DIVERSE
Bolojan, mare barosan. Și-a măritat fata în palatul celui spre care au curs peste 67 de milioane de lei din bani publici! TOTUL despre ”rețeaua” Bihor, cu fostul premier în vârful piramidei
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT
Cronologia recentă a poveștii adevărate ”Bolojan, mare barosan” are o bornă importantă la jumătatea acestui an, când în Oradea era salutată inaugurarea unui spațiu de lux pentru evenimente. Concret, pe strada Ciheiului, afacerea numită Palazzo se extindea cu Grand Hall – loc sofisticat pentru nunți și botezuri, cu o capacitate impresionantă, 650 de locuri.
”Am încercat să facem sala să arate cât mai regal, să fie ca un palat. Să ai nunta ca într-un palat, și pentru miri, și pentru invitați”, spunea atunci Natalia Neag, nume implicat în respectiva afacere.
Doamna respectivă este soția lui Gheorghe Neag (foto mai jos) – fost consilier județean PNL în perioada 2016-2024. Acesta s-a aflat în subordinea lui Ilie Bolojan în perioada în care acesta conducea Consiliul Județean (CJ) Bihor.

Palazzo Grand Hall a fost inaugurat în luna mai și este operat prin Balearia Food SRL. Compania este deținută în cote egale de Gheorghe Dumitru Neag și Adrian-Dănuț Țeț, al cărui nume de familie este același cu al lui Beniamin Țeț, cumnatul primarului Florin Birta. Care Birta este unul dintre colaboratorii de cursă lungă ai fostului premier Ilie Bolojan, după cum scrie presa locală.
Grandioasa sală de evenimente aceeași adresă la care au sediul social mai multe firme asociate lui Gheorghe Neag. Afacerile acestuia se extind dincolo de domeniul HoReCa, în special spre lucrări de construcții și amenajări pentru administrațiile locale, notează stirioradea.ro.
Nimic neobișnuit în România până acum. Un fost consilier este, de ceva vreme, afacerist.
Numai că o simplă privire asupra contractelor obținute de familia Neag relevă un lucru esențial din perspectiva ”rețelei” Bihor: multe dintre contractele firmelor care au sau care au avut legătură cu familia Neag au fost semnate, pe bani publici, cu administrația locală, una în care ”amprenta” lui Bolojan este și va mai rămâne vizibilă, probabil, multă vreme.
Respectivele firme s-au umplut practic de bani de pe urma afacerilor cu Primăria Oradea și CJ Bihor.
Cum arată ”rețeaua” Bihor
Prima se numește Flodor Transcom și a intrat în 2025 în cele mai mari șantiere urbane din Oradea. Firma este deținută de Gheorghe Neag, iar administrator este tatăl lui, Dumitru Neag.
În perioada 2025-2026, această firmă a obținut, de la Primăria Oradea, contracte în valoare totală de peste 67 milioane de lei fără TVA! Iată câteva dintre acestea:
- Parc Șanțul Cetății, lot 3 – circa 17,8 milioane de lei
- Pietonala Republicii (Corso) – 12,4 milioane de lei
- Parcul I. C. Brătianu – 21,79 milioane de lei
- Parcul Libertății – 7,25 milioane de lei
- Modernizare parc – 8,41 milioane de lei
Portofoliul contractelor atribuite acestei firme de-a lungul timpului arată un ”tipar” al afinității cu PNL. Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice( SEAP) citate de Bihoreanul, Flodor Trnascom a avut 36 de contracte publice între 2017 și iulie 2025. Dintre acestea, 35 au fost cu primării conduse de PNL (printre care Vadu Crișului, Aușeu, Mădăras, Sântandrei, Ștei), iar unul cu Sânmartin, condus de PSD.
Tot Bihoreanul a scris că Flodor a luat patru din cinci contracte de parcuri, în valoare de 55 de milioane lei, deși singurul parc realizat anterior era unul sătesc.

O altă firmă s-a ales însă cu contracte mult mai grase, tot pe bani publici. Este vorba despre Asfamixt, care a câștigat sau a fost desemnată câștigătoare la contracte cu CJ Bihor de peste 160 de milioane de lei între 2023 și 2024, înperioada în care județul era condus de Ilie Bolojan. Exemple, mai jos:
- DJ 763 Padiș-IcPonor – 59 milioane de lei
- DN 19 Oradea –Biharia, lărgire la patru benzi – 36,63 milioane de lei
- Inelul rutier metropolitan Oradea, lotul I – 70,1 milioane de lei
- Drumul Bicaciu –Ianoșda – 16 milioane de lei
Dumitru Neag, tatăl lui Gheorghe Neag, a fost unul dintre administratorii firmei Flodor Transcom și, totodată, proprietarul Asfamixt, scrie Gandul.
Marele beneficiar al banilor publici din Bihor, judecat pentru corupție
Dincolo de afacerile familiei Neag, banii publici din județul Bihor sunt un magnet mult mai puternic pentru grupul Selina, reprezentat de firmele lui Beniamin Rus (foto mai jos).
Considerat un apropiat al fostului premier, afaceristul a primit unul dintre contracte cu doar câteva zile înainte ca Bolojan să plece de la Palatul Victoria!
Condusă de succesorul șefului PNL, Primăria Oradea a atribuit unei firme patronate de Beniamin Rus un contract de aproximativ opt milioane de euro, pentru lucrări privind regenerarea urbană a 7,78 de hectare din oraș, mai exact a cartierului Nufărul I, scrie jurnalul.

”Palmaresul” lui Rus la nivelul județului Bihor este însă uriaș: doar firma Drum Asfalt apare în SEAP în 85 de contracte, cu o valoare totală de 4,38 miliarde lei cu TVA!
Iată, mai jos, schema principală a direcționării banilor publici de către CJ Bihor și Primăria Oradea, cu ”omul de casă” al lui Bolojan, Beniamin Rus, în prim-plan:

”Dacă Bolojan îmi cere, a doua zi sunt pe șantier!”, spunea, în 2011, Rus.
Același Beniamin Rus a avut probleme mari cu justiția. A fost judecat pentru fapte de corupție, alături de fostul vicepreședinte al CJ Bihor, Alexandru Kiss, ambii obținând achitarea, în 2023.
Potrivit bihon, au fost achitați de acuzațiile de spălare a banilor pe motiv că faptele nu există și de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală.
![]()
Poate îți place și...

EXCLUSIV Soluția lui Victor Ponta pentru scoaterea României din criză. ”Să crească taxele și impozitele, o greșeală!”

Peisaj de iarnă în Poiana Brașov! Dana Rogoz, weekend magic în zăpadă alături de întreaga familie: „Ne-am bătut cu bulgări”

La loc comanda! Statele Unite nu mai retrag trupele din Europa! Militarii vizați de planul anterior, mutați pe flancul estic al NATO (Bloomberg)
DIVERSE
EXCLUSIV Soluția lui Victor Ponta pentru scoaterea României din criză. ”Să crească taxele și impozitele, o greșeală!”
Publicat
acum 17 minutela
15 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Victor Ponta a avut, duminică seară, o intervenție telefonică exclusivă la România TV, în care a vorbit despre soluțiile pentru problemele grave ale momentului – sărăcirea populației și slăbirea economiei.
Fostul premier a subliniat, în primul rând, că ar fi ”o greșeală” ca guvernul să majoreze, din nou, taxele și impozitele.
”Eu nu văd altă soluție decât să repornești economia românească. (…)
Sunt cele două versiuni: versiunea Traian Băsescu din 2010 – a tăiat, a tăiat, a tăiat cheltuieli de la stat.
A doua versiune, când eu am scăzut taxele, am sprijinit economia să crească.
Nu văd a treia versiune”, a mai spus Ponta.
În opinia fostului prim-ministru, cea mai mare supărare a românilor nu este neapărat legată de o taxă sau o alta care este mai mare în prezent, ci de faptul că nu se știe ce va urma.
”Cel mai rău lucru este incertitudinea. Oamenii nu sunt neapărat supărați că o taxă sau alta e mai mare. Sunt supărați pentru că nu știu ce va urma. Nu știu cât o să-i coste facturile, spitalul, benzina… (…)
Vin sărbătorile. Câți oamenii au bani să-și cumpere mâncare și cadouri pentru copii?”, a subliniat Victor Ponta.
În același context, fostul premier a subliniat că rezolvarea problemelor majore este responsabilitatea celor aflați la putere:
”La guvernare au fost sau sunt PNL, USR, UDMR, PSD. Ei trebuie să rezolve, nu eu. Dacă n-o fac, oamenii vor fi tot mai supărați. (…)
Soluția e întotdeauna la cei care au pâinea și cuțitul, nu?”.
Ponta a făcut referire, concret, la o problemă care afectează mulți români: recalcularea greșită a pensiilor, care este, de asemenea, element de incertitudine.
”Recalcularea greșită a pensiilor – o catastrofă! Milioane de pensii. Alea nu sunt numere, sunt niște oameni care au muncit toată viața lor și statul român și-a bătut joc de ei; din incompetență, nu din voință”, a subliniat fostul șef al Executivului.
![]()
DIVERSE
Peisaj de iarnă în Poiana Brașov! Dana Rogoz, weekend magic în zăpadă alături de întreaga familie: „Ne-am bătut cu bulgări”
Publicat
acum 20 de minutela
15 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Dana Rogoz a profitat din plin de prima ninsoare din acest sezon și a fugit la munte, în Poiana Brașov, unde s-a bucurat alături de familia ei de o atmosferă autentică de iarnă.
Vedeta a împărtășit cu urmăritorii din mediul online mai multe imagini, în care apare alături de soțul ei, Radu Dragomir, și de cei doi copii, Vlad și Lia. Din peisaj nu a lipsit nici cățelul lor, care s-a bucurat de o primă experiență haioasă în zăpadă.
Dana Rogoz: „A nins mult și ne-am bătut cu bulgări”
Echipați din cap până-n picioare pentru temperaturile de iarnă, cei cinci membri ai familiei au stat ore în șir afară, în ninsoare, admirând peisajul de poveste al stațiunii.
Actrița a mărturisit că s-au bătut cu bulgări până au înghețat, au urcat cu telecabina până la vârful Postăvarul, iar la lăsarea serii s-au retras la căldură, la o cană de ciocolată caldă și jocuri de societate.
„A nins mult și ne-am bătut cu bulgări până am înghețat. Câinele a simțit pentru prima oară zăpada sub lăbuțe și putem spune că, în mod neașteptat, a făcut și el bulgări. Ne-am pozat în fața telecabinelor de la hotel, dar am urcat și cu cea adevărată până sus la Postăvarul. Am băut ciocolată caldă, iar seara am jucat boardgames în cameră”, a povestit Dana Rogoz în mediul online.
![]()
DIVERSE
La loc comanda! Statele Unite nu mai retrag trupele din Europa! Militarii vizați de planul anterior, mutați pe flancul estic al NATO (Bloomberg)
Publicat
acum o orăla
15 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

La loc comanda în privința intenției SUA de retragere masivă a trupelor aflate în Europa. Statele Unite intenționează acum să retragă cel mult 5.000 de militari, în loc de 25.000, scrie Bloomberg.
Militarii vizați de planul inițial de reducere a contingentului din Europa vor fi transferați pe flancul estic, ceea ce ar putea ajuta enorm țara noastră. România este una dintre țările care au declarat, prin vocea președintelui Nicușor Dan, că este gata să suporte o parte din cheltuielile cauzate de staționarea militarilor SUA pe teritoriul său, notează digi24.
Americanii, conform celor de la Bloomberg, și-au schimbat poziția în contextul creșterii cheltuielilor aliaților pentru apărare în cadrul NATO. Un alt factor determinant este războiul cu Iranul; Statele Unite au nevoie de bazele militare europene și de spațiul aerian al aliaților pentru a susține operațiunile din Orientul Mijlociu.
Conform surselor citate, reducerea prezenței militare americane în Europa va afecta, în primul rând, Germania, unde se află cel mai mare contingent. În același timp, SUA intenționează să-și consolideze prezența militară pe flancul estic al NATO. Țările care se învecinează cu Rusia și nu numai și-au exprimat deja disponibilitatea de a prelua o parte din cheltuieli (n.red. chiar dacă România nu are graniță directă cu Rusia, a propus părții de peste Ocean să preia o parte din cheltuielile cauzate de staționarea trupelor americane pe teritoriul național). Decizia finală îi revine președintelui SUA, Donald Trump. Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, îi va transmite acestuia recomandări privind modificarea dislocării trupelor pe 1 decembrie.
Citește și Noi atacuri în Orientul Mijlociu! Iranul a atacat o bază militară americană din Bahrain
Anterior, reprezentantul special al lui Trump pe lângă NATO, Matt Whitaker, a declarat că nu se așteaptă la o reducere semnificativă a contingentului american din Europa. ”Avem aici multe forțe și mijloace, care se află exact acolo unde avem nevoie de ele. Nu mă aștept la nimic de amploare”, a spus Whitaker.
În septembrie, surse ale NBC News au relatat că administrația Trump ia în considerare posibilitatea retragerii din Europa a până la 25.000 de militari americani, în special din Germania, Italia și Spania. Aceasta ar fi cea mai semnificativă reducere a prezenței militare a SUA pe continent de la sfârșitul Războiului Rece, în anii 1990.
În prezent, în Europa sunt staționați aproximativ 80.000 de militari americani. Anul trecut, Congresul SUA a adoptat o lege care interzice Pentagonului să reducă efectivele din regiune sub nivelul de 76.000 de persoane, să renunțe la bazele militare sau să retragă loturi mari de armament și echipamente fără consultări prealabile cu aliații și fără o evaluare detaliată a posibilelor consecințe.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, l-a primit la Cotroceni, în noiembrie, pe Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii.
Șeful statului nostru i-a transmis atunci oficialului american că România se confruntă cu amenințări hibride, în timp ce Marea Neagră este ”una dintre cele mai periculoase și instabile regiuni maritime”, subliniind că ”o prezență economică și militară americană mai puternică în România are o importanță strategică”.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Traian Băsescu nu crede în existenţa raportului despre anularea alegerilor: „Dacă Serviciile aveau informaţia, o puneau de mult pe masa preşedintelui. Eu sunt convins că nu o au şi nu îşi poate asuma nimeni o minciună”
Publicat
acum o orăla
15 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Traian Băsescu este de părere că nu există niciun raport al anulării turului 1 al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024 din motivul că nu există informaţii pe baza cărora să fie întocmit raportul. Iar dacă, prin absurd, acel raport ar exista, Băsescu spune că ar trebui predat de urenţă procurorului general al României, care să demareze o anchetă.
„Dacă e o problemă care nu mai suportă să stea nelămurită e problema raportului cu alegerile anulate. Eu am crezut că domnul preşedinte a făcut o astfel de conferință ca să ne dea o explicație.
Nu îmi dau seama care e atribuțiunea președintelui în face un astfel de raport legat de alegeri. Nu are atribuțiuni. Aici e o chestiune care trebuie anchetată. Deci discutăm de anularea alegerilor. De la Revoluție e cel mai puternic eveniment pe care l-am avut.
Să anulezi alegerile într-un stat democratic e de neimaginat. Dar să le anulezi fără un temei explicat… ne tot spune preşedintele: mai am nevoie de ceva timp sau n-am putut să mă ocup de raport că m-am ocupat de numirea de premier.
Dacă Serviciile aveau informaţia, o puneau de mult pe masa preşedintelui. Eu sunt convins că nu o au si nu isi poate asuma nimeni o minciună. Preşedintele greşeşte ţinând la dânsul acest subiect.
El trebuia în CSAT să marcheze raportul Strict Secret si să îl predea procurorului general al României„, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu în emisiunea România exclusiv de la România TV.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Traian Băsescu insistă pe beneficiile pe care intervenţia FMI le-ar aduce României: „Politicienii sunt cei care nu vor ca FMI-ul să se apropie de România. Instituţia asta e exact ca un contabil care ia creionul şi socoteşte tot”
Publicat
acum 2 orela
15 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Traian Băsescu e de părere că Guvernul ar trebui să facă cu Fondul Monetar Internaţional măcar un „acord preventiv”, în urma căruia ar putea solicita bani de la instituţia financiară numai în caz de forţă majoră.
Fostul şef de stat este de părere că cei care se tem cu adevărat de FMI sunt politicienii, care nu se vor verificaţi de această instituţie.
„Eu spun de 6 luni: chemaţi FMI-ul. Nu neapărat pentru bani, deşi ce bine ne-ar fi să avem bani cu dobandă cum dă FMI-ul, 1-2%. Dar nu e obligatoriu să iei bani de la FMI.
Dacă ai noştri consideră că pot să ia de pe piaţă şi nu au nevoie de FMI, să facă măcar un acord preventiv in care stabilesti cu FMI o anumită sumă pe care, dacă intri în criză, ai tras-o.
Asta e o poveste făcută şi de politicieni. N-aş vrea să intre FMI să vadă ce e cu Anghel Saligny, că FMI-ul ia creionul şi ca un contabil socoteşte tot. De asta nu-l vrem nici să se apropie de România. FMI-ul nu poate face nimic acum pentru că România are un program cu Comisia Europeană.
Acum nu poate decât să asiste şi să sprijine Comisia, deci nu-ţi dă alte sarcini.
Eu am ajuns la concluzia că a creşte taxele genera incertitudine. Concluzia e că dacă vrem să controlăm procesul, trebuie să reducem cheltuieli, nu să mărim taxe.
În 2009-2010, am redus fondul de salarii cu 25%. Pensiile nu ni le-a acceptat CCR să le reducem şi atunci am mărit TVA la 24% ca să compensăm faptul că nu am putut face o reducere temporară de 15% la pensii.
În 2010, Jeffrey Franks (şeful misiunii FMI in România – n.red.) a spus nu pot, nu am mandat de la Washington. I-am spus, atunci nu vom avea acord cu FMI-ul. Schimbă mandatul, pe mandatul pe are-l ai, nu pot face acord. A schimbat mandatul şi a făcut lucrurile cum am vrut noi, nu cum a venit el. Se ştie povestea mandatului din 2009 – 2010.
Trebuie să înţelegi ce e în ţara ta. FMI-ul nu a fost convins deloc atunci, dar după 2 zile au ajuns la concluzia că noi avem o solutie si s-a făcut acordul. Acel acord ne-a ajutat foarte mult, pentru că atunci România se împrumuta cu 8% dobândă şi am fi bagat ţara într-o situaţie foarte grea.
De asta am preferat să luăm bani de la FMI.
Concluzia mea e că nu trebuie să ne speriem de FMI. Măcar să se facă un „acord preventiv”, în caz că se întâmplă ceva să am unde să sun şi ştiu că am banii în cont în câteva ore„, a explicat Traian Băsescu la România TV, în emisiunea România exclusiv
![]()
DIVERSE
De ce ajunge Silvana Rîciu să gătească noaptea. Problema de sănătate cu care se luptă de ani întregi: „Am luat tot felul de medicamente”
Publicat
acum 2 orela
15 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Silvana Rîciu și-a demonstrat deja talentul de gospodină desăvârșită, pregătind frecvent diverse preparate pentru familia sa și împărtășind aceste momente cu urmăritorii din mediul online. Cu toate acestea, mulți dintre fani au devenit curioși cu privire la motivul pentru care artista ajunge să gătească atât de des la ore târzii.
Citește și: Ce vis a avut Silvana Rîciu înainte de a-și pierde mama: „Era îmbrăcat în haină neagră”
Silvana Rîciu: „Folosesc timpul respectiv pentru a face ceva util”
„Văd că mulți au o mare dilemă: de ce gătesc eu noaptea? Au fost scrise destule comentarii răutăcioase pe această temă… În general, gătesc noaptea pentru că am insomnii, iar acest lucru se întâmplă de ani buni. Am perioade în care sunt mai bine și adorm la ore rezonabile, perioade în care adorm spre dimineață și perioade foarte proaste, ca cea pe care o traversez acum, când, iată, este 10:30 și eu încă nu am adormit”, este mesajul transmis de artistă pe rețelele sociale.
Stresul și grijile cotidiene sunt principalele motive pentru care nu se poate odihni. Chiar și cele mai mărunte probleme o pot ține trează, iar atunci când are sarcini importante de rezolvat a doua zi, somnul întârzie și mai mult să apară. Totodată, Silvana Rîciu a ținut să le dea o replică celor care au acuzat-o că gătește la ore târzii doar pentru a atrage atenția sau pentru a strânge aprecieri în mediul online.
„Mă stresez din orice lucru, oricât de mic, și îmi fac griji pentru orice. Dacă am ceva de făcut a doua zi, nu mă mai ia somnul deloc. Așa sunt eu. Nu reușesc să mă liniștesc și, din cauza atâtor gânduri, nu pot să adorm. Sunt mulți oameni care se confruntă cu aceeași afecțiune ca mine.
Unii au tot scris prin comentarii că gătesc noaptea ca să impresionez, să primesc like-uri, să mă dau mare sau din alte motive asemănătoare. Ce om sănătos la cap și-ar pierde somnul de noapte de bunăvoie doar ca să primească like-uri sau să impresioneze pe cineva?
Adevărul este acesta: dacă tot am insomnii, folosesc timpul respectiv pentru a face ceva util, cum ar fi să gătesc. Copiii trebuie să aibă ce mânca, indiferent la ce oră reușesc eu să adorm.
De-a lungul anilor, am luat tot felul de medicamente, dar acum nu mai iau nimic. Încerc să îmi reglez singură programul de somn. Uneori îmi iese, alteori nu…
Problema insomniilor, împreună cu dereglările hormonale, mi-a dat întregul organism peste cap. De aceea m-am și îngrășat și tot de aceea slăbesc foarte greu atunci când țin diete. Toate se leagă. Reușesc doar în anumite perioade să dau jos câteva kilograme. În rest, indiferent ce dietă aș ține, nu slăbesc deloc.
Acum sper că s-au liniștit cei care aveau atât de multe dileme în ceea ce mă privește. Le-am oferit istoricul meu medical. Poate că așa nu vor mai comenta prostii”, a mai spus Silvana Rîciu.
![]()

EXCLUSIV Soluția lui Victor Ponta pentru scoaterea României din criză. ”Să crească taxele și impozitele, o greșeală!”

Peisaj de iarnă în Poiana Brașov! Dana Rogoz, weekend magic în zăpadă alături de întreaga familie: „Ne-am bătut cu bulgări”

Casă la munte cu livadă de meri, pădure și pârâu, scoasă la vânzare pentru numai 16.000 euro

La loc comanda! Statele Unite nu mai retrag trupele din Europa! Militarii vizați de planul anterior, mutați pe flancul estic al NATO (Bloomberg)

EXCLUSIV Traian Băsescu nu crede în existenţa raportului despre anularea alegerilor: „Dacă Serviciile aveau informaţia, o puneau de mult pe masa preşedintelui. Eu sunt convins că nu o au şi nu îşi poate asuma nimeni o minciună”

SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!

ALERTĂ! PSD vrea disparitia a aproape jumatate din comunele din Argeș – VALEA DANULUI, ȘUICI, CICĂNEȘTI și alte 46 – VEZI LISTA COMPLETĂ

UN ȘUT ÎN FUND, UN PAS ÎNAINTE! Cu lacrimi în ochi, pesediștii argeșeni se laudă: Ioana Făcăleață va fi numită ministru secretar de stat

S-AU DAT CU ATV-urile ILEGAL! Nouă persoane sancționate de jandarmii argeșeni

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ: Un BMW s-a răsturnat după ce a lovit în plin o altă mașină și a doborât un stâlp de iluminat

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Trei comune din Argeș s-ar putea transforma în orașe – Bascov, Călinești și Bradu îndeplinesc criteriile pentru a primi statutul de oraș
Discuțiile privind reorganizarea administrativ-teritorială a României nu vizează doar comasarea localităților mici, ci și ridicarea la rang superior a comunelor...

REORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ ÎN ARGEȘ: Primarul Ionescu de la Cicănești: PSD vrea să facă valuri, să distragă atenția românilor dar riscă să ajungă un PNȚCD
Discuțiile privind o eventuală reorganizare administrativ-teritorială, readuse recent în atenția publică de Partidul Social Democrat (PSD), generează reacții puternice în...

PREFECTURA ARGEȘ, GOALĂ! Dragoș Predescu a demisionat: Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul!
Instituția Prefectului – Județul Argeș traversează un moment administrativ tensionat, fără precedent după ce Guvernul României a luat astazi act...

UN ȘUT ÎN FUND, UN PAS ÎNAINTE! Cu lacrimi în ochi, pesediștii argeșeni se laudă: Ioana Făcăleață va fi numită ministru secretar de stat
După o săptămână lungă și grea, în care garnitura roșie din județ a purtat doliu digital și a jelit-o copios...
Curtea de Argeș

Sărbători noi, iluminat vechi la Curtea de Argeș: Când se aprind luminile de Crăciun și ce zone vor fi împodobite
regătirile pentru sărbătorile de iarnă au intrat în linie dreaptă la Curtea de Argeș. Societatea de Salubritate Publică Urbană a...

Panică la Tigveni! Un urs a coborât în comună; populația, avertizată prin RO-Alert
Locuitorii din comuna Tigveni, județul Argeș, au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert, în cursul zilei de joi, după ce prezența...

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ: Un BMW s-a răsturnat după ce a lovit în plin o altă mașină și a doborât un stâlp de iluminat
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în această seară în municipiul Curtea de Argeș, în zona Capul...

ALERTĂ! PSD vrea disparitia a aproape jumatate din comunele din Argeș – VALEA DANULUI, ȘUICI, CICĂNEȘTI și alte 46 – VEZI LISTA COMPLETĂ
Reorganizarea administrativ-teritorială a României revine în prim-planul scenei politice, un plan radical susținut de conducerea Partidului Social Democrat vizând comasarea...

INCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!
Oameni de 85 de ani sunt lăsați din nou la poarta lui, pe întuneric, cu hainele în pungi de plastic....
Mioveni

SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!
Un conflict grav a izbucnit în județul Argeș, aducând în prim-plan acuzații extrem de serioase la adresa modului în care...

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...
Câmpulung

S-AU DAT CU ATV-urile ILEGAL! Nouă persoane sancționate de jandarmii argeșeni
Aventura pe patru roți nu înseamnă libertatea de a ignora legea! Nouă persoane care au ales să se deplaseze cu...

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
Începutul lunii noiembrie a debutat cu fenomene meteorologice extreme și viituri rapide în sudul României. În perioada 1–3 noiembrie 2026,...

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniN-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
ACTUALacum o săptămânăPĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!
ACTUALacum 2 săptămâniEXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș
ACTUALacum o săptămânăINCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!
ACTUALacum 2 săptămâniHALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!
ACTUALacum 2 săptămâniCantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
ACTUALacum o săptămânăNu mai face asta după ce te speli pe dinți! Recomandarea NHS pe care puțini o respectă
- ACTUALacum 2 săptămâni
Ce analize medicale gratuite pot face românii pe baza biletul de trimitere











Ultimele Comentarii