Stai conectat...

DIVERSE

STENOGRAME incendiare, cum a dat Bogdan Peșchir bani pe voturi pentru Călin Georgescu: „Toți se vând pentru bani! ” / „Câți dintre ăștia cărora le-ai dat banii vor merge să voteze?”

Publicat

la

STENOGRAME. Potrivit documentelor din dosar, una dintre conversațiile analizate de anchetatori a avut loc la 23 noiembrie 2024, între Peșchir și un utilizator neidentificat. Acesta susținea că mai multe persoane cunoscute în mediul online, între care „Makaveli”, „Pian”, „Alin”, „Feraru” și „Bamba”, ar fi primit bani de la Peșchir în contextul campaniei electorale pentru susținerea lui Călin Georgescu.

În discuție, interlocutorul îl critica pe Peșchir pentru sumele pe care le-ar fi oferit unor influenceri și afirma că aceștia ar fi profitat de implicarea sa în campanie. Utilizatorul punea sub semnul întrebării inclusiv intențiile beneficiarilor și susținea că unii dintre aceștia ar fi fost interesați mai degrabă de bani decât de susținerea candidatului.

În replică, Peșchir afirma că îl urmărește pe Călin Georgescu de mai mulți ani și că îl consideră potrivit pentru funcția vizată, cea de președinte al României: „Eu îl urmăresc de ani de zile pe Călin Georgescu / Omul chiar e ce trebuie”.

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor. Ar fi oferit peste 290.000 de dolari pentru influențarea votului la prezidențialele din 2024 în favoarea lui Călin Georgescu

„Utilizator neidentificat: (…) uite de exemplu ce faceți voi pe tik tok la ora actuală este o prostie dați atâția banii la niște oamenii care caută nu m-ai prostela le dați să mănânce după vă înjură Alin Makaveli și mulți alții se bucură la niște copii bolnavi dapai la tn despre ce vb frate ? (…) / (…) ai văzut și tu cu ochi tăi câți sunt supărați că la alți le dai și lor nu le dai despre asta e vorba șefule mulți se vând pentru banii, toții bulangii și milogi profită de tn și ști asta te-a văzut că ești cu campania asta pe care o faci tu și că dai cadouri și toții profită de chestia asta 🙄 așa a fost mereu Bogdane s-au vândut pe 1 litru de ulei deia am ajuns așa și ști bn că am dreptate 🙄 mă frate da câtă nesimțire l-ai dat odată de două ori atâtea puncte și iei tot m-ai vor ai văzut cât tupeu? (…) să îți m-ai zic ceva câți dintre ăstea care le-ai dat banii vor merge să voteze? (…) / (…) toată clica aia Alin, Bamba, Makaveli, Pian toții sunt înțeleși să te facă de banii, iei acum cu campania asta a profitat la maxim de tine și de Micula da Micula bandit sa retras și-a închis contul intenționat (…) dar în fine se știe că toții doar au profitat de tine (…)” – este unul dintre pasajele din documentele consultate de MEDIAFAX.

Ce a răspuns Peșchir când a fost întrebat despre bani

O altă conversație, purtată în perioada 4 – 5 decembrie 2024 cu un utilizator salvat în telefon sub numele „LEXU”, este, de asemenea, menționată în referatul de arestare. Discuția viza documentele declasificate apărute în mass-media și presupusele sume oferite în legătură cu votul pentru Călin Georgescu.

Câți bani a luat Makaveli de la Bogdan Peșchir pentru a-l promova pe Călin Georgescu

Câți bani a luat Makaveli de la Bogdan Peșchir pentru a-l promova pe Călin Georgescu

Citește și : Călin Georgescu, dus din nou cu duba la DIICOT. A patra zi de percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Întrebat unde ar fi spus că oferă bani pentru ca oamenii să voteze candidatul, Peșchir a răspuns că o asemenea faptă nu ar fi ilegală și a susținut că a făcut donații pe TikTok, platformă pe care afirma că dona de mai bine de un an.

„LEXU: Da vreau să văd unde ai zis că dai banii ăia ca să se voteze călin georgescu :))

PEȘCHIR BOGDAN: Dar asta nu este ilegal / Exact / Nu există așa ceva / Nu sunt tâmpit (…)

PEȘCHIR BOGDAN: Eu doar pe tiktok am donat unde donez de peste un an”.

Mesaje că s-a votat sau urmează să se voteze Călin Georgescu

Anchetatorii invocă și mai multe mesaje publicate de utilizatori pe platformă, în care aceștia declarau că au votat sau că urmau să voteze cu Călin Georgescu. Alte mesaje conțineau solicitări de bani, inclusiv prin Revolut, ori cereri adresate lui Peșchir pentru a primi cadouri în timpul transmisiunilor live.

„Mâine votăm din Scoția masiv Călin Georgescu”; „Am votat din Scotia CG11”; „Am votat Călin Georgescu eu și frați mei în Spania și din România și familia noastră la fel votează”; „Șefule bagă și nouă ceva pe tt când suntem live duc și eu 200 – 300 de persoane la vot pt Georgescu…😉”; „Salut domnul Bogdan puteți să mă ajutați și pe mine cu 100 de euro pe Revolut”; „Votez Călin Georgescu !”; „Vot Călin Georgescu! 🔝”; „Am votat cg11”; „votăm Călin Georgescu”; „Am fost și am votat Călin Georgescu”; „Votat Călin Georgescu”; „Am votat GG11”; „Și eu sunt și am fost cu Costin Georgescu!!!”; „Salut! Poți să mă ajuți și pe mine te rog din suflet cu o sumă de 50-100 lei pe revolut te rog din suflet”; „Mulțumesc anticipat și îmi cer scuze pentru deranj dar e greu când nu ai pe nimeni …”; „Ești bulangiu l-am votat și pe Călin Georgescu…”; „Poți să mă ajuți și pe mine cu ceva dacă poți”; „L-am votat pe George calinn”; „Complimente pentru anticipari”; „Sunt extrem de Fericit alături de toți românii că ieșit Georgescu”; „Călin Georgescu Votat”; ”Votat”.

Potrivit referatului, aceste mesaje ar reflecta percepția unor utilizatori că Peșchir oferea cadouri în contextul susținerii electorale a lui Georgescu.

Documentul nu se limitează însă la existența acestor mesaje, ci le interpretează în legătură cu discuțiile despre finanțarea influencerilor și cu activitatea online din perioada campaniei.

Concluzia anchetatorilor: legătură între sprijinul financiar și opțiunea electorală
În evaluarea probelor prezentate în referat, anchetatorii susțin că sprijinul financiar acordat de Peșchir nu ar fi reprezentat un act izolat, ci s-ar fi înscris într-un demers unitar, pe care îl leagă de exercitarea dreptului de vot.

Potrivit procurorilor, ajutorul financiar ar fi urmărit orientarea sau determinarea opțiunii electorale a beneficiarilor în favoarea lui Călin Georgescu, ceea ce, în interpretarea acestora, ar fi incompatibil cu principiile care garantează libertatea votului.

Conversațiile și mesajele prezentate reprezintă elemente invocate de anchetatori în susținerea acestei interpretări. Stabilirea semnificației lor juridice și a eventualei răspunderi penale revine organelor judiciare, în cadrul procedurilor prevăzute de lege.

Loading

DIVERSE

Învățăturile lui Cîțu pentru viitorul guvern. Taxele și impozitele care ar trebui scăzute sau eliminate. ”Dacă are ca obiectiv bunăstarea românilor”

Publicat

la

Cîțu subliniază, într-o postare pe rețelele de socializare, cum ar trebui viitorul Executiv să construiască bugetul pe 2027, dacă ”are ca obiectiv bunăstarea românilor”.

Fostul prim-ministru subliniază, din start, că taxa pe valoare adăugată (TVA) trebuie să scadă de la 21 la 19 la sută.

În opinia lui Cîțu, viitorul guvern trebuie să micșoreze considerabil impozitul pe dividene, de la 16 la 5 la sută.

Tot Florin Cîțu recomandă, printre altele, eliminarea taxei pe stâlp și a supraimpozitării contractelor part-time și a concediilor medicale.

”Dacă guvernul are ca obiectiv bunăstarea românilor, atunci construiește bugetul pentru 2027 în jurul acestor măsuri:

• Reducerea TVA la 19%.
• Reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%.
• Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time.
• Eliminarea supraimpozitării concediilor medicale.
• O singură contribuție la sănătate, calculată la venitul cel mai mare, fără contribuții pentru fiecare sursă de venit.
• Eliminarea taxei pe stâlp.
• Eliminarea plafonărilor de prețuri și a altor intervenții care distorsionează piața.
• Eliminarea obligației de reautorizare a produselor și serviciilor deja autorizate într-un alt stat al UE, precum și a tuturor cerințelor naționale care dublează autorizările și reglementările europene”, a scris, pe Facebook, fostul premier.

Citește și EXCLUSIV Daniel Dăianu, despre scenariul alegerilor anticipate: ”Ar scufunda economia, ar face foarte mult rău”

În aceeași postare, Florin Cîțu subliniază că pe Români îi așteaptă ”o perioadă și mai dură” decât  până acum dacă viitorul Executiv îi va include ”pe cei care au crescut taxele”.

”Dacă urmărește bunăstarea statului, continuă ce a făcut până acum: taxe mai mari, mai multă intervenție și mai puțină libertate economică.
Primul indiciu îl vom avea înainte de buget, când vom vedea componența guvernului: îi păstrează sau nu pe cei care au crescut taxele? Menținerea lor va fi semnalul că ne așteaptă o perioadă și mai dură”, conchide fostul prim-ministru.

Citește și Vine nota de plată pentru românii care câștigă în lei și cheltuiesc în euro. Ce înseamnă pentru noi euro la 5,35 lei și cât ne-ar costa pragul de 6 lei

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cine poate lua de la IKEA mobilă redusă cu 60%

Publicat

la

IKEA a lansat în Marea Britanie o platformă prin care clienții pot cumpăra și vinde direct mobilier second-hand al companiei, la prețuri în medie cu 60% mai mici decât ale produselor noi. Inițiativa readuce în atenție o investigație Greenpeace referitoare la pădurile din România.

IKEA pregătește investiții de 130 de milioane de euro în România. Compania își extinde rețeaua în mai multe orașe

Noua platformă permite tranzacții directe între persoane, fără ca mobilierul să fie răscumpărat mai întâi de IKEA. Serviciul este deja disponibil și pe alte piețe, inclusiv în Suedia și Spania, arată Euronews.

Spre deosebire de programul Buyback & Resell, lansat în 2021, prin care clienții puteau returna anumite produse în schimbul unui credit pentru cumpărături, noul sistem le permite vânzătorilor să primească bani. Aceștia pot opta și pentru un card digital IKEA, caz în care primesc un bonus de 15% față de suma obținută din vânzare.

Cum funcționează platforma IKEA și ce produse pot fi vândute

Clienții pot lista mobilier IKEA aflat în prezent în catalog sau produse comercializate anterior de companie. Platforma oferă recomandări de preț, fotografii profesionale ale produselor, dimensiuni și instrucțiuni de asamblare. Cumpărătorii pot consulta și informații despre întreținerea mobilierului înainte de a contacta vânzătorul.

Există însă restricții. Saltelele, electrocasnicele, produsele alimentare, articolele modificate sau retrase de pe piață nu pot fi comercializate prin serviciu. Nici mobilierul altor producători nu este acceptat. IKEA susține că prețurile practicate pe platformă sunt, în medie, cu 60% mai mici decât cele ale produselor noi comparabile.

Piața second-hand, tot mai căutată

Datele prezentate de companie arată și interesul tot mai mare al britanicilor pentru piața second-hand. În 2025, 63% dintre consumatorii din Marea Britanie au cumpărat produse prin platforme de revânzare, iar 52% au vândut cel puțin un articol online.

Totodată, 60% dintre respondenți au declarat că achizițiile second-hand îi ajută să își gestioneze mai bine bugetul. Aceste procente privesc piața generală de revânzare din Marea Britanie, nu exclusiv mobilierul IKEA.

De ce noua inițiativă ridică întrebări privind protecția mediului

Revânzarea mobilierului poate reduce cantitatea de deșeuri voluminoase și necesitatea fabricării unor produse noi. Reutilizarea contribuie, de asemenea, la diminuarea cererii de materii prime, inclusiv lemn. Totuși, lansarea platformei nu înseamnă că IKEA își reduce automat producția.

Potrivit Euronews, compania introduce aproximativ 2.000 de produse noi anual, fiind criticată de organizații de mediu pentru modelul de consum asociat mobilierului ieftin, cumpărat și înlocuit frecvent. Un reprezentant al Ingka Group, cel mai mare operator de magazine IKEA, a precizat că piața second-hand este considerată complementară ofertei de produse noi. Compania nu a anunțat, odată cu această lansare, renunțarea la modelul actual de producție.

 

Comapnia este criticată de organizațiile de mediu pentru modelul de consum care încurajează o producție ridicată..Imagine ilustrativă. Sursa foto: Lukas Kabon / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Legătura cu România: investigația Greenpeace privind lemnul din pădurile Carpaților

Discuția despre sustenabilitatea IKEA are și o componentă importantă pentru România. În 2024, o investigație Greenpeace a susținut că producători de mobilier care furnizau produse pentru IKEA se aprovizionau cu lemn provenit din unele dintre ultimele păduri seculare ale Europei, situate în Carpații românești.

Potrivit organizației, printre zonele vizate se aflau și suprafețe incluse în rețeaua europeană de arii protejate Natura 2000. Investigația a ridicat întrebări privind trasabilitatea lemnului și protejarea ecosistemelor forestiere valoroase. La momentul respectiv, IKEA a declarat că rămâne angajată în aprovizionarea responsabilă cu materii prime și în prevenirea defrișărilor și degradării pădurilor asociate activităților sale.

Când ar putea beneficia și clienții IKEA din România

Noua platformă prezentată de presa internațională a fost lansată în Marea Britanie, după introducerea serviciului pe alte piețe europene. Deocamdata nu este anunțată o dată de lansare în România și nici extinderea automată a beneficiilor comerciale, precum bonusul de 15%, către clienții români.

La nivel global, compania și-a stabilit obiectivul de a reduce la jumătate emisiile absolute de gaze cu efect de seră generate de întregul lanț valoric până în 2030, comparativ cu nivelul din 2016. IKEA urmărește, de asemenea, utilizarea exclusivă a materialelor regenerabile și reciclate până în 2030, precum și extinderea utilizării energiei electrice din surse regenerabile.

Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA în România

Loading

Citește tot

DIVERSE

Plata retroactivă a impozitelor pentru averile deținute în străinătate, se intensifică presiunile fiscale asupra bogaților

Publicat

la

Măsura, care presupune o taxare de 20%, riscă să reducă disponibilitățile financiare și cheltuielile persoanelor foarte bogate, una dintre cele mai importante categorii de clienți ai industriei luxului.

Consumatorii chinezi reprezintă aproximativ o cincime din achizițiile mondiale de produse de lux și au fost, timp de mai mulți ani, principalul motor de creștere al sectorului.

Averile demnitarilor vor fi din nou publice din ianuarie 2027. Legea integrității a fost adoptată de Camera Deputaților DOCUMENT

Cererea din China s-a deteriorat însă puternic după pandemia de COVID-19, pe fondul încetinirii economiei și al crizei prelungite de pe piața imobiliară.

Alexis Bonhomme, directorul firmei de consultanță Trinity Asia din Shanghai, a declarat că noua obligație fiscală afectează inclusiv persoanele cu averi foarte mari, ale căror cheltuieli rezistaseră până recent mai bine decât cele ale clasei de mijloc.

”Până la termenul-limită pentru plata impozitelor, unele persoane s-ar putea confrunta cu probleme de lichiditate”, a explicat Bonhomme.

”Asta nu înseamnă că nu vor începe din nou să cumpere, dar, în acest moment, pur și simplu nu există dispoziția necesară”, a adăugat consultantul.

Datele privind activitatea centrelor comerciale din China continentală indică o încetinire accentuată a creșterii vânzărilor în timpul verii, potrivit analiștilor Bernstein.

Averile românilor, la control. ANAF a intensificat verificările asupra persoanelor fizice. Conturile, veniturile și investițiile românilor, verificate la sânge de inspectori

Două surse din industrie, familiarizate cu evoluția vânzărilor din trimestrul al treilea, au declarat că situația generală rămâne dificilă, deși performanțele diferă considerabil de la un brand la altul.

Mărcile mai mici, asociate conceptului de ”lux discret”, precum Brunello Cucinelli, specializată în articole din cașmir, și Loro Piana, deținută de LVMH, înregistrează rezultate mai bune decât brandurile cu o identitate vizuală mai ostentativă, precum Louis Vuitton și Gucci.

Înăsprirea controalelor fiscale asupra persoanelor bogate din China și încetinirea cheltuielilor consumatorilor americani exercită noi presiuni asupra industriei mondiale a luxului, evaluată la aproximativ 350 de miliarde de dolari, într-un moment în care companii precum LVMH, Kering și Hermès încearcă să depășească o perioadă de trei ani de declin, transmite Reuters.

Noile măsuri fiscale adoptate de Beijing, combinate cu efectele economice ale războiului din Iran și cu slăbirea cererii din Statele Unite, riscă să afecteze rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, care vor începe să fie publicate săptămâna viitoare.

Pesimismul investitorilor este deja reflectat de evoluția bursieră a principalelor grupuri de lux. Acțiunile LVMH și Hermès, producătorul celebrelor genți Birkin, au pierdut aproximativ 40% din valoare de la începutul anului și se tranzacționează aproape de minimele ultimilor ani.

Titlurile Kering, grupul care deține Gucci, au scăzut cu 29% în aceeași perioadă.

Cheltuielile pentru produse de lux scad și în Statele Unite

Problemele din China sunt amplificate de semnele de slăbire a cererii din Statele Unite, cea mai mare piață a industriei luxului.

Până recent, consumatorii americani reprezentaseră unul dintre principalii factori de susținere a sectorului, beneficiind de creșterea pieței bursiere, alimentată în special de companiile tehnologice.

Datele Citi privind tranzacțiile cu carduri de credit arată însă că cheltuielile americanilor pentru produse de lux au scăzut în septembrie pentru a treia lună consecutiv.

Evoluția coincide cu deteriorarea încrederii consumatorilor și cu intensificarea preocupărilor privind perspectivele economiei americane înaintea alegerilor pentru Congres din noiembrie.

Kering a avertizat deja analiștii că se așteaptă la o nouă contracție a vânzărilor Gucci, determinând mai multe firme de brokeraj să își reducă prețurile-țintă pentru acțiunile grupului.

Unul dintre puținele segmente care continuă să înregistreze rezultate favorabile este cel al bijuteriilor de lux.

Mărci precum Cartier, deținută de grupul elvețian Richemont, beneficiază de orientarea consumatorilor bogați către aur și alte materiale prețioase, percepute ca având o valoare mai durabilă.

Măsurile fiscale afectează averile consumatorilor chinezi

În centrul Beijingului, Deng Qi, un exportator de componente ceramice pentru construcții în vârstă de 51 de ani, estimează că anul acesta va cheltui cu aproximativ 20% mai puțin pentru produse de lux decât în anii precedenți.

Acesta consideră că măsurile fiscale privind averile offshore transmit un semnal negativ, care depășește categoria persoanelor direct vizate.

”Nu cred că oamenii bogați care trebuie să plătească impozite pentru structurile fiduciare offshore vor înceta să cumpere produse de lux. Nu duc lipsă de câteva zeci de mii de yuani”, a declarat Deng.

”Adevărata problemă este impactul mai larg. Astfel de măsuri subminează încrederea tuturor. Mai devreme sau mai târziu, autoritățile își vor îndrepta atenția și către cei relativ bogați”, a adăugat el.

Investitorii vor primi primele indicii concrete despre evoluția sectorului luni, când LVMH urmează să publice rezultatele financiare trimestriale.

Analiștii estimează că grupul francez va raporta vânzări de 18,5 miliarde de euro, echivalentul a 20,7 miliarde de dolari, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Kering și Hermès urmează să își publice rezultatele pe 22 octombrie, oferind o imagine mai clară asupra impactului încetinirii economice din China și al reducerii cheltuielilor consumatorilor americani asupra industriei mondiale a luxului.

China a închis 670 de bănci într-un an, pentru a-și consolida sistemul financiar

China accelerează consolidarea băncilor mici, în special a celor rurale, după ce un număr record de 670 de instituții de credit au fost închise în 2025, echivalentul a aproximativ un sfert din băncile țării, în încercarea Beijingului de a reduce vulnerabilitățile sistemului financiar, relatează CNBC.

Autoritățile chineze au intensificat fuziunile și dizolvările instituțiilor mai mici pentru a crea un număr mai redus de bănci, dar cu dimensiuni mai mari și o capitalizare mai solidă, potrivit unei analize Fitch Ratings.

Băncile comerciale mici și rurale „rămân cea mai slabă parte a sistemului” financiar chinez, a avertizat agenția de rating, invocând calitatea redusă a activelor, nivelurile scăzute de capitalizare și deficiențele de guvernanță, în special în regiunile mai puțin dezvoltate.

Randamentul activelor băncilor rurale a scăzut la 0,45% în prima jumătate a acestui an, de la 0,56% în 2021. În același timp, ponderea creditelor neperformante a urcat la 2,8%, aproape dublu față de media de 1,5% a sectorului bancar.

Vulnerabilitatea acestor instituții este amplificată de expunerea mai ridicată la companii mici, dezvoltatori imobiliari și vehiculele de finanțare ale administrațiilor locale, segmente afectate de încetinirea economiei chineze.

Procesul de consolidare urmărește să îmbunătățească supravegherea, să reducă posibilitățile de arbitraj de reglementare și să crească transparența. Fitch consideră însă că problemele băncilor mici prezintă un risc limitat de contagiune la nivelul întregului sistem financiar, deoarece activitatea acestora este în mare parte locală, iar expunerea lor față de alte bănci este redusă.

Agenția estimează că restructurarea ar putea modifica în timp concurența dintre creditorii de dimensiuni mici, dar avertizează că vulnerabilitățile structurale ale acestora ar putea persista pe termen scurt.

Consolidarea sectorului bancar are loc pe fondul semnalelor de slăbiciune din a doua economie a lumii. Produsul intern brut al Chinei a crescut cu 4,3% în trimestrul al doilea, cel mai lent ritm de după 2022.

Profiturile companiilor industriale au avansat cu 4,2% în august față de aceeași perioadă a anului precedent, marcând cea mai slabă creștere înregistrată de la începutul acestui an.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Fosta solistă Mandinga s-a mutat în Deltă și locuiește la hotel. Biu Marquetti: „În București, vin numai în vacanță”

Publicat

la

Mandinga a fost proiectul care a propulsat-o pe Biu Marquetti în atenția publicului din România. Deși au trecut mulți ani de când a părăsit trupa, ea a rămas extrem de activă pe scena muzicală și continuă să susțină spectacole live în toate colțurile țării, construindu-și o carieră solidă și de lungă durată.

