Stai conectat...

ACTUAL

Concedieri colective la Azomureș. Sute de oameni sunt trimiși în șomaj, sindicaliștii anunță proteste la Ministerul Energiei

Publicat

la

Valul de concedieri de la Azomureș continuă. De la 1 Mai sute de angajați vor intra oficial în preaviz după ce negocierile dintre Romgaz și elvețienii de la Ameropa pentru cumpărare combinatului de îngrăşăminte nu au dus încă la niciun rezultat.

Concedieri colective la Azomureș. Se anunță proteste la Ministerul Energiei

Liderul de sindicat Emil Almăşan anunță proteste la sediul Ministerului Energiei, autoritatea tutelară a Romgaz, pentru a cere ca statul să găsească o soluție pentru salvarea unicului producător de îngrăşăminte funcţional din România şi pentru salvarea locurilor de muncă a 865 de angajați.

”Nu ştim nimic. Nu ne anunţă nimeni de nimic, nu înţelegem dacă negocierile dintre Romgaz sunt blocate de preţ sau de orice altceva. Aşteptăm, dar nu ştim exact ce. Oricum, noi în 22 aprilie venim la Bucureşti pentru a picheta sediul Ministerului Energiei. Voiam să venim 250-300 de salariaţi, dar ni s-au aprobat doar 100 de manifestanţi”, spune liderul de sindicat potrivit Economedia. 

Citește și Valul de concedieri din 2026 face ravagii în România. Companiile care renunță la angajați

Emil Almășan susține că odată ce oamenii vor fi concediați, aceștia își vor căuta alte locuri de muncă astfel că, în situația în care Azomureș va ajunge la Romgaz, se vor găsi cu greu persoane care să lucreze.

”Sigur că Azomureşul ar putea fi preluat şi din mai încolo, pentru că instalaţiile sunt în conservare, problema este cine mai rămâne să lucreze în fabrică”, mai spune sindicalistul.

De la 1 mai, 865 din 920 de angajați vor intra în previz.

La 1 mai, începe preavizul pentru 865 din 920 de angajaţi Azomureş.

Azomureş este ultimul combinat de îngrăşăminte încă funcţional din România. Mai sunt unele din fostul imperiul InterAgro al lui Ioan Niculae care, teoretic, ar putea să producă însă sunt închise de mult timp şi nu mai au autorizaţia de mediu. România este acum total dependentă de importuri.

Citește și Frații Pavăl ar urma să primească un credit de 400 de milioane de euro de la Banca Transilvania pentru achiziția rețelei Carrefour. Una dintre cele mai mari finanțări corporate din istoria băncii

Loading

ACTUAL

Accident în Curtea de Argeș, în Progresu: Un autoturism a plonjat în șanț

Publicat

la

Autor

Un eveniment rutier a mobilizat echipajele de intervenție astăzi, în municipiul Curtea de Argeș, după ce un conducător auto a pierdut controlul volanului, iar mașina a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-un șanț de pe marginea drumului. La fața locului au acționat rapid pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, care au intervenit cu două echipaje: o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.

Paramedicii au preluat o persoană de sex masculin care necesita îngrijiri medicale. Aceasta a fost monitorizată la fața locului și pregătită pentru transportul la unitatea spitalicească.

În paralel cu acordarea primului ajutor, militarii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, având în vedere posibilele scurgeri de lichide combustibile sau avarii la sistemul electric al vehiculului.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Un polițist de 20 de ani, găsit împușcat. Suferea de depresie pentru că nu primea permisie să meargă acasă

Publicat

la

Autor

Un tânăr polițist a fost găsit fără viață pe un teren din municipiul Tulcea. Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați în jurul orei 16:55 cu privire la descoperirea macabră. La fața locului au fost mobilizate de urgență echipe operative, care au început imediat verificările.

Din primele informații, victima este un bărbat de 20 de ani, subofițer în cadrul Biroului Investigații Criminale de la Politia Municipiului. El era din Mioveni și fusese angajat in structurile MAI cu câteva luni în urmă.

În jurul orei 13 el s-a prezentat la serviciu, a preluat arma și muniția aferentă. Apoi a dispărut. Corpul a fost descoperit ulterior in zona cartierului Vărărie- Baltă.

„La data de 20 aprilie 2026, în jurul orei 16:55, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că, pe un teren, aflat în municipiul Tulcea, a fost găsit un bărbat decedat.

Din primele verificări, este vorba de un bărbat de 20 de ani, polițist din cadrul I.P.J. Tulcea, care s-ar fi împușcat mortal, fără a exista indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale.

Citește și: Cum a ajuns un tânăr de 18 ani, cu opt clase, să câștige 500.000 de euro în doar câteva luni: ”E cel mai bogat din regiune”

La fața locului s-au deplasat echipe operative, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente”, a precizat IPJ Tulcea.

Potrivit unor surse oradetulcea.ro, tânărul polițist era depresiv, pentru că nu era lăsat să plece acasă, la Mioveni, de unde era și că abia prin toamnă ar fi avut dreptul să facă raport pentru a merge acasă.

Citește și: Val de accidente în România. O maşină electrică a luat foc după un derapaj. Imagini dramatice cu salavarea pasagerilor VIDEO

Primele concluzii indică faptul că acesta s-ar fi împușcat mortal, iar până în acest moment nu există suspiciuni privind implicarea altor persoane sau comiterea unei infracțiuni.

Criminaliștii și procurorii încearcă să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia, inclusiv ce l-ar fi putut împinge pe tânăr la un asemenea gest extrem.

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

HALUCINANT! 6 MILIOANE EURO PENTRU 10 TURIȘTI PE ZI: Cetatea Poenari, țeapa și matematica mincinoasă a PSD! Domnule Mînzînă ne explici sau ne înjuri ca la Biserica PSD?

Publicat

la

Autor

În timp ce Ion Mînzînă și Adrian Bughiu se întrec în declarații sforăitoare despre „turismul de succes” din județ, adevărul de la poalele Cetății Poenari îi lovește direct în obrazul administrativ. Realitatea, oferită negru pe alb de Cornel Popescu (directorul Muzeului Județean Argeș), este un dezastru național: „cuibul lui Dracula” a devenit un cuib al nepăsării și al minciunii.

În timp ce alte cetăți din România „duduie” de vizitatori, Poenariul lui Mînzînă se zbate într-o mediocritate cruntă, deși a „înghițit” peste 6 milioane de lei pentru o reabilitare care pare făcută din turtă dulce.

MATEMATICA MINCIUNII VS. REALITATEA CRUDĂ

Dacă asculți conducerea CJ Argeș, la Poenari e pelerinaj: peste 100.000 de turiști anual. Dacă te uiți pe cifrele oficiale, te apucă plânsul. Iată „performanța” echipei de „specialiști” în anul 2025:

Perioada / IndicatorCifra Reală (2025)Cifra umflată de CJ
Total Vizitatori Anual19.570100.000+
Medie Lunară1.600
Medie Zilnică54 turiști

Datele pentru începutul anului 2026 sunt de-a dreptul șocante. În lunile ianuarie, februarie și martie, cetatea a fost vizitată de doar 900 de oameni. Asta înseamnă 10 turiști pe zi. Practic, sunt mai mulți angajați și „specialiști” care trec pe la CJ decât turiști care urcă treptele lui Dracula iar matematica simpla ne arata ca nu se pot plati nici salariile angajatilor din banii obtinuti din vanzarea biletelor.

La Castrul Roman de la Jidova situatia este cu totul halucinantă: doar 3576 de turisti in 2025, adică o medie de 9 turisti pe zi. În primele 3 luni ale anului 2026 ( ianuarie, februarie si martie), doar 106 turisti au vizitat cu bilet Castrul Jidova, adica 1 pe zi.

COMPETIȚIA NE UMPILE DE RUȘINE: De ce alții pot și noi nu?

În timp ce Mînzînă se laudă cu 54 de turiști pe zi, administratorii cetăților din alte județe gestionează cifre care pentru Argeș par science-fiction. Nu e nevoie de „strategii” de milioane, ci de competență, lucru care lipsește cu desăvârșire la Pitești.

Cetatea Deva: 102.000 vizitatori/an 2025

Castelul Corvinilor: 381.000 vizitatori/an 2025 (de 19 ori mai mulți!).

Cetatea Râșnov: 450.000 vizitatori/an 2025

Giardini di Zoe (Hunedoara): peste 158.000/ an 2025

Cetatea Făgărașului: 130.000 vizitatori/an 2025

6 MILIOANE TOCAȚI FĂRĂ CAP LEI PENTRU O CETATE SFĂRĂMICIOASĂ

Banii s-au dus, dar cetatea a rămas mai mult închisă decât deschisă. Modernizarea trâmbițată de PSD s-a dovedit a fi un eșec de proporții. Să investești peste 6 milioane de lei și să ai 10 vizitatori pe zi în 2026 este definiția „tunului” administrativ.

Mai mult, umilința a fost completă la concursurile de profil: deși s-au plătit sume frumoase pentru nominalizări, Cetatea Poenari a fost eliminată sau mutată la „și altele”, pentru că juriile nu pot fi păcălite cu comunicate de presă semnate de Bughiu.

Obrazul mincinosului nu se mai ascunde după deget

Este strigător la cer să ai în mână un brand mondial precum „Cetatea lui Vlad Țepeș” și să reușești contraperformanța de a atrage doar 50 de oameni pe zi. În orice stat normal, după un asemenea management „briliant”, toată conducerea CJ și-ar fi dat demisia de onoare (dacă ar fi avut-o).

„Domnilor Mînzînă și Bughiu, cifrele nu mint, doar voi o faceți! Să te lauzi cu sute de mii de turiști când realitatea îți dă 900 de oameni în 3 luni este dovada clară că trăiți într-o bulă de aroganță plătită din banii noștri. Poenariul se dărâmă, turiștii pleacă scârbiți de ușile închise, dar voi continuați să scrieți poezii electorale pe Facebook,” a declarat jurnalistul Iulian Uță în emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PRO ARGES TV.

Ghinion! Datele furnizate redactiei noastre de managerul Cornel Popescu ( căruia îi mulțumim pentru corectitudine) au pus capăt legendei „turismului argeșean de succes”. Cetatea Poenari este azi monumentul incompetenței PSD, o ruină administrativă care ne costă milioane și ne aduce doar rușine.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Casele neracordate la apă, canalizare sau gaze – scutite de impozit | PROIECT DE LEGE ÎN PARLAMENT

Publicat

la

Autor

O nouă inițiativă legislativă aflată în dezbatere parlamentară promite să facă dreptate proprietarilor de case care, deși își plătesc dările către stat, trăiesc în condiții similare secolelor trecute, fără acces la infrastructura de bază.

Dreptate pentru „casele din afara rețelei”

Proiectul propune ca toate clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice care nu sunt racordate la rețelele publice de:

  • Alimentare cu apă
  • Canalizare
  • Distribuție a gazelor naturale

să fie complet scutite de impozitul pe clădire. Logica din spatele inițiativei este simplă: dacă statul nu oferă serviciile promise prin infrastructură, nu are fundamentul moral sau legal să colecteze taxe pe proprietatea respectivă.

Taxe fără servicii: „O modalitate artificială de colectare”

Autorii proiectului critică dur modul în care taxele și impozitele au fost majorate în ultimii ani, fără ca cetățenii să simtă o îmbunătățire reală a calității vieții. În expunerea de motive, inițiatorii subliniază un paradox al sistemului fiscal românesc:

„Impozitele reprezintă, în fapt, contribuții realizate cu scopul de a susține serviciile publice oferite de autorități. În contextul în care autoritățile publice dau dovadă de pasivitate și nu asigură infrastructura necesară, imobilele respective nu ar trebui să fie supuse acestor taxe.”

Aceștia susțin că actualele creșteri de taxe sunt „lipsite de fundament” și reprezintă doar „modalități artificiale de creștere a sumelor colectate de stat”.

Realitatea din teren: Comunități lăsate în urmă

Deși suntem în 2026, România încă numără o mulțime de gospodării și chiar comunități întregi care depind de fântâni, fose septice sau încălzire pe lemne, în ciuda promisiunilor repetate de modernizare. Proiectul vizează direct aceste zone, unde investițiile publice au întârziat să apară.

Ce urmează? Proiectul se află în prezent pe masa parlamentarilor pentru dezbatere. Dacă va fi adoptat, măsura ar putea pune o presiune financiară uriașă pe primăriile care au neglijat extinderea utilităților, forțându-le să aleagă între a pierde venituri din impozite sau a investi, în sfârșit, în rețelele de apă și gaze.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Se înăspresc regulile pentru trotinetiști. Noi limite de viteză după ce numărul accidentelor din cauza trotinetelor electrice a crescut

Publicat

la

Autor

Se înăspresc regulile pentru trotinetiști la Cluj-Napoca. În premieră națională autoritățile locale introduc un set de măsuri pentru folosirea trotinetelor de închiriat. Noile măsuri au fost stabilite în urma discuțiilor cu operatorii și susținute de Poliție.

Reguli mai dure pentru trotinetiști, în Cluj. Cu ce viteză maximă pot merge în zona școlilor

Potrivit noilor reguli, viteza maximă cu care pot merge cei care închiriază trotinetele electrice în apropierea școlilor este de 10 km/h, iar noaptea nu pot depăși 20 de km/h.

Citește și Incendiu într-un apartament din Timișoara, cel mai probabil din cauza bateriei unei trotinete electrice. 9 persoane au fost evacuate din locuințele învecinate VIDEO

”La Cluj-Napoca vor fi introduse, în premieră națională, un set de măsuri pentru utilizarea trotinetelor de închiriat, stabilite în urma discuțiilor cu operatorii și susținute de Poliție.

Concret, noile reguli includ:

oprirea automată a trotinetelor în parcuri și în zone clar delimitate;
reducerea vitezei la 10 km/h în zona școlilor;
limitarea vitezei la 20 km/h pe timpul nopții;
introducerea unor verificări suplimentare în aplicație, pentru creșterea siguranței.
În paralel, vor fi derulate campanii de informare dedicate utilizatorilor, inclusiv în școli.

Implementarea acestor măsuri este prevăzută până la sfârșitul lunii iunie”, anunță viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, potrivit ziarulunirea.ro. 

Noile măsuri au fost luate din cauza numărului tot mai mare de accidente provocate de viteza cu care se merge pe trotineta electrică.

”Am luat această decizie pentru că vrem să creștem siguranța în spațiul public, pentru pietoni, în special pentru copii, dar și pentru cei care folosesc trotinetele. Este un pas necesar pentru a introduce reguli clare și un control mai eficient al modului de utilizare”, a mai transmis viceprimarul.

Citește și Cele mai mari firme care închiriază trotinete electrice susţin că nu va trebui să le facă poliţe RCA. Răspunsul ASF sugerează altceva

Loading

Citește tot

ACTUAL

Tavan fals căzut peste un actor la Teatrul Național din Iași chiar în timpul spectacolului. Este al doilea accident în câteva luni

Publicat

la

Autor

Un tavan fals s-a prăbușit sâmbătă seară peste actorul Călin Chirilă, în timpul spectacolului „D’ale carnavalului” de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, iar poliția a deschis o anchetă. Incidentul a fost relatat în premieră de Radio Hit Iași.

Incidentul a avut loc în timpul unei scene în care, la comanda echipei tehnice, tavanul fals — un element de decor cu o greutate cuprinsă între 20 și 40 de kilograme, parte din scenografia regizorului Claudiu Goga — trebuia să cadă controlat pe scenă.

Sâmbătă, manevra a fost executată prea rapid, iar structura a căzut direct peste actor.

Spectacolul a fost imediat întrerupt, iar Călin Chirilă a fost evacuat în aplauzele publicului prezent în sală.

„În timpul spectacolului «D’ale carnavalului» există un moment, la finalul primei părți, când actorii vin în față și tavanul din spate se prăbușește. Din păcate, manevra a fost realizată greșit și l-a lovit pe unul dintre actorii noștri. L-a lovit destul de puternic, ceea ce l-a făcut să se ducă la spital ca să își facă un CT la coloană”, a declarat Hadji-Culea, directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Contactat de „Ziarul de Iași”, actorul Călin Chirilă nu a dorit să facă declarații. Acesta a apelat la serviciile unui avocat.

Citește și: Incidente grave la școală. Tavan prăbuşit peste elevi, în timpul orei, la un liceu abia renovat în Botoașni. Tavan prăbușit și la Iași

Călin Chirilă, în vârstă de 52 de ani, a fost evaluat inițial la Neurochirurgie, potrivit prof. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic „Prof. Dr. Nicolae Oblu”. Apoi a fost redirecționat la UPU „Sf. Spiridon”, unde a fost investigat și ulterior externat cu recomandări. Medicul a precizat că este vorba despre leziuni minore, localizate la nivelul părților moi (piele și mușchi).

„Policontuzionat, cu traumatism de coloană cervicală și cranio-cerebral. Nu este grav, sunt afectate doar părțile moi, nimic deosebit, cu recuperare ușoară”, a precizat dr. Eva.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, a spus că pacientul a fost transportat la UPU „Sf. Spiridon” pentru un consult chirurgical, deoarece, în urma prăbușirii tavanului fals peste pacient, acesta a suferit o lovitură la cap, dar fără să-și piardă cunoștința.

„A venit de la Neurochirurgie pentru consult chirurgical, după ce a declarat că i-a căzut în cap un tavan din plăci fibrolemnoase, din recuzită. Prezenta doar traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de conștiență. I-am efectuat ecografie abdominală și consult chirurgical. A plecat la domiciliu cu recomandări”, a explicat dr. Cimpoeșu.

Citește și: Se înăspresc regulile pentru trotinetiști. Noi limite de viteze după ce numărul accidentelor din cauza trotinetelor electrice a crescut

Potrivit unor surse convergente, în instituție se vorbește despre consum de alcool în rândul personalului tehnic. Ceea ce agravează situația este că incidentul nu este singular.

Pe 18 decembrie 2025, tot în timpul spectacolului „D’ale carnavalului”, același tavan fals a fost eliberat la momentul nepotrivit, adică mai devreme decât trebuia, peste actrița Andreea Boboc și actorul Cosmin Maxim. Surse ale „Ziarul de Iași” au transmis că Andreea Boboc s-a ales cu o lovitură la cap și o contuzie la brațul stâng, în timp ce Cosmin Maxim a fost atins de tavan, dar fără a fi rănit.

Poliția a deschis o anchetă, spre deosebire de incidentul din decembrie, când cazul a fost analizat doar de Inspectoratul Teritorial de Muncă, fără implicarea organelor de cercetare penală.

Spectacolul a fost suspendat până la clarificarea completă a modului de funcționare a mecanismului.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend