DIVERSE
Rusia revine la telefoanele fixe, după ce accesul la internet a fost restricționat pe aproape 80% din teritoriul țării
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Potrivit datelor privind achizițiile publice, citate de publicația economică rusă Vedomosti, cheltuielile pentru telefoane fixe au ajuns la 118 milioane de ruble (1,26 milioane de euro) în perioada ianuarie-august, în timp ce numărul procedurilor de achiziție a crescut cu 12,5%.
Reprezentanții pieței au subliniat că această creștere este determinată de restricțiile privind accesul la internet, de tranziția ministerelor și companiilor rusești către sisteme de telefonie internă bazate pe software (PBX), dezvoltate pe plan intern, precum și de cererea pentru canale de comunicații securizate.
Intreruperea internetului mobil în Rusia
Rusia a început să întrerupă sistematic accesul la internet în mai 2025, când serviciile au fost suspendate în peste 40 de regiuni, înaintea festivităților organizate cu ocazia Zilei Victoriei. Întreruperile, inițial sporadice, au devenit ulterior o practică obișnuită.
Un proiect independent de monitorizare a înregistrat 655 de întreruperi ale internetului mobil în iunie 2025, numărul acestora crescând la 2.099 în iulie. Potrivit analiștilor, cifra a depășit totalul înteruperilor înregistrate la nivel mondial pe parcursul întregului an precedent.
Problemele cu internetul au afectat serviciile bancare, transportul prin aplicații de tip taxi, livrările de mâncare și sistemele de navigație, în special în zonele rurale.
Autoritățile au justificat restricțiile drept o măsură de apărare împotrvia dronelor ucrainene, despre care susțin că sunt ghidate prin intermediul semnalelor de internet mobil. Experții au contestat această explicație, subliniind că dronele pot urma trasee prestabilite fără a avea nevoie de o conexiune la internet. Totodată, înterurperile au afectat inclusiv regiuni situate la mare distanță de linia frontului.
În martie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că administrația prezidențială „folosește telefoane fixe”, întrebat fiind cum afectează restricțiile din centrul Moscovei activitatea instituției.
La scurt timp, directorul companiei de stat de telecomunicații Rostelecom, Mihail Oseevski, i-a îndemnat pe ruși să revină la telefonia fixă.
„Ar trebui să existe unul în fiecare locuință, la fel ca un extinctor”, a declarat Oseevski.
![]()
Poate îți place și...

Prognoza de iarnă în România și Europa! Ninsori târzii și zăpadă prelungită până în primăvară

VIDEO Nicușor Dan, după discuția cu șeful NATO despre atacurile din Marea Neagră: ”Evident că sunt niște încercări ale Rusiei de a destabiliza” / ”Este nevoie de echipamente pentru un nou tip de provocare” / ”Continuăm să sprijinim Ucraina”

Cătălin Măruță a făcut anunțul la câteva săptămâni după ce s-a angajat la Antena 1: „Da, m-aș întoarce. E punctul meu sensibil”
DIVERSE
Prognoza de iarnă în România și Europa! Ninsori târzii și zăpadă prelungită până în primăvară
Publicat
acum 10 minutela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prognoza de iarnă este puternic influențată de un episod sever de El Niño, fenomen care va perturba circulația atmosferică globală până în primăvara anului 2027. La nivelul întregii emisfere nordice, modelele indică o redistribuire majoră a precipitațiilor sub formă de zăpadă. În timp ce centrul și sudul Statelor Unite vor avea parte de ninsori abundente, Europa și Canada se vor confrunta cu un deficit accentuat de zapadă.
Citește și: Vine iarna, la munte au început ninsorile. Ploi abundente în restul ţării, este alertă de inundaţii
Prognoză de iarnă atipică în Europa
În Europa, tendința generală indică o scădere clară a cantităților de zăpadă față de mediile anuale în aproape toate regiunile cheie. Cele mai drastice reduceri ale stratului de omăt sunt prognozate pentru vestul Scandinaviei, nordul Marii Britanii și zona vestică a Balcanilor. În schimb, ninsori mai consistente sunt așteptate doar în extremitatea nord-estică a continentului și pe unele creste montane din nord.
Tendința de scădere a ninsorilor s-a accentuat în prognoza din octombrie, când toate marile regiuni europene au înregistrat revizuiri negative față de luna septembrie. Cele mai drastice tăieri ale estimărilor vizează sudul și centrul Europei, iar modelele principale (ECMWF și UKMO) indică acum o iarnă cu zăpadă sub medie pe tot continentul. Totuși, meteorologii precizează că aceste date se referă la volumul total de zăpadă acumulat în cele trei luni și nu exclud apariția unor viscole sau episoade severe de iarnă pe parcursul sezonului.
România se încadrează în tendința europeană generală, fiind prognozat un deficit de zăpadă pentru începutul sezonului. Totuși, dinamica se schimbă în a doua jumătate a iernii, când estul și nord-estul Europei ar putea deveni mult mai active din punct de vedere al precipitațiilor solide.
Luna februarie se anunță promisiunea acestui sezon pentru o zonă extinsă din centrul, estul și nord-estul continentului. Acest lucru indică faptul că intervalele favorabile ninsorilor consistente se vor concentra după Revelion, depășind net prima lună de iarnă. Ulterior, luna martie ar putea aduce un plus de zăpadă în special în extremitatea nordică a Europei.
În concluzie, scenariul principal pentru România indică un debut de iarnă sărac în zăpadă, urmat de o probabilitate mult mai mare pentru episoade severe de ninsoare abia în a doua parte a sezonului.
![]()
DIVERSE
VIDEO Nicușor Dan, după discuția cu șeful NATO despre atacurile din Marea Neagră: ”Evident că sunt niște încercări ale Rusiei de a destabiliza” / ”Este nevoie de echipamente pentru un nou tip de provocare” / ”Continuăm să sprijinim Ucraina”
Publicat
acum 22 de minutela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Nicușor Dan a susținut joi, 15 octombrie 2026, la Bruxelles, Regatul Belgiei, o declarație de presă în urma întrevederii cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, alături de premierul Bulgariei, Rumen Radev, pe tema privind securitatea la Marea Neagră, transmite Președinția.
Președintele României a precizat, cu această ocazie, că situația din Marea Neagră va fi analizată într-o ”sesiune dedicată a Consiliului Nord-Atlantic”.
”Față de situația de securitate la Marea Neagră – după cum știți, am avut două incidente, aseară și azi dimineață. De asemenea, au fost, în ultimele zile, incidente în Bulgaria și puțin mai devreme, acum câteva zile, încă unul în România.
Am avut o discuție cu Secretarul General NATO pe acest subiect – evident, solidaritatea aliaților noștri față de situația din Marea Neagră, și, operațional, o să fie o sesiune dedicată a Consiliului Nord-Atlantic pentru situația din Marea Neagră”, a spus președintele României, după întrevederea la care a participat și premierul bulgar Rumen Radev.
În același context, Nicușor Dan spus, despre atacurile din Marea Neagră, reprezintă ”un nou tip de provocare”, pentru care ”este nevoie de echipamente”.
Șeful statului a subliniat, pe de altă parte, că România va continua să sprijine Ucraina, în ciuda încercărilor Rusiei ”de a descrește sprijinul” pentru țara invadată în februarie 2022.
”Cumva, suntem în aceeași situație în care eram acum un an cu frontiera noastră pe Dunăre cu Ucraina, cu dronele aeriene. Este nevoie de echipamente pentru un nou tip de provocare.
Vă aduceți aminte, la fel, am apelat la Aliați, au venit niște echipamente militare și situația s-a stabilizat.
Suntem în aceeași situație pe partea estică la Marea Neagră și evident că sunt niște încercări ale Rusiei – şi nu numai în România, și Bulgaria, în țări europene, în special cele de pe Flancul Estic – de a destabiliza societățile, de a descrește sprijinul pentru Ucraina, și răspunsul nostru este ‘continuăm să sprijinim Ucraina’, pentru că e o chestiune de drept internațional și pentru că e o chestiune care ține de securitatea României. Ăsta este răspunsul nostru.
Evident, pe măsură ce anchetele evoluează, o să aveți detalii de la Armată și de la celelalte instituții care sunt implicate”, a mai spus șeful statului.
Declarația de presă a lui Nicuşor Dan vine după ce o nouă navă a fost atacată cu drone, joi dimineaţă, în apele teritoriale române din Marea Neagră.
![]()
DIVERSE
Cătălin Măruță a făcut anunțul la câteva săptămâni după ce s-a angajat la Antena 1: „Da, m-aș întoarce. E punctul meu sensibil”
Publicat
acum 38 de minutela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cătălin Măruță a vorbit deschis despre parcursul său profesional, declarând că nu regretă nicio etapă din carieră sau din viață și că ar alege exact același drum, deoarece a luat mereu deciziile așa cum a simțit.
Noua vedetă de la Antena 1 a rememorat cu nostalgie perioada de început din radio, dinaintea debutului în televiziune, stârnind curiozitatea tuturor cu privire la o eventuală revenire în spatele microfonului.
Cătălin Măruță: „Am făcut lucruri care mi-au plăcut. Niciodată n-aș schimba”
„A fost o perioadă în care am înțeles ce înseamnă noul format, după care am avut cred că o emisiune sau două emisiuni pentru a înțelege dinamica show-ului, cum se desfășoară jocurile, cum se desfășoară lucrarea de control, cum le aud pe Furnicuțe… Chestii tehnice! Dar cred că a fost mai mult decât suficient ca să înțeleg ce se întâmplă aici. Și, făcând televiziunea de atâta timp, dacă e un format care îți place, dacă e un format pe care îl înțelegi, nu ai nevoie de multe probe.
Niciodată meseria asta nu poți să o faci ca și cum ai merge la fabrică și, indiferent de ce se întâmplă, să spui: a mai trecut încă o zi de muncă. Este o meserie pe care, dacă nu o faci din suflet, se simte. Și se simte, pentru că noi avem o vorbă în televiziune: trebuie să treci sticla. Iar sticla o treci atunci când faci ceea ce-ți place și când poți să transmiți lucrurile astea celor de acasă.
Eu sunt astăzi cine și ce sunt, pentru că am făcut toate lucrurile în viață niciodată gândindu-mă că asta dă bine la televizor, că trebuie să fac asta pentru că asta contează. Cred că dacă faci lucrurile așa cum ești tu, nu are de ce să-ți pară rău. Trebuie să faci efectiv lucrurile așa cum le simți, să faci lucrurile care-ți plac!
Eu am plecat de la Târgu Jiu când lucram la Radio Târgu Jiu, pentru că-mi doream să fac radio. Eu ascultam Radio România Actualități în clasa a 10-a și era o emisiune, Clubul Adolescenților, la radio și o ascultam și, după ce se termina emisiunea, îmi închideam în cameră becul și ascultam și îmi făceam și eu o emisiune. Apoi am făcut radio, am făcut televiziunea, am făcut lucruri care mi-au plăcut. Niciodată n-aș schimba.
Și da, m-aș întoarce în radio. Radioul întotdeauna este unul dintre punctele mele sensibile”, a spus Cătălin Măruță pentru Libertatea.
![]()
DIVERSE
O firmă de construcții din Dubai a scos 5.000 de locuri noi de muncă. Compania asigură zborurile, vizele și cazarea
Publicat
acum 44 de minutela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Compania din Dubai are nevoie de muncitori străini care să lucreze pe șantiere la construirea, întreținerea și curățarea clădirilor. Firma a încheiat deja un prim acord cu guvernul din Ghana, potrivit Business Insider Africa.
Parteneriatul dintre Ministerul Mncii din Ghana și firma Masa Depan Building Maintenance este conceput pentru a combate rețelelel ilegale de recrutare și pentru a le garanta angajaților condiții de muncă sigure peste hotare.
Inițial, va pleca spre Dubai un lot de 500 de persoane, urmând ca numărul să crească treptat.
Ministrul Muncii din Ghana, Emmanuel Kwadwo Agyekum, și dirctorul general al companiei Masa Depan, Junhong Deng, au semnat memorandumul de înțelegere.
Firma de angajare va prelua integral costurile logistice majore. Compania va achita biletele de avion, taxele pentru eliberarea vizei și a permisului de muncă, analizele medicale obligatorii, asigurarea de sănătate și cazarea pe toată durata contractului.
Ministerul Muncii din Ghana va coordona direct selecția și va organiza sesiuni de orientare înainte de plecare, unde viitorii angajați vor fi instruiți privind legislația muncii din EAU și drepturile pe care le au la locul de muncă.
Acordul cuprinde și prevederi privind monitorizarea constantă a condițiilor de muncă și sprijinirea transferului de competențe tehnice. Muncitorii care se vor întoarce din Emiratele Arabe Unite vor beneficia de programe de reintegrare pe piața muncii din Ghana, valorificând experiența acumulată în proiecte locale.
Autortitățile nu au comunicat încă nivelul salarial detaliat sau calendarul exact pentru aplicații, dar procesul de recrutare urmează să debuteze etapizat, sub supravegherea directă a ambelor guverne.
![]()
DIVERSE
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis. Cu cât ar fi fost țepuit internaționalul ajuns la Dinamo
Publicat
acum o orăla
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Potrivit România TV, Pușcas s-a dus la audieri însoțit de avocata sa, pentru a sta de vorbă cu anchetatorii.
Fotbalistul susține că dezvoltatorul imobiliar Nordis l-ar fi păcălit cu 2,5 milioane de euro, potrivit aceleiași surse.
George Pușcaș este doar unul dintre cei care spun că au fost înșelați de Nordis plătind pentru apartamente aflate în stadiul de proiect și rămânând, în cele din urmă, și fără bani, și fără proprietățile cu pricina.
Odată cu explozia scandalului Nordis și deschiderea dosarului penal legat de acest caz, tot mai multe victime își fac curaj să vorbească despre contextul în care au pierdut banii pe care îi credeau investiți într-o locuință de vis.
George Pușcaș nu este singurul fotbalist care ar fi fost țepuit în uriașa afacere Nordis. Printre cei care susțin că au fost păgubiți se mai numără Florin Gardoș, care are de recuperat 170.000 de euro, italianul Alessandro Caparco (fost portar la ”Poli” Iași, 120.000 de euro), Cristian Bărbuț (cunoscut în special din perioadele în care a jucat pentru ”Poli” Timișoara și Universitatea Craiova, 63.000 de euro) și Adrian Ropotan (fost mijlocaș la Dinamo).
Dosarul Nordis vizează mai multe persoane și societăți comerciale, inclusiv administratori ai firmelor implicate și pe omul de afaceri Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol.
În cazul acesteia din urmă, procurorii DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale în cazul acesteia.
Potrivit anchetatorilor, Vicol este cercetată pentru fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. Noile acuzații se adaugă cercetărilor desfășurate într-un dosar în care sunt investigate și alte fapte, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, delapidarea cu consecințe deosebit de grave, evaziunea fiscală și înșelăciunea.
O parte a investigației vizează perioada în care Vicol a fost deputat, respectiv intervalul 2020-2025. Conform procurorilor, fosta deputată ar fi omis să treacă în declarațiile oficiale venituri și bunuri cu o valoare totală de peste 16,5 milioane de lei. În această categorie ar intra sume provenite din salarii, dividende și restituiri de împrumuturi.
Anchetatorii menționează, printre altele, un împrumut acordat în valoare de 910.000 de lei, datorii de 241.000 de lei și 35.000 de dolari, dar și cadouri și alte avantaje evaluate la peste 300.000 de lei: „În actele oficiale, Laura Vicol ar fi menționat un împrumut fictiv acordat unui alt inculpat din dosar, în valoare de 150.000 de euro și 1.774.000 de lei, ulterior modificat la 1.124.000 de lei”.
În cadrul extinderii cercetărilor este analizat și presupusul rol al Laurei Vicol în tranzacționarea unor apartamente de vacanță din proiecte rezidențiale din Mamaia și Sinaia. Potrivit anchetatorilor, deși fosta parlamentară nu ar fi avut oficial o funcție în compania implicată, aceasta ar fi sprijinit trei dintre inculpații din dosar în inducerea în eroare a unui cumpărător. Procurorii susțin că ar fi fost folosite promisiuni false și contracte de vânzare-cumpărare. În urma tranzacției, imobilele fie nu ar fi fost livrate, fie nu ar fi fost construite, iar prejudiciul reclamat de cumpărător ar depăși 122.000 de euro.
Citește și Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, surprinsă în zona VIP la România – Suedia
![]()
DIVERSE
Bolojan explică de ce PNL ar putea vota guvernul Niculescu. ”Nu votăm pentru a-i salva politic pe cei care au provocat criza. Am putea vota pentru ca România să poată ieși din ea”
Publicat
acum 2 orela
15 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Varianta foarte probabilă a voturilor PNL pentru învestirea guvernului Niculescu a fost criticată atât din interiorul partidului, cât și de fanii lui Bolojan. În acest context, șeful liberalilor s-a simțit dator să explice respectivul scenariu, argumentând prin faptul că interesele țării sunt mai importante decât costurile politice și cele de ordin personal.
”Responsabilitatea reală nu este o formulă de discurs, ci măsura lucrurilor pe care le faci atunci când ești pus în situația să plătești un preț. Iar pentru Partidul Național Liberal, un vot pentru învestirea guvernului Niculescu, adică pentru revenirea PSD la guvernare cu nume de la care nu ai așteptări, ar putea să ne coste nu doar politic, ci și personal.
PNL este pus în situația de a deveni parte a soluției unei crize pe care nu numai că nu a provocat-o, dar în care a fost de la început o țintă, inclusiv prin atacurile repetate la care a fost supus.
Putem refuza. Din punct de vedere strict politic, probabil că aceasta este cea mai comodă variantă pentru noi. Dar pentru România?
Cel mai ușor este să fii radical. Când porți răspunderea de premier și ești un om responsabil, e mai greu”, a scris joi, pe Facebook, Ilie Bolojan.
Președintele PNL subliniază, în aceeași postare, că România are nevoie de un guvern cu puteri depline cât mai rapid cu putință, pentru a evita colapsul:
”După 5 luni de criză politică, cu un guvern fără puteri depline, situația se complică zi de zi.
Fără o rectificare bugetară rapidă, mai multe domenii esențiale nu vor mai funcționa, în frunte cu sănătatea. Din vară, pentru că nu le-au fost alocate sumele necesare, o parte din unitățile de primiri urgențe nu mai aveau bani pentru funcționare. S-au relocat sume în interiorul bugetului Ministerului Sănătății, dar s-a ajuns la limita acestora.
Ne vom împrumuta tot mai greu, cu dobânzi tot mai mari.
Fără un guvern funcțional, riscul de țară rămâne ridicat.
Toate rezultatele eforturilor din ultimele luni ar fi irosite.
Nu pot face așa ceva țării noastre doar pentru a evita costul personal de imagine. PNL va lua o decizie finală la sfârșitul acestei săptămâni. Deocamdată, grupurile parlamentare au recomandat să dăm votul de învestitură în baza unui acord pe care l-aș putea semna cu premierul desemnat. Acordul trasează precis limitele unei susțineri punctuale, strict pentru obiectivele bugetare, principiile de transparență, bună guvernare și democrație parlamentară, și este valabil până în primăvara anului 2027”.
Bolojan: ”În cazul unui posibil colaps al instituțiilor, va mai conta cine și-a salvat imaginea?”
În același context, Bolojan reiterează că liberalii, din opoziție, își rezervă ”posibilitatea de a vota o moțiune de cenzură” în cazul în care cabinetul Niculescu va ieși din ”limitele” menționate în acord.
”Nu refacem coaliția și nu vom acorda în niciun caz o susținere necondiționată pentru învestitură. Votul nu va fi unul de încredere. Votul va fi pentru ieșirea dintr-o criză lungă pe care România nu și-o mai permite.
Responsabilitatea pentru echipa cu care va guverna îi aparține în exclusivitate premierului tehnocrat desemnat de către Președintele României. Și așa este și normal: domnia sa are datoria de a forma un cabinet și o majoritate de învestire.
Noi vom fi în opoziție și ne vom manifesta ca atare după potențiala învestitură.
Până la urmă, ieșim și din ipocrizie. Cei care au doborât guvernul, direct și indirect, își vor asuma acum guvernarea și soluțiile. Noi am încercat tot ce s-a putut, dar nu am avut sprijinul necesar.
Și eu, și colegii mei suntem perfect conștienți că, prin această posibilă decizie, PNL își asumă un risc politic.
Știm că, de fiecare dată când guvernul va face ceva greșit, vom putea fi acuzați din cauza acestui vot, chiar dacă opoziția noastră va fi completă. Nu ne putem pune însă mai presus de ceea ce cred că trebuie făcut. Primul criteriu al unei decizii nu poate fi ce ne convine. Când ai o mare răspundere, întâi faci ceea ce trebuie.
Iar întrebarea-cheie este: cum ar fi pentru România fără un guvern cu puteri depline, fără bani pentru domenii vitale, precum ambulanța sau spitalele, fără perspectiva unui buget, cu o majoritate parlamentară populistă, dispusă să ia orice decizie pentru că nu ea răspunde, ci un guvern legat de mâini?
Și, în cazul unui posibil colaps al instituțiilor, va mai conta cine și-a salvat imaginea?
Nu votăm pentru a-i salva politic pe cei care au provocat criza. Am putea vota pentru ca România să poată ieși din ea”, a conchis Ilie Bolojan.
![]()

Prognoza de iarnă în România și Europa! Ninsori târzii și zăpadă prelungită până în primăvară

VIDEO Nicușor Dan, după discuția cu șeful NATO despre atacurile din Marea Neagră: ”Evident că sunt niște încercări ale Rusiei de a destabiliza” / ”Este nevoie de echipamente pentru un nou tip de provocare” / ”Continuăm să sprijinim Ucraina”

Cătălin Măruță a făcut anunțul la câteva săptămâni după ce s-a angajat la Antena 1: „Da, m-aș întoarce. E punctul meu sensibil”

O firmă de construcții din Dubai a scos 5.000 de locuri noi de muncă. Compania asigură zborurile, vizele și cazarea

George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis. Cu cât ar fi fost țepuit internaționalul ajuns la Dinamo

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA

L-AU ARESTAT! Cine e bărbatul din Mălureni care a lovit sălbatic 2 femei

Cât a plătit Consiliul Județean Argeș pentru recitalul lui Fuego la Sărbătorile Argeșului și Muscelului

Accident groaznic la Bascov – Un bărbat a murit strivit deTIR

După Primăria Brăduleț, Garda de Mediu în control amplu la Lactate Brădet – Reacția patronului Marius Badea

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Florin Enache, fondatorul TEILOR, premiat în cadrul Galei CEO Awards 2026: „Liderii care îi fac pe ceilalți mai buni”
Omul de afaceri piteștean Florin Enache, fondatorul și membrul în Consiliul de Administrație al lanțului de bijuterii de lux TEILOR,...

Percheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
Procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate au efectuat, miercuri, 14 octombrie, 42 de percheziții în Argeș, București...

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...

PRINS CU CĂȘTILE-N URECHI LA PERMIS! Un candidat din Argeș, umflat de poliție direct din sala de examen!
Mintea băieților deștepți din Argeș nu se oprește niciodată din inventat combinații, dar de data asta s-a lăsat cu dosar...
Curtea de Argeș

Atenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
Locuitorii Municipiului Curtea de Argeș se pot pregăti pentru noul sezon rece. Direcția de Asistență Socială informează cetățenii că, începând...

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, județul Argeș, anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante...

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...

VIDEO | Accident rutier pe Strada 1 Decembrie din Curtea de Argeș: Motociclist rănit în apropiere de stația Lukoil
Un grav accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul...

Direcția de Asistență Socială Curtea de Argeș angajează – Dosarele se pot depune începând de astăzi
Direcția de Asistență Socială organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de lucrător social principal, în cadrul Centrului de zi...
Mioveni

Rata şomajului înregistrat în Argeș, cu mult peste media națională
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care...

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...
Câmpulung

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
Finalul de an în județul Argeș aduce cu sine ritualul binecunoscut al galelor, balurilor și diplomelor de merit oferite pe...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...
În Trend
Sanatateacum 2 săptămâniDe ce amânăm mersul la dentist și la ce riscuri ne expunem?
Sanatateacum 2 săptămâniLaptop pentru școală sau facultate: configurația minimă recomandată
INFO IMOBILIARacum 2 săptămâniÎngrijirea gazonului toamna: tuns, aerare, nisipare
ECONOMICacum 2 săptămâniPiatra naturală în proiectele de amenajare: cum alegi materialul potrivit pentru fiecare suprafață
ECONOMICacum 2 săptămâniImprimanta UV flatbed: când devine o investiție rentabilă pentru atelierele de print
ACTUALacum 2 săptămâniFetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
DIVERSEacum o săptămânăTransplant hepatic de la donator viu cu fragment recoltat robotic. O premieră la Institutul Fundeni
ACTUALacum o săptămânăUn primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect












Ultimele Comentarii