Stai conectat...

ACTUAL

Edward Mâini-de-foarfece în varianta românească! Cine este cel care, de marți, îl are la degetul mic pe celebrul Johnny Depp

Publicat

la

1990. Se lansează în SUA și apoi pe marile ecrane din toată lumea pelicula ”Edward Mâini-de-foarfece” (Edward Scissorhands), realizată de maestrul filmelor fantasy de la Hollywood, Tim Burton. Rolul principal, al unui tânăr născut cu foarfece în loc mâini, a fost interpretat magistral de celebrul Johnny Depp. Filmul a avut o nominalizare la Oscar și încasări de peste patru ori mai mari decât bugetul (20 de milioane de dolari).

2026. Este inaugurat în România, la Teiuș (județul Alba), un centru multifuncțional pentru tineret. Vorbim despre o clădire modulară care poate fi transformată în sală de spectacole de 1.000 de locuri, bazin de înot, sală de proiecție ori spații pentru sporturi, inclusiv patru piste de bowling.

La eveniment au participat autorități locale și reprezentanți ai comunității, scrie alba24.

Nimic ieșit din comun până aici, poate cu excepția faptului că respectivul centru ar fi trebuit finalizat la sfârșitul lui 2024.

Citește și Comune din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori, dar cu salarii de peste un 1.000.000 de lei anual. Cum sunt cheltuiți banii publici

Inaugurarea a inclus tradiționala tăiere de panglică, la care s-au aliniat regulamentar primarul Mirel Hălălai (PSD), președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, rectorul universității din Alba Iulia, Daniel Breaz, directorul ADR Centru, Simion Crețu, și vicepreședintele Consiliului Județean Alba, George Rotar (toți PNL) și administratorul public al orașului, remarcă g4media.

Așadar, șase oficiali care să taie, la unison, panglica de inaugurare, însă doar cinci foarfece disponibile. În aceste condiții, administratorul public al orașului s-a folosit de degete pentru a ”tăia” panglica, după cum se vede în fotografiile de la eveniment. Spontană și creativă ideea, însă doar simbolică, pentru că nu s-a probat deocamdată că degetele oficialului chiar și-au făcut treaba în cazul de față.

Oricum, scena amuzantă a devenit virală, creditându-l pe protagonist, tot în glumă, cu șanse mari la distribuirea într-o eventuală continuare a filmului ”Edward Mâini-de-foarfece”.

Citește și Casca de protecție ar putea deveni obligatorie pentru trotinetiști și bicicliști indiferent de vârstă. Legea a trecut de Senat

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Cumpărăturile de pe Temu, Shein și AliExpress se scumpesc din 1 noiembrie! Apare o taxă suplimentară de 2 euro

Publicat

la

Autor

Temu, Shein și AliExpress sunt direct vizate de noua „taxă de procesare a Uniunii”, care se va aplica de la 1 noiembrie tuturor expedierilor ce sosesc în UE din țări terțe, indiferent de valoarea produselor. Anunțată încă din septembrie, când valoarea ei exactă nu fusese fixată, noua taxă vine în completarea celei de 3 euro introduse la 1 iulie pentru coletele de sub 150 de euro.

Citește și: Substanțe periculoase descoperite în produse vândute pe Temu și Shein. Europa înăsprește controalele

Cât vor costa comenzile de pe Temu și Shein

La fel ca în cazul taxei de 3 euro, noua taxă de procesare se calculează în funcție de numărul de categorii de produse din colet, conform declarației vamale, și nu pe numărul total de obiecte.

Agenția AFP oferă două exemple clare:

  • O singură categorie (Taxă: 2 euro): Un colet care conține 20 de șepci (indiferent de model sau marcă).
  • Trei categorii diferite (Taxă: 6 euro): Un colet care conține trei șepci, patru tricouri și două curele.

Din punct de vedere legal, cumpărătorul nu va primi o factură directă pentru această taxă, responsabilitatea plății revenind platformelor, vânzătorilor sau intermediarilor. Totuși, clienții ar putea resimți măsura prin scumpirea produselor, o strategie deja folosită de comercianți după introducerea taxei de 3 euro.

Sumele colectate vor fi direcționate de Uniunea Europeană către securizarea frontierelor. În 2025, în UE au intrat aproape 5,9 miliarde de colete mici (de patru ori mai multe decât în 2022), iar 93% dintre ele au provenit din China. Acest volum uriaș face imposibilă verificarea sistematică, permițând intrarea unor produse periculoase sau contrafăcute. Deși Bruxelles-ul consideră că este prematur să tragă concluzii, aplicarea taxei anterioare de 3 euro a dus deja la o scădere de aproximativ 64% a numărului de colete mici.

Loading

Citește tot

ACTUAL

O româncă de 48 de ani a fost ucisă în apartamentul său din Dublin. Femeia trăia de luni de zile în teroare

Publicat

la

Autor

Loredana, o româncă de 48 de ani, a fost găsită moartă în apartamentul său din Dublin. Femeia a fost înjunghiată de un bărbat și lăsată într-o baltă de sânge. Anchetatorii bănuiesc că aceasta fusese suspusă unor violențe repetate în ultimele luni.

Principalul suspect în acest caz a fost reținut de poliție luni seară, fiind capturat după o amplă operațiune de căutare.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost depistat și reținut într-un centru comercial din zona Finglas în jurul orei 11:00, la aproximativ șapte ore de la producerea crimei în apropierea complexului Melville.

Citește și: Ambii piloți au adormit în timpul zborului, cu 153 de pasageri la bord. Ce s-a întâmplat cu avionul

Suspectul ar fi fugit de la locul faptei pe jos, înainte ca vecinii româncei să realizeze ce s-a întâmplat.

Autoritățile din Irlanda au identificat victima ca fiind Loredana Moroșanu, originară din Botoșani. Femeia era angajată la o farmacie din Dublin și locuia de peste zece ani pe teritoriul Irlandei. Locatarii au precizat că victima se mutase recent în acel imobil închiriat.

Un vecin a declarat că femeia locuia în acea casă de doar 10 zile sau două săptămâni, după ce anterior statuse într-o altă zonă a cartierului Finglas. Un alt vecin a menționat că, cu aproximativ o săptămână în urmă, el și alți vecini au auzit un țipăt care părea să vină dinspre locuința respectivă.

Ultimul mesaj al româncei ucise în Dublin

Un alt detaliu apărut în relatările despre acest caz este legat de câteva fotografii în care Loredana Moroșanu ar fi apărut cu vânătăi în jurul ochilor și urme de sânge pe haine. Imaginile ar fi fost realizate duminică noaptea, cu puțin timp înainte ca femeia să fie găsită fără suflare.

„Dacă iubim, iubim necondiționat. Dacă ne îndrăgostim, ne îndrăgostim ca nebunii. Dacă ținem la cineva, o facem cu tot sufletul.

E vorba de acel fel de dragoste care nu caută răspunsuri. Nici timp sau motive. Ea există și cu asta dai sens la două vieți. Atunci nu te întrebi dacă se merită, dacă vei iubi la fel și peste douăzeci de ani, dacă vei suferi.

Lucrurile în plus doar complică farmecul unei emoții sincere. Există doar momentul, „de atunci”. Omul de atunci. Dragostea de atunci.

Să nu te temi de o iubire proaspătă, ce a venit ca o ploaie de vară și va pleca la fel de repede. Să nu-ți fie teamă nici de un sfârșit. Să nu te oprești din ce-ți dictează inima. S-ar putea a doua oară să nu o mai facă la fel.

Citește și: O provincie din Italia are aproape 10.000 de locuri de muncă disponibile. Se caută angajați în turism, comerț și industria alimentară

Uneori nu există șanse duble. Uneori ceea ce ai acum poate fi cel mai frumos lucru ce ți se va întâmpla într-o viață.

În dragoste, nu există teamă. Există doar lipsa unei dorințe puternice care să-ți depășească propria stare. Dorința să fii alături de cineva, cu orice preț. Să-ți fie cald și bine, chiar dacă nu pentru totdeauna. Uneori e suficient să iei cu tine amintiri,ca să reziști o viață unor iubiri neîmplinite. Uneori, trăiești clipa. Contează doar să o trăiești lângă cineva care te va invita la veșnicie.

Și contează să nu regreți. Nici o clipă să nu regreți că a fost, că nu ai ținut cont de visuri, de lume.
Trăiește viața și la fel trăiește dragostea ce o porți pentru cineva, pentru că deseori e mai multă viață decât dragoste și e păcat să exiști știind că nu ai iubit la timp. Speră, luptă și primește plăcere de la un prezent care e al tău. Trăiește povestea ta. Simte iubirea ta.

Și atunci când vei spune că ai iubit total, să știi că nu ai iubit nici cu a suta parte din ceea ce poți. Și să nu-ți fie teamă de trecut. Pentru că fiecare dragoste își are rostul ei.

Lecția ei. Prezentul ei. Uneori nu există pauză, nu există a doua șansă, nu există altă dată. Uneori există doar acum sau niciodată!”, a scris Loredana acum o zi pe pagina de Facebook, chiar înainte să fie găsită moartă.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!

Publicat

la

Autor

Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie, după ce echipa sa de robotică a obținut o calificare spectaculoasă la Faza Națională a Concursului de Robotică NextLab.tech

Competiția decisivă se va desfășura la București, pe 31 octombrie 2026, reunind cele mai creative și inovatoare minți tinere din întreaga țară pasionate de tehnologie și programare.

O echipă dedicată și pasionată

Această performanță notabilă este rezultatul direct al muncii asidue, al pasiunii și al creativității de care elevii au dat dovadă pe parcursul pregătirilor. Felicitări deosebite merg către membrii echipei:

  • Joița Alexandru Mihai
  • Ungureanu Sonia Ioana
  • Vătășescu Karina
  • Guță Luis Andrei
  • Pătru Rebeca Maria
  • Moise Rareș Andrei

Un aport esențial în obținerea acestui rezultat de excepție îl are și profesorul coordonator, Barbu Vasi, cel care le-a insuflat curiozitatea pentru știință și i-a ghidat cu dedicare spre această etapă importantă.

Loading

Citește tot

ACTUAL

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile

Publicat

la

Autor

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între Piscul Negru (km 108+000, județul Argeș) și Bâlea Cascadă (km 130+800, județul Sibiu). Decizia a fost luată ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile înregistrate în zona montană înaltă, caracterizate prin ninsori, ceață densă și temperaturi scăzut sub pragul de îngheț.

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) atrag atenția că la altitudini mari dinamica vremii este extrem de rapidă. Apariția bruscă a fenomenelor meteorologice imprevizibile în această perioadă din an pune în pericol siguranța celor care tranzitează zona, motiv pentru care măsura sistării traficului a devenit obligatorie.

Echipele din cadrul SDN Sibiu (DRDP Brașov) și SDN Pitești (DRDP București) intervin în teren pentru montarea semnalizării rutiere specifice pentru sectorul de drum închis, în conformitate cu normele tehnice în vigoare.

Decizia privind redeschiderea temporară a tronsonului sau, dimpotrivă, închiderea sa definitivă pentru sezonul rece se va lua în funcție de evoluția vremii, numai după verificarea condițiilor de viabilitate și siguranță a drumului, conform procedurilor legale. Șoferii sunt sfătuiți să nu forțeze accesul în zona restricționată și să consulte canalele oficiale înainte de a-și planifica traseul.

Loading

Citește tot

ACTUAL

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA

Publicat

la

Autor

Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează să o pună în aplicare înainte de următoarele alegeri locale din 2028. Principala vizată este rețeaua de localități rurale cu o populație redusă, care nu mai pot susține cheltuielile de funcționare ale administrației locale.

La nivel național, 429 de localități au mai puțin de 1.500 de locuitori — pragul minim avansat recent în Parlament de către ministrul Dezvoltării pentru sustenabilitatea unei unități administrativ-teritoriale.

Angajarea răspunderii Guvernului până în martie 2027

Pentru a devansa calendarul și a urgenta comasarea, conducerea PSD dorește o asumare fermă din partea Executivului. Sorin Grindeanu a anunțat că îi va cere premierului Luca Niculescu ca Guvernul să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului până cel târziu în luna martie 2027.

„Angajarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială, care să prevadă comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni”, a declarat liderul PSD.

Conform planului prezentat de social-democrați, comasarea nu ar trebui să afecteze accesul populației la documente și asistență: ghișeele de servicii publice și punctele de contact administrative ar urma să fie menținute în fostele sedii de primărie.

Cele 8 comune din Argeș aflate sub pragul critic

În județul Argeș, conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică, 8 comune se află sub pragul de 1.500 de locuitori și riscă să fie comasate sau alipite unor localități vecine mai mari:

LocalitatePopulație (locuitori)
Dâmbovicioara852
Râca870
Poienarii de Argeș888
Ciomăgești943
Botești1.019
Teiu1.157
Nucșoara1.266
Albeștii de Muscel1.406

Dacă proiectul va trece de Parlament prin procedura angajării răspunderii, Argeșul s-ar putea număra printre primele județe în care harta administrativă va fi redesenată înainte de procesul electoral din 2028.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Lucrări de mântuială la un bloc ANL din Dej. Tencuiala tavanului dintr-un apartament a căzut peste un copil de numai 6 ani

Publicat

la

Autor

Pe patul din dormitorul unui apartament din blocul ANL se aflau, în timpul incidentului, un copil în vârstă de 6 ani și verișoara acestuia. La un moment dat, mama băiatului, aflată în altă cameră, a auzit un zgomot puternic și și-a văzut fiul ieșind plângând din încăpere.

Când a intrat în dormitor, femeia a văzut că tencuiala de pe tavan se desprinsese și căzuse în patul în care se aflau cei doi copii. Din fericire, aceștia nu au fost răniți.

„Eu eram în bucătărie cu treabă și copilul de șase ani și cu nepoții că erau aici pe pat, mai ales că băiețelul are tendința de a sta pe maginea patului rezemat. Se juca pe telefon, el cu nepota cea mare stăteau dincolo în cameră și la un moment dat am auzit ca și cum ar fi căzut Și am întrebat către copii, mă, ați căzut careva? Nimeni, nimica. Și toată lumea au muțit.

Am mai întrebat odată, am oprit apa la bucătărie și am venit să văd. Atunci a ieșit copilașul, al meu de șase ani a ieșit în fața bucătăriei și speriat s-a ascuns după masa din living și a început să strige că a picat, la care nepota zice, v-a căzut tavanul, tencuiala, practic.

Am încercat să-l liniștesc, să-l iau în brațe, tremura speriat. Am venit în cameră, într-adevăr, era tencuială, a căzut pe pat și între pat și dulap, pe podea jos.

Chestia e că l-o și lovit o bucată de tencuială. Nu au fost răni grave sau ceva, s-a înroșit puțin”, a declarat mama copilului, potrivit dejeanul.ro.

Astfel de cazuri au fost sesizate și în septembrie și noiembrie 2024, când, la scurt timp după ce s-au mutat, chiriașii s-au trezit cu tencuiala de pe tavan căzută în timpul nopții.

Autoritățile locale spun că au notificat atunci constructorul și Agenția Națională pentru Locuințe, întrucât licitația a fost organizată la nivel național, direct de la București. Constructorul a făcut verificări și a dat asigurări că locatarii sunt în siguranță.

Blocul ANL din Dej a fost recepționat în ianuarie 2024, însă cheile către locatari au fost distribuite în martie 2024. Oamenii s-au putut muta abia după câteva luni, deoarece imobilul nu fusese racordat la utilități.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 2 ore

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!

Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie,...

ACTUALacum o zi

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”

Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...

ACTUALacum o zi

REGATUL ARGEȘULUI : Sărbători ieftinite de disperare! Hotelierii au înghețat prețurile pe Transfăgărășan, striviți de scumpiri și de nepăsarea autorităților: TURISMUL DE IARNĂ A FOST UCIS

O analiză de specialitate realizată de portalul de știri Regatul Argeșului scoate la iveală o realitate ieșită din comun pentru...

ACTUALacum 2 zile

FOCUL LUI SUMEDRU A DEVENIT INFERN LA ȘTEFĂNEȘTI! Pompier atacat cu CĂRĂMIDĂ, mașini de poliție distruse și luptători SAS trimiși în forță!

Tradiția strămoșească a Focului lui Sumedru s-a transformat într-un adevărat răscoală cu iz penal în Argeș! În satul Zăvoi din...

ACTUALacum 4 zile

Accident grav lângă Curtea de Argeş. Un container s-a desprins de pe platformă şi a lovit o maşină în mers

Garv accident in sîmbătă dimineața șla intrarea în Curtea de Argeș! Un container cu deşeuri din plastic s-a desprins, sâmmbătă,...

Advertisement

Câmpulung

În Trend