şi trei din autoturism, una dintre victime fiind încarcerată şi inconştientă. Celelalte trei victime sunt conştiente şi cooperante, dar cu diferite traumatisme.
”Din nefericire, victima inconştientă are leziuni incompatibile cu viaţa. Cadrele medicale au declarat decesul. Şoferul autotrenului refuză transportul la o unitate spitalicească. Celelalte două victime vor fi transportate la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a transmis sursa citată.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că traficul pe DN 2 se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiştilor, valorile de trafic fiind în creştere. Se estimează reluarea circulaţiei în jurul orei 14:30.

![]()
Poate îți place și...

Scandalul ‘vacanței de lux’ a ajuns în familia lui Radu Miruță: ‘Au venit și părinții mei cu noi. Mi-au dat, săracii, banii. Nu m-au crezut’

Darius Olaru a înscris un gol pentru Union Saint-Gilloise în startul sezonului în Belgia

Horoscop 9 august 2026: zodiile care primesc vești neașteptate și propuneri de neratat
ACTUAL
Scandalul ‘vacanței de lux’ a ajuns în familia lui Radu Miruță: ‘Au venit și părinții mei cu noi. Mi-au dat, săracii, banii. Nu m-au crezut’
Publicat
acum o orăla
9 august 2026Autor
admin

Informațiile despre presupusa „vacanță de lux” a lui Radu Miruță au fost atât de convingătoare încât au fost crezute inclusiv de părinții ministrului Apărării. Invitat la Digi24, Miruță a povestit că aceștia au ajuns să se îndoiască de suma pe care le-o ceruse pentru sejur și că a fost nevoit să le arate factura și ordinul de plată.
Întrebat direct cum a fost „vacanța de lux” din Turcia, Radu Miruță a răspuns că sejurul alături de familie a fost „plăcut”, după care a relatat episodul provocat de informațiile privind costurile concediului.
Ministrul a explicat că părinții săi și sora lui au venit împreună cu familia sa la mare. Pentru a face rezervarea mai repede, Miruță ar fi achitat inițial și pachetul destinat părinților, iar aceștia i-au restituit ulterior banii.
„Plăcut. Cu copiii. Am avut și o chestie hazlie. Eu le plătisem părinților mei. Au venit și părinții mei cu noi la mare și sora mea. Le plătisem și biletul, ca să îl luăm mai repede. Ei, după aceea, mi-au dat, săracii, banii. Biletul lor a costat 10.800 de lei, că au fost doar două persoane”, a povestit Radu Miruță.
Părinții lui Miruță au crezut sumele prezentate la televizor
Situația s-a schimbat după ce părinții ministrului au văzut la televizor informațiile potrivit cărora vacanța ar fi costat între 12.000 și 15.000 de euro.
Potrivit explicațiilor lui Miruță, părinții săi au ajuns să creadă că fiul lor nu le solicitase întreaga sumă aferentă propriului sejur, pentru a-i convinge să meargă în vacanță fără să fie speriați de costuri.
„Și, când au văzut la televizor 12.000-15.000 de euro, să nu mă creadă că n-am vrut eu să le iau toți banii, pentru a-i face să vină la mare cu o sumă mai mică de bani. «Nu, că uite ce spun cei de la televizor». Dom’le, dacă și părinții mei cred asta, câtă lume o fi crezut?”, a declarat ministrul Apărării.
Radu Miruță susține că a reușit să îi convingă abia după ce le-a prezentat documentele referitoare la plata sejurului.
„Până când am arătat acea factură și ordinul de plată”, a completat ministrul.
Cât spune Radu Miruță că a costat vacanța familiei sale
Întrebat cât a costat în final vacanța sa, Radu Miruță a indicat suma de 2.387 de euro.
Aceasta este suma pe care ministrul o făcuse publică și la sfârșitul lunii iulie, când a prezentat factura primită de la agenția de turism. Documentul indica un cost de 12.499 de lei pentru trei persoane, șapte nopți, transportul cu avionul și toate mesele incluse, potrivit informațiilor prezentate atunci de Digi24.
Pachetul separat achitat pentru cei doi părinți ar fi costat, conform declarației de acum a ministrului, 10.800 de lei.
De unde a pornit scandalul „vacanței de lux”
Subiectul a apărut după ce Radu Miruță a fost fotografiat în costum de baie la un resort de cinci stele din Turcia. Gândul a publicat imaginile și a estimat că un sejur la complexul respectiv putea ajunge la aproximativ 10.000 de euro pentru doi adulți, în funcție de perioada selectată pe platformele de rezervări.
În spațiul public au circulat ulterior și valori de 2.500-2.700 de euro pe noapte. Miruță a respins informațiile și a susținut că era cazat la Vonresort Golden Coast, nu la hotelul indicat inițial, și că întregul pachet pentru el, soția și copilul său a costat 2.387 de euro.
Ministrul a publicat atunci factura, afirmând că sejurul a inclus șapte nopți de cazare, transportul aerian și mesele pentru toate cele trei persoane.
![]()
ACTUAL
Darius Olaru a înscris un gol pentru Union Saint-Gilloise în startul sezonului în Belgia
Publicat
acum 2 orela
9 august 2026Autor
admin

Formaţia Union Saint-Gilloise a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 5-1, echipa Westerlo, într-un meci din prima etapă a campionatului Belgiei, în care Darius Olaru a înscris un gol.
Olaru a marcat golul de 5-1, în minutul 84. Fotbalistul român a intrat pe teren în minutul 68, informează news.ro.
Darius Olaru este legitimat la Union Saint-Gilloise din luna iunie. El a semnat un contract valabil până la jumătatea anului 2030.
Union Saint-Gilloise a încheiat sezonul trecut pe locul doi în clasament, astfel că evoluează în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. La 4 august, echipa lui Olaru a remizat acasă cu Bodo/Glimt. Returul este programat în 11 august, în Norvegia, cu arbitrul român Istvan Kovacs la centru.
![]()
ACTUAL
Horoscop 9 august 2026: zodiile care primesc vești neașteptate și propuneri de neratat
Publicat
acum 2 orela
9 august 2026Autor
admin

Ziua de duminică vine cu energie bună, timp pentru oamenii apropiați și câteva planuri noi pentru perioada următoare. Este un moment excelent pentru a încetini ritmul, a lăsa deoparte grijile acumulate peste săptămână și a te dedica activităților care îți aduc liniște și satisfacție. Fie că alegi să te odihnești, să porți conversații inspiraționale sau să pui la cale noi proiecte, astrele creează contextul perfect pentru reconectare și reîncărcarea bateriilor înainte de o nouă etapă.
Zodiile de Foc și Pământ: între organizare, relaxare și spontaneitate
Berbec
Ai parte de o stare foarte bună astăzi, care te ajută să te bucuri mai mult de timpul liber și de oamenii din jur. S-ar putea să apară o propunere interesantă pentru această zi sau pentru perioada următoare, iar ideea îți surâde din prima. Încearcă să nu îți faci un program prea strict. Unele lucruri ies mai bine atunci când le lași să se întâmple de la sine.
Taur
S-ar putea să te preocupe astăzi unele lucruri care țin de casă sau de familie. Ai timp să te ocupi de ele fără grabă și chiar să rezolvi o chestiune pe care ai lăsat-o deoparte în ultimele zile. În același timp, încearcă să îți păstrezi o parte din zi pentru odihnă. Ai nevoie să îți refaci energia înainte de o nouă săptămână.
Leu
Viața sentimentală se află într-o perioadă bună, iar duminica aceasta poate aduce momente frumoase alături de persoana iubită. Dacă ești singur, s-ar putea să remarci mai ușor interesul cuiva din jur sau să cunoști o persoană care îți atrage atenția. În orice caz, ai mai multă încredere în tine și acest lucru se vede.
Fecioară
Gândul îți stă deja la săptămâna care urmează și s-ar putea să începi să îți organizezi programul mai devreme decât de obicei. Este bine să știi ce ai de făcut, dar încearcă să nu transformi întreaga zi într-o pregătire pentru luni. Mai sunt câteva ore bune de weekend și ar fi păcat să nu profiți de ele.
Săgetător
Ai multă energie astăzi și nu prea îți surâde ideea de a petrece întreaga zi acasă. O ieșire sau un drum făcut împreună cu prietenii ori cu familia îți poate prinde foarte bine. Chiar dacă planurile se stabilesc în ultimul moment, nu te deranjează deloc. Din contră, spontaneitatea este exact ceea ce ai nevoie acum.
Capricorn
Unele lucruri din plan personal s-ar putea să îți solicite atenția astăzi. Poate fi vorba despre o persoană apropiată care are nevoie de tine sau despre o chestiune de familie pe care trebuie să o rezolvați împreună. Nu pare însă să fie ceva care să îți strice ziua. Din contră, faptul că poți fi de ajutor îți oferă o stare bună.
Zodiile de Aer și Apă: dialoguri constructive, atenție la bani și idei noi
Gemeni
Comunicarea este unul dintre punctele tale forte astăzi și s-ar putea să ai parte de mai multe conversații interesante. Poți afla o veste de la cineva apropiat sau poate reapare în peisaj o persoană cu care nu ai mai vorbit de ceva vreme. Oricare ar fi situația, se vede că această zi îți oferă suficiente motive să fii într-o stare bună.
Rac
Ai nevoie de mai mult timp pentru tine astăzi și nu este nimic rău în a refuza unele planuri dacă simți că nu ai energia necesară. Ultimele zile s-ar putea să fi fost destul de solicitante, iar organismul îți cere puțină odihnă. Câteva ore petrecute în liniște te ajută să îți recapeți starea de bine și să privești cu mai mult optimism spre zilele următoare.
Balanță
Duminica aceasta îți priește mai ales dacă alegi să o petreci în compania oamenilor cu care te simți bine. S-ar putea să apară o ieșire, o întâlnire sau pur și simplu ocazia de a sta mai mult de vorbă cu cineva drag. Ai nevoie de astfel de momente și îți dai seama cât de mult contează oamenii potriviți pentru starea ta.
Scorpion
Din punct de vedere financiar, este recomandat să fii ceva mai atent astăzi. S-ar putea să fii tentat să cheltuiești mai mult decât ți-ai propus sau să faci o achiziție pe care nu ai analizat-o suficient. Nu înseamnă că trebuie să renunți la ceea ce îți dorești, ci doar să te gândești dacă este într-adevăr momentul potrivit.
Vărsător
S-ar putea să îți vină astăzi o idee interesantă în legătură cu un proiect personal sau cu ceva ce ți-ai dori să faci în perioada următoare. Nu este nevoie să treci imediat la acțiune. Ai timp să analizezi lucrurile și să vezi dacă planul este într-adevăr realizabil. Important este că ai din nou entuziasm pentru ceva nou.
Pești
Duminica aceasta te găsește într-o dispoziție mai liniștită și mai apropiată de cei dragi. S-ar putea să preferi o zi fără prea multă agitație, în care să faci lucrurile în ritmul tău. Dacă în ultima perioadă nu ai avut suficient timp pentru familie sau pentru persoana iubită, astăzi ai ocazia să recuperezi.
![]()
ACTUAL
Conflictul din Marea Neagră scapă de sub control: măsura radicală luată de Ankara după ce două nave au fost lovite de drone
Publicat
acum 2 orela
9 august 2026Autor
admin

Guvernul Turciei a cerut sâmbătă instituirea unui moratoriu care vizează navele comerciale din Marea Neagră. Solicitarea vine după ce în cursul săptămânii, două nave comerciale operate de companii turcești au fost atacate cu drone.
Poziția Ankarei privind escaladarea tensiunilor din Marea Neagră
Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a declarat sâmbătă că a solicitat instituirea unui mecanism pentru declararea unui moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, informează AFP, citat de Mediafax.
„Conflictul s-a extins în întreaga regiune a Mării Negre. Inițial, țintele au fost porturile și navele militare. Acum, sunt atacate toate navele comerciale, fără nicio distincție”, spune șeful diplomației de la Ankara, într-un interviu acordat agenției Anadolu.
Atacuri directe asupra navelor comerciale turcești
Solicitarea guvernului turc vine după ce două nave comerciale civile, operate de companii turcești, au fost atacate cu drone în Marea Neagră.
„Suntem profund îngrijorați de escaladarea conflictului dintre Rusia și Ucraina în Marea Neagră, care afectează transportul maritim civil, în ciuda numeroaselor noastre avertismente”, nota marți ministerul turc de Externe.
Restricții dure pe culoarele de tranzit maritim
De asemenea, Ankara a restricționat traficul navelor comerciale către Marea Neagră.
Direcția Generală turcă pentru Siguranță Costieră a informat mai multe nave care se îndreptau spre Novorossiisk, în Rusia, un important port pentru exporturile de petrol și cereale, că în prezent nu emite autorizații de tranzit pentru astfel de curse.
Unele nave au fost informate că restricțiile se aplică și curselor către Ucraina, au mai declarat sursele Bloomberg.
![]()
ACTUAL
Accident aviatic grav în Rio de Janeiro: un elicopter s-a prăbușit când o familie sărbătorea aniversarea de 15 ani a unei adolescente
Publicat
acum 3 orela
9 august 2026Autor
admin

Un elicopter s-a prăbușit în Parcul Național Tijuca din Rio de Janeiro, Brazilia. În urma accidentului, patru persoane, dintre care trei turiști și-au pierdut viața, informează Mediafax.
Unde a avut loc tragedia
Accidentul a avut loc în Parcul Național Tijuca, o zonă acoperită de vegetație densă și situată pe versanții munților din Rio de Janeiro, notează AFP.
Pompierii au confirmat moartea pilotului și a celor trei femei.
Cele trei femeie erau turiste columbience, a anunțat consulul general al Columbiei la Rio de Janeiro.
Dramele din spatele zborului
Victimele făceau parte dintr-un grup de șase membri ai aceleiași familii, veniți în Brazilia pentru a sărbători aniversarea de 15 ani a unei adolescente.
Grupul a fost împărțit în două, deoarece elicopterul putea transporta doar trei pasageri. Adolescenta urma să efectueze un al doilea zbor împreună cu tatăl său și partenera acestuia.
Femeile care și-au pierdut viața sunt bunica, o mătușă și o verișoară a adolescentei.
Detalii despre locul prăbușirii și reacția autorităților
Elicopterul s-a prăbușit în apropiere de Vista Chinesa, un monument care reproduce o pagodă chinezească și care reprezintă un punct de atracție pentru turiști datorită panoramei asupra orașului Rio de Janeiro.
Primarul orașului Rio de Janeiro, Eduardo Cavaliere, a declarat că a cerut Agenției Naționale de Aviație Civilă din Brazilia să ia măsuri pentru intensificarea monitorizării și asigurarea siguranței zborurilor cu elicopterul.
Precedent tragic în aviație
Un alt accident de avion a avut loc în luna iunie. Atunci două aparate de zbor s-au ciocnit, în urma accidentului, cântărețul american Oliver Tree și-a pierdut viața. În urma coliziunii, alte cinci persoane și-au pierdut viața.
![]()
ACTUAL
Senatoare AUR: Nu vom vota niciodată un guvern condus de Nazare, ar fi garanția prăbușirii în abis
Publicat
acum 4 orela
9 august 2026Autor
admin

Senatoarea AUR Niculina Stelea a declarat, sâmbătă, că reconfirmarea ratingului de ţară nu poate fi prezentată drept o dovadă că economia României merge bine pentru că taxele au crescut, inflaţia este ridicată, consumul scade. Ea a spus în acest context că instalarea unui guvern condus de Alexandru Nazare ar reprezenta „continuarea aceleiaşi politici fiscal-bugetare” şi susţine că formaţiunea sa nu va vota o asemenea formulă, conform Agerpres.
„Agenţia de rating Moody’s a reconfirmat ratingul de ţară (Baa3) pentru România. Acest lucru i-a făcut pe politicienii Puterii să manifeste în spaţiul public un optimism absolut nejustificat. Pe de o parte, perspectivele sunt negative şi sunt marcate de o contracţie economică în 2026. Pe de altă parte, e totuşi tragi-comic ca, în ultimul an, să se fi mărit atât de tare taxele şi impozitele, iar balanţa să nu se mişte deloc spre pozitiv. Cum să spuneţi voi, Nicuşor Dan, Ilie Bolojan sau Alexandru Nazare, că lucrurile merg spre bine în condiţiile în care euro a crescut la 5,25 lei, inflaţia e la 10,9%, avem trei trimestre consecutive de contracţie economică, avem 11 luni consecutive de scădere a consumului, şomajul e şi el în creştere (6,5% faţă de 6%), nu avem Guvern de peste trei luni, suntem în pas de blackout energetic, PNRR-ul e o catastrofă, iar banii din SAFE luaţi împrumut în afara ţării către Rheinmetall, iar dobânzile la împrumuturi au depăşit din nou 7% anual?”, afirmă parlamentarul AUR, într-un comunicat de presă.
Scenariul Nazare
De asemenea, Niculina Stelea afirmă că dacă PSD va sprijini în Parlament formula unui guvern condus de Alexandru Nazare, „atunci ar fi normal şi firesc să dispară”.
„Aud tot mai des că se pregăteşte instalarea unui Guvern condus de actualul ministru de Finanţe, Alexandru Nazare. Este cel care a pus în operă strategia fiscal-bugetară falimentară a lui Ilie Bolojan. Ar fi, practic, o continuare pe această linie distructivă pentru ţară. Evident că AUR nu va vota niciodată aşa ceva şi considerăm că o astfel de formulă este garanţia prăbuşirii în abis. Dacă PSD va sprijini o asemenea formulă, atunci ar fi normal şi firesc să dispară”, a mai susţinut senatorul AUR.
România a trecut testul Moody’s
Moody’s a menţinut, vineri, ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
„Moody’s Ratings a confirmat astăzi ratingurile pe termen lung ale Guvernului României, precum şi ratingurile pentru datoriile senior negarantate, la nivelul Baa3. (…) Perspectiva (outlook) rămâne negativă”, se arată în comunicat.
Decizia a venit la o săptămână după ce agenţia Fitch a decis să menţină ţara noastră pe ultima treaptă recomandată investiţiilor.
Toate cele trei mari agenţii de agenţii de evaluare financiară (S&P Global Ratings, Moody’s şi Fitch) au o perspectivă „negativă” asociată ratingului suveran al României, ceea ce plasează ţara la un pas de un calificativ din categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii).
![]()

Scandalul ‘vacanței de lux’ a ajuns în familia lui Radu Miruță: ‘Au venit și părinții mei cu noi. Mi-au dat, săracii, banii. Nu m-au crezut’

Darius Olaru a înscris un gol pentru Union Saint-Gilloise în startul sezonului în Belgia

Horoscop 9 august 2026: zodiile care primesc vești neașteptate și propuneri de neratat

Conflictul din Marea Neagră scapă de sub control: măsura radicală luată de Ankara după ce două nave au fost lovite de drone

Accident aviatic grav în Rio de Janeiro: un elicopter s-a prăbușit când o familie sărbătorea aniversarea de 15 ani a unei adolescente

Caz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”

Semnal de alarmă InfoCons pentru toți cei care țin post: lista alimentelor extrem de procesate din magazine

Escrocherie de 40.000 Euro la Pitești: Cum a lăsat o piteșteancă fără bani o femeie care își cerea casa înapoi de la stat

Pericolul uriaș din suplimentele cumpărate de pe internet! Falsul care i-a distrus căsnicia și mintea unui bărbat

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

POLIȚIA ARGEȘ A REZOVAT CAZUL vopsitorului de pe Transfăgărășan: L-AU IDENTIFICAT DAR… NU ÎL SANCȚIONEAZĂ
Polițiștii din Argeș au reușit să îl identifice pe bărbatul surprins în imagini virale pe rețelele de socializare în timp...

Omul lui George Simion, instalat de PSD Argeș șef la propria sinecură pe un salariu uriaș din banii argeșenilor! CINE ESTE IONUȚ CODREA
Jocuri murdare, blat politic pe față și o nouă sinecură grasă plătită din buzunarele cetățenilor! După ce au încercat mai...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...
Curtea de Argeș

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

Caz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit
Un act de o cruzime extremă a stârnit un val de indignare și revoltă în spațiul public. Un bărbat din...

TÂLHĂRIE LA CURTEA DE ARGEȘ – Doi puștani au atacat fără milă un cetățean — Au ajuns direct DUPĂ GRATII!
Doi tineti, reținuți în urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată În ziua de 31 iulie a.c.,...

FĂRĂ BÂLCI DE SFÂNTA MĂRIE! Primăria Curtea de Argeș cedează de frica revoltei populare după criza apei
Eveniment cu totul neașteptat pentru locuitorii din Curtea de Argeș. În acest an, tradiționalul bâlci organizat de Sfânta Mărie nu...

PNL ARGEȘ SE SCUTURĂ DE PRAF ȘI MOLII – Partidul a scăpat de un anume Cătălin Andrei, parazitul liberalismului si afacerist de duzină
Veste bună dinspre formațiunea care, cel puțin la nivel teoretic, ar fi trebuit să reprezinte o alternativă sănătoasă la hegemonia...
Mioveni

Grav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...

PRESA ARGEȘ – LISTA ZIARE ȘI TELEVIZIUNI DIN ARGEȘ FINANȚATE DE PSD PRIN INTERMEDIUL CJ ARGEȘ ȘI PRIMĂRII
Pentru o transparență totală în fața cetățenilor din Argeș, iată, conform SEAP ziarele, site-urile de știri și televiziunile din Regatul...

Haos pe piața imobiliară: Când se deblochează Cadastrul? Până miercuri se mută totul
Sute de mii de români și profesioniști din domeniul imobiliar așteaptă răspunsul la o întrebare critică: când se deblochează aplicațiile...
Câmpulung

Recrutare la CJ Argeș: OMD „Regatul Argeșului” angajează Manager de Destinație Turistică
Consiliul Județean Argeș face un pas strategic major pentru transformarea regiunii într-un punct de referință pe harta turistică națională și...

Prăpăd la Câmpulung Muscel: Vijelia a devastat Grădina Publică „Merci” în mijlocul Zilelor Orașului
O vijelie extrem de puternică a lovit municipiul Câmpulung Muscel în această după amiază transformând o zi de sărbătoare într-un...

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăFĂRĂ BÂLCI DE SFÂNTA MĂRIE! Primăria Curtea de Argeș cedează de frica revoltei populare după criza apei
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO | Scandal monstru la o sală de păcănele din Curtea de Argeș – A SĂRIT SĂ BATĂ ȘI POLIȚIA
ACTUALacum o săptămânăPNL ARGEȘ SE SCUTURĂ DE PRAF ȘI MOLII – Partidul a scăpat de un anume Cătălin Andrei, parazitul liberalismului si afacerist de duzină
ACTUALacum 2 săptămâniAlertă la Merișani: Din cauza virusului West Nile, cetățenii sunt refuzați la donarea de sânge. Precizările directoarei DSP Argeș
ACTUALacum 6 zileCaz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit
ACTUALacum o săptămânăTÂLHĂRIE LA CURTEA DE ARGEȘ – Doi puștani au atacat fără milă un cetățean — Au ajuns direct DUPĂ GRATII!
ACTUALacum 2 săptămâniGrav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
ACTUALacum 2 săptămâniFermierii, lăsați în aer: FAPPR cere lansarea de urgență a sprijinului pentru asigurarea culturilor









Ultimele Comentarii