Stai conectat...

ACTUAL

Ramon Vega și-a anunțat oficial candidatura la președinția FIFA. Îl va înfrunta pe Gianni Infantino

Publicat

la

Într-o postare detaliată în care îşi explică motivaţiile şi obiectivele, Ramon Vega şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia FIFA. Fostul internaţional elveţian îşi manifestase interesul încă de la începutul lunii octombrie, scrie news.ro.

Un prim adversar şi-a anunţat candidatura împotriva lui Gianni Infantino pentru preşedinţia FIFA.

Într-o postare extinsă de douăsprezece pagini publicată pe reţelele sale sociale, Ramon Vega şi-a oficializat miercuri candidatura pentru a prelua conducerea organizaţiei.

„Nu candidez pentru că mi-am petrecut viaţa încercând să obţin o funcţie, ci pentru că parcursul meu m-a pregătit să slujesc acest sport”, a afirmat el, printre altele, în acest text în care îşi explică motivaţiile şi obiectivele.

Vega (55 de ani), fost internaţional elveţian (23 de selecţii) care a evoluat, printre altele, la Tottenham, Celtic şi Créteil, încercase deja să-şi depună candidatura în 2015, 2019 şi 2022, dar, în cele din urmă, nu a dus procesul până la capăt.

La cel de-al 77-lea Congres al FIFA, care va avea loc pe 18 martie la Rabat (Maroc), va avea ca adversar pe Gianni Infantino şi pe eventualii alţi candidaţi, care au termen până pe 18 noiembrie să-şi depună dosarele.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Pitești Retail Park lansează „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit pentru copii, desfășurat până în iunie 2027

Publicat

la

Autor

Pitești Retail Park lansează, pe 7 noiembrie, proiectul „Explorăm Științele Viitorului”, un program educațional gratuit dedicat copiilor, care se va desfășura recurent până pe 5 iunie 2027. Prin ateliere de Robotică & LEGO și Limba Engleză, proiectul creează un context în care cei mici pot învăța prin joacă, experimentare și descoperire, iar familiile pot petrece timp de calitate împreună.

Programul se va desfășura lunar, în primul și al treilea weekend al fiecărei luni, sâmbăta și duminica, în intervalul 10:00-16:00, și va include patru ateliere de Limba Engleză și un atelier de Robotică & LEGO în fiecare lună. Activitățile vor avea loc pe linia caselor Auchan Bradu, în incinta centrului comercial Pitești Retail Park.

Prin continuitatea sa, „Explorăm Științele Viitorului” își propune să transforme fiecare întâlnire într-o nouă misiune de explorare pentru copii, cu teme care îi încurajează să fie curioși, să pună întrebări, să experimenteze și să descopere lucruri noi într-un mod accesibil și adaptat vârstei lor.

Prima ediție are loc în luna noiembrie și debutează pe 7 noiembrie, cu două direcții de activitate.

În cadrul atelierului „Roboți în acțiune”, dedicat Roboticii & LEGO, copiii vor construi modele LEGO interactive și vor exersa gândirea logică, rezolvarea problemelor pas cu pas și lucrul în echipă. Atelierul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, între orele 12:00 și 16:00.

Atelierele de Limba Engleză „Descoperă lumea” sunt programate pe 7, 8, 21 și 22 noiembrie și îi invită pe copii să descopere țări și orașe prin joc și conversație. Activitățile sunt organizate pe grupe de vârstă: 10:00-12:00 pentru copiii de 4-6 ani și 12:00-14:00 pentru copiii de 6-8 ani. Participanții vor primi cadou harta Mondo Aventura și trei seturi de magneți.

Participarea la toate atelierele este gratuită, pe bază de înscriere la numărul de telefon 0745 543 608.

„Explorăm Științele Viitorului” este realizat cu sprijinul partenerilor Arra Club și Eurognosi și face parte din direcția prin care Pitești Retail Park își propune să creeze contexte relevante pentru familiile din comunitatea locală, dincolo de experiența de cumpărături.

Prin proiect, centrul comercial aduce mai aproape de copii activități educaționale accesibile și recurente, iar părinților le oferă noi ocazii de a petrece timp valoros împreună cu cei mici. Inițiativa continuă astfel promisiunea „Cele mai frumoase momente sunt cele pe care le facem împreună. Pitești Retail Park. Aici ne e bine împreună.”

Programul va continua până pe 5 iunie 2027, cu noi teme și misiuni propuse copiilor în fiecare lună.

Calendarul complet al proiectului, detaliile despre ateliere și informațiile actualizate despre participare sunt disponibile pe pagina dedicată.

Mai multe informații despre evenimentele Pitești Retail Park pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial și pe paginile de Facebook și Instagram ale acestuia.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cum au fost aruncați pe fereastră 1,4 milioane de lei ce aveau ca scop promovarea Cimitirului Vesel din Săpânța. Albume plătite și… rătăcite. DNA a intrat pe fir

Publicat

la

Autor

Procurorii DNA au fost sesizați în legătură cu proiectul de promovare turistică din care statul pare să fi fost păgubit cu peste 1,4 milioane de lei.

Povestea a fost descoperită de Corpul de Control al fostului ministru Irineu Darău, acesta fiind și cel care a sesizat procurorii anticorupție.

”Statul român a plătit 2,6 milioane de lei pentru 75.000 de albume de promovare turistică.
Aproape 41.000 dintre ele nu au mai ajuns niciodată în depozitele instituției, iar firma care le-a tipărit le pune în continuare la vânzare.
Pare greu de crezut, dar este una dintre situațiile descoperite de Corpul de Control al Ministrului.
Am dispus sesizarea Direcției Naționale Anticorupție, pentru ca instituțiile competente să cerceteze aceste fapte și să stabilească eventualele responsabilități”, anunța, la finalul mandatului, Darău.

Citește și O femeie din Republica Moldova a murit în timp ce stătea la rând în primărie. Explicațiile date de Ministerul Muncii

Potrivit fostului ministru, afacerea de promovare a Cimitirului Vesel a început în 2006, când Autoritatea Națională pentru Turism a încheiat un contract de 2.625.000 de lei pentru 75.000 de albume bilingve de promovare.

”Statul a achitat integral factura, dar în depozitele instituției au ajuns doar 34.395 de exemplare. Restul de 40.605 albume, în valoare de peste 1,4 milioane de lei, au rămas la firma privată care le-a produs.

Au trecut 20 de ani, firma a intrat în procedură de insolvență/faliment, iar situația nu a fost clarificată.

Mai mult, Corpul de Control a constatat că albumele sunt în continuare oferite spre vânzare online, la prețul de 60 de lei bucata”, mai preciza Irineu Darău.

Coleg de partid cu fostul ministru, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Vlad Duruș, readuce cazul în atenție, subliniind, potrivit graiul.ro, că ”risipa și lipsa de transparență din instituții ies la iveală atunci când există voință politică și controale reale la sânge”.

Citește și Șapte polițiști reținuți într-un dosar de corupție la „Permise” în Sibiu. Percheziții de amploare în Operaţiunea Jupiter

Loading

Citește tot

ACTUAL

Grâul românesc, în bătaia vântului european: Se strânge robinetul importurilor de cereale în UE, fermierii – în fața unei noi provocări

Publicat

la

Autor

Grâul pierde teren pe piața europeană. UE și-a redus importurile de cereale cu 10%, iar achizițiile de grâu s-au prăbușit cu 34%.

Uniunea Europeană cumpără mai puține cereale de pe piețele externe. Valoarea importurilor a scăzut cu 10% în perioada ianuarie-august 2026, comparativ cu primele opt luni ale anului trecut, ajungând la 5,48 miliarde de euro. Cea mai puternică diminuare a fost înregistrată în cazul grâului, pentru care achizițiile au coborât cu 34%.

Datele Comisiei Europene arată că reducerea importurilor de cereale a fost determinată în principal de volumele mai mici de grâu și orez aduse pe piața comunitară. În cazul grâului, valoarea importurilor a scăzut cu 548 de milioane de euro, față de perioada similară din 2025, pe fondul diminuării cantităților livrate, potrivit ukragroconsult.com.

Nici importurile de orez nu au urmat un trend diferit. Valoarea acestora s-a redus cu 212 milioane de euro, echivalentul unei scăderi de 16%. Evoluția a fost influențată atât de cantitățile mai mici cumpărate, cât și de prețurile mai reduse.

La nivelul întregului sector agroalimentar, importurile Uniunii Europene au înregistrat o scădere de 4% în primele opt luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

Importurile scad, exporturile rezistă

În august 2026, UE a importat produse agroalimentare în valoare de 13,9 miliarde de euro, cu 9% mai puțin decât în iulie și cu 3% sub nivelul din august anul trecut.

Pe lângă cereale, la diminuarea valorii importurilor au contribuit reducerea achizițiilor de produse lactate și scăderea prețurilor internaționale la cacao.

În schimb, exporturile agroalimentare europene au însumat 19 miliarde de euro în august. Chiar dacă au fost cu 11% mai mici decât în iulie, acestea au depășit cu 7% nivelul din august 2025.

Livrările de produse din cacao, carne de porc și ulei de măsline au scăzut, în timp ce exporturile unor produse de origine animală, ale uleiurilor vegetale destinate utilizării industriale, fructelor și nucilor au crescut.

Per total, valoarea exporturilor agroalimentare ale UE din intervalul ianuarie-august a rămas aproximativ la nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

Excedentul comercial a urcat la 34,7 miliarde de euro

Reducerea importurilor a contribuit la consolidarea excedentului comercial agroalimentar al Uniunii Europene. În august, acesta a fost de 5,1 miliarde de euro, cu 14% sub nivelul din iulie, dar cu 45% peste cel înregistrat în august 2025.

Pentru primele opt luni din 2026, excedentul comercial a ajuns la 34,7 miliarde de euro, cu 4,1 miliarde de euro mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Comisia Europeană explică această evoluție prin scăderea valorii importurilor, susținută în special de reducerea prețurilor la cacao și de achizițiile mai mici de cereale.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Roșiile ”inimă de bou” continuă să se coacă în solariile din România. O familie din Maramureș încă își culege recolta: ”Deocamdată mai avem”

Publicat

la

Autor

Roșiile ”inimă de bou” continuă să se coacă în solariile din România. Soții Mureșan din Maramureș se laudă cu o recoltă bogată și se pregătesc să-și vândă legumele pe taraba din piață.

Roșiile ”inimă de bou” continuă să se coacă în solariile din România: ”O să vină și frigul, dar deocamdată mai avem”

Roșiile ”inimă de bou” cultivate în solarul soților Mureșan din localitatea Ocoliș, județul Maramureș, fac furori în piețele locale.

”Astăzi este 4 noiembrie 2026 și vreau să vă arăt roșiile inimă de bou. Încă se mai coc roșiile în solar. O să vină și frigul, dar deocamdată mai avem. Joi și vineri mergem în piață, mergem și săptămâna viitoare”, spun soții Mureșan într-un video postat pe rețelele de socializare.

Citește și Ce salarii sunt în agricultură în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională

Pe lângă roșiile care au gustul din copilărie, vedete în grădina celor doi fermieri din Maramureș mai sunt și ardeii, vinetele, ceapa, dar și dovlecii uriași. Anul acesta, recordul a fost de 184 de kilograme.

De asemenea, printre legumele din grădina celor doi soți se mai află și pepenele de iarnă și castravetele amar, două plante originare din Asia.

Citește și Ce le promite Florin Barbu fermierilor încă din prima zi după revenirea la Agricultură

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ministrul Muncii, vești bune pentru tinerii aflați la primul loc de muncă. Pot primi până la 27.000 de lei în plus la salariu

Publicat

la

Autor

Ministrul Muncii a anunțat că programul ”Primul loc de muncă pentru tineri” este finanțat în totalitate din fonduri europene, iar banii se află deja la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Ministrul Muncii anunță ce se întâmplă cu programul ”Primul loc de muncă pentru tineri”

Potrivit ministrului Muncii, proiectul destinat tinerilor aflați la primul loc de muncă a început deja. Acesta are rolul de a facilita angajarea absolvenților fără experiență. Aceștia pot primi până la 27.000 de lei în plus la salariu de la stat.

Florin Manole a vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină tinerii proaspăt ieșiți de pe băncile școlii în momentul în care aceștia vor să se angajeze, iar angajatorii le solicită experiență profesională.

Potrivit programului finanțat sută la sută din fonduri europene, în primele 12 luni de angajare compania primește o subvenție de 2.250 de lei lunar, iar tânărul beneficiază de încă 1.000 de lei pe lună în plus la salariu. În următoarele 12 luni, tânărul angajat primește 1.250 de ei pe lună, potrivit capital.ro. 

Citește și Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță când ar putea fi adoptată legea salarizării: ”Nu poate fi adoptată într-o lună-două, din mai multe motive obiective”

Astfel, valoarea totală a sprijinului oferit de stat poate ajunge la 27.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Pentru aceste sume nu se plătește impozit.

În urmă cu ceva timp, Florin Manole anunța că bugetul pentru programul ”Primul loc de muncă pentru tineri” este de aproximativ 170 de milioane de euro.

Prin acest proiect Ministerul Muncii vrea să încurajeze angajările pe termen lung și să ofere tinerilor posibilitatea de a acumula experiența profesională necesară pentru continuarea carierei.

Citește și Ce ajutoare vor primi pensionarii în decembrie. Ministrul Muncii vrea ca numărul celor care le primesc pe card să crească: ”Plătim de 10 ori mai mult pentru Poştă decât plătim pentru comisioanele bancare”

Loading

Citește tot

ACTUAL

Unul dintre cei mai mari angajatori din România face concedieri înainte de sărbători. Sute de angajați sunt trimiși acasă

Publicat

la

Autor

RAAL,  companie care activează în industria componentelor auto, specializată în proiectarea și producția de sisteme de răcire și schimbătoare de căldură, urmează să dea afară 250 de angajați. Este al treilea val de concedieri din acest an, pe fondul crizei economice și al reducerii substanțiale a producției.

Noi concedieri la RAAL, în Bistrița. Sute de oameni vor fi dați afară

Potrivit notificării transmise AJOFM, vizați de noile concedieri sunt 180 de muncitori, 40 de angajați din categoria personalului indirect și 30 de salariați TESA. Primele concedieri sunt preconizate pentru data de 15 noiembrie 2026.

Reamintim că primele concedieri au avut loc la începutul anului, atunci când au fost dați afară 250 de angajați din cauza dificultăților financiare majore cu care se confrunta compania. În luna aprilie, reprezentanții RAAL au anunțat că vor fi concediați alți 500 de muncitori, iar acum alți 250 de oameni vor rămâne fără loc de muncă, scrie timponline.ro. 

Citește și Concedieri la una dintre cele mai mari bănci din România. ING confirmă eliminarea a 79 de posturi

Reprezentanții AJOFM Bistrița-Năsăud precizează că, pe durata preavizului, persoanele vizate de concedierile colective beneficiază de servicii de preconcediere și de măsuri active de sprijin. Acestea au ca scop facilitarea tranziției către un nou loc de muncă și diminuarea impactului social generat de pierderea locurilor de muncă.

Reamintim că în februarie 2025, conducerea companiei a respins măsura de redresare a situației financiare prin găsirea unui posibil investitor cu cedarea de acțiuni. Decizia a fost luată după ce acționarii au discutat situația financiară a societății în perioada 2018-2024, cu propunerea unor măsuri de redresare a situației financiare.

Printre clienții grupului RAAL se numără John Deere, Class, Samsung.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend