Connect with us

DIVERSE

Un mecanic de tren s-a îmbătat și a uitat să deschidă ușile în stații, în Cehia. Bărbatul este cercetat penal

Published

on

Pasagerii trenului din Cehia au observat comportamentul ciudat al mecanicului, care părea confuz, uitând să deschidă ușile pentru călători în stații și pornind trenul cu întârziere, arată publicația slovacă Aktuality.sk.

„Vineri, în jurul orei 16.00, mecanicul de tren și-a început tura, dar pe parcursul călătoriei a manifestat un comportament neobișnuit”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției, Miluše Zajícová.

Citește și: Biserica Rusă îi îndeamnă pe credincioși să se gândească la nemurirea sufletului atunci când se întrerupe internetul: „Atotputernica tehnologiilor este un lucru trecător”

Un martor a alertat autoritățile, iar poliția, după ce a interceptat trenul, i-a efectuat mecanicului testele de alcoolemie. Rezultatele au indicat o alcoolemie de 2,83 și 2,81 la mie în aerul expirat.

„Din fericire, nu au existat răniți sau pagube materiale în urma incidentului. În prezent, verificăm dacă s-au produs pierderi financiare din cauza întârzierilor sau a altor perturbări pe linia feroviară”, a adăugat Zajícová.

Potrivit autorităților, în tren se aflau aproximativ 40 de pasageri în momentul incidentului, dar nimeni nu a fost rănit.

Citește și: Temperaturile ridicate duc la măsuri extreme. Terasele vor fi închise mai devreme într-una dintre cele mai râvnite destinații de vacanță din Europa

Mecanicul a fost dus la spital pentru prelevarea probelor de sânge, confirmându-se prezența alcoolului.

„Comisarul de poliție a demarat procedurile penale pentru infracțiunea de punere în pericol a siguranței publice din neglijență, care prevede interdicția de a mai conduce sau o pedeapsă cu închisoarea de la șase luni la cinci ani”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a poliției cehe.

Loading

DIVERSE

Alexandru Muraru (PNL): Îi transmit lui Manda și olguților din PSD că puciul la care sperau în interiorul PNL a eșuat

Published

on

Alexandru Muraru, vicepreședinte PNL, a transmis miercuri că puciul la care sperau social-democrații după demiterea guvernului Ilie Bolojan a eșuat, după ce liberalii au luat decizia de a rămâne în opoziție.

Alexandru Muraru (PNL): Puciul din PNL a eșuat

„Îi transmit lui Manda și olguților din PSD că puciul la care spera în interiorul PNL a eșuat iar criza guvernamentală pe care social-democrații au provocat-o este strict problema lor. Să-și caute parteneri de guvernare la AUR. Dacă la demolare se pricep, vor vedea cum e cu extremiștii la guvernare”, a spus Muraru, care e și șeful PNL Iași.

Citește și : Alfred Simonis (PSD), atacuri în rafală la adresa lui Ilie Bolojan: „Problema României este că totul stă într-un singur om, el nu cedează și noi trebuie să fim toți în criză”

Alexandru Muraru afirmă că PSD a rupt coaliția de guvernare tocmai din cauza reformelor și susține că nu este clar ce doresc social-democrații să negocieze.

„PSD a crezut că Ilie Bolojan este incomod. O să vadă Manda cum e să te ducă AUR cu preșul. Să fie clar, PNL a intrat la guvernare cu un scop clar. Acela de a face reforme, nu să devină remorca celor care speră să țină România în beznă. Partidul Naţional Liberal nu și-a schimbat cu nimic poziția. Același program de reforme, același premier, aceeași direcție.

Citește și : Lia Olguța Vasilescu explică tensiunile dintre PSD și PNL: „Noi am avut o problemă cu Ilie Bolojan, cu care efectiv nu s-a putut discuta în această perioadă. O persoană obtuză”

Dacă PSD a rupt coaliția tocmai din cauza acestui program, nu e clar ce anume ar fi de negociat la nouă înțelegere cu excepția cazului în care PSD se așteaptă ca PNL să renunțe la ceea ce susține”, a mai transmis Muraru.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Viorel Cataramă îl compară pe Ilie Bolojan cu Nicolae Ceaușescu după ce liberalii au făcut zid în jurul lui: „Ceaușescu era atât de lăudat de membrii Comitetului Politic Executiv încât chiar credea că e iubit de popor. Azi, avem o imagine oarecum similară”

Published

on

O majoritate covârșitoare a făcut zid în jurul premierului Ilie Bolojan, fiind deciși ca, la semnul lui, să părăsească guvernarea. Cei care s-au opus, puțini la număr, au și părăsit, de altfel, sala înainte de începerea votării. Mai exact, este vorba despre aripa anti-Bolojan din PNL, condusă de facto de baronul de Ilfov, Hubert Thuma, și de ministrul Cătălin Predoiu. Celor doi li s-au alăturat Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea și Toma Petcu.

Omul de afaceri Viorel Cataramă, fost liberal, a reacționat la situația din PNL, comparându-l pe premierul Bolojan cu fostul dictator Nicolae Ceaușescu. Cataramă a reamintit faptul că dictatorul era mințit constant de activul de partid că este iubit de popor, încât Ceaușescu chiar ajunsese să creadă acest lucru.

Citeste si Alfred Simonis (PSD), atacuri în rafală la adresa lui Ilie Bolojan: „Problema României este că totul stă într-un singur om, el nu cedează și noi trebuie să fim toți în criză”

Vi-l amintiți pe Nicolae Ceaușescu avându-i în spate pe toți membrii Comitetului Politic Executiv al PCR? Atât era de lăudat, încât fostul dictator chiar credea că este iubit de popor!

Azi, avem o imagine oarecum similară: actualul PM, avându-i în spate pe membrii Biroului Politic Național al PNL (o parte, nu toți), crede și el că, la rândul lui, este foarte adulat și îndrăgit de același popor.

Doamne, ai milă și de poporul român și de PNL!„, scrie Cataramă pe Facebook.

Ilie Bolojan a rămas fără funcția de șef al Executivului în urma moțiunii de cenzură inițiate de PSD și AUR, care a fost votată de 281 de parlamentari. La câteva ore după căderea Guvernului, premierul le-a adresat un mesaj de mulțumire românilor.

RESPECT PENTRU ROMÂNIA

Dragi români, a fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru.

Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României. Cel mai important, am dovedit că este posibil un alt mod de a guverna.

Citeste si Lia Olguța Vasilescu explică tensiunile dintre PSD și PNL: „Noi am avut o problemă cu Ilie Bolojan, cu care efectiv nu s-a putut discuta în această perioadă. O persoană obtuză”

Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor.

Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte.

Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță.

După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură.

Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea.

Tot sprijinul pe care l-am primit, mai ales în ultima lună, mă motivează să merg mai departe, să lupt în continuare pentru România și viitorul ei. Se încheie o etapă, începe alta; valorile pentru care lupt rămân aceleași și este esențial că vă simt alături.

MULȚUMESC, ROMÂNIA!„, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Carmen Harra a prezis căderea Guvernului Bolojan încă de anul trecut: „Încercarea este foarte dură și foarte greu de supraviețuit”

Published

on

La finalul anului 2025, Carmen Harra a făcut o analiză complexă despre situația României, în care a prezis că primăvara lui 2026 va fi marcată de un context pozitiv care va favoriza țara. De asemenea, aflându-ne în anul numărul 1, țara va avea un rol important la nivel internațional.

„2026 este un an de reveniment, un an care deschide un portal și s-ar putea să vă facă o mare surpriză în ceea ce privește nu numai conducerea României. Rolul pe care România îl va avea într-o conjuctură mondială în 2026, unul care înalță România, o va aduce în altă postură, socială, economica și, zic eu, poate planetară.

România în 2026, eu zic că are șansa să deschidă un drum, o șansă pe care nu a avut-o de multă vreme, poate dacă ne întoarceam în timp, nu a avut-o, nu știu, de aproape o sută de ani sau chiar mai mult. Deci iată că, din acest punct de vedere, veștile sunt foarte bune”, a menționat Carmen Harra în emisiunea ”Online Story by Cornelia Ionescu”.

Citește și: Când sunt Moșii de Vară în 2026. Tradiții de Sâmbăta Morților și ce se împarte pentru cei adormiți

Carmen Harra a prezis căderea lui Ilie Bolojan

Carmen Harra a prezis și căderea lui Ilie Bolojan tot în aceeași perioadă.

„Dacă vreți să mă întrebați care este prima chestie care se întâmplă politic în România, cred că aceasta va fi căderea lui Bolojan. Pot să greșesc, pentru că eu nu sunt politician, dar văd asta. Nu știu de ce, că ar veni altcineva și că ar veni cu gânduri mai bune, cu intenții mai bune și aici se poate face o schimbare mare. (…) Cifra 1 deschide anii pentru România. Eu fără să știu data de naștere a lui Ilie Bolojan, știu că se confruntă cu o situație dificilă”, a spus clar Carmen Harra la ”Online Story by Cornelia Ionescu”.

Analiza devine mai critică în momentul în care Harra i-a analizat data de naștere a fostului premier, și anume 17 martie. Aceasta îl compară cu Donald Trump, amândoi aflându-se în anul 2, an în care nu au cum să supraviețuiască la conducere.

„El se găsește exact ca Donald Trump în anul 2 până în martie, deci el în anul 2 nu are cum să supraviețuiască. Teoretic. După calculele lumii fizice, el nu ar avea cum să rămână la conducere. (…)  eu zic că iese din poziția pe care o are. Aici este clar, datorită anului lui personal, care nu îl favorizează în niciun caz, fiindcă este un an în care el, de fapt, de luni de zile, nu este într-o situație bună. Și este și din poziția pe care o are acum, și o să aveți pe altcineva.

Ce te poate salva într-o situație ca asta este conjuctura de care tu poți beneficia. Dacă ar exista o conjuctură mondială sau conjuctură europeană care să poată să îl susțină sau cineva în perimetrul internațional care să fie susținătorul lui, atunci, poate să treacă peste încercarea asta. Dacă o luăm numai pur numerologic, încercarea este foarte dură și foarte greu de supraviețuit”, a conchis Carmen Harra la emisiunea ”Online Story by Cornelia Ionescu”.

Citește și: Incendiu violent în Capitală, un apartament a luat foc. Sunt victime FOTO + VIDEO

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Noroc triplu pentru două zodii. Acești nativi au parte de bani și vești bune la final de săptămână

Published

on

Două zodii vizate se vor bucura de o perioadă norocoasă. Taurul și Scorpionul sunt pregătiți să dea lovitura pe plan financiar și să își găsească liniștea personală.

Citește și: Horoscop special: Marte intră în Taur pe 18 mai 2026. Schimbări pe plan sentimental și financiar în viața zodiilor

Predicțiille pentru cele două zodii norocoase

Taur

Pentru nativii din zodia Taur, finalul acestei săptămâni aduce o confirmare clară că eforturile depuse în ultima perioadă nu au fost în zadar. Apar oportunități concrete, mai ales în zona financiară sau profesională, unde poate apărea o ofertă, o colaborare sau chiar o sumă de bani neașteptată.

Taurii sunt cunoscuți pentru perseverența lor, iar acum universul pare să le întoarcă investiția de energie. Mai mult decât atât, o veste importantă vine din partea unei persoane apropiate — poate fi vorba despre un sprijin financiar, o recomandare sau o oportunitate care deschide uși noi. În plan emoțional, lucrurile se stabilizează, iar această liniște interioară îi ajută să ia decizii mai clare și mai inspirate.

Scorpion

Pentru Scorpioni, această perioadă vine cu intensitate și surprize. Dacă până acum au existat blocaje sau incertitudini, finalul de săptămână aduce deblocări rapide și situații care evoluează în favoarea lor.

Scorpionii pot primi o veste neașteptată de la o persoană dragă- un mesaj, o invitație sau o propunere care schimbă complet direcția unui plan. Această intervenție are un impact major și poate genera inclusiv oportunități financiare sau profesionale.

De asemenea, este un moment excelent pentru a lua decizii importante. Intuiția Scorpionilor este la cote maxime, iar dacă acționează rapid, pot transforma o șansă aparent minoră într-un avantaj semnificativ, potrivit Click.ro.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Alfred Simonis (PSD), atacuri în rafală la adresa lui Ilie Bolojan: „Problema României este că totul stă într-un singur om, el nu cedează și noi trebuie să fim toți în criză”

Published

on

Alfred Simonis, președinte al Consiliului Județean Timiș, a declarat miercuri, pentru Digi24, că România nu trebuie să stea într-un singur om „orgolios”, cum îl numește pe Ilie Bolojan, ci să meargă înainte.

Alfred Simonis (PSD), atacuri în rafală la adresa lui Ilie Bolojan

„Problema României acuma este că totul stă într-un singur om, el nu cedează și noi trebuie să fim toți în criză încă nu știu cât timp de acum înainte, eventual anticipate, care perpetuează această criză, pentru că așa e domnia sa orgolios, le știe pe toate.”, transmite Simonis.

Citește și : Lia Olguța Vasilescu explică tensiunile dintre PSD și PNL: „Noi am avut o problemă cu Ilie Bolojan, cu care efectiv nu s-a putut discuta în această perioadă. O persoană obtuză”

Acesta afirmă că Sorin Grindeanu nu i-a atacat pe partenerii din PNL pentru că problema nu sunt ei, ci Ilie Bolojan „care nu face ce trebuie la conducerea României”.

„Faptul că domnul Grindeanu n-a avut nicio declarație ieri, la tribuna Parlamentului, a stat la baza acestei dorințe de a nu antagoniza și mai mult și USR, și PNL, și alți lideri de acolo. Pentru că n-a fost o moțiune împotriva PNL, n-a fost o problemă cu niciun alt lider al PNL.

A fost o problemă cu un om care nici nu face ce trebuie la conducerea României și care ar fi dat în permanență în partenerii de guvernare, nu doar PSD, toți partenerii de guvernare. Ori, așa cum PSD în urmă cu 11 luni a votat pentru Ilie Bolojan, așa are dreptul să spună că îmi retrag încrederea, pentru că măsurile pe care domnia sa le ia nu sunt cele eficiente.”, a mai punctat Simonis.

Președintele CJ Timiș susține că PSD va reuși să vină cu soluția unui guvern pro-european, care să fie condus de un premier liberal. Mai mult, susține că Ilie Bolojan nu va mai putea bloca țara „pentru moftul domniei sale”.

„Cred că PSD va veni cu acea soluție de guvern pro-european, eventual cu un premier liberal, altul de Ilie Bolojan, care poate fi acceptat de către PSD pentru acest an de zile, cât mai este până la rocada din aprilie-mai 2027, o decizie care trebuie să o ia PNL. Pentru a ajunge la acest punct, e nevoie ca aceste decizii imperative, nu mai discutăm cu x, nu mai discutăm cu y, să nu fie luate.

Nu trebuie să luăm toate deciziile la cald, așa în general, în viață. Cred că în zilele următoare lucrurile se vor mai decanta. Fostul premier Bolojan va înțelege că țara nu poate fi blocată doar pentru moftul domniei sale, că e mai importantă țara decât postul domniei sale, că ceilalți poate înțeleg și ei unde au greșit, că n-o fi singurul vinovat Bolojan”, a transmis Alfred Simonis.

Citește și : Cu ce mandat merge PSD la Cotroceni: „Dacă o să fie o invitaţie către PSD să dea prim-ministrul, nu fugim de această responsabilitate, numele este Sorin Grindeanu”

El a exclus formarea unei majorități parlamentare cu AUR.

„Exclud o majoritate cu AUR și Simion, ca să fie clar, dar pentru că această majoritate să nu existe niciodată, trebuie să găsim o formă de guvern pro-european”, susține acesta.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Marian Godină, ironic după ce Guvernul Bolojan a fost demis: „Abia acum sunt fericit, pentru că voi primi „ânapoi” cei 900 de lei. Și dacă vom fi noi împreună și toți cu Dumnezeu, vom avea și benzină la 1 leu”

Published

on

Și cum căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură a fost un subiect extrem de ofertant pentru influenceri, nici Marian Godină nu a ocolit subiectul. Un urmăritor de-ai săi l-a întrebat cum de nu s-a „activat” pe subiectul căderii Guvernului, iar replica polițistului a venit într-o postare ironică.

În răspunsul său, Godină a afirmat, ironic, că tăierile Guvernului Bolojan l-au afectat semnificativ și pe el și că speră ca noul Guvern să-i dea înapoi tot ce i-a tăiat Guvernul anterior.

Comenta cineva zeflemitor la adresa mea, întrebându-mă cum de nu ‘m-au activat ăștia’, astfel încât să-mi arăt susținerea față de Bolojan. O să răspund aici, ca să vadă și alți curioși. Cum să susțin eu pe unul care mi-a tăiat 900 de lei din indemnizație? Care voia să îmi mărească vârsta de pensionare, de urma să ies la pensie ca toți ceilalți, poate la fel precum cel care m-a întrebat.

Mi-a crescut și impozitul pentru casă, a crescut și TVA. Eu abia acum sunt fericit, pentru că acum voi primi ‘ânapoi’ cei 900 de lei, vârsta de pensionare va rămâne la fel, va scădea și TVA. Și, dacă vom fi noi împreună și toți cu Dumnezeu, vom avea și benzină la 1 leu pe litru. Spor la cafeluța cu lapte și miere”, a scris pe Facebook fostul concurent de la Survivor România 2026.

Postarea s-a viralizat rapid și a adunat aproape 20.000 de aprecieri, 1.700 de comentarii și peste 200 de distribuiri în doar câteva ore.

„În sfârșit ai luat-o pe drumul cel bun”,

„Îți dai seama că mulți nu vor înțelege ironia”,

„M-am speriat, am crezut că orezul ți-a afectat creierul, era să te blochez”,

„Subtil, finuț, la fel de smart ca înainte de televiziune! Bravo, Marian! Îți simțeam lipsa” și

„Îmi place sarcasmul fin” au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor.

Un comentator l-a criticat că „nu îi învață niciodată nimic de bine pe cei din jur” și că nu face altceva decât „miștouri de cei care nu votează ca el”.

„Majoritatea ‘personajelor virale’ din România sunt negative! Tu ești unul dintre ele! Nu ai învățat niciodată ceva de bine pe ceilalți! Niciodată! În afară de susținerea sistemului și a miștoului față de alții care nu votează ca tine… conținutul tău este zero”, i-a scris fanul.

Iar replica lui Godină a venit aproape imediat, dându-i o lecție de limba română comentatorului: „‘Tu ești unul dintre ei’. Vezi? Te-am învățat ceva. Cu plăcere”.

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend