Stai conectat...

DIVERSE

”Porunca” unui expert pentru guvernul Niculescu, după avertismentul dur transmis de BNR: ”Trebuie să stea de urgență de vorbă cu mediul de afaceri”

Publicat

la

BNR a tras, din nou, semnalul de alarmă, pentru a transmite că nu suntem departe de colaps. Instituția condusă de Mugur Isărescu își bazează avertismentul pe cifre care nu au cum să nu dea fiori.

Primul indicator ce arată că am cam ajuns la fundul sacului este datoria externă a țării, ajunsă la un nivel-record după primele opt luni ale anului: peste 238 de miliarde de euro, în creștere cu 7,450 miliarde de euro față de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2025.

Un alt indicator ce confirmă declinul este nivelul investițiilor străine directe, care, tot în intervalul ianuarie-august 2026, au totalizat 2,122 miliarde de euro. Asta înseamnă o prăbușire de peste 62 la sută față de aceeași perioadă din 2025, când suma investițiilor străine directe a fost 5,657 miliarde de euro.

Mai mult, din economie au dispărut peste 70.000 de locuri de muncă, pe fondul închiderii a numeroase companii și fabrici, iar circa 10.000 de oameni au fost concediați în urma unor reorganizări.

Rata șomajului a urcat la 6,4 la sută, inflația a ajuns la 6,6 la sută, iar datele Eurostat plasează din nou România pe primul loc în Uniunea Europeană la scumpiri. Toate acestea în condițiile în care salariile au scăzut, în funcție de sector, cu procente între 5 și 18 la sută.

Tot acest context este descris drept ”cod galben de vreme rea în economie” de către analistul economic Adrian Negrescu, care recomandă cabinetului Luca Niculescu, în cazul în care va fi învestit, ”să stea de urgență de vorbă cu mediul de afaceri”.

”Suntem într-un fel de cod galben de vreme rea în economia românească, din care nu putem ieși decât cu o prognoză realistă legată de evoluția economiei. Altfel spus, politicienii noștri, guvernanții, noul Guvern trebuie să stea de urgență de vorbă cu mediul de afaceri, să găsească soluții în așa fel încât să reușim să reclădim încrederea în economie.

Putem construi 50 de programe de guvernare, putem să propunem tot felul de ajutoare de stat, dar care nu vor rezolva problema la nivelul micro în economia românească. Deci ne trebuie un dialog real cu mediul de afaceri și căutate soluții”, a subliniat Negrescu.

În opinia expertului, dacă viitorul Executiv va ”continua să lucreze doar din prisma expertizei din eșaloanele doi și trei din ministere”, am putea ajunge într-o criză și mai severă.

Citește și EXCLUSIV. Programul de guvernare al lui Luca Niculescu pe înțelesul tuturor. Ce se întâmplă cu pensiile, salariile, taxele și sprijinul pentru familii. Economistul Adrian Negrescu: „Sunt aceleași programe propuse și de Siegfried, și de Bolojan. E fără precedent la nivel european”

Tot Adrian Negrescu a vorbit, în exclusivitate la România TV, despre programul propus pentru români de cabinetul Luca Niculescu.

”Sunt aceleași programe propuse și de Siegfried și de Bolojan, nu se schimbă nimic din perspectivă financiar fiscal în ce privește statul român. Nu mă așteptam la modificări semnificative.

Taxa pe cifra de afaceri trebuia scoasă, au scăzut investițiile străine cu aproape 80%, e fără precedent la nivel european, e o dublă taxare reclamată de multe companii.

Legat de listarea la bursa era clar. Când ai probleme financiare te apuci să vinzi din casă, listarea la bursă din punctul meu de vedere va transparentiza companiile și le va face mai performante, nu vor mai fi fabrici de mult pentru interesele politice,

Pe de alta parte, e o problemă legată de ipocrizia unor politicieni care până nu de mult susțineau că vindem țară și atacau guvernul că și propune să facă privatizări. Sper că a găsit o soluție mai bună că privatizările să fie transparente și listările la bursa să ne aducă bani la buget…asta ne dorim și să le repună pe linia de plutire, să le facă mai performante.

Mai departe rămâne de văzut dacă vor fi puse în practică măsurile astea, am mare grad de îndoială legat de propunerile economice.

Companiile de stat în pragul falimentului că să fie cumpărate pe sume derizorii. De asta avem instituții care trebuie să investigheze ce se întâmplă în aceste companii ale statului pentru că da pe de o parte multe au fost duse în pragul falimentului în zona de investiții imobiliare, s-a practicat intens în ultimii 20 de ani, falimentezi o companie de stat și apoi cel care o cumpără pe bani puțini vinde terenurile și face milioane de euro. Sper să existe o monitorizare mai bună.

Noi de la buget din banii pentru școli, salarii, pensii, subvenționăm cele peste 1900 companii publice peste 17 mld lei anual, le dăm bani să funcționeze. Ceea ce e aberant din punctul de vedere al rolului unei companii. O companie trebuie să facă profit, dacă nu face o restructurezi sau o închizi. Nu facem fabrici de salarii în România”, a comentat analistul economic.

Citește și Anunț horror de la BNR. Am ajuns la fundul sacului! Datoria externă a României, mai mare ca niciodată. Investițiile străine directe s-au prăbușit față de 2025

Loading

DIVERSE

Marea eliberare din 26 octombrie! Luna Plină a Vânătorului aduce momente de cotitură pentru aceste zodii

Publicat

la

Luna Plină a Vânătorului din 26 octombrie 2026 are loc pe axa Taur-Scorpion, activând o opoziție puternică între energia siguranței materiale și cea a transformării profunde. Acest eveniment astrologic major aduce în prim-plan teme legate de bani, relații, încredere și atașamente emoționale.

Citește și: Horoscop 17-23 octombrie. Oportunități și noi începuturi pentru trei zodii

Zodiile vizate de Luna Plină a Vânătorului din 26 octombrie

BERBEC

Luna Plină în Taur îți activează sectorul banilor, al resurselor personale și al valorii de sine, în timp ce Soarele din Scorpion pune accentul pe obligațiile financiare comune. Pentru tine, sfârșitul lunii poate aduce o clarificare legată de felul în care îți administrezi veniturile sau de o responsabilitate pe care ai acceptat-o în numele unei relații.

Poate ai împrumutat bani, ai preluat o cheltuială care ar trebui împărțită sau ai investit într-un proiect fără să stabilești de la început condițiile. Luna Vânătorului te invită să privești atent dacă generozitatea ta este susținută de posibilitățile reale pe care le ai.

TAUR

Luna Vânătorului se formează chiar în semnul tău, ceea ce îi conferă o semnificație personală deosebită. În opoziție, Soarele din Scorpion îți activează sectorul parteneriatelor, aducând în atenție echilibrul dintre nevoile tale și așteptările celorlalți.

Dacă ai făcut compromisuri pentru a păstra o relație, această perioadă poate simboliza momentul în care începi să te întrebi cât de mult te mai reprezintă acele alegeri. Nu este obligatoriu să ajungi la o despărțire, dar este posibil să simți nevoia unei conversații pe care ai amânat-o.

GEMENI

Luna Plină în Taur îți activează sectorul interiorității, al odihnei și al lucrurilor pe care le păstrezi pentru tine. În opoziție, Soarele din Scorpion pune accentul pe activitățile cotidiene, muncă și responsabilități.

Este posibil să observi cât de mult te-a obosit încercarea de a răspunde tuturor solicitărilor, fără să îți rezervi suficient timp pentru recuperare. O problemă pe care ai tratat-o ca pe un inconvenient temporar poate necesita o schimbare reală în programul tău.

Mercur, planeta care îți guvernează semnul, începe retrogradarea în Scorpion pe 24 octombrie. Acest tranzit simbolizează revizuirea unor metode de lucru, a angajamentelor profesionale și a obiceiurilor zilnice. Dacă ai acceptat prea multe proiecte, Luna Vânătorului îți poate aduce claritatea necesară pentru a stabili ce merită continuat. În plan personal, ai putea înțelege că anumite nemulțumiri nu vor dispărea doar pentru că alegi să nu vorbești despre ele.

Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cutremur! Tot mai mulți liberali cer să nu fie votat guvernul Luca Niculescu. ”Nimeni nu a văzut lista catastrofă prezentată de PSD”

Publicat

la

Șeful PNL, Ilie Bolojan, a reacționat joi la criticile față de scenariul în care liberalii vor sprijini la vot învestirea cabinetului Luca Niculescu. Premierul interimar a argumentat prin faptul că interesele României sunt mai importante decât costurile politice și cele de ordin personal. ”Nu votăm pentru a-i salva politic pe cei care au provocat criza. Am putea vota pentru ca România să poată ieși din ea”, a explicat președintele PNL.

Voturile PNL sunt indispensabile cabinetului Luca Niculescu la testul votului din parlament, care va fi dat marți, 20 octombrie.

Liberalii vor lua decizia finală privind susținerea lui Niculescu la ședința Biroului Politic Național (BPN) de sâmbătă. Înainte acesteia însă, tot mai multe voci din PNL cer să nu fie sprijinit un guvern format, în majoritate, din social-democrați, conform listei de propuneri depuse la parlament.

Deputatul Dragoș Ciobotaru, liderul PNL Vrancea, a anunțat că nu va vota pentru învestirea unui cabinet ”mixt, cu 11 miniștri PSD, în care vicepremierul și ministru al Internelor este o persoană condamnată penal”, referire la social-democratul Marian Neacșu.

”A fi responsabil nu înseamnă să accepți orice compromis. Înseamnă să îți respecți principiile, să îți asumi deciziile și să nu uiți cine a provocat această criză”, a subliniat Ciobotaru, într-o postare pe Facebook.

Șeful PNL Vrancea a anunțat că el, la votul pentru învestirea cabinetului Niculescu, cel mai probabil nu va fi prezent.

”Din tot acest guvern tehnocrat, după o săptămână de negocieri, ne-am trezit cu un guvern PSD, de fapt.

Eu nu am fost votat de alegătorii PNL să votez un guvern PSD. Noi am votat un guvern din care făcea parte și PNL.

Dacă PNL va hotărî mâine (sâmbătă – n.r.) să susțină guvernul Luca Niculescu, cu siguranță nu voi încălca această decizie și nu voi merge în parlament să votez împotrivă, dar 99% nu voi fi prezent”, a declarat deputatul, potrivit antena3.

Citește și PSD și-a atins obiectivul! Toate solicitările social-democraților sunt incluse în programul Guvernului Niculescu: „După o politică dură de austeritate care a dus la recesiune, România are nevoie urgent de măsuri de relansare economică”

Și deputatul liberal Adrian Cozma a criticat propunerile PSD pentru viitorul cabinet, care, în opinia sa, formează o listă ”catastrofă”. Asta după ce parlamentarii PNL, înaintea să vadă lista, agreaseră de principiu sprijinirea învestirii guvernului Niculescu, pentru depășirea crizei politice majore pe care o traversează România.

”A fost într-adevăr o dezbatere și o decizie intermediară de principiu la grupurile reunite din parlament, unde am zis că avem deschiderea să votăm un guvern, dar nimeni nu a văzut lista catastrofă prezentată de PSD.

Domnul Manole (Florin Manole, propus să revină la șefia Ministerului Muncii – n.r.), din avionul Mykonos, de unde ne făcea cu mâna, credeți că ne poate face ceva? Eu nu sunt de acord cu această listă de miniștri catastrofală, prezentată de PSD tendențios. Este o înjurătură la adresa PNL să vii cu miniștri din guvernul pe care l-ai da jos. Mă voi exprima mâine în ședința BPN. Vă spun că nu sunt de acord cu lista asta”, spune Cozma.

În același context, prefectul de Arad, liberalul Mihai Pașca, i-a cerut președintelui PNL, Ilie Bolojan, să respingă actuala formulă de guvernare. Într-o postare pe Facebook, Pașca a criticat și el lista miniștrilor propuși de PSD și a susținut că liberalii ar trebui fie să lase guvernul să treacă fără voturile lor, fie să ceară președintelui Nicușor Dan o altă variantă de executiv.

”Fac apel la toți colegii mei liberali, la liderii noștri care se vor găsi în aceste zile în poziția să hotărască acordarea votului pentru acest guvern și în primul rând la președintele Ilie Bolojan să denunțe cacealmaua alegerilor anticipate fluturată de președinte și să nu susțină această formulă de guvern.

Revolta în acest moment e mare, atât în PNL, cât și în zona susținătorilor noștri care nu pot accepta ca acesta să fie rezultatul a jumătate de an de mizerie politică și zoaie produse de PSD”, a mai transmis prefectul de Arad.

Deputat PNL, despre cabinetul Niculescu: ”O bombă cu ceas”

La rândul său, deputatul PNL Octavian Oprea a contestat modul în care a fost organizată responsabilitatea pentru digitalizare în viitorul guvern. Liberalul susține că, deși premierul desemnat prezentase digitalizarea drept un pilon al programului său, domeniul a ajuns în portofoliul lui Daniel Zamfir, alături de economie, antreprenoriat și turism.

”Ce am primit în schimb? O bombă cu ceas. Digitalizarea intră în portofoliul lui Daniel Zamfir, la pachet cu economia, antreprenoriatul și turismul”, a scris Octavian Oprea, pe Facebook.

Deputatul a criticat și numirea unui ministru delegat pentru digitalizare și inteligență artificială, Bogdan Dumitru, susținând că programul de guvernare nu precizează clar atribuțiile, bugetul și echipa acestuia. În opinia sa, împărțirea responsabilităților între mai multe structuri riscă să ducă la blocaje și la lipsa răspunderii pentru rezultatele obținute.

Oprea a enumerat mai multe probleme pe care le-a identificat în capitolul dedicat digitalizării, printre care lipsa unor ținte clare pentru trecerea serviciilor publice în mediul online, absența unor măsuri privind comunicațiile și eliminarea obiectivului ca jumătate dintre serviciile publice să fie complet online până în 2028. Liberalul a criticat și propunerea de creare a unui nou portal unic, în condițiile în care portalul ROePAS există deja, precum și reducerea angajărilor de specialiști tehnici în administrație.

(sursa foto: goldring)

Citește și Cântecul de lebădă al guvernului Bolojan. Ce le-a spus premierul miniștrilor, la ședința de vineri care, foarte probabil, a fost ultima

Loading

Citește tot

DIVERSE

Horoscop rune 17 octombrie 2026! Zodia care primește un avertisment dur de la pietrele mistice sâmbătă

Publicat

la

Fiecare zodie își poate ghida pașii cu ajutorul runelor, care formează un sistem magic complex și un adevărat centru de forță ce transmite mesaje direct de la zei. Această formă străveche de divinație este folosită cu succes și în zilele noastre, oferind fiecărui semn zodiacal nu doar răspunsuri despre viitor, ci și amulete puternice de protecție sau talismane norocoase.

Citește și: Horoscop dragoste: Acesta este tipul de femeie de care te îndrăgostești, în funcție de zodie

Mesajul destinului pentru zodia ta

BALANȚĂ

Runa etalată – Ehwaz: Runa vorbește despre echilibrul dintre independență și cooperare. Poți merge înainte alături de cineva fără să renunți la propria identitate sau la obiectivele tale.

SCORPION

Runa etalată – Gebo : Gebo este runa iubirii și a iertării. Cere iertare cu sincertiate și îți va fi dată. Un cadou poate veni sau este deja prezent în viața ta și trebuie să îl vezi. Gebo anunță o dezvoltare sau descoperire a unui talent sau îndemânare artistică sau creativă. Declară iubirea deschisă.

Ai noroc în parteneriatele bazate pe iubire. Manifestă compasiune. Anticii acceptau cadouri doar dacă li se permitea să dea înapoi un cadou, deci reține când apare Gebo a oferi și tu dacă ai primit, fie de la o persoană, de la destin, de la zei. În afara de dragoste, Gebo înseamnă parteneriat și uniune în afaceri. Iertarea este cel mai mare cadou dintre toate, fie că o dai, fie că o primești. Runa este utilizată și ca simbol pentru un sărut sau pentru o mare afecțiune pe care o ai față de cineva.

SĂGETĂTOR

Runa etalată – INGUZ (cu fața în sus). Să știi că cei dragi sunt parte din fluviul vieții și că drumul tău este îmbogățit pentru că îi știi și pentru că și tu ești parte din viața lor. Ține ochii deschiși la vise. Trecutul nu poate fi schimbat, dar el îți poate influența direcția. Nu fii prea distras de trecut pentru că acum e momentul să mergi tot înainte și să începi lucruri noi.

Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Simona Radiș acuză întârzieri la plata premierilor pentru sportivi: „«Nu avem bani!». Dar pentru altele sunt bani”

Publicat

la

Simona Radiș spune că sportivii așteaptă în continuare banii pentru care au muncit și consideră că rezolvarea situației depinde și de voința autorităților. Canotoarea în vârstă de 27 de ani a vorbit despre restanțele la plata recompenselor financiare, în ciuda rezultatelor importante obținute de reprezentanții României în competițiile internaționale. Nemulțumirea sa vine după un an 2026 foarte bun, în care a cucerit trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de Canotaj și încă una la Campionatele Europene.

Simona Radiș: „Am muncit foarte mult”

Sportiva a explicat că premiile pentru performanțele obținute în ultimii doi ani nu au fost achitate, deși acestea reprezintă o sursă importantă de venit pentru mulți dintre cei care practică sportul de performanță.

„Din păcate, sportivii de performanță și cei care au câștigat medalii internaționale în acești ultimi doi ani nu au fost plătiți. Statul este restant cu premierile. Noi sperăm să rezolve problemele pe care le au ei de rezolvat și să ne și plătească, fiindcă am muncit foarte mult și, până la urmă, sportivii trăiesc din acești bani”, a declarat Simona Radiș pentru Digi Sport.

Citeşte şi: Meme Stoica, accident rutier teribil în Capitală. ”Mașina e daună totală. A intrat o persoană în mine. Sunt nevinovat 100 la sută”

Întrebată ce explicații au primit sportivii pentru întârzierea plăților, canotoarea a criticat răspunsul potrivit căruia nu există fonduri disponibile și a sugerat că situația ar putea fi rezolvată dacă ar exista suficientă voință din partea autorităților: „«Nu avem bani». Dar bani sunt pentru altele. Pentru noi nu au fost. Tind să cred că este nevoie doar de voință și dorință, fiindcă există rezolvări și se pot face toate”.

Problema premierilor restante a fost semnalată anterior și de alte nume importante din sportul românesc, printre care Elisabeta Lipă, David Popovici, Bernadette Szocs și Mihaela Cambei.

Ce o nemulțumește pe Simona Radiș în România

Simona Radiș a fost întrebată ce o deranjează cel mai mult la România. Răspunsul său a vizat dificultatea de a valorifica potențialul existent și ritmul lent în care se produc schimbările: „Mă deranjează că avem un potențial foarte mare, dar din păcate nu ne ridicăm la nivelul acestui potențial. Ne mișcăm prea greu spre înainte și de multe ori, în loc să facem pași înainte, dăm înapoi”.

Citește și: George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis. Cu cât ar fi fost țepuit internaționalul ajuns la Dinamo

Palmaresul impresionant al Simonei Radiș

Simona Radiș se numără printre cele mai titrate sportive ale României:

  • Jocuri Olimpice – 2 medalii de aur: dublu vâsle 2020, 8 plus 1 rame 2024, 1 medalie de argint: dublu vâsle 2024;
  • Campionate Mondiale – 8 medalii de aur: 2 la dublu vâsle 2022, 2023, 2 la dublu rame 2025, 2026, 2 la 8 plus 1 rame 2023, 2026, 2 la 8 plus 1 rame mixt 2025, 2026, 1 medalie de argint: dublu vâsle 2019;
  • Campionate Europene – 10 medalii de aur: 4 la dublu vâsle 2020, 2021, 2022, 2023, 4 la 8 plus 1 rame 2022, 2023, 2024, 2024, 2 la dublu rame 2025, 2026, 1 medalie de argint: dublu vâsle 2019, 1 medalie de bronz: dublu vâsle 2024.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum plănuiește guvernul Niculescu să-i ajute pe români la plata facturilor pentru curent și gaze. Numărul beneficiarilor, de ordinul milioanelor

Publicat

la

Veste bună pentru milioane de români. Guvernul Luca Niculescu plănuiește, în cazul în care va ajunge la Palatul Victoria, să-i ajute la plata facturilor de curent și gaze pe cei cu venituri sub 3.500 de lei pe lună.

Sprijinul în acest sens este menționat în Programul de guvernare 2026-2028, depus joi seară la parlament. Planul cabinetului Niculescu include și un proiect-pilot pentru 500 de gospodării rurale, care vor primi energie solară locală pentru a-și reduce costurile cu 20 de procente.

Planul noului executiv propus de premierul desemnat Luca Niculescu aduce schimbări majore în modul în care statul român intenționează să sprijine populația afectată de creșterea prețurilor la utilități. Astfel, se pregătește o reformă profundă a sistemului de ajutoare sociale, mutând accentul pe debirocratizare, digitalizare și soluții bazate pe energie verde.

Măsurile vizează direct milioane de cetățeni și urmăresc diminuarea impactului financiar asupra bugetelor de familie, în special în mediul rural și în rândul persoanelor cu venituri reduse.

Cum vrea guvernul Niculescu să-i ajute pe români la plata facturilor

Cea mai importantă noutate adusă de programul de guvernare al cabinetului Luca Niculescu este reprezentată de introducerea unui mecanism unificat pentru compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Astfel, cetățenii care înregistrează venituri nete de până la 3.500 de lei pe lună pentru fiecare membru de familie vor beneficia de ajutoare financiare deduse direct din valoarea facturii lunare.

Conform documentului depus în parlament, verificările privind eligibilitatea beneficiarilor se vor realiza, pe cât posibil, în mod automat, eliminându-se astfel birocrația excesivă.

Estimările preliminare incluse în program arată că de acest sprijin direct pe factură ar putea beneficia aproximativ 3,7 milioane de persoane în cazul energiei electrice și în jur de 1,7 milioane de consumatori în cazul gazelor naturale.

Deși principiile generale au fost deja stabilite, guvernul Niculescu nu a fixat încă valoarea exactă a compensațiilor și nici data precisă de la care noul sistem unificat va deveni pe deplin operațional.

Citește și Florin Manole, anunțul momentului despre indexarea pensiilor în 2027: ”O vom face, cu un procent pe care îl vom vedea a fi disponibil”

Pentru ca noul sistem de acordare a ajutoarelor să funcționeze eficient, autoritățile mizează pe operaționalizarea Registrului Național al Consumatorilor Vulnerabili. Această platformă informatică va fi conectată direct la bazele de date administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Ministerul Muncii și furnizorii de energie.

Prin această interconectare, reprezentanții statului vor putea verifica automat nivelul veniturilor fiecărui solicitant, fără a mai fi necesară depunerea de adeverințe sau dosare din partea cetățenilor.

Programul de guvernare stipulează că pragul valoric de 3.500 de lei net pe membru de familie, alături de celelalte criterii de încadrare, va fi reevaluat anual. Ajustările periodice se vor face pe baza indicatorilor economici și a analizelor furnizate de Institutul Național de Statistică și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Totodată, pentru persoanele din mediul rural sau vârstnicii care nu pot utiliza platformele digitale, autoritățile vor asigura asistență directă pentru accesarea drepturilor bănești.

O altă direcție strategică cuprinsă în programul propus de Luca Niculescu vizează sprijinirea mediului rural prin crearea de comunități energetice. Un proiect-pilot inițial urmează să fie derulat de Ministerul Energiei în colaborare cu administrațiile locale și va include cinci comunități rurale.

În cadrul acestui program, vor fi instalate capacități fotovoltaice cu o putere orientativă de 200 kWp fiecare, de care vor beneficia aproximativ 500 de gospodării vulnerabile, câte 100 pentru fiecare comunitate selectată. Familiile incluse în proiect nu vor fi obligate să achite vreo contribuție financiară inițială.

Obiectivul declarat al autorităților este reducerea cheltuielilor anuale cu energia electrică pentru aceste gospodării cu cel puțin 20 la sută, o țintă ce urmează să fie validată prin simulări tehnice. Bugetul alocat etapei pilot este de 15 milioane de lei, fondurile provenind din Fondul Social pentru Climă și din cofinanțări publice, scrie capital.

Citește și Lista ajutoarelor sociale care se plătesc pe 20 octombrie. Cine sunt românii care primesc bani de la stat

Loading

Citește tot

DIVERSE

Gabi Bădălău o desființează pe Claudia Pătrășcanu: „Totul este o înscenare. Îți pui prietena să te filmeze în timp ce plângi…”

Publicat

la

Claudia Pătrășcanu a fost surprinsă în genunchi, plângând în hohote și strigându-și durerea în fața unei biserici închise, în cadrul unei filmări difuzate în ediția de joi a emisiunii Acces Direct. Artista a avut această reacție extrem de emoționantă după ce fiul ei, Nicolas, ar fi refuzat să plece alături de ea. Cântăreața a dezvăluit că s-a deplasat alături de o prietenă la biserica unde și-a creștinat copiii pentru a se ruga, însă a găsit ușile lăcașului de cult închise.

Citește și: Bianca Drăgușanu, bună de plată! Vedeta a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu

Gabi Bădălău: „Îmi doresc ca băieții mei să crească lângă mama lor”

Gabi Bădălău lansează acuzații dure și susține că întreaga scenă din fața bisericii a fost regizată de fosta sa soție, cu ajutorul unei prietene „Sunt foarte, foarte, foarte dezamăgit! (…) Cât de patetică să fii să te duci în fața unei biserici închise, să-ți pui prietena să te filmeze în timp ce plângi și apoi trimiți filmarea «pe surse» la Acces Direct?! (…) Eu nu mi-am dorit și nu îmi mai voi dori niciodată să-mi despart copiii de mama lor! Îmi doresc ca băieții mei să crească lângă mama lor și lângă mine, să aibă o educație bună, un viitor frumos și o copilărie liniștită!”, a scris Gabi Bădălău, pe Instagram.

Claudia Pătrășcanu a povestit că planul ei inițial era să își scoată fiul la un restaurant, însă fostul soț a refuzat-o, motivând că se află la o petrecere de unde nu poate pleca. Joi, artista a revenit la domiciliul afaceristului pentru a-și lua copilul, însă băiatul cel mic s-ar fi răzgândit în ultimul moment și a refuzat să o mai însoțească.

„Am stat o oră și ceva la poartă, nu mi-a deschis nimeni. Copilul mi-a răspuns la telefon și i-am zis: Mami, sunt la poartă, te aștept (…) Înainte, copiii erau lăsați să iasă singuri pe poartă. Bineînțeles că după aceea mi-a zis: Mami, să știi că eu nu mai ies. Păi zic, eu sunt la poartă. ”Nu, nu mai merg la nicio pizza, la niciun restaurant! Nu, exclus, eu m-am răzgândit”, povestea Claudia Pătrășcanu, la Acces Direct.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend