Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat luni că remarcile făcute de președintele rus Vladimir Putin în discursul său anual de Ziua Victoriei...
Preşedintele francez reales Emmanuel Macron a declarat luni la Berlin că ştie cine va fi viitorul său prim-ministru, dar a refuzat să-i dezvăluie numele, potrivit AFP....
Patru studenţi şi-au pierdut viaţa şi alţi 70 au fost răniţi luni într-o universitate din oraşul Potosi, sud-estul Boliviei, în cursul unei busculade provocate de explozia...
Tehnicianul echipei AS Roma, Jose Mourinho, a izbucnit în lacrimi după calificarea în finala Conference League, el precizând că simte ceea ce simt fanii formaţiei italiene,...
Peste 500 de kilograme de cocaină, cu o valoare estimată la peste 50 de milioane de franci elveţieni (50,65 milioane de dolari), au fost găsite într-un...
Societatea de Transport Bucureşti STB SA transformă toate centrele de reîncărcare în puncte de vânzare cu funcţionalităţi complete, prin modificări tehnice şi informatice, pentru o mai...
Rusia nu amenință Statele Unite și aliații săi din Europa și depune eforturi pentru a împiedica escaladarea crizei din Ucraina. afirmă ambasadorul rus în Statele Unite,...
Rata şomajului în luna decembrie 2021 a crescut cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5,4%, anunță INS. Rata șomajului...
În anul 2021, pe fondul eforturilor extinse de a stopa activitățile ilegale de la granițele țării, autoritățile române au capturat circa 116 milioane de țigarete de...
Sute de femei boliviene au participat luni la un marş de protest, din oraşul El Alto până în La Paz, împotriva violenţelor sexuale şi pentru a...