Stai conectat...

DIVERSE

Ce semnificație au CODURILE SACRE. Numerele misterioase asociate cu banii, iubirea și norocul

Publicat

la

Poate ai întâlnit numere precum 1111, 520 sau 741, însoțite de mesaje despre prosperitate și oportunități neașteptate. Sau ai văzut persoane care își notează anumite combinații într-un carnet și le repetă în fiecare dimineață, convinse că astfel își pot îndeplini dorințele.

În spatele acestor practici se află mai multe curente spirituale moderne, care au în comun ideea că numerele ar putea transmite mesaje sau ar putea reprezenta anumite intenții. Interpretările diferă însă de la un sistem la altul, iar nu toate secvențele numerice au aceeași origine.

Citește și: Se întoarce roata norocului pentru cinci zodii chinezești. Dau lovitura la final de săptămână

Ce sunt codurile sacre

Codurile sacre sunt combinații de cifre cărora anumite tradiții spirituale le atribuie semnificații speciale. Ele sunt asociate cu dorințe precum găsirea iubirii, obținerea prosperității, protecția spirituală, încrederea în sine sau depășirea unor dificultăți.

Potrivit adepților, repetarea, contemplarea ori scrierea acestor secvențe ar putea contribui la împlinirea intenției cu care sunt asociate.

Ideea că numerele au semnificații simbolice este veche, fiind întâlnită în diferite forme de numerologie. Totuși, codurile sacre promovate astăzi pe internet aparțin în mare parte unor practici spirituale contemporane.

Cele mai cunoscute sisteme sunt codurile sacre Agesta, secvențele numerice Grabovoi și așa-numitele numere ale îngerilor. Deși sunt adesea prezentate împreună, ele au origini și reguli diferite.

Citește și: Venus iese din RETROGRADARE pe 14 noiembrie cu o IUBIRE KARMICĂ. Surprize pentru zodii înainte de Crăciun

Codurile sacre Agesta

Unul dintre cele mai cunoscute sisteme de coduri sacre este asociat cu José Gabriel Uribe, cunoscut sub numele spiritual Agesta. Acesta a popularizat numeroase secvențe numerice despre care susține că au fost primite prin comunicare spirituală cu așa-numite ființe de lumină. Fiecărui cod i se atribuie o anumită intenție. Unele sunt asociate cu prosperitatea, altele cu dragostea, protecția sau armonia personală.

Particularitatea acestui sistem este repetarea codului de exact 45 de ori. Potrivit explicațiilor atribuite lui Agesta, numărul 45 ar avea o semnificație specială în procesul spiritual de manifestare a dorințelor. Persoana care folosește un cod trebuie să îl rostească mental sau cu voce tare, concentrându-se asupra intenției sale. De exemplu, dacă o secvență este formată din trei cifre, ea poate fi pronunțată ca un număr întreg sau cifră cu cifră, după preferința celui care o repetă.

În tradiția Agesta, nu este obligatorie o anumită oră și nici folosirea lumânărilor, cristalelor sau a altor obiecte ritualice. Unii adepți utilizează însă un șirag de 45 de mărgele pentru a număra repetițiile. Regula celor 45 de repetări aparține acestei tradiții spirituale și nu are o eficiență demonstrată științific.

CITEȘTE MAI MULTE PE SFATULPARINTILOR.RO.

Loading

DIVERSE

Kelemen Hunor, critici dure privind reforma administrativ-teritorială. ”Vom lua măsuri împotriva ei cu toate mijloacele de care dispunem”

Publicat

la

Kelemen Hunor critică dur ”schița” reformei administrativ-teritoriale, tot mai dezbătută în ultimele zile.

”O reformă bună ajută oamenii și nu dăunează comunităților locale. Dacă o reformă nu facilitează administrația și atacă drepturile comunităților maghiare, este o reformă proastă! Vom lua măsuri împotriva ei cu toate mijloacele de care dispunem”, a scris șeful UDMR, joi seară, pe Facebook.

În același context, Kelemen spune că reforma cu pricina ar fi ajuns, de la ”fuziunea municipalităților sub 1.500 de locuitori”, la ”planuri nechibzuite unul după altul”.

UDMR, adaugă liderul formațiunii, susține pe mai departe ca ”fuziunea să fie decisă printr-un referendum în fiecare localitate afectată”.

”În Aiud, ne-am întâlnit cu viceprimarii UDMR care lucrează pentru un primar român. I-am întrebat ce ar însemna pentru ei o reorganizare a administrației.

Săptămâna trecută, am discutat cu liderii municipalităților din Torockó despre același lucru. Pe atunci, era vorba doar de fuziunea municipalităților sub 1.500 de locuitori, dar acum se prezintă planuri nechibzuite unul după altul.

UDMR insistă în continuare ca fuziunea să fie decisă printr-un referendum în fiecare localitate afectată”, a transmis, în aceeași postare, Kelemen Hunor.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri seară că reforma administrativă este deocamdată în stadiul unei propuneri pe care a făcut-o europarlamentarul social-democrat Dragoş Benea şi că nu a existat până acum o discuţie pe acest subiect în interiorul partidului.

„Să ştiţi că n-am avut această discuţie în partid. A fost o propunere pe care a făcut-o Dragoş Benea, să discutăm despre o reorganizare asemănătoare sau aşa cum au Curţile de Apel din România. Şi de aici, probabil, s-a dezvoltat această hartă”, a declarat Grindeanu.

Citește și Primarul din Cavnic se răzgândește după ce a amenințat cu independența Maramureșului: „Eram puțin nervos”. Acceptă inclusiv unirea cu Clujul, dar pune o condiţie

Liderul PSD a precizat că a discutat în cursul zilei cu şefii Consiliilor Judeţene de la Ialomiţa şi Călăraşi, iar aceştia i-au spus că ar vrea să-şi unească judeţele.

„Mi-au spus că au stat de vorbă şi că nu mai stau după ce facem noi şi că ei vor să îşi unească judeţele. Sunt două judeţe mici, de 200 şi ceva de mii de locuitori care nu fac faţă la ceea ce se întâmplă acum. PSD-ul cu toate riscurile îşi asumă această reformă, chiar dacă va avea de pierdut electoral”, a explicat Grindeanu.

Potrivit liderului PSD, reforma administrativă se face pentru servicii mai bune oferite cetăţenilor şi pentru costuri mai mici ale statului.

„Sunt localităţi mici în România care nu mai pot să se susţină din punct de vedere economic, care nu pot să facă proiecte europene, care nu pot să aducă cetăţenilor servicii publice de calitate, fiindcă nu au capacitatea administrativă să facă acest lucru. Este o reformă extrem de grea, poate e cea mai grea reformă pe care şi-o asumă cineva”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Europarlamentarul PSD Dragoş Benea, coordonatorul grupului intern din partid pentru reforma administrativ-teritorială a României, a declarat luni că această reformă presupune un cost politic cert, pe care cei din PSD sunt pregătiţi să-l asume.

Potrivit lui Benea, 55 la sută dintre oraşe nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori, însă au, în schimb, o administraţie locală bugetofagă.

Eurodeputatul a prezentat o serie de criterii, pe baza cărora să se poată fundamenta o matrice a sustenabilităţii administrative şi a precizat că, în baza acestora, vor propune ca la nivelul fiecărui judeţ să se constituie un comitet judeţean de reorganizare, un vehicul instituţional construit în jurul instituţiei prefectului, alături de Consiliul Judeţean, Oficiul de Cadastru, Direcţia Judeţeană de Statistică, Inspectoratul Şcolar, Poliţia, Direcţia Agricolă care vor transmite propunerile de reorganizare.

După parcurgerea tuturor acestor etape, se va genera primul document de reorganizare administrativ-teritorială a României din 1968 încoace, un document robust şi care să stea în picioare în perspectiva angajării răspunderii guvernului în faţa parlamentului, notează news.ro.

Citește și Vicepreşedintele PSD Dragoș Benea explică reforma administrativă. Maramureș și Satu Mare ar putea forma un singur județ: „Rezistenţa va fi peste tot, în toate partidele”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Vlăduța Lupău și Adi Rus aniversează șapte ani de căsătorie. Artista, declarație emoționantă de dragoste pentru soțul ei: „”

Publicat

la

Vlăduța Lupău se numără printre cele mai îndrăgite artiste din România, fiind apreciată de public atât pentru muzica ei, cât și pentru sinceritatea și felul său de a fi. Dincolo de succesul răsunător din carieră, cântăreața are o familie minunată alături de Adi Rus și cei doi copii.

Artista și Adi Rus aniversează șapte ani de când și-au unit destinele atât la Starea Civilă, cât și în fața altarului. Cu această ocazie, Vlăduța Lupău i-a mărturisit soțului ei că, dacă ar fi pusă să aleagă din nou, tot el ar fi bărbatul pe care și l-ar dori alături pentru tot restul vieții.

Citește și: Vlăduța Lupău, probleme de sănătate înainte să plece în vacanță: „Sunt praf. Efectiv nu știu cum o să funcționez”

Vlăduța Lupău: „Astăzi te-aș alege din nou”

„Au trecut vreo 12 ani de când ne-am îndrăgostit și 7 ani de când am spus ‘DA’, ani în care am învățat că iubirea nu înseamnă doar fluturi în stomac, fotografii frumoase și zile fericite. Înseamnă răbdare, iertare, sacrificii, nopți nedormite, griji împărțite și puterea de a rămâne unul lângă celălalt, indiferent de ce aduce viața.

Pentru că, dincolo de toate, am rămas aici. Împreună. Construind, zi după zi, ceva ce nu se poate cumpăra și nu se poate înlocui: o familie. Dacă acum 7 ani te-am ales să-mi fii soț, astăzi te-aș alege din nou, știind că împreună aveam să devenim părinții lor și că cele mai frumoase dovezi ale iubirii noastre ne spun ‘mama’ și ‘tata’.

Dumnezeu mi-a oferit multe bucurii, însă cele mai mari sunt în aceste fotografii: băieții ăștia trei. Iar pozele le-am ales așa, pentru că surprind unele dintre cele mai memorabile zile din viața noastră. To be continued”, a scris Vlăduța Lupău, pe Instagram.

Fostul fotbalist i-a transmis soției sale că familia pe care au clădit-o reprezintă cea mai mare realizare a vieții lui. Cei doi sunt părinții a doi băieți minunați, Iair și Isaia, care le aduc împlinire în fiecare zi.

„12 ani de iubire, 7 ani de căsnicie și o viață întreagă înainte, împreună! Au trecut 12 ani de când am început să scriem povestea noastră și 7 ani de când ne-am promis că vom fi unul lângă celălalt la bine și la greu. Am trăit împreună momente minunate, am trecut peste greutăți, am crescut, am învățat și am construit cel mai frumos lucru pe care ni-l putea oferi viața: familia noastră!

Astăzi, când mă uit la tine și la cei doi băieți superbi și sănătoși cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat, îmi dau seama că sunt cel mai bogat om din lume. Nu prin ceea ce am material, ci prin ceea ce am acasă! Dacă ar fi să o iau de la început, te-aș alege din nou, de o mie de ori, cu toate bucuriile, provocările și amintirile noastre.

La mulți ani nouă, iubirea mea! Îți mulțumesc pentru tot ce suntem și pentru tot ce am construit împreună! Tu și copiii noștri sunteți cea mai frumoasă realizare a vieții mele!”, a scris Adi Rus pe rețelele sociale.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Anamaria Prodan, atac dur la adresa lui Reghecampf după plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB: „Prostul se bucură când se vede șef!”. Ce mutare ar pregăti Gigi Becali: „Miliard la sută!”

Publicat

la

Anamaria Prodan l-a comparat pe Laurenţiu Reghecampf cu Iuda, fără să-i prononuşe însă numele,  și a avertizat că persoanele care încearcă să obțină funcții și influență prin trădarea altora pot ajunge, la rândul lor, în aceeași situație. Impresara consideră că despărțirea dintre Mihai Stoica și FCSB nu a reprezentat o surpriză și a descris decizia acestuia drept una inspirată.

„Nu a surprins pe nimeni, cred eu! Cred că este cea mai bună mișcare, sclipitoare, pe care a putut să o facă MM. Prodan zice adevărul și o să vă zic doar atât: Gigi Becali și MM Stoica sunt sclipitori. Cea mai bună echipă de la Steaua din ultima perioadă a lui Gigi Becali a fost cu MM Stoica, cea mai frumoasă perioadă.

Ceea ce s-a întâmplat nici nu trebuie să comentăm. Voi sunteți oameni de fotbal și știți că Iisus l-a lăsat la masă pe Iuda, știind că trădează, dar, trăind în lumea în care trăim, prostul se bucură în general când se vede mare șef, iar cei care își dau demisia pot să stea liniștiți și să privească circul de departe.

(n.r. – Cine e Iuda?) Oamenii care înțeleg zâmbesc și atunci hai să zâmbim toți. Eu cred că o să înțeleagă toți și sunt foarte puțini oameni care au curajul să vorbească sincer în fotbalul românesc. Orice ar zice oricine, perechea MM Stoica – Gigi Becali va rămâne forever în istoria FCSB și a fotbalului românesc.

Ce s-a întâmplat acolo… eu am zâmbit și așteptam, știi cum, să vină dezastrul. Dacă mă întrebi azi, nefiind prietenă nici cu MM Stoica, nici cu Gigi Becali, neavând această relație fabuloasă, fără să aparțin unuia sau altuia, fără resentimente pentru nimeni, spun doar atât: la nivel de scouting, în tot ce înseamnă fotbal mondial, se întâmplă să alegi cel mai bun jucător, cel mai mare marcator, și altădată să nu se adapteze, să nu joace, să nu îi placă.

Dacă ne uităm la cluburile mari, jucători de sute de milioane nu prind decât câteva minute, deci nu trebuie să ne facem mari probleme”, a spus Anamaria Prodan la Voyo Sport 1.

Citeşte şi: Cutremur la FCSB! Meme Stoica a demisionat! Prima reacție a lui Gigi Becali

Anamaria Prodan, noi atacuri indirecte la adresa lui Reghecampf: „Dumnezeu are grijă, doar să ne uităm la spectacol”

Impresara a revenit asupra plecării lui Mihai Stoica și a susținut că acesta nu ar fi trădat pe nimeni și nici nu ar fi provocat problemele care au dus la ruptura de club. Totodată, i-a transmis un mesaj lui Gigi Becali, căruia i-a recomandat să nu se lase influențat de persoanele care încearcă să profite de situația creată pentru a se apropia de patronul FCSB.

„Nu e vorba de sfat, nu ascultă Gigi sfatul nimănui. Cred că Gigi îl iubește enorm pe MM, îl doare teribil tot ce s-a întâmplat. Cred cu tărie că, mergând azi prin oraș, fiecare avea alte păreri. Cred că MM nu a trădat, nu a furat.

I-aș spus lui Gigi să nu mai răspundă la telefon, că îi sună ca la balamuc, cu tot felul de maimuțoi, care zic că acum e momentul să se bage în seamă cu Gigi Becali. Nu, să nu mai asculte de nimeni. Să privească această plecare a lui MM Stoica ca cea mai mare revenire din fotbalul românesc în cel mai scurt timp”, a declarat Anamaria Prodan.

Impresara a insistat că absența lui Mihai Stoica de la FCSB nu va fi de lungă durată și a făcut din nou referire la presupusa trădare din interiorul clubului.

„E o pauză scurtă, cea mai scurtă din istorie. Cum e vorba aia, știi, nu te prinde paltonul. Ăștia mai căliți stau și acum în mânecă scurtă. Eu cred că, în general, de-a lungul istoriei, dacă ne uităm la masa aia, unde a stat și Iisus, cine a plecat? Cine a plecat de la Cina cea de Taină? Eu o să zic ceva așa, personal, din suflet. Oamenii care trădează niciodată nu vor putea face nimic în viață, nici de lungă durată. Să auzim numai de bine, Dumnezeu are grijă de toți și de toate. Doar să ne uităm la spectacol, atât”.

Avertisment pentru Gigi Becali: „Același om îl va trăda și pe el”

Anamaria Prodan a încercat să explice și ce ar fi putut provoca ruptura dintre Mihai Stoica și FCSB. În opinia sa, dorința unor persoane din club de a obține mai multă vizibilitate și recunoaștere ar fi contribuit la apariția conflictelor. Fără să îl nominalizeze pe Laurențiu Reghecampf, impresara a sugerat că anumite persoane ar fi încercat să își consolideze poziția în fața patronului prin comentarii la adresa celor din jur.

„(n.r. – Ce crede că a dus la ruptură) Dorința unora de a fi validați în sfârșit, nu contează pe ce perioadă sau cum, sau mijloacele recunoașterii, dorința de a fi văzuți, de a se discuta despre ei. Unii oameni pierd cu vederea că, dacă nu sunt concentrați pe ei, pe lucrul pe care ei știu să îl facă bine, și vor cu toată forța să fie cineva în viața asta, ajung să facă greșeli iremediabile.

Consider că dacă vorbesc despre cutare, cutare în fața patronului… dar patronul e sclipitor, știe exact că ăla care a venit și a trădat, dacă el nu e atent, același om care a povestit îl va trăda și pe el”, a mai spus impresara.

Citește și: Indemnizaţie de 6.240 de lei pe lună pentru componenţii Steaua ’86. Nicuşor Dan a promulgat legea, cine mai poate beneficia de bonus DOCUMENT

Ce schimbări anticipează Anamaria Prodan la FCSB: „Miliard la sută”

Cea mai importantă afirmație făcută de Anamaria Prodan vizează viitorul conducerii tehnice a echipei. Impresara este convinsă că Mihai Stoica va reveni la FCSB într-un timp scurt și că alături de acesta va veni și Dan Petrescu.

„Miliard la sută! Văd o altă conducere în cel mai scurt timp. (n.r. – Te referi și la banca tehnică?) La tot. Gigi face revoluție, o face până la capăt, cu pași mărunți. A arătat că dacă nu îi convine ceva schimbă tot, mai puțin omul iubit. Dar omul iubit este la fel de sclipitor și știe când să facă pasul înapoi. Iar oamenii care știu să facă pasul înapoi, că au fost trădați, oamenii ăia se întorc de miliarde de ori mai puternici.

Există oameni care nu se simt suficient de apreciați și încearcă absolut orice fel de metodă să iasă în față. Cu MM era greu, era foarte greu. Și atunci oamenii ăștia, pe care eu i-am numit întotdeauna oameni mici, sar dintr-o barcă în alta foarte repede, uluitor de repede, negândind că, dacă o barcă rămâne în picioare, cum e cea a lui MM, el, din salturile astea frumoase, o să cadă între bărci”, a încheiat Anamaria Prodan.

Loading

Citește tot

DIVERSE

VIDEO Fanii lui Călin Georgescu s-au mutat de la Arestul Central în Piața Universității. Protest neautorizat cu boxe și ecran uriaș din care idolul suveraniștilor a vorbit nonstop pentru o asistență măruntă. O femeie a fost luată cu ambulanța

Publicat

la

Prezența la manifestația pro-Georgescu a fost redusă: câteva zeci de persoane, cu tricolorul la purtător.

Zona protestului – esplanada cu statui, unde a fost instalate boxe și un ecran uriaș pe care au fost redate ”în buclă” mesaje video transmise de Călin Georgescu; nu din Arestul Central, ci de acasă, în perioada când încă era liber.

S-a scandat, conform tradiției, în favoarea idolului suveraniștilor, iar singura ”rupere” a rutinei a fost sosirea unei ambulanțe, după ce unei femei în vârstă i s-a făcut rău. Femeia a fost dusă de urgență la spital, potrivit România TV.

Manifestația de la Universitatea poate fi considerată o prefață de la protestul de sâmbătă din Capitală – tot neautorizat, dar pentru care AUR a sunat mobilizarea de multă vreme. Acesta ar urma să aibă loc de la ora 14:00, parcul Izvor, lângă Palatului Parlamentului.

Înainte însă, de la 10:00, va fi o manifestație în fața Primăriei Capitalei, organizată după ”atacul la libertatea adunărilor publice dat de Ciprian Ciucu”, după cum a precizat liderul AUR, George Simion.

Citește și Călin Georgescu și Ionel Rusen, trimiși în judecată de DIICOT în dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro

Primăria Capitalei a respins recent cererea de autorizare a mitingului AUR programat pe 14 noiembrie, în fața Palatului Parlamentului. Decizia a venit după ce Jandarmeria și Poliția Capitalei au semnalat posibile riscuri de violență și probleme de ordine publică.

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a criticat organizarea protestului anunțat de George Simion pentru sâmbătă, în fața Palatului Parlamentului, invocând riscurile pentru ordinea publică. În aceeași zi, Bucureștiul va găzdui meciul România-Polonia, la care sunt așteptați aproximativ 3.000 de suporteri polonezi.

Ciucu a explicat că autorizarea este decisă de o comisie, care trebuie să țină cont și de celelalte evenimente programate în oraș.

”Eu nu știu să fi depus cineva o cerere. Să vină domnul Simion să spună unde a depus o. O comisie întreagă decide dacă avizează sau nu. Trebuie ținut cont ca sâmbătă e și un meci important, și evenimente culturale. Am văzut ca se anunță violente. Nu vrem să vedem scene ca în Paris, cu magazine vandalizate”, a spus edilul.

(sursa video: Facebook)

Citește și Nicușor Dan demolează partidul condus de George Simion. ”AUR la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară” / ”Îl susține pe un anume Georgescu, care a zis că Deveselu este o rușine diplomatică”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Oana Lis dezvăluie ce relație are, de fapt, Viorel Lis cu copiii săi: „Nu este treaba mea, nu am nicio legătură”

Publicat

la

Oana Lis spune că este singura persoană care are grijă soțul ei. În ciuda multiplelor probleme de sănătate cu care Viorel Lis s-a confruntat în ultimii ani, cei doi copii ai săi nu au venit să îl viziteze nici măcar în momentele în care a fost internat în spital.

Citește și: Oana Lis, de urgență la medic. A trecut printr-o intervenție și așteaptă cu teamă rezultatul biopsiei

Oana Lis: „Nu am nicio legătură cu alte rude”

„Nu comentez. Are o fată și un băiat. Fata este plecată în America, deci oricum e foarte departe. Sunt din două căsătorii (n.r. copiii lui Viorel). Vorbesc la telefon, dar nu vreau să vorbesc prea mult despre asta, că nu sunt copiii mei. Nu este treaba mea. Legătura mea este doar cu Viorel, atât. Nu am nicio legătură cu alte rude”, a spus Oana Lis în emisiunea lui Dan Capatos.

Soția lui Viorel Lis a rememorat un episod dificil prin care a trecut soțul ei în urmă cu patru ani. În primăvara lui 2022, fostul primar al Capitalei a fost internat de urgență după ce a suferit un infarct miocardic. Deși a trecut cu bine peste această încercare, Oana Lis susține că niciunul dintre copiii lui nu a venit la spital să îl viziteze.

„Eu știu că atunci când Viorel a fost cu infarct, doar eu mergeam la spital de două ori pe zi. Nu alte rude, nu altcineva. Eu am fost și internată cu el la spital. Eram amândoi cu COVID și eu stăteam mereu și îi puneam masca, pentru că îi cădea mereu de pe față. Nu a venit nicio rudă, ce copii… Îl rog pe Dumnezeu să mă țină sănătoasă„, a mai spus Oana Lis.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Rezultate Loto 12 noiembrie 2026. Report de peste 4,5 milioane de lei la Loto 6 din 49

Publicat

la

Rezultate Loto 12 noiembrie 2026. Tragerile loto vor fi transmise în direct de România TV, de la ora 18:30, în cadrul emisiunii „Românii au noroc”.

Rezultate Loto din 12 noiembrie 2026

Joker: 32; 40; 28; 18; 27 +15

Noroc Plus: 8 7 6 7 5 5

Loto 5 din 40:

Super Noroc:

Noroc:

Loto 6 din 49:

Report de peste 843.000 de euro, la Loto 6 din 49, la tragerea din 12 noiembrie 2026

La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 4,50 milioane de lei (peste 843.000 de euro).

La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 977.800 de lei (peste 183.000 de euro).

Citeste si Mircea Bravo a câştigat la Loto şi şi-a deschis restaurant. Ce s-a întâmplat cu „Băiatul de milioane”

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 1,56 milioane de lei (peste 293.500 de euro). La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 62.500 de lei.

La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 444.200 de lei (peste 83.100 de euro). La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report in valoare de peste 534.700 de lei (peste 100.000 de euro).

Când s-a câştigat ultimul mare premiu la Loto 6 din 49

La tragerea Loto 6/49 de joi, 22 octombrie, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 17.760.754,40 de lei (peste 3,32 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat pe aplicatia mobila AmParcat.ro și a fost completat cu 3 variante simple, prețul biletului fiind de 24,50 lei.

Citeste si Un italian a lipit două bilete necâștigătoare la loto pentru a obține unul câștigător. Bărbatul intenționa să pună mâna fraudulos pe un premiu de 10 milioane de euro

Este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat pe 13 august și a fost de 52,8 milioane de lei, adică aproximativ 10 milioane de euro. Acela a fost cel mai mare câștig la categoria I din întreaga istorie a acestui joc.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend