Stai conectat...

DIVERSE

Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile în luna noiembrie, anunțul făcut de Casa de Pensii

Publicat

la

Milioane de pensionari din România își vor primi mai târziu pensiile în noiembrie. Este vorba despre cei care au ales să primească banii de la poștaș.

Vești proaste pentru pensionari. Când primesc pensia în noiembrie

Reprezentanții Casei Naționale de Pensii anunță că în luna noiembrie poștașul va întârzia o zi cu pensiile românilor.  Decalarea plăților este cauzată de faptul că 1 noiembrie cade într-o zi de duminică, zi nelucrătoare atât pentru Poșta Română, cât și pentru instituțiile bancare.

Casa Națională de Pensii a anunțat că pensiile vor fi distribuite de poștași începând de luni, 2 noiembrie. Până pe data de 15 noiembrie toți pensionarii ar trebui să-și primească banii.

Citește și Rectificarea bugetară: Banii sunt asiguraţi pentru pensii şi pentru ajutoarele one-off din decembrie

Pensionarii care nu sunt acasă în momentul în care le bate la ușă poștașul își vor putea lua banii de la oficiul poștal de care aparțin, în termen de două zile lucrătoare. După expirarea acestui termen, sumele neîncasate se întorc la Casa Județeană de Pensii.

Pensiile în cazul celor care le primesc direct pe card nu sunt afectate de întârziere. Transferurile bancare se vor face potrivit procedurii standard, pe 12 noiembrie 2026. De regulă,  dimineața devreme intră pensiile la CEC Bank, după care până la ora 12 vor fi virate pensiile la ING, iar între orele 14 și 18 vor fi virate pensiile pe card la celelalte bănci, inclusiv BCR, BRD sau Banca Transilvania.

Românii care încasează prima pensie în luna noiembrie o vor primi prin Poștă, chiar dacă au optat să primească pensia pe card. Însă, din a doua lună, lucrurile se reglează și pensia va intra pe card.

Citește și Guvernul a făcut prima rectificare. Ce spune Nazare despre creșterea pensiilor și a salariilor. ”Decizia va fi politică” / ”Cei de la Metrorex își doresc 420-450 de lei per angajat. De unde ar putea statul să scoată acești bani?”

Loading

DIVERSE

Mărturia emoționantă a unui român care a luptat pe frontul din Ucraina. Ce l-a afectat mai rău decât pierdere camarazilor: ”Mi se rupe sufletul în asemenea hal, încât pur și simplu nu pot duce așa ceva”

Publicat

la

Mărturia emoționantă a unui român care a luptat pe frontul din Ucraina. Acesta spune că are pregătire în domeniul operațiunilor speciale și că a luptat un an și opt luni alături de soldații ucraineni.

Român care a luptat pe frontul din Ucraina, dezvăluiri emoționante

Bărbatul spune că a decis să meargă pe frontul din Ucraina și lupte alături de soldații ucraineni deoarece i s-a părut o „oportunitate excelentă” și că era singura profesie pe care o cunoștea. Acesta a dezvăluit ce a luat în bagajul pe care l-a avut la el și cum a ajuns să lupte pe front.

”Pachete de tutun Golden Virginia verde, pastă de dinți, filtre, foițe, boxeri, ciorapi, euro, dolari, un ceas Seiko automat, două cărți, documente și alte lucruri. Te prezinți în Polonia după ce ți-ai predat deja CV-ul. Nu m-am dus de nebun, aveam contacte și colegi deja”, a spus românul pe Reddit. 

Acesta a dezvăluit ce l-a șocat cel mai mult pe front.

„Nu toate operațiunile se desfășoară așa cum ne dorim. Și, de multe ori, când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori, nu se întorc toți cei cu care ai legat prietenii.

Dar, la nivel strict personal, cel mai mult mă afectează lucrurile legate de animalele de companie și, mai ales, de câini. În special atunci când nu sunt evacuați și îi auzi plângând printre dărâmături. Atunci mi se rupe sufletul în asemenea hal, încât pur și simplu nu pot duce așa ceva”, a mai spus românul.

Citește și Rusia a atacat cu rachete balistice şi drone mai multe zone din Ucraina. Cel puțin 350.000 de oameni au rămas fără curent

Acesta a vorbit despre atmofera de pe front și a spus în general voluntarii au un moral mai ridicat.

„Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus. Na, ca în orice conflict. Cei adunați să lupte au un moral mai scăzut, dar eu nu prea am dat de ei. Nu mă pot pronunța, iar ceea ce aș putea spune s-ar putea să nu fie nici adevărat, nici relevant.

Unitatea în care am fost nu avea prea mulți ucraineni în componență, ci doar câțiva care erau fluenți în engleză și ceva mai bine antrenați. Altfel, nu le păsa deloc de unde sunt. În schimb, erau recunoscători că sunt acolo.

Sunt mulți conscripți și rezerviști, mi-e milă de ei. În cea mai mare parte, trebuie să mențină o poziție. De împins, împingeam noi și alte unități profesioniste, voluntare”, a mai spus românul.

Întrebat de curios ce șanse are Ucraina în fața Rusiei, acesta a precizat că fără sprijinul SUA soldații ucraineni nu au nicio șansă. Românul a mai dezvăluit că a avut ocazia să discute cu prizonierii ruși și că aceștia i s-au părut ”simpatici”.

”Prizonierii, tare simpatici. Am discutat cu ei despre alte lucruri: motociclete, jocuri pe calculator, țigări. Nimănui nu-i arde de politică și discuții contradictorii. Și, oricum, degeaba îl întrebi ce crede sincer pe unul cu mâinile legate, când tu ai arma în mână”, a mai spus bărbatul pe Reddit.

Citește și Tensiuni uriașe la Summitul G20 din SUA. Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a fost umilit și pus la zid din cauza războiului din Ucraina. Marco Rubio a intervenit

Loading

Citește tot

DIVERSE

Alertă de la ANM! Cod GALBEN și PORTOCALIU. Ploi puternice și ninsori în mai multe zone, până luni dimineață

Publicat

la

De sâmbătă, de la ora 10 și până luni, 2 noiembrie, la ora 10, meteorologii anunță ploi moderate cantitativ, la altitudini în general de peste 1700 m, precipitații mai ales sub formă ninsoare și strat de zăpadă și intensificări ale vântului.

Va ploua moderat cantitativ, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei. Cantitățile de apă vor fi de 10…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 10…30 cm. Duminică (1 noiembrie) și în noaptea de duminică spre luni (1/2 noiembrie) vântul va avea intensificări temporare în sudul și sud-vestul teritoriului (viteze în general de 40…50 km/h), iar pe crestele montane vor fi rafale de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea. În regiunile sud-vestice și sudice va continua să plouă până la mijlocul săptămânii viitoare, moderat cantitativ.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 31 octombrie, ora 10 – 01 noiembrie, ora 10

Ploi însemnate cantitativ în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. Predominant ninsori și strat de zăpadă în Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m. În intervalul menționat, în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…40 l/mp și izolat de peste 45…50 l/mp. În Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 15…30 cm.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 01 noiembrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10

Ploi însemnate cantitativ în județele Dolj, Olt, Vâlcea și în zona joasă a județelor Mehedinți și Gorj, dar și zona montană a județelor Caraș-Severin și Hunedoara. Predominant vor fi ninsori și strat de zăpadă în Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m. În intervalul menționat, în județele Dolj, Olt, Vâlcea și zona joasă a județelor Mehedinți și Gorj, precum și în zona montană a județelor Caraș-Severin și Hunedoara, va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…35 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. În Carpații Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 15…30 cm.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 01 noiembrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10

Se anunță ploi importante cantitativ. În zona submontană și montană, la altitudini mai mici de 1700 m, a județelor Mehedinți și Gorj, va ploua important cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp.

PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI 31.10.2026 ORA 10:00 – 02.11.2026 ORA 10:00

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 31.10.2026 Ora 10:00 – 01.11.2026 Ora 08:00

Vremea va fi închisă și va ploua (cantități de apă în general de 10…15 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai mică decât în mod obișnuit la această dată, se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar
cea minimă va fi de 8…9 grade.