Citește și: Elena Ionescu de la Mandinga se iubeşte cu un fotbalist de la FCSB. Artista este cu 12 ani mai în vârstă decât noul partener FOTO

Biu Marquetti, fostă solistă Mandinga: „Am în echipă 33 de artiști internaționali”

După 20 de ani petrecuți în România, perioadă în care a obținut cetățenia și s-a adaptat complet culturii noastre, Biu Marquetti a decis să facă o schimbare majoră. La 56 de ani, fosta solistă Mandinga a părăsit Capitala pentru a se muta în Delta Dunării. Recent, a detaliat cum arată viața sa departe de zgomotul urban și care sunt avantajele noului ei trai la hotel.

„Este tare frumos aici, e un loc de vis, pentru a te relaxa, pentru a te simți bine. Sunt aici de un an și jumătate, aici locuiesc, aici stau. Sunt în România de 20 de ani și m-am plimbat cu concertele prin toată țara, acum trăiesc această experiență.

În București, vin numai în vacanță, am lăsat totul în Capitală, m-am mutat în Delta Dunării. Nu plătesc chirie sau întreținere, am asigurate, la fel ca ceilalți 33 de artiști, care cântă aici, și mâncarea, și cazarea”, a declarat artista cubaneză pentru Click.ro.

Biu Marquetti coordonează întreaga echipă responsabilă cu spectacole destinate turiștilor, mizând pe un program extrem de diversificat. „Aici vine lume multă, chiar și iarna, avem turiști din întreaga lume, vin din America, din Germania, din Bulgaria, chiar și din Brazilia au fost acum câteva zile. Vin și români din diaspora.

În acest complex eu cânt, dar sunt și manager, am în echipă 33 de artiști internaționali, dansatori din Columbia, artiști din Franța, din Argentina, din România, din Bulgaria. Organizăm seri tematice, avem seară latino, românească, pentru toate gusturile”, a mai spus fosta solistă Mandinga.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Dosarul lui Bogdan Peșchir. Pe contul de TikTok a lui Călin Georgescu se vorbea inclusiv despre pariuri pe victoria acestuia. ”Am pus 167 lei pe el când avea 555” / ”Nebunie curată! Alții au pus când avea 999”

Publicat

la

Peșchir, cunoscut pe net drept bogpr, a ajuns la un moment dat în contact cu contul oficial de TikTok al lui Călin Georgescu. Se întâmpla la 23 noiembrie 2024, cu o zi înainte ca românii să voteze în primul tur al prezidențialelor de atunci.

Georgescu, care a candidat ca independent, înregistra o creștere puternică a vizibilității pe TikTok, după săptămâni în care numele său fusese distribuit intens prin videoclipuri, comentarii și transmisiuni LIVE.

În aceeași perioadă, Bogdan Peșchir oferea cadouri virtuale unor creatori de conținut care îl promovau pe Georgescu. Peșchir ajunsese la nivelul maxim de donator pe platformă, iar sumele distribuite de acesta aveau să intre ulterior în atenția procurorilor.

Afaceristul avea să intre în contact inclusiv cu contul oficial de TikTok al candidatului, ”calingeorgescu”. Conversația recuperată de anchetatori conține detalii care nu erau destinate publicului: pariuri pe rezultatul alegerilor, cifre privind audiența videoclipurilor, presupuse probleme tehnice ale transmisiunilor și o invitație de a continua comunicarea pe aplicații securizate, scrie mediafax.

Potrivit documentelor din dosar, primul demers de contactare a contului oficial fusese făcut de Bogdan Peșchir pe 12 noiembrie 2024.

Omul de afaceri a transmis un mesaj în care își exprima intenția de a susține campania candidatului și solicita o modalitate de contact.

Anchetatorii precizează că mesajul a fost acceptat de utilizatorul contului „calingeorgescu” la 23 noiembrie 2024, când între cele două conturi a avut loc o discuție mai amplă.

Până la acel moment, Peșchir discutase deja cu Areta Ildiko Totoliciu, persoană implicată în recrutarea susținătorilor lui Georgescu, și propusese folosirea cadourilor TikTok pentru creșterea vizibilității candidatului.

Totoliciu îi transmisese inclusiv lui Georgescu informații despre activitatea omului de afaceri. La 20 noiembrie, aceasta îi ceruse coordonatorului campaniei electorale, Radu Pally-Brojban, să ia legătura cu Peșchir, susținând că discutase anterior cu candidatul.

Pariai pe Georgescu și te umpleai de bani

La 23 noiembrie, un alt episod interesant: o comunicare directă între contul folosit de Peșchir și contul oficial al candidatului.

Unul dintre cele mai neobișnuite subiecte discutate era posibilitatea ca Georgescu să obțină un rezultat electoral mult peste așteptări.

Persoana care scria de pe contul oficial a lui Georgescu îi relata lui Peșchir despre evoluția cotelor de pariuri ale candidatului.

Potrivit stenogramelor, de pe contul „calingeorgescu” au fost transmise următoarele mesaje:

calingeorgescu: „acum 2 săptămâni avea cota 555 acum are 22 și azi cred ca are 11”

calingeorgescu: „am pus 167 lei pe el când avea 555”

calingeorgescu: „nebunie curata, alții au pus când avea 999”

Afirmațiile sugerează că persoana care administra contul urmărea îndeaproape piața pariurilor și susținea că plasase personal un pariu pe candidatul independent, într-un moment în care cota acestuia era foarte ridicată.

O cotă de 555 înseamnă la un pariu, de 10 lei, încasări de 5.550 de lei minus taxe. La o miză de 167 de lei, plata potențială se ridica la 92.685 de lei.

O distincție esențială este că mesajele provin de pe contul oficial al candidatului, dar autorul lor este identificat în documentele procurorilor drept utilizatorul sau administratorul contului, nu Georgescu însuși.

Georgescu, omul recordurilor pe ”rețele”. ”15 milioane de vizualizări în șapte zile”

Discuția este relevantă inclusiv prin momentul în care avea loc. Cu doar o zi înaintea votului, o persoană cu acces la contul oficial vorbea despre pariurile pe rezultatul candidatului și despre schimbările majore ale cotelor.

Conversația nu se limitează la pariuri.

Administratorul contului oficial îi prezintă lui Peșchir și date despre vizibilitatea candidatului pe TikTok.

Unul dintre mesajele reproduse în dosar are următorul conținut:

calingeorgescu: „15 milioane viz în 7 zile”

Afirmația apare de două ori în pasajele selectate de anchetatori.

Cifra este importantă pentru că arată că persoana care administra contul monitoriza creșterea expunerii candidatului și îi comunica aceste informații lui Peșchir.

În perioada respectivă, numele lui Georgescu devenise tot mai vizibil pe TikTok, în special prin videoclipuri scurte, comentarii și materiale redistribuite de susținători.

Documentele desecretizate ulterior de autoritățile române au descris o activitate intensă a unor rețele de conturi asociate promovării candidatului, inclusiv în cele două săptămâni anterioare primului tur.

Citește și Noi STENOGRAME. Cum a primit Makaveli peste 30.000 de dolari: „L-am pus pe Georgescu președinte. TikTok România a făcut diferența! Am învins, fraților!”

În dosarul Peșchir, procurorii acordă o atenție specială acestei creșteri a vizibilității, pe care o analizează în legătură cu mecanismele de distribuire a conținutului și cu donațiile făcute creatorilor de conținut.

În aceeași discuție, administratorul contului oficial susține că o transmisiune LIVE a lui Georgescu ar fi fost întreruptă din cauza unui atac informatic.

Mesajul, reprodus în stenogramă, este următorul:

calingeorgescu: „ieri i-au dat flood pe rooter și l-au scos din live ca a fost singurul om de pe tiktok în 2 ore cu 8 milioane de like-uri”

Expresia „flood pe rooter”, păstrată în forma din stenogramă, sugerează un atac prin supraîncărcarea unei conexiuni sau a unui echipament de rețea cu trafic.

Din pasajul analizat nu rezultă însă cine ar fi efectuat un asemenea atac, dacă el a existat sau dacă întreruperea transmisiunii a avut o cauză tehnică diferită.

Mesajul arată, în schimb, că administratorul contului îi prezenta lui Peșchir atât indicatori de popularitate, cât și explicații privind problemele întâmpinate în promovarea candidatului.

”Șterg conversația, vă recomand să faceți la fel”

Cel mai important moment pentru anchetatori apare la finalul discuției din 23 noiembrie.

După schimbul de mesaje despre pariuri și vizualizări, persoana care administra contul oficial îi propune lui Bogdan Peșchir să continue conversațiile printr-o aplicație securizată.

În documentele procurorilor este reprodus următorul schimb:

  • calingeorgescu: „aveți aplicație securizata” / „sa ținem legătura”
  • bogpr: „De genul Signal sau?”
  • calingeorgescu: „da” / „orice, signal, telegram”

Discuția continuă cu recomandarea expresă de eliminare a mesajelor.

  • calingeorgescu: „șterg conversația va recomand sa faceți la fel”
  • bogpr: „Asa fac”

Conversația din 23 noiembrie nu apare izolată în dosar. În aceeași perioadă, Peșchir discuta cu alte persoane despre promovarea lui Georgescu, despre implicarea sa în campanie și despre modul în care ar putea crește vizibilitatea candidatului.

Într-o conversație cu un contact identificat drept „GABRIEL AD”, omul de afaceri vorbea despre participarea la apeluri și discuții strategice.

”As fi venit dar sunt in calluri si strategii :)) mi-a trb sa ma bag in politica :))”, afirma acesta.

În alte mesaje, spunea că petrecea ore întregi comentând la videoclipurile despre Georgescu și că era implicat permanent în campanie. ”Sunt pe campanie mode”, „Le fac cheie la toti” și „Am un plan” sunt câteva dintre formulările identificate de anchetatori.

Într-o altă conversație, Peșchir susținea că testase vizibilitatea conținutului de pe mai multe conturi și adrese IP diferite.

Aceste declarații sunt folosite de procurori pentru a argumenta că activitatea sa nu se rezuma la sprijinirea spontană a creatorilor de conținut prin donații.

În ce stadiu se află dosarul lui Peșchir

Bogdan Peșchir este un antreprenor din Brașov, activ în domeniul IT, care a devenit cunoscut pe TikTok sub pseudonimul „bogpr”.

Înaintea alegerilor prezidențiale din 2024, acesta ajunsese la nivelul maxim de donator pe platformă, 50, după ce oferise cadouri virtuale de valori foarte mari.

La 9 octombrie 2026, Parchetul General a anunțat trimiterea sa în judecată, în stare de libertate, pentru coruperea alegătorilor în formă continuată, cu 874 de acte materiale.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 13 octombrie – 27 noiembrie 2024, Peșchir ar fi oferit foloase în valoare totală de 290.225,90 dolari pentru a determina alegătorii să îl voteze pe Călin Georgescu.

Sumele cuprind 868 de cadouri virtuale trimise pe TikTok și șase transferuri de criptomonede.

Dosarul a fost transmis Judecătoriei Brașov.

În declarațiile sale, Peșchir a negat că ar fi cumpărat voturi și a susținut că donațiile sale nu aveau drept scop influențarea opțiunilor electorale.

Citește și STENOGRAME incendiare, cum a dat Bogdan Peșchir bani pe voturi pentru Călin Georgescu: „Toți se vând pentru bani! ” / „Câți dintre ăștia cărora le-ai dat banii vor merge să voteze?”

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Daniel Dăianu, despre scenariul alegerilor anticipate: ”Ar scufunda economia, ar face foarte mult rău”

Publicat

la

Incertitudinea privind învestirea guvernului Luca Niculescu a mărit frecvența dezbaterilor privind scenariul alegerilor anticipate – unul posibil în cazul în care premierul desemnat nu trece testul votului din parlament. Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, avertizează însă că acest scenariu este unul foarte toxic pentru România și, prin urmare, de nedorit.

”Alegerile anticipate ar scufunda economia, ar face foarte mult rău”, a subliniat, în exclusivitate la România TV, Dăianu.

Fostul ministru de Finanțe spune, în același context, că anticipatele nu ar rezolva nicidecum criza politică, ci o vor prelungi. Iar asta în condițiile în care România are nevoie să rezolve probleme esențiale, care nu mai suportă amânare.

Citește și Sorin Grindeanu, după ședința PSD: „Suntem pregătiți de alegeri anticipate. Deși nu e un scenariu pe care ni-l dorim, pentru că riscăm un faliment național”/”După discuțiile cu premierul desemnat, lucrurile par să se îndrepte către o direcție bună”

”Criza această politică, care parcă nu se mai sfârșește, a năucit într-un fel economia. Nu vom avea recesiune mare în acest an, dar pune presiune o foarte mare pe piața valutară, pe leu.

Există mari reticențe din partea unor investitori străini, mă refer la cei care fac plasamente – titluri suverane ale României-, de a se expune în plus.

Există o situație foarte complicată în privința finanțării deficitului și refinanțării datoriei publice. Alegerile anticipate sunt foarte rele din acest punct de vedere și cei care vorbesc cu nonșalanță despre alegeri anticipate subestimează problemele economice ale țării.

(alegerile anticipate – n.r.) Fac parte din procesul democratic, dar eu, ca economist, vă spun că este un scenariu rău. Mediul de afaceri din România se va confrunta cu incertitudini sporite, investițiile vor fi potolite. Alegerile anticipate vor prelungi criza politică, nu o vor rezolva. Ce facem cu proiectul de buget? Ce facem cu problematica energetică?”, a explicat Daniel Dăianu.

Citește și Vine nota de plată pentru românii care câștigă în lei și cheltuiesc în euro. Ce înseamnă pentru noi euro la 5,35 lei și cât ne-ar costa pragul de 6 lei

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend