ACTUAL
România, lăudată de italieni. Trei jurnaliști au străbătut țara la invitația consulului general de la Bologna
Publicat
acum 3 orela
Autor
admin
Inițiativa i-a aparținut consulului general Laura Nicoleta Nasta. „Am organizat această vizită cu dorința de a le oferi jurnaliștilor italieni ocazia de a descoperi România printr-o experiență directă și autentică, de a-i cunoaște patrimoniul cultural și natural și de a-i întâlni pe oamenii care păstrează tradițiile”, a declarat aceasta. Consulul a adăugat că „experiențele directe, dialogul și schimburile culturale contribuie la apropierea popoarelor” și că își dorește ca demersul să consolideze „legăturile de prietenie care unesc România și Italia”.

Traseul a cuprins Bucureștiul, Constanța, Delta Dunării, Bucovina, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov și Castelul Peleș. Reportajul descrie Bucureștiul drept un oraș „curat și ordonat”, cu locuitori „amabili și deschiși”, și se oprește asupra Ateneului, zonei Lipscani și Casei Poporului. La Constanța, autorul amintește exilul poetului Ovidiu la Tomis și statuia acestuia, realizată de sculptorul italian Ettore Ferrari. Delta Dunării este prezentată ca rezervație UNESCO, cu cel mai întins stufăriș din lume, iar mănăstirile pictate din Bucovina sunt numite „Capela Sixtină a Orientului”.
În Transilvania, jurnaliștii au remarcat caracterul central-european al Clujului, centrul istoric al Sibiului, cu „ochii” din acoperișuri și Podul Minciunilor, și Biserica Neagră din Brașov. La Castelul Peleș, autorul notează contribuția artiștilor italieni la construcție, oglinzile venețiene și candelabrele de Murano.
Un capitol separat este dedicat oamenilor. Rinaldi scrie că românii întâlniți pe stradă înțeleg cu ușurință italiana, datorită originii latine comune, și că privesc Italia cu simpatie, ceea ce a reprezentat „una dintre cele mai plăcute surprize ale călătoriei”. Reportajul se încheie cu fraza: „Lăsăm România fericiți că i-am cunoscut chipul cel mai frumos.”
Faronotizie.it apare din Mormanno, în regiunea Calabria, și se află la al XXI-lea an de apariție. Materialul este ilustrat cu fotografii realizate de autor pe parcursul călătoriei și include o hartă a traseului.
![]()
Poate îți place și...

ALERTĂ! PSD vrea disparitia a aproape jumatate din comunele din Argeș – VALEA DANULUI, ȘUICI, CICĂNEȘTI și alte 46 – VEZI LISTA COMPLETĂ

SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!

Captură uriașă la Giurgiu: haine, pantofi şi produse de marochinărie suspectate că ar fi contrafăcute, descoperite în TIR-ul unui cetățean turc
ACTUAL
ALERTĂ! PSD vrea disparitia a aproape jumatate din comunele din Argeș – VALEA DANULUI, ȘUICI, CICĂNEȘTI și alte 46 – VEZI LISTA COMPLETĂ
Publicat
acum 4 minutela
10 noiembrie 2026Autor
admin
Reorganizarea administrativ-teritorială a României revine în prim-planul scenei politice, un plan radical susținut de conducerea Partidului Social Democrat vizând comasarea comunelor care au o populație mai mică de 3.000 de locuitori. Măsura ar putea duce la dispariția prin fuziune a peste 1.400 – 1.700 de comune la nivel național și la eliminarea a mii de posturi de aleși locali începând de 2028.
Ce prevede planul de reformă teritorială?
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de vicepreședintele PSD Dragoș Benea, responsabil cu reforma teritorială. Potrivit social-democraților, actuala structură administrativă este greu de susținut bugetar, motiv pentru care se cere Guvernului să-și asume răspunderea pentru această reformă amplă.
Conform estimărilor oficiale vehiculate în partid, între 15.000 și 18.000 de aleși locali (primari, viceprimari și consilieri locali) și-ar putea pierde funcțiile ca urmare a desființării sau comasării unităților administrativ-teritoriale neviabile economic. Liderii PSD recunosc că demersul va întâmpina o puternică rezistență politică și din partea edililor, însă consideră că o astfel de măsură este o necesitate cronică pentru sistemul administrativ românesc.
Situația critică din județul Argeș: 52 de comune sub lupa statisticilor
În județul Argeș, impactul unei asemenea reforme ar fi masiv. Datele oficiale furnizate de Direcția Județene de Statistică Argeș arată că 52 de comune se află sub pragul critic de 3.000 de locuitori și sunt direct vizate de riscul comasării.
1. Comune cu populație foarte mică (sub 1.500 de locuitori)
Aceste localități reprezintă categoria cea mai vulnerabilă și expusă reorganizării imediate:
- Dâmbovicioara (~852 locuitori) – menținută ca fiind cea mai mică comună ca populație din județ
- Râca (~870 locuitori)
- Poienarii de Argeș (~888 locuitori)
- Ciomăgești (~943 locuitori)
- Boțești (~1.019 locuitori)
- Teiu (~1.157 locuitori)
- Albeștii de Muscel (~1.519 locuitori)
- Mioarele
- Nucșoara
2. Segmentul intermediar (1.500 – 3.000 de locuitori)
Restul comunelor care completează lista celor 52 vizate de criteriul demografic includ localități cu o bogată tradție administrativă, dar care nu ating pragul impus de noua viziune de reformă:
- Beleți-Negrești, Brăduleț, Căldăraru, Cepari
- Cicănești
- Ciofrângeni, Cocu, Cotmeana, Cuca
- Davidești, Dârmănești, Godeni, Hârsești
- Morărești, Mozăceni, Negrași, Oarja
- Poienarii de Muscel, Popești, Sălătrucu, Săpata
- Stoenești, Teodorești, Uda
- Valea Danului
- Valea Iașului, Vlădești
Perspective și controverse politice
În timp ce susținătorii reformei argumentează că aceasta va reduce aparatul birocratic stufos și va eficientiza fondurile publice destinate investițiilor locale, criticii atrag atenția asupra riscului pierderii identității culturale și comunitare a satului românesc. Rămâne de văzut în ce măsură coaliția de guvernare va reuși să transforme acest proiect pe hârtie într-o legislație funcțională adoptată în Parlament.
![]()
ACTUAL
SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!
Publicat
acum 20 de minutela
10 noiembrie 2026Autor
admin
Un conflict grav a izbucnit în județul Argeș, aducând în prim-plan acuzații extrem de serioase la adresa modului în care unii politicieni locali înțeleg să facă politică și să se folosească de nume sonore din conducerea partidelor.
Totul a pornit după ce Cosmin Reileanu, un mic întreprinzător privat din Mioveni (cartierul Făget), a făcut o simplă postare pe internet despre o donație. Reacția la această postare a venit din partea lui Alexandru Chițimia, fost consilier local și fost candidat la primăria Aninoasa – un personaj cu antecedente penale, având la activ o condamnare pentru trafic de influență.
Atacuri suburbane și amenințări la adresa familiei cu protecție politică
În loc să aibă o reacție civilizată sau un dialog democratic, fostul consilier local a trecut rapid la jigniri grosolane și expresii cu caracter porno la adresa lui Cosmin Reileanu și a familiei sale.
Deși a fost rugat în mod repetat să înceteze atacurile publice, Chițimia a ignorat orice limită a bunului-simț: a continuat hărțuirea, a trimis amenințări prin mesaje private și, cireașa de pe tort, l-a informat în mod direct că nu are de ce să își facă griji, deoarece are „spatele asigurat” de Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș.
Reacția antreprenorului: Plângere la poliție și căutarea șefei PNL la sediul partidului
Revoltat la maximum de tupeul și comportamentul golănesc al politicianului, Cosmin Reileanu a decis să nu tacă și a luat atitudine. A mers astăzi la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș pentru a face pașii legali împotriva amenințărilor și a comportamentului suburban la care a fost supusă familia sa. Apoi, dorind ca Alina Gorghiu să afle direct că numele său este invocat ca „umbrelă de protecție” pentru asemenea derapaje, antreprenorul s-a deplasat la sediul filialei județene a partidului. Surpriză însă: sediul era pustiu, iar pe ușă era pus lacătul.
„Nu mă voi opri aici!”
Cosmin Reileanu transmite un mesaj ferm: nu va face un pas în spate și nu va tolera ca familia sa să fie ținta unor atacuri suburbane venite din partea unor politicieni care se bazează pe relații sus-puse și pe protecția șefilor de la centru.
Oare conducerea PNL Argeș și Alina Gorghiu au ceva de spus referitor la modul în care membrii sau foștii lor candidați folosesc numele șefei partidului pentru a amenința cetățenii?
![]()
ACTUAL
Captură uriașă la Giurgiu: haine, pantofi şi produse de marochinărie suspectate că ar fi contrafăcute, descoperite în TIR-ul unui cetățean turc
Publicat
acum 21 de minutela
10 noiembrie 2026Autor
admin

Aproximativ 56.000 de articole vestimentare, încălţăminte şi produse de marochinerie, în valoare totală de 18.000.000 de lei, au fost descoperite într-un camion la Giurgiu de o echipă mixtă formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră, în urma unei acţiuni-fulger. Autovehiculul, înmatriculat în România, era condus de un cetăţean turc, care se îndrepta spre Belgia. Mărfurile purtau însemnele unor mărci cunoscute şi sunt susceptibile de a încălca drepturile de proprietate intelectuală.
Potrivit Autorităţii Vamale Române, mijlocul de transport care transporta aceste bunuri era înmatriculat în România şi circula pe ruta Turcia – Belgia fiind condus de un cetăţean turc.
În urma verificării documentelor de călătorie, a consultării aplicaţiei e-DAC şi a analizării documentelor care însoţeau marfa, inspectorii vamali împreună cu poliţiştii de frontieră au constatat că valoarea declarată a mărfurilor nu justifica costurile de transport, motiv pentru care au decis efectuarea unor verificări suplimentare.
55.964 de bunuri ar încălca drepturile de proprietate
„În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, au fost descoperite 55.964 de articole vestimentare, încălţăminte şi produse de marochinărie purtând însemnele unor mărci cunoscute şi susceptibile de a încălca drepturile de proprietate intelectuală. Întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi introdusă în Camera de Corpuri Delicte a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu”, precizează sursa citată.
Autoritatea Vamală Română continuă, prin structurile sale specifice, acţiunile de control şi prevenire a introducerii pe piaţă a mărfurilor care pot aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, în scopul protejării consumatorilor, asigurării unui mediu comercial concurenţial corect şi protejării intereselor statului român.
![]()
ACTUAL
Înfrângere pentru Bolojan: PSD, AUR și „puciștii” liberali au blocat propulsarea lui Florin Roman în comisia de control SRI (surse)
Publicat
acum 21 de minutela
10 noiembrie 2026Autor
admin

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a respins, marți, numirea deputatului PNL Florin Roman ca membru în comisia parlamentară de control a activității SRI.
Candidatura lui Florin Roman a primit 151 de voturi „pentru” și 228 de voturi „contra”.
El a fost propus de PNL să îl înlocuiască în comisia parlamentară de control a SRI pe deputatul PNL Răzvan Prișcă.
Cum s-a petrecut acest lucru din moment ce era vorba despre o rocadă pe funcții în interiorul PNL pe o poziție care revenea oricum liberalilor?
Votul a fost secret, cu buletine.
Surse parlamentare din PNL au declarat pentru Știripesurse.ro că împotriva lui Florin Roman au votat parlamentarii din PSD, AUR și „puciștii”, adică parlamentari liberali care fac opoziție la președintele PNL Ilie Bolojan.
Cei din PSD și AUR nu l-au votat pe Florin Roman din cauza animozităților personale, sursele din grupurile menționate spunând că liberalul „nu este chiar cel mai popular coleg din Parlament”.
O parte din parlamentarii PNL nu l-au votat pe Florin Roman pentru a-i plăti o poliță lui Ilie Bolojan care vrea să-i excludă pe aceștia din grupurile parlamentare și i-a „executat” înlocuindu-i din funcțiile de conducere care reveneau PNL în Parlament, au explicat surse liberale.
Roman face parte din echipa care-l susține pe Ilie Bolojan în fruntea PNL, în timp ce Răzvan Prișcă se numără printre disidenții liberali.
![]()
ACTUAL
Diana Șoșoacă, reclamată la CNCD după ce a mărturisit că a lovit două tinere care se sărutau pe stradă. Eurodeputata, acuzată că promovează „discursul urii”
Publicat
acum 2 orela
10 noiembrie 2026Autor
admin

Inițiativa Asociației VULGAR a fost susținută de alte 22 de organizații neguvernamentale. Inițiatorii petiției îndreptate împotriva eurodeputatei Diana Șoșoacă solicită amendarea acesteia și sesizarea organelor specializate.
Diana Șoșoacă, reclamată la CNCD după ce a mărturisit că a lovit două tinere care se sărutau pe stradă
Aflată într-o vizită în județul Teleorman, pentru a se întâlni cu reprezentanții S.O.S din această filială, Diana Șoșoacă a relatat o întâmplare controversată. Ea a povestit cum, aflată la Paris, a văzut două tinere care se sărutau, moment în care a decis să le aplice „o lecție„. Potrivit relatării sale, pe una dintre fete a lovit-o cu poșeta în cap, iar pe cealaltă a împins-o într-un geam.
„Tre să fii imbecil să fii poponar sau lesbiană. Mă duceam la mama, la Paris, la spital… Și cu bagaje, cu ce aveam eu, geanta asta mare pe care o port cu mine, nu știu ce am în ea că are vreo 10 kile, mă și apăr când e nevoie.
Văd două paparude, două puștoaice, de 19-20 de ani, taman în fața mea își băgau limba în gură una alteia. Și mă duc eu așa frumos, când trec pe lângă ele, pac! cu geanta direct în capul uneia. O dau și pe cealaltă direct în geam. Zic: ‘Excusez-moi’. ‘Rien, rien’, am trecut mai departe.
Dar, nu le-a mai venit de c….ală după aia. Nu pot să mă abțin, mă scuzați. Nu e normal! Nu e de la Dumnezeu!”, a declarat lidera S.O.S. la Teleorman.
Asociația VULGAR o acuză pe Diana Șoșoacă de promovarea „discursului urii”
ONG-ul VULGAR susține că gestul eurodeputatei reprezintă un „discurs al urii”. Mai mult, inițiatorii petiției susțin că Șoșoacă lasă să se înțeleagă că, prin gestul său, „persoanele lesbiene pot fi pedepsite fizic pe stradă fără consecințe”, potrivit GenȘtiri.
Mai mult, reprezentanții ONG-ului susțin că „instigarea la violență nu poate fi ascunsă în spatele funcției”.
Petiția împotriva eurodeputatei S.O.S este susținută și de Asociația (H) Brașov, eQuiVox, Identity.Education, Cluj – Hilltop Org, MozaiQ LGBT, Queer Sisterhood, dar și de o coaliție formată din alte 17 asociații.
![]()
ACTUAL
Imagini șocante în Vaslui! Sute de kilograme de gunoaie depozitate pe acoperișul unui bloc de locuințe FOTO
Publicat
acum 2 orela
10 noiembrie 2026Autor
admin

Comisarii Gărzii de Mediu au găsit sute de kilograme de deșeuri abandonate chiar pe acoperișul unui bloc de locuințe din Vaslui. Instituția avertizează că depozitarea acestora poate pune în pericol atât clădirea, cât și sănătatea oamenilor din zonă.
Garda de Mediu Vaslui a prezentat descoperirea luni, 9 noiembrie, printr-un mesaj postat pe Facebook, însoțit de imagini de la fața locului. Printre obiectele abandonate se numără materiale de construcții, plastice, textile și diverse lucruri vechi, inclusiv anvelope și electrocasnice.
Citește și : Noi întârzieri la centrala nucleară de la Cernavodă. Când ar urma să revină în funcțiune cele două reactoare
Reprezentanții instituției au atras atenția asupra locului neobișnuit în care au fost depozitate gunoaiele, descriind situația drept o groapă de gunoi improvizată amenajată la înălțime.
„O imagine care nu mai are nevoie de nicio descriere, dar care ne provoacă un profund sentiment de indignare. Comisarii Gărzii de Mediu au descoperit această „groapă de gunoi” improvizată nu pe un teren viran, nu la marginea pădurii, ci direct pe acoperișul unui bloc de locuințe.
Sute de kilograme de deșeuri, materiale de construcții, plastice, textile și obiecte vechi au fost abandonate la înălțime, punând în pericol atât structura clădirii, cât și sănătatea tuturor locatarilor din zonă.”, se arată în postare.
Citește și : Peste 200 de elevi și profesori ai unui liceu din Craiova, evacuați din clase după fisurarea unei conducte de gaze
Garda de Mediu Vaslui a anunțat că va aplica o amendă de 30.000 de lei și le reamintește proprietarilor și asociațiilor de proprietari că sunt obligați să mențină curățenia.
„Astfel de practici sunt complet inacceptabile și vor fi sancționate cu maximă severitate ( 30.000 lei ). Proprietarii sau asociațiile de proprietari au obligația legală de a menține curățenia și de a gestiona corect deșeurile prin firme specializate de salubritate.
Sănătatea mediului și siguranța comunității noastre depind de fiecare dintre noi. Nu tolerați astfel de comportamente! Sesizați autoritățile ori de câte ori observați abateri care încalcă legislația de mediu.”, se arată în mesajul comisarilor de mediu.
![]()

ALERTĂ! PSD vrea disparitia a aproape jumatate din comunele din Argeș – VALEA DANULUI, ȘUICI, CICĂNEȘTI și alte 46 – VEZI LISTA COMPLETĂ

SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!

Captură uriașă la Giurgiu: haine, pantofi şi produse de marochinărie suspectate că ar fi contrafăcute, descoperite în TIR-ul unui cetățean turc

Înfrângere pentru Bolojan: PSD, AUR și „puciștii” liberali au blocat propulsarea lui Florin Roman în comisia de control SRI (surse)

Prognoza meteo 11 noiembrie. Temperaturile cresc puțin, dar va ploua. Dimineața și noaptea va fi ceață

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

ALERTĂ! PSD vrea disparitia a aproape jumatate din comunele din Argeș – VALEA DANULUI, ȘUICI, CICĂNEȘTI și alte 46 – VEZI LISTA COMPLETĂ
Reorganizarea administrativ-teritorială a României revine în prim-planul scenei politice, un plan radical susținut de conducerea Partidului Social Democrat vizând comasarea...

SCANDAL LA UȘA PNL ARGEȘ! Cu lacătul pe sediu când cetățenii bat la ușă: Un antreprenor din Mioveni, hărțuit de un politician condamnat care se laudă cu „spatele” oferit de Alina Gorghiu!
Un conflict grav a izbucnit în județul Argeș, aducând în prim-plan acuzații extrem de serioase la adresa modului în care...

S-AU DAT CU ATV-urile ILEGAL! Nouă persoane sancționate de jandarmii argeșeni
Aventura pe patru roți nu înseamnă libertatea de a ignora legea! Nouă persoane care au ales să se deplaseze cu...

INCOMPETENȚĂ LA NIVEL ÎNALT! Asistența Socială din Curtea de Argeș și-a spălat mâinile: A suit un om al străzii în tren și l-a plasat la Oradea, la poarta lui Viorel Pașca!
Oameni de 85 de ani sunt lăsați din nou la poarta lui, pe întuneric, cu hainele în pungi de plastic....
Curtea de Argeș

PĂZEA, CURTEA DE ARGEȘ! Primăria angajează detectiv să verifice dacă îi fentați cu gunoiul!
Dacă credeați că ați scăpat de controale și că mai puteți „fenta” taxa pe gunoi, Primăria Municipiului Curtea de Argeș...

HALUCINANT! PSD Argeș amputează istoria și promovează județul cu o imagine fake a celebrei Mănăstiri a lui Neagoe Basarab – Arhiepiscopia Argeșului tace!
Jurnalistul Iulian Uță a prezentat, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de luni seară, difuzată pe postul PRO ARGEȘ TV, o...

EXCLUSIV! Marea „glorie” a PSD, Mircea Drăghici, s-a pensionat: Ce pensie babană încasează fostul deputat de Argeș
Peisajul politic argeșean și central consemnează un nou moment de interes public: Mircea Drăghici, una dintre figurile marcante ale Partidului...

N-ARE UNDE FACE PIPI ȘI CACA dar vrea Târg de Crăciun ca la Viena în orașul unde până și apa pute! Ionuț Andrei, feblețea lui Mînzînă, vrea voturi prostind argeșenii
Rar ți-e dat să citești o mostră atât de pură de cretinism administrativ și tupeu mizerabil cum este cea livrată...

Cantități record de apă în Argeș! Peste 95 de litri pe metru pătrat au căzut în doar câteva ore
Începutul lunii noiembrie a debutat cu fenomene meteorologice extreme și viituri rapide în sudul României. În perioada 1–3 noiembrie 2026,...
Mioveni

Poliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ
În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu...

I-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
Locuitorii din județul Argeș vor plăti cu aproape 40% mai mult pentru serviciile de salubritate, după ce proiectele privind majorarea...

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...
Câmpulung

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
ACTUALacum 2 săptămâniREGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
ACTUALacum 2 săptămâniPerformanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
ACTUALacum 2 săptămâniI-A PĂLMUIT… LA BUZUNAR! PSD Argeș scumpește gunoiul cu 40%, deși Guvernul a promis zero majorări de taxe!
ACTUALacum 2 săptămâniDecizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
ACTUALacum 2 săptămâniGROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
ACTUALacum 2 săptămâniCE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
ACTUALacum 2 săptămâniPoliția Argeș și Garda de Mediu au dat iama in cimitirele de mașini din județ







Ultimele Comentarii