Connect with us

DIVERSE

Oana Gheorghiu a inflamat scena politică înainte de moţiune. Parlamentarii PSD, AUR și PACE: Un motiv în plus să votăm plecarea Guvernului Bolojan

Published

on

Oana Gheorghiu a adresat fiecărui deputat şi senator al României un apel la înţelepciune şi curaj, în contextul votului pe moţiunea de cenzură. Ea a ataşat şi raportul exploratoriu privind posibilitatea listării unor companii de stat.

Astfel, Ştefan Ovidiu Popa (PSD) i-a transmis că realitatea politică este clară – pe 5 mai, Guvernul Bolojan va cădea.

”Doamnă viceprim-ministru, scrisoarea dumneavoastră nu mai convinge pe nimeni. Realitatea politică este clară: pe 5 mai, Guvernul Bolojan va cădea. Parlamentarii social-democraţi vor vota fără ezitare moţiunea de cenzură, fără excepţii. Spuneţi că nu există intenţia de a înstrăina activele statului, dar chiar documentele asumate de Guvern arată contrariul. Listarea accelerată a unor participaţii din companii strategice precum Hidroelectrica, Romgaz, Salrom sau Nuclearelectrica, în condiţii netransparente, e un semnal de alarmă privind direcţia în care duceţi economia. Într-un context plin de provocări pe plan internaţional, în care alte state îşi protejează resursele, România este împinsă exact în sens invers, iar consecinţele ar putea fi dramatice. Întrebarea despre ce lăsăm în urmă are un răspuns simplu: nu o ţară care îşi cedează activele strategice! Pe 5 mai, Parlamentul vă va da acest răspuns”, a scris Popa pe Facebook.

Oana Gheorghiu, mesaj pe mail către toți parlamentarii, să nu voteze moțiunea. ”Istoria îi va reține cu recunoștință pe cei care au salvat țara”. Replici dure de la PSD și AUR. ”Pa, Oana! Ia-l și pe Ilie!”

PACE: „Oana Gheorghiu nu a ştiut că există parlamentari, i-a descoperit acum”

Grupul PACE a reacționat, sâmbătă, la mail-urile trimise parlamentarilor de vicepremierul Oana Gheorghiu, în încercarea de a-i convinge pe aceștia să nu voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Într-un comunicat de presă emis, grupul susține că Oana Gheorghiu „nu a știut că există parlamentari” până în pragul moțiunii de cenzură și nu i-a consultat până acum.

„Mesajul vicepremierului Oana Gheorghiu este un motiv în plus să votăm la vedere moţiunea de cenzură. De la sfârşitul lunii octombrie 2025, când a fost numită vicepremier în Guvernul Bolojan, Oana Gheorghiu nu a ştiut că există parlamentari”, se arată în comunicatul de presă emis.

Aceștia susțin că vicepremierul „încearcă să mimeze democrația printr-un email, după ce Departamentul pentru Relația cu Parlamentul a solicitat, ieri, adresele de email ale tuturor parlamentarilor opoziției. Așa de bine a comunicat Guvernul cu parlamentarii că nici măcar nu avea adresele de email ale deputaților și senatorilor!”, mai transmit reprezentanții grupului PACE.

Şi liderul grupului PACE – Întâi România, senatorul Adrian Peiu, a reacţionat la scrisoarea Oanei Gheorghiu.

”Mesajul trimis pe email parlamentarilor de către vicepremierul Oana Gheorghiu reprezintă un motiv în plus pentru parlamentarii PACE – Întâi România să voteze la vedere moţiunea de cenzură de marţi. De la sfârşitul lunii octombrie 2025, când a fost numită vicepremier în Guvernul Bolojan, Oana Gheorghiu nu a ştiut că există parlamentari, i-a descoperit acum, în pragul unei moţiuni de cenzură care va pune capăt unui Executiv abuziv, care a condus ţara prin ordonanţe de urgenţă şi prin asumări de răspundere care au eludat Legislativul într-o manieră practicată doar în dictaturi. Când ne-a consultat vicepremierul Oana Gheorghiu cu privire la deciziile Guvernului? A anunţat pe cineva din opoziţie cu privire la planul de a înstrăina cele mai profitabile companii ale statului român? A făcut vreo consultare în acest sens sau a catadicsit să vină în Parlament să ne ceară opinia?”, a arătat senatorul.

Potrivit acestuia, parlamentarii PACE – Întâi România îşi reafirmă decizia clară de a vota moţiunea de cenzură PSD – AUR – PACE la vedere, pentru a restaura democraţia şi rolul Parlamentului în cadrul puterilor statului român şi pentru a-i da şansa României să fie condusă în interesul poporului român, nu al intereselor străine de neam şi ţară.

Ilie Bolojan explică toate scenariile posibile după moțiunea de cenzură. Ce se întâmplă cu guvernul dacă moțiunea trece marți

”Da, doamna vicepremier, Grupul PACE Întâi România ‘alege adevărul’, aşa cum aţi solicitat: adevărul că acest Guvern trebuie să plece definitiv odată cu practicile sale abuzive şi neconstituţionale. Am extras ‘propriile concluzii’, aşa cum aţi cerut: Guvernul Bolojan a afundat România în criză, a sărăcit populaţia, a distrus mediul de afaceri, a negat separaţia puterilor în stat, a transformat Parlamentul în oficiul poştal al Executivului şi a izolat, jignit şi dispreţuit parlamentarii din opoziţie şi alegătorii suveranişti ca şi cum am fi fost duşmani ai poporului şi cetăţeni indezirabili. Iar un e-mail trimis la ceas de seară nu vă transformă brusc nici în partener de dialog, nici într-un Guvern democratic, ci doar arată disperarea şi nimicnicia unei puteri insalubre şi deraiate de pe şinele democraţiei”, a afirmat Peiu, potrivit unui comunicat.

Anterior în cursul zilei, și nume din PSD și din AUR au reacționat la demersul Oanei Gheorghiu.

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a spus că „Guvernul Bolojan se dovedește a fi doar un paravan susținut de către un imens aparat de propagandă”. În plus, deputatul PSD Adrian Câciu susține că „„adevărul” Oanei Gheorghiu este o minciună în spatele căreia se ascund interese de miliarde de euro. (…) Pa, Oana! Ia-l și pe Ilie”.

AUR: „O dezamăgire suplimentară”

Deputatul AUR Valeriu Munteanu a scris pe Facebook că va vota pentru moţiunea de cenzură, iar Guvernul Bolojan trebuie să plece.

”Mesajul trimis pe adresa privată de email mă îndeamnă să citesc (în calitate de parlamentar) un document cu ‘realizările Guvernului’ înainte să votez moţiunea. Ca sa fiu bine informat şi să ‘nu votez în beneficiul unui şef de partid’, zice doamna vicepremier în mesaj său nocturn. Am citit documentul. O dezamăgire suplimentară. România este în recesiune economică, iar acest Guvern are o agendă paralelă cu cea a românilor. Fiind un weekend prelungit, abia luni juriştii AUR vor sesiza Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) spre a verifica dacă a fost o prelucrare legală a datelor cu caracter personal. Nu ştim cum adresele noastre personale de email au ajuns de la Parlament la Guvern, spre a fi folosite de doamna Gheorghiu într-un exerciţiu eminamente politic – rugămintea de a nu vota pentru demiterea Guvernului din care face parte. Răspund public la solicitarea doamnei Gheorghiu – voi vota ‘pentru’ moţiunea de cenzură, voi vota demiterea unui Guvern al austerităţii, al nepăsării, al inechităţii sociale, al tăierilor de salarii, de pensii şi de alocaţii sociale”, a arătat el.

Oana Gheorghiu: „Moţiunea de cenzură se bazează pe un narativ fals”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a trimis joi un mesaj personal fiecărui deputat şi senator al României, în care a făcut un apel la înţelepciune şi curaj.

”Am ataşat acestui mesaj raportul exploratoriu privind posibilitatea listării unor companii de stat – documentul original, exact aşa cum a fost prezentat în şedinţa de Guvern din 16 aprilie şi publicat imediat pe site-ul oficial al Guvernului. Am făcut acest demers pentru că fiecare parlamentar are dreptul să îşi exprime votul la moţiunea de cenzură având la dispoziţie toate informaţiile corecte, nu versiunea lor denaturată. Moţiunea de cenzură se bazează pe un narativ fals: că acest Guvern ar vrea să ‘vândă ţara’. Nu este nimic altceva decât o manipulare menită să creeze isterie în societate, construită pe reminiscenţele anilor ’90, când acelaşi slogan a creat spaţiul în care alţii au devalizat-o, au furat-o şi au folosit-o exclusiv în interes propriu. Am toată convingerea că reprezentanţii aleşi ai poporului român îşi vor exercita votul de marţi nu din obedienţă faţă de un şef de partid, ci din respect pentru românii care le-au oferit încrederea lor. Istoria îi va reţine cu recunoştinţă pe cei care au salvat ţara de la haos, nu pe cei care au împins-o către el”, a fost mesajul vicepremierului Oana Gheorghiu.

Loading

DIVERSE

Premierul Ilie Bolojan, prezent la inaugurarea unei creșe moderne finanțate prin PNRR în Suceava. Investiția se ridică la 20,5 milioane de milioane de lei și are o capacitate de 110 copii GALERIE FOTO

Published

on

Premierul Ilie Bolojan a fost prezent vineri la inaugurarea unei creșe în municipiul Suceava, investiție în valoare de 20,5 milioane de lei realizată cu finanțare PNRR.

Premierul Ilie Bolojan, prezent la inaugurarea unei creșe moderne finanțate prin PNRR

„Am inaugurat astăzi creșa cu numărul 66 din Programul național, finanțată prin fonduri europene. Mă bucur că acest cartier al Sucevei va avea din toamnă o creșă funcțională, care, prin cele 110 locuri pe care le oferă copiilor, va fi un sprijin pentru tinerele familii. Mulțumesc instituțiilor care au pregătit și au contribuit la finalizarea acestei investiții”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Citește și : Ilie Bolojan recunoaște că a făcut greșeli la impunerea impozitelor pe locuințe: „Această decizie n-a putut fi rafinată, n-a putut fi analizată în detaliu”

Potrivit comunicatului de presă emis de Guvern cu această ocazie, investiția se ridică la 20,5 milioane de lei din fonduri PNRR, are o capacitate de 11 grupe, respectiv 110 copii, o suprafață construită de aproximativ 2.409 metri pătrați, iar clădirea este organizată în trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor şi zona spaţiilor tehnico-gospodăreşti.

Copiii se vor putea bucura de 11 dormitoare, 6 camere de joacă prevăzute cu vestiar și grupuri sanitare, spații pentru servirea mesei și cabinet medical, precum și spații de joacă.

Sunt amenajate spații administrative esențială, iar clădirea este configurată pentru accesul şi utilizarea acesteia de către persoanele cu dizabilităţi şi respectă standardele nZEB (near-Zero Energy Building), fiind eficientă energetic şi prietenoasă cu mediul.

La nivelul întregii țări, prin programul derulat de Ministerul Dezvolătrii au fost finalizate 66 de unități pentru antepreşcolari şi 4.180 de locuri nou create pentru copiii din întreaga țară.

„În același timp, este important de subliniat faptul că printr-un efort instituțional coordonat, din anul 2022 s-a luat decizia preluării la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației a cheltuielilor de funcționare a creșelor, iar ocuparea posturilor necesare se realizează în baza deciziilor aprobate la nivel guvernamental, pentru a asigura personal calificat şi servicii de calitate”, a menționat Guvernul.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că această creșă va fi un adevărat sprijin pentru familiile cu copii mici.

„Mă bucur că acest cartier al Sucevei va avea, din toamna acestui an, o creșă funcțională, care, prin cele 110 locuri pe care le oferă, va fi un sprijin pentru familiile care au nevoie de aceste servicii.

Citește și : Părinții copiilor cu autism vor primi sprijin psihologic gratuit. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

Mulțumesc Ministerului Dezvoltării și Ministerului Educației pentru că au pregătit programe prin care cheltuielile cu personalul de la creșe sunt preluate în bugetul Educației, susținând astfel efortul autorităților locale.

Se cuvine să mulțumesc Primăriei Suceava, constructorului, CNI, pentru finalizarea acestei investiții, pentru asigurarea utilităților. Mă bucur că acest program important continuă și este un sprijin pentru tinerele familii din România”, a spus Ilie Bolojan

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au făcut primele declarații despre copil: „Ne-am gândit chiar și la nume”

Published

on

Căsătoriți de câțiva ani, Cleopatra Stratan și Edward Sanda spun că relația lor a devenit și mai puternică odată cu trecerea timpului.

Artistul a povestit că bucuria de a fi împreună este una constantă.

„Atunci erau emoții mai mari, dar acum parcă suntem și mai fericiți pentru ce avem. E o bucurie frumoasă, permanentă, naturală”, a declarat Edward Sanda.

La rândul ei, Cleopatra Stratan spune că toate experiențele prin care au trecut i-au ajutat să crească împreună și să devină mai uniți.

„Ne-am maturizat împreună, am crescut împreună, am învățat lecții importante. Toate lucrurile prin care am trecut ne-au sudat și nu facem decât să fim mai puternici și mai uniți pe zi ce trece”, a spus artista.

Citește și: Monica Tatoiu, mărturisire cutremurătoare despre al doilea soț: „S-a aruncat de la etaj. Am fost de vină că m-am căsătorit cu el”

Cleopatra a mărturisit că s-a îndrăgostit de Edward Sanda încă de la începutul relației lor.

„Eu m-am îndrăgostit de Edward la prima vedere. Așteptam momentul în care să simtă și el la fel. Am tăcut mult, aproape doi ani, dar sufletul meu nu putea să rămână ascuns”, a povestit ea.

Edward Sanda spune că nu se aștepta ca artista să se îndrăgostească de el, însă a simțit că ea este persoana potrivită.

„Nu m-am așteptat ca ea să se îndrăgostească de mine. Dar, cunoscând-o, mi-am dat seama că este exact genul de fată pe care mi-l doream: caracter, frumusețe, tot. Nu mai întâlnisem pe nimeni ca ea. Am primit-o ca pe un semn de la Dumnezeu”, a declarat artistul.

Cei doi spun că au învățat să își protejeze relația de influențele din exterior.

„Ne imaginăm că în jurul nostru există o sferă de sticlă. Indiferent ce se întâmplă în exterior, nu lăsăm pe nimeni să o spargă. Orice neînțelegere trebuie să rămână în afara ei, să nu treacă prin noi. Râdem mult, glumim, avem un mod al nostru de a comunica. Prietenii ne întrebau dacă nu ne plictisim unul cu altul, dar adevărul e că avem un limbaj propriu, pe care doar noi îl înțelegem”, a spus Cleopatra Stratan.

Citește și: VIDEO Adela Popescu și Radu Vâlcan, popas de cinci stele în vila din Monaco a Mihaelei Rădulescu. ”N-o să vă vină să credeți”

Edward Sanda a povestit și cât de emoționat se simte atunci când o aude cântând pe scenă, mai ales alături de tatăl ei.

„De multe ori, la concerte, îmi dau lacrimile când o aud cântând, mai ales când cântă cu tatăl ei. E o stare specială, o magie”, a spus artistul.

Cei doi nu exclud ideea de a deveni părinți, însă spun că vor să mai petreacă timp doar ei doi înainte de acest pas important.

„Ne dorim un copil, dar vrem să mai copilărim și noi, să ne mai bucurăm de timpul nostru în doi. Toate la momentul potrivit”, a declarat Cleopatra Stratan.

Edward Sanda a dezvăluit că s-au gândit deja chiar și la numele viitorului copil.

„Ne-am gândit chiar și la nume, dar nu vi le spunem încă”, a adăugat artistul.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Cod roşu în Franţa: O maşină a căzut 25 de metri în gol și a luat foc. Cel puțin cinci persoane au murit

Published

on

Un accident rutier a avut loc, vineri, în comuna franțuzească Ardèche, unde o maşină a ieșit de pe șosea și a căzut 25 de metri, după care a luat foc, relatează Le Figaro.

Potrivit pompierilor, persoanele din mașină aveau vârste cuprinse între 17 și 20 de ani.

Incendiu în comuna Prăjeni din Botoşani. Risc de explozie, flăcările puteau ajunge la un centru de butelii VIDEO

Când au sosit serviciile de urgență, mașina era complet cuprinsă de flăcări”, au declarat aceștia, adăugând că „patru cadavre au fost găsite în mașină”. 

Ulterior a mai fost găsită o victimă. La fața locului, au ajuns în total 42 de pompieri, inclusiv o echipă de salvare pe apă și o echipă din cadrul grupului de intervenție în medii periculoase, potrivit aceleiași surse.

Drumul RD 270 a fost complet închis traficului. Pe același drum s-a mai produs un accident rutier, în aprilie 2022, când un șofer și copilotul său au murit în timpul unui miting auto la Vernosc-lès-Annonay.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Incendiu în comuna Prăjeni din Botoşani. Risc de explozie, flăcările puteau ajunge la un centru de butelii VIDEO

Published

on

Un puternic incendiu s-a produs vineri după-amiază, în județul Botoșani. O gospodărie a luat foc la Câmpeni, comuna Prăjeni. Focul a fost văzut de localnici, care au sunat după ajutor. Casa a ars, iar focul dădea să se extindă, dar au intervenit pompierii.

Incendiu la o biserică din Vâlcea. Garda de intervenţie Măciuca a trimis trei autospeciale VIDEO

Îngrijorați că incendiul s-ar putea extinde la locuință, vecinii au sunat la 112 după ajutor. Tot ei au scos din gospodărie mai multe butelii.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni. Pompierii militari și voluntari au intervenit prompt și au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă.

Au ars aproximativ cinci tone de furaje și cca.cinci metri pătrați din acoperișul locuinței. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

Atragem atenția că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

Prognoza meteo 2 mai 2026. Vremea se menține rece și va ploua. La munte se anunță ninsori

În astfel de cazuri, flăcările se pot extinde rapid pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

 

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Războiul din Iran atinge în SUA nivelul de dezaprobare din era Irakului și Vietnamului (The Washington Post)

Published

on

Un sondaj Post-ABC-Ipsos arată că majoritatea americanilor consideră acțiunea militară în Iran o greșeală, chiar dacă republicanii rămân ferm susținători. Mulți americani se tem că conflictul va duce la o recesiune, potrivit The Washington Post.

Războiul din Iran atinge în SUA nivelul de dezaprobare din era Irakului și Vietnamului

Războiul președintelui Donald Trump în Iran este la fel de nepopular în rândul americanilor ca războiul din Irak din anul cu violențe maxime, 2006, și războiul din Vietnam de la începutul anilor 1970, potrivit unui sondaj Washington Post-ABC News-Ipsos, pe fondul creșterii durerilor economice și al temerilor de terorism ca urmare a campaniei militare.

Citește și : Donald Trump, printre numele vehiculate pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026. Aproape 300 de candidaturi sunt analizate

61% dintre americani spun că utilizarea forței militare împotriva Iranului a fost o greșeală, mai puțin de 2 din 10 americani considerând că acțiunile SUA în Iran au avut succes. Aproximativ 4 din 10 spun că nu a avut succes, în timp ce alți 4 din 10 spun că este „prea devreme pentru a spune”.

Cifrele sondajelor indică un efort de război în general nepopular și o creștere a consecințelor economice, într-un moment în care Casa Albă a încercat să-i convingă pe americani că o duc mai bine sub Trump decât sub democrați.

Însă sprijinul pentru război în rândul celor care se autointitulează republicani rămâne ridicat: 79% spun că a fost decizia corectă. Independenții care înclină spre Partidul Republican sunt aproximativ împărțiți, 52% spunând că a fost decizia corectă, iar 46% spunând că a fost o greșeală.

Trump a indicat că impasul actual cu Iranul ar putea dura o perioadă extinsă, declarând miercuri că intenționează să-i facă pe liderii iranieni să „strige unchiule” și că „nu va exista niciodată un acord dacă nu vor fi de acord că nu vor exista arme nucleare”.

Liderii iranieni – care au negat mult timp că doresc o armă nucleară – spun că vor să ajungă la un acord inițial pentru a pune capăt războiului și a redeschide un punct crucial de blocare a transportului maritim global, Strâmtoarea Hormuz, inițiind discuții nucleare abia după aceea.

Președintele a exclus miercuri negocierile față în față deocamdată, după ce o rundă inițială de la începutul lunii aprilie s-a încheiat fără un acord. El a întrerupt războiul pe termen nelimitat, dar stocul global de petrol este în scădere odată cu oprirea aproape totală a traficului maritim prin strâmtoare. Contractele futures la țițeiul Brent, referința globală a petrolului, au scăzut cu 3,7% joi, depășind cel mai ridicat nivel din 2022.

Trump a declarat joi că a decis să accepte consecințele economice pe termen scurt ca preț al împiedicării unei arme nucleare în Iran.

„Când am atins 50.000 la Dow Jones și 7.000 la S&P, mi-am spus: «Trebuie să facem ceva în privința Iranului»”, a declarat Trump reporterilor din Biroul Oval. „Și am urât să le fac asta poporului meu… apoi i-am spus [directorului Consiliului Economic Național, Kevin Hassett]: «Îmi pare rău pentru asta, Kevin, dar trebuie, trebuie să stingem un incendiu». Și incendiul are loc în frumoasa țară Iran, iar ei vor să aibă o armă nucleară.”

În ciuda scepticismului față de război, americanii rămân suspicioși față de Iran, existând o diviziune strânsă în ceea ce privește acceptarea sau nu a unui acord de pace chiar acum. 48% preferă să „încheie un acord de pace cu Iranul, chiar dacă acesta are ca rezultat o înțelegere mai proastă pentru SUA”, în timp ce 46% vor să „preseze Iranul pentru o înțelegere mai bună, chiar dacă asta înseamnă reluarea acțiunilor militare americane împotriva Iranului”.

Citește și : SUA ar putea desfășura racheta hipersonică „Dark Eagle” împotriva Iranului. Donald Trump menține Strâmtoarea Ormuz închisă pentru navele iraniene: „Blocada este genială. Este 100% infailibilă”

Independentii politici sunt dispuși să accepte un acord de pace mai rău pentru SUA cu 50% la 39%, la fel ca și 76% dintre democrați. O majoritate de 79% dintre republicani vor să insiste asupra unui acord mai bun, chiar dacă asta înseamnă reluarea acțiunilor militare împotriva Iranului.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Ilie Bolojan anunță un proiect de OUG care să accelereze terminarea investițiilor finanțate prin PNRR: „Să le putem termina până la sfârșitul lunii august”

Published

on

România are de absorbit până în august aproximativ 11 miliarde de euro prin PNRR, motiv pentru care premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri pregătirea unei ordonanțe de urgență care să accelereze implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene din acest mecanism.

Ilie Bolojan anunță un proiect de OUG care să accelereze proiectelor finanțate prin PNRR

OUG-ul introduce un sistem de plăți rapide direct de la Ministerul Finanțelor pentru accelerarea proiectelor europene.

Citește și : Bursa de Valori București închide pe roșu săptămâna. Indicele BET pierde peste 1%

„Legat de absorbția de fonduri europene și am anunțat că luni seara guvernul va adopta o ordonanță care va permite finanțarea proiectelor europene prin plăți rapide direct de la Ministerul de Finanțe, în așa fel încât procedurile de verificare, care astăzi durează câteva luni, să nu lungească proiectele și să le putem termina până la sfârșitul lunii august”, a spus vineri premierul Ilie Bolojan.

Șeful executivului mai arată că Guvernul va deschide o linie de credit prin care să se asigure autorităților locale acoperirea cheltuielilor neeligibile.

„De asemenea, o linie de finanțare de 2 miliarde de lei pentru acoperirea prin credite, din trezorerie, a cheltuielilor neeligibile a acestor proiecte, multe dintre primării având cheltuieli suplimentare care nu sunt acoperite din fonduri europene și pentru care nu au capacitate financiară”, spune șeful Guvernului.

Citește și : CURS VALUTAR vineri, 1 mai 2026: Euro a sărit de 5.25 lei. Cursul de schimb afișat la principalele bănci din România

„În sensul acesta, sper că la finalul lunii august proiectele care sunt și în această regiune a țării vor fi finalizate în localitățile din cele două județe, în așa fel încât să creăm condiții mai bune de viață”, conchide liderul Executivului.

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend