Connect with us

DIVERSE

Cele trei zodii binecuvântate. Nativii vor avea noroc divin în următoarele 21 de zile

Published

on

Zodii privilegiate de astre. Acești trei nativi vor vedea cum ușile se deschid brusc, aducând nu doar succes financiar, ci și o claritate mentală ce le va permite să rezolve conflicte mai vechi.

Citește și: Avertisment dur de la Cristina Demetrescu: care sunt cele două zodii care se vor confrunta cu probleme mari de sănătate în luna mai

Previziuni pentru cele trei zodii: Taur, Fecioară și Capricorn

Taur

Pentru nativii Taur, ultimele luni au fost o luptă continuă cu instabilitatea financiară. Cheltuieli neprevăzute, datorii care se adunau, salarii care nu mai acopereau lunile întregi — toate acestea au pus o presiune uriașă pe umerii acestei zodii.  Vestea bună este că următoarele 21 de zile schimbă complet tabloul.

În jurul datelor de 12-15 mai, Taurii pot avea un moment-cheie: o veste care le schimbă perspectiva financiară pe termen lung. Recomandarea astrologilor este să nu refuze niciun ajutor care le este oferit în această perioadă. Universul lucrează prin oameni, iar persoanele care le ies în cale acum sunt acolo cu un motiv.

Fecioară

Fecioarele au dus o povară emoțională grea în ultimele luni. Anxietatea, insomnia, gândurile care se învârteau în cerc, oboseala cronică — toate acestea au atins un punct critic. Astrele anunță că în următoarele 21 de zile, această perioadă se încheie definitiv.

Datele cele mai favorabile pentru Fecioare sunt 18-20 mai — un interval în care pot primi vești importante și pot face pași decisivi pentru viitorul lor. Astrologii recomandă acestor nativi să petreacă timp în natură, să se roage și să-și asculte intuiția. Răspunsurile vor veni mai repede decât cred.

Capricorn

Capricornii sunt zodia care a muncit cel mai mult fără să vadă rezultate în ultimele luni. Eforturi ignorate, proiecte amânate, oameni care au profitat de munca lor fără să-i recompenseze — totul s-a acumulat într-o frustrare imensă. Astrele schimbă, în următoarele 21 de zile, complet direcția.

Momentul-cheie pentru Capricorni este în jurul datei de 22-25 mai. Atunci poate apărea o oportunitate care nu se va mai repeta — astrologii recomandă să fie pregătiți să spună „da” chiar dacă pare neașteptat. Universul nu trimite a doua oară aceleași șanse, potrivit Redacția.ro.

Loading

DIVERSE

Olguța Vasilescu, declarații după căderea Guvernului Bolojan: „N-aș vrea să dau niciun fel de șanse”

Published

on

Lia Olguța Vasilescu, primarul PSD al Craiovei, a declarat marți, 5 mai, că social-democrații așteaptă cu interes negocierile politice pentru formarea viitorului Guvern și acceptă orice variantă de guvernare, mai puțin cea în care este susținut un Executiv minoritar. Totodată, ea a adus în discuție decizia CCR potrivit căreia un fost premier demis prin moțiune de cenzură nu ar mai putea fi desemnat din nou în aceeași funcție, motiv pentru care Ilie Bolojan „nu mai poate fi desemnat premier”.

„Noi suntem calmi. Cred că singurii calmi în situația dată. Așteptăm să vedem ce negocieri vor avea loc în perioada următoare, pentru că este clar că Ilie Bolojan nu mai poate să fie desemnat premier, cum văd că se pretinde, pentru că ar fi neconstituțional. 

După cum știți, există o decizie a Curții Constituționale care s-a dat după moțiunea depusă de USR și AUR pentru Ludovic Orban, că nu mai poate fi desemnat același prim-ministru care a căzut printr-o moțiune de cenzură.

Deci, aici situația este foarte clară, nu știu de ce nu se cunoaște chestiunea aceasta. În continuare, noi credem că România are nevoie de un guvern care să guverneze pentru oameni și asta trebuie să fie preocuparea principală, un guvern care să producă rezultate și nu doar pentru o parte din electorat, eventual să excludă pe cea mai vulnerabilă, cum, din păcate, s-a întâmplat”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la emisiunea „Decisiv” de la Antena 3 CNN.

Citește și: Controverse despre de locul de veci al lui Gabriel Cotabiță. Fanii au răbufnit: „Ce personalitate a fost și ce mormânt mic are”

Aceasta a precizat că PSD așteaptă demararea negocierilor politice pentru formarea viitorului Guvern.

„Așa cum am spus, așteptăm ca toate partidele să își clarifice poziția. Așteptăm negocierile care vor urma în perioada următoare de la Cotroceni și vom vedea. Nu cred că România va rămâne neguvernată. 

Eu cred că este un vot dat la cald și am văzut mai devreme la dumneavoastră în emisiune stenogramele. A venit domnul Bolojan, a comunicat că trebuie să votăm repede, dictatorial, așa cum îl știm. I-a luat cred că puțin prin surprindere pentru că se așteptau să discute”, a mai adăugat aceasta.

Olguța Vasilescu acuză USR că încearcă să se poziționeze în jurul lui Ilie Bolojan.

„L-am văzut și eu pe domnul Fritz care spune că nu va intra într-un guvern cu PSD.

Nici nu putem să-l obligăm, nici nu o să îl rugăm. Văd că au plecat de la guvernare fără să dea cineva cu apă fiartă pe ei, cum spunea un lider USR, că nu pleacă de la guvernare nici dacă dăm cu apă fiartă pe ei. Pe undeva e normal să îl susțină pe Ilie Bolojan, care a fost mai mult USR decât PNL în această perioadă, iar USR pare într-o criză de lidership și își dorește un pol cu Ilie Bolojan. Atenție, cu Ilie Bolojan, nu cu PNL, ceea ce înseamnă că îl cheamă șef la partidul lor. 

Rămâne să vedem ce vor decide la urmă reprezentanții celor de la PNL din țară, într-o consultare mai largă, care cred că va avea loc până la urmă”, a mai spus aceasta.

Olguța Vasilescu a mai declarat că PSD nu a avut o abordare agresivă în actualul context politic, însă a exclus posibilitatea susținerii unui guvern minoritar.

„N-aș vrea să dau niciun fel de șanse (n.red despre refacerea Coaliției), pentru că am văzut care sunt reacțiile foștilor colegi de coaliție din platou și nu aș vrea să se creadă că intervin în ceea ce se întâmplă în partidele lor. După cum ați observat, în această perioadă am fost foarte puțin agresivi cu colegii de la guvernare. Dacă am avut ceva, am avut cu Ilie Bolojan, nu cu partidele care erau în coaliție. Colegii noștri care ne-au reprezentat la posturile de televiziune au fost foarte atenți ca să nu devină agresivi. 

Deci, din punctul acesta de vedere, cred că noi am lăsat toate ușile deschise. Mai departe, domnul președinte Grindeanu a spus mai devreme care sunt variantele. Cea pe care o excludem total este aceea de a susține orice fel de guvernare din Parlament, adică de a nu fi la guvernare și de a susține un guvern minoritar”, a mai declarat Lia Olguța Vasilescu.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a fost adoptată marți cu 281 de voturi „pentru”, înregistrându-se doar 4 voturi împotrivă și 3 anulate. Este cel mai mare număr de voturi obținut vreodată pentru o moțiune de cenzură în Parlamentul României, fiind necesare 233 de voturi pentru adoptare.

După vot, liderul PSD Sorin Grindeanu a cerut demisia lui Ilie Bolojan și din funcția de premier interimar. Acesta a declarat că PSD este pregătit să identifice rapid o soluție de guvernare și că toate opțiunile rămân deschise, inclusiv varianta unui premier tehnocrat, pe care nu și-o dorește, dar pe care nu o exclude.

Citește și: Gigantul celebru care închide fabrici pe bandă rulantă. Peste 1.800 de angajați rămân fără locuri de muncă

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Gigantul celebru care închide fabrici pe bandă rulantă. Peste 1.800 de angajați rămân fără locuri de muncă

Published

on

Compania cu sediul în Mainz din Germania a anunțat că reducerile de angajați sunt cauzate de supracapacitate şi măsurile de scădere a costurilor. Unităţile din Idar-Oberstein, Marburg şi Tübingen urmează să fie închise până la finalul lui 2027, în timp ce o facilitate din Singapore va fi închisă la începutul anului viitor.

Grupul german BioNTech se aşteaptă ca după implementarea deplină a măsurilor să înregistreze economii anuale de până la 500 de milioane de euro. Fondurile vor fi utilizate pentru cercetare, dezvoltare şi lansarea pe piaţă de medicamente oncologice.

Citește și Concedieri masive la BBC. Compania media elimină 2.000 de locuri de muncă, într-un amplu proces de restructurare a postului public

În primul trimestru din 2026, veniturile BioNTech au scăzut la 118,1 milioane de euro, de la 182,8 milioane de euro în 2025, în special în urma reducerii vânzărilor vaccinurilor Covid-19. Pierderile nete s-au adâncit la 531,9 milioane de euro, de la 415,8 milioane de euro, din cauza majorării cheltuielilor cu programele imuno – oncologice.

Anul trecut, grupul a înregistrat pierderi de un miliard de euro, pe fondul reducerii veniturilor şi al majorării costurilor de dezvoltare. Pentru 2026, BioNTech estimează venituri de 2, 2,3 miliarde de euro, dar şi scăderea vânzărilor vaccinurilor Covid-19 atât în Europa, cât şi în SUA.

Compania pregăteşte o variantă a vaccinului pentru coronavirus adaptată sezonului de vaccinare 2026-2027. De curând, BioNTech a anunţat că îşi propune comercializarea unui prim medicament împotriva cancerului în 2026, în principal graţie tehnologiei ARN mesager (ARNm).

BioNTech lucrează la mai multe terapii împotriva diferitelor tipuri de cancer (melanom, prostată, cap şi gât, ovare, plămâni, colorectal), imunoterapii şi vaccinuri, aflate în prezent în faza de studii clinice, mai precizează sursa menționată.

Vezi și Țara care introduce masa de un euro la cantinele universitare. Toți studenții vor beneficia, indiferent de venituri

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Controverse despre de locul de veci al lui Gabriel Cotabiță. Fanii au răbufnit: „Ce personalitate a fost și ce mormânt mic are”

Published

on

Gabriel Cotabiță a murit pe 23 noiembrie 2024, la vârsta de 69 de ani. Artistul s-a stins din viață la Spitalul Universitar de Urgență din București, unde fusese internat în stare gravă timp de mai multe zile, după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC). Decesul a survenit în urma unui șoc cardiogen.

Trupul lui Gabriel Cotabiță a fost incinerat

După incinerare, cenușa lui Gabriel Cotabiță a fost depusă într-un loc de reculegere special amenajat în Cimitirul Bellu. Pe crucea acestuia este gravat un mesaj emoționant: „În fiecare noapte albastră, în fiecare chemare de a nu pleca, în fiecare clipă de lumină vocea lui rămâne. Atât de aproape. Atât de vie”.

Sursă foto: Click.ro

Deși familia a subliniat că locul de veci este unul simbolic, menit doar pentru omagiu, imaginile cu mormântul modest au stârnit un val de reacții pe rețelele sociale, mulți fani considerându-l prea mic.

Eu știam că, în cazul celor incinerați, nu se mai face înmormântare. De obicei, familia alege să arunce cenușa în mare sau de pe vârful muntelui. E prima dată când văd un mormânt cât un tablou. Nu cred că îl onorează acest fel de mormânt.

Ce personalitate a fost și ce mormânt mic are! Și ce morminte au unii, de care nu a auzit nimeni sau nu s-a auzit nimic bun!

Păi, care este rațiunea? Dacă avea mormânt mare? Cu ce-l încălzea? Mare, mic sau toți la un loc, tot mort se cheamă!”, sunt câteva dintre comentariile fanilor.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Veste uriașă pentru economia României: Șantierul din Mangalia, preluat de doi giganți internaționali. Se caută mii de oameni

Published

on

Rheinmetall și MSC au anunțat marți, printr-un comunicat comun, intenția de a investi în România prin preluarea Șantierului Naval Mangalia, subliniind că un astfel de proiect ar putea deschide noi perspective pentru industria navală și de apărare și ar marca începutul unei etape de dezvoltare.

„Preluarea şantierului naval falimentar din Mangalia de către Rheinmetall şi MSC ar deschide perspective pozitive pentru viitorul industriei navale şi de apărare din România şi ar marca începutul unei noi ere. Rheinmetall AG analizează, în strânsă cooperare cu compania elveţiană MSC, realizarea unor investiţii substanţiale în acest amplasament şi transformarea şantierului într-un hub cu dublă utilizare, atât pentru construcţii navale militare, cât şi civile”, se arată în comunicat.

Potrivit celor două companii, relansarea șantierului ar avea un impact pozitiv semnificativ asupra economiei locale, contribuind la stabilitatea mediului de afaceri din regiune. Pe termen lung, investiția ar putea duce la crearea a câteva mii de locuri de muncă, dar și la dezvoltarea unui sistem de formare profesională duală pentru calificarea angajaților.

În plus, planurile includ înființarea unui centru de excelență și cercetare, care ar putea transforma zona într-un pol de competență și ar încuraja tinerii să rămână în țară.

„Planul actual prevede ca reluarea activităţii şantierului să depăşească construirea a celor patru nave planificate în prezent, care urmează să fie realizate de divizia Naval Systems a Rheinmetall. Ideea este de a dezvolta România într-un hub major european pentru construcţii navale. În acest context, Rheinmetall îşi propune să atragă în ţară programe europene şi globale suplimentare, consolidând astfel poziţia României în industriile de apărare şi construcţii navale”, se precizează în comunicat, conform PRO TV.

Privind utilizarea activelor existente, cele două companii arată că operațiunile actuale vor fi continuate și integrate într-un model de afaceri modernizat, care să valorifice experiența acumulată și să optimizeze infrastructura deja disponibilă.

Rheinmetall este un grup german din domeniul tehnologiei și apărării, recunoscut la nivel global pentru producția de echipamente militare și sisteme de securitate. În calitate de furnizor de sisteme multidomeniu, compania are un rol important în consolidarea capacităților de apărare ale Europei.

În România, grupul cu sediul la Düsseldorf este prezent din 2024 prin Rheinmetall Automecanica, la Mediaș, precum și prin proiectul unei fabrici de pulberi la Victoria. Prin divizia Naval Systems, dezvoltată după achiziția șantierelor NVL de la grupul Lürssen, Rheinmetall a devenit unul dintre principalii furnizori globali de sisteme navale, fiind implicat în programe majore ale marinei germane.

Citește și: Ruptură în PNL după moțiune! Bolojan, încolțit în ședința liberalilor. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise, stenograme bombă: „Voi sunteți cu toate țiglele pe casă? Cine lasă puterea și funcția de premier?” / „Să rupem Constituția dacă Nicușor Dan nu mai decide premierul?”

Șantierul din Mangalia este de interes strategic

MSC este unul dintre cei mai mari operatori de transport maritim și servicii logistice la nivel global, cu o rețea extinsă și experiență în gestionarea lanțurilor internaționale de aprovizionare.

În același timp, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care permite statului român să preia activele funcționale ale companiilor aflate în faliment, declarate de interes strategic și capabile să contribuie la industria de apărare. Preluarea se poate face la un preț care nu depășește valoarea stabilită prin raportul de evaluare pentru lichidare.

„În scopul protejării intereselor esenţiale de securitate, statul român, reprezentat de ministerul de resort (Ministerul Economiei – n.r.), poate dobândi, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, participaţii la persoanele juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului. În situaţia persoanelor juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului, aflate în faliment potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în scopul apărării intereselor esenţiale de securitate şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război, activele funcţionale pot trece în proprietatea privată a statului şi administrarea ministerului de resort ca urmare a înaintării unei propuneri de valorificare a unui activ funcţional către stat, reprezentat de ministerul de resort. În acest caz, titlul de proprietate îl constituie procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidator”, scrie în OUG.

Citește și: PNL anunță oficial că rămâne în opoziție și nu mai face guvern cu PSD. Ilie Bolojan: „PNL este un partid cu demnitate, care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare”

Loading

Continue Reading

DIVERSE

EXCLUSIV Victor Ponta compară coaliția de guvernare cu Tom și Jerry după demiterea guvernului Ilie Bolojan: „Se bat și distrug casa. Asta s-a întâmplat, era foarte clar”

Published

on

Victor Ponta a analizat, în exclusivitate pentru România TV, situația politică a țării în urma demiterii guvernului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.

Victor Ponta compară coaliția de guvernare cu Tom și Jerry

Victor Ponta susține că președintele Nicușor Dan trebuie să cheme cât mai repede politicienii la consultări și compară această coaliție de guvernare cu Tom și Jerry, care fac ce fac și distrug casa.

„Bun. Deci, domnul Președinte ar trebui ca mâine, poimâine, săptămâna aceasta sau weekendul acesta să îi strângă pe oamenii politici și să le spună: «Ok, nu mai avem guvern. Terminați cu scandalul și cu reproșurile. Cine formează guvernul?».

Citește și : EXCLUSIV Victor Ponta, adevărul dur despre moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan: „Normal ca PSD să colaboreze cu AUR”

Această formulă nu mai funcționează acum. Anul trecut, domnul Nicușor Dan a spus: «Domnule, vreau să încerc eu, să fie și PSD-ul, și USR-ul, și PNL-ul, și UDMR-ul». Eu încă de atunci am spus că e ca în desenele animate la care ne uitam noi când eram mici — la care copiii noștri nu prea se mai uită — cu Tom, cu Jerry și cu acel câine: se bat și distrug casa. Asta s-a întâmplat, era foarte clar.”, transmite Victor Ponta.

Fostul premier susține că Nicușor Dan trebuie să recunoască faptul că ideea sa, de a face o largă coaliție pro-europeană, a fost una greșită.

„Acum, Președintele ar trebui să spună: «Oameni buni, nu a mers ideea mea de anul trecut». Cum nu a mers nici ideea domnului Iohannis, care a vrut Guvernul Cioloș și a ieșit un dezastru, așa cum n-au mers nici alte idei de acest gen.”, a mai punctat acesta.

Victor Ponta spune că Nicușor Dan ar trebui să ceară PSD să facă guvernul, dar și să ceară numiri în executiv pe criterii de competență, nu pe criterii politice.

Citește și : Sondaj SOCIOPOL. Cine preia puterea în România. Coaliții surprize în topul preferințelor românilor pentru guvernarea țării

„«Fraților, care este primul partid al țării? PSD-ul. Tu ai făcut moțiunea de cenzură? Da. A trecut? Da. Ai trei zile la dispoziție: du-te și vino cu guvernul! Dar de data aceasta, eu, Nicușor Dan, vin și spun că nu mai accept criterii politice — că e de la PSD, de la PNL sau de la USR. Vreau să știu că pui niște oameni competenți: unul care se pricepe la economie, unul la apărare, unul la educație și unul la sănătate, la ceea ce este cu adevărat important».”, a mai specificat Ponta.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Cutremur în PNL după căderea Guvernului Bolojan: Cine se aliază cu Sorin Grindeanu și cine intră în opoziție

Published

on

După trecerea moțiunii de cenzură PSD-AUR, care a trecut cu un număr covârșitor de voturi, în PNL au apărut tensiuni și discuții privind direcția partidului. Ilie Bolojan a fost demis cu 281 de voturi ale social-democraților și ale polului extremist din Parlament, AUR-SOS-POT.

Pe de o parte, se conturează o tabără care îl critică pe Ilie Bolojan, tabără asociată cu nume precum Hubert Thuma și Cătălin Predoiu, care ar susține continuarea guvernării alături de PSD, condus în prezent de Sorin Grindeanu.

De cealaltă parte, mai mulți lideri și parlamentari PNL, printre care Ciprian Ciucu, Mircea Abrudean, Dan Motreanu, Raluca Turcan, Alexandru Muraru, Vergil Chițac, Bogdan Huțucă, Siegfried Mureșan și Arina Moș, sunt văzuți ca susținători ai continuării liniei actuale.

Tabăra care este împotriva lui Bolojan este reprezentată, cel puțin la nivel declarativ, de Hubert Thuma, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea și Toma Petcu, aceștia transmițând mesaje în mediul online imediat după votul moțiunii.

Citește și: Ilie Bolojan ar putea coagula o „Alianță Reformistă”, partid care să participe la alegerile parlamentare din 2028. Consilierul său cere crearea unei noi formațiuni care să continue reformele: „Este datoria noastră să ne unim”

Tabăra pro-Bolojan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a criticat dur situația politică actuală, acuzând PSD și AUR că au generat criza politică fără precedent.

„PSD, cu ajutorul AUR, a generat criza politică în care ne aflăm acum.

Acum, că moțiunea a trecut, tot PSD va îndemna la numirea rapidă a unui premier-marionetă, de dragul stabilității politice.

Să nu cădem în această capcană!

Stabilitatea PSD înseamnă Ion Iliescu, înseamnă Liviu Dragnea, înseamnă stagnare și liber la furt pentru baroni”, a scris europarlamentarul Siegried Mureșan.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că actuala criză politică este rezultatul unei alianțe toxice și a avertizat că efectele economice ale demiterii Guvernului sunt deja resimțite.

„Căderea Guvernului este rezultatul unei alianțe toxice care pune în pericol stabilitatea economică. Din păcate, românii plătesc deja costul acestei iresponsabilități: cursul euro a depășit praguri istorice, iar instabilitatea se vede direct în rate, prețuri și economii. Cine dărâmă un guvern trebuie să vină cu soluții, nu cu haos. Responsabilitatea pentru consecințele economice și sociale aparține integral celor care au votat această moțiune”, a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean.

Deputatul Florin Roman a comentat căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, susținând că PSD și AUR își asumă acum responsabilitatea guvernării și pledând pentru intrarea PNL în opoziție.

„Moțiunea de cenzură depusă de AUR și PSD a trecut, iar guvernul Ilie Bolojan a fost demis, asigurând interimatul până la numirea noului guvern. De azi înainte, PSD și AUR sunt total responsabile de soarta României.

Nu am votat moțiunea de cenzură și am spus clar ca azi e momentul lepădării PNL de Satana!

Nu vom mai face un guvern cu PSD, care a trădat parcursul pro-european al României. Partidul stat, PSD a dat foc țării la braț cu AUR, partidul care susținea ca lupta împotriva sistemului, reprezentat de PSD.

Personal, rămân alături de Ilie Bolojan și susțin intrarea PNL în opoziție parlamentară, de unde vom susține doar interesele României!”, a declarat deputatul Florin Roman.

Citește și: Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare (PNL), reacționează după căderea guvernului Ilie Bolojan: „Reacțiile piețelor sunt rapide, iar corecțiile vor fi costisitoare”

Tabăra care vrea să continue guvernarea alături de PSD

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că actuala criză politică ar fi putut fi evitată prin continuarea negocierilor și a subliniat că Partidul Național Liberal trebuie să își asume în continuare guvernarea, în ciuda tensiunilor din coaliție.

„Această coaliție avea misiunea să garanteze drumul euro-atlantic al României, să facă corecțiile necesare și să asigure o proiecție de dezvoltare
Din păcate, pe parcurs s-a pierdut această moțiune și nu trebuia să ajungem în acest punct. Trebuia să se continue discuțiile, negocierile, până când vorba lui Stolojan se cădea sub masă
PNL e un partid cu un ADN pro-european, care a dat soluții pentru țară
În acest moment, PNL nu merita această moțiune, nu merita prim-ministrul Bolojan această moțiune
E foarte multă emoție în partid, vom avea ședințe
PNL trebuie să aleagă în a se grăbi cu o decizie pripită și a fugi de responsabilitatea guvernării și a cântări și aș asuma responsabilitatea guvernării
În niciun caz nu se pune problema demisiei lui ilie Bolojan din funcția de președinte PNL
Cea mai bună decizie pentru PNL e să continue guvernarea, să lase opțiunile deschise și să vadă ce se întâmplă în perioada următoare
Ați accepta funcția de premier? O nominalizare politică primește răspuns de la partidul politic”, a declarat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, a transmis un mesaj în favoarea stabilității guvernamentale, susținând că responsabilitatea politică și continuitatea în guvernare sunt esențiale pentru dezvoltarea României.

„Nu poți să îți asumi decizii grele pentru țară, să stai la masa unde se hotărăsc lucrurile importante și apoi să alegi opoziția doar ca să eviți costul. Politica serioasă nu funcționează așa. Continuitatea nu este comodă, dar este singura formă de respect față de oameni.

Generația mea nu a ales drumul ușor. A ales să rămână aici, să construiască în România și să țină direcția europeană atunci când nu era simplu. Pentru noi, modernizarea nu înseamnă discurs sau imagine. Înseamnă rezultate, responsabilitate și capacitatea de a duce lucrurile până la capăt.

Văd asta în mod constant, în discuțiile frecvente pe care le am, săptămână de săptămână, cu primarii PNL din județ. Ei nu vor teorii despre opoziție, ci soluții. Comunitățile au nevoie de drumuri, de investiții, de școli, de servicii publice care funcționează. Toate acestea se fac prin decizie, prin guvernare, nu din margine.

De aceea, pentru România, direcția este clară. Guvernare stabilă, parcurs european și seriozitate în fața oamenilor”, a scris Toma Petcu, șeful Consiliului Județean Giurgiu.

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend