Stai conectat...

DIVERSE

Anvelope de iarnă 2026. Când se montează, de fapt, și care sunt marcajele acceptate. Precizările RAR

Publicat

la

În fiecare toamnă, reapar informațiile potrivit cărora anvelopele de iarnă ar deveni obligatorii de la 1 noiembrie. Reprezentanții RAR clarifică regulile și îi îndeamnă pe șoferi să verifice echiparea mașinii înainte de a pleca la drum în condiții de iarnă.

”Au început să apară! Știrile BOMBĂ despre anvelopele de iarnă! Știm, apar în fiecare toamnă și le dau bătăi de cap șoferilor care cred că vor fi nevoiți să își achiziționeze anvelope noi, după alte reguli. Colegii noștri explică în acest clip video tot ce ar trebui să știți despre cauciucurile obligatorii în condițiile unui carosabil acoperit cu gheață, zăpadă sau polei.

Unul dintre miturile urbane avertizează că anvelopele marcate cu simbolul M+S sunt obligatorii de la 1 noiembrie”, au transmis reprezentanții RAR.

Ce înseamnă marcajul M+S pe anvelope

Mașinile trebuie dotate cu anvelope de iarnă în funcție de starea drumului, și nu în funcție de data din calendar.

„Nu există o dată-limită pentru montarea anvelopelor de iarnă, dar trebuie să ținem cont de trei condiții: zăpadă, polei și gheață. În aceste situații, neapărat trebuie să avem montate anvelope de iarnă cu marcajul amintit mai devreme”, a explicat unul dintre reprezentanții RAR.

Marcajul M+S, M.S. sau M&S se găsește pe flancul anvelopei. Literele provin din termenii englezești „mud” și „snow”, care înseamnă noroi și zăpadă.

Citeste si Anvelope de iarnă în 2026. Cât costă schimbarea cauciucurilor, şoferii plătesc mai mult ca în 2025

Șoferii care folosesc anvelope „all season” trebuie să verifice dacă acestea poartă marcajul corespunzător.

„Indiferent de denumirea comercială, trebuie să găsim marcajul M+S”, au precizat reprezentanții RAR.

Unele anvelope au și simbolul unui munte cu un fulg de zăpadă, un marcaj suplimentar de omologare.

De ce nu sunt recomandate anvelopele de iarnă pe timp de vară

Cauciucurile de iarnă sunt concepute pentru a-și păstra elasticitatea la temperaturi scăzute. Folosirea lor în sezonul cald poate accelera uzura și le poate afecta performanțele. Totodată, desenul benzii de rulare este conceput pentru a îmbunătăți aderența pe zăpadă.

„Aș recomanda folosirea anvelopelor de iarnă strict pentru sezonul rece. Compoziția acestora le permite să rămână mai moi la temperaturi scăzute, adică sub 7–8 grade. Pentru o anvelopă de iarnă, profilul este dispus de așa natură încât să crească aderența”, explică reprezentantul RAR.

Citeste si Test anvelope de iarnă 2026: nouă modele au picat testul TCS. Care sunt cele şase „foarte recomandate”

Înainte de montare, șoferii ar trebui să verifice adâncimea profilului, eventualele crăpături, tăieturi, umflături și deformări, dar și uzura neuniformă.

Pentru autoturisme, limita minimă legală generală a profilului este de 1,6 mm. Totuși, respectarea acestei limite nu garantează performanțe optime pe zăpadă.

Vechimea poate fi verificată cu ajutorul codului DOT. Ultimele patru cifre indică săptămâna și anul fabricației. De exemplu, codul 3524 înseamnă că anvelopa a fost fabricată în săptămâna 35 din 2024.

Șoferii care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope corespunzătoare riscă 9–20 de puncte-amendă. Totodată, poliția poate reține și certificatul de înmatriculare.

Loading

DIVERSE

Reforma administrativă a PSD, ce câștigă și ce pierde România. Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor

Publicat

la

Reforma administrativă este necesară. România nu își mai poate permite să întrețină la nesfârșit administrații locale care abia reușesc să își acopere cheltuielile de funcționare. Dar între nevoia de reformă și aplicarea ei există un obstacol uriaș: interesele politice, căci fiecare partid pare să aibă viziunea sa legată de această schimbare.

Ce lege vrea PSD și ce spune Sorin Grindeanu

PSD propune ca Guvernul să își angajeze răspunderea în Parlament, până în martie 2027, pentru o lege de reorganizare administrativ-teritorială care să permită comasarea localităților mici.

Sorin Grindeanu a anunțat obiectivul: „Angajarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială, care să prevadă comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni”.

În paralel, PSD are în plan și reducerea numărului agențiilor guvernamentale și reorganizarea sau desființarea companiilor de stat neperformante. Dragoș Benea va coordona proiectul reformei teritoriale din partea social-democraților, iar Marian Neacșu se va ocupa de reorganizarea aparatului guvernamental.

Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a explicat că trebuie făcută diferența între comasarea voluntară și cea impusă prin lege:

„Nu s-a discutat pragul de la care se pleacă în unirea localităților. A vorbit la audierile din Parlament de unirea voluntară. Unirea voluntară este cu totul altceva față de această reformă de comasare a localităților. Sunt două proiecte diferite”.

Oficialul a mai explicat și că viitoarea lege ar urma să stabilească criteriile reorganizării, criterii care deocamdată nu există.

Ministrul Dezvoltării: „Trebuie să schimbăm lucrurile”

Ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, susține că prima etapă ar trebui să fie comasarea voluntară, cu consultarea cetățenilor prin referendum.

Citește și: Ţara lui „DA”, statul lui „mai vedem”. Referendumurile în care românii au votat, iar puterea a pus votul în sertar

„Trebuie să schimbăm lucrurile, nu mai putem funcționa cu localități cu 70 de locuitori”, a declarat ministrul, explicând că 429 de localități cu cel mult 1.500 de locuitori ar putea intra într-un asemenea proces.

În noul program de guvernare este prevăzută și acordarea de prioritate la finanțarea investițiilor pentru comunitățile mici care acceptă voluntar unirea. Însă aici sigur va apărea o problemă, deoarece sigur nu vor fi toți primarii care să accepte de bunăvoie să își piardă funcția.

PNL se întreabă cum va reuși PSD să își desființeze proprii edili

Liberalii susțin necesitatea reformei, dar pun sub semnul întrebării capacitatea PSD de a o aplica. În acest context, Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a declarat:

„Aşteptăm cu interes, ne dorim să vedem cum le explică domnia sa primarilor domniei sale că vrea să-i desfiinţeze”.

Observația este justificată, însă problema nu privește exclusiv PSD. Și PNL are primari, consilieri locali și structuri politice care ar putea pierde influență în urma reorganizării. În situația în care reforma devine o confruntare între partide pentru păstrarea propriilor primării, interesul cetățenilor riscă să treacă din nou pe plan secund.

UDMR respinge propunerea: „O măsură antidemocratică”

UDMR a anunțat oficial că se opune variantei de reorganizare propuse de Sorin Grindeanu, invocând dreptul comunităților locale de a decide și protejarea reprezentării minorităților naționale.

„Eu nu știu dacă se poate face și nu știu dacă trecem așa, peste voința cetățenilor care locuiesc în acele localități. Mi se pare o măsură antidemocratică, după punctul meu de vedere”, a transmis deputatul Csoma Botond.

Reprezentantul UDMR a explicat că formațiunea nu respinge orice reformă, dar cere respectarea drepturilor comunității maghiare.

„Nu vrem ca această reformă să fie în detrimentul ponderii etnice”, a avertizat deputatul.

Concluzia sa a fost categorică: „Nu suntem de acord cu această inițiativă propusă de domnul Grindeanu”.

Lista județelor cu cele mai multe localități vizate de măsura PSD

  • Alba: 27 de localități;
  • Caraș-Severin: 26 de localități;
  • Hunedoara: 26 de localități;
  • Cluj: 25 de localități;
  • Mehedinți: 23 de localități;
  • Olt: 23 de localități;
  • Dolj: 21 de localități;
  • Teleorman: 20 de localități;
  • Arad: 18 localități;
  • Buzău: 16 localități;

Reforma administrației sau reforma intereselor politice?

În prezent, România are nevoie de mai puțină birocrație și de administrații locale capabile să ofere servicii de calitate. Însă comasarea nu trebuie făcută doar pentru a bifa o economie bugetară.

O primărie poate avea lacătul pus pe ușă ca instituție distinctă, dar cetățeanul nu trebuie să piardă accesul la serviciile publice. Digitalizarea, ghișeele locale, infrastructura și transportul trebuie să facă parte din orice proiect serios de reorganizare.

Iar în final, marea provocare actuală ar fi nu doar despre cele 429 de primării desființate pe hârtie, ci demonstrarea faptului că administrația rezultată va fi mai ieftină, mai eficientă și mai apropiată de interesele românului de rând.

Ce câștigă și ce pierde România? Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor

Dincolo de declarațiile interminabile de pe scena politică, adevărata miză este fix cea financiară. Dacă sute de primării ar fi comasate, statul ar putea economisi bani din reducerea numărului de primari, viceprimari, consilieri locali și posturi administrative, dar și din diminuarea cheltuielilor cu sediile, utilitățile, autoturismele și funcționarea instituțiilor. La nivel local, într-o primărie de comună, salariile cu personalul sunt de zeci de mii de lei lunar, între 70.000 lei și chiar 100.000 lei, fără sporuri și alte beneficii.

Salariile diferă de la o comună la alta, în funcție de funcție, vechime și hotărârile locale. Exemplul de mai jos folosește grila publicată de Primăria Telciu (județul Bistrița-Năsăud), la 31 martie 2026. Valorile sunt brute, lunare, iar numărul angajaților poate fi și mai mare.

Lista salariilor într-o primărie de comună

  • Primar: 12.075 lei
  • Viceprimar: 9.660
  • Secretar general al comunei: 10.120
  • Inspector, grad superior: 7.717
  • Inspector, grad principal: 7.084
  • Inspector, grad asistent: 5.819
  • Referent, grad superior: 6.452
  • Referent, grad principal: 5.693
  • Referent, grad asistent: 5.187

Revenind la avantaje și dezavantaje ale comasării, trebuie menționat faptul că localitățile reunite ar putea avea bugete mai mari pentru investiții și o capacitate administrativă mai bună de a atrage fonduri europene.

Există însă și reversul medaliei. Comasarea poate însemna disponibilizări, costuri de reorganizare și servicii publice mai greu accesibile pentru locuitorii satelor izolate. Dacă un cetățean va trebui să parcurgă 30 sau 40 de kilometri pentru o simplă adeverință, economia realizată de stat se va transforma într-un cost suportat de populație.

Economiile s-ar reflecta în primul rând în bugetele locale. Bugetul de stat ar putea beneficia indirect, prin reducerea necesarului de transferuri către administrațiile locale, însă acest lucru nu este automat.

Există și riscul ca economiile din salarii și funcționare să fie diminuate de cheltuielile pentru reorganizare, digitalizare, transport și păstrarea serviciilor publice în fostele centre de comună.

De aceea, înainte de adoptarea legii, Guvernul ar trebui să prezinte un studiu de impact financiar care să răspundă la trei întrebări: cât costă astăzi funcționarea primăriilor vizate, cât va costa administrația după comasare și ce economie netă va rezulta anual?

Vezi și: Ar putea avea România, în sfârșit, o femeie la Cotroceni? Lista numelor care au râvnit la statutul de „doamna președinte”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Scad prețurile pentru facturile la căldură în București. Ce se schimbă de la 1 noiembrie 2026

Publicat

la

Reducerea pentru cei care locuiesc în București și sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare este de aproximativ 33 de lei pentru fiecare gigacalorie, de la aproximativ  299 de lei la 366  de lei. Prețul de bază al energiei termice rămâne neschimbat, iar diferența va apărea prin aplicarea cotei reduse de TVA.  Măsura va fi valabilă în sezonul rece, în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027.

Astfel, pentru un apartament cu două camere, facturile de încălzire ar putea ajunge la aproximativ 447 de lei în cele mai reci luni ale iernii, conform estimărilor Econocast. Pentru toată perioada sezonului rece, estimările ajung la aproximativ 2.019 lei.

Până la data de 31 octombrie 2026, prețul final plătit este de aproximativ 399 de lei pentru o gigacalorie, cu TVA de 21% inclus. De la 1 noiembrie, tariful scade la aproximativ 366 de lei, după aplicarea cotei de TVA de 11%.

Citește și: NOUA CASĂ 2026: Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra locuințe cu un avans de 5%. Proiectul, adoptat de Senat

Reducerea nu înseamnă că producerea și furnizarea energiei termice au devenit mai ieftine. Prețul de bază rămâne la aproximativ 330 de lei pe gigacalorie, iar diferența este determinată de modificarea taxei aplicate.

Conform informațiilor publicate de Compania Municipală Termoenergetica București, cota redusă de TVA se aplică energiei termice furnizate populației în perioada noiembrie-martie, potrivit legislației fiscale în vigoare.

Prețul facturii la căldură pentru un apartament cu două camere din București

Costurile încălzirii diferă de la o lună la alta, în funcție de necesarul de energie termică. În estimările pentru sezonul 2026-2027, noiembrie vine cu un cost de aproximativ 291 de lei, în timp ce decembrie și ianuarie sunt lunile în care suma ar putea urca la circa 447 de lei.

Pentru luna februarie, estimarea coboară la aproximativ 387 de lei, iar pentru martie ajunge la circa 346 de lei. Totalul calculat pentru sezonul rece este de aproximativ 2.019 lei.

Vlaorile sunt bazate pe un consum mediu și nu trebuie confundate cu facturile achitate de fiecare locatar. Două apartamente cu aceeași suprafață pot avea costuri diferite, în funcție de pierderile de căldură, izolația termică și consumul înregistrat. Apa caldă menajeră se achită separat.

Citește și: Avem cele mai mici prețuri la mâncare din UE! Cât costă, prin comparație, coșul de alimente în Germania, Italia, Spania și Franța

Cota de TVA de 11% se aplică începând cu 1 noiembrie 2026, pentru energia termică destinată populației în sezonul rece. Până la sfârșitul lunii octombrie, se aplică TVA de 21%. Locatarii trebuie să țină cont și de perioada de consum pentru care este emisă factura. O listă  întreținere afișată în noiembrie poate include costuri aferente energiei termice consumate în octombrie, când se aplica o cotă de TVA mai mare.

Loading

Citește tot

DIVERSE

SURSE Guvernul ia în calcul majorarea pensiilor în două etape, dar încă nu se ştie cu ce procent. Indexarea cu rata inflaţiei ar însemna un efort bugetar de 11 miliarde de lei

Publicat

la

Discuțiile au loc în perioada în care Ministerul Finanțelor pregătește proiectul bugetului de stat pentru 2027. Decizia finală depinde de resursele disponibile, în condițiile în care veniturile bugetare din 2026 sunt sub nivelul prognozat, iar anul viitor sunt anticipate cheltuieli suplimentare și încetarea finanțărilor prin PNRR. O indexare cu rata inflației ar avea un impact bugetar estimat la peste 11 miliarde de lei.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că Executivul urmărește o majorare sustenabilă a pensiilor, fără a pune în pericol echilibrul bugetar.

„Am spus de luni bune de zile că trebuie să facem o indexare prudentă, sustenabilă. Trebuie să o facem. Vom lua această decizie după ce avem toate datele de buget introduse în reţea. Îmi doresc să avem o indexare a pensiilor sustenabilă”, a spus ministrul Finanțelor săptămâna trecută.

Potrivit surselor citate de Antena 3, Guvernul analizează și posibilitatea acordării unor ajutoare financiare unice, în una sau două tranșe, pentru pensionarii cu venituri mici. Aceste plăți nu ar reprezenta cheltuieli permanente, fiind tratate diferit de majorările recurente ale pensiilor în evaluările bugetare.

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a susținut că există resurse pentru aplicarea indexării prevăzute de lege.

Citeşte şi: Anunţul lui Grindeanu – când va prezenta Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, „situaţia economică reală” a României: „Românii au dreptul să ştie pentru ce au fost chinuiţi”

„Dacă există resurse financiare? Răspunsul este da, dacă ne uităm în legea bugetului pe 2026 care conţine, la capitolul asigurări sociale, şi o proiecţie a cheltuielilor pe anii următori, iar pentru anul următor proiecţia de cheltuieli pe asistenţă socială este de 170 de miliarde de lei, 12 miliarde mai mult decât execuţia estimată la nivelul acestui an. Iar costul, dacă ar fi să ne uităm la actualele cifre, costul indexării, majorării pensiilor conform legii, ar fi undeva la 9,5-9,6 miliarde de lei, aşadar în anvelopa pe care am amintit-o”, a declarat ministrul Muncii.

Potrivit formulei prevăzute de actuala lege a pensiilor, majorarea de la 1 ianuarie 2027 ar trebui să fie de aproximativ 7,7%, dacă Executivul nu adoptă o nouă derogare.

Articolul 84 stabilește că valoarea punctului de referință crește anual, în ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Pentru indexarea din 2027 sunt utilizați indicatorii definitivi aferenți anului 2025.

Citeşte şi: PSD pregăteşte două numiri importante în Camera Deputaţilor. Marius Budăi şi Bogdan Ivan, propuşi pentru funcţii de conducere

Loading

Citește tot

DIVERSE

Pedeapsa primită de șoferița care a ucis-o pe Anastasia, după 4 ani de procese. Femeia nu avea permis şi gonea cu viteză mare / Cazul a dus la adoptarea Legii Anastasia

Publicat

la

La patru ani de când Anastasia, fetiţa de patru ani din județul Iaşi, a fost ucisă de maşină în fața casei, şoferiţa a fost condamnată la închisoare. Femeia nu avea permis şi gonea cu peste 80 km/h prin sat.

Potrivit sentinţei Judecătoriei Paşcani, Mariana Coşofreţ a primit 4 ani şi 6 luni închisoare pentru ucidere din culpă, pedeapsă contopită cu 3 ani cu suspendare pentru conducerea a unui vehicul fără permis de conducere, rezultând o pedeapsă rezultantă de executat de 5 ani şi 6 luni de închisoare. Instanţa a admis acţiunile formulate de părinții Anastasiei şi a obligat Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească peste 1,5 milioane lei daune morale. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel.

„La distanţă de patru ani de zile de când fetiţa de patru ani Anastasia a fost omorâtă de o şoferiţă la Hârlău şi tot la patru ani distanţă de când a intrat în vigoare Legea Anastasia, şoferiţa care a omorât-o pe fetiţă primeşte cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare. Soluţia a fost greu de obţinut, fiindcă trebuie să amintesc faptul că atât poliţistul de caz, cât şi procurorul au considerat că şoferiţa nici măcar nu trebuie să fie cercetată pentru ucidere din culpă şi au încercat în permanenţă să albească fapta.

Mariana Coşofreţ

Mariana Coşofreţ

Vezi și Casca de protecție ar putea deveni obligatorie pentru trotinetiști și bicicliști indiferent de vârstă. Legea a trecut de Senat

După patru ani de procese, a fost condamnată pe fond la cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar Legea Anastasia încă produce efecte pentru toate victimele accidentelor rutiere. Amintesc ca Legea Anastasia nu mai permite judecătorilor să dispună suspendarea executării pedepsei cu închisoarea în caz de ucidere din culpă cu şofer băut ori intoxicat cu substanţe interzise”, a declarta avocatul Adrian Cuculis.

Potrivit anchetei, la data de 1 iunie 2022, ora 18:37, în timp ce conducea un autoturism pe DS 516, în localitatea Sticlăria, comună Scobinţi, judeţul Iaşi, Mariana Coşofreţ a acroşat-o cu partea din stânga faţă a autovehiculului pe D.E.A., în vârstă de 4 ani, accident în urma căruia fetiţa a murit.

La acea vreme, femeia a fost trimisă în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Parchetul informând că s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Însă avocatul Adrian Cuculis a făcut plângere împotriva ordonanţei de clasare, iar instanţa a întors dosarul la Parchet. Așadar, după continuarea cercetării, s-a ajuns ca şoferiţa să fie deferită justiţiei şi pentru ucidere din culpă.

Cazul fetiţei de 4 ani din Hârlău, omorâtă de şoferiţa fără permis, a dus la schimbarea legii. După o posibilă ‘măsluire’ a măsurătorilor de la faţa locului (așa au susținut martorii din dosar) şi după ce poliţistul şi procurorul au trimis-o în judecată pe şoferiţă doar pentru conducere fără permis, nu şi ucidere din culpă, în urma plângerii făcute împotriva ordonanţei de clasare, instanţa a întors dosarul la Parchet şi i-a obligat să continue cercetarea.

În urma altor audieri din care reieşea clar situaţia şi cum a fost omorâtă fetiţa, Parchetul a trimis-o în judecată pe Mariana Coşofreţ şi pentru ucidere din culpă.

După tragedie, Parlamentul a adoptat Legea Anastasia, care prevede eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei în cazurile de ucidere din culpă comise de şoferi fără permis sau aflaţi sub influenţa alcoolului ori a drogurilor. Legea a fost denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă pe 1 iunie 2022 în faţa casei.

Citește și Curse ilegale cu mașini de lux pe străzile din Iași. Cetățenii sunt terorizați de doi tineri care turează motoarele Porscheurilor și se întrec prin trafic

Loading

Citește tot

DIVERSE

Reacția premierului Luca Niculescu la sabotajul Rusiei: „Astfel de atacuri sunt inacceptabile. Nu vom fi descurajați!”

Publicat

la

Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis marți, 27 octombrie, că „nu vom fi descurajați în angajamentul nostru de a asigura securitatea cetățenilor români și a României”.

Anunțul șefului Guvernului vine la o zi după ce DIICOT și SRI au precizat că doi bieloruși și un ucrainean sunt acuzați că fac parte dintr-o rețea de sabotaj condusă de Rusia și că ar fi fost implicați în explozia de la fabrica Carfil din Brașov din septembrie.

Vezi și Primele imagini cu sabotorii coordonați de Rusia în România. Doi bieloruși și un ucrainean sunt implicați în incidentul de la fabrica de arme Carfil din Brașov

Luca Niculescu susține că sunt inacceptabile atacurile de tipul celui care a vizat CARFIL SA, filială a ROMARM şi în care au fost implicaţi membri ai unei reţele coordonate de Rusia. Premierul a dat asigurări că autorităţile vor asigura securitatea cetăţenilor români şi a României.

„România acționează cu toată fermitatea pentru destructurarea acțiunilor de sabotaj asupra obiectivelor naționale. În baza informațiilor SRI și DIICOT, a fost destructurată o rețea de sabotare a industriei de apărare care acționa cu implicarea Federației Ruse. Consider că astfel de atacuri sunt inacceptabile. Nu vom fi descurajați în angajamentul nostru de a asigura securitatea cetățenilor români și a României. Felicit autoritățile române implicate”, a declarat premierul Luca Niculescu.

DIICOT a precizat luni că a investigat „activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj”, iar „cercetările au fost demarate în luna septembrie 2026, când pe o platformă industrială din municipiul Brașov, situată in imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM, s-a declanșat un incendiu care a afectat sediile mai multor societăți comerciale”.

Autorităţile române au documentat activitatea infracţională a doi cetăţeni bieloruşi şi a unui cetăţean ucrainean, rezidenţi în state UE, membri ai unei reţele de sabotaj, care sunt implicaţi într-un incendiu suspect care a cuprins sediile mai multor firme din judeţul Braşov, în apropierea CARFIL SA, filială a CN ROMARM, unde sunt fabricate şi drone militare. Doi dintre ei au fost arestaţi în Germania, în timp ce pregăteau fapte similare, al treilea fiind localizat în Polonia. Ei sunt cercetaţi pentru tentativă la acte de diversiune..

„Cei trei inculpați, doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean, sunt implicați în cauză, context în care judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București au emis mandate europene de arestare in lipsă, doi dintre inculpați fiind, în baza cooperării internaționale, depistați și arestați preventiv pe teritoriul Germaniei, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare”, a transmis DIICOT.

Citește și Nicușor Dan intervine după sabotajul coordonat de Rusia în România: „Condamn cu toată fermitatea, este o încălcare gravă a suveranității și securității țării noastre”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Anunţul lui Grindeanu: când va prezenta Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, „situaţia economică reală” a României: „Românii au dreptul să ştie pentru ce au fost chinuiţi”

Publicat

la

Solicitarea a fost formulată marți, într-un mesaj publicat pe Facebook, după ce Grindeanu insistase în repetate rânduri asupra acestui subiect în conferința de presă susținută luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD. Acesta a pus sub semnul întrebării rezultatele măsurilor de austeritate adoptate anterior și a susținut că situația economică lăsată de Guvernul Bolojan este dificilă.

„I-am cerut ministrului Finanţelor să prezinte public situaţia economică reală a României, pentru a avea o radiografie completă a bugetului consolidat. Vrem să ştim pe ce ne putem baza în fundamentarea măsurilor pentru 2027”, a scris Grindeanu, marți, pe Facebook.

Liderul PSD a susținut că populația trebuie să cunoască efectele concrete ale măsurilor fiscale și dacă reducerea deficitului bugetar se reflectă în situația efectivă a finanțelor publice.

„Ne dorim transparenţă şi date clare, pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru români şi pentru economie”, a transmis Sorin Grindeanu.

În conferința de presă de luni, care a durat aproximativ 40 de minute, președintele PSD a revenit de cel puțin patru ori asupra solicitării adresate ministrului Finanțelor.

„E nevoie ca ministrul Nazare să facă o astfel de prezentare și o vrem cât mai rapid”, a declarat Grindeanu.

Totodată, acesta a explicat de ce Alexandru Nazare a rămas la conducerea Ministerului Finanțelor și după schimbarea Guvernului.

„Ministrul Finanțelor a mers dintr-un post de la Banca Națională, tocmai fiindcă în această perioadă trebuia să fie asigurată o anumită continuitate”, a afirmat liderul PSD.

Citeşte şi: Prima vizită externă a premierului Luca Niculescu va avea loc în Republica Moldova. Întâlniri cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Vasile Tofan

Întrebat dacă menținerea lui Nazare, care a ocupat aceeași funcție în Guvernul Bolojan, reprezintă un dezavantaj, Grindeanu a apreciat că aceasta constituie un „atu pentru o continuitate”.

Cu toate acestea, liderul social-democrat i-a cerut ministrului „să nu aibă rețineri” în prezentarea datelor economice.

Grindeanu și-a reiterat solicitarea într-un mesaj publicat pe Facebook.

„I-am cerut ministrului Finanțelor să prezinte public situația economică reală a României, pentru a avea o radiografie completă a bugetului consolidat.

Vrem să știm pe ce ne putem baza în fundamentarea măsurilor pentru 2027.

Românii au dreptul să știe pentru ce au fost chinuiți cu măsuri de austeritate și dacă deficitul a scăzut doar pe hârtie.

Ne dorim transparență și date clare, pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru români și pentru economie!”, a scris Sorin Grindeanu.

Citeşte şi: Nicușor Dan intervine după sabotajul coordonat de Rusia în România: „Condamn cu toată fermitatea, este o încălcare gravă a suveranității și securității țării noastre”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend