DIVERSE
Dezvăluirea lui Dan Alexa, la 7 ani după ce a fost lovit: ”Mă felicit, sincer! Era circul pe pământ”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Incidentul s-a petrecut în incinta stadionului din Giurgiu, după partida Astra – FC Botoșani, încheiată la egalitate, scor 2-2. La vremea respectivă, Dan Alexa antrena formația giurgiuveană și era reprezentat de Anamaria Prodan. Imaginile cu impresara lovindu-l pe antrenor au provocat un scandal mediatic, iar printre explicațiile vehiculate atunci s-a numărat și o presupusă criză de gelozie.
„Atunci mă gândeam: Bă, ce prost am fost!. Dar nu, deloc, sub nicio formă!
Nu ai voie niciodată, ca bărbat, dacă te consideri educat, să bați o femeie. Nu regret. Mă felicit, sincer, pe cuvânt! Ce ieșea? Era circul pe pământ”, a declarat Dan Alexa, la Digi Sport.
Anamaria Prodan a explicat, într-o declarație făcută în urmă cu câțiva ani, că reacția sa a fost provocată de faptul că antrenorul nu i-ar fi arătat recunoștința pe care o aștepta.
„Am fost managerul Anamaria Prodan, bărbatul. Anamaria care se apără sau nu mai are răbdare. (n.r.- De ce l-ai lovit?) Pentru că am considerat la momentul respectiv că nu a fost recunoscător. Aveam o chestie, dacă eu te-am ajutat, tu trebuia să-mi fii recunoscător toată viața, să-mi ridici statuie…
Am avut foarte mulți ani chestia asta. Dar am învățat că nu trebuie să aștepți nimic de la nimeni. Atunci mă deranja fiecare lucru și foloseam vanitatea aia ca un dictator. Nu era prima dată când am reacționat așa în cariera mea. Atunci a apărut la televizor. Am sărit la foarte multă lume”, a declarat Anamaria Prodan.
![]()
Poate îți place și...

A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei. Avea 91 de ani şi suferea de o boală cruntă!

Accident grav în Argeș. Un container cu deșeuri din plastic a căzut peste o mașină. Trei persoane au ajuns la spital

Epidemia de Ebola din Africa se extinde. O nouă evaluare a riscului publicată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor
DIVERSE
A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei. Avea 91 de ani şi suferea de o boală cruntă!
Publicat
acum 15 minutela
24 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Viorel Păunescu suferea de Alzheimer, boală cu care s-a luptat în ultimii ani de viață. De asemenea, în trecut, a avut probleme provocate de cinci hernii, despre care a vorbit în urmă cu mai mulți ani. În ultima perioadă, acesta era vizitat frecvent de Victor Pițurcă, fostul său colaborator și antrenor al Stelei în perioada în care se afla la conducerea clubului din Ghencea, scrie GSP.
Viorel Păunescu a evoluat la handbal pentru Steaua și Dinamo
Născut în localitatea Fărcășești, Viorel Păunescu a practicat handbalul în 11 în tinerețe, evoluând atât pentru Steaua, cât și pentru Dinamo, în anii 1950 și 1960. În aceeași perioadă, a făcut parte și din echipa națională a României la această disciplină.
Numele său a rămas însă strâns legat de fotbalul românesc, în special de Steaua, club pe care l-a condus între 1998 și 2003. În timpul mandatului său, echipa a fost preluată de la Ministerul Apărării Naționale, iar ulterior a fost înființată Asociația Fotbal Club Steaua București. Mai târziu, entitatea condusă de Viorel Păunescu a cedat locul din Liga 1 către societatea Fotbal Club Steaua București SA, controlată de Gigi Becali.
Ce spunea Viorel Păunescu despre Steaua și FCSB
Într-o declarație acordată în 2023, fostul președinte a vorbit despre preluarea clubului și despre modul în care vedea situația echipei din Ghencea, respectiv a formației conduse de Gigi Becali: „Când s-a făcut preluarea eu nu m-am băgat, m-am retras. Am avut o perioadă bună atunci, am luat titlul cu Victor Pițurcă. Steaua este cea a Armatei, ea a câștigat Liga Campionilor, echipa din Liga 2. Suporterii mă respectă și mă sună și în ziua de azi, vorbesc cu ei. FCSB are treaba ei, eu am rămas în relații bune cu Gigi Becali”.
În privința palmaresului, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că CSA Steaua, care evoluează în Liga 2, deține palmaresul din intervalul 1947-1998. Perioada 1998-2003, în care Viorel Păunescu s-a aflat la conducerea clubului, nu a fost atribuită nici Clubului Sportiv al Armatei, nici FCSB, potrivit deciziei instanței.
Citeşte şi: Ce a spus Nadia Comăneci despre Nicușor Dan. Cei doi s-au aflat faţă în faţă la Palatul Cotroceni
Viorel Păunescu, o viață dedicată sportului și turismului
Dincolo de activitatea sa din fotbal și handbal, Viorel Păunescu a avut o carieră importantă și în turism, fiind implicat în conducerea unor hoteluri cunoscute din România.
„Toată viaţa mea a fost o muncă fără pauză, din dorinţa de a obţine din turism tot ce are mai bun. Hotelurile, restaurantele şi barurile conduse de mine au avut ca oaspeţi cele mai mari personalităţi care au vizitat România acelor timpuri: Luvciano Pavarotti, regele Spaniei, regina Olandei, premierii Franţei, Rusiei, Italiei, toate personalităţi din ţările Europei Centrale şi de Est, respectiv Germania, Polonia, Italia, Austria, Cehia, Ucraina, preşedintele Chinei etc., cât şi personalităţi din lumea sportivă precum Sepp Blatter preşedinte FIFA şi Michel Platini preşedinte UEFA.
După 1990, am condus, ca preşedinte şi director general, Compania Hotelieră Intercontinental, Hotelul Lido şi Hotelul Rex din Mamaia.
Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, aş vrea să fie tot în România, aş face tot ce am făcut până acum sport şi turism, domenii în care am fost lider şi idol pentru cei tineri. Ar trebui să fiu mai puţin credul, să fiu mai puţin sentimental”, spunea Viorel Păunescu în 2010.
![]()
DIVERSE
Accident grav în Argeș. Un container cu deșeuri din plastic a căzut peste o mașină. Trei persoane au ajuns la spital
Publicat
acum 27 de minutela
24 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Accidentul s-a produs în timp ce un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă se deplasa dinspre Râmnicu Vâlcea către Curtea de Argeș. Containerul transportat a căzut peste un autoturism în care se aflau patru persoane, provocând avarierea gravă a mașinii. Circulația rutieră a fost oprită temporar, însă autoritățile au anunțat ulterior reluarea integrală a traficului.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 73C, la intrarea în municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, după ce un container s-a desprins de pe platforma cu care era transportat şi a acroşat un autoturism”, a transmis inițial Centrul Infotrafic.
La locul accidentului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș și ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„În autoturism se aflau patru persoane, acestea fiind preluate de către echipajele medicale”, a comunicat ISU Argeș.
„Echipajele medicale au asistat patru persoane, ulterior, una dintre acestea refuzând transportul la spital. Paramedicii SMURD au preluat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 29 de ani, care acuză dureri la coloana cervicală. Echipajul SAJ transportă la spital alte două persoane”, au precizat pompierii.
Echipajele de intervenție au luat și măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
Citește și: Aplicația prin care românii își pot estima pensia, verifica vechimea în muncă și depune cereri online. Cum funcționează MyCNPP
Ulterior, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a transmis informații suplimentare despre circumstanțele producerii accidentului și identitatea conducătorilor auto implicați.
„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, între localitatea Tigveni şi intrarea pe A1. Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Curtea de Argeş, a reieşit că un container, care era transportat cu un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, condus de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Albota, judeţul Argeş, având direcţia de deplasare dinspre municipiul Râmnicu Vâlcea spre municipiul Curtea de Argeş, ar fi căzut, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, şi ar fi lovit un autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Bucureşti”, a transmis Poliția Argeș.
Potrivit anchetatorilor, șoferul autoturismului, în vârstă de 37 de ani, și trei pasageri, de 29, 26 și 18 ani, au suferit leziuni. Pasagerii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a stabili împrejurările în care containerul s-a desprins de pe remorcă și a lovit autoturismul.
„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, a mai transmis Poliția.
În timpul intervenției, circulația a fost deviată inclusiv pe Autostrada A1, de la kilometrul 120 către DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea. Deși inițial reluarea traficului fusese estimată după ora 09:30, autoritățile au anunțat ulterior că circulația în zona accidentului a fost restabilită integral.
![]()
DIVERSE
Epidemia de Ebola din Africa se extinde. O nouă evaluare a riscului publicată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor
Publicat
acum 44 de minutela
24 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Autoritățile europene atrag însă atenția asupra necesității menținerii capacității de diagnostic și a pregătirii unităților medicale pentru identificarea rapidă a eventualelor cazuri importate. Evaluarea a fost realizată după confirmarea unor infecții în Kenya și Nigeria, în condițiile în care transmiterea virusului continuă în mai multe regiuni din Republica Democratică Congo.
Potrivit datelor prezentate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), până la 20 octombrie, în Republica Democratică Congo fuseseră raportate 9.704 cazuri confirmate de Ebola și 4.687 de decese.
Aceste cifre indică o rată a mortalității de aproximativ 48% în rândul persoanelor diagnosticate. Epidemia afectează 66 de zone sanitare din opt provincii, iar autoritățile continuă măsurile de supraveghere și limitare a transmiterii.
În Kenya au fost confirmate nouă cazuri, dintre care unul s-a soldat cu decesul pacientului. Prima persoană infectată călătorise din Republica Democratică Congo, tranzitând Uganda.
Ulterior, alte opt persoane au fost diagnosticate cu Ebola, toate fiind contacți ai primului pacient. Este vorba despre patru membri ai familiei și patru lucrători sanitari.
Cele opt persoane se aflau deja în carantină în momentul apariției simptomelor, iar autoritățile nu au identificat până în prezent dovezi ale răspândirii virusului în afara acestui grup.
În Nigeria, un caz importat a fost confirmat în capitala Abuja, la o persoană care călătorise din Uganda. Pacientul a fost izolat și primește îngrijiri medicale, în timp ce 44 de persoane care au intrat în contact cu acesta sunt monitorizate.
Ce risc există pentru România
ECDC consideră că probabilitatea infectării persoanelor din Uniunea Europeană și Spațiul Economic European care călătoresc sau locuiesc în zonele afectate din Kenya și Nigeria este scăzută, dacă sunt respectate măsurile de protecție.
Pentru populația generală a Uniunii Europene, inclusiv pentru România, riscul este evaluat drept foarte scăzut.
Specialiștii europeni apreciază că și probabilitatea apariției unor lanțuri de transmitere în urma unui eventual caz importat este foarte scăzută, datorită capacității sistemelor medicale de a identifica și izola pacienții.
ECDC recomandă menținerea capacității de diagnostic în laboratoare, informarea personalului medical și pregătirea spitalelor pentru gestionarea în siguranță a cazurilor suspecte.
Deocamdată, agenția europeană nu recomandă introducerea unor restricții de călătorie către sau dinspre Kenya și Nigeria.
Nu există un vaccin autorizat împotriva acestei forme de Ebola
Virusul Bundibugyo provoacă o formă severă a bolii Ebola, ale cărei simptome includ febră, oboseală și dureri musculare. În cazurile grave, infecția poate determina afectarea mai multor organe.
Transmiterea se produce prin contact direct cu sângele sau alte fluide biologice ale persoanelor infectate, precum și prin intermediul materialelor contaminate.
Perioada de incubație este cuprinsă între două și 21 de zile, iar persoanele infectate devin contagioase după apariția simptomelor.
În prezent, nu există vaccinuri sau tratamente specifice autorizate pentru Ebola provocată de virusul Bundibugyo. Îngrijirea medicală constă în tratament de susținere, iar prevenirea răspândirii depinde de identificarea rapidă a cazurilor, izolarea pacienților și monitorizarea contacților.
![]()
DIVERSE
Exercițiu nuclear fără precedent în Europa. Franța și Marea Britanie transmit un avertisment adversarilor: ”Nu trebuie să aibă nicio îndoială”
Publicat
acum 2 orela
24 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Exercițiul a reprezentat prima participare a aviației militare britanice la o operațiune de antrenament a componentei nucleare aeropurtate franceze. Cele două guverne au precizat că nu a fost utilizat armament nuclear, obiectivul principal fiind îmbunătățirea coordonării militare și a capacității de acțiune comună. Operațiunea se înscrie în cooperarea bilaterală prevăzută de Declarația de la Northwood,.
„Prima participare britanică la un exerciţiu al componentei nucleare aeropurtate franceze marchează un nou capitol în cooperarea între Regatul Unit şi Franţa în domeniul nuclear al apărării”, a transmis Ministerul francez al Apărării, potrivit News.ro.
Avioanele Rafale au decolat de la baza aeriană Saint-Dizier, din departamentul francez Haute-Marne, și au fost escortate de aeronave Typhoon britanice în timpul simulării unui atac nuclear deasupra Mediteranei.
Potrivit comunicatului, operațiunea a fost „fără precedent” și „demonstrează cooperarea tot mai mare între cele două puteri nucleare din Europa în cadrul Declaraţiei de la Northwood”.
Autoritățile au precizat că „echipajele şi capacităţile britanice au operat alături de Forţele Aeriene Strategice (FAS) franceze deasupra Mării Mediterane. După ce au decolat de la baza aeriană Saint-Dizier (Haute-Marne), avioanele franceze (de tip) Rafale, escorate de avioane de vânătoare (de tip) Typhoon ale RAF, au simulat un atac nuclear”.
Exercițiul a urmărit „atât consolidarea coordonării şi interoperabilităţii între personalul britanic şi francez, cât şi consolidarea înţelegerii reciproce, demonstrând astfel intensificarea cooperării între cele două puteri nucleare europene”.
„Exerciţiul de azi (vineri) marchează un nou capitol în relaţiile dintre Regatul Unit şi Franţa în planul nuclear al apărării”, a declarat ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting.
„Într-o lume tot mai periculoasă, adevrsarii noştri nu trebuie să aibă nicio îndoială: Regatul Unit şi Franţa rămân unite în angajamentul lor în favoarea securităţii europene şi menţinerii disuasiunii care a contribuit la păstratea păcii timp de generaţii”, a adăugat acesta.
La rândul său, ministrul francez al Apărării, Catherine Vautrin, a subliniat că independența arsenalelor nucleare ale celor două state nu împiedică dezvoltarea cooperării militare.
„A avea forţe nucleare independente nu exclude coordonarea”, a declarat Catherine Vautrin.
„Prin coordonare, forţele noastre nucleare demonstrează că pot contribui şi mai semnificativ la securitatea globală a Alianţei (Nord-Atlantice) şi păcii şi stabilităţii în zona euroatlantică”, a subliniat oficialul francez.
Cele două guverne au transmis că exercițiul „arată hotărârea Franţei şi Regatului Unit de a descuraja toate ameninţările comune”.
Totodată, Parisul și Londra au precizat că „nu intenţionează să recurgă la arma nucleară decât în circumstanţe extreme de legitimă apărare”.
Zece state au aderat la inițiativa franceză privind descurajarea nucleară
Exercițiul a avut loc după ce președintele francez Emmanuel Macron a lansat, în martie, inițiativa „disuasiunii avansate”, destinată consolidării cooperării nucleare cu partenerii europeni.
Programul permite participarea statelor interesate la exerciții militare și consultări strategice, fără ca acestea să dobândească dreptul de a decide asupra utilizării armamentului nuclear francez.
Inițiativa prevede inclusiv desfășurarea „circumstanţială” a unor avioane Rafale aparținând Forțelor Aeriene Strategice franceze pe teritoriul statelor partenere.
Până în prezent, zece țări europene au aderat la această inițiativă, care urmărește consolidarea capacității de descurajare și a cooperării militare în Europa.
![]()
DIVERSE
Produsul de la Lidl care costă sub 50 de lei. Mai poate fi cumpărat la preț redus doar până mâine!
Publicat
acum 2 orela
24 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Aparatul vândut de Lidl este conceput pentru uz casnic și poate fi folosit pentru uscarea pantofilor, ghetelor sau bocancilor umeziți de ploaie ori în timpul activităților desfășurate în aer liber.
Produsul este disponibil în limita stocurilor existente, astfel că prezența sa la raft poate varia de la un magazin la altul. Potrivit informațiilor publicate de comerciant, dispozitivul are o putere de 20 W, pune la dispoziție trei programe de uscare și funcționează la o temperatură maximă de 56 de grade Celsius, scrie bugetul.ro.
Cât costă uscătorul de încălțăminte și până când este disponibil
Uscătorul electric Silvercrest este comercializat la prețul de 49,99 lei, în cadrul campaniei promoționale desfășurate între 22 și 25 octombrie. Oferta se aplică în limita stocurilor disponibile, ceea ce înseamnă că produsul s-ar putea epuiza înainte de încheierea perioadei anunțate.
Disponibilitatea efectivă depinde de stocurile repartizate fiecărei unități comerciale și de numărul produselor vândute. Prin urmare, includerea articolului în catalogul promoțional nu garantează că acesta va putea fi găsit în toate magazinele până pe 25 octombrie.
Deși produsul este promovat pentru utilitatea sa în gospodărie, nu au fost publicate date concrete privind numărul de unități vândute sau magazinele în care stocurile s-ar fi epuizat. În consecință, nu există cifre care să confirme amploarea cererii pentru acest model.
Citeşte şi: Anunţul momentului vine de la BNR. Când va trece România la euro: „Putem printa bancnote”
Cum funcționează uscătorul electric pentru încălțăminte
Dispozitivul Silvercrest se conectează direct la priză și utilizează un element de încălzire pentru a ajuta la uscarea încălțămintei. Cele trei programe disponibile permit selectarea unei opțiuni de funcționare în funcție de necesități, iar temperatura maximă anunțată de producător este de 56 de grade Celsius.
Aparatul poate fi util în perioadele ploioase sau în sezonul rece, când pantofii, ghetele și bocancii se pot umezi frecvent. Totuși, alegerea programului trebuie făcută în conformitate cu instrucțiunile de utilizare și cu recomandările de întreținere ale încălțămintei.
Nu toate materialele suportă în aceeași măsură expunerea la căldură. Din acest motiv, înainte de utilizare este indicată verificarea eventualelor restricții privind uscarea, mai ales în cazul încălțămintei realizate din materiale sensibile sau care conține adezivi ce pot fi afectați de temperaturi ridicate.
Ce înseamnă puterea de 20 W și cât consumă aparatul
Puterea de 20 W reprezintă un indicator al consumului instantaneu de energie la puterea nominală, nu cantitatea totală de electricitate utilizată în timpul unei sesiuni de uscare.
Pentru a înțelege mai ușor consumul, dacă aparatul ar funcționa constant la 20 W timp de o oră, energia utilizată ar fi de aproximativ 0,02 kWh. În cazul unei funcționări de trei ore la aceeași putere, consumul ar ajunge la 0,06 kWh.
Aceste valori sunt estimări matematice bazate pe puterea declarată, nu rezultate ale unor măsurători efectuate în timpul utilizării. Consumul real poate varia în funcție de programul selectat și de modul de funcționare al elementului de încălzire.
Cât de lung este cablul și unde poate fi folosit
Uscătorul de încălțăminte este prevăzut cu un cablu de alimentare de 180 de centimetri. Această caracteristică trebuie luată în considerare atunci când este ales locul de utilizare, deoarece aparatul are nevoie de acces la o priză electrică.
Dispozitivul este destinat folosirii în locuință și poate fi utilizat pentru încălțămintea umezită în urma expunerii la ploaie sau a activităților în aer liber. Compatibilitatea cu fiecare tip de material nu trebuie însă presupusă automat, ci verificată în instrucțiunile produsului.
Respectarea recomandărilor privind amplasarea, conectarea la rețeaua electrică și selectarea programului este importantă pentru utilizarea corespunzătoare a aparatului. De asemenea, trebuie respectate indicațiile de întreținere ale încălțămintei pentru a evita deteriorarea acesteia.
Ce garanție are produsul și ce trebuie verificat înainte de cumpărare
Potrivit informațiilor prezentate în ofertă, uscătorul electric Silvercrest beneficiază de o garanție de trei ani. Documentele primite la achiziție trebuie păstrate și consultate pentru detalii privind condițiile de garanție și procedura aplicabilă în cazul apariției unor probleme.
![]()
ACTUAL
Accident grav lângă Curtea de Argeş. Un container s-a desprins de pe platformă şi a lovit o maşină în mers
Publicat
acum 3 orela
24 octombrie 2026Autor
admin
Garv accident in sîmbătă dimineața șla intrarea în Curtea de Argeș! Un container cu deşeuri din plastic s-a desprins, sâmmbătă, de pe platforma cu care era transportat şi a acroşat o maşină. Patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital. Traficul este oprit pe DN 73C, la intrarea în municipiul Curtea de Argeş.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 73C, la intrarea în municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, după ce un container s-a desprins de pe platforma cu care era transportat şi a acroşat un autoturism”, anunţă Centrul Infotrafic.
În urma accidentului, trei persoane au suferit leziuni pentru care au necesitat transportul la spital.
ISU Argeş precizează că, din primele informaţii, se pare era un container cu deşeuri din plastic.
S-a aplicat devierea circulaţiei şi pe Autostrada A1 de la kilometrul 120 către DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea. Se estimează reluarea traficului pe DN 73C şi A1 Piteşti – Curtea de Argeş după ora 09:50.
![]()

A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei. Avea 91 de ani şi suferea de o boală cruntă!

Accident grav în Argeș. Un container cu deșeuri din plastic a căzut peste o mașină. Trei persoane au ajuns la spital

Epidemia de Ebola din Africa se extinde. O nouă evaluare a riscului publicată de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor

Exercițiu nuclear fără precedent în Europa. Franța și Marea Britanie transmit un avertisment adversarilor: ”Nu trebuie să aibă nicio îndoială”

Produsul de la Lidl care costă sub 50 de lei. Mai poate fi cumpărat la preț redus doar până mâine!

TRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!

Primăria Curtea de Argeș angajează polițist local: Nu se cer studii sau vechime!

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului

Incendiu la restaurantul By The Lake din Curtea de Argeș – Au fost prinși cei care au dat foc

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Accident grav lângă Curtea de Argeş. Un container s-a desprins de pe platformă şi a lovit o maşină în mers
Garv accident in sîmbătă dimineața șla intrarea în Curtea de Argeș! Un container cu deşeuri din plastic s-a desprins, sâmmbătă,...

Cum s-a produs atacul cu macetă de la liceul din Pitești. Informațiile oferite de autorități
Din cercetările efectuate de autorități, incidentul cu macetă de la liceul din Pitești ar fi pornit de la niște glume....

Atac cu un cuțit la un liceu din Pitești: Elev de 15 ani, rănit de un coleg în timpul orelor
Un incident violenț a avut loc la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești, unde polițiștii au fost sesizați cu privire...

Bunica bătăușă din Argeș: A agresat doi elevi în curtea școlii pentru a-și răzbuna nepotul
O femeie de 58 de ani din comuna Merișani, județul Argeș, a ajuns pe mâna polițiștilor după ce a atacat...
Curtea de Argeș

Incendiu la restaurantul By The Lake din Curtea de Argeș – Au fost prinși cei care au dat foc
La data de 20 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările...

OFICIAL! Câți urși au fost împușcați în Argeș în ultimul an – VEZI DETALII
Numărul urșilor eliminați prin împușcare în județul Argeș atinge cifre record pentru ultimul an. Potrivit datelor oficiale centralizate și puse...

TIR în flăcări pe o șosea din Argeș – S-A FĂCUT SCRUM
În această dimineață, în jurul orei 03.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au fost sesizați, prin apel 112, de...

Primăria Curtea de Argeș angajează polițist local: Nu se cer studii sau vechime!
Primăria Municipiului Curtea de Argeș a lansat un anunț privind organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice...

TRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!
Șoc în această seară în municipiul Curtea de Argeș! Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs pe Strada...
Mioveni

ARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT
Argeșenii semnalează o ruptură profundă față de partidele tradiționale. Cel mai recent sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de casa...

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!
Sătui de premii cumpărate din banii lor, sătui de halul in care a ajuns judetul, argeșenii au preluat inițiativa și...

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului
Prefectura Județului Argeș se pregătește pentru schimbări majore la nivelul conducerii. Atât prefectul susținut de USR, Sebastian Nedelcu, cât și...

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini...
Câmpulung

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...

Rata şomajului înregistrat în Argeș, cu mult peste media națională
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăPrimăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
ACTUALacum o săptămânăAtenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
ACTUALacum o săptămânăPercheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
ACTUALacum 2 săptămâniDupă Primăria Brăduleț, Garda de Mediu în control amplu la Lactate Brădet – Reacția patronului Marius Badea
ACTUALacum 2 săptămâniCJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
ACTUALacum 2 săptămâniPRINS CU CĂȘTILE-N URECHI LA PERMIS! Un candidat din Argeș, umflat de poliție direct din sala de examen!
ACTUALacum o săptămânăFlorin Enache, fondatorul TEILOR, premiat în cadrul Galei CEO Awards 2026: „Liderii care îi fac pe ceilalți mai buni”
ACTUALacum 2 săptămâniPiața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul












Ultimele Comentarii