Stai conectat...

DIVERSE

DIICOT contestă controlul judiciar dispus în dosarul azilelor groazei și vrea arestarea suspecților. Pașca: ”Fiecare încălcăm legea, într-un fel sau altul”

Publicat

la

Viorel Pașca, proprietarul azilelor groazei din Bihor, a fost pus sub control judiciar de judecătorii de la Tribunalul București, joi seară. Aceeași măsură este valabilă în cazul soției și al celor trei fii ai săi. DIICOT va contesta decizia tribunalului.

Anchetatorii vor, în continuare, arestarea preventivă a suspecților din dosar. Contestația DIICOT va fi judecată la Curtea de Apel București, care va pronunța o decizie definitivă legată de măsura preventivă.

Pașca a declarat, în fața Tribunalului București, că are ”conștiința împăcată” în privința activității din azilele pe care le deține și care funcționau ilegal.

”Sunt mândru de ce am făcut, am conștiința împăcată. Am adus un plus de mai bine și mai frumos societății în care trăim și oamenilor de acolo (…)

Cu siguranță, am făcut și greșeli neintenționate. Că am fost naiv, de exemplu (…) Fiecare încălcăm legea, într-un fel sau altul. Dacă se consideră că am încălcat legea, am salvat niște oameni”, a spus Viorel Pașca, citat de digi24.

Citește și DIICOT își spune cuvântul în cazul azilelor din Bihor: Instituția critică dur reacțiile politice și acuză o „intervenție directă” în anchetă

În dosarul azilelor care funcționau ilegal în Bihor, proprietarul acestora, Viorel Pașca, și alte cinci persoane, rude ale sale, se află sub control judiciar.

Potrivit anchetatorilor, începând din 2006, în județul Bihor, Viorel Pașca și alți apropiați au adăpostit în imobilele lor persoane fără locuință și fără familie. Victimele erau trimise către centrele lui Pașca în baza unor anchete sociale, o soluție la care instituțiile statului apelau din cauza lipsei propriilor capacități de îngrijire, însă totul se realiza fără consimțământul informat al celor vizați. Astfel, pe parcursul a 17 ani, peste 3.300 de persoane cu dizabilități, vârstnici și oameni ai străzii au trecut prin aceste adăposturi, fiind exploatate sistematic de Viorel-Teodor Pașca în scopul obținerii de beneficii financiare.

Prejudiciul în acest caz este estimat la peste 13 milioane de lei, reprezentând bani primiți de la bolnavi sau din donații pe care suspecții din dosar le-ar fi investit, de fapt, în zeci de case.

Sute de oameni decedați în azilele ilegale din Bihor au fost îngropați pe un câmp, pe crucile unora scriind ”necunoscut”.

Citește și EXCLUSIV Azilele groazei din fieful lui Bolojan. Dezvăluiri șocante ale unui fost primar la care se apela pentru îngroparea bătrânilor decedați. ”Scoate mortul din sicriu, îl bagă în sac și mi-l lasă într-un colț”

Loading

ACTUAL

BREAKING NEWS | Situație incertă la Curtea de Argeș: DSP anunță că apa este „mai bună”, dar evită să spună clar dacă este potabilă

Publicat

la

Autor

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a emis în această dimineață un nou comunicat cu privire la calitatea apei din municipiul Curtea de Argeș. Deși instituția sugerează o îmbunătățire a situației, un răspuns ferm și clar privind potabilitatea apei lipsește în continuare, lăsând loc interpretărilor și nemulțumirii în rândul cetățenilor.

Fără a prezenta setul complet de analize detaliate, DSP Argeș s-a rezumat la a transmite rezultatele parțiale ale probelor prelevate la începutul acestei săptămâni.

Ce spun analizele oficiale?

Conform datelor transmise oficial de DSP Argeș, probele de apă au fost recoltate în data de 29.06.2026 de către Serviciul de Control în Sănătate Publică din cadrul instituției, din trei puncte cheie:

  • Ieșire stație de tratare a apei Cerbureni
  • Rețea distribuție Primărie
  • Rețea distribuție GPP „Academia Piticilor”

Iată concluziile prezentate în anunțul de astăzi al DSP Argeș:

  • Probele de apă sunt corespunzătoare microbiologic.
  • Parametrul indicator fizico-chimic care a înregistrat neconformități este: Clorul rezidual liber.
  • „În conformitate cu rezultatele buletinelor de analiză, concentrația de clor rezidual liber a fost peste limita maximă admisă, valoarea fiind 1,16 mg/l în proba recoltată din Stația de tratare Cerbureni. Din punct de vedere fizico-chimic, apa prezintă neconformități la parametrul indicator menționat mai sus, pentru care se impune monitorizarea și remedierea valorii neconforme.”

Apă „mai bună”, dar cu semnul întrebării

Deși din punct de vedere microbiologic (bacterii, viruși) apa nu mai prezintă un pericol direct, supraclorinarea rămâne o problemă majoră. O valoare de 1,16 mg/l de clor rezidual liber depășește semnificativ normele legale admise pentru apa potabilă la robinet (unde limita standard este de obicei mult mai mică, în jur de 0.5 mg/l).

Evitarea unui verdict clar din partea autorităților sanitare – respectiv dacă populația poate sau nu să bea apa de la robinet în siguranță – menține starea de alertă în Curtea de Argeș. Până la remedierea completă a valorilor clorului și o declarație oficială de potabilitate, cetățenilor li se recomandă prudență în consumul direct al apei de la robinet.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Fetița de 6 ani a unui ofițer NATO a fost omorâtă de o mașină în timp ce se plimba cu bicicleta. Șoferul, un fost polițist, a fugit de la fața locului

Publicat

la

Fetița de 6 ani a unui ofițer NATO, omorâtă de o mașină în timp ce se plimba cu bicicleta. Tragedia s-a petrecut vineri, pe un drum din Vișeul de Jos. Potrivit primelor informații, tatăl fetiței este ofițer în cadrul comandamentului NATO de la Sibiu, iar în copila se afla în vacanță la bunici.

Tragedie în Maramureș. Fetița unui ofițer NATO, lovită de mașina condusă de un polițist

Copila de 6 ani a fost lovită mortal de mașina condusă de un fost polițist în vârstă de 52 de ani, chiar în timp ce se plimba cu bicicleta. Speriat de reacțiile martorilor, șoferul a fugit de la fața locului, însă a mers la secția de Poliție pentru a anunța accidentul.

Citește și Accident de autocar în Spania. Printre victimele aflate în stare gravă este și un român, care este instructorul șoferului

”Acesta ar fi părăsit locul faptei şi s-ar fi deplasat de îndată la sediul Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus, unde a anunţat producerea evenimentului rutier şi cauzele pentru care nu a rămas pe loc. Ulterior, acesta a revenit la faţa locului, iar poliţiştii au efectuat testarea cu aparatul etilotest şi drugtest. Rezultatul testărilor a fost negativ”, au transmis reprezentanții Poliției, potrivit news.ro.  

Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost dus la spital pentru prelevarea unei mostre de sânge. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împreujurările în care s-a produs tragedia.

Citește și Accident grav în Galați. Un TIR a intrat în coliziune cu un microbuz care a luat foc în urma impactului

 

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Noi stenograme din dosarul ”azilul groazei” din Bihor. Cum erau controlați bolnavii și banii lor. „Pensia dumitale va fi încasată de domnul Viorel Pașca”

Publicat

la

Anchetatorii susțin că pentru atingerea acestui obiectiv erau făcute demersuri pentru stabilirea domiciliului sau a reședinței persoanelor vulnerabile în imobilele controlate de Pașca, astfel încât pensiile și indemnizațiile să poată fi încasate direct la respectivele adrese. În paralel, procurorii vorbesc despre obținerea certificatelor de handicap și despre existența unor relații cu funcționari din mai multe instituții, scrie stiripesurse.ro.

„Membrii grupării au întreprins în mod sistematic demersuri pentru încadrarea persoanelor cu dizabilități psihice într-un grad de handicap, urmărind obținerea indemnizațiilor, a prestațiilor sociale și a tuturor celorlalte drepturi bănești aferente”, se arată în referatul procurorilor.

„Pașca Viorel-Teodor ar fi solicitat în mod expres ca pe fișele persoanelor încadrate în grad de handicap să fie menționat «grav cu asistent personal», chiar dacă aceste persoane nu se încadrează la acest grad și nu au nevoie de asistent personal, în scopul obținerii unei indemnizații mai mari”, susțin sursele judiciare.

Una dintre discuțiile interceptate de procurorii DIICOT prezintă o discuție dintre o angajată a azilului și un ”pacient”, care refuză să își comunice codul PIN al cardului pe care îi era virată pensia.

Potrivit documentelor din dosar, angajata David Ramona-Viorica îi transmite acestuia că „Pensia dumitale va fi încasată de domnul Pașca” și „Venitul va fi încasat de el cât timp stai aici”.

Anchetatorii susțin că la percheziții au fost găsite sute de carduri bancare și sociale aparținând persoanelor găzduite în aceste imobile.

 

O altă stenogramă din dosar se referă la obținerea unor declarații de la persoane cu probleme psihice.

„Benedec știe să scrie chiar dacă e bolundă și pe mental.”

„Nu, că eu aș vrea, știi ce… să le luăm declarații la toți care sunt acolo, chiar dacă sunt pe mental, la care se poate.”

„Asta o zis șeful după aia, că tot o gândit-o cum să facă și ce să facă.”

Discuția continuă cu ideea redactării unor declarații în locul beneficiarilor.

„Nu, o putem scrie noi.”

„Și le luăm declarații și îi întrebăm: vrei sau nu vrei?”

 

Din discuția interceptată rezultă că Viorel Pașca neagă orice responsabilitate față de persoanele adăpostite: „Adică.. mie mai bine amu că până amu n-aveam nicio responsabilitatie față de iei, da totuși aveam una morală cumva că….”Pe de altă parte, Pașca își exprimă convingerea că prin desemnarea unui tutore va fi absolvit de orice răspundere: „Da amu dacă le pune tutore, acuma chiar nu mai am nicio treabă.”

Pe fondul scandalului public și al presiunilor instituționale, Viorel Pașca ar fi luat în calcul desemnarea unui beneficiar al centrului drept reprezentant legal pentru alți beneficiari.

Potrivit procurorilor, una dintre variante ar fi fost desemnarea chiar a unui beneficiar al centrului: „Și-ți dai seama dacă judecătoru acceptă un bolnav tutore la restu e de râsu lumilor.”

Anchetatorii susțin că discuțiile interceptate relevă și interesul pentru beneficiarii care încasau indemnizații. „Pă ei asta îi interesează, văd eu, ăștia cu bani. Înțelegi? Care sunt cu indemnizații.”

 

Potrivit DIICOT, în imobilele controlate de familia Pașca au fost identificate 409 persoane. Istoricul activității indică faptul că, din 2006, în aceste locații ar fi fost găzduite peste 3.300 de persoane, iar aproximativ 1.020 au decedat și au fost înmormântate în cimitirul localității.

Anchetatorii susțin că activitatea era desfășurată fără licențele necesare pentru furnizarea de servicii sociale și medicale.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Frații Tate, audiați vineri dimineață la DIICOT. Reacții înțepătoare la adresa procurorilor: „Iubesc să fiu aici, este un privilegiu”

Publicat

la

Andrew și Tristan Tate au fost chemați în această dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Celor doi li s-a adus la cunoștință faptul că toate acuzațiile vor fi reunite într-un dosar penal care urmează să fie trimis în judecată. Recent, Andrew Tate a mai fost audiat de procurori, aceștia anunțând extinderea urmăririi penale în cazul lui, în timp ce Tristan Tate a fost trimis în judecată într-un alt dosar.

Citește și:  Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a prejudiciat statul român cu aproape 30 de milioane de euro. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

La intrarea în sediul Parchetului, cei doi au avut reacții ironice la adresa procurorilor.

„Iubesc să fiu aici, este un privilegiu să fiu invitat aici. Fiecare oraș are aceste cluburi exclusiviste unde este greu să fii invitat. Cineva mi-a spus, când am venit în România, că dacă nu ai un dosar penal, asta înseamnă că ești sărac”, a declarat Andrew Tate.

Andrew și Tristan Tate au stat aproximativ 2 ore în fața procurorilor DIICOT, iar anchetatorii i-au anunțat că au reunit toate acuzațiile aduse acestora sub un singur dosar penal.

La ieșirea de la audieri, Andrew Tate a continuat să fie sarcastic: „Mi-au spus că sunt foarte frumos, cel mai frumos din România”, a spus acesta.

Citește și: E nunta secolului! Taylor Swift s-a măritat și a chemat, la petrecerea programată vineri, ”crema” showbizului mondial! Cinci rochii de mireasă, peste o mie de invitați și costuri uriașe – peste trei milioane de dolari doar pentru securitatea evenimentului

Loading

Citește tot

DIVERSE

Teo Trandafir dezvăluie decizia profesională pe care o regretă: „Am ratat rău”

Publicat

la

Teo Trandafir a mărturisit, recent, că încercarea de a urma un alt drum profesional, departe de studiourile de televiziune, s-a dovedit a fi una dintre cele mai dificile lecții din viața sa. Deși își dorea să fie mai liniștită, o experiență a convins-o că locul ei rămâne în televiziune. Întrebată dacă a existat vreodată un moment în care a vrut să renunțe definitiv la cariera din televiziune, Teo a răspuns fără ezitare că da.

„Da, a fost un moment și chiar m-am retras o perioadă. Am și făcut, foarte prost, ceva diferit care m-a marcat, ceva ce n-aș mai face niciodată (n.red. mandat de parlamentar). E una dintre greșelile pe care nici măcar nu pot să mi le reproșez, pentru că n-am știut ce fac. Speram să scap de povestea asta cu aparițiile, cu presiunea inerentă în anumite momente, îmi doream să am o viață normală. Desigur că nu s-a întâmplat asta. Deci da, am renunțat pentru o scurtă perioadă, dar televiziunea are un fel al ei, misterios, în care, dacă nu mai vrei tu, te trage înăuntru.”

Citește și: Teo Trandafir, dezvăluiri impresionante despre relația cu Mircea Badea. „Am îndurat unul de la celălalt tragedii”

Teo Trandafir: „Frumusețea televiziunii este că se schimbă tot timpul”

Declarația reprezintă una din cele mai sincere mărturisiri făcute de prezentatoare despre perioada în care a ales să intre în politică, experiență pe care o consideră astăzi o greșeală. Teo susține că nu există o rețetă pentru succesul în televiziune. În opinia sa, secretul longevității într-un domeniu aflat într-o permanentă transformare este capacitatea de adaptare.

„Dacă aș ști, ți-aș spune, dacă aș ști, aș dormi mai liniștită, dacă aș ști, aș aplica în fiecare zi. Frumusețea televiziunii este că se schimbă tot timpul și, dacă nu te adaptezi, se întâmplă ce s-a întâmplat cu T-Rex, care domina lumea. Nu o mai domină, pentru că nu s-a adaptat. Adaptabilitatea este apanajul inteligenței și e important să te schimbi în ritm cu treaba pe care o faci, indiferent de profesie. Acum trăim vremuri în care tehnologia face lucruri care nici nu ne treceau prin minte acum douăzeci de ani. Eu îi dădeam telefon mamei de la un aprozar unde era un telefon cu fise.”

Vedeta consideră că schimbările tehnologice și evoluția preferințelor publicului obligă orice profesionist să învețe permanent și să rămână conectat la realitate. Totodată, Teo a mărturisit că a existat și un proiect care nu a funcționat așa cum și-ar fi dorit.

„Cred că, dacă un realizator înțelege formatul, ce se cere de la el și își pune inspirația acolo, rezultatul nu poate fi decât unul benefic. O singură dată am ratat rău, acum foarte mulți ani, pentru că nu am înțeles formatul. Eșecul a fost o emisiune veche de la PRO TV. Era o campanie cu Nicu, avea și o ștampilă, și am făcut o emisiune-maraton în care patru echipe îl căutau pe Nicu. Eu nu am înțeles deloc dacă acest «Nicu» este un om sau o metaforă. Am întrebat pe toată lumea și n-a știut nimeni să îmi spună și am făcut și eu ce am știut. Noroc că a fost o singură emisiune și am dres-o ulterior.”, a mai mărturisit ea.

Citește și: Teo Trandafir nu exclude o nouă căsătorie la 58 de ani, după două mariaje eșuate: „Dacă are această calitate, m-a cucerit pe jumătate”

Loading

Citește tot

DIVERSE

COD RUTIER 2026. Cine sunt șoferii care nu-și mai pot reînnoi permisul auto

Publicat

la

COD RUTIER 2026. Șoferii din Spania care trebuie să-și reînnoiască permisul de conducere trebuie să treacă de un control medical obligatoriu. În urma acestui control, medicii stabilesc dacă afecțiunile de care suferă îi mai pot permite sau nu să conducă în continuare.

COD RUTIER 2026. Vești proaste pentru acești șoferi

Potrivit autorităților spaniole, scopul controalelor medicale în rândurile șoferilor care trebuie să-și reînnoiască permisul de conducere este de a preveni accidentele rutiere și de a identificarea din timp a afecțiunilor care pot afecta reflexele, atenția, capacitatea de concentrare sau timpul de reacție al șoferilor.

În Spania, permisul de conducere este valabil zece ani pentru șoferii cu vârsta de până la 65 de ani. După această vârstă, documentul trebuie reînnoit la fiecare cinci ani, potrivit capital.ro. 

Citește și Cod rutier 2026. Implementarea noii roviniete pentru camioane, amânată. Președintele Nicușor Dan a promulgat legea

Fiecare solicitant este obligat să efectueze un control medical într-un centru autorizat. În cadrul examinării sunt evaluate vederea, coordonarea mișcărilor, starea neurologică, sănătatea cardiovasculară, funcțiile cognitive și echilibrul psihologic.

Dacă sunt identificate probleme de sănătate care pot afecta capacitatea de a conduce în siguranță, medicii pot recomanda restricții, reducerea perioadei de valabilitate a permisului sau pot emite un aviz nefavorabil pentru reînnoirea acestuia.

Autoritățile spaniole atrag atenția că expirarea permisului nu oferă automat dreptul la eliberarea unui nou document. Decizia finală este luată de centrul medical autorizat, în urma evaluării individuale a fiecărui șofer. În funcție de rezultatele examinării, permisul poate fi reînnoit fără restricții, cu o valabilitate redusă, cu anumite condiții de utilizare sau, în cazurile în care afecțiunile sunt incompatibile cu șofatul, poate fi refuzată reînnoirea.

Potrivit Direcției Generale de Circulație din Spania, există numeroase boli care pot afecta capacitatea unei persoane de a conduce în siguranță. Printre acestea se regăsesc atacul ischemic tranzitoriu, boala Alzheimer, anevrismele vaselor mari, apneea în somn, aritmiile severe, episoadele de pierdere a cunoștinței, demența, tulburările severe de anxietate, depresia gravă, diabetul zaharat insulinodependent în anumite situații, bolile cardiace grave, afecțiunile oncologice active, bolile neurologice degenerative, insuficiența respiratorie severă, epilepsia, scleroza laterală amiotrofică, hipotiroidismul cu complicații, infarctul miocardic recent, boala Parkinson în stadii avansate, insuficiența renală care necesită dializă, precum și situațiile în care pacienții sunt purtători de stimulatoare cardiace sau defibrilatoare automate.

Există situații în care permisul de conducere poate fi reînnoit pentru o perioadă mai scurtă decât cea prevăzută de lege, iar șoferul va fi obligat să efectueze controale medicale periodice.

Citește și COD RUTIER 2026. În cât timp trebuie să primești amenda acasă dacă ai fost prins de radar și după ce perioadă se prescrie

Dacă raportul medical este nefavorabil, permisul nu va putea fi reînnoit până când starea de sănătate nu va permite acest lucru.

Cum este procedura în România

Și în România, obținerea sau reînnoirea permisului de conducere este condiționată, în situațiile prevăzute de lege, de prezentarea unui aviz medical care confirmă că șoferul este apt să conducă în continuare.

Examinarea se realizează în unități medicale autorizate și include verificarea vederii, a stării neurologice, cardiovasculare și a altor afecțiuni care pot influența siguranța la volan.

 

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 26 de minute

BREAKING NEWS | Situație incertă la Curtea de Argeș: DSP anunță că apa este „mai bună”, dar evită să spună clar dacă este potabilă

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a emis în această dimineață un nou comunicat cu privire la calitatea apei din...

ACTUALacum 2 zile

Au chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei

O situație de-a dreptul ireală, care reflectă perfect dezastrul din spatele cifrelor oficiale pompoase, a fost înregistrată în județul Argeș...

ACTUALacum 2 zile

Halal aleși locali, halal primărie! Scandalul băncilor încinge spiritele în Consiliul Local Curtea de Argeș

Ședința de ieri a Consiliului Local Curtea de Argeș, în care s-a dezbătut rectificarea de buget, a scos la iveală...

ACTUALacum 2 zile

Ceartă pe banii Aquaterm în Consiliul Local Curtea de Argeș: „Ori dați apă potabilă, ori plecați acasă!”

Ședința Consiliului Local de ieri a scos la iveală, din nou, prăpastia uriașă dintre gargara administrativă, bătaia de joc la...

ACTUALacum 3 zile

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!

O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...

Advertisement

Câmpulung

În Trend