DIVERSE
Sindicatele amenință cu proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat
Publicat
acum 31 de minutela
Autor
Ziarul PROFIT

Vicepreședintele BNS, Grigore Mare, a declarat că, până în prezent, Guvernul nu a venit cu o propunere concretă, iar perspectiva menținerii salariului minim la nivelul actual este una care nemulțumește profund organizațiile sindicale.
„Guvernul nu are deocamdată nicio propunere. El dacă ar putea să rămână salariul la nivelul actual ar fi foarte bine. Din păcate, românii au sărăcit, 2024-2023, vedem cu toții rata inflației, puterea de cumpărare a scăzut foarte mult”, a afirmat Grigore Mare, la Radio România Actualitați.
Grigore Mare susține că veniturile actuale nu mai pot acoperi nevoile elementare ale unei familii, în special în cazul gospodăriilor cu doi copii și în care ambii părinți sunt plătiți cu salariul minim: „Pentru o familie cu doi copii au nevoie de cel puțin 11-12.000 de lei pe lună pentru coșul zilnic. Dacă luăm o familie și amândoi sunt la salariu minim pe economie, sunt la jumătate, la 50% din nevoile sale. Vă dați seama unde am ajuns”.
Întrebat dacă sindicatele ar putea accepta o majorare mai mică decât cea solicitată, vicepreședintele BNS a respins această variantă: „Noi avem niște calcule clare care ne duc la o sumă, ați spus-o și dumneavoastră, 4.652, e foarte greu să accept să merg mai jos de atât, că asta derivă din directiva europeană, din care și noi suntem parte”.
Reprezentantul BNS avertizează că în care Guvernul ar menține salariul minim la nivelul actual, iar discuțiile nu ar conduce la un acord, sindicatele iau în calcul mobilizarea angajaților.
„Eu cred că nu vor guvernanții să vadă lumea în stradă, fiindcă muncitorilor le-a ajuns cuțitul la os. Nu se mai poate, nivelul de trai a scăzut foarte mult, vedeți şi dumneavoastră, mergeți în piață, vă întoarceți cu nimic în coș și ați cheltuit o sumă substanțială”, a declarat Grigore Mare.
Întrebat direct ce se va întâmpla dacă negocierile vor stagna, Grigore Mare a indicat posibilitatea declanșării unor acțiuni sindicale de amploare: „Cu siguranță, cu siguranță vor fi revendicări sindicale, lumea va ieși în stradă. Nu avem deocamdată formulată o idee, dar cu siguranță lumea va ieși în stradă sau poate și la o grevă generală”.
Deocamdată, nu există un calendar anunțat al protestelor și nici o decizie privind declanșarea unei greve generale. Declarațiile indică însă că mobilizarea sindicală este luată în calcul în cazul în care negocierile nu vor produce rezultatele solicitate.
![]()
Poate îți place și...

Horoscop rune 6 noiembrie 2026. Echilibrul și armonia domnesc în Univers. O situație se va schimba în bine cât de curând

Cu ce sumă incredibilă a vrut Gigi Becali să vândă palatul din Aleea Alexandru: „Mai rar găsești așa ceva. E și făcut pe interior, cu mult aur” GALERIE FOTO

5 zodii care pot avea un noiembrie norocos. Cine intră în ultima parte a anului cu mai multă încredere
DIVERSE
Horoscop rune 6 noiembrie 2026. Echilibrul și armonia domnesc în Univers. O situație se va schimba în bine cât de curând
Publicat
acum 12 minutela
5 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Horoscop rune 6 noiembrie 2026. Totalitatea runelor laolaltă cu puterile și conexiunile lor formează un sistem magic, adevărat centru de forță ce se consideră că aduce mesaje de la zei. Runele sunt una din formele de divinație folosită cu succes și în zilele noastre, fiind folosite și ca amulete de protecție și talismane norocoase.
Iată mesajele pe zodii în etalarea runelor pentru vineri 6 noiembrie 2026. Suntem în sezonul Scorpionului, începem cu zodia Scorpion.
Horoscop rune 6 noiembrie 2026 SCORPION
Runa etalată – Jera: Runa indică faptul că fiecare etapă are rostul ei. Nu poți obține recolta înainte de a trece prin timpul necesar creșterii.
Horoscop rune 6 noiembrie 2026 SĂGETĂTOR
Runa etalată – Perth: Această rună este simbolul unui vas, al unei cupe și este deseori asociată cupei din care se aruncă zarurile. De aceea se consideră că simbolizează norocul și soarta. Forțe intense cer schimbarea. Nu trebuie să te îngrijorezi, căci schimbarea este în bine.
Horoscop rune 6 noiembrie 2026 CAPRICORN
Runa etalată – WUNJO (cu fața în sus). Ar trebui să trăiești o vreme de bucurie și fericire. Este anunțată o perioadă foarte împlinită a vieții tale și valoarea ta reală va fi recunoscută de alții. Prieteniile vor deveni mai apropiate și îți vor oferi mai multă satisfacție. Ține minte să recunoști și să recompensezi pe cei ce te-au ajutat în trecut, indiferent cât de mică a fost contribuția lor.
Citeste si Ce defecte are fiecare zodie. Caracteristicile de coșmar ale fiecărui semn zodiacal
Horoscop rune 6 noiembrie 2026 VĂRSĂTOR
Runa etalată – Dagaz: Echilibrul și armonia domnesc în Univers. Nu va dura mult până când o situație se va schimba în bine. Dacă a fost întuneric în viața ta, urmează să răsară soarele. Așteaptă-te la o transformare, fie spirituală sau materială. Urmărește oportunitățile.
Restul zodiilor, pe www.sfatulparintilor.ro
![]()
DIVERSE
Cu ce sumă incredibilă a vrut Gigi Becali să vândă palatul din Aleea Alexandru: „Mai rar găsești așa ceva. E și făcut pe interior, cu mult aur” GALERIE FOTO
Publicat
acum 27 de minutela
5 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

În 2006, Gigi Becali a cumpărat impresionantul imobil din centrul Capitalei, plătind pentru acesta 7 milioane de euro, potrivit istoricului proprietății. Clădirea, cunoscută drept Casa Manu-Auschnitt, are o istorie de peste un secol și a fost construită după planurile arhitectului Grigore Cerchez, pentru juristul Iancu Manu. Lucrările au fost încheiate în 1915, iar imobilul este realizat în stil Ludovic al XIV-lea, fiind inspirat de Palatul Biron din Paris, actualul Muzeu Rodin.
În 1932, casa a fost cumpărată de industriașul Max Auschnitt, iar după naționalizarea din perioada comunistă a devenit reședința lui Petru Groza. Ulterior, clădirea a fost folosită drept casă de oaspeți, apoi ca sediu al Ambasadei Argentinei. După 1989, imobilul a fost retrocedat moștenitorilor familiei Auschnitt, iar în 2006 a ajuns în proprietatea lui Gigi Becali.
În ultimii ani, patronul FCSB a folosit palatul în special pentru conferințele de presă și întâlnirile cu jurnaliștii, însă treptat a renunțat să mai meargă acolo. Invitat la FANATIK SUPERLIGA, acesta a dezvăluit că a luat în calcul inclusiv vânzarea clădirii, dar a fost convins de cei din jur să o păstreze.
„(n.r. Dacă nu vă mai duceți la palat, ce faceți cu el?) Am vrut să-l vând. Dar lumea mi-a zis: ‘Băi, este o emblemă!’. Și am zis să rămână emblema familiei”, a declarat Gigi Becali.
Chiar dacă nu mai intenționează să vândă proprietatea, omul de afaceri a dezvăluit și ce preț ar putea obține dacă s-ar răzgândi. Potrivit acestuia, imobilul ar valora între 25 și 30 de milioane de euro, o sumă considerabil mai mare decât cea plătită în momentul achiziției.
„(n.r. La ce valoare este estimat Palatul din Aleea Alexandru?) Sub 25 de milioane de euro nici nu se discută. Este estimat la 25 – 30 de milioane. Adevărul este că se află în poziția aia, la două – trei străzi, și la bulevard. Mai rar găsești așa ceva. E și făcut pe interior, cu mult aur. Este un simbol. Rămâne așa, Palatul lui Becali”, a mai spus patronul FCSB.
Gigi Becali a explicat și că nu mai petrece atât de mult timp la proprietatea din Aleea Alexandru din cauza programului. Acesta se trezește la ora 6.00 și ajunge la biserică înainte de începerea slujbei, unde rămâne până în jurul orei 11.00. După ce merge acasă, revine seara pentru vecernie, slujba care are loc între orele 18.00 și 19.00.
„Dar eu nu mai (n.r. nu mai am timp de palat). Eu acum mă trezesc la 06.00. Mă duc la biserică, că începe la 08.00 slujba, dar eu stau o oră în biserică, mai mă uit pe acolo ce au făcut muncitorii, mai citesc un acatist. Începe la 08.00. De la 08.00 până la ora 11.00. Stau la biserică, pe urmă vin acasă, pe urmă la ora 06.00 (n.r. 18.00) începe vecernia, iar.
De la 06.00 la 07.00 (n.r. de la 18 la 19). Încă o oră. Pe urmă vin acasă. Asta este viața mea. Ora 07.00 biserică până la 11.00. Ora 18.00 până la 19.00. Punct. La revedere. Nu am nevoie de altceva nimic”, a mărturisit Gigi Becali.
![]()
DIVERSE
5 zodii care pot avea un noiembrie norocos. Cine intră în ultima parte a anului cu mai multă încredere
Publicat
acum 28 de minutela
5 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Pe 9 noiembrie, Luna Nouă în Scorpion deschide simbolic un nou capitol, iar pe 13–14 noiembrie Mercur și Venus își încheie retrogradările, după săptămâni de întrebări, întârzieri și situații rămase neclare.
La mijlocul lunii, Marte și Jupiter se întâlnesc în Leu și pot aduce un plus de curaj, energie și ambiție, deși graba și orgoliul pot complica lucrurile. Spre final, Venus și Jupiter formează din nou un aspect armonios, oferind o a doua ocazie de a privi cu optimism relațiile și planurile personale. Nu înseamnă că toate problemele dispar sau că norocul vine fără niciun efort, dar anumite zodii pot simți că lucrurile încep, în sfârșit, să se miște. Iată cine are motive să privească ultima parte a anului cu mai multă încredere.
Citeste si Ce defecte are fiecare zodie. Caracteristicile de coșmar ale fiecărui semn zodiacal
Leu – O lună în care poți atrage atenția și oportunitățile pe care le așteptai
Dacă ai avut impresia că ai muncit mult fără să primești recunoașterea meritată, noiembrie îți poate schimba dispoziția. Jupiter, planeta asociată cu norocul și expansiunea, se află în zodia ta, iar întâlnirea sa cu Marte, la mijlocul lunii, îți poate trezi dorința de a face un pas important. Poate fi vorba despre o propunere profesională, o idee de afaceri sau un proiect pe care ai ezitat să-l începi pentru că nu erai sigur că vei reuși.
În primele zile ale lunii, aspectul favorabil dintre Venus și Jupiter îți poate aduce conversații plăcute, recomandări sau vești de la persoane cu care ai păstrat legătura. Cineva care îți cunoaște munca ar putea avea o propunere interesantă. Dacă ai ceva de negociat, pregătește-ți argumentele și nu te baza exclusiv pe farmecul personal.
În dragoste, noiembrie poate fi mai animat decât te așteptai. Cei singuri pot atrage atenția unei persoane care apreciază încrederea și naturalețea lor, iar Leii aflați într-o relație pot redescoperi plăcerea întâlnirilor romantice. O invitație spontană sau o experiență nouă poate scoate cuplul din rutină.
Unde poate apărea norocul: în carieră, în colaborări și în relațiile sentimentale.
Ai grijă, totuși, să nu promiți mai mult decât poți realiza. Marte și Jupiter amplifică entuziasmul, dar pot aduce și tendința de a te arunca în prea multe proiecte simultan. Noiembrie îți poate deschide uși, însă tu trebuie să alegi pe care merită să intri.
Restul zodiilor, pe www.sfatulparintilor.ro
![]()
DIVERSE
Guvernul pregătește bugetul pentru 2027 prin platforma eBUGET_NG, finanțată din PNRR. Ministerele au început să introducă propunerile de cheltuieli
Publicat
acum 30 de minutela
5 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Executivul a analizat, în ședința de joi, stadiul utilizării noului sistem de către ordonatorii principali de credite. Informațiile colectate vor sta la baza elaborării proiectului bugetar pentru 2027, dar și a estimărilor privind veniturile și cheltuielile publice pentru perioada 2028-2030. Ministerul Finanțelor coordonează procesul, în conformitate cu prevederile Legii finanțelor publice.
„Pentru prima dată, procesul de elaborare a bugetului se desfășoară prin intermediul noului sistem informatic eBUGET_NG, dezvoltat în cadrul Jalonului 234 din Planul Național de Redresare și Reziliență”, a transmis Guvernul.
Ce informații sunt introduse în noua platformă bugetară
Sistemul informatic permite gestionarea etapelor de pregătire, aprobare și actualizare a bugetului, precum și urmărirea programelor bugetare și a proiectelor de investiții publice.
Instituțiile transmit prin platformă propunerile de cheltuieli, necesarul de personal, datele referitoare la investiții și informațiile privind utilizarea fondurilor europene, atât nerambursabile, cât și rambursabile.
„În prezent, Ministerul Finanțelor continuă procesul de colectare, verificare și validare a informațiilor transmise de ordonatorii principali de credite, inclusiv pentru componentele referitoare la programele de investiții publice, fondurile europene nerambursabile și rambursabile, statele de funcții și fișele de program”, se arată în comunicatul Executivului.
Cum funcționează sistemul eBUGET_NG
Platforma este structurată în două componente distincte. Modulul A este destinat Ministerului Finanțelor, în timp ce Modulul B poate fi utilizat de ministere, de ceilalți ordonatori principali de credite și de instituțiile subordonate acestora.
Prin Modulul B, instituțiile își pot pregăti și fundamenta propunerile bugetare înaintea declanșării oficiale a procesului de elaborare a bugetului.
Ulterior, după aprobarea de către Guvern a limitelor de cheltuieli, instituțiile trebuie să își ajusteze solicitările pentru a respecta plafoanele stabilite.
Proiectele revizuite sunt transmise prin Modulul A către Ministerul Finanțelor, care centralizează informațiile, verifică datele și elaborează proiectul bugetului general consolidat pentru anul 2027.
![]()
DIVERSE
Prognoza meteo 6 noiembrie. Temperaturi aproape de pragul de îngheț și ploi în România. La munte va ninge
Publicat
acum o orăla
5 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prognoza meteo 6 noiembrie. La noapte, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat în Oltenia, Crișana și parțial în Banat, Transilvania, Muntenia și Dobrogea, zone în care pe suprafețe mici va fi burniță. În special în a doua parte a intervalului, local în regiunile vestice, sudice, în centru și izolat în restul teritoriului va fi ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură (viteze la rafală de 60…70 km/h). Temperaturile minime vor fi cuprinse între -7 grade în estul Transilvaniei și 4 grade pe litoral.
BUCUREȘTI. Vremea va fi rece pentru această dată, cu o minimă termică de 1…2 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească, spre -1 grad. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. În a doua parte a intervalului va crește probabilitatea de formare a ceții.
Prognoza meteo 6 noiembrie VINERI
În regiunile sudice și sud-estice valorile termice diurne se vor situa în jurul celor specifice datei, iar în rest se vor menține mai scăzute decât acestea. Maximele se vor încadra între 5 și 15 grade, cu cele mai scăzute valori în jumătatea de nord a Moldovei și cele mai ridicate în vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul și în estul Munteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări în Moldova, iar noaptea și în Dobrogea și parțial în Muntenia, Oltenia, Banat și Transilvania, zone unde cu totul izolat va ploua slab sau va burnița. În Carpații Orientali și Meridionali, pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, mixte, iar la altitudini de peste 1500 m, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, mai ales ziua, în Moldova, local în jumătatea de est a Munteniei și în Dobrogea (viteze la rafală în general de 40…55 km/h) și pe crestele montane (rafale de 70…90 km/h). Temperaturile minime, mai scăzute față de cele normale la această dată, vor fi cuprinse între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 4 grade pe litoral. Local, în primele ore ale intervalului și noaptea, mai ales în vestul, centrul și sudul țării, va fi ceață, posibil asociată cu burniță.
BUCUREȘTI
Vremea se va încălzi ușor, iar valorile termice diurne se vor apropia de cele specifice datei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă, mai scăzută față de norma perioadei, va fi de 0…2 grade.
Prognoza meteo SAMBATA
Vremea va deveni rece în toată țara. Cerul va fi variabil, mai mult noros ziua în Moldova și Dobrogea, unde izolat vor fi condiții de burniță și pe alocuri în Muntenia, Oltenia și Banat. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări ziua în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei și în jumătatea de est a Munteniei (viteze la rafală în general de 40…50 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 13 grade, cu cele mai scăzute valori în Moldova și Transilvania și cele mai ridicate în vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul extrem al Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 0 grade, mai scăzute în depresiuni spre -12 grade, unde va fi ger, dar și mai ridicate pe litoral și în dealurile vestice, unde vor fi până la 2 grade. Va fi ceață, dimineața și noaptea, local în vest, în sud și în centru și izolat în rest.
BUCUREȘTI
Vremea se va răci. Temperatura maximă va fi de 8…10 grade, iar cea minimă de -1…0 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -4 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Probabilitatea de ceață va fi ridicată în primele ore.
Citește și: Aer polar peste România. Florinela Georgescu anunţă temperaturi sub zero grade în toată țara
Prognoza meteo DUMINICA
Vremea rece se va menține. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -11 grade, unde va fi ger și ușor mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 4 grade. Dimineața și noaptea, pe alocuri va fi ceață posibil asociată cu chiciură.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține rece, mai ales dimineața și noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade, mai ascăzută în zona preorășenească spre -5 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
![]()
DIVERSE
Maurice Munteanu, dezvăluiri despre experiența Asia Express. Ce spune despre Valerie Lungu: „Sper să fie bine și să își rezolve propriile traume”
Publicat
acum o orăla
5 noiembrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Maurice Munteanu a mărturisit că nu regretă decizia de a participa la Asia Express, ba din contră, consideră întreaga experiență drept o formă de terapie.
„Da, aș pleca oricând. Aș pleca și astăzi, fără să stau o clipă pe gânduri. Terapie. (…) Pentru mine a fost, repet, un fel de terapie. O experiență totală, care nu poate fi comparată cu nimic”, a declarat concurentul, pentru Cancan.ro.
Citește și: Andra răspunde criticilor! Compromisurile făcute pentru cariera Evei: „E foarte ușor să judeci o familie foarte expusă”
Întrebat care a fost cel mai greu moment din competiție, Maurice a dezvăluit că o provocare care presupunea să urce și să coboare foarte multe scări l-a dus cu gândul la dorința de a pleca acasă.
„Țin minte că eram într-un templu, într-un parc național superb, pe o căldură oribilă. Am urcat și coborât mii de trepte, în ritm alert, ca Uma Thurman în „Kill Bill”. Simțeam că voi ceda, dar fix gândul la film și la Uma m-a ajutat să merg mai departe. Mi-am spus: „Poți!”. Și am putut!”, a mai spus Maurice Munteanu, pentru sursa citată.
Maurice Munteanu, despre conflictul cu Valerie Lungu
Cât despre tensiunile dintre el și Valerie Lungu din timpul filmărilor pentru Asia Express, Maurice a ales să fie sincer. Acesta a dezvăluit că nu au rămas prieteni, dar a mărturisit că își dorește ca aceasta să fie bine.
„Nu suntem în relații. Niciodată nu am fost. Eu nu am resentimente față de Valerie. Sper să fie bine și să își rezolve propriile traume. E un proces complicat și de lungă durată. Nu toți oamenii se simt confortabil cu asta sau sunt dispuși să îl parcurgă”, a explicat Maurice Munteanu.
![]()

Horoscop rune 6 noiembrie 2026. Echilibrul și armonia domnesc în Univers. O situație se va schimba în bine cât de curând

Cu ce sumă incredibilă a vrut Gigi Becali să vândă palatul din Aleea Alexandru: „Mai rar găsești așa ceva. E și făcut pe interior, cu mult aur” GALERIE FOTO

5 zodii care pot avea un noiembrie norocos. Cine intră în ultima parte a anului cu mai multă încredere

Guvernul pregătește bugetul pentru 2027 prin platforma eBUGET_NG, finanțată din PNRR. Ministerele au început să introducă propunerile de cheltuieli

Sindicatele amenință cu proteste de stradă și chiar la grevă generală dacă salariul minim rămâne blocat

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ

EXCLUSIV Petrecerea anului la botezul din familia lui Alfred Simonis. Sorin Grindeanu este naș, imagini incredibile cu „greii” PSD
Doliu la Universitatea din București. O apreciată profesoară de la Facultatea de Litere a murit la doar 50 de ani
Rogobete îl critică dur pe fostul șef CNAS, Horațiu Moldovan: „A fost un fel de slugă a lui Bolojan”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!
Jurnalistul Iulian Uță a prezentat, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de luni seară, difuzată pe postul PRO ARGEȘ TV, o...

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș
Peisajul politic argeșean și central consemnează un nou moment de interes public: Mircea Drăghici, una dintre figurile marcante ale Partidului...

TRAGEDIE ÎN ARGEȘ: O femeie de 79 de ani a murit după ce a căzut într-un cămin de apometru
O zi de miercuri care a început sub semnul nefericirii în comuna argeșeană Uda, satul Bărănești. O femeie în vârstă...

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
Începutul lunii noiembrie a debutat cu fenomene meteorologice extreme și viituri rapide în sudul României. În perioada 1–3 noiembrie 2026,...
Curtea de Argeș

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
Rar ți-e dat să citești o mostră atât de pură de cretinism administrativ și tupeu mizerabil cum este cea livrată...

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie,...
Mioveni

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...
Câmpulung

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...

REGATUL ARGEȘULUI : Sărbători ieftinite de disperare! Hotelierii au înghețat prețurile pe Transfăgărășan, striviți de scumpiri și de nepăsarea autorităților: TURISMUL DE IARNĂ A FOST UCIS
O analiză de specialitate realizată de portalul de știri Regatul Argeșului scoate la iveală o realitate ieșită din comun pentru...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăBOMBĂ ÎN DOSARUL CORUPȚIE LA DGASPC Argeș| Fostul șef al DNA, Călin Nistor, și alți avocați de top, loviți de refuzurile magistraților! Amendă și avocat din oficiu pentru Tatiana Eftime
ACTUALacum o săptămânăPSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
ACTUALacum o săptămânăAU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
ACTUALacum o săptămânăREGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
ACTUALacum o săptămânăPerformanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
ACTUALacum 7 zileI-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
ACTUALacum o săptămânăDecizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
ACTUALacum o săptămânăGROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL







Ultimele Comentarii