Educatie
ASE anunță începerea înscrierilor la concursul de admitere pentru programele universitare de Licență, vineri 12 iulie
Publicat
acum 2 anila
Autor
adminAcademia de Studii Economice din București (ASE), cea mai bună universitate economică, de business și administrație publică din Europa de Sud-Est, își așteaptă absolvenții de liceu la concursul de admitere la programele universitare de LICENȚĂ, vineri, 12 iulie fiind prima zi de înscrieri.
Procesul de înscriere se desfășoară online în perioada 12-19 iulie.
Pentru anul universitar 2024-2025, ASE are o generoasă ofertă educațională: 7.696 de locuri, dintre care 3.130 la forma de finanțare de la buget (pentru români, UE, SEE, români de pretutindeni și non-UE). Candidații pot alege una sau mai multe opțiuni dintre cele 35 de programe de licență – 25 pentru forma de învățământ cu frecvență, desfășurate în limbile română, engleză, franceză sau germană, 9 programe la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.

Documentele necesare înscrierii pot fi consultate pe pagina de Admitere Licență 2024. Taxa de înscriere la programele universitare de licență pentru învățământul cu frecvență este de 120 de lei, sumă în care sunt incluse primele două opțiuni, iar pentru următoarele opțiuni se achită suplimentar o taxă de 40 de lei/opțiune. Pentru învățământul la distanță și cu frecvență redusă, taxa de înscriere este de 145 de lei (indiferent de numărul de opțiuni). Taxa de înscriere se poate plăti direct din platforma de înscriere.
Calendarul Admiterii poate fi consultatpe pagina Admitere licență și trebuie urmărit de către candidați pe întreaga perioadă de desfășurare a admiterii. Marți, 23 iulie, se va susține online testul de competență lingvistică de către candidații care au opțiuni pentru programele cu predare în limbă străină sau pentru programul „Limbi moderne aplicate (engleză, franceză)” și nu au certificat de competență lingvistică recunoscut de ASE. În perioada 29 – 31 iulie, candidații repartizați la buget, taxă sau aflați în așteptare își confirmă locul, iar pe 1 august are loc afișarea finală, unde candidații vor afla la ce program universitar au fost admiși.

Candidații care se înscriu laprogramele universitare de licență ale facultăților Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE) și Drept vor susține examen scris.
Candidații care formulează opțiuni pentru programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică susțin un examen scris care constă într-un test grilă, la disciplina Matematică, pe baza tematicii și bibliografiei afișate pe site-ul universității. Candidații care se înscriu la programele cu predare în limba română susțin examenul joi, 25 iulie, iar cei care optează pentru programul organizat în limba engleză susțin examenul vineri, 26 iulie. Detalii despre desfășurarea concursului de admitere și calcularea mediei generale de admitere la CSIE se regăsesc pe pagina dedicată – ase.ro/admitere-csie. Candidații pot accesa modelele și broșura de subiecte cu rezolvări.
La Facultatea de Drept, admiterea se face pe baza unui examen scris, care se desfășoară joi, 25 iulie și constă într-un test grilă la disciplinele Limba română și Economie, conform tematicii și bibliografiei de concurs prezentate pe site. Informații complete despre concursul de admitere sunt disponibile pe pagina ase.ro/admitere-drept. Candidații pot accesa modele de subiecte, cu rezolvări, la limba română și economie.

Candidații la facultățile CSIE și/sau Drept pot formula, în cadrul procesului de înscriere, opțiuni și la alte programe universitare de licență din oferta ASE.
De asemenea, în timpul perioadei de admitere, ASE oferă locuri de cazare pentru candidaţii din provincie şi însoţitorii acestora. Cazarea se va face în limita locurilor disponibile, la un tarif de 15 lei/noapte pentru candidaţi şi de 20 lei/noapte pentru însoţitorii acestora.
Pentru celelalte 10 facultăți, concursul de admitere constă în:
- eseul motivațional
- testul de competenţă lingvistică;
- media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii liceale (30%).
Toate detaliile privind condiţiile de admitere, numărul de locuri pentru fiecare program de studii, precum şi calendarul şi actele necesare pentru înscriere, sunt disponibile pe site-ul dedicat ase.ro/admitere/licenta, Facebook, Instagram. La dispoziția celor interesați se află și adresa de e-mail admitere@ase.ro și call center la 021.319.19.00/01, interior 360, 306. Pe pagina de Admitere, candidații pot accesa atât planurile de învățământ, cât și fișele de disciplină, astfel încât să cunoască, atunci când formulează opțiunile, ce discipline vor studia și care este conținutul acestora pentru fiecare program. Studenții ASE intră în legătură directă cu candidații, oferind răspuns la toate întrebările referitoare la procesul de admitere, în grupul special creat pe Facebook – Admitere ASE – 2024 – Grup oficial.
Campusul universitar din centrul Bucureștiului, cu condițiile sale moderne de studiu și cazare, poate fi vizitat și virtual, accesând turul virtual al ASE, ce poate fi vizionat și cu ochelarii VR (realitate virtuală).
De ce ASE?
ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, bine poziționată la nivel internaţional, fapt atestat de recentele topuri de prestigiu. În prezent, ASE are semnate peste 350 de acorduri bilaterale cu parteneri din 45 de țări, prin care se promovează creșterea calității procesului didactic și a experienței educaționale internaționale, oferite studenților, absolvenților și cadrelor didactice din universitate. Studenții beneficiază de numeroase oportunități educaționale, în funcție de domeniul lor de interes. Angajatorii apreciază studiile universitare oferite de universitatea noastră, iar diploma de absolvent al Academiei de Studii Economice constituie garanția unui viitor sigur, a unei cariere de succes și a unei bune inserții pe piața muncii. Astfel, 86% dintre absolvenții noștri își găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultății, având oportunitatea de a-și clădi o viață profesională interesantă și bine plătită.

„Academia de Studii Economice din București înseamnă o comunitate universitară puternică, cu peste 25 000 de membri, un brand cu notorietate, cu aspirații ambițioase, conștient de răspunderea ce îi revine în formarea oamenilor integri, dedicați profesional și frumoși sufletește, care să poarte cu ei în timp, prin viață, valorile pe care Alma Mater își propune să le transmită prin ei de aici, din inima Bucureștiului, din Piața Romană, de la kilometrul zero al învățământului economic superior din România, către viitorul societății noastre și al tinerilor de mâine!” a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE.
Articol susținut de ASE
![]()
Poate îți place și...

STB urmează să reducă salariile cu 20% pentru peste 3.300 de angajați. Măsuri de criză în contextul în care Ciprian Ciucu amenință cu insolvența DOCUMENT

Designerul Florin Burescu, dezvăluiri explozive despre zvonurile așa zisei infidelități a Codruței Filip: ”Au pornit de la el, ca și cum Codruța ar fi plecat de acasă cu un alt bărbat”

George Simion, prima reacție după întâlnirea cu Călin Georgescu: „O să vedeți…”. Ce plan pregătește Opoziția, chiar înainte de ședința PSD
DIVERSE
Un balerin român de 12 ani, Eduard Bogdan, a fost admis la Royal Ballet School!
Publicat
acum o zila
17 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Eduard Bogdan, elev la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din Capitală, reprezintă unul dintre cele mai recente și valoroase nume incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. La doar 12 ani, tânărul a reușit o performanță extrem de rară pentru școala românească de dans: admiterea la prestigioasa Royal Ballet School din Londra. Începând din toamna acestui an, Eduard se va muta în Marea Britanie, direct în campusul White Lodge din Richmond Park, instituția de elită care pregătește, printr-o rigoare recunoscută mondial, viitoarele generații de prim-balerini pentru marile teatre ale lumii. Selecția sa confirmă o pregătire intensă și o tehnică remarcabilă, calități care l-au propulsat printre cei mai buni dansatori din generația sa.
Accesul într-un sistem educațional de un asemenea nivel vine însă la pachet cu o presiune financiară uriașă, adesea imposibil de susținut pentru o familie obișnuită din România. Taxa anuală la Royal Ballet School se apropie de 45.000 de lire sterline. Din fericire, comisia britanică i-a recunoscut imediat potențialul și i-a acordat o bursă de studiu substanțială, care acoperă cea mai mare parte a costurilor, reducând contribuția directă a familiei la aproximativ 1.500 de lire pe an. Chiar și cu această reducere considerabilă, mutarea și întreținerea unui copil la Londra implică numeroase alte cheltuieli curente, de la echipamente specifice și asigurări, până la bilete de avion și costuri logistice de zi cu zi. Pentru ca Eduard să își poată urma parcursul academic fără aceste presiuni materiale, familia sa caută acum parteneri și sponsori din mediul privat, dispuși să susțină financiar dezvoltarea unui viitor ambasador cultural al României.
Decizia britanicilor de a investi în formarea lui Eduard este pe deplin justificată de parcursul său internațional de până acum. Tânărul balerin și-a demonstrat constant valoarea în competiții extrem de exigente. În 2023, a urcat pe prima treaptă a podiumului la secțiunea de dans contemporan în semifinala europeană Youth America Grand Prix de la Barcelona. Această reușită i-a deschis drumul spre Finala Mondială de la New York, unde a ocupat locul al treilea. Forma sa excelentă s-a menținut și în 2024, an în care și-a păstrat locul întâi la dans contemporan și a obținut poziția a doua la balet clasic în cadrul aceluiași circuit american. De asemenea, în vara anului 2024, Eduard a reprezentat țara noastră la Finala Dance World Cup de la Praga, adăugând în palmares două locuri secunde, atât la balet, cât și la contemporan.
În spatele acestor diplome stau mii de ore de repetiții și participări la stagii intensive în Europa. De-a lungul timpului, Eduard a fost remarcat și recompensat cu burse sau a participat la module de perfecționare la instituții de top, printre care Elmhurst Ballet School, Staatliche Ballettschule din Berlin și Academia de Balet din Munchen, adăugând experiențe esențiale la Russian Master Ballet din Alicante sau la workshop-urile Revolve Dance. Includerea sa în proiectul susținut de Fundația Dan Voiculescu vine ca o validare firească a acestui efort imens. Povestea lui Eduard Bogdan este exemplul perfect că excelența românească are loc pe cele mai mari scene ale lumii, având nevoie doar de un minim sprijin comunitar pentru a străluci la adevărata sa valoare.
![]()
DIVERSE
Când revin elevii la şcoală după vacanţa de Paşte. Calendar Bac şi Evaluare Naţională 2026
Publicat
acum o săptămânăla
10 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Vacanţa de primăvară este penultima din anul școlar 2025-2026 și desparte modulele 4 și 5. Miercuri, 15 aprilie, elevii și preșcolarii revin la școală și grădiniță. Vineri, 3 aprilie, după terminarea cursurilor, elevii au intrat în vacanța de Paște, potrivit calendarului oficial.
Ultimul modul din acest an școlar începe miercuri, 15 aprilie 2026, și se termină pe 19 iunie pentru majoritatea elevilor. Până la vacanța de vară mai sunt 3 zile libere prin Codul Muncii:
- 1 mai 2026 – Ziua Muncii (vineri)
31 mai – 1 iunie 2026 – Rusaliile și Ziua Copilului (duminică și luni)
5 iunie 2026 – Ziua Învățătorului (vineri)
Vacanța de vară începe pe 20 iunie 2026 pentru copiii de grădiniță și elevii de școală și liceu, mai puțin pentru cei din anii terminali. Elevii din clasele terminale vor lua vacanță mai devreme, la finalul modulului 5, pentru că pentru ei urmează examenele.
- Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, cursurile se încheie la data de 5 iunie 2026;
Pentru clasa a VIII-a, cursurile se încheie la data de 12 iunie 2026;
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar durată se încheie la data de 26 iunie 2026;
Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Calendarul Evaluării Naționale 2026
Evaluarea Națională 2026 are loc în perioada 22-26 iunie, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial. Proba la Limba română se va desfășura pe 22 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 24 iunie.
10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională
12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă
26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Rezultate simulare BAC 2026. Ce note au luat elevii, anunțul făcut de Ministerul Educației
Calendarul examenului național de BAC 2026
Probele scrise încep pe 29 iunie, iar rezultatele inițiale se afișează pe 7 iulie 2026. Probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale vor fi susținute în vară, înaintea probelor scrise, la fel ca în anul 2024.
2-4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a
8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale — proba D
29 iunie 2026 – Limba și literatura română — proba E.a) — probă scrisă
30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — probă scrisă
2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — probă scrisă
3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă — proba E.b) — probă scrisă
7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)
8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
![]()
DIVERSE
Cine este Robert, elevul din Constanța care a fost admis la Harvard. Va primi o bursă de peste un milion de dolari
Publicat
acum o săptămânăla
10 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Robert Coceangă este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța și și-a descoperit pasiunea pentru domeniul politic în liceu. Interesul pentru statistici și procese electorale l-a determinat să creeze proiectul „Politică pentru Toți”, o platformă prin care explică tinerilor concepte politice și combate informațiile false.
”De vreo doi ani am început să lucrez intens, cumva să-mi creez profilul, am avut o comunitate în spate care m-a ajutat”, povestește Robert, potrivit Euronews.
Povestea lui Robert, elevul din Constanța admis la Harvard
Pentru a ajunge să fie admis la Harvard, una dintre cele mai prestigioase universități din lume, Robers s-a implicat în numerose activități și proiecte internaționale. A participat la sesiuni ale European Youth Parliament și a fost selectat în Notre Dame Leadership Seminars, devenind primul român admis în acest program de elită
”Am călătorit în primul rând în țară pentru Parlamentul European de Tineret, European Youth Parlament dar am fost și în Statele Unite am fost primul român acceptat la Notre Dame Leadership seminars care este unul din cele mai prestigioase programe de vară”, a mai spus tânărul, potrivit sursei citate.
Bursa obținută, estimată la aproximativ 1,3 milioane de dolari, îi acoperă integral studiile și cheltuielile pe durata facultății.
Colegii și profesorii tânărului sunt mândri de performantele acestuia.
”Am fost super uimiți toți, foarte mândri de el, logic, ne-a luat plânsul de bucurie. Este un American dream (vis american n.red) cum se spune, vezi numai în filme, e ceva fenomenal”, a mărturisit una dintre colegele tânărului.
„Un copil extraordinar, un copil care se implică, îi place competitivitatea, îi place să lucreze în echipă foarte mult și ne-a bazat tot timpul aproape în toate proiectele a participat, eu spun că suntem așa o mica cărămidă așezată la viitorul lui”, spune Liliana Svinarciuc, directoarea liceului Decebal din Constanța.
Deși va studia din toamnă în SUA, Robert își dorește să se întoarcă în România și să contribuie la o societate mai bine informată.
![]()
DIVERSE
Cardurile educaţionale de 500 de lei pentru 12.700 de copii vor fi alimentate în aprilie. Ministrul Investiţiilor Dragoș Pâslaru: Circa 9.000 de alte tichete sunt „în curs de procesare”
Publicat
acum o săptămânăla
9 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cardurile educaționale sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, și continuă măsurile implementate anterior prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020.
Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
Citește și : Bacalaureat 2026. Calendarul „examenului maturității” pentru elevii olimpici. Când are loc prima probă
Ministrul a precizat că „mai sunt în curs de procesare 5.437 de tichete sociale pe suport electronic deja emise, aflate în proces de distribuire și validare de către unitățile de învățământ, precum și 3.962 de tichete sociale pe suport electronic care urmează a fi emise (pentru beneficiarii nou intrați în anul școlar 2025–2026) sau reemise (ca urmare a modificării reprezentantului legal ori a schimbării județului unității de învățământ)”.
Salariile profesorilor intră înainte de Paște. Ministerul Educației a făcut anunțul mult așteptat
Potrivit datelor furnizate Edupedu.ro, „în anul școlar 2025–2026, pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional prin tichete sociale pe suport electronic, acordate din fonduri externe nerambursabile, au fost alimentate până în prezent 684.873 de tichete sociale pe suport electronic”.
Total pe luni, în 2026:
- în luna februarie au fost alimentate 44.292 de tichete, în valoare totală de 22.146.000 lei,
în luna martie au fost alimentate 20.169 de tichete, în valoare totală de 10.084.500 lei.
Acest ajutor contribuie astfel la reducerea abandonului școlar și creșterea incluziunii în educație.
De ajutorul de 500 de lei pentru rechizite pot beneficia:
– preşcolarii înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate, adică cei din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei (indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat);
– copiii înscrişi în învăţământul de stat (primar și gimnazial) care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (valoarea salariului minim brut pe ţară este acum de 4.050 de lei/ lună), conform informațiilor de pe siteul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Informații despre cardurile educaționale:
- Vor fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
- Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
- Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
- Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
- Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.
- Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
- Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
![]()
DIVERSE
Daria Muşat, vocea din Buzău care uneşte tradiția cu viitorul
Publicat
acum o săptămânăla
8 aprilie 2026Autor
Ziarul PROFIT
La vârsta de numai 14 ani, Daria Muşat a încetat demult să mai fie doar o „speranță” a muzicii, devenind o certitudine confirmată de peste 70 de trofee și medalii obținute în competiții de prestigiu. Această constanță în performanță și capacitatea extraordinară de a trece cu naturalețe de la profunzimea muzicii populare la sensibilitatea celei religioase sau lejeritatea muzicii ușoare i-au asigurat locul în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”. Inițiativa Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României își propune să aducă în fața publicului acele minți și talente care, prin muncă și viziune, construiesc deja fundația unei țări moderne.
Salariile profesorilor intră înainte de Paște. Ministerul Educației a făcut anunțul mult așteptat
Drumul Dariei către marea performanță a început cu o observație fină a educatoarei sale, care a remarcat la fetița de numai trei ani o sensibilitate muzicală și o ușurință în interpretare rar întâlnite la o vârstă atât de fragedă. Acea primă încurajare a fost motorul care a transformat un joc de copil într-o carieră în ascensiune, ghidând-o pe Daria spre lecții de canto și, ulterior, spre primele scene. Astăzi, palmaresul ei include distincții de o importanță majoră, precum Trofeul Festivalului „Benone Sinulescu”, Trofeul Festivalului „Rădăcini” sau Premiul LUNAtech Sound, repere care atestă nu doar calitatea timbrului său vocal, ci și o disciplină de fier, neobișnuită pentru un adolescent. Fiecare apariție televizată sau participare la evenimente culturale a confirmat forța vocii sale de a rămâne memorabilă în mintea juriilor și a publicului larg.

Includerea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” reprezintă pentru tânăra artistă din Buzău mai mult decât o simplă recunoaștere a meritelor trecute; este o validare a misiunii sale de a duce muzica românească pe marile scene ale lumii. Daria Mușat reușește să creeze o conexiune autentică cu auditoriul, adaptându-și timbrul cald și expresiv fiecărui stil abordat, demonstrând o maturitate artistică ce depășește cu mult vârsta biologică. Visul ei de a deveni un artist de talie internațională este susținut de o dorință profundă de a conserva valorile autentice, transformându-le în mesaje universale prin forța emoției. Prin prezența ei în acest top de elită al tinerilor români, Daria devine un simbol al noii generații care înțelege că excelența se atinge prin respectul față de rădăcini și prin curajul de a privi spre orizonturi globale.
Citește și : Bacalaureat 2026. Calendarul „examenului maturității” pentru elevii olimpici. Când are loc prima probă
![]()
ACTUAL
Academicianul Marius Andruh a fost ales în funcția de președinte al Academiei Române
Publicat
acum 2 săptămânila
7 aprilie 2026Autor
admin

Academicianul Marius Andruh a fost ales marți noul președinte al Academiei Române, cu 84 de voturi „pentru” din cele 157 de voturi exprimate în cel de-al doilea tur de scrutin. Acesta a candidat pentru funcția de președinte al Academiei împotriva vicepreședintelui Mircea Dumitru.
Academicianul Marius Andruh a fost ales în funcția de președinte al Academiei Române
Alegerile pentru noua conducere au avut loc marți, 7 aprilie 2026, după expirarea celui de-al doilea mandat de președinte al înaltului for academic deținut de istoricul Ioan Aurel Pop. Marius Andruh își va prelua funcția după 15 zile de la data scrutinului.
Alegerile au avut loc în cadrul Adunării Generale, conform Statutului Academiei, care prevede organizarea scrutinului o dată la patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie.
Marius Andruh s-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, judeţul Buzău, într-o familie de profesori.
A urmat cursurile şcolii generale în satul natal, iar în anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău ca şef de promoţie.
În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa naţională în clasele a XI-a şi a XII-a şi premiul III la cea de a V-a Olimpiadă Internaţională de Chimie). A absolvit, în 1979, ca şef de promoţie, Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti, secţia Chimie anorganică.
În anul 1988 obţine titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) şi la Gottingen, în calitate de bursier al Fundaţiei „Alexander von Humboldt” (1992-1993).
După un stagiu de trei ani la IPRS-Băneasa (1979-1982), s-a transferat la Institutul de Chimie Fizică din Bucureşti. Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultăţii de Chimie, Universitatea din Bucureşti, profesor titular începând cu anul 1996 şi profesor emerit din anul 2019. În perioada 2003 – 2019 a fost şef de catedră.
Din anul 2021 este directorul Institutului de Chimie Organică şi Supramoleculară „C.D. Neniţescu” al Academiei Române.
Între anii 1994 şi 1996 a fost profesor asociat la Universite du Quebec Montreal. A colaborat cu universităţi din Europa şi America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux şi Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Gottingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier”, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur” din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal”, 2014).
În prezent este preşedinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naţionale de Chimie şi coordonator al lotului olimpic.
A fost ales vicepreşedinte al Academiei Române în anul 2022.
Direcţiile sale de cercetare – chimie metalosupramoleculară; inginerie cristalină; magnetism molecular; combinaţii complexe; heteropolinucleare; sisteme moleculare şi supramoleculare cu trei purtători de spin diferiţi şi materiale moleculare luminescente.
![]()

STB urmează să reducă salariile cu 20% pentru peste 3.300 de angajați. Măsuri de criză în contextul în care Ciprian Ciucu amenință cu insolvența DOCUMENT

Designerul Florin Burescu, dezvăluiri explozive despre zvonurile așa zisei infidelități a Codruței Filip: ”Au pornit de la el, ca și cum Codruța ar fi plecat de acasă cu un alt bărbat”

George Simion, prima reacție după întâlnirea cu Călin Georgescu: „O să vedeți…”. Ce plan pregătește Opoziția, chiar înainte de ședința PSD

Calendar ortodox 19 aprilie 2026. Ce mare sărbătoare prăznuim în ultima zi din Săptămâna Luminată

Cum îi afectează pe români scandalul dintre Bolojan și Grindeanu. Avertismentul economiștilor: „Sacrificăm bani extrem de mulți”

TRAGEDIE EVITATĂ LA LIMITĂ ÎN NOAPTEA DE ÎNVIERE LA CURTEA DE ARGEȘ: Momente de revoltă la Biserica Sfântu Gheorghe

Colegiul „Vlaicu Vodă” din nou în top: Ernest Silvio Vandenbulcke, câștigător al Olimpiadei Naționale de Limba Franceză

ALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină

VIDEO Grav accident în Argeș, in a doua zi de Paști – S-a urcat cu ATV-ul pe gard

Paștele dezastrului turistic în Argeș: Record negativ istoric în „Epoca Mînzînă-Bughiu” – Pensiuni si hoteluri aproape goale

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Hidrocentrala Vidraru va fi repornită în octombrie, NU ÎN TOTALITATE – Modernizarea se va încheia peste 5 ani
După un amplu proces de modernizare și așteptări pe măsură, unul dintre pilonii sistemului energetic național se pregătește să reintre...

Un primar PSD din Argeș și-a bătut secretarul în incinta Primăriei! Argumente de mahala în loc de legalitate
Se pare că la Primăria Ungheni, codul administrativ a fost înlocuit cu regulile de luptă de stradă. Într-un județ condus...

Transport gratuit la Simfonia Lalelelor, în Parcul Lunca Argeșului – VEZI DETALII
Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport gratuit prin Publitrans...

Jandarmeria Argeș are un nou șef: colonelul Cristea Ionuț-Cătălin
Începând cu data de 15.04.2026, colonelul Cristea Ionuț-Cătălin este împuternicit să îndeplinească funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi...
Curtea de Argeș

ALERTĂ! Bazinul de Înot din Curtea de Argeș, în pericol de închidere definitivă – Siguranța sanitară a copiilor, blocată de o investiție de doar 5.000 lei – MESAJUL INSTRUCTORULUI BOGDAN ROȘU
Ceea ce anticipam în urmă cu aproape trei luni în cadrul emisiunilor trustului nostru de presă pare, din păcate, să...

COMPLICITATE ȘI NESIMȚIRE: Primăria Curtea de Argeș și Aquaterm au tăcut 16 zile în timp ce argeșenii nu știau ce apă consumă – MIRACOLUL RUGINII: Apa pleacă proastă din stație, rugina o… purifică
După mai bine de două săptămâni în care locuitorii au privit neputincioși cum de la robinete curge un lichid dubios,...

PERFUZIE DE 4 MILIOANE PENTRU AQUATERM: Banii curg, apa ba! Consiliul Local salvează de la faliment „fântânarul” orașului
În timp ce argeșenii din Orașul Regal au învățat în ultimele luni toate metodele ancestrale de colectare a apei de...

ALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină
Se aude sirena, dar nu e de la ambulanță, ci e acel „Nino-Nino” de la Parchetul European (EPPO)! După ce...

Paștele dezastrului turistic în Argeș: Record negativ istoric în „Epoca Mînzînă-Bughiu” – Pensiuni si hoteluri aproape goale
Turismul din județul Argeș traversează una dintre cele mai negre perioade din ultimele decenii. Minivacanța de Paște 2026 a confirmat...
Mioveni

SE APLIFICĂ REVOLTA ÎMPOTRIVA MARTALOGILOR: Și Bogdan Minciunescu, fost subprefect PSD, fuge scârbit din PSD Argeș
Se pare că aerul condiționat din sediul PSD Argeș a început să emane un miros insuportabil de vechi și de...

Bughiu și Mînzînă, iar cu „mucii-n fasole”! Argeșul pierde garantat sute de mii de euro din PNRR, din cauza camarilei PSD
Incredibil, dar adevărat: în timp ce alte județe se bat pe fonduri europene pentru a-și promova turismul, Argeșul „păstorit” de...

Jurassic Park-ul administrativ din Argeș – În era digitală, județul este condus pensionari foști comuniști și uteciști de 70 și 80 ani
O analiză recentă a documentelor oficiale realizată de readctorii ziarului nostru, scoate la iveală o realitate frapantă pentru anul 2026:...

EXCLUSIV | Factura „mândriei” la CJ Argeș: Aproape 80.000 de euro pe an pentru cotizații care hrănesc doar orgoliile martalogilor – VEZI PE CE SE DUC BANII TĂI
Ziarul PROFIT vă prezintă astăzi cum se scurg banii voștri, ai argeșenilor, către asociații și uniuni de unde singurele beneficii...
Câmpulung

Bărbat din Argeș la un pas de moarte după ce s-a rasturnat cu un vehicul improvizat
Un accident care ar fi putut avea urmări grave s-a petrecut in urma cu putin timp în comuna Bughea de...

Controale de amploare în Argeș: Transporturi ilegale de lemn oprite de polițiști
Finalul de săptămână a adus sancțiuni drastice pentru transportatorii de material lemnos care au ignorat prevederile legale. Duminică, 29 martie...

VIDEO | Urșii au dat „stingerea” la Mușătești și Sălătrucu! RO-ALERT în creierii nopții pentru argeșeni
Primăvara nu vine doar cu ghiocei în județul nostru, ci și cu vizitatori de peste 200 de kilograme, flămânzi și...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăVicepreședintele CJ Argeș și șefa DGASPC, trimiși în judecată de DNA – VEZI RECHIZITORIUL COMPLET
ACTUALacum 2 săptămâniHALUCINANT! În plină criză a apei, Primăria Curtea de Argeș informează despre programul slujbelor, în loc să dea detalii despre calitatea apei – PAROHIE SAU PRIMĂRIE?
- DIVERSEacum 2 săptămâni
Doliu imens, bolile incurabile nu-i ocolesc nici pe medici. Dr. Roxana Chiriţă s-a stins prematur, chiar înainte de Paşte
ACTUALacum o săptămânăEXCLUSIV | Cutremur la Spitalul Județean Argeș: Un nou denunț la DNA, prezentat de Iulian Uță la PRO ARGEȘ TV. Numele procurorului Marius Ștefan, menționat în plângere
ACTUALacum 2 săptămâniSE APLIFICĂ REVOLTA ÎMPOTRIVA MARTALOGILOR: Și Bogdan Minciunescu, fost subprefect PSD, fuge scârbit din PSD Argeș
LIFESTYLEacum 2 săptămâniAparatele dentare explicate: alegerea potrivită în funcție de nevoile tale
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCum să îți organizezi eficient diminețile când ești mereu pe fugă
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCe pot lua să îmi accelerez metabolismul? TOP 6 soluții naturale care susțin echilibrul și vitalitatea











Ultimele Comentarii