DIVERSE
Ce boli te pot lăsa fără permis auto pe loc. Abaterile care duc la suspendarea imediată a dreptului de a conduce
Publicat
acum 13 minutela
Autor
Ziarul PROFIT

Șoferii români pot rămâne fără permis, fie din cauza abaterilor grave din trafic, fie din motive medicale care îi fac inapți pentru condus, potrivit noilor reguli aplicate de autorități.
Codul Rutier prevede suspendarea dreptului de a conduce între 30 și 120 de zile, în funcție de gravitatea faptei.
Viteza excesivă rămâne cea mai frecventă cauză: peste 50 km/h peste limită înseamnă 90 de zile fără permis, iar peste 70 km/h, suspendarea ajunge la 120 de zile.
Alcoolul la volan, chiar și sub limita penală (până la 0,40 mg/l aer expirat), atrage tot 90 de zile de suspendare, alături de amenzi consistente.
Trecerea pe roșu, neacordarea priorității pietonilor sau depășirile riscante pot lăsa și ele șoferul fără permis, iar manevrele extrem de periculoase, precum întoarcerea pe autostradă, mersul pe contrasens sau neoprirea la trecerea de nivel se sancționează cu 120 de zile.
Mulți șoferi pierd permisul, însă, fără a comite abateri grave, ci prin acumularea a 15 puncte de penalizare în 12 luni. Telefonul folosit la volan, centura neîncheiată sau depășirile mici de viteză, însă repetate frecvent, pot duce la atingerea acestui prag.
Dacă situația se repetă în mai puțin de un an de la suspendarea anterioară, perioada fără permis crește la 60 de zile.
Pentru a reduce această perioadă de suspendare, șoferii trebuie să promoveze testul de legislație rutieră și să prezinte un certificat de atestare fiscală, de la ANAF sau administrațiile locale, care să confirme achitarea integrală a amenzilor restante.
Fără acest document, cererea este respinsă automat, indiferent de rezultatul testului.
Dincolo de abaterile din trafic, starea de sănătate a șoferului îl poate lăsa fără permis.
Epilepsia, Parkinson-ul avansat, scleroza multiplă sau demențele severe figurează printre afecțiunile neurologice care pot determina retragerea permisului.
La capitolul psihic, schizofrenia, psihozele acute și depresia severă rezistentă la tratament sunt evaluate de comisii de specialitate. Diabetul insulinodependent cu hipoglicemii severe reprezintă un alt risc, din cauza posibilelor stări de confuzie sau leșin la volan.
Mai mult, aritmiile grave, cardiomiopatiile și sincopele repetate pot duce la retragerea temporară a permisului, iar purtătorii de stimulatoare cardiace pot conduce doar cu avize medicale periodice.
Apneea obstructivă de somn, în forme moderate și severe, este considerată un risc major din cauza somnolenței diurne, iar problemele grave de vedere, sub limitele minime stabilite pentru acuitate și câmp vizual, pot elimina complet dreptul de a conduce.
![]()
Poate îți place și...

Câți bani trebuie să plătești dacă vrei să folosești toaleta publică în stațiunile de la mare

Zodiacul chinezesc pentru săptămâna 13-19 iulie 2026. Zodiile pentru care aduce noroc cu carul

Avertismentul care va da fiori. Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, promite să răzbune uciderea tatălui său Ali Khamenei: „Este voinţa naţiunii noastre şi trebuie să se împlinească, inevitabil”
DIVERSE
Câți bani trebuie să plătești dacă vrei să folosești toaleta publică în stațiunile de la mare
Publicat
acum 18 minutela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Suntem în plin sezon estival la Marea Neagră, iar stațiunile de pe litoral se umplu de turiști în această perioadă. An de an, litoralul românesc are o mare problemă și anume lipsa toatelelor din apropierea plajelor. Multe stațiuni, inclusiv Mamaia Nord și Vama Veche, se confruntă cu lipsa toaletelor de pe plajă, după demolarea construcțiilor neautorizate.
Stațiunea Eforie Nord pare că face excepție. Un cunoscut vlogger de travel din România a făcut turul complet al stațiunii Eforie Nord. Pe lângă prețurile pentru mâncare, sezlong, cafea, vloggerul a abordat și unul dintre subiectele sensibile de pe litoralul românesc: toaletele publice. Ajunși în fața unui WC public de pe faleza din Eforie Nord, aceștia le-au arătat urmăritorilor taxa pe care turiștii trebuie să o plătească: 3 lei pentru o utilizare.
Citește și: Cât costă o zi în Vama Veche. Câți bani dau turiștii pe transport, mâncare și distracții
„Este prima dată când găsim toalete publice. Sunt cu plată, iar taxa este de trei lei. Avem toalete pentru femei și pentru bărbați. Nu voi filma pentru că se vede fix în toalete”, a spus vloggerul.
![]()
DIVERSE
Zodiacul chinezesc pentru săptămâna 13-19 iulie 2026. Zodiile pentru care aduce noroc cu carul
Publicat
acum o orăla
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Zodiac chinezesc pentru săptămâna 13-19 iulie 2026 Șobolan
Joi este vremea să pui mâna pe informații care până acum erau evazive. Vei găsi oportunități avantajoase de comunicare vineri. Viziunea și inspirația despre viitor îți asigură baze de câștig financiar toată săptămâna. Stelele te previn să nu intri într-o uniune amoroasă până vineri, pentru că partenerii pot să nu fie disponibili emoțional așa cum ai nevoie. De vineri până duminică realizați amploarea sentimentelor dintre voi, vă spuneți cuvinte tandre importante și descoperiți că aveți așa de multe lucruri în comun.
Citește și: Horoscop Tarot pentru iulie 2026. Cum să atragi energia pozitivă în această lună, ce spun cărțile
Zodiac chinezesc pentru săptămâna 13-19 iulie 2026 Bivol
Luni poți începe cu încredere proiecte sub stelele care îți dau auspicii favorabile. Miercuri poți auzi povești ce te întristează despre motivele pentru care unele lucruri nu s-au întâmplat și te simți sub presiune până joi ca să faci ce ai de făcut. Poți face investiții prudente marți și joi, dar ai o dificultate să te oprești din a cheltui pe produse sau servicii luxoase de care chiar nu ai nevoie. Ești optimist despre relația sentimentală marți, iar încrederea dintre voi devine puternică vineri.
Zodiac chinezesc pentru săptămâna 13-19 iulie 2026 Tigru
În această săptămână, ai oportunități de a-ți lărgi cercul social. Participă la evenimente și întâlniri pentru a aduce idei noi și perspective proaspete în viața ta. Fii concentrat și evită conflictele. O abordare calmă și concentrată va aduce rezultate pozitive. Gestionează eficient timpul și resursele pentru a atinge succesul.
Citește mai mult pe sfatulparintilor.ro
![]()
DIVERSE
Avertismentul care va da fiori. Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, promite să răzbune uciderea tatălui său Ali Khamenei: „Este voinţa naţiunii noastre şi trebuie să se împlinească, inevitabil”
Publicat
acum 2 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a emis mesajul cu ocazia ceremoniilor funerare ale tatălui său, ayatollahul Ali Khamenei, organizate la câteva luni după ce acesta a fost ucis la 28 februarie.
„Ne angajăm să răzbunăm sângele liderului martir şi al tuturor martirilor acestor două războaie împotriva ucigaşilor criminali şi infami”, a declarat Khamenei în mesaj. „Această răzbunare este voinţa naţiunii noastre şi trebuie să se împlinească, inevitabil”, a punctat liderul iranian.
Citește și: Noul Air Force One al lui Trump, mai slab decât precedentul la capitolul sistemelor de securitate!
Numele persoanelor vizate „figurează pe o listă”, a asigurat el, în condiţiile în care presa occidentală a scris că iranienii ar vrea să-l elimine pe însuşi Donald Trump. „Aceşti criminali, ale căror nume figurează pe o listă, îşi vor lua cu ei în mormânt dorinţa de a muri liniştiţi în patul lor”, a scris Mojtaba Khamenei.
Acest text, datat vineri, dar difuzat sâmbătă, sunt primele sale declaraţii de la înmormântarea tatălui său, organizată săptămâna aceasta, la care Mojtaba Khamenei, aflat într-o locaţie secretă, nu şi-a făcut apariţia.
Presupus a fi fost grav rănit şi mutilat, noul lider suprem al Iranului nu a apărut deloc în public de la alegerea sa, în martie, ca succesor al tatălui său, Ali Khamenei. Şi alţi membri ai familiei, inclusiv soţia sa, ar fi fost ucişi în atacul respectiv din 28 februarie. Cu toţii au fost înmormântaţi vineri, după mai bine de patru luni, după o săptămână de comemorări funerare.
Vineri, Donald Trump a acuzat Iranul că vrea să-l asasineze, revenind la tonul său belicos şi promiţând încă o dată că va anihila Iranul. „Ordinele au fost deja date, iar armata americană este pregătită, dispusă şi capabilă, pe o perioadă de un an, care poate fi prelungită, să decimeze şi să distrugă complet toate regiunile Iranului”, a scris preşedintele american pe Truth Social.
El a adăugat că „1.000 de rachete sunt gata de lansare şi îndreptate spre Republica Islamică Iran”, alături de „mii de alte rachete” aflate la dispoziţie.
Această înăsprire a retoricii vine în urma unor schimburi de lovituri militare, care între timp au încetat.
Statele Unite au lovit Iranul în două nopţi consecutive, începând de marţi, după ce au atribuit Teheranului responsabilitatea pentru atacurile împotriva a trei nave comerciale în strategica strâmtoare Ormuz.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Iran, 17 iranieni au fost ucişi şi 115 răniţi.
În timp ce Washingtonul afirmă că a vizat ţinte militare, Teheranul îl acuză că a lovit şi infrastructuri civile pentru a-i împiedica pe iranieni să participe la funeraliile lui Khamenei.
Sancţiunile împotriva petrolului iranian, suspendate prin protocolul de acord semnat la 17 iunie, au fost, de asemenea, reinstituite, ceea ce reprezintă o „încălcare” a armistiţiului, potrivit ministrului iranian al afacerilor externe, Abbas Araghchi.
La rândul său, Iranul a atacat vecinii săi din Golf: Kuweit, unde cel puţin o persoană a fost rănită, Bahrain şi Qatar.
Şeful Consiliului Suprem de Securitate Naţională, Mohammad Bagher Zolghadr, a avertizat că Iranul va riposta „la orice atac” împotriva infrastructurilor sale, inclusiv prin atacuri împotriva Israelului.
![]()
DIVERSE
Fotbalist mort la doar câteva zile după ce a jucat la Cupa Mondială 2026. Avea 25 de ani
Publicat
acum 3 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Jayden Adams, fotbalist al Africii de Sud la Cupa Mondială 2026, a murit la doar 26 de ani. Internaționalul sud-african fusese titular în primele două meciuri ale naționalei la turneul final, iar vestea dispariției sale a provocat un val de reacții în lumea fotbalului.
”În acest moment, lucrurile sunt încă dificile, știți. Familia nu ar vrea să fie contactată chiar acum, nu ar putea răspunde nimănui. Această moarte i-a sfâșiat pe toți, m-am întors chiar acum de la Cupa Mondială 2026.
Am avut o conversație cu el joi, tipul era foarte optimist. În acest moment, nici măcar nu am cuvinte de spus, dar cerem să se respecte intimitatea familiei”, a spus Brendine Johnson, mentorul lui Adams, pentru Soccer Laduma.
„SAFPU este devastată de trecerea în neființă a mijlocașului echipelor Mamelodi Sundowns și Bafana Bafana, Jayden Adams. Jayden reprezentase recent Africa de Sud la Cupa Mondială FIFA 2026, purtând speranțele națiunii cu mândrie, curaj și distincție. Decesul său este o pierdere incomensurabilă pentru familia sa, coechipieri, cluburi, comunitatea fotbalistică și țară în general. Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei Adams, cluburilor Mamelodi Sundowns și Stellenbosch FC, echipei naționale Bafana Bafana și tuturor celor ale căror vieți le-a atins. Fotbalul sud-african a pierdut un jucător talentat, un slujitor devotat al jocului și o viață tânără care încă avea atât de multe de oferit. Fie ca sufletul lui să se odihnească în pace veșnică.”, a transmis Uniunea Sud-Africană de Fotbal.
Citește și: FRANŢA – MAROC 2-0, GOOOL Mbappe duce cocoșii în semifinalele CM 2026
Adams s-a transferat vara trecută de la Stellenbosch FC, clubul la care s-a format, la Mamelodi Sundowns, formație cu sediul în Pretoria.
Jayden Adams a evoluat în toate meciurile din grupa de la CM 2026 pentru Africa de Sud: 61 de minute cu Mexic (0-2), 45 de minute cu Cehia (1-1) și 10 minute împotriva Coreei de Sud (1-0). În partida din 16-imi, 0-1 cu Canada, a fost rezervă neutilizată.
![]()
DIVERSE
Incident grav în Bușteni. Patru alpinişti s-au prăbuşit aproximativ 10 metri, în zona Valea Albişoarei. O femeie a murit – UPDATE
Publicat
acum 3 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă sâmbătă că patru alpinişti s-au prăbuşit aproximativ 10 metri, în zona Valea Albişoarei, din Buşteni. La locul evenimentului au intervenit salvatori montani. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD Târgu Mureş. De asemenea, forţele de intervenţie au fost suplimentate cu un echipaj de prim ajutor SMURD, două unităţi de terapie intensivă mobilă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care se vor deplasa pe stadionul din oraşul Buşteni.

Din păcate, una dintre victime a fost găsită în stare de inconștiență și ulterior a fost declarat decesul.
”Primul salvator montan a fost inserat şi a constatat, din păcate, decesul unei persoane de sex feminin”, transmit salvatorii montani.
Citește și: Accident cumplit în Călărași. Doi pietoni au fost răniți după ce două mașini s-au ciocnit
Între timp, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă a fost alocat şi un elicopter Black Hawk de la Bucureşti, la bordul căruia va fi şi o echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
Citește și: Raed Arafat explică ce trebuie să facem în cazul furtunilor cu fulgere. Recomandările oferite de șeful DSU
Misiunea este în desfășurare, iar starea exactă a victimelor urmează să fie stabilită de echipele medicale și de salvatorii aflați la locul accidentului. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.
![]()
DIVERSE
Prognoza meteo 12 iulie 2026. Săptămâna se încheie cu furtuni și vijelii. Maxima va fi de 32 de grade
Publicat
acum 3 orela
11 iulie 2026Autor
Ziarul PROFIT

LA NOAPTE
TARA
Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 40…60 în sudul Banatului, precum și în vestul și sudul Olteniei, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 10…15 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe de scurtă durată (în general 2…10 l/mp) pe arii restrânse la munte, în Transilvania și posibil în Crișana și Moldova. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 7 grade în estul Transilvaniei și 21 de grade pe litoral. Pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață, mai ales pe văi și în depresiuni.
BUCUREȘTI
Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 15…17 grade.
DUMINICA
TARA
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate cu precădere după-amiaza în Carpații Meridionali, local în Carpații Orientali și în Munții Banatului, sud-estul Olteniei, Muntenia și vestul Moldovei, iar mai ales seara și noaptea în Dobrogea unde vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm).
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, astfel de fenomene se vor semnala izolat, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în masivele montane sudice, în special pe creste (rafale de 70…80 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureș și 32 de grade în Oltenia și în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între 8…9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19…20 de grade pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață.
BUCUREȘTI
Vremea va fi în general instabilă. După-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse (15…20 l/mp și izolat peste 25 l/mp), descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 40…60 km/h) și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). Temperatura maximă va fi de 29…31 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.
LUNI
TARA
În jumătatea de est a țării gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat, astfel că vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse (5…15 l/mp și izolat peste 20 l/mp, cu o probabilitate mai mare în estul Moldovei, Muntenia și Dobrogea) și descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și pe suprafețe mici ploi de scurtă durată la munte, în Transilvania și în Oltenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane (rafale de 60…80 km/h), dar temporar și pe arii restrânse și în celelalte regiuni, cu precădere asociat ploilor (viteze de 40…50 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în estul Transilvaniei și 31 de grade în sud-vestul și vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 8 grade în estul Transilvaniei și 19 grade pe litoral.
BUCUREȘTI
Valorile termice vor fi ușor sub cele specifice datei, astfel că temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 14…17 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza când vor fi averse (în general 2…10 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze în general de 30…40 km/h).
MARTI
TARA
Vremea va fi instabilă în jumătatea de nord-est a țării și călduroasă în rest. Cerul va fi variabil, iar mai ales după-amiaza și seara vor fi înnorări accentuate, averse (5…15 l/mp și izolat peste 20 l/mp) și descărcări electrice în zona Carpaților Orientali și pe arii mai restrânse în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și Muntenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, în special ale Carpaților Meridionali (60..70 km/h) și pe alocuri în est și sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în Banat și sud-vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 21 de grade în Dealurile de Vest.
BUCUREȘTI
Valorile termice vor fi în creștere, astfel că se vor situa în jurul mediilor caracteristice perioadei. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza când va crește probabilitatea pentru averse (2…5 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat.
CITESTE SI: Cum ar putea fi stopat fenomenul El Nino. Explicațiile oferite de oamenii de știință
![]()

Ce boli te pot lăsa fără permis auto pe loc. Abaterile care duc la suspendarea imediată a dreptului de a conduce

Câți bani trebuie să plătești dacă vrei să folosești toaleta publică în stațiunile de la mare

Zodiacul chinezesc pentru săptămâna 13-19 iulie 2026. Zodiile pentru care aduce noroc cu carul

Avertismentul care va da fiori. Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, promite să răzbune uciderea tatălui său Ali Khamenei: „Este voinţa naţiunii noastre şi trebuie să se împlinească, inevitabil”

Fotbalist mort la doar câteva zile după ce a jucat la Cupa Mondială 2026. Avea 25 de ani

INCOMPETENȚĂ LA CJ ARGEȘ: Încă un drum crucial se va închide din cauză de… lene! DJ 703H Curtea de Argeș – Sălătrucu, la un pas de colaps

DEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție

CJ Argeș, promovare turistică la maxim: Alt turist german, proiectat în șanț din cauza craterelor de pe DJ 703H

Călin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Călin Georgescu vine duminică în Târgul de la Domnești! Mînzînă și social-democrații exultă: ĂSTA DA FESTIVAL!!!
Weekendul acesta aduce o efervescență politică și socială de proporții în județul Argeș. Duminică, 12 iulie 2026, începând cu ora...

ALERTĂ! Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre – Filtre rutiere cu Poliția și Jandarmeria!
Lovitură grea pentru zootehnia românească și pentru crescătorii de animale din județul Argeș! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...

Tragedie în Argeș: Un jandarm din Pitești a murit într-un accident cumplit de motocicletă
O noapte care trebuia să fie liniștită s-a transformat într-un coșmar pe șoselele din județul Argeș. Un bărbat în vârstă...

Sondajul care confirmă schimbarea în Argeș: PSD e deja istorie, AUR rămâne pe primul loc
Scena politică din Argeș este zguduită din temelii de cel mai recent sondaj de opinie realizat de Smart Political Consultancy...
Curtea de Argeș

Batjocură în „Orașul Regal”: O întreagă stradă rămâne zilnic fără apă, în timp ce autoritățile ridică din umeri
Coșmarul secetei la robinete pare să nu mai aibă sfârșit pentru locuitorii din Curtea de Argeș. După ce s-au confruntat...

Incident la Secția de Poliție Rurală Tigveni: Unui polițist de 40 de ani i s-a făcut rău în timpul serviciului – Reacția bizară a managerului spitalului Curtea de Arges
Un polițist în vârstă de 40 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență vineri, 10 iulie, după...

Exclusiv: Aspretele, abandonat definitiv? Se desființează și ultima asociație care lupta pentru protecția „peștișorului de aur”
O specie unică în lume, care a supraviețuit milenii, pare să fi fost lăsată complet de izbeliște în fața dispariției....

DEZASTRU LA BACALAUREAT în Curtea de Argeș: Aproape jumătate dintre candidați au picat examenul! „Vlaicu Vodă” rămâne singura excepție
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș a publicat marți, 7 iulie, rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat din acest an, înainte...

CJ Argeș, promovare turistică la maxim: Alt turist german, proiectat în șanț din cauza craterelor de pe DJ 703H
Promovat ca alternativă la Valea Oltului de presa pupincuristă din Argeș dar abandonat în realitate, drumul județean DJ 703H continuă...
Mioveni

Prăpăd în Pitești și în Argeș după ploile torențiale de azi noapte
O furtună violentă însoțită de ploi torențiale a lovit puternic aseară județul Argeș, lăsând în urmă străzi inundate, subsoluri pline...

Argeșul cu de toate! O puștoaică de 16 ani, beată criță, a căzut de la etaj
Județul Argeș continuă să fie scena unor evenimente de-a dreptul șocante, care ridică mari semne de întrebare cu privire la...

Record național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
O dezvăluire explozivă făcută în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO ARGEȘ TV scoate la iveală mecanismul prin care...

BACALAUREAT 2026 Se amână a doua proba a examenului de bacalaureat, din cauza caniculei!
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, din cauza caniculei, proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului – matematică sau...
Câmpulung

E jale în Argeșul educat de PSD! ȘCOLI cu promovabilitate ZERO la Evaluarea Națională – VEZI LISTA PREMIANȚIOR… PSD
Sloganurile electorale se lovesc crunt de realitate! În timp ce liderii politici locali se laudă cu investiții și proiecte de...

ACCIDENT GRAV ÎNTRE BEREVOEȘTI ȘI SLĂNIC: TREI VICTIME DUPĂ IMPACTUL DINTRE UN AUTOTURISM ȘI O AUTOBASCULANTĂ
Un accident rutier grav a avut loc recent pe drumul legătură dintre localitățile Berevoești și Slănic, fiind implicate o autobasculantă...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniRegalii din Curtea de Argeș, în extaz: S-au deschis ștrandurile! Cetățenii vor să-i ridice STATUIE primarului Panțurescu
ACTUALacum 2 săptămâniPREMIERĂ REVOLTĂTOARE | Festivalul „Carpați” ocolește Curtea de Argeș, orașul în care a fost fondat
ACTUALacum 2 săptămâniRecord național de corupere a presei în Argeș! Trupa lui Ion Mînzână, zeci de contracte în doar 4 zile pentru a cumpăra liniștea PSD – Lista completă a celor care vă manipulează!
ACTUALacum o săptămânăAu chiulit la evaluare în stil PSD: La Tigveni s-a strigat „prezent” în pustiu! Un singur elev a salvat onoarea unei școli părăsite de restul clasei
ACTUALacum o săptămânăUn fost deputat PSD Argeș îl desființează pe Ion Mînzînă – „Un bețiv arogant și libidinos”
ACTUALacum 2 săptămâniCum contribuie proiectele europene la viitorul oncologiei din România
ACTUALacum 2 săptămâniMolecular Tumor Board – unde genetica devine tratament
DIVERSEacum 2 săptămâniUtilizarea lumânărilor pentru curățarea urechilor poate pune în pericol auzul. Se poate ajunge până la spargerea timpanului













Ultimele Comentarii