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 01.11.2026 Ora 08:00 – 02.11.2026 Ora 10:00

Vremea se va menține închisă și mai ales spre seară și noaptea va ploua (cantități de apă în general de 5…10
l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare (rafale de 40…45 km/h). Temperatura maximă va fi de
13…14 grade, iar cea minimă de 6…7 grade. În intervalul 31 octombrie, ora 10 – 02 noiembrie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică pentru ploi moderate cantitativ.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Bogdan de la Ploiești se laudă pe Tik Tok cu câți bani face: ”Am nunți zi de zi și cer 15000 de euro”

Publicat

la

Bogdan de la Ploiești se laudă pe Tik Tok cu câți bani face. Manelistul a dezvăluit că cei care vor să le cânte la petrecere trebuie să scoată bani frumoși din buzunare.

Câți bani cere Bogdan de la Ploiești ca să cânte la o nuntă

Bogdan de la Ploiești se laudă că cere 15000 de euro la o nuntă și că, în ciuda tarifului ridicat pe care îl are, nu duce lipsă de cântări.

”Cânt peste tot, am cele mai frumoase nunți. Să ceri 15000 de euro și lumea să-ți dea zi de zi atâția bani e greu. Dacă aș cânta pe 4000-5000 de euro nu mai avea nimeni loc de mine.”, a spus Bogdan de la Ploiești într-un video de TikTok.

Citește și VIDEO Bogdan de la Ploiești a izbucnit în lacrimi pe scenă. Surpriza care l-a lăsat fără cuvinte pe cântăreț: „Nu pot cumpăra ceea ce am simțit astăzi”

După relația tumultoasă pe care a avut-o cu Cristina Pucean, Bogdan de la Ploiești pare că și-a găsit liniștea alături de Vanessa. Cântărețul se afișează alături de iubita lui, călătoresc împeună și își arată dragostea pe care și-o poartă reciproc.

”Sunt cel mai fericit de ce se întâmplă în viața mea. Am parte de cea mai bună și iubitoare fată. Vanessa este cum nu puteți să vă închipuiți voi. Mi-am dorit o viață întreagă, visam să am așa ceva. Dumnezeu mi-a trimis-o și când mi-a trimis-o, normal că am simțit că e pentru sufletul meu. Pentru cei care credeți că mint sau vorbesc aberații, pentru ce să mint? Să-mi bat joc de viața mea? Pe cine vreau să am, eu am, că nu poate să scape de mine.

AMai devreme sau mai târziu nu poate să scape. Întrebați-o pe mama. Nu uitați că înainte de toate acesta sunt și îmi stă și bine. V-am mai spus eu vouă. Trebuie să îți stea și bine cu anumite lucruri. Dacă voiam să mai rămân în trecut, rămâneam în trecut. Am iubit, am respectat, în continuare voi respecta trecutul meu și nu doar pe Cristina, pe toate fetele cu care am fost.”, spunea manelistul într-un alt video postat pe TikTok.

Citește și Bogdan de la Ploiești reacționează după imaginile în care își trage iubita de păr: „Vă rog din suflet”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Prognoza pentru iarna 2026-2027. Climatologii anunţă zăpadă puţină, vortexul polar şi El Nino ocolesc România

Publicat

la

Prognoza pentru iarna 2026-2027. Târgurile de Crăciun au ocupat deja locul în agenda fiecăruia, Moş Crăciun triază scrisorile, iar elfii nu se tem că le ia AI joburile. Ca în fiecare an, întrebarea de bază rămâne când şi unde vom avea zăpadă. Din păcate, se pare că nu am fost cuminiţi nici în acest an, pentru că Moş Crăciun transmite prin meteorologi veşti pe care nu le-am vrea auzite.

Se anunţă ninsori sub media sezonieră în mare parte din Europa, potrivit actualizării din octombrie publicate de Severe Weather Europe.

Analiza indică o reducere a cantităților estimate față de septembrie, inclusiv în sud-estul continentului, și un semnal mai favorabil ninsorilor în a doua parte a iernii, în unele regiuni estice și nordice.

Prognoza este construită pe rezultatele a șase modele sezoniere. Analiza compară în detaliu estimările ECMWF SEAS5 și UKMO GloSea6 pentru intervalul decembrie 2026-februarie 2027.

Sinteza celor două sisteme indică ninsori sub normal în toate cele șapte regiuni europene analizate.

Actualizarea din octombrie a redus perspectiva cantităților de zăpadă în fiecare dintre acestea, cele mai mari ajustări fiind în sudul și centrul continentului.

Cum va arăta iarna 2026-2027. Concluzii surprinzătoare în urma unei analize a ultimelor 47 de ierni

Pentru sud-estul Europei, estimarea ECMWF a trecut de la un semnal ușor peste medie în septembrie la unul sub medie în octombrie. România se înscrie în contextul acestei tendințe regionale.

În același timp, distribuția lunară evidențiază februarie în anumite zone din centrul-estul și nord-estul Europei, precum și în părți ale nordului continentului.


Martie păstrează un semnal favorabil în extremitatea nordică.

Iarna 2026–2027 ar putea veni cu o surpriză în România. Modelele sugerează deocamdată o probabilitate mai mare a unei ierni cu temperaturi peste normal, mai ales în a doua parte a sezonului. Episoadele de ger, ninsorile abundente și viscolele nu sunt însă excluse.

Principala întrebare este dacă o eventuală perturbare a vortexului polar la începutul lunii noiembrie va fi un eveniment izolat sau dacă va marca începutul unei perioade mai îndelungate de instabilitate a circulației stratosferice.

În acest moment, nu se poate oferi un răspuns categoric. Chiar dacă se va produce o încălzire stratosferică bruscă, efectul asupra vremii din Europa și America de Nord va depinde de numeroși factori suplimentari.

Următoarele săptămâni vor fi importante pentru evaluarea sezonului de iarnă. Dacă modelele vor continua să indice un semnal stabil de slăbire sau de divizare a vortexului polar, acest lucru va justifica monitorizarea mai atentă a posibilelor schimbări ale circulației atmosferice.

SEAS5 este sistemul de prognoză sezonieră al Centrului European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu, cunoscut prin acronimul ECMWF.

Sistemul produce lunar 51 de simulări, care urmăresc evoluția condițiilor atmosferice și oceanice pentru următoarele șapte luni. Calculele folosesc un model al interacțiunilor dintre atmosferă, ocean, uscat și gheața marină, cu o rezoluție de aproximativ 36 de kilometri.

Cele 51 de simulări formează un ansamblu. Distribuția rezultatelor permite estimarea probabilității ca o perioadă să fie mai caldă, mai rece, mai umedă sau mai uscată decât valorile de referință.

Hărțile sezoniere prezintă frecvent „anomalii”, adică abateri față de climatologia modelului. Pentru ninsoare, o anomalie negativă indică o cantitate estimată sub nivelul obișnuit pentru regiunea și intervalul analizate.

UKMO GloSea6: modelul britanic folosit în comparație
Al doilea sistem prezentat în detaliu de Severe Weather Europe este GloSea6, dezvoltat de Met Office, serviciul meteorologic britanic.

Acesta simulează împreună atmosfera, suprafața terestră, oceanele și gheața marină. Prognozele pornesc din observații actualizate, iar rezultatele sunt calibrate cu ajutorul unor simulări pentru perioade din trecut.

Anvelope de iarnă 2026. Când se montează, de fapt, și care sunt marcajele acceptate. Precizările RAR

GloSea6 folosește mai multe evoluții posibile ale sistemului climatic pentru a calcula probabilități sezoniere. Met Office a actualizat configurația modelului în martie 2026.

În analiza pentru iarna 2026–2027, comparația dintre GloSea6 și SEAS5 evidențiază un semnal comun de ninsori sub medie la scara marilor regiuni europene.

Analiza urmărește atât cantitatea estimată față de normalul sezonier, cât și modificarea prognozei de la o lună la alta.

Prima comparație descrie perspectiva iernii în raport cu valorile de referință. A doua arată direcția în care s-au schimbat estimările după introducerea observațiilor mai recente.

EXCLUSIV Mircea Duțu avertizează: „Iarna 2026-2027 va sta sub semnul impactului lui El Nino și al vortexului polar”

În actualizarea din octombrie, direcția generală pentru Europa este spre cantități mai mici de ninsoare. Autorul recomandă interpretarea acestor rezultate în primul rând ca tendințe regionale.

Zonele înalte au o perspectivă mai variabilă
Pentru regiunile muntoase, cele șase modele oferă rezultate foarte diferite. Media lor se situează aproape de normal în partea estică și ușor sub normal în vest, cu un nivel redus de încredere în cantitatea sezonieră.

Această variație arată cât de mult contează compararea modelelor. Potrivit documentației Copernicus, reunirea mai multor sisteme ajută la reprezentarea incertitudinii asociate calculelor.

Pentru România, reperul principal al actualizării rămâne tendința de ninsoare sub medie din sud-estul Europei. Estimările vor continua să evolueze odată cu noile rulări lunare și cu apropierea sezonului rece.

Ce spun climatologii români despre prognoza iernii 2026-2027

Roxana Bojariu avertizează că, deși începutul iernii ar putea fi mai cald, fenomenul El Nino poate aduce episoade de ger intens în România în a doua parte a sezonului.

Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a oferit detalii privind perspectivele pentru iarna curentă. Deși prognozele actuale indică o primă parte a iernii ușor mai caldă decât obișnuit, situația s-ar putea schimba în a doua parte a sezonului. Fenomenul El Nino și modificările circulației atmosferice ar putea favoriza apariția unor episoade de iarnă severă și geroasă, inclusiv în România. Conform predicțiilor bazate pe modele climatice complexe, precum cele de la Centrul European de Prognoză Meteo pe Termen Mediu, prima parte a iernii ar putea fi mai caldă în mare parte din Europa și posibil în România. Totuși, pot apărea episoade limitate în timp cu condiții de iarnă severă, în special în a doua parte a sezonului.

Roxana Bojariu a avertizat că, în prezent, este dificil de stabilit o prognoză exactă. Climatologul a explicat că este complicat de prezis perioada precisă sau locația exactă a blocajelor atmosferice, acestea putând afecta nordul Americii sau diverse zone din Europa. Imaginile precise depind de evoluția sistemului climatic și de prognozele cu anticipație mai mică. Din punct de vedere statistic, episoadele severe sunt mai probabile în a doua parte a iernii. Deși pot fi limitate temporal, impactul asupra comunităților locale poate fi puternic, ceea ce impune planificarea gestionării resurselor de energie, a încălzirii și a volumelor mai mari de zăpadă, mai ales având în vedere intensitatea fenomenului El Nino.

 

EXCLUSIV Mircea Duțu avertizează: „Iarna 2026-2027 va sta sub semnul impactului lui El Nino și al vortexului polar”

Profesorul universitar și climatologul Mircea Duțu a vorbit la România TV despre factorii care ar putea influența vremea din Europa și România în sezonul rece 2026–2027. Potrivit acestuia, interacțiunile dintre fenomenul El Nino, vortexul polar și circulația atmosferică din Atlanticul de Nord ar putea favoriza, în anumite condiții, pătrunderea maselor de aer rece pe continent.

„Indiscutabil, iarna meteorologică 2026–2027 va sta sub semnul impactului lui El Niño și al vortexului polar. Influența fenomenului climatic asupra circulației atmosferice europene poate evolua în cursul iernii. Așa că, chiar dacă primele semnale duc spre o perioadă mai blândă din punctul de vedere al temperaturilor și mai umedă, se poate schimba.

Vortexul polar revine „pe steroizi”. Se formează deasupra Polului Nord și e mai puternic decât de obicei. ANM spune ce iarnă ne aşteaptă

Mai multe studii arată că interacțiunile dintre Pacific și Atlanticul de Nord diferă între începutul și a doua parte a anotimpului. Între ianuarie și februarie, El Niño poate să favorizeze o slăbire a vortexului polar stratosferic și o circulație nord-atlantică mai puțin zonală.

Dacă presiuni înalte se poziționează spre nord, pot facilita coborâri de aer rece spre Europa și România. Ar putea antrena o perioadă mai rece pe mare parte din continent. O posibilitate. Poziționarea centrelor de acțiune atmosferică și alți factori vor determina”, a declarat climatologul Mircea Duțu la România TV.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Tensiuni uriașe la Summitul G20 din SUA. Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a fost umilit și pus la zid din cauza războiului din Ucraina. Marco Rubio a intervenit

Publicat

la

Tensiuni uriașe la Summitul G20 din SUA. Miniștrii de Externe ai celor mai mari 20 de economii ale lumii nu au dorit să participe la fotografia de grup în care urma să apară și Serghei Lavrov.

Tensiuni uriașe la Summitul G20 din SUA. Marco Rubio a intervenit

Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a renunțat la fotografia oficială de grup, după ce mai mulți reprezentanți europeni au refuzat să apară alături de oficialul de la Moscova.

”Dacă pentru ei cel mai important lucru este cum arată într-o fotografie de familie și cine stă lângă ei, asta explică totul”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit Observatornews.ro. 

Citește și Vladimir Putin spune că Rusia este pregătită pentru un război cu Europa, dar dorește reluarea relațiilor cu statele europene: „Susținem orice pași”

Spiritele nu s-au calmat, însă, odată cu intervenția secretarului de Stat american. În cadrul discuțiilor care au avut loc cu ușile închise, ministrul britanic de Externe, Ed Miliband, l-a confruntat direct pe omologul său rus. Acesta i-a transmis că responsabilitatea pentru declanșarea războiului este cunoscută de întreaga comunitate internațională și a subliniat că Rusia nu va câștiga conflictul.

De asemenea, situația de pe front rămâne extrem de gravă. În ultimele ore, atacurile cu drone și rachete lansate de Rusia au provocat moartea a 15 persoane în Ucraina. Bombardamentele au afectat inclusiv vizita actorului Nikolaj Coster-Waldau la Kiev. Cunoscut publicului pentru rolul din serialul „Urzeala Tronurilor”, acesta a fost nevoit să petreacă o noapte într-o stație de metrou, transformată în adăpost antiaerian.

Singura înțelegere care pare să reziste este armistițiul din orașul Oleşkî, intermediat de Melania Trump și Papa Leon. În urma acestuia, 527 de cetățeni ucraineni au primit permisiunea de a părăsi localitatea aflată sub asediu.

Violențele s-au extins și în Marea Neagră. O navă cargo, deținută de o companie grecească și aflată în drum spre Constanța, a fost scufundată în urma unui atac cu trei drone maritime, în largul coastelor Bulgariei.

Cei 18 membri ai echipajului au fost salvați. Incidentul a determinat însă România să avertizeze, în cadrul unei reuniuni OSCE, că atacurile din Marea Neagră încalcă dreptul internațional și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței navigației comerciale.

”Evident, dacă ne uităm la Marea Neagră, este clar că situația nu poate continua pe termen lung. Avem nevoie de un armistițiu internațional!”, a declarat premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis.

O posibilă încetare a focului în Marea Neagră ar putea fi discutată în cadrul întâlnirii dintre reprezentanții Statelor Unite, Rusiei și Ucrainei, programată pentru luna noiembrie, la Abu Dhabi.

Citește și SUA le cere europenilor să tempereze discursul despre Rusia, în încercarea de relansare a negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina: „Vă ajutăm, americanii sunt acolo. Doar nu faceți prea mult zgomot. Nu faceți gălăgie”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Vedetele se pregătesc de Halloween. Maya Sorian, fiica Mirelei Retegan a furat startul și și-a uimit urmăritorii cu o transformare spectaculoasă: ”M-ați recunoscut? Nu-mi vine să cred că sunt eu!”

Publicat

la

Maya Sorian a postat pe rețelele de socializare imagini spectaculoase cu noul look de Halloween. Fiica Mirelei Retegan s-a lăsat pe mâinile specialiștilor și s-a transformat într-o adevărată Prințesă a Vampirilor.

Vedetele se pregătesc de Halloween. Maya Sorian: Parcă sunt din Twilight

Maya Sorian este gata pentru petrecerea de Halloween. Fiica Mirelei Retegan a postat pe rețelele de socializare imagini spectaculoase. Pentru petrecerea de Halloween, aceasta a decis să iasă din zona de confort și să adopte un look mai întunecat, în ton cu sărbătoarea.

”M-am lăsat pe mâna echipei! Știam doar că o să fie dark, sexy și că mă va scoate din zona de confort. Bine… mai știam și ora la care trebuia să ajung la salon.

Citește și Câți bani au primit, de fapt, Mirela Retegan și fiica ei pentru cele 7 săptămâni la Asia Express

Iată cum a ieșit! Eu am fost cuminte, ascultătoare și m-am transpus în personajul nostru: Prințesa Vampir. M-ați recunoscut?? Eu mă uit la poze și nu-mi vine să cred ca sunt eu!!! Parcă sunt din Twilight”, a scris Maya, în mediul online.

Noul look a fost apreciat de sute de urmăritori.

Citește și Trei zodii a căror viață amoroasă se schimbă radical în weekendul de Halloween. Te numeri printre ele?

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend