Stai conectat...

ACTUAL

S-au încheiat anchetele Mykonos și Bolojan-Tănăsescu / Propunerile și concluziile celor două investigații: 5 persoane vizate de posibile sancțiuni

Publicat

la

Ancheta din Senat privind întâlnirea președintelui CCR Simina Tănăsescu cu fostul premier Ilie Bolojan, precum și ancheta privind zborul privat spre insula Mykonos la care judecătorul CCR Cristian Deliorga a participat împreună cu politicieni și oameni de afaceri, s-au încheiat luni dimineață.

În ambele anchete, senatorii nu au reușit să facă lumină după 11 săptămâni de verificări pentru că persoanele invitate la audieri nu s-au prezentat și pentru că autoritățile cărora li s-au cerut informații în scris nu au răspuns.

Rapoartele finale adoptate luni dimineață conțin propuneri de sancționare pentru 5 persoane: Simina Tănănescu, Cristian Deliorga, Ilie Bolojan, Mihai Daraban și Alexandru-Mihai Borcan.

Rezultatul anchetei din Senat privind întâlnirea Bolojan – Tănăsescu

Senatul a declanșat pe 24 august o anchetă parlamentară după ce știripesurse.ro a dezvăluit că premierul de la acea vreme și președintele CCR s-au întâlnit în biroul președintelui Senatului, fără ca întâlnirea să figureze pe agenda oficială a celor doi demnitari.

Întâlnirea a avut loc cu câteva zile înaintea ca judecătorii Curții Constituționale să adopte o importantă decizie pe legea integrității demnitarilor.

Principala îngrijorare a fost legată de faptul că anumite cauze aflate pe rolul CCR ar fi fost discutate în afara plenului Curții Constituționale în care se iau deciziile.

Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu au respins categoric aceste temeri și au spus că s-au întâlnit pentru că șefa CCR a încercat să obțină pentru angajații Curții Constituționale câteva birouri în plus în clădirea Parlamentului.

Fostul premier și șefa CCR au fost invitați pentru a fi audiați la 9 ședințe diferite ale comisie senatoriale de Constituționalitate, condusă de Nadia Cerva. Bolojan și Tănăsescu nu s-au prezentat la niciuna dintre ședințe.

Comisia de anchetă a mai cerut plenului administrativ al CCR documente în scris care să ateste că Simina Tănăsescu a fost împuternicită să ceară spații de lucru pentru Curtea Constituțională. Cererea nu a primit răspuns.

Singurul răspuns primit de comisia de anchetă a fost o adresă în scris, venită de la președintele CCR, în care explică filmul întâlnirii cu Bolojan.

În aceste condiții, comisia a încheiat luni dimineață ancheta, prin votarea unui Raport cu concluzii și propuneri, care a fost trimis conducerii Senatului.

Raportul a fost adoptat cu cinci voturi pentru și două abțineri.

Concluziile și propunerile în cazul Bolojan – Tănăsescu

Comisia senatorială a constatat:

  1. Imposibilitatea clarificării împrejurărilor în care a avut loc această întâlnire, precum și natura și scopul acesteia.

  2. Imposibilitatea identificării motivului pentru care întrevederea s-a desfășurat în biroul președintelui Senatului.

  3. Imposibilitatea clarificării temelor discutate cu ocazia acestei întâlniri.

De asemenea, senatorii din comisia de constituționalitate propun sancțiuni pentru șefa CCR, pentru secretarul general CCR și pentru Ilie Bolojan.

Propunerile sunt următoarele:

  1. Sesizarea plenului CCR să cerceteze aspectele rezultate din anchetă și să-i aplice sancțiuni, dacă este cazul, președintelui Curții Constituționale, Simina Tănăsescu.

  2. Sesizarea plenului CCR să analizeze aspectele rezultate din anchetă și în măsura în care se constată indicii privind săvârșirea unei abateri disciplinare de către secretarul general al Curții Constituționale, să declanșeze o procedură disciplinară împotriva acestuia.

  3. Sesizarea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului în vederea cercetării disciplinare a lui Ilie Bolojan.

  4. Sesizarea grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților cu privire la oportunitatea modificării legislației privind răspunderea persoanelor care nu se prezintă la audieri în cadrul anchetelor parlamentare și a celor care nu transmit informațiile și documentele solicitate de aceste comisii

Ancheta a durat 77 de zile.

„Cred că sunt niște concluzii cât se poate de elegante dupa purtarea urâtă a reprezentanților unor instituții”, a declarat luni președintele comisiei senatoriale, Nadia Cerva.

Ce s-a întâmplat în ancheta zborului spre insula grecească Mykonos

În urmă cu 62 de zile, Senatul a extins ancheta Bolojan-Tănăsescu după ce au apărut informații în spațiul public că judecătorul CCR Cristian Deliorga s-a aflat la bordul unui zbor privat din 8 iulie spre insula grecească Mykonos împreună cu mai mulţi politicieni și oameni de afaceri.

A doua anchetă ar fi trebuit să clarifice scopul deplasării lui Deliorga la Mykonos, natura relațiilor acestuia cu persoanele din avion, persoanele sau entitățile care au plătit deplasarea, să identifice eventualele beneficii materiale sau de altă natură primite de judecătorul CCR Cristian Deliorga în legătură cu această deplasare.

Niciunul dintre aceste aspecte nu au putut fi clarificate de comisia senatorială de anchetă.

Deliorga a fost chemat de 7 ori la audieri, iar Daraban de 6 ori. Niciunul nu s-a prezentat.

Ancheta s-a încheiat luni, printr-un raport votat în unanimitate de Comisia de constituționalitate din Senat. În raport, comisia constată, la fel ca în cazul Bolojan-Tănăsescu „imposibilitatea clarificării” aspectelor pe care a vrut să le afle.

Un aspect menționat în raport îl reprezintă declarațiile publice contradictorii ale judecătorului CCR și ale președintelui Camerei de Comerț și Industrie, entitatea care ar fi plătit zborul: Mihai Daraban a spus că Deliorga este unul dintre cei mai vechi prieteni ai săi, că se cunosc de aproximativ 30 de ani și că l-a invitat personal la Mykonos, în timp ce judecătorul CCR a spus public că nu-l cunoaște pe Daraban.

Comisia senatorială a propus sesizarea plenului CCR pentru sancționarea judecătorului Cristian Deliorga și sesizarea Adunării Generale a Camerei de Comerț și Industrie în vederea examinării conduitei lui Mihai Daraban.

Cine s-ar fi aflat în avion alături de Deliorga

Judecătorul CCR Cristian Deliorga a spus că deplasarea a avut caracter „strict privat”, că nu a avut nicio legătură cu atribuțiile sale de serviciu și că avionul a fost plătit din resursele Camerei de Comerț și Industrie a României.

Judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul ministru PSD al Muncii Florin Manole, senatorul UDMR Istvan-Lorant Antal, preşedintele Tribunalului Constanţa, Marius Cătălin Croitoru, dar şi omul de afaceri Gruia Stoica, care are o condamnare penală, au zburat cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, potrivit dezvăluirilor publicaţiei Newscenter.

Avionul privat a plecat de pe Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și ar fi fost operat de compania Toyo Aviation, conform informațiilor neoficiale.

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a afirmat public că a plătit zborul.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

În Argentina, papa Leon al XIV-lea îndeamnă la o grijă mai mare faţă de persoanele vulnerabile

Publicat

la

Autor

Papa Leon al XIV-lea a sosit duminică, pentru o vizită de trei zile, în Argentina, ţara natală a predecesorului său, papa Francisc, care a murit anul trecut, informează DPA.

În capitala Buenos Aires, liderul Bisericii Catolice a fost întâmpinat de preşedintele Javier Milei.

În primul discurs public, papa a făcut apel la o grijă mai mare faţă de cei săraci şi vulnerabili.

”În sânul familiei, fiecare persoană învaţă să descopere că viaţa sa este legată de a celorlalţi şi că are o responsabilitate faţă de aceştia. În familie învăţăm să avem grijă de cei vulnerabili, să iertăm, să împărtăşim şi să rămâne aproape de cei aflaţi în nevoie”, a spus el.

”Din acest motiv, sunt necesare eforturi pentru a promova tot ceea ce creează oportunităţi, stimulează iniţiativa privată şi se asigură că creşterea economică le aduce beneficii tuturor celor dezavantajaţi”.

Suveranul pontif a subliniat de asemenea responsabilităţile celor care se află în funcţii publice.

”Cei care exercită autoritatea au datoria de a acţiona cu prudenţă, de a recunoaşte limitele puterii care le-a fost încredinţată şi de a-şi orienta deciziile către binele întregii comunităţi”.

Argentina dispune de ”o abundenţă de resurse umane”, a spus el.

”Pentru ca această bogăţie să dea roade în beneficiul tuturor, tinerii ar trebui să beneficieze de o atenţie deosebită”, a spus papa Leon.

”Oportunităţile pe care le întâlnesc azi vor determina în mare măsură dacă vor reuşi să-şi îndeplinească speranţele în viaţă aici. O naţiune trebuie să se întrebe în mod serios unde greşeşte dacă tinerii sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru a-şi îndeplini visurile”.

Numărul persoanelor care se declară catolici a scăzut semnificativ în Argentina, ţară guvernată în prezent de preşedintele Milei, un populist de extremă dreaptă.

Milei a impus un program sever de austeritate, eliminând mii de locuri de muncă din sectorul public, reducând subvenţiile şi suprimând treptat programele sociale.

Cea mai recentă vizită papală în Argentina, o ţară cu o populaţie de 46 de milioane de locuitori, a avut loc în urmă cu aproape patru decenii, în 1987, când papa polonez Ioan Paul al II-lea a vizitat această ţară. Francisc nu a revenit niciodată în ţara natală pe perioada pontificatului. Se crede că se temea să nu fie implicat în disputele politice din ţară.

Peru, ultima destinaţie a turneului papal sud-american

Înainte să săsească în Argentina, papa Leon a celebrat o liturghie la care au asistat circa 50.000 de persoane în Uruguay, prima oprire din cadrul turneului de 12 zile în America Latină.

Suveranul pontif va rămâne în Argentina până miercuri. Ultima etapă a turneului sud-american este Peru, unde a fost misionar şi episcop timp de două decenii. Papa Leon, originar din Statele Unite, deţine de asemenea cetăţenie peruană. La bordul aeronavei papale cu care s-a deplasat în America Latină, papa Leon a spus că este ”foarte fericit” să revină în Peru.

Turneul apostolic în America Latină însumează parcurgerea a peste 30.000 de kilometri pe calea aerului. Papa are programate circa 40 de slujbe şi discursuri în 10 oraşe diferite, situate în condiţii climatice, fusuri orare şi altitudini diferite.

Turneul include şi o călătorie în Anzii peruvieni, la o altitudine de 3.700 de metri, considerată riscantă având în vedere aerul rarefiat de la altitudini mari. Papa, în vârstă de 71 de ani, a fost operat la jumătatea lunii octombrie pentru extirparea unei tumori maligne din plămânul drept.

Loading

Citește tot

ACTUAL

FOTO Un acoperiș de bloc, transformat în groapă de gunoi! Garda de Mediu a făcut descoperirea

Publicat

la

Autor

Comisarii Gărzii de Mediu Vaslui au descoperit sute de kilograme de deșeuri aruncate și depozitate pe acoperișul unui bloc de locuințe. Printre acestea se aflau materiale de construcții, textile și obiecte vechi.

„Iresponsabilitate la înălțime! Gunoi colectat direct pe acoperișul blocului”, scrie Garda de Mediu Vaslui. Într-o postare pe Facebook în care prezintă imagini cu deșeuri depozitate pe bloc.

Comisarii vorbesc de o „groapă de gunoi” improvizată nu pe un teren viran, nu la marginea pădurii, ci direct pe acoperișul unui bloc de locuințe.

Sute de kilograme de deșeuri, un pericol pentru structura clădirii și pentru sănătatea locatarilor

Este vorba de sute de kilograme de deșeuri, printre care materiale de construcții, plastice, textile și obiecte vechi.

Comisarii spun că aceste deșeuri au pus în pericol atât structura clădirii, cât și sănătatea tuturor locatarilor din zonă.

Potrivit Gărzii de Mediu, astfel de practici se sancționează cu amendă de 30.000 de lei.

„Proprietarii sau asociațiile de proprietari au obligația legală de a menține curățenia și de a gestiona corect deșeurile prin firme specializate de salubritate”, transmit comisarii. Aceștia îi îndeamnă pe cei care observă astfel de ilegalități să sesizeze autoritățile.

Loading

Citește tot

ACTUAL

UE îl lasă fără bani pe Zelenski: „optimism prudent” în privinţa unui nou ajutor pentru Ucraina

Publicat

la

Autor

Comisarul UE pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un „optimism prudent” în privinţa posibilităţii ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanţarea deja acordată, relatează dpa, relatează Agerpres.

Poziția UE

În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un împrumut de sprijin în valoare de 90 de miliarde de euro pentru anii 2026 şi 2027. În octombrie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus liderilor UE că Ucraina are nevovie de alte 70 de miliarde de euro în 2027 „pentru apărare, arme şi pentru rezilienţa noastră”.

„Facem eforturi pentru a acoperi deficitul de finanţare al Ucrainei, care s-a dovedit a fi mai mare decât se anticipa”, le-a spus Dombrovskis jurnaliştilor la sosirea la reuniunea miniştrilor de finanţe din statele membre.

Context

Comisia Europeană lucrează în prezent la o propunere de a acoperi circa două treimi, sau o sumă nouă de 45 de miliarde de euro, din nevoile financiare suplimentare ale Ucrainei, a spus înaltul oficial UE.

Acordarea unui împrumut pe baza activelor ruseşti îngheţate în UE, similar cu cel de 90 de miliarde de euro deja convenit, este „una dintre opţiunile centrale pe care le evaluăm în prezent”, a adăugat el.

„Sunt de un optimism prudent că vom putea găsi o soluţie şi vom furniza o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de euro pe lângă cea deja prevăzută”, a declarat Dombrovskis.

Liderii UE urmează să discute despre un ajutor suplimentar pentru Kiev la întâlnirile lor viitoare. Următorul summit al liderilor UE este programat în această săptămână la Dublin.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Amenzi de câte 10.000 de lei pentru persoanele care au transportat gunoiul cu drapelul României

Publicat

la

Autor

Patru persoane din comuna Bosanci, județul Suceava, au fost amendate cu câte 10.000 de lei după ce au folosit drapelul României pentru a transporta resturi vegetale. Polițiștii s-au autosesizat după apariția unor imagini în spațiul public și au stabilit cum s-a petrecut incidentul.

IPJ Suceava arată că incidentul a avut loc pe 5 noiembrie 2026, în intervalul 09.00-11.00. Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 36 și 39 de ani, toate din comuna Bosanci, se aflau la primărie pentru a presta muncă în folosul comunității, întrucât beneficiază de ajutor social.

Citește și : Lipsa căldurii din Capitală, subiect de dezbatere în mediul online: „Mă dor mâinile de la frig”. Soluțiile la care bucureștenii apelează pentru a se încălzi

În cadrul activităților, acestea au participat la lucrări de curățare a trandafirilor din centrul comunei. După finalizarea muncii, una dintre persoane a mers în magazia primăriei și a luat, fără acordul administratorului, un drapel al României uzat, care era depozitat în acel spațiu.

Ulterior, drapelul a fost folosit în mod repetat pentru transportarea resturilor vegetale, deși personalul primăriei le pusese la dispoziție unelte adecvate pentru această activitate.

„Ulterior, cele patru persoane au folosit în mod repetat drapelul respectiv pentru a transporta resturile vegetale, cu toate că personalul responsabil din cadrul primăriei comunei le-a pus la dispoziție unelte adecvate pentru transportarea acestora”, a transmis IPJ Suceava.

Citește și : Cine era Darius, tânărul în vârstă de 21 de ani care și-a pierdut viața în accidentul din Masivul Retezat. Mesajul transmis de apropiați în mediul online

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești s-au autosesizat în data de 5 noiembrie iar, în urma verificărilor, cele patru persoane au fost sancționate în baza articolului 20 din Legea nr. 75/1994. Fiecare a primit o amendă de 10.000 de lei, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 40.000 de lei.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Planul PSD pentru reorganizarea României: Comune comasate, orașe retrogradate și până la 18.000 de aleși locali mai puțin

Publicat

la

Autor

PSD pregătește o reorganizare administrativ-teritorială mult mai amplă decât comasarea comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori, prevăzută inițial în programul de guvernare. Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău și coordonatorul grupului de lucru constituit la nivelul partidului, a anunțat luni, 9 noiembrie, că sunt analizate scenarii care vizează aproximativ 1.600-1.700 de unități administrativ-teritoriale, inclusiv posibilitatea desființării a 700-900 de primării, comasarea unor orașe și transformarea altora în comune. Reforma ar putea determina dispariția a 15.000-18.000 de funcții de aleși locali, începând cu alegerile din 2028.

Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă susținută după ședința Biroului Permanent Național al PSD. Dragoș Benea a prezentat cele șase criterii pe baza cărora ar urma să fie stabilite localitățile care trebuie reorganizate, calendarul reformei și mecanismul prin care Guvernul ar putea să își angajeze răspunderea în Parlament.

Europarlamentarul a subliniat că proiectul se află încă într-o fază incipientă, dar că PSD intenționează să depășească varianta limitată la comasarea voluntară a comunelor foarte mici. Documentul ar urma să fie finalizat până în martie 2027, iar modificările administrative să producă efecte după încheierea actualelor mandate ale primarilor, în 2028.

Benea: „Mai puține primării, mai puțini primari, viceprimari și consilieri locali”

Dragoș Benea a explicat că reorganizarea urmărește reducerea cheltuielilor administrative, creșterea capacității primăriilor de a atrage fonduri și diminuarea diferențelor de dezvoltare dintre comunități.

„Se împlinesc două săptămâni de când am fost nominalizat de conducerea partidului să coordonez un grup de lucru pentru un document care vizează reforma administrativ-teritorială a României. Este bine de știut că grupul de lucru se află la început de drum, ca activitate propriu-zisă, dar îmi place să cred că rezultatul acestui efort al grupului de lucru va depăși barierele, limitele, la ceea ce PSD s-a angajat deja prin programul de guvernare, și anume comasarea voluntară a comunelor cu o populație de până la 1.500 de locuitori”, a declarat Benea.

Acesta a precizat că reforma va presupune costuri politice, inclusiv pentru PSD, dar a susținut că beneficiarii ar trebui să fie cetățenii.

„Din capul locului, vă spun că reorganizarea administrativ-teritorială presupune un cost politic cert, pe care noi, cel puțin PSD-ul, suntem pregătiți să îl asumăm. Eu cred că presupune mai mulți perdanți politici, dar această reformă, această reorganizare are un singur câștigător detașat, și anume cetățenii României”, a afirmat europarlamentarul.

El a explicat că efectele reformei ar trebui să fie vizibile atât în bugetele locale, cât și în calitatea serviciilor oferite populației.

„Trebuie să răspundem așteptărilor oamenilor, să avem un aparat administrativ mai suplu, cu mai puține primării, cu mai puțini primari, cu mai puțini viceprimari, cu mai puțini consilieri locali, cu mai puține cheltuieli de funcționare, deci o povară substanțial redusă pe umerii cetățenilor din acele localități”, a declarat Benea.

Potrivit acestuia, primăriile rezultate în urma comasărilor ar putea avea o capacitate administrativă mai mare, devenind eligibile pentru finanțări europene sau naționale pe care, în actuala organizare, nu le-ar putea accesa.

„Și, poate cel mai important, vom reuși să diminuăm decalajele ce separă localitățile dezvoltate de cele mai puțin dezvoltate”, a adăugat liderul PSD.

Pragul ar putea crește de la 1.500 la 3.000 sau chiar 4.000 de locuitori. Până la 900 de primării ar putea dispărea

Una dintre cele mai importante noutăți anunțate de Dragoș Benea este extinderea reorganizării dincolo de cele 429 de comune cu mai puțin de 1.500 de locuitori, vizate de proiectul Ministerului Dezvoltării.

Europarlamentarul a explicat că grupul de lucru analizează un prag de referință de 3.000 de locuitori, fără să excludă simulări care să ajungă la 4.000.

„Dacă luăm ca prag 3.000, vorbim de aproximativ 1.600 de primării ce sunt vizate de această matrice și de această reorganizare administrativ-teritorială. Sigur, nu înseamnă că dispar toate 1.600. Poate să fie 700, 800, 900, în funcție de ce va rezulta din analiza acelor comitete județene”, a explicat Benea.

Întrebat de ce consideră necesară extinderea reformei, acesta a susținut că simpla comasare a comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori nu ar reprezenta o schimbare suficient de importantă.

„Lucrăm cu mai multe simulări, poate și cu 4.000. Eu am precizat: nu cred într-o reformă, nu cred că asta așteaptă cetățenii, o reformă administrativ-teritorială care vizează doar 400 și un pic de UAT-uri. Ea trebuie puțin mai amplă”, a afirmat europarlamentarul.

Benea a insistat că România are nevoie de o reorganizare coerentă, care să nu fie reluată periodic, cu modificări succesive.

„Nu putem pretinde că doar comasând 400 de comune, voluntar sau involuntar, cele cu populație sub 1.500 de locuitori, am realizat o reformă. Pe de altă parte, nu poți veni an de an cu acest subiect al reorganizării administrative. Anul ăsta, 400, la anul, încă 200, peste doi ani, alte 400. Ar fi o probă de neseriozitate în fața cetățenilor acestei țări”, a declarat el.

În privința comunelor care se vor încadra în criteriile viitoarei reorganizări, Benea a arătat că obiectivul ar fi integrarea lor în unități administrative mai mari, inclusiv prin unirea a două, trei sau patru comune.

Întrebat dacă ar putea rămâne comune sub pragul stabilit, acesta a răspuns: „Așa ar fi de dorit și cred că acolo ne va duce matricea sustenabilității, pentru că acolo ponderea populației, a demografiei, va fi foarte importantă.”

Cu toate acestea, europarlamentarul a subliniat că nu există încă o listă a primăriilor care vor dispărea și nici un număr definitiv al acestora.

Și orașele ar putea fi comasate sau transformate în comune. Se va discuta inclusiv despre județe

Dragoș Benea a atras atenția că peste 55% dintre orașele din România nu mai îndeplinesc pragul de 10.000 de locuitori prevăzut de legislație pentru localitățile urbane, deși continuă să funcționeze cu administrații de nivel orășenesc.

„Peste 55% dintre orașe nu mai au pragul legal de 10.000 de locuitori, dar au administrație de oraș. Ele, practic, sunt comune”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat dacă proiectul ar putea presupune comasarea unor orașe sau transformarea acestora în comune, Benea a confirmat că ambele variante sunt luate în calcul.

„Da, cu siguranță, orașe care nu mai au populație de a fi orașe, dar au o populație care le califică pentru comune să devină comune”, a declarat europarlamentarul.

Acesta a invocat inclusiv un posibil scenariu de reunire a unor localități urbane din județul Bacău, în zona Târgu Ocna, dar a precizat că asemenea variante urmează să fie analizate.

Întrebat dacă reorganizarea ar putea viza și județele, liderul social-democrat nu a exclus această posibilitate.

„La județe va fi și această discuție legată de județe”, a răspuns Benea, fără să ofere detalii despre o eventuală reducere a numărului actual de județe.

În prezent, criteriile minimale de definire a localităților urbane sunt prevăzute în Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, care stabilește, printre altele, indicatorul de 10.000 de locuitori pentru orașe. Scăderea populației sub acest nivel nu determină însă automat pierderea statutului administrativ.

Cele șase criterii pe baza cărora vor fi stabilite localitățile care se comasează

Dragoș Benea a prezentat și mecanismul tehnic pe care grupul de lucru intenționează să îl folosească pentru reorganizarea administrativă.

Acesta presupune constituirea unei „matrice a sustenabilității administrative”, un sistem de evaluare prin care fiecare unitate administrativ-teritorială va primi un punctaj în funcție de mai mulți indicatori obiectivi.

„Am avut discuții exploratorii în aceste două săptămâni. Repet, subliniez, suntem într-o fază incipientă, acest grup de lucru, și am identificat câteva criterii măsurabile, insist pe acest lucru, măsurabile obiectiv și concret, pe baza cărora să putem fundamenta o matrice a sustenabilității administrative”, a explicat Benea.

El a precizat că partea tehnică a mecanismului de punctare va fi asigurată de specialiștii Ministerului Dezvoltării.

Cele șase criterii prezentate de europarlamentar sunt:

1. Populația și demografia. Vor fi analizate numărul locuitorilor și evoluția demografică a fiecărei localități, pentru a determina dimensiunea comunității și perspectivele sale de dezvoltare.

2. Sustenabilitatea economică. Vor fi comparate veniturile proprii ale fiecărei primării cu cheltuielile sale anuale. De asemenea, se va analiza gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale.

3. Capacitatea administrativă. Vor fi evaluate competențele și activitățile administrației locale în domenii precum urbanismul, achizițiile publice, resursele umane, asistența socială și digitalizarea. Un rol important îl vor avea investițiile realizate, fondurile europene sau naționale atrase și proiectele efectiv implementate.

4. Conectivitatea. Se vor analiza distanțele dintre localități și principalele căi de transport, inclusiv autostrăzi, drumuri naționale, expres și județene, precum și accesul către spitale, servicii de ambulanță, pompieri, structuri de ordine publică și aeroporturi.

5. Accesibilitatea. Vor fi evaluate serviciile de bază disponibile populației, inclusiv numărul școlilor, dispensarelor, medicilor la mia de locuitori, creșelor și grădinițelor, dar și apropierea serviciilor administrative de cetățeni.

6. Serviciile publice locale. Se vor analiza alimentarea cu apă, canalizarea, rețelele de gaze, iluminatul public, transportul în comun și celelalte servicii edilitare existente la nivelul comunităților.

„Această matrice va presupune un algoritm de punctare pornind de la criteriile menționate, care va arăta ce UAT-uri sunt sustenabile administrativ și care trebuie să fie reorganizate și comasate”, a precizat liderul PSD.

Benea a explicat că indicatorii vor putea fi adaptați și completați în cursul elaborării proiectului.

Comunele din Apuseni și Delta Dunării vor fi analizate separat, în funcție de accesibilitate

Una dintre problemele ridicate în conferința de presă a vizat situația comunelor montane sau izolate, unde localitățile pot avea populații reduse, dar distanțe foarte mari între ele.

Întrebat dacă asemenea comune vor fi exceptate de la comasare, Benea a refuzat să ofere o garanție, arătând că fiecare situație trebuie evaluată în funcție de criteriile stabilite.

„Nu, nu, nu am spus că o să rămână. Asta este analiza. Probabil Munții Apuseni, vă referiți, sau Delta Dunării, sunt cazurile astea. Analiza grupurilor de lucru pe baza acestor criterii pe care le lansăm astăzi în premieră”, a răspuns el.

Europarlamentarul a precizat că deciziile concrete trebuie să țină cont de realitățile locale și de datele disponibile.

„Nu pot eu să anticipez scenarii pe care le analizează oamenii locului de acolo. Eu doar am pus, alături de colegii mei, în aceste două săptămâni exploratorii, repet, am identificat șase criterii concrete, perfect scalabile. Să lucrăm totuși cu date certe”, a declarat Benea.

Ce se întâmplă cu satele și buletinele cetățenilor după comasare

Dragoș Benea a insistat că reorganizarea administrativ-teritorială nu va presupune dispariția fizică a satelor sau a comunităților existente.

Acesta a afirmat că proiectul urmărește păstrarea actualei arhitecturi administrative prevăzute în Constituție, dar cu reducerea numărului instituțiilor administrative.

„Foarte important, și țin să subliniez, că rădăcina noastră, a statului românesc, nu dispare, nu se desființează. De altfel, vom păstra, subliniez, vom păstra actuala arhitectură administrativă prevăzută în Constituție, și anume sate, comune, orașe, municipii și județe. Desființarea unei primării ca instituție nu înseamnă dispariția localității respective”, a explicat europarlamentarul.

Benea a comparat reorganizarea primăriilor cu procesul de comasare a unităților de învățământ, în care unele școli au pierdut personalitatea juridică, fără să fie închise efectiv.

„Elevii tot acolo merg, tot la respectivele școli, dar au dispărut funcții de directori, de directori adjuncți, de contabili, șefi, consilii de administrație și alte tipuri de cheltuieli”, a arătat acesta.

În privința denumirilor localităților, Benea a precizat că satele nu își vor schimba numele, însă în cazul comunelor vor exista modificări administrative.

Totodată, PSD ia în calcul o perioadă de tranziție în care cetățenii afectați de reorganizare să își poată schimba gratuit documentele de identitate, costurile urmând să fie suportate de stat.

„Se ia în calcul introducerea unei perioade de tranziție în care cetățenii să-și poată schimba documentele gratuit, fără cheltuieli personale, cheltuielile să fie suportate de stat, acolo unde va fi cazul. Satul nu își va schimba denumirea. Dar comuna, da”, a declarat Benea.

Între 15.000 și 18.000 de aleși locali ar putea dispărea după alegerile din 2028

Reforma ar urma să genereze și o reducere importantă a numărului de funcții politice din administrația locală.

Dragoș Benea a estimat că între 15.000 și 18.000 de primari, viceprimari și consilieri locali ar putea să nu mai ocupe asemenea funcții după alegerile din 2028.

„Mi-aș fi dorit să vă dau o cifră cât mai exactă. Permiteți-mi ca la următoarea întâlnire să venim și cu cifre. Pot să vă spun, așa, ca cifră, undeva între 15.000 și 18.000 de aleși locali care s-ar putea să nu mai fie din 2028 încolo: consilieri, primari, viceprimari”, a afirmat europarlamentarul.

El a explicat că reducerea numărului de administrații va determina și eliminarea unor cheltuieli de funcționare și mentenanță.

Totuși, Benea a recunoscut că grupul de lucru nu dispune, deocamdată, de o estimare financiară a economiilor care ar putea fi realizate.

„Sunt cheltuieli de funcționare, cheltuieli de mentenanță care nu vor mai fi, dar sunt calcule complicate, unde chiar trebuie să folosim baze de date publice ca să putem avansa o cifră cât mai corectă”, a precizat liderul PSD.

Comitete județene de reorganizare, coordonate în jurul prefecturilor

Pentru pregătirea efectivă a reformei, PSD propune constituirea unor comitete județene de reorganizare administrativ-teritorială.

Acestea ar urma să fie organizate în jurul instituțiilor prefectului și să includă reprezentanți ai consiliilor județene, oficiilor de cadastru, direcțiilor județene de statistică, inspectoratelor școlare, poliției și direcțiilor agricole.

„Aceste comitete județene vor asigura consultarea autorităților administrației publice locale și, pe baza principiilor și criteriilor pe care le-am menționat mai înainte, vor transmite propunerea de reorganizare administrativă la nivelul fiecărui județ către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării”, a explicat Benea.

Potrivit acestuia, proiectul va necesita implicarea mai multor ministere, inclusiv a Ministerului Justiției, deoarece reorganizarea presupune modificarea și corelarea unui număr important de acte normative.

„Sunt mai multe ministere, vor fi mai multe ministere implicate în acest proces, evident, și Ministerul Justiției, pentru că vor trebui coroborate foarte multe acte normative, legi modificate, legi puse în acord. Este și ministrul Justiției în acest grup de lucru”, a precizat europarlamentarul.

Benea a subliniat că procesul nu este coordonat exclusiv de Ministerul Dezvoltării, fiind necesară colaborarea acestuia cu Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției.

PSD folosește inclusiv inteligența artificială pentru pregătirea reformei

O altă noutate anunțată de Dragoș Benea privește utilizarea unor instrumente de inteligență artificială pentru prelucrarea volumului mare de informații necesar reorganizării.

„Vă spun foarte clar că lucrăm inclusiv cu tool-uri complexe de inteligență artificială, pentru că avem de corelat și coroborat în cadrul procesului volume foarte mari, impresionante, aș zice, de date, date diferite din baze de date diferite, baze de date, evident, publice”, a declarat europarlamentarul.

Benea a susținut că digitalizarea administrației reprezintă unul dintre argumentele pentru schimbarea actualei organizări teritoriale, stabilite în 1968.

„Trendul digitalizării administrației publice locale din România este ireversibil și eu îmi doresc să fie cât mai accelerat, iar asta este o veste bună pentru acest demers, cel al reorganizării, și o veste proastă pentru cei care vor apela la fel de fel de manipulări, intoxicări și fake news-uri pentru a speria oamenii și, finalmente, pentru a bloca acest proces”, a afirmat acesta.

Europarlamentarul a mai precizat că, pentru evaluarea populației localităților, susține utilizarea datelor privind populația rezidentă publicate de Institutul Național de Statistică pentru anul 2025, în locul raportării exclusiv la ultimul recensământ.

„Aș vrea să ne raportăm la populația rezidentă de la INS din ultimul an disponibil, 2025. Deci populația, nu pe recensământ. Eu sunt suporterul populației rezidente”, a spus Benea.

Reforma trebuie finalizată până în martie 2027, dar primarii rămân în funcție până în 2028

În privința calendarului, Dragoș Benea a precizat că grupul de lucru urmărește finalizarea documentului în martie 2027, astfel încât Guvernul să poată pregăti procedura legislativă înainte de alegerile locale din 2028.

„Este evident că e o cursă contra cronometru, care ne propunem să se încheie undeva în luna martie. Atenție! Fac o precizare importantă: în viziunea acestui grup de lucru, primarii trebuie să-și încheie acest mandat în 2028. Deci nu trebuie să existe temeri pe acest subiect”, a declarat Benea.

Acesta a invocat două motive pentru accelerarea procesului: apropierea alegerilor locale din 2028 și începutul viitorului cadru financiar multianual al Uniunii Europene, pentru perioada 2028–2034.

„Există doi factori de presiune: anul electoral 2028, știți că aceste modificări trebuie să fie făcute cu un an înainte de data alegerilor, și, de ce nu, startul competiției pe fonduri europene, cadrul financiar multianual, unde UAT-urile trebuie să fie cât mai bine pregătite”, a explicat liderul PSD.

În opinia sa, reforma este necesară și din cauza modificării priorităților de finanțare la nivel european.

„Coeziunea și agricultura au fost puse puțin în competiție. Europa a schimbat placa, dacă pot să spun așa, finanțând cu prioritate inovarea, armamentul, tehnologia”, a susținut Benea.

El a avertizat că localitățile foarte mici ar putea întâmpina dificultăți suplimentare în accesarea fondurilor europene, deoarece numărul beneficiarilor are o pondere importantă în analizele cost-beneficiu ale proiectelor.

Două proiecte de reformă, derulate în paralel. Benea are rezerve față de comasarea voluntară

Dragoș Benea a explicat și relația dintre proiectul său și reforma deja anunțată de ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica.

Ministerul Dezvoltării pregătește comasarea localităților cu mai puțin de 1.500 de locuitori, inițial printr-o etapă voluntară, care ar urma să se încheie la 1 martie 2027, și ulterior printr-o etapă obligatorie.

În schimb, grupul coordonat de Benea intenționează să elaboreze o reorganizare mai extinsă, bazată pe criterii obiective, care să includă și comunele cu populații mai mari, precum și orașele.

„Vorbim de două. Eu am început această conferință de presă spunându-vă că eu coordonez un grup de lucru care își propune să depășească barierele a ceea ce implementează domnul Alexandru Stoica la Ministerul Dezvoltării, comasarea voluntară la localitățile până în 1.500 de locuitori. Noi, acest grup de lucru, vrem să trecem dincolo de aceste bariere”, a explicat Benea.

Întrebat dacă cele două reforme se vor derula în paralel, acesta a răspuns: „Paralelă până la un punct, dar cu siguranță mai amplă.”

Benea a recunoscut că are rezerve față de eficiența comasărilor voluntare, considerând că puțini primari vor accepta să renunțe din proprie inițiativă la funcții și la autonomia administrativă a comunelor.

„Am rezervele mele, că nu, nu voluntar. Nu cred că vor fi foarte multe comunități care doresc să comaseze voluntar. Ceea ce încercăm prin acest grup de lucru (…) nu vorbește de voluntar, vorbește de niște criterii care ne vor indica acele comunități care sunt recomandabil a fi duse la comasare”, a declarat acesta.

În același timp, Benea a precizat că proiectul Ministerului Dezvoltării poate reprezenta un exercițiu util pentru evaluarea disponibilității comunităților de a accepta reorganizarea.

Ar putea fi eliminate referendumurile locale? Problema juridică a reformei

Una dintre întrebările importante adresate europarlamentarului a vizat necesitatea organizării referendumurilor locale pentru comasarea comunelor și orașelor.

Benea a apreciat că, dacă reforma va păstra actualele categorii administrative prevăzute în Constituție, nu ar trebui să fie necesară organizarea a mii de referendumuri locale.

„Dacă nu umblăm la actuala arhitectură administrativă, deci nu intrăm în conflict cu Constituția, nu văd să ajungem la referendumuri locale, la mii de referendumuri locale, nu cred”, a declarat europarlamentarul.

Acesta a subliniat că proiectul pe care îl coordonează este diferit de comasarea voluntară pregătită de Ministerul Dezvoltării.

„Eu nu vorbesc de comasare voluntară și nu vorbesc de până la 1.000–1.500, vorbesc de ceva în jurul cifrei de 3.000. Voluntar înseamnă să vină doi primari de mână sau trei sau patru la dânsul și să înceapă discuțiile. Aici vorbim de altceva. Vorbim de niște indicatori care vor fi introduși în această matrice a sustenabilității și care trebuie să ne dea direcția în acest proces”, a explicat Benea.

Articolul 13 alineatul (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului prevede că proiectele legislative care modifică limitele teritoriale ale comunelor, orașelor și județelor se înaintează Parlamentului numai după consultarea prealabilă a cetățenilor prin referendum local, organizarea acestuia fiind obligatorie.

Prin urmare, păstrarea categoriilor administrative prevăzute de Constituție nu elimină, prin ea însăși, obligația legală a consultării populației. Modalitatea în care PSD intenționează să rezolve această problemă urmează să fie clarificată prin proiectul legislativ și prin analiza de constituționalitate.

Benea a precizat că documentul final va fi transmis premierului după consultările interne din PSD și după evaluările realizate în județe.

Benea admite că vor exista primari care se vor opune: „Toate partidele au de pierdut”

Europarlamentarul a recunoscut că reforma va întâmpina rezistență din partea aleșilor locali, inclusiv în interiorul PSD.

„Sunt convins că se vor opune. Eu am spus că singurul câștigător detașat sunt cetățenii României. Restul, toate partidele, toate partidele au de pierdut. Poate PSD-ul, cel mai mult, cei mai mulți aleși locali pierde, dar și PNL-ul, și UDMR-ul, și USR-ul vor pierde, vor avea costuri politice ca urmare a acestui demers”, a afirmat Benea.

Acesta a subliniat că se așteaptă la opoziție inclusiv din partea unor colegi de partid.

„Nu sunt atât de naiv să nu mă gândesc că va fi o rezistență internă în toate partidele, inclusiv în Partidul Social Democrat”, a declarat liderul PSD Bacău.

Întrebat dacă administrațiile care refuză comasarea vor fi sancționate, Benea a precizat că nu sunt avute în vedere sancțiuni propriu-zise.

„Nu sancțiuni în sensul propriu. Cea mai mare sancțiune este în raport cu cetățenii acelei comunități. Unii primari trebuie să constate că pur și simplu nu reușesc să asigure nici cheltuielile de funcționare cu acea primărie, nu pot cofinanța proiecte europene și, finalmente, vor condamna acea comunitate la sărăcie, la subdezvoltare”, a afirmat acesta.

În privința colaborării cu alte formațiuni parlamentare, Benea a spus că PSD nu a ajuns încă în etapa consultărilor politice, dar nu exclude asemenea discuții.

Întrebat inclusiv despre criticile formulate de reprezentanți ai UDMR, care au caracterizat drept nedemocratică perspectiva unor comasări impuse, europarlamentarul a respins această interpretare.

„Nu am ajuns la această etapă. Nu exclud așa ceva, în măsura în care vor încerca să participe la această reorganizare administrativ-teritorială. Evident că noi suntem deschiși. Nu știu ce e nedemocratic în a reorganiza ceea ce s-a pus pe hârtie acum 58 de ani”, a declarat Benea.

PSD vrea angajarea răspunderii Guvernului pentru cea mai importantă reorganizare din ultimele decenii

Dragoș Benea a explicat că obiectivul grupului de lucru este elaborarea unui document amplu de reorganizare administrativ-teritorială, care să poată sta la baza angajării răspunderii Guvernului Luca Niculescu în Parlament.

„Un alt obiectiv al acestui demers, după parcurgerea tuturor acestor etape, este să generăm primul document de reorganizare administrativ-teritorială a României din 1968 încoace, un document robust și care să stea în picioare în perspectiva angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului”, a afirmat acesta.

Reorganizarea din 1968, realizată prin Legea nr. 2/1968, a stabilit structura administrativă de bază a României, organizată în județe, orașe și comune. Ulterior, au existat modificări punctuale ale limitelor teritoriale și ale statutului unor localități, fără o reorganizare generală comparabilă.

Constituția actuală prevede, la articolul 3, că teritoriul României este organizat administrativ în comune, orașe și județe, unele orașe putând fi declarate municipii.

Angajarea răspunderii Guvernului este reglementată de articolul 114 din Constituție. Proiectul prezentat Parlamentului poate fi considerat adoptat dacă Guvernul nu este demis printr-o moțiune de cenzură depusă și votată în condițiile constituționale, fără ca această procedură să înlăture posibilitatea controlului de constituționalitate.

Benea a încheiat prezentarea susținând că reorganizarea este necesară în condițiile schimbărilor demografice, economice și tehnologice produse în ultimele decenii.

„Trebuie să fim de acord cu toții că, din 1968 și până astăzi, lumea s-a schimbat enorm la nivel de comunicații, la nivel de comunicare, la nivel de căi de comunicații, iar azi este foarte ușor, digitalizând, evident, administrația locală, să conectezi comunități și județe care înainte păreau imposibil de conectat”, a declarat europarlamentarul.

„Costul inacțiunii este mult mai mare decât mulțumirea de sine și rămânerea într-o păguboasă zonă de confort”, a conchis Dragoș Benea.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Euro începe săptămâna în forță și câștigă teren în fața leului. Cursul BNR aduce mișcări în sens opus pentru dolar

Publicat

la

Autor

Moneda europeană se apreciază în prima ședință valutară a săptămânii, în timp ce dolarul american pierde teren în raport cu leul. Potrivit cursului oficial publicat luni, de Banca Națională a României, euro și lira sterlină au înregistrat creșteri față de ultima ședință, în timp ce dolarul și francul elvețian s-au depreciat.

Euro crește la începutul săptămânii

Banca Națională a României a stabilit luni un curs de 5,3426 lei pentru un euro, în creștere cu 0,0018 lei față de vineri când moneda europeană fusese cotată la 5,3408 lei.

Astfel, euro înregistrează un avans de 0,18 bani în raport cu leul, comparativ cu ultima ședință de referință a BNR.

Dolarul american pierde teren în fața leului

Spre deosebire de moneda europeană, dolarul american a început săptămâna în scădere.

BNR a anunțat luni un curs de 4,7734 lei pentru un dolar, față de 4,7795 lei în ședința de vineri. Diferența reprezintă o depreciere de 0,0061 lei, echivalentul a 0,61 bani.

Lira sterlină se apreciază, francul elvețian scade

Lira sterlină a urmat evoluția euro, fiind cotată luni la 6,4056 lei, în creștere cu 0,0041 lei față de valoarea de 6,4015 lei înregistrată la ultima ședință.

În schimb, francul elvețian a coborât la 5,8335 lei, de la 5,8417 lei vineri. Moneda elvețiană a pierdut astfel 0,0082 lei, respectiv 0,82 bani.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